Pagini de larg interes! Click here:

duminică, 10 octombrie 2010

Din categoria: Citeşte şi dă mai departe!

MILITARUL, JURĂMÂNTUL, ŞANTAJUL POLITIC


Dintre multele lucruri grave care se petrec azi în România, în sumedenia de fapte guvernamentale iresponsabile a căror simplă enumerare ar umple paginile unui roman tragic, sunt câteva care uimesc. Prin cinism şi răutate. Prin ura de neexplicat ce o degajă.

Mă gândesc, în primul rând, la politica ucigaşă prin care sunt sunt sortiţi morţii copii şi bătrânii ţării. Unei morţi lente şi programate prin stoparea accesului la medicaţie şi alungării medicilor. Sau chiar unei morţi violente urmare a degradarii grave a mediului spitalicesc. Ei sunt cei atacaţi cu cu cea mai mare duritate, fără nici o reţinere. Deoarece sunt cei ce nu pot riposta, cei care nu-şi pot apăra drepturile omeneşti. Victime sigure şi facile pentru asasinii coloraţi politic.

Şi mai este, într-un al doilea rând, politica prin care se forţează, cu încăpăţânare, încălcându-se grav legislaţia, desfiinţarea armatei naţionale şi a statutului de militar în România. Politică prin care indivizi iraţionali, ajunşi accidental la conducerea statului, doresc să distrugă cu bunăştiinţă armata, singura protecţie reală a statului într-o lume imprevizibilă şi plină de pericole. O pavăză fără de care, ţara noastră, oricare altă ţară de pe mapamond, fie ea şi membră a unui bloc militar, este expusă deschis şi voluntar primejdiei de a dispărea ca stat de pe harta lumii.

Pentru că o ţară fără armată este ca o bijuterie părăsită la colţ de stradă. La îndemâna primului ticălos care o doreşte.
Cum de este posibil să se întâmple aşa ceva? Cum poate un conducător, o clasă politică, să condamne la dispariţie propria ţară? Şi dacă ei sunt iresponsabili, de ce nu sunt opriţi? Cum de permite Armata propria desfiinţare, punerea ţării în pericol, când are ca responsabilităţi constituţionale clare “garatarea suveranităţii, a independenţei şi a unităţii statului, a integrităţii teritoriale a ţării şi a democraţiei constituţionale”?( Constituţia României, art. 118).

Cum de nu acţionează cetăţenii, înlăturând imediat trădătorii de neam?

Sunt ÎNTREBĂRI. Logice. La îndemâna oricărui om responsabil, trăitor într-o ţară normală.

Răspunsurile însă … Aici este mult mai complicat. Chiar şi atunci când sunt găsite, sunt adevărate şi sunt expuse public, răspunsurile mele, ale dumneavoastră, ale altor oameni de bună credinţă, vor fi catalogate imediat ca potrivnice restructurării ţării, purtătoare a intereselor unor moguli, opoziţiei politice ori pur şi simplu răuvoitoare. Orice părere, orice protest, fie şi o banală demonstraţie de stradă, poate fi catalogată ca atentat la stabilitatea ţării sau tentativă de lovitură de stat.

Pentru că a fost dezvoltat un sistem teribil, menit să ascundă adevărul, să transforme realităţile în aparenţe, realul în virtual şi improbabilul viitor în certitudine. Iar răspunsurile adevărate, în delict.

Am discutat ieri cu prietenul meu, colonelul A.C. Comandant de mare unitate. Pe care îl cunosc de o viaţă. De când el, orfan fiind, la vârsta de 11 ani a devenit copil de trupă. L-am întrebat de ce militarii activi, care au nişte obligaţii constituţionale, par atât de neinteresaţi de ceea ce se întâmplă cu instituia în care lucrează. Cu statutul militarului, cu viitorul armatei. Cu ţara.

Răspunsul său, argumentele sale, încerc să le sintetizez în cele scrise mai jos.
Militarii nu sunt indiferenţi. Greşesc cei care îi judecă aşa. Trebuie să fii în mijlocul lor ca să înţelegi. Vei vedea atunci cum, cu militarii se aplică o metodă de reprimare a posibilelor împotriviri care este de o perversitate rară. Metodă prin care se urmăreşte aducerea lor în imposibilitatea practică de a se apăra. Cum? Folosindu-se jurământul militar, jurământul de credinţă dat ţării. El, sfântul Jurământ militar, devine astfel element de şantaj politic. Şi de ameninţare.

