Pagini de larg interes! Click here:

marți, 16 noiembrie 2010

Generalul Teodor Palade, pune punctul pe "i". Groparul profesiei de militar! UPDATE 1! UPDATE 2!

Un fost coleg al generalului Gabriel Oprea acuză

Citesc suita de acte normative destinate desfiinţării pensiilor militare de stat, cu încăpăţânarea şi stăruinţa omului care vrea să înţeleagă. Recitesc, cu disperarea celui ce doreşte să priceapă sensul, Legea 119/2010, Hotărârea de Guvern 735/2010 şi Ordinul Ministrului Apărării 101/2010. Actele prin care se stabileşte, în mod concret, modul în care va decurge deposedarea de drepturi indubitabil legale a sute de mii de foşti militari. Citesc şi recitesc...

Şi de fiecare dată, constat, că în spatele cuvintelor şi frazelor, ordonate pe articole şi aliniate, se află scopuri meşteşugit ascunse. Ies la iveală interese obscure care, la rândul lor, generează o mulţime de întrebări în mintea pensionarilor militari. Chiar şi a acelora dintre ei care, încrezători în vorbele sforăitoare ale guvernanţilor, sunt dispuşi să accepte sacrificarea liniştii bătrâneţii, inclusiv perspectiva sărăcirii extreme "pentru un viitor luminos".

Dar, gata de sacrificiu, aceşti bătrâni vor să înţeleagă, înainte de a pune capul pe butucul călăului, sensul şi logica actului suprem acceptat. Şi pentru că nu le percep, îşi pun întrebări. Chinuitoare. Aducătoare de nesomn şi suferinţă.

Degeaba caută răspunsuri. Oriunde încearcă găsesc, întoarse iar, aceleaşi întrebări. Dincolo de ele, există doar imperativul sacrificiului, fără nici o finalitate concretă, prezentă ori viitoare, care să justifice cumva gestul lor sinucigaş.

Sunt întrebări la care trebuie să răspundă ministrul apărării, domnul general de justiţie (r) Gabriel Oprea, singurul responsabil, în conformitate cu legea şi cu jurământul ministerial, de soarta Armatei şi a angajaţilor săi.

Un ministru care va intra în istoria Armatei române ca generalul-politician gropar al profesiei de militar şi ucigaş, moral, al multor vârstnici foşti militari. Ca generalul-politician care, din ambiţii personale, a aprobat şi coordonat furtul a câte doi lei din fiecare cinci lei câştigaţi prin muncă dură şi cinstită de militarul activ.

Bani din banii destinaţi supravieţuirii familiilor rămase de cele mai multe ori singure, fără ocrotirea vreunei legi, săptămâni sau luni întregi. Ca generalul-politician care a contribuit în mod vinovat la furtul a mai mult de jumătate din pensia, şi aşa de mizerie după standardele NATO, a fiecărui fost militar, aflat încă în evidenţele armatei şi obligat de lege să răspundă, oricând, la apelul naţiunii. Ca generalul-politician în timpul ministeriatului căruia militarul, frate de arme cu el, a fost umilit şi batjocorit ca niciodată înainte, în întreaga istorie a Armatei române.

De ce, domnule ministru?

De ce aţi contrasemnat şi elaborat, ca ministru al Apărării Naţionale, acte destinate desfiinţării profesiei de militar, umilirii uniformei sfinte a Armatei române, batjocoririi slujitorilor armatei, furtului din drepturile legitime ale militarilor, din moment ce, doctor în drept fiind, cunoşteaţi cu precizie urmările dezastruoase pentru naţiune a unor asemenea gesturi?

De ce sunteţi de acord ca azi fiecare militar, aflat în rezervă ori retragere, să fie obligat să ceară în scris, sub proprie semnătură, reducerea pensiei sale obţinută legal? Când lui, pensionarului, nu i-aţi cerut acceptul, în scris, sub semnătură proprie, atunci când aţi elaborat legile prin care i se decidea viitorul?

De ce siliţi fiecare pensionar militar, denumit cinic în lege „beneficiar", să se prezinte la Centrul Militar ori la unităţile în care a lucrat, în postura de petent, din moment ce toate datele necesare nedreptei recalculări a pensiei militare de stat se află în posesia Ministerului Apărării?

Aveţi, domnule ministru, în "curtea dumneavoastră", numele fiecăruia cu iniţiala tatălui, anul naşterii, locul, data intrării în armată, numele nevestei şi al copiilor, toate unităţile unde a lucrat, toate funcţiile ocupate, toate ordinele de înaintare în grad, toate statele de plată lunare, toate hotărârile pentru primirea ordinelor şi medaliilor militare, grupa de muncă a fiecăruia şi perioada în care a lucrat în condiţii speciale, decizia de pensionare. Aveţi, domnule ministru, până şi numărul ordinului de plată al ultimei pensii! Nu este normal atunci să apară întrebarea, de ce să alerge el, pensionarul?

De ce vreţi, insistaţi, vă încăpăţânaţi să puneţi bătrânii pe drumuri, domnule ministru? Cu ce v-au greşit ei? Ce aveţi de câştigat din asta politic sau personal?

De ce, militar şi jurist fiind, aţi acceptat să fie calculată pensia la nivelul salariului mediu pe economie, în cazul în care pensionarul militar, din motive obiective poate, nu îndeplineşte calvarul pelegrinărilor pomenit ceva mai sus? Calcul care nu ţine cont de grade, funcţii, ordine şi medalii primite ca semn de respect faţă de actvitatea sa, de săptămânile petrecute în aplicaţii, de serviciile pe unitate, de alarme în miez de noapte? Transformându-l dintr-un om unic, cu o carieră specifică, cu un parcurs profesional singular, cu o identitate individualizată, într-un obiect anonim, într-o păpuşă de cârpă, fără viaţă şi trecut personal? Într-un rebut de duzină?

În semn de înjosire? Drept pedeapsă pentru că mai trăieşte încă? Pentru a-l umili acum la bătrâneţe în faţa copiilor şi nepoţilor săi?

De ce, militar şi jurist fiind, aţi acceptat ca aceste legi nedrepte să lovească în primul rând pe cei tineri încă, care în plină putere şi ascensiune profesională au fost azvârliţi afară din Armată pe considerente politice, fără cursuri de reconversie profesională, fără dreptul de a mai munci la stat, fără putinţa de a se mai apără în faţa unui guvern ostil şi mincinos?

Vă amintiţi, domnule ministru Oprea, aceste cuvinte? „Pentru armată o lege strâmbă este mai grea decât un război drept. Prin urmare, nu pot fi de acord cu nici o măsură care duce la scăderea pensiilor militarilor şi a celor din sistemul naţional de apărare!". Sunt cuvintele dumneavoastră, rostite cu propria gură, de la tribuna senatului României, în faţa întregii naţiuni. Stiaţi, deci, că este o lege strâmbă! Ştiaţi, deci, că militarii sunt nedreptăţiţi!

Ce s-a întâmplat între timp? Legea s-a îndreptat? Nu s-au mai tăiat pensiile militare? Avem o altă armată şi alţi pensionari militari? Aţi reuşit, prin forţa partidului dumneavoastră, să opriţi furtul?

Sau v-ati atins scopurile politice şi nu vă mai pasă? Sau totul a fost o mascaradă, care să dea bine în ochii eventualilor aderenţi la noul dv. partid? Sau aţi minţit cu neruşinare, ca ultimul borfaş care se dă drept prieten până îţi fură portofelul?

Şi ca o ultimă întrebare, cum de nu vă este ruşine să mai intraţi pe poarta ministerului al cărui prestigiu îl demolaţi zilnic şi să mai priviţi în ochi militarii pe care, tot zilnic, îi umiliţi şi jecmăniţi?

Pun aceste întrebări nu din răutate. Nici pentru că v-aş urâ. Ca persoană îmi sunteţi indiferent.

Vă pot întreba însă , domnule ministru, pentru că dumneavoastră sunteţi plătit şi de mine. Sunteţi şi angajatul meu. Şi, în baza banilor pe care vi-i dau, aveţi un contract cu mine, prin jurământul citit şi semnat cu mâna pe biblie atunci când aţi devenit ministru. Sunt, ca urmare, obligat să vă arăt că nu sunteţi singur pe lume şi că aveţi datorii morale imense, neonorate, faţă de noi. Cei mulţi. Anonimii!

General maior inginer (r) Teodor Palade,
fost locţiitor al şefului Direcţiei de Informaţii a Apărării
Cotidianul.ro
________________________
Domnule General Palade,
Va multumim, va respectam si pretuim!
In egala masura, va sustinem si punctul de vedere!
Non-valorile trebuie eradicate! Starpite efectiv!
Armata, scutul de nadejde al tarii, emblema onoarei
si a datoriei fata de popor, pamantul strabun, imperios necesar,
trebuie repusa in drepturile consfintite de Constitutie, Legi
interne si internationale! Pentru toate acestea, va trebui sa continuati!
Admin, V.Burcu
_________________________
Cu multa amaraciune,
UPDATE, 18 noiembrie 2010
________________________
SUNTEM PRIMII PE LISTA !
SA TRAIESTI MADAM UDREA!
LAND OF JUICE ...
O prietena plecata in SUA a fost in vizita la Cascada Niagara... Acolo pentru a nu isi uda pantofii, i-au fost date niste sandale impermeabile ...

La sfarsitul vizitei, o pancartă o anunta ca poate dona acele sandale popoarelor nevoiase ...
Cred ca poza din atasament spune destule ... asa, ca sa ne facem o parere despre parerea americanilor despre noi ...
Oricum, ne putem mandri cu ceva: SUNTEM PRIMII PE LISTA !!!

Este atat de umilitor, incat as dori sa cred ca totul este o contrafacere murdara. Dar din pacate nu este. Aici ne-au adus, aici suntem. Ca tara! Alaturi de campusurile de refugiati din Kenia, alaturi de victimele indiene ale ucigatorului tzunami de acum cativa ani! Dar, inaintea lor ca nevoie de ajutor. Avand nevoie de incaltari... sandale din plastic folosite.



Asa ne vad ei, pentru ca pe aici suntem ... Semneaza ...
___________________
Multumesc pentru e-mail!
Multumesc si prietenei din ... USA!
Nu americanii sunt de vina! Nu ei ne umilesc!
Este atat de dureros ... si cuvintele ma dor!
Admin, V.Burcu
___________________
UPDATE 2.
20 noiembrie 2010
___________________
In Romania, am ajuns cum nu se poate mai rau!
Si pietrele plang! Va invit sa dati click, pe link!
Lacomia unor politicieni, alesi locali, nu are margini!
Legea este facultativa! EI sunt deasupra Legii!
Admin, V.Burcu

168 de comentarii:

  1. Groapa de gunoi a istoriei, il asteapta!
    Precum si pe multi alti politicieni.
    Culmea prostiei, ca lor nu le vine a crede!
    Ei se cred vesnici, nemuritori!
    Uauuu ... si cati nu vor infunda chiar puscaria!
    Sa citeasca asta, si sa-si aduca aminte!
    Nu e mult pana departe!

    RăspundețiȘtergere
  2. CE greata, ca sa nu mai zic altceva imi produce acest articol al domnului general inginer(in ce ing) loctiitor al directiei de inf. militare. garantez ca acestea vor fi singurele comentarii ca de obicei

    RăspundețiȘtergere
  3. a pus pe drumuri pensionarii ca sa se antreneze ptr. ceea ce va fi in RO , adica antrenament ptr. fugarirea politicienilor fara DUMNEZEU ....

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim 16 noiembrie 2010, 09:18 :
    Si , daca aricolul ti-a produs greata , trebuie sa ne spui si noua pentru a ne produce , d.ta , greata ??

    RăspundețiȘtergere
  5. deja familiile militarilor sant partial distruse fizic si psihic ... mobilizarea constiintelor ... Succes !

    RăspundețiȘtergere
  6. Ba fratilor, tocmai ne trasera clapa portocalii cu Cap. IV din L 329 (PL 301, 302 342)Uitati-va la votul electronic pe CD. Cu sindicat, cu Dogaru, cu Palade, cu ANCMRR, cu FRM, cu toate blogurile puse unul peste altul, inclusiv cu blogul d-lui Burcu, tot nu putem face nimic. Suntem condamnati, nu se stie cati ani... Intrebare retorica - Cati dintre noi vom supravietui?