Iată mecanismul…Pentru început, printr-o campanie furibundă, militarul este umilit, discriminat, supus oprobiului public, prezentat ca parazit al societăţii, ca posesor al unor venituri exorbitante (nesimţite) şi necuvenite. Adus în situaţia de a-i fi ruşine să mai meargă pe stradă îmbrăcat în uniformă.

Sunt şterse toate valorile instituţiei! Tradiţiile, jerfele trecute şi actuale, meritele evidente în procesul de accedere în NATO şi UE, rolul esenţial în stabilitatea ţării şi a devenirii sale din 1989 până azi etc.

Apoi, i se taie aproape jumătate din soldă. I se refuză, treptat, drepturi legitime. I se anulează pensia de stat transformând-o într-o bonificaţie benevolă a guvernului. I se neagă anii de muncă. I se retrag ordinele şi medaliile primite ca urmare a devotamentului său necontenit faţă de ţară şi care sunt singurele bunuri materiale pe care un militar le ia cu el în mormânt! I se batjocoresc gradele obţinute prin examene şi ca urmare a unei pregătiri profesionale permanente.

Urmează punerea pe drumuri a militarului rezervist, bătrân şi bolnav, silindu-l să demonstreze (cui şi pentru ce?) că a existat, că a trăit, că a muncit, că a fost plătit pentru munca sa. Şi, fiecare militar în rezervă, este obligat să roage armata, în scris, sub proprie semnătură, să-i fie reduse drepturi obţinute legal, susţinând că este de acord cu primirea, până la sfârşitul vieţii, doar a unei părţi din pensia militară de stat ce i se cuvine urmare a activităţii sale. I se renegă până şi statutul social câştigat prin munca sa şi a predecesorilor săi. Ce poate fi mai degradant?

Totodată, persistent, militarului i se impune să tacă. Să nu protesteze în vreun mod. Să accepte fără crâcnire acest lung şir de nedreptăţi, culminând cu desfiinţarea, practic, a statutului său profesional. I se cere să fie de acord, în mod necondiţionat, cu încălcarea făţişă, punitivă într-un stat de drept, a unui număr nelimitat de legi aflate în vigoare, care îi apără drepturile. Şi, din nou, să nu protesteze!

De ce? Pentru că, i se spune a mia oară, a depus un jurământ. Şi pentru că, îi aminteşte politicianul care a gândit tortura, el, militarul, este obligat să-şi respecte jurământul. Să se supună necondiţionat şi legilor care îi interzic drepturi elementare. Fapt pentru care azi nu mai este plătit, recompensat conform legii ori respectat de societate.

Dacă îşi exprimă dezacordul, nemulţumirea, dacă se opune în vreun fel acestui tratament, este ameninţat cu puşcăria. Reamintindu-i-se permanent că nerspectarea jurământului este act penal.

Esenţa acestei presiuni este ilustrată elocvent în ameninţarea pe care preşedintele a adresat-o poliţiştilor care şi-au cerut, în mod legal, drepturile: “Nu aveţi scăpare!” Şi poliţiştii nu juraseră pe viaţă!

Cunoşti un exemplu mai clar de şantaj? De şantaj politic la lumina zilei, pe faţă şi în prezenţa tuturor organelor statului a căror datorie este să pedepsească chiar şi existenţa unei tentative de acest gen?

Militarul n-ar trebui să se lase şantajat. De ei, Bocii, Oprii şi Marinii. El, militarul capabil încă de verticalitate, ar trebui să le arate celor numiţi mai sus, şi celui de deasupra lor, Constituţia României. Legea supremă. Acolo unde la articolul 118, aliniatul (1), scrie clar: “Armata este subordonată exclusiv voinţei poporului…”

După cum bine ştii, nici domnul Băsescu, nici domnul Boc şi cu atât mai puţin domnii Oprea Gabriel sau amiralul Marin, nu sunt poporul român!

Atunci, pentru ce militarul român să se supună unor legi nedrepte, aprobate de parlament în mod tacit, ori fraudate la vot fără ruşine, urmare a unor manevre politice murdare şi vinovate?

Atunci, de ce să accepte nişte norme de aplicare a acestor legi strâmbe, gândite cu ură şi pline de umilinte de neimaginat, de percepte cu iz de tortură morală şi chin fizic?

Atunci, de ce să admită el, militarul în rezervă, că poate fi silit să ceară singur, prin proprie semnătură, furtul din drepturile sale legitime, obţinute cinstit, prin legi în vigoare ale acestei ţări, mergând supus pe calea de autodistrugere ca vita la abator? Fără apărătorii fireşti, doar cu stăpâni. Cu statul duşman. Vrei un exemplu? Iată, se pare că rămăne singurul cu pensiile furate…

Şi atunci, de ce el, militarul activ, s-ar supune acestui şantaj odios, în care se foloseşte împotriva sa şi a existenţei sale fireşti jurământul faţă de ţară, depus cu emoţie şi bunăcredinţă la început de carieră? Faţă de ţară!Nu jurământul faţă de preşedinte. Nu faţă de premier. Nici faţă de partidul de guvernământ.

Sunt militarii sclavi? Sclavii erau măcar îmbrăcaţi, hrăniţi şi cazaţi pe gratis…

Este ultima frază rostită de colonel, înainte de a ne despărţi. Frază care ne întoarce sute de ani în istorie.

Apar, deci, alte întrebări. Nu le pot eu aprecia justeţea. Nu încerc să-i judec gândurile. O puteţi face dumneavoastră. Dar eu am dreptul să cred că întrebările prietenului A.C. ar merita un răspuns. Unul ferm. Milităresc, dur şi drept. În conformitate cu legea. Constituţional. Un răspuns pe măsura batjocorii cu care este tratat în prezent militarul.

Dar un asemenea răspuns, spun eu, este posibil numai dacă, aşa cum mai sper încă, el, MILITARUL ROMÂN, nu şi-a pierdut demnitatea. Nu s-a resemnat. Nu a fost supus. Sau înlocuit cu politicianul. Ori, pur şi simplu, legat în mod parşiv la gură, la mâini şi la ochi.

Aşa cum, toate acestea, mi se par a fi pe cale să se întâmple. Ori, în mare parte, săvârşite deja.
Preluat de pe TeoPal
Am citit si recitit de mai multe ori acest text!
Fara indoiala, benefic ar fi sa-l citeasca si cine trebuie!
Pentru asta insa, cu necesitate se impune popularizarea lui!
Se impune imperios sa luam atitudine, sa demonstram
ca ne pasa! Ca nu suntem indiferenti la ce fac niste
neispraviti, cu VALORI ale neamului romanesc!
Iar ARMATA, inca este si va fi o VALOARE indestructibila!
Asa sa ne ajute Dumnezeu!
Admin, V.Burcu

8 comentarii:

  1. Un text excelent, o plaedoarie de inima pentru cinstirea armatei si repunerea ei pe locul pe care orice gurn respunsabil l-ar pune . Iar noi, cei care intram aici si citim , trecand de multe ori ca gasca prin apa , asteptand doar morive de cearta si subiecte de can can sau sau colegi de care sa ne luam si sa ne batem joc, noi , militarii care ne plangem ca ni se iau drepturile si demnitatea si noarea , nu avem timp nici macar sa ne oprim ,sa ridicam mana si sa spunem " Am onoarea sa va salut domnule , cel care ati scris acest articol despre mine ! VA MULTUMESCC"

    RăspundețiȘtergere
  2. Merita toate onorurile, cel ce a pus in pagina, doar o mica parte din durerile, necazurile si ofurile noastre.
    "Cum de este posibil să se întâmple aşa ceva? Cum poate un conducător, o clasă politică, să condamne la dispariţie propria ţară?"
    Simplu, sunt interese obscure, care urmaresc aceste scopuri.
    De ce nu ne raspund "serviciile", SRI-ul? De ce nu apar aceste intrebari sub forma unor riscri, amenintari, vulnerabilitati la adresa apararii nationale, in strategie?
    Este mai important, la vulnerabilitati - fenomenul campaniilor de presa la comanda..., decat o armata slabita, prost dotata si echipata, cu moralul la pamant, umilita, discriminata, supusa oprobiului public, prezentata ca parazit al societăţii etc.
    Asa se intimpla cand te compromiti, cand te aliezi cu dusmanul, cand esti santajabil si ai alte prioritati, decat cele pentru care ai fost investit.

    RăspundețiȘtergere
  3. Urmăriţi (dacă nu aţi urmărit cumva) înregistrarea emisiunii "Sinteza
    zilei" a lui Mihai Gâdea de duminică 10 octombrie a.c. pe site-ul
    Antenei3. Este interesantă, abordează pensiile militarilor, Legea 119
    şi modalităţile de atacare/anulare a acesteia. Poate şi juriştii SCMD
    au ceva de spus în acest sens... "Personajul principal" al emisiunii
    este Victor Ciorbea. După vizionare ţin să vă spun că mi-am schimbat
    părerea despre el.
    Cu stimă.