    RăspundețiȘtergere
  7. @anonim-tradu. nu am inteles NIMINC

    RăspundețiȘtergere
  8. Stimati camarazi, spuneam si in comentariul meu de ieri ca daca nu reactionam in nici un fel guvernantii, ca de altfel majoritatea politicienilor, vor face nestingheriti ceea ce si-au propus, sa desfiinteze categorii sociale, sa le niveleze si sa-si piarda identitatea. Mare parte din vina o purtam pentru ca stam cu mana in san si ne uitam doar, doar va face cineva ceva si vom beneficia si noi de avantajele demersului.
    Domnul general Teodor Palade a facut un demers, nu trebuie sa fim de acord cu ceea ce spune in totalitate, dar trebuie sa apreciem ca face ceva. Haideti sa facem fiecare cate ceva pentru apararea statutului de militar, azi putin, maine mai mult si usor usor ni se va "ingrosa" vocea, si nu neaparat sub auspiciile SCMD (desi ar fi de preferat).
    Haideti sa fim solidari si sa ne promovam valorile, si mai ales sa-i incurajam sa se bage in aceasta lupta.

    RăspundețiȘtergere
  9. Azi a fost votul in Cd privind Cap. IV din L 329 (cumul pensie - salariu)http://www.cdep.ro/pls/steno/eVot.Data#
    Cauta nr. 7063, 7064, 7065.

    RăspundețiȘtergere
  10. si care-i problema ? numai in sistemul bugetar(si daca se poate pe aceeiasi functie )se poate muncii?Daca nu ma insel din sistemul bugetar trebui sa mai dea afara 50000 pana la Craciun . Mai exista si sistemul privat si libera initiativa. sau nu e pe placul <<istetilor?"

    RăspundețiȘtergere
  11. Astia suntem noi romanii care avem zicala cu capra vecinului. Daca noi avem asemenea pareri atunci cei din afara sistemului au dreptate sa ne puna la colt. Fruntea sus militari, pieptul inainte, inca putin si o sa devenim pres in fata usi.
    Nu muncesc la stat si nu ma afecteaza direct aceasta prevedere, dar Art.17 CapIV/L329/2009 ingradeste un drept fundamental, la munca, iar daca azi se intampla acest drept maine se vor incalca si alte drepturi si tot fara reactie vom fi, dar nu-i asa suntem satisfacuti ca s-a intamplat ceva cu capra vecinului. Va veni o zi cand vecinul va privi cu jind la capra noasta si atunci......

    RăspundețiȘtergere
  12. @ dapix,
    Pastreaza-ti te rog ,,indemnurile mobilizatoare " pentru colegii de filiala ... asta in cazul in care a mai ramas vreunul sau mai crede careva in forta sindicatului.

    RăspundețiȘtergere
  13. Cei din afara sistemului ne pun la colt,pentru ca exista printre noi cei cu mentalitati a la dapix si nu numai:voi vreti pensii calculate la smecherie{unii au 3elem. de calcul smecheri au 5-6 si vi se pare corect. unii se zbat sa supravetuiasca-smecherii ies la pensie dupa ce s-au aranjat pe ultimul an ,iau si compensatorii babane si vor sa munceasca incontinuare pe aceiasi functie ca e smecher(e un exemplu notoriu care acum se pare ca-i sef de sindicat prin Banat) si tot asa.Nu va opreste nimeni sa va aratati capacitatile manageriale la privat sau in afacerea proprie si atunci cei din afara sistemului va vor respecta cu adevarat

    RăspundețiȘtergere
  14. SCMD INVINS DE PROPRII AVOCATI...

    SCMD a avut termen de judecare pe aceeasi HG735 in ziua in care s-a dat prima decizie , la Cluj . Nici nu se uscase cerneala la Cloj si avocatii SCMD deja isi retrasesera singuri actiunea , spargand sampania in urma succesului d ela Cluj, DESI STIAU CA SURPRIZE POT APAREA . SI AU APARUT . BA CU IMPOMPATIBILITATEA , BA CU NERECUNOASTEREA VALIDITATII HOTARARII PE INTREG TERITORIUL . Si de atunci de cand s-a dat hotararea la Cluj, se tot fac interpretari, se tot pun intrebari . Si uite ca a venit ACNMRR, s-a facut ca nu stie , a declansat actiunea, fortand Justitia sa intareasca si sa afirme, si sa inchida orice interpretari si portite , potrivnice primei hotarari . “Respinge cererea de suspendare a H.G.735/2010 ca rămasă fără obiect.”

    Nici nu se putea o lovitura mai buna data Guvernului, decat doua hotarari pe aceeasi cauza . Din pacate SCMD a ratat aceasta sansa.

    http://www.ionpetrescu.ro/2010/11/16/boc-invins-de-a-n-c-m-r-r/

    RăspundețiȘtergere
  15. La 16.11.2010, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în dosarul nr.7274/2/2010, de cerere a A.N.C.M.R.R. de suspendare a H.G. nr. 735/2010.

    Minuta înscrisă în Condica de pronunţări a Curţii de Apel Bucureşti, are următorul conţinut :

    1.Respinge excepţiile invocate de Guvernul României ;

    2.Respinge cererea de intervenţie a Ministerului Administraţiei şi Internelor în sprijinul Guvernului ;

    3.Respinge cererea de suspendare a H.G.735/2010 ca rămasă fără obiect.

    Referitor la punctul 3, din « minuta » de mai sus, instanţa a stabilit că deja H.G.735/2010 este suspendată printr-o hotărâre luată de către altă Curte de Apel (vezi cazul Cluj), şi , ca urmare, nu a mai existat obiectul pentru care ne-am judecat.

    A.N.C.M.R.R. aşteaptă să primească Hotărârea Curţii de Apel Bucureşti, motivată, pentru a lua măsurile ce se impun.

    Secretar general al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere

    Gl.bg.(r)Radu-Şerban DAN

    RăspundețiȘtergere
  16. Felicitări ANCMRR! Vedeţi, de ce este bun proverbul ăla "tace şi face"?

    RăspundețiȘtergere
  17. Se trage concluzia ca SCMD ori are avocati de kko , ori lenesi. Le e lene sa munceasca si isi retrag singuri actiunile . Ce pierdeau daca lasau judecatporul sa constate singur inutililtatea mentinerii cererii ? Nu pierdeeau absolut nimic . Dar probabil ca se grabeau la "una mica" si au iesit mai repede din cauza , ca trebuia celebrata victoria celor de la Cluj nu ? Total lipsiti de orientare . Nici nu mira , la asa conducere .

    RăspundețiȘtergere
  18. Anonim 21.22 eu sunt unul dintre cei care nu este de acord cu modului in care actioneaza CD al SCMD, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa avem o forma de organizare, ca e SCMD sau alta forma asta nu are importanta, important este sa fim uniti si sa actionam unitar. In ceea ce priveste colegii de filiala nu este o problema care sa te priveasca iar indemnul meu este la solidaritate a militarilor lucru care pe tine vad ca nu te intereseaza.
    Anonim 22.20, dupa parerea mea acelasi la 21.22, nu te speria nu am pensie smecherita, dimpotriva unitatea a fost restructurata inainte sa ies la pensie, adica am iesit cu coeficientul functiei mult mai mic, dar eu nu pot sa gandesc ca tine si anume ca daca eu am fost nedreptatit sa li se taie si celorlalti. Cei din afara sistemului ne calca in picioare din cauza unora ca tine care carcotesc continuu, carora le pute tot si asteapta, bagand nuiaua printre gard, sa faca ceva altii. Eu cel putin incerc sa conving camarazii ca lupta nu este intre noi ci cu cei care doresc sa desfiinteze aceasta categorie sociala.Daca nu ai aceeasi parere cu mine nu e nici o problema (ar fi grav daca am avea toti aceeasi parere), gaseste tu alte solutii si poate reusesti sa urnesti militarii la actiune, eu sincer m-as bucura.

    RăspundețiȘtergere
  19. roarmy230,
    micuta armata a scmd, capusata de unii care papa banii din psd, azi toata ziua s-a straduit din rasputeri sa anihileze SUCCESUL vadit al ANCMRR! Va invit sa-i lasati in durerea lor, altminteri ... injuraturi si defaimari ca la usa cortului. Bietii copii de mingi ...! Pe cine cred ei ca pacalesc! Cine cred ei... ca le citeste aberatiile! Pacat de unii care mai pierd vremea cu ei!
    Un membru inca al grupului,satul de aberatii!

    RăspundețiȘtergere
  20. In scopul unei minime previziuni asupra posibilitatilor de plata personala incepind cu primirea ,,AJUTOARELOR", dupa mintea lichidatorului,are cineva un programel(programut)sau algoritm cert dupa care cei care nu au inaintat cereri de recalculare o vor lua?

    RăspundețiȘtergere
  21. Nu asta am intrebat.Daca lupu ,cel care a innebunit,ar vrea sa-mi calculeze ceva acolo (cum sa-i zic sa nu gresesc?),are in vedere grupa de munca ,MMilitar, grupa de singe, numarul la boneta?Dupa ce regula,...Multumesc pentru ajutor!

    RăspundețiȘtergere
  22. Comentatorii anonimi de pe acest blog nu fac deosebirea intre cererea de suspendare a HG 735 si cererea de anulare.
    SCMD si-a retras capatul de cerere privind suspendarea... pentru ca Hg era suspendat la Cluj, dar a mentinut cererea de anulare a aceleiasi hotarari de guvern... care se va judeca pare-se in februarie anul viitor.
    ANCMRR facuse o mare gafa, cerand in Justitie anularea unor articole din Legea 119... cerere pe care instanta nici n-a luat-o in considerare.

    RăspundețiȘtergere
  23. @ puiac,
    Conform L 119 si a normelor metodologice de aplicare (deocamdata suspendate)daca nu depui cerere de recalculare poti uita elementele la care ai facut referire in postarea de la 20:58. Apropo ai uitat nr.de la pantofi/cizme/bocanci...Pe scurt - daca nu depui cerere punctajul ti se va calcula in functie de salariile medii pe economie corespunzatoare perioadei in care ai activat. Nu vreu sa fiu ironic dar cred ca TU nu vei avea nimic de pierdut.S-ar putea sa gresesc ,dar nu cred.

    RăspundețiȘtergere
  24. Legea 119/2010 Art.5 al.4) In cazul pensiilor prevazute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare si pentru care nu pot fi dovedite venituri de natura salariala, la determinarea punctajului mediu anual se utilizeaza salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.
    ''si pentru care nu pot fi dovedite venituri de natura salariala",?
    DOVEZILE EXISTA IN ARHIVA M.Ap.N.!

    RăspundețiȘtergere
  25. Incep a ma-nerva. ,, Nu vreu sa fiu ironic dar cred ca TU nu vei avea nimic de pierdut.S-ar putea sa gresesc ,dar nu cred." Da ,mie ar putea chiar sa-mi creasca, cu ,,pina la patru centimetri".Probabil par timpit .

    RăspundețiȘtergere
  26. O informatie care provine de la INTERNE: 85% din pensii nu se modifica, iar un numar apreciabil... chiar vor creste in cuantum!
    Ce va zice CD al SCMD daca aceste RECENTE simulari corespund realitatii? Cum isi va justifica demersurile de pana acum? Injuraturile de birjari? Vor cere SCUZE mINISTRULUI oPREA?

    RăspundețiȘtergere
  27. Revin cu o COMPLETARE: vor pierde la PENSIE smecherii, cei care in ultimul an sau 6 luni s-au invartit politic, prin coruptie, ori alte mijloace de FUNCTII MARI, salarii de merit s.a. Cei care au MUNCIT corect, nu au a se teme! Smecherii, da!

    RăspundețiȘtergere
  28. @ puiac,
    Daca nu ti se intareste tot degeaba.

    RăspundețiȘtergere
  29. Este complet ilogic.Au innebunit o gramada de oameni sa inainteze cereri,pe altii sa indoape cu date incerte din fotocopiile statelor de plata niste baze de date in care nu poti avea baza,au tipat ca avem pensii nesimtite,au zmintit legislatia,ne-au bagat pe unii la balamuc si pe altii in mormint,au tipat ca zlabul nu-l mai poate tine pe al umflat, si acum ,,alaea"ramin 85% la fel,iar unele chiar vor creste...Macar la atita deranj daca ar rezolva problema actulizarii tuturor (era sa zic ,,pensiilor militare"),alora...ce vor ei sa mai dea.

    RăspundețiȘtergere
  30. @puiac,
    este simplu: nu si-au dat seama ce va iesi!
    au vrut sa scada pensiile, dar ... socoteala se acasa,
    spune romanul, nu este totdeauna aceeasi cu cea de la targ!
    Asa ca ... orice rau, spune acelasi roman, este si spre bine!

    RăspundețiȘtergere
  31. ,,Anonim spunea...
    Revin cu o COMPLETARE: vor pierde la PENSIE smecherii, cei care in ultimul an sau 6 luni s-au invartit politic, prin coruptie, ori alte mijloace de FUNCTII MARI, salarii de merit s.a. Cei care au MUNCIT corect, nu au a se teme! Smecherii, da!

    17 noiembrie 2010, 22:21 " Daca se poate dovedi,numitii pe beneficiari. Daca nu,sunt beneficiari in mod egal ai legii.

    RăspundețiȘtergere
  32. @puiac,
    iarasi este simplu: SMECHERII au citit Legea de atunci:
    pensia = 85% din salariu!
    Au facut pe dracu'n patru, au luat salariu mare pe 6 luni,
    sau ultimul an... si... s-au pensionat... cu pensii_nesimtite!
    Sau UNII... au venit in ARMATA...de un an sau doi, doar ca sa se pensioneze "ca lumea"! In DETRIMENTUL celor care au muncit luna de luna, an de an, zeci de ani de catanie amara!

    SIMPLU, ca ... Buna seara!

    RăspundețiȘtergere
  33. CD (SCMD-ul) lu' "banii mei, banii mei",
    a facut analize de astea? Pe cine apara ei?
    Smecherii? Invartitii politic? Coruptii si corupatorii?
    Daca OPREA are DREPTATE, CD va trebui sa aduca 7 miliarde de acasa!
    Banii cheltuiti aiurea! Oh, nu... in anumite strict secrete interese!

    RăspundețiȘtergere
  34. Nu, nu-i simplu.Ca sa beneficiezi intradevar de o pensie nasimtita musai era nevoie de o incalcare a legii.Poate o solda de merit se putea obtine cumva, dar functia, MMilitar,clasificare...Si nici asa nu prea iese cine stie ce fata de ce povestesc cei cu pensii civile.

    RăspundețiȘtergere
  35. @puiac,
    Nici o PENSIE DE SUBOFITER - care nu a beneficiat si el
    de vre-o functie in ultimele 6 luni, sau alte drepturi salariale asa-zis legale, prin coruperea sefilor, NU VA FI DIMINUATA!
    Subofiterii stiu asta! De aceea nici nu stau de vorba cu scmd-istii!
    Intelege: cei care vin an de an cu functii si salarii CORECTE, fara SALTURI MAJORE in ultimele 6-12 luni, NU AU A SE TEME DE DIMINUARI!
    Pun pariu pe ce vreti, cu oricare dintre voi!

    RăspundețiȘtergere
  36. ,,Sa mori tu-n chinuri" ca asa va fi?

    RăspundețiȘtergere
  37. @puiac,
    daca vrei ... iti dau si alte argumente publice, dar fff LOGICE:
    Mii de cadre, multe mii de cadre - ofiteri si subofiteri - din
    ANCMRR, alte structuri ... sunt fff linistite! NIMENI nu ia in seama
    pe alde Dogaru&Gasca! Te-ai intrebat macar o data: de ce oare?
    Simplu! Iti spun eu acum! Nu merita sa se puna cu ... deja stiau cine! Mai mult: au stiut EXACT ca nu au se teme de NIMIC, marea lor majoritate! Smecherii, cand si-au dat seama ca doar EI vor pierde, au dat navala in OGRADA lu'nea D&P, unde au marit considerabil numarul birjarilor! Mai sunt multe argumente, dar ... sa lasam timpul sa vorbeasca! Oricum... D&P au deja... multe si variate probleme! Injuraturile nu-i ajuta! Nici avocatii din oficiu, chiar daca vor face cu schimbul pe ... bloguri! Nimeni nu-i baga'n seama!
    Vor primi o LECTIE - extrem,extrem de usturatoare!

    RăspundețiȘtergere
  38. Ori toti ceilalti dorm(e tirziu,23:28),ori privesc si vor sa vada cum se termina.
    Eu nu am pensie speciala;eu am o decizie de ,,pensie militara de stat".Nu pot linistit sa privesc cum constitutia e tavalita si legile violate,cum primul prim ministru face legea-n justitie si o fosta fosta miss (bine-ar fi sa zica: mi-s fosta!),,face sex "cu camera...LECTIA DE ISTORIE: ,,dormi linistit ,F.N.I. vegheaza!"(ba chiar si C.E.C.-ul).Desteapta-te romane!
    Nu pot sa dorm,altfel nu te-am crezut o scunda.Mergi in pace.

    RăspundețiȘtergere
  39. @puiac,
    am discutat civilizat despre... pensii!
    In rest, sunt de acord cu tine!
    Asta insa... nu iti da dreptul sa ma executi....a la D&P!
    Eu cred ca putem fi civilizati, pana la capat!

    RăspundețiȘtergere
  40. Putem ,desigur.Asta insa... nu le da dreptul sa ne execute....a la b&b!

    RăspundețiȘtergere
  41. @puiac,
    b&b sunt deasupra noastra, peste puterile mele si ale tale!
    noi aici, discutam ce credem fiecare despre ce va fi in materia pensiilor, aceste recalculari facute ca asa vor "muschii lor"!
    eu spuneam: se pare ca socoteala ... nu le va iesi asa cum si-ar fi dorit-o! Adica.... nu vor frige pe toata lumea, cum se dorea la inceput! Din greseala sau prostie, va iesi cu TOTUL ALTCEVA! Multi dintre militari vor beneficia CORECT de pensie! Mai mult, unora chiar li se va mari! Asta am spus eu, pe baza unor date de la INTERNE, de ultima ora!

    RăspundețiȘtergere
  42. Repet.Probabil par timpit .
    De unde vor lua banii pentru mariri?Din posetele lu Nuti sau din economiile primei doamne?

    RăspundețiȘtergere
  43. @puiac,
    daca as face parte din Guvern, eu stiu de unde sa iau bani sa dublez si salarii si pensii.... dar cum nu fac parte, nu prezinta niciun interes punctul meu de vedere! Dar ... de ce ma scoti pe mine vinovat? De ce tii neaparat sa ma invinuiesti, ba de una, ba de alta ?! Mai ramane sa-mi zici... ca ma fac vinovat si de "raptul" produs in visteria scmd-ului, in banii stansi din cotizatia oamenilor!

    RăspundețiȘtergere
  44. Da,bine.Eu macar recunosc,sunt la a3a bere.

    RăspundețiȘtergere
  45. Si ,apropos de fosta miss.Guvernul trebuie sa gaseasca solutii in limita legilor existente, nu sa faca legi pentru a rezolva o situatie.Asta nu-i treaba curata1

    RăspundețiȘtergere
  46. ilie de la scularie18 noiembrie 2010 la 08:51

    Stau eu si cuget ca cum s-ar zice : oare cela care-si tot spune 'anonim' , si-l tot intarta pe Puiac la vorba ... sa fie oare 'cezar' , sau 'trex' , sau 'ghamangia' , sau 'acelas' ... ca tare mai foloseste aceeasi placa de 'patifon' , pe care-o tot pune sa scirtiie pe la toate mesele la care stau de vorba oameni cumsecade , pe linga care se aciueaza si el , ca un cotei jigarit care cere un bot de mamaliga ...

    RăspundețiȘtergere
  47. Am onoarea sa va salut!

    Pt. Dl. PUIAC
    Parerea mea, dupa ce am invatat pe de rost actele normative:
    Un punct pe an, indiferent de nivelul veniturilor (indiferent de grad, solda de functie, gradatii, solda de merit, indemnizatia de comanda, sporurile recunoscute, prime de clasificare, prime orare de zbor, grupa de munca, etc.-vedeti Legea 138/1999, in special Anexele 3,4 la care face referire art. 7 al.(1), lit. a), d), e), k) din M 101/2010)
    Se calculeaza pensia corespunzator numarului de puncte rezultate.
    Se adauga la pensia obtinuta procentul corespunzator M.M. (10%. 15%, 20%). Acest lucru nu are de a face cu valoarea veniturilor care se iau in calcul la stabilirea punctajului.
    Rezulta pensia bruta.

    Concret: Sc. Mil. = 3(4) ani > 3(4) puncte;
    Vechimea in serviciu = 25 ani > 25 puncte;
    Total puncte = 28(29);
    Punctaj Mediu Anual = 28/20 > 1,40000 puncte;
    Pensie rezultata > 1,4x 732,80 =1025,92 lei;
    M.M. Cl.I > 20% = 205,18 lei;
    Total pensie (brut) > 1025,92+205,18 = 1231,10

    Va rog sa nu intelegeti ca vreau sa sperii, sau sa fac propaganda pentru Oprea si ai lui. Personal nu am depus pina in prezent cererea pentru adeverinta de venituri. Practic, in momentul de fata consider ca M 101/2010 nu mai are obiect intrucit se refera la aplicarea HG 735/2010, care deocamdata este suspendata. Va rog corectati - ma daca gresesc!
    Tuturor, cu stima.

    RăspundețiȘtergere
  48. Anonimule faci afirmatii hazardate, nu stiu ce date detii, eu cel putin nu am vazut nici un algoritm de calcul, nici cei de la Casa nationala de pensii nu pot sa dea detalii, nu pot face deocamdata simulari. Nu cred ca e cazul sa pui batista pe tambal, este putin probabil ca un subofiter sa ramana cu pensia actuala iar un colonel "smecherit", in virtutea aceleiasi logici invocate, sa coboare la nivelul acesteia. Hai nu ne imbata cu apa de ploaie, nu cred ca ai vre-un interes, oricum actualul guvern nu a "gresit" decat in favoarea lui.

    RăspundețiȘtergere
  49. @Anonim de la ora 23.21
    Spuneti, printre altele, ca "Mii de cadre, multe mii de cadre - ofiteri si subofiteri -din ANCMRR, alte structuri ... sunt fff linistite!"
    Daca cei de la ANCMRR sunt atat de linistiti, atat de convinsi ca lg 119/2010 si HG 735/2010 le sunt benefice, cum se justifica faptul ca au introdus si dumnealor actiuni in instanta (lucru pe care, FARA NICIO REZERVA, eu, personal l-am apreciat)?

    RăspundețiȘtergere
  50. @Anonim 18 noiembrie 2010, 09:03 :
    Sc.milit. este considerata perioada necontributiva si se calculeaza 0,25 pcte/luna (conf. L.19/2000).Referirea la perioadele pentru care nu se poate face dovada veniturilor realizate (din L.119/2010) este pentru perioadele ulterioare scolii.
    Mai trebuie adaugate majorarile pentru contributia la pensia suplimentara si majorarile pentru lucru in alte conditii de munca (fata de cele normale ... fostele grupe de munca)...
    Aceste modificari nu modifica spectaculos cuatumul pensiei ... dar trebuie avute in vedere pentru corectitudinea estimarii...

    RăspundețiȘtergere
  51. E foarte clar ca nimic nu e clar. ,,Nu ne mai facem bine nici cu bomba atomica !"