    RăspundețiȘtergere
  4. Nicu L-am urmarit pe Ciorbea. De data asta trebuie sa recunosc ca "motul" a fost MAGISTRAL. A facut o adevarata pledoarie la adresa militarilor. MULTUMIM MAESTRE. Dar a spus ceva pentru TOATE URECHILE: SA NU NE AMAGIM ,PENTRU CA ATATA TIMP CAT LA CONDUCERE E BASE ,JUSTITIA NE VA DA DREPTATE CU ......LINGURITA. Asa ca fratilor ,trebuie sa-i dam VANT DIN PUPA.Pentru cei interesati intrati pe ROBERT HORVATH DEVA. O sa aflati informatii interente despre noi.Oprea face turul unitatilor dinArdeal Nu l-a bagat nimeni in seama inafara de betivul de cATANICIU,un general pupincurist de cea mai joasa speta. In unitatile din Ardeal "cam bate vant" de ceva si de aceea Oprea a venit cu "promisiunile"...va facem case pe terenul unor unitati..bla bla bla....Ministerul va sprijinaetc. DAR NU LE SPUNE ACTIVILOR CA PRIN MODIFICARILE LA LEGEA 80,SI LEGEA PENSIILOR VOR FI CAT DE CURAND FUNCTIONARI PUBLICI. Proasta conducere a ramas in Armata.A-t vazut cum incet ,icet pe banii nostri POSTUL TVR 1 S-A TRANSFORMAT IN B2 TV. CE SPUNETI?

    RăspundețiȘtergere
  5. CIORBEA -a simtit si el ca-i un os de ros(de la fraieri) Daca era dupa el si ai lui Taranistii-se facea reducerea armatei fara vreo compensatie baneasca si fara drept la pensie

    RăspundețiȘtergere
  6. ELENA COBUZ SCMD, ne indeamna sa luam lectii, ii face publicitate avocatului CIORBEA! Redau mesajul distinsei doamne: From: "Cobuz Lenuta" View contact detailsTo: roarmy230@yahoogroups.com ;
    Buna dimineta,
    Ca sa dau raspuns multora dintre cei care aveti intrebari...ascultati-l pe dl. av. Ciorbea.

    Cu referire la HG 735 - e act normativ suspendat, colegii nostri de la Cluj au solicitat SUSPENDAREA actului pana la judecarea pe fond a cauzei (anulare HG 735), nu suspendarea numai pentru ei. Asadar, in momentul de fata atat HG 735, cat si HG 737 sunt suspendate. Normal, va urma recursul! Normal, va urma procesul procesul pe anulare! Ce solutii vor fi ... numai Dumnezeu stie.
    In opinia mea, aceste procese sunt ok, dar baza vor fi tot actiunile in instanta dupa ianuarie 2011.

    Cu referire la cele spuse de dl. Ciorbea - cum se face o astfel de plangere care se inainteaza la Guvern, aflati de pe pagina SCMD, unde e plangerea prealabila facuta de noi anterior deschiderii actiunii in instanta.

    Subject: Procesele intentate de Cabinetul Ciorbea

    Incepand din minutul 40 al emisiunii (ora 22.25), Dl. Ciorbea explica in detaliu demersurile intreprinse si directiile de actiune pe viitor - aspecte de mare interes si pentru noi. Merita urmarita.
    P.s.Semnez Anonim, sa nu patesc si eu ca d-l BURCU!

    RăspundețiȘtergere
  7. Daca tot sunt pe roarmy230, sa va mai dau o PERLA! Unul care ... este ALATURI DE EL! Cum ar veni asta???? Redau mesjul, sa va bine-dispun: From: "Contele Dracula" Add sender to ContactsTo: roarmy230@yahoogroups.com;

    "Dragul meu camarad, nu trebuie sa ne facem iluzii. Soarta ne este pecetuita in tara. Nu trebuie sa-ti faci iluzii desarte. Dar.... orice este posibil !
    Eu sunt alaturi de tine cum sunt si de mine!"
    Mare e Gradina ta Doamne!

    RăspundețiȘtergere
  8. Am rââââs!
    Confuzia dintre Cazan si Cazare a ajuns si in Comunicatul CD al SCMD.
    Daca toate filialele SCMD publica doar Comunicatele SCMD Central... ce rost mai au atatea site-uri la filiale?
    Nu ar fi fost mai bine ca sa se dea drumul la comentarii pe toate site-urile si sa se modereze cele considerate "diversioniste"... un termen din limbajul de lemn al serviciilor de informatii...abandonat si de catre acestea

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!