    RăspundețiȘtergere
  52. @ Elena,
    ati luat in calcul si consecintele pe care le veti suporta, atat sindicatul cat si dumneavoastra personal, cand multi pensionari militari vor constata ca au fost mintiti ?.
    De ce nu ati facut simulari privind recalcularea pensiilor si sa aratati realitatea oamenilor ? Specialisti aveti (ex: Apostol Catalin, are un CV impresionant, a lucrat la ANI, chiar daca mai incurca el cazarea cu cazanul).
    Cred ca interesul sindicatului nu a fost sa lupte pentru membrii, doriti sa va pastrati numarul de cotizanti, iar obiectivul CD al SCMD este sa lupte pentru cumulul pensiei cu alte venituri de la stat (ca doar lucrau unii si la Parlament).
    In principiu calculul prezentat de Anonim este corect. La punctul mediu lunar rezultat se adauga si majorarea pentru grupa de munca 25 sau 50%.
    Dupa calcularea punctului mediu anual (prin adunarea si impartirea punct. medii lunare la 12) la acesta se adauga majorarile pentru pensia suplimentara( cel mai mic procentaj este 13%.
    Punctele medii anuale se aduna si se impart la 20 si iti da punctajul care se inmulteste cu 732,8 si iti da pensia. La aceasta se adauga procentajul de 10, 15 sau 20% conform MM pe care il detii.
    Salariile medii brute se pot luora dupa site-ul Ministerului Muncii, Pensii, date statistice.Majorarile rezultate din pensia suplimentara se gasesc in Legea 19/2000.

    RăspundețiȘtergere
  53. Da,acum e clar ca vaca!La origini intrebarea era daca un nebun refuza favoarea de a cere recalcularea pensiei,daca a fost spion ,in cosmos,si statele de plata au fost furate arse, explodate,dematerializate,teleportate,etc. ,fraierul va primi ce? 007 are deja decizia sub perna,nu se retrage azi...Ei, cum ?

    RăspundețiȘtergere
  54. @ILIE de la SCULArie-jur pe ce vrei tu ,ev. sa-ti pice closca-ca nici unul dintre anonimii de mai sus nu e CEZAR sa verii lui.Si eu am fost surprins sa vad ce puncte de vedere comune avem.PS. Va rog aveti mila de puiac l-ati ametit de tot.

    RăspundețiȘtergere
  55. Este simplu:
    se imparte venitul lunar brut(daca nu are adeverinta este egal cu venitul mediu brut pe economie) la care se adauga grupa de munca (fiind fost spoion a avut grupa speciala, deci 50%) =1,5 puncte.
    1,5 puncte x 12 luni :12= 1,5 puncte anual la care se adauga majorarea pentru contributia la pensia suplimentara (poate sa fie de 13, 14, 17, 21 sau 22%) adica 1,5 + 13% (1,5+0,195)=1,695 punct mediu anual.
    Daca a lucrat 30 ani: 1,695x30 ani= 50,85 : 20= 2,5425 punctaj
    2,5425 x 732,8 lei(punctul de pensie)= 1863,144 lei
    la 30 ani serviciu are MM clasa a I-a (20%)
    1863,144+ 372,6288 = 2235,7728 lei pensie lunara(aproximativ, deoarece majorarea pt. pensia suplimentara difera de la an la an)
    Se pare ca pensiile subofiterilor se vor invarti in jurul acestei sume daca au fost in serviciu peste 25 ani

    RăspundețiȘtergere
  56. sunt placut surprins sa constat ca in sfarsit s-au mai trezit si altii.niciodata nu-i prea tarziu.o mica ,corectie (parere personala )Nimeni nu va avea pensia calculata dupa salariul mediu.cand s-au scanat fisele cu veniturile s-au scanat pt. toata lumea .deci faci nu faci cerere ,ti se va recalcula dupa veniturile personale.

    RăspundețiȘtergere
  57. @ELENA,
    Prezenta ta pe acest blog, imi dovedeste ca cel putin esti curajoasa, posibil si bine intentionata! Acum insa, cateva adevaruri DUREROASE PENTRU VOI, CD al SCMD:
    1. La 16.11.2010, Curtea de Apel Bucureşti s-a pronunţat în dosarul nr.7274/2/2010, de cerere a A.N.C.M.R.R. de suspendare a H.G. nr. 735/2010.(...)! Este limpede pentru toti "cei de buna credinta", ca s-a OBTINUT UN SUCCES, la care avocatii CD ai SCMD doar viseaza! Cititi indeosebi...punctele 1 si 2! Sunt puncte... FORTE! Nu incercati nici aici, nici in micutul vostru grup de discutii sa MINIMALIZATI acest SUCCES, deaorece nu va face cinste! Apoi ... mai spune si tu baietilor tai veseli ... inghesuirea si apostrofarea din 5 in 5 minute a col.r. Petru Doboseru ... nu le face cinste! Nu este sportiv, mai ales ca sunt rai, tendentiosi, unii chiar lipsiti de bun simt! Recurg la jigniri inutile!

    2.Miile de cadre ale A.N.C.M.R.R., (incomparabil cu numarul celor din SCMD), pe de o parte stau fff linistite, deoarece au fost PERMANENT CONSILIATE CORECT, fara fantasmagorii apocaliptice sau injuraturi ca la usa cortului, deci stiu precis ce se va intampla, iar pe de alta parte, au si ei ... smecherii lor, "invartitii" care ani de zile au "mancat" o pensie_nesimtita, dar care in parte, stiind cum au ajuns sa aiba aceasta pensie_nesimtita, se multumesc cu ce a fost, iar de acum... ce le-o mai da ... partidul! E bun si atat! Retineti: smecherii cu pensii "umflate" cu pompa culorilor politice, ori prin coruperea unor sefi ierarhici, sunt SINGURII care vor pierde! ( Sa nu uit: la acesti smecheri, se adauga categorii intregi de indivizi umani, care politic au fortat NOTA si au OBTINUT prevederi legale_nesimtite, care i-au "facut" peste noapte ... posesori ai unor pensii_nesimtite! Este legal si firesc, ca acum... sa piarda aceste privilegii nemeritate! Nu plangeti pentru ei!)

    RăspundețiȘtergere
  58. @ Domnule Cezar,
    cu parere de rau, dar sunt nevoit sa va contrazic. Am intrat in posesia tuturor adeverintelor cu veniturile lunare brute obtinute in intreaga activitate, si sunt intocmite corect.
    Sunt promotie 1977, 32 de ani de activitate, gradul colonel, 27 de ani grupa de munca (19 ani grupa a I-a si 8 ani grupa a II-a).
    In urma recalcularii pensiei au rezultat 4,1529 puncte x 732,8= 3043,24 + 608,649(majorarea MM cl a I-a)= 3651,889 lei pensie.
    In prezent am o pensie de 3200 lei.
    In alta ordine de idei, la luarea adeverintelor cu veniturile brute obtinute, sa cereti si compensatiile anuale obtinute in urma Decretului Consiliului de Stat nr. 263/1982,privind acordarea de compensatii cadrelor militare in urma majorarii de preturi si tarife la energie electrica, termica, gaze naturale si alti combustibili.
    Cu stima Cristea Nicu

    RăspundețiȘtergere
  59. @NICU CRISTEA-nu e nici-o problema ca ma contraziceti,dar sa plesnesc daca stiu CU CE MA CONTRAZICETI???!!!Ceea ce spuneti dvs. acum spun eu de vreo 7 luni de zile si primesc injuraturi tot de-atata. Sincer ma bucur pt. dvs. si stiu ca sunt multi in aceasta situatie printre care sieu. CU stima!

    RăspundețiȘtergere
  60. @ ANONIM_15.01-perfect adevarat. pe de alta parte -unde sufletul meu ati fost pana acum? Ne-ati lasat pe cativa sa parem ciudatii blogurilor-nu v-au dat voie de la anm...?

    RăspundețiȘtergere
  61. @Anonim de la 15.01
    Corect ar fi fost sa ma adresez ca de obicei deoarece va stiu identitatea (aveti ceva care .. va da de gol! Mi-a placut ingrozitor criminalistica in facultate si visul meu a fost sa fiu procuror militar, dar ghinionul a fost ca eram ... femeie. Dar retin "ticurile" de scris/exprimare. Si dumneavoastra aveti ... din plin!) In fine, o sa va fac jocul si va voi considera in continuare anonim.
    Marea durere adevarata pentru mine IN ACEST MOMENT este neobtinerea nr. de voturi pt abrogare cap. IV din 329 marti in C. Deputatilor, in conditiile in care aveam nevoie de vreo 18 voturi de la altii decat PSD+PNL si eu am avut ... 33! Adica nesperat de bine. Si totusi, am pierdut. Fac precizarea ca eu nu sunt sub incidenta acestei legi (de peste 5 ani lucrez in mediul privat, ca intreaga mea familie, dealtfel), dar am luptat enorm pentru abrogarea acestui capitol. Nu mi-a iesit. Asta e.
    In privinta celorlalte chestiuni - numai cineva cu pregatire SI PRACTICA JURIDICA (in instante) poate sa inteleaga ce e cu suspendarea asta, sa inteleaga care sunt efectele ei si de ce s-a procedat asa. Totodata tb inteles ca nu e niciun succes DEFINITIV al nimanui nicaieri, ca Guvernul a declarat recurs acum 2 saptamani, ca la ICCJ se decide soarta ... SUSPENDARII. Dar devarata lupta e pe anulare, evident.
    SI CEA MAI ADEVARATA LUPTA VA INCEPE IN IANUARIE SAU ... PESTE 2 ANI. Dar sa nu ma ... antepronunt. De aceea, ziceti ce vreti, chiar nu-mi pasa! Si daca asta (imbatatul cu apa rece) va face sa va simtiti bine, dati-i ianinte! E extrem de important sa incercam sa ramanem intregi SI la minte in perioada asta in care multi au luat-o razna.
    Nu stiu daca in discutiile cu colegii mei am folosit cuvinte injurioase sau am promis ceva ce STIU ca nu se poate obtine (juridic). Asa ca... vedeti cui le atribuiti.
    Nu am niciun motiv sa ma "ascund", deci am curajul sa ies oriunde in fata.
    Pe roarmy230 nu sunt "baietii mei", sunt foarte multi din prietenii mei, foarte multi nu sunt membri de sindicat (grupul a aparut ianintea SCMD - adica sunt o revolutionara cu state vechi), dar cred ca e un spatiu unde nimeni nu pune pumnul in gura nimanui (a se vedea cum am votat eu in sedinta pentru oprirea comentariilor pe blog). Pe dl. Doboseru, SINCER, chiar il stimez, dar asta nu are nimic cu calitatea dlui de membru ANCMRR, ci pentru ceea ce este in afara acesteia. Si, in alta ordine de idei, a simtit si dumnealui din plin efectele legii 329, discutam si in particular. Si e si moldovean de al meu.

    ORICUM, nu mi s-a raspuns la intrebarea: de ce daca ANCMRR considera ca prin lg 119/2010 si HG 735 nu sunt motive de ingrijorare, a depus, totusi, actiuni in instanta?

    RăspundețiȘtergere
  62. @cezar,
    Fara intrebari inutile! Sunt "ofiter acoperit", pe lista strict secreta a lu'D&P, dar .... m-am saturat de mizerii! Cand am aflat ce si cum cu banii ... oamenilor, am decis: defectez, si trec de partea poporului! Tine aproape, urmeaza si altele! Se vor auzi niste schelalaituri ale unora .... ingrozitoare ... dincolo de ... Calarasi, Botosani etc.

    RăspundețiȘtergere
  63. @ELENA,
    Precum ... ariciul animal folositor ... un prieten al nostru de pe acest blog ... Pe fond, esti o fata tare de treaba! Mai mult, o colega ... si mai de treaba! Dar ... cu sapaturile privind IDENTITATEA: valabil si pentru tine, ce i-am spus si prietenului Cezar! Fara ... sapaturi! Sa ne pastram in limitele unor discutii, opinii civilizate! Injuriile si mizeriile la adresa D-lui col.r. Doboseru nu te priveau decat in masura ... sa le spui unora de pe grup, ca nu le face cinste! Tu esti si ai fost totdeauna civilizata! Cu prietenie, iti sarut mana!

    RăspundețiȘtergere
  64. NUMAI AICI PUTETI DESCOPERI UIMITOARELE DEZVALUIRI ALE UNUI OFITER ACOPERIT DEFECT !POPOR, ,, Tine aproape, urmeaza si altele!"

    RăspundețiȘtergere
  65. Usor,n-o luati in serios 24 din 24.Sa mai si zimbim, caci miIne ,poimiine vom putea discuta serios la coada la ulei de candela(din cel din ajutoare UE).

    RăspundețiȘtergere
  66. @puiac,
    Berea e de vina! Sunt sigur ca ... inca nu te-ai trezit pe de-a intregul, altminteri, nu cred ca faci glume proaste, sau ... si mai grav: nu ai proprietatea termenilor, cuvintelor, chiar daca oarecum ... sunt de o anumita specialitate, departe probabil de pregatirea ta. Iar de vrei mistocareala ... las-o pe seama D&P! Nu vei reusi niciodata, sa ajungi la performanta lor de prost gust!

    RăspundețiȘtergere
  67. @ELENA-saru"mana!nu ne-am mai vazut de mult.apreciez ce ti-a transmis un anonim si intaresc acele aprecieri(o buna colega etc.)Pe de alta parte trebuie sa remarc ca esti de-o inconsecventa rar intalnita:ai inceput ca medicinista,ai facut fac. bineinteles de drept nu de medicina ,ai ajuns jurista dar de fapt doreai procuror si acum sustii o lege care nu te afecteaza(ar fi o justific. daca ar fi justa ,dar NU ESTE) Sa cred ca esti o doamna BRAVA-cu miros de CH.five ,dar ..de fapt ai fi dorit sa fi barbat? O seara super tare !

    RăspundețiȘtergere
  68. @puiac,
    Sa mai si zimbim ... subscriu propunerii tale!

    RăspundețiȘtergere
  69. Am onoarea sa va salut!

    Pt. dl. PUIAC, referitor la "Agentii 007"
    http://www.mapn.ro/acte_normative/M101_completare.pdf

    Pentru dl. Dapix
    Nu exista algoritm la CNPAS pt. L119/2010. Pe baza prevederilor actelor normative se poate face de orice programator.
    HG 735/2010 "Art. 12. — (1) In vederea aplicarii prevederilor prezentei hotarari, Casa Nationala de Pensii si Alte Drepturi de Asigurari Sociale pune la dispozitia institutiilor abilitate cu aplicarea prevederilor prezentei hotarari, gratuit, aplicatiile informatice specifice.
    (2) Aplicatiile informatice prevazute la alin. (1) urmeaza sa fie adaptate specificului propriu de catre nstitutiile care efectueaza recalcularea."

    Pt. dl. "mos alecu"
    1. M101/2010 "Art. 11. – Pentru perioadele în care persoanele care beneficiază de pensie militară au avut calitatea de elev sau student al unei instituţii militare de învăţământ pentru formarea cadrelor militare, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează ca venituri realizate lunar salariul mediu brut sau, după caz, net pe economie din perioadele respective, potrivit legii. "
    Deci 1 punct/an .
    2. Raspunsul era pentru domnul PUIAC (17.11 2010 19:47) - daca nu se depun cererile.

    Pt. Anonim (18.11 2010 12:38)
    Referitor la grupa de munca.
    Aceasta se transforma in "puncte" in procentele stabilite Parere: Daca ar vrea sa o ia in calcul (exista in actuala Decizie de pensie durata/timpul lucrat in conditii deosebite si/sau speciale) in situatia in care NU SE DEPUN cererile de recalculare, punctajul s - ar majora indiferent de perioada cu procentajul corespunzator. Alta este situatia in care ai gr.I cind VENITUL lunar asigura 2 - 2,5 puncte si rezulta per total 3,0 - 3,75 puncte.

    Referitor la contributia pentru pensie suplimentara
    Cele aratate de dvs. sint valabile pina la aparitia lui M101/2010 si in situatia in care SE DEPUN cererile. Odata cu acest ordin, la art. 7 sint precizate sumele care constituie venituri ce se iau in calcul la stabilirea punctajului anual si mediu anual(la sfirsit).
    Va rog corectati - ma daca am gresit.
    Tuturor, cu stima.

    RăspundețiȘtergere
  70. Am onoarea sa va salut!
    Continuare
    Din punctul meu de vedere istoria actelor normative a avut urmatorul parcurs:
    1. "Pensii speciale, pensii nesimtite care nu au la baza principiul contributivitatii .... recalculare si justitie sociala..." Apar L 119/2010 si HG 735/2010.
    2. Se fac simularile pe aplicatia CNPAS si rezulta ce a spus Oprea: "Pensiile militarilor scad cu 19 - 60%" - CORECT, pentru ca se luau in calcul DOAR SOLDELE brute.
    3. Boc: " in urma recalcularii, pensiile militare sub 30 de milioane lei vechi nu scad" MINCIUNA!
    4. Alte simulari, acelasi rezultat, pensiile scad.
    5. Observatorul militar Nr. 32 (11 - 17 august 2010) pg.17 (www.presamil.ro)
    În atentia pensionarilor militari - Consultant: colonel DRAGOS LUCAN
    "În conditiile în care, în urma recalcularii pensiei în baza prevederilor Legii nr. 119, cuantumul pensiei nete va fi mai mic decât salariul mediu brut pe economie, pensionarii militari care au optat pentru suspendarea platii pensiei, pentru a-si desfasura activitatea în institutii bugetare, vor fi repusi în plata. ..."
    6. Sint chemati Oprea, Blaga, Maior: "Vedeti ce faceti, ce mai luati in calcul, sa iasa asa cum am promis"!
    7. Incep simularile si se introduce pe rind cite un spor/prima/ pina iese cit de cit la vopsea.
    8. Toate sint concretizate in Ordinul M 101/2010 pt M.Ap.N.
    Tuturor, cu stima.

    RăspundețiȘtergere
  71. MULTUMESC !101 este intocmit serios, spre deosebire de celelalte 2,(3).007 voia sa faca trimitere la conditii speciale ,deosebite in MApN.Oricum,multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  72. Wow,
    Va multumesc tuturor!
    Articolul scris de D-l General Teodor Palade ( acelasi OM, acelasi caracter, acelasi condei cu mai vechiul si cunoscutul TeoPal, cu ale sale scrieri de suflet preluate pe toate blogurile si forumurile miltarilor), publicat acum si de/in presa centrala, a fost de bun augur si pentru noi! Am aflat din cele peste 70 de comentarii, cat nu stiam din ... alte zeci si zeci de ... hai sa ne bagam in seama, cu tot felul de glumite, uneori chiar cuvinte grele, incalificabile intre oameni care se respecta, care cel putin declarativ, au teluri, idealuri comune! Dragi colegi, asa va vreau! De aceea suntem LIBERI!
    Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  73. @ anonim 18:23
    Contributia la pensia suplimentara o gasiti in art. 165 al. 1 din legea 19/2000, si nu are nici o legatura cu art. 7 din Ordinul M 101/2010.

    RăspundețiȘtergere
  74. La SIE ce document intern reglementeaza activitatile in vederea recalcularii ?

    RăspundețiȘtergere
  75. @puiac,
    cate beri ai ...
    cui crezi, ca ar servi sa se posteze pe bloguri, informatii de orice natura, privind SIE ??? Aloo ... sa lasam serviciile!

    RăspundețiȘtergere
  76. PUIAC CE BINE AI FACE DACA TE_AI CULCA

    RăspundețiȘtergere
  77. Lucruri interesante au spus la aceasta postare cei care se semneaza cu un nume arhicunoscut in virtual;nu cei care se ascund sub anonimat, pentru a ataca sub centura sau pentru ca nu au curajul sa-si asume raspunderea afirmatiilor.
    L-am rugat pe d-l ADMIN sa seteze blogul astfel incat sa poata comenta doar cei logati pe Blogspot.
    M-am mirat ca dansul n-a intervenit in comentarii, in mod direct, decat in ultimele ore.
    Analizand pe text comentariile anonime, automatismele verbale si obisnuintele de redactare a textelor pe calculator, m-am convins cui serveste aceasta galceava nesfarsita intre anonimi.
    Daca se continua in acest stil ma voi abtine sa mai comentez aici. Mi-e dificil sa ma adresez anonimului de la ora 17,01 sau celui de la ora 20,05.
    Un minim respect intre noi trebuie sa existe!

    RăspundețiȘtergere
  78. @plano10,
    Cu tot respectul pe care ti-l port din motive variate, inclusiv ca mi-ai dat o mana de ajutor la greu, ma vad nevoit sa te anunt ca am citit rugamintea ta de setare a blogului, dar trebuie sa spun inca o data de ce NU: ar fi un prim pas catre cenzura, aceasta moderare, selectie a comentariilor/comentatorilor! Am spus ca aacest Blog va fi un SPATIU AL COMUNICARII LIBERE, asa ramane! Ca mai este cate unul care derapeaza, asta e! Nu exista padure fara uscaturi. Per TOTAL INSA, cei care comenteaza pe aici, sunt oameni de bine, de bun simt, responsabili in ce scriu si spun, unii chiar cu un simt al umorului dezvoltat, care fac sarea si piperul unor discutii, altminteri care pot fi extrem de tehnice sau plicticoase!

    In alta ordine de idei, PERSONAL nu sunt adeptul IDENTIFICARII celor care vor sa spuna ceva! Cred ca macar LIBERTATEA de a spune ce gandeste, ce il doare, ce simte fiecare, trebuie asigurata, garantata! Stiu ca unii nu pot dormi de grija "cine o fi unul sau altul", care a scris "una sau alta"! Este problema lor, care nu are nimic a face cu preocuparile mele!

    Si, acum chiar inchei. Eu intervin mai rar in discutii, comentarii, deoarece nu mai am nici o calitate in SCMD, nici macar aceea de simplu membru. M-au hartuit atata, incat mi-am dat demisia din toate calitatile posibile! Cu deosebita pretuire, Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  79. @D-le Burcu
    A fost rugaminte catre dvs si un apel la respect pentru cei care comenteaza.
    Acestea nu inseamna cenzura.
    Si apoi... care dintre anonimi o fi avand simtul dezvoltat al umorului daca se confunda in anonimat cu altul care ataca la baioneta?
    Cu aceeasi pretuire,
    Walter Plano

    RăspundețiȘtergere
  80. Buna seara . Sory, am avut ceva treaba , a scapat un cal dintre hulube , s-a suit pe capra si a inceput sa plezneasca din bici asa de nebun, stragand dii Batore. A trebuit sa il opresc altfel murea capra.. pe care statea .In alta ordine de idei , ma bucur sa vad ca e lume luminata pe aici , sau ma rog , a fost pana acuma , au inviat si unii "morti". Sa le fie de bic.

    RăspundețiȘtergere
  81. Domnule plano10, nici mie personal nu imi sunt dragi anonimii anonimi, si eu am pus problema botezarii lor , dar .. asta e . Poate asta e farmecul bloguluilui Burcu. Ceea ce conteaza este ca una peste alta , lumea nu se injura , nu se vorbeste ca la usa corturilor 230 sau altele .Si apoi, hai sa spunem lucrurilor pe nume , aici mai intra si un Rinciog sau Hirciog, sau mai stiu eu cine din inaltele sfere si se mai " racoreste " anonim, ca la ei acasa , nu le da voie sa spuna nici " la naiba " sau "in puii mei " ca ii si amendeaza si ii face dizidenti .

    RăspundețiȘtergere
  82. @Neacsu
    :) :) :)....ha,ha, ha
    Cu exceptia unuia din "sferele inalte" constat ca altii, tot de acolo, au curajul sa-si asume raspunderea opiniilor.
    Numai ca "anonimului" din sfere inalte", si nu numai lui, ii dau replica alti "anonimi" din sferele mai joase.:):)
    Toti pierd din vedere ca nimeni nu poate fi anonim in virtual.

    RăspundețiȘtergere
  83. De la fiecare dupa putirinta , fiecaruia dupa merit

    RăspundețiȘtergere
  84. neacsule -vezi mai bine de blogul tau ca dau injuraturile pe-afara.aici ne descurcam noi ca suntem oameni cu carte si nu avem nevoie de falsi moralizatori!

    RăspundețiȘtergere
  85. Important este ce spun anonimii, nu cine sunt!

    RăspundețiȘtergere
  86. Anonim 13.51.
    Pai vezi ca uitat sa injuri astazi . Nu iti depui icrele , ca pe ultimul material iti lipsesc amprentele.

    RăspundețiȘtergere
  87. Ciresc upade-ul si ma ingrozesc. Ma ingrozesc sa vad in ce stadiu a fost adusa tara asta. La cata lume merge si viziteaza cascada vazand ceea ce scrie acolo, in mai putin un an de zile intreaga lume isi va reconsidera imaginea despre Romania si o va situa geografic, politic, economic, social undeva la marginea nu a pamantului ci a galaxiei, pe noua planeta descoperita recent. Poate cineva se va gandi si va boteza acea planeta ROMANIA . Cam pe acolo ne situam intr-o minigalaxie scapata de sub control, orbitand in jurul unui soare pe cale de disparitie .

    RăspundețiȘtergere
  88. Din anumite informatii ar rezulta ca unii pensionari primesc adeverinta cu venituri INCOMPLETA -adica perioade care nu au fost gasite.atentie la asa ceva.daca cineva stie cum se poate lupta cel mai bine contra unei atare situatii il rog sa intervina. Voi reveni pe masura ce am informatii mai detaliate ariciul. animal.

    RăspundețiȘtergere
  89. Atentiune,aprind ,,lumina neagra"!
    85% dintre cupoane ramin la fel, restul vor fi printate pe format A5. Aceasta informatie NU se bazeaza pe informatii REALE ,dar aceasta este speranta ,,zecilor de mii de bine informati(la,la,la,sau bla,bla,bla).Nu trage dom" SE MACA,...

    RăspundețiȘtergere
  90. Web Site Hit Counters : 155.125
    Cineva mai umbla pe-aici !

    RăspundețiȘtergere
  91. @puiac,
    cu cine te certi?
    cine si cu ce te-a suparat?

    RăspundețiȘtergere
  92. Am onoarea sa va salut!
    Comparati vechimea in serviciu din Decizia de pensionare cu perioada inscrisa in adeverinta.Ele trebuie sa fie EGALE. Despre perioade lipsa se vorbeste si in alte zone (ani care nu au 12 luni ).
    La nivel de zvon: Se pare ca se cunoaste acest lucru si s - ar fi primit "indicatia" ca CMZ sa trimita mai intii eventualele cereri de recalculare pe baza adeverintelor care sint in regula.
    Tuturor, cu stima.

    RăspundețiȘtergere
  93. boc lanseaza ,,ruleta romaneasca":10 din 70.Nu luati bilete;cistigatorii perd sigur.

    RăspundețiȘtergere
  94. Web Site Hit Counters : 155.227;totusi nu trage!

    RăspundețiȘtergere
  95. PUIAC-mergi tata si te culca. daca maine te trezesti tot beat, verifica obligatoriu mansarda,acolo trebuie sa fie buba. ariciul. animal.

    RăspundețiȘtergere
  96. @ ariciul,animal
    Lasa-l in durerea lui pe puiac si adu-ti aminte ca ai o datorie mai veche la noi.Dupa ce ne-ai tinut cu sufletul la gura vre-o cateva zile nici pana la ora asta nu l-ai demascat pe cel ce se recomanda ,,ariciul animal folositor".Nu de alta dar mie chiar imi era simpatic si incep sa-i simt lipsa ..... Ce zici Cezar ne spui cine-i ariciul a f ?

    RăspundețiȘtergere
  97. Va rog ,dau la peste,nu la animale!

    RăspundețiȘtergere
  98. ANCMRR iese cu două comunicate la interval de 3 zile. Record absolut de promptitudine. Ultimul ne anunţă că nimeni din conducere, la nivel central şi local, nu e remunerat ci au doar 4 persoane plătite cu jumătate de normă iar reprezentarea juridică a celor 31.000 de membri este făcută fără taxe suplimentare de la aceştia. Ca şi SCMD, ANCMRR este ţinta unor critici din interiorul şi din exteriorul asociaţiei. E drept că ei nu pomenesc de agenturi străine, bubuli, moguli, portocalii ori vineţii dar nu pomenesc nici de numărul foarte mare al celor din conducerea centrală şi filialele teritoriale care au fost avansaţi unii chiar de câte două, trei ori de când au ieşit la pensie. Dacă acum un an se lăudau că reprezintă cei peste 80.000 de militari în rezervă şi retragere din M.Ap.N acum vorbesc doar de cei 31 de mii de membri.
    SCMD posteză tot mai des şi încearcă să coboare cu picioarele pe pământ. Doar că şi ultima informare despre şedinţa CD, la capitolul acţiuni şi activităţi suferă de aceeaşi boală ca şi cele anterioare, generalizarea fără detalii concrete. Amănunte găsiţi pe blogul domnului Neacşu. Se continuă marota cu desfiinţarea sau preluarea sindicatului de către forţe politice cu implicarea unor servicii străine ( probabil e vorba de radio Erevan).
    Imbucurător este numărul mare de noi membri , cam 500 săptămânal, dacă datele sunt reale în câteva luni SCMD va depăşi ANCMRR.
    Ce nu se spune în informare este stadiul strângerii semnăturilor pentru modificarea constituţiei.

    RăspundețiȘtergere
  99. @karadeniz,
    Ai stofa, ai talent! Felicitari pentru ce scrii! Concis si la obiect!
    Asa incepuse si PKM! Dar ... a promis ca va reveni! Acum inca nu s-a trezit din amintiri, dupa intalnirea cu Doamna Cobuz! Revine el...!

    RăspundețiȘtergere
  100. Vă recomand „ O fi renunţat statul român la funcţia de ministru al apărării!?! “ de pe blogul lui “altfel” http://www.altfel.info/observator.html.

    RăspundețiȘtergere
  101. ,,Fondurile destinate plăţii pensiilor din sistemul public pentru anul 2011 sunt de 46,2 miliarde lei (8,5% din PIB), pentru 4,7 mii pensionari de asigurări sociale plătiţi prin Casa Naţională de Pensii cu o pensie medie lunară de 749 lei, la care se adaugă 80.000 pensionari plătiţi prin Ministerul Apărării Naţionale, 66.000 pensionari plătiţi prin Ministerul Administraţiei şi Internelor şi 8.000 pensionari plătiţi prin Serviciul Român de Informaţii, cu o pensie medie lunară de 1.755 lei.

    Documentul relevă că această construcţie bugetară pe anul 2011 s-a bazat pe aplicarea noii legi privind sistemul unitar de pensii publice, inclusiv pe faptul că în sistem vor fi incluse toate persoanele care activează în prezent în domenii pentru care există legi/prevederi speciale de pensionare."
    http://www.gandul.info/news/proiect-buget-2011-pensii-inghetate-pe-tot-parcursul-anului-cas-nu-scade-sub-nivelul-actual-7487118
    E ceva neclar ?(Cit o fi fost totalul pentru 2010,pe categorii?)

    RăspundețiȘtergere
  102. Midnight Run (1988) http://www.altfel.info/

    RăspundețiȘtergere
  103. Hotărârile de Guvern prin care s-a decis recalcularea ( diminuarea cu procente cuprinse între 1 şi 300% ) celor aproximativ 200.000 de pensii speciale au fost adoptate la finele lunii iulie 2010. "Iniţiatorii actelor administrative contestate, analizând temeinicia şi legalitatea acestora în raport cu aspectele semnalate de petenţi, apreciază reclamaţiile administrative ca fiind neîntemeiate", se arată în documentul obţinut de Mediafax. "Veţi vedea că ies peste 500 şi ceva de milioane de euro dintr-o simplă analiză", a spus premierul Boc socotind efectele recalculării în plan bugetar.
    http://www.gandul.info/news/guvernul-speriat-ca-trebuie-sa-raspunda-la-zeci-de-mii-de-scrisori-care-contesta-recalcularea-pensiilor-speciale-7714314
    80.000 pensionari plătiţi prin Ministerul Apărării Naţionale, 66.000 pensionari plătiţi prin Ministerul Administraţiei şi Internelor şi 8.000 pensionari plătiţi prin Serviciul Român de Informaţii, cu o pensie medie lunară de 1.755 lei.

    RăspundețiȘtergere
  104. Kardeniz, as face un pariu cu tine , dar ar insemna sa pariem la fel si atunci cine e fraierul si cine escrocul ? Deci fara pariu .Ma refer la strangerea de petitii . Din cate cunosc eu bubulul SCMD-ist, estimez ca nu se vor strange semnaturi nici cati numarul de membri declarati pe ici pe colo sau cum spuneam in alta parte, nici mcar cu aproximarea de plus sau minus cei 500 care vor semna saptamana aviatoare.Se poarta "mucles" cand e vorba de actiuni concrete , dar se la tureaza la maxim cand e vorba de scuipat. Mai nou, domnul Rinciog vrea sa ma trimita la doctor, dupa ce a ratat cazanul cu smoala si furcile caudine . Uita insa o vorba romaneasca foarte inteleapta care spune ca gura bate turul . Ce sa faci, unele animalute, cand isi simt capul in lat, trag saracele inebuniti sa scape , fara sa relizeze ca in felul asta se sufoca singuri . Si unde mai pui ca mai are si picioarele bagate in nisipuri miscatoare .Nici nu se putea mai prost.La pozitia asta i-as recomanda repaus total dar cine sa asculte ? Da din picioare mai abitir ca magarul lui Buridan . Asta e , fiecare pasare pre limba ei piere. Culmea e ca unii se comporta ca si scotienii care de zgarciti ce sunt , nu ti-ar da nimic, nici mana sa ii scoti din groapa.Eheeeee, toamna ce treece , iarna ce viine , vantul ce sufla si ....... doamne fereste !

    RăspundețiȘtergere
  105. vineri, 19 noiembrie 2010;
    Buna seara,
    Mi-am permis sa cer niste raspunsuri firesti pentru lamurirea colegilor mei. V-am precizat ca aceste raspunsuri imi sunt necesare in derularea sedintei programate pentru 18.11.2010. Cu parere de rau constat ca din motive de neinteles , nu am primit un minim de documentatie pentru cele solicitate.
    Intelegand prin acest lucru ca solicitarea unui presedinte de filiala se bucura de respectul nesemnificativ al cuiva din C.D. va adresez rugamintea :
    - sa luati act ca din acest moment ma consider suspendat din functia in care am fost ales,fapt care se datoreaza lipsei dumneavostra de respect fata de solicitarile noastre;
    - am fost obligat in acest fel sa-mi incalc promisiunea data colegilor mei,iar sindicatul sa-l pun intr-o situatie penibila,pe care nu pot s-o transfer spre D-voastra.
    Va rog sa-mi retrageti drepturile conferite de statut,sa le transferati cui credeti de cuviinta,in asa fel incat activitatea Filialei Satu Mare sa se desfasoare normal.
    Daca nu veti crede de cuviinta altfel, voi ramane in aceasta organizatie.
    Cu aceeasi consideratie,
    Gheorghe Stramb
    Publicat de gh.stramb la 20:31
    http://scmdfiliala1satumare.blogspot.com/

    P.S.: Parca CD se lauda ... cu cresteri de 500/saptamana,
    nu cu DEMISII rasunatoare! Felicitari, unui COLONEL integru!

    RăspundețiȘtergere
  106. Stimati colegi,Buna ziua. Un coleg cu care am lucrat a fost chemat telefonic de Central militar al sectorului 1 pentru a lua la cunostiinta de continutul adeverintei cu veniturile realizate in perioada cat a fost in activitate, septembrie 1980-august 2003. L-am insotit si am vazut ceea ce va voi relata in continuare. I-a fost prezentata adeverinta, intocmita conform art.3, pct.6, si Anexei2 din HG735/21.07.2010. La rubrica ”PERIOADA” erau lipsa perioade (colegul meu a depistat 7 astfel de periode cuprinse intre 1 si 3 luni), ca si cum ar fi avut intreruperi in activitatea desfasurata in armata. I s-a dat un formular de ”Contestatie” pe care l-a completat cu perioadele constatate lipsa, urmand ca Centrul militar sa verifice si sa-l anunte cand sa revina pentru a verifica noua adeverita. Ni s-a spus ca dupa aceasta verificare ai doua veriante: fie optezi pentru a primi, pe baza de semnatura adeverinta, urmand ca tu sa o depui la Serviciul pensii din DFC, fie intocmesti cererea din Anexa 1a din HG 735/2010 si o depune Centrul militar. Pe adeverinta deasupra semnaturii sefului centrului era trecuta de mana fraza” Pentru perioadele care nu sunt trecute in adeverinta nu s-au gasit documente doveditoare a veniturilor”. Stimati colegi, este posibil asa ceva in conditiile in care arhivele militare detin aceste date?.Ce fac colegii nostri aflati la varsta inintata care sunt bolnavi, nu vad, nu stiu sau nu are cine sa-i ajute si sa le explice cei cu aceasta verificare si care sunt consecintele neverificarii ei?Am vazut asa ceva la cm1? Asa ca stimati colegi mare atentie ce semnati.Mai spuneti si la alti colegi.Cu respect, Dragos Icleanu.

    RăspundețiȘtergere
  107. Imi pare rau pentru prietenul Stramb. Imi pare rau pentru SCMD. Un om de onoare , devotat trup si suflet, este victima indiferentei, lipsei de verticalitate si transparenta a conducerii SCMD . Nici nu imi fac iluzii ca imediat va fi catalogat destebilizator, ca i se vor gasi vini imaginate , ca i se va cauta in dosar si se va afla ca are origini nesanatoase. ESTE O RUSINE CE SE INTAMPLA IN ACEST SINDICAT, ESTE O RUSINE CA SEFII DE FILIALA FILIALELE SINDICALISTII ACCEPTA ACEASTA JOSNICIE. OAMENII ADEVARATI SUNT SILITI DE NEPASAREA SI AROGANTA DONDUCERII SA DEMISIONEZE PENTRU AS-I PUTEA FACE EI D ECAP LA NESFARSIT . AVEA DREPTATE DOMNUL RINCIOG, DACA NE MENTINEM IN MUTENIE , NE MERITAM PRESEDINTELE DE SINDICAT .

    RăspundețiȘtergere
  108. treaba era intre mine si ariciul a.f. deci nu am nici-o datorie fata de nimeni.sa mai spun ca nu stabilisem o limita de timp. ultimatumul era dat de el pt.el PS. pt inceput sa zicem ca ariciul de fapt este o aricioaica a. f.

    RăspundețiȘtergere
  109. @DRAGOS-va multumesc pentru postare.asta deja este o problema si se pare ca nu este singulara. am informatii ca si in Timisoara s-au intamplat asemenea situatii si culmea la persoane destul de tinere la care nu ar trebui sa fie nici-o prablema identificarea veniturilor.apreciez ca situatia trebuie sa ajunga la ministru pentru a nu lua amploare si a produce efecte catastrofale.

    RăspundețiȘtergere
  110. Dar nu vad acest comunicat pe blogul Satu -Mare . Ce se intampla ? Ori este o minciuna , ori a fost retras de catre cel care l-a pus ori a fost sters de catre administratorul de blog, ceea ce este un abuz . Al catelea ?

    RăspundețiȘtergere
  111. APRECIEZ ca inmanarea adeverintelor cu perioade lipsa este INTOLERABILA . daca prin absurd nu se gasesc in state anumite perioade se POATE CALCULA solda folosind Memoriile Originale-din care rezulta grad functie de in cadrare.Cred ca trebuie adusa situatia la cunosiinta d. OPREA care nu ma indoiesc ca va da cmzurilor ordinul corespunzator

    RăspundețiȘtergere
  112. Domnului Cezar .Multumesc. Am retinut. Amlpoare cred ca a luat pentru ca dupa ce eu am vazut asta, am mai contactat colegi si mi-au confirmat.Aveti grija de batrani, spuneti la cunoscuti. Eu am in familie vetreran de razboi si pe est si pe vest. Il voi ajuta Cu respect Dragos Icleanu

    RăspundețiȘtergere
  113. Domnule Ceezar,am trecut in postare ”Pe adeverinta deasupra semnaturii sefului centrului era trecuta de mana fraza” Pentru perioadele care nu sunt trecute in adeverinta nu s-au gasit documente doveditoare a veniturilor”. Aeasta fraza nu dovedeste ca ministrul cunoaste deja aceasta grava disfunctie cu consecinte devastatoare pentru unii? Mie imi spune ca da? Ce ordin a dat? Sa se acopere prin fraza de mai sus.Rusine pentru cei ce vor sa ne faca rau.Dragos ICLEANU

    RăspundețiȘtergere
  114. Wooooow,
    Am fost contactat si vad ca si aici a consemnat seful comisiei de control intern al CD al SCMD . O mare onoare si bucurie ca un blog al unui dizident este vizitat (doamne , sper sa nu fie certat pentru asta ) de cineva cu functie importanta in SCMD si inteleg chiar un viitor lucrator permanent. un contabil am inteles al SCMD . Nu stiu daca vizitarea blogurilor dizidentilor face parte din politica conducerii SCMD am mai simtit eu oarece adieri CD parfumuri scumpe , dar credeam ca ma inseala olfactivele . Uite insa ca unii din ei au curajul de a semna cu nume si prenume si merita remarcat .Asta ca sa nu creada cineva ca cei din CD sau secretariat stiu numai sa injure sub aninimat sau sa se c. ariciasca la cei ce ce scriu impotriva stapanirii. Felicitari si doamne ajuta . Multumim pentru mesajul transmis este de ajutor dar asa cum ii raspundeam inaltimii sale , nu inteleg de ce nu isi posteaza acest comentariu SI pe blogul SCMD , pe pagina principala unde in mod cert are mai multi discipoli si vizitatori, fiind o cas(T)a " serioasa " si plina de intentii bune . Aici , sau pe blogul meu, intra niste amarati de dizidenti, care oricum sunt dusmani ai SCMD asa ca nu conteaza daca sunt matrasiti de alde Oprea sau nu.A nu se intelege ca nu apreciez efortul domnului controlor sef, doamne fereste , chiar i-am multumit pentru bunele intentii(nu va ganditi laiad) dar ma miram doar ca nu posteaza si acolo unde interesul e4ste mai larg. Si ma mai miram de ce nu spune nimic despre demisia domnului Stramb, daca este adevarata , sau sa o infrme daca este o calomnie sfruntata si o "incercare de destabilizare si de zdruncinare a increderii in inteleapta conducere a SCMD .
    Ce spuneti domnule Dragos, va bagati ?

    RăspundețiȘtergere
  115. Vasile , hai s afacem un pariu. Cineva din CD sau apropiere va raspunde ca demisia domnului Stramb este o problema personala , care nu trebuie comentata , ca motivele demisiei sunt tot asa de oridin personal sau medical asa ca nu pot face obiectul unor discutii sau comentarii "din afara". Dansii ii inteleg alegerea , o respecta si viata merge inainte in SCMD nu o sa se incurce SCMD in demisia unui " amarat " de sef de filiala , care este parca al 3-lea din cate stiu eu , fara sa te contabilizez pe dumneata , in mai putin d eo luna . Si toti SI-AU DAT DEMISIA DIN CAUZA CONDUCERII SCMD .Acest lucru departe de a ii pune pe ganduri, ii bucura , pentru ca astfel scapa de oamenii incomozi, care au personalitate si onoare si raman cu cei care stau cuminti la cutie si nu fac ptraf, ca sa nu se vada din departare.
    HONOR ET PATRIA

    RăspundețiȘtergere
  116. PROBLEMA mi se pare foarte serioasa.din Timisoara cunosc cu CERTITUDINE 3(TREI) persoane care au lipsa ani buni din adeverinta de venituri.Singura explicatie care li s-a dat a fost ca trebuie sa ridice adeverinta si eventual sa faca contestatie completand o noua cerere pt. anii respectivi. rezulta ca pensia se va calcula dupa prima adev. asa cum este urmand ca urmatoarea cerere sa repare . NU mi se pare deloc in ordine.

    RăspundețiȘtergere
  117. Lipsa unor PERIOADE, nejustificat, din vechime este GRAVA!
    Nimeni sa nu ACCEPTE aceasta MAGARIE! Duce la diminuarea pensiei!
    Este posibil ... sa fie facuta cu premeditare! Astept noi inormatii, iar daca se poate, si PHOTO cu asemenea mizerii! Sa le facem publice!
    Admin, V.Burcu

    RăspundețiȘtergere
  118. ,,Este complet ilogic.Au innebunit o gramada de oameni sa inainteze cereri,pe altii sa indoape cu date incerte din fotocopiile statelor de plata niste baze de date in care nu poti avea baza,au tipat ca avem pensii nesimtite,au zmintit legislatia,ne-au bagat pe unii la balamuc si pe altii in mormint,au tipat ca zlabul nu-l mai poate tine pe al umflat, si acum ,,alaea"ramin 85% la fel,iar unele chiar vor creste...Macar la atita deranj daca ar rezolva problema actulizarii tuturor (era sa zic ,,pensiilor militare"),alora...ce vor ei sa mai dea.

    17 noiembrie 2010, 22:31 "
    ,,85% dintre cupoane ramin la fel, restul vor fi printate pe format A5. Aceasta informatie NU se bazeaza pe informatii REALE ,dar aceasta este speranta ,,zecilor de mii de bine informati(la,la,la,sau bla,bla,bla)".Nu trage dom" SE MACA,...
    ''date incerte din fotocopiile statelor de plata niste baze de date in care nu poti avea baza"
    LA INTRODUCEREA DATELOR IN ,,TABELE"NU AU FOST FOLOSITE CHEILE DE VERIFICARE! PERIOADELE LIPSA LA UNII POT SA APARA LA INEXISTENTI.UN I IN LOC DE E ...Unele fotocopii erau mizerabile, la introducerea datelor au lucrat in schimburi, si simbata, si unii care stiau si ...matusa Tamara.Cu plan zilnic ! Se chiama cacator pentru ca bagi caca, scoti caca .Cine semneaza pentru ele ?

    RăspundețiȘtergere
  119. Web Site Hit Counters :155580 . Verde ,de...ciuda

    RăspundețiȘtergere
  120. Buna seara Domnule Neacsu...........Da m-am bagat.Dar numai in ceea ce stiu sa fac.1.Nu sunt seful echipei asa cum spuneti.Sunt unul care vrea sa faca ceva bun pentru scmd,chiar daca iau injuraturi si amenintari de la anonimi pe un blog pe care il preciez.2.Nu am fuctie importanta. Nu ma intereseaza functiile(am mai spus-o).3.Nu m-a pus nimeni sa scriu pe blogul Domnului Burcu, cum nu m-a pus mimeni sa postez pe blogul Dvs.pe care il apreciez la fel de mult(aveti ceva in plus:citez din memorie ”Aici posteaza cine vrea,ce vrea, cand vrea, daca are bun simt si respect.Daca nu e sters”). 4.Nu hotarasc eu ce se poateaza pe blogul scmd.5.Am mai scris pe acest blogul:eu comentez numai ce cunosc cu certitudine si pot proba,nu fac aprecieri subiective.Daca nu stiu ce sa scriu pe bloguri? 5.Cred ca cel mai nimerit este ca Domnul Stramb sa ne spuna ce si cum, daca vrea.Dragos Icleanu

    RăspundețiȘtergere
  121. 1/6
    Extras din
    „Instrucţiunile de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor”
    în Serviciul Român de Informaţii8.1. Adeverinţele se întocmesc utilizând datele din modulul „Arhivă venituri S.R.I.” în 3 exemplare, care au următoarea destinaţie:
    a) exemplarul nr. 1 se transmite solicitantului la adresa menţionată în cerere;
    b) exemplarul nr. 2 se transmite Casei de Pensii a Serviciului Român de Informaţii;
    c) exemplarul nr. 3 se arhivează la unitatea emitentă.
    8.2. În situaţia beneficiarilor aflaţi în plată la alte case de pensii, adeverinţele se eliberează în două exemplare, având destinaţiile prevăzute la lit. a) şi c) ale punctului 8.1.
    8.3. În situaţiile în care, pentru o anumită perioadă de activitate, nu există documente justificative privind veniturile realizate lunar, în adeverinţe se va consemna faptul că nu există date/documente pentru perioada respectivă.
    6/6
    8.4. Adeverinţele se semnează de comandantul unităţii şi se ştampilează cu ştampila cu indicativul numeric al unităţii. Exemplarele nr. 2 şi 3 ale adeverinţelor vor fi contrasemnate de contabilul şef al unităţii şi persoana care le-a întocmit.

    RăspundețiȘtergere
  122. Domnului Cezar de la ora 12:55....1,Expilcatia primita de colegii Dvs (daca este adevarata)este paguboasa pentru ei.Ei saracii, oameni de buna credinta necunoscand acest lucru pentru ca nu au fot informati nu si-au dat seama si au semnat. V-am spus, a sectorul 1 ofiterul respectiv ne-a spus scopul verificarii de catre noi a adeverintelor.Perioadele lipsa le-am depistat cu colegul pentru ca am fost avizati.Si noi puteam sa patim asa ceva.Din acest motiv m-am grabit sa postez pe site-urile cele mai citite aceasta situatie pentru ca luni vor merge alti colegi. Asa cel putin se mai duce vorba.Daca au acceptat sa smneze de primire desi stiau ca sunt perioade lipsa, au gresit. Dar nu-i tarziu. Sa faca urgent contestatie la cmj, chiar daca au lut-o si la momentul luarii nu au facut contestatie.Centrele militare vor verifica si vor da un raspuns. 2.Pensia ar fi corect sa fi recalculata dupa toate adeverintele nu numai dupa prima adeverinta primita, pentru ca le vei depune tu la Sectia pensii.Dragos Icleanu

    RăspundețiȘtergere
  123. Domnului Puiac..........Daca este asa cum spuneti,la ei este mai clar dar tot nu rezolva situatia. Cine raspunde pentru perioadele care nu apar in evidente si nici in adeverinte?Persoana a muncit, a platit contributii la fondul de pensii si acum va avea pensia mai mica.Este corect? Dragos Icleanu

    RăspundețiȘtergere
  124. "Tara, tara, vrem ostasi!" Cit de zmintit trebuie sa fii ca sa crezi ,chiar plecat fiind ,ca se pot prelucra CORECT ATITEA DOCUMENTE ? Sa vina pompierii ,la puscarie si la casa de nebuni !

    RăspundețiȘtergere
  125. Chiar, cine raspunde, ca de asumat raspunderea...

    RăspundețiȘtergere
  126. 154.000 ,,militari" in pensie x 12 luni x 50 ani x 1 rubrica =
    O LITERA GRESITA la nume , initiala...,un 0 (zero,cum ar veni) trimite datele aiurea ,sau poate modifica venitul.Fotocopiile provin din inscrisuri de penita , ,,creon chemec" ,pix , printuri matriceale ! Cind lucrezi saptamini la rind cu nasul in monitor, dind cu presupusul daca-i A , B ,G ,R ,...

    RăspundețiȘtergere
  127. Dragos ,
    Tea-i bagat dar doar in seam.In modestia dumitale nu vrei s arecunosti ca esti totusi seful echipei de control, asa cum scrie in comunicatul CD , ca esti totodata cel care intocmeste impreuna cu domnul Apostol viitoarele instructiuni privind aspectele financiare, si mai mult , pui la punct documentatia in vederea controlului pe care tot tu il vei face cu cei din comisie. Asa ca te rog, ori ma contrazici pe mine (si comunicatul CD) ori te contrazici singur .
    Sincer iti dorect activitate usoara, si mai ales corecta , astept cu nerabdare conculziile . As putea sa le dau in plic ,si o sa intr-un plic ceea ce cred eu ca ca constitui concluziile controlului sa il deschid cand va aparea rezultatul controlului, sa vad daca am avut dreptate. In alta ordine de idei stiam ca vei raspunde fara a spune nimic, am ghicit raspunsul (era pus sub o foaie de hartie) nici nu era greu de banuit. Intrebasem insa ce raspuns vei da pentru ca in ultimul timp preluasei si functia lui Elena , devenind avocatul SCMD si sincer, iti cam prinzi urechile . Ca si acuma .Subiectul e normal sa te depaseasca , dar la cat de aproape este de "SOARE" nu ti-ar fi fost greu sa intrebi colegii din CD pentru ca lor le-a fost adresata demsia , care e situatia . Sunt sigur ca ai intrebat, dar ti s-a spus sa stai joc, pentru ca nu e ciorba dumitale SI SA DAI EVENTUAL UN RASPUS EVAZIV CU " SA RASPUNDA CEL IN CHESTIUNE " .Domnul Dragos, chiar aveti impresia ca cei din provincie ar avea eticheta de prost pusa pe frunte ? Daca tot interveniti si sunteti bine intentionat , faceti un pustiu de bine , intrebati-l pe domnul Rinciog daca stirea e adevarata si spuneti-ne si noua . V-am fi recunoscatori, nu de alta dar deja a sarit lumea pe noi sa mintim, ca visam , ca nu vedem bine . E imposibil ca domnul Rinciog sa nu stie , pentru ca in CD toate cererile se indosariaza iar dansul este seful biroului secretariat, cel care tine calul de darlogi , cum se spune pe la noi prin provincie . Ne ajutati, va rog frumos !

    RăspundețiȘtergere
  128. VESTI
    1. Recursul pe suspendarea de la Cluj e pe 7 ianuarie. 2011, evident!
    2. Dragos nu e seful comisiei de control financiar (asta nu inseamna ca nu poate fi!). Membrii isi vor alege seful singuri. Oricum, de un om ca Dragos am avea f. mare nevoie.
    3. Daca nu s-a facut contestatia la CMJ (la documente), NEAPARAT aspectele omise trebuie trecute in ncontestatia la decizia de recalculare.
    4. Dl. col. Stramb s-a autosuspendat, nu a demisionat.

    ... SI INTREBARI
    1. Unde e PKM?
    2. Unde e micutzul? Cezar, ce ai facut cu el?

    @Plano10
    Ai o imagine supeeeeeeeeerba pe blog.
    ... Si sufar enorm ca nu pot comenta. Dar am rabdare!

    RăspundețiȘtergere
  129. @Neacsu
    Despre a cui demisie e vorba in postarea anterioara?

    RăspundețiȘtergere
  130. Elena
    De a lui Stramb .Asa se numeste acuma demisia , autosuspendare ? Ce aveti mai fratilor, voi chiar ne credeti tampiti ? Conteaza ca e demisie sau autospendare ? Conteaza de ce . DE CE DOAMNA ELENA? DE BUCURIE ? DE MULTUMIRE ? DIN RESPECT FATA DE MODUL IN CARE A FOST TRATAT DE CATRE CD ? Vedeti ca v-am raspuns pe blogul meu . Si acolo banuiesc ca ati citit despre a acui demisie vorbeam . Sau nu ati citit materialul ? Chiar ne prostiti asa in fata doamna avocat ?

    RăspundețiȘtergere
  131. DOAMNA AVOCAT ELENA,
    Hai sa incerc sa ma lamuresc . Ce este demisia ?
    codul muncii spune : Art. 79. [definiţia legală, procedura şi efectele demisiei]
    (1) Prin demisie se înţelege actul unilateral de voinţă a salariatului care, printr-o notificare scrisă, comunică angajatorului încetarea contractului individual de muncă, după împlinirea unui termen de preaviz.:
    dex spune : "DEMÍSIE ~i f. 1) Declarație (scrisă) prin care o persoană renunță la un post sau la o funcție (benevol sau prin constrângere). 2) Act care conține o asemenea declarație. [Art. demisia; G.-D. demisiei; Sil. -si-e] /<fr. demission "

    Stramb spune :" Va rog sa-mi retrageti drepturile conferite de statut,sa le transferati cui credeti de cuviinta,in asa fel incat activitatea Filialei Satu Mare sa se desfasoare normal.
    Daca nu veti crede de cuviinta altfel, voi ramane in aceasta organizatie."

    Daca asta nu este demisie, eu sunt popa iar dumneavoastra domna Elena sunteti politician nu avocat .
    i SA VADEM CE SCRIE DEX DESPRE AUTOSUSPENDARE : WOOOOOOOOOOOOOOWWWWW. NU EXISTA ACEST CUVANT IN DEX , EXISTA DOAR IN MINTEA CELOR DIN CD .
    Domnul Stramb a spus ca se considera autosuspendat adica nu isi va mai exercita drepturile si obligatiile de presedinte doamna avocat, dar actul inaintat catre CD SE NUMESTE DEMISIE , NU AUTOSUSPENDARE , PENTRU SIMPLUL FAPT CA TERMENUL SUTOSUSPENDARE NU EXISTA . CAPITO ? Daca si in apararea cauzelor veniti tot cu astfel de paleative politico-smecheresti, eu nu m-as lasa pe mana dumneavoastra , cu toata prietenia si respectul fata de persoana dumneavoastra .

    RăspundețiȘtergere
  132. @ELENA
    E dreptul tau sa te autobanezi ca sa nu zic sa te autosuspenzi!!!!!!!!! :) :)
    @Neacsu
    Banuiesc ca domnul care s-a autosuspendat a primit un mandat sa exercite o functie obsteasca si nu are un contract de munca ca sa-i aplicati regulile din Codul Muncii.
    Si un contract de munca se poate suspenda la cererea angajatului, in conditiile legii.Ar putea fi numita autosuspendare.

    Codul Muncii;
    Art. 51. [suspendarea din iniţiativa salariatului]
    (1) Contractul individual de muncă poate fi suspendat din iniţiativa salariatului, în următoarele situaţii:
    a) concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
    b) concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani;
    b) concediu paternal;
    d) concediu pentru formare profesională;
    e) exercitarea unor funcţii elective în cadrul organismelor profesionale constituite la nivel central sau local, pe toată durata mandatului;
    f) participarea la grevă;
    g) abrogat
    (2) Contractul individual de muncă poate fi suspendat în situaţia absenţelor nemotivate ale salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil, contractul individual de muncă

    In DEX puteti gasi cuvantul SUSPENDARE.
    Autosuspendarea este suspendarea pe care fiecare si-o aplica siesi.

    RăspundețiȘtergere
  133. Plano 10
    Suspendarea este una , autosuspendarea este altceva. Autosuspendarea este in fapt rezultatul actului demisiei . Am folosit definitia din codul muncii, chiar daca nu e vorba de un contract de munca , pentru ca prin extensie , termenul se aplica la toti cei care cu sau fara contract indeplinesc o functie in care au fost investiti. Si pentru a arata ca actul depus "in scris " de catre domnul Stramb se numeste demisie , nu autosuspendare . Sau aveti alta parere ? Ca nu am inteles prea bine din comentariul dumneavostra.

    RăspundețiȘtergere
  134. Intre suspendare si autosuspendare exista o mare problema acea de exercitare a vointei care juridic are o f mare importanta .

    RăspundețiȘtergere
  135. Plano10
    Si suspendarea sau autosuspendarea de regula se cer pe o perioada limitata de timp , pana la elucidarea unor imprejurari, lamurirea unor situatii sau efectuarea unor cercetari. Aici nu se vorbeste despre asa ceva , este in mod clar o cerere de retragere a unor obligatii, nu de suspendare . Sau nu am inteles eu bine din text ?

    RăspundețiȘtergere
  136. Ce e mai grav este ca Elena , avocat cu experienta , desi stia si termiologia si situatia , a incercat sa ne abureasca cu acea " explicatie " pentru a ascunde adevarul , a " indulci " lovitura si a acoperi intr-un fel lovitura de imagine primita de CD . Ca si domnul Dogaru sau prPricina , are impresia ca vorbeste cu oameni prosti . Ne jigneste in felul asta si ne desconsidera . Mie in locul ei mi-ar fi rusine sa mai apar acuma pe blog . E PENIBILA EXPLICATIA SI SITUATIA IN CARE S-A PUS SINGURA .

    RăspundețiȘtergere
  137. @Neacsu
    Nu imi este absolut deloc rusine cu ceea ce spun / fac.
    Mi-ar fi rusine daca NUMAI as sta pe margine si as carcoti.
    Nu crezi ca penibil esti dumneata pentru ca, de fapt, nu faci ... nimic? Ma rog, fiecare dupa cat poate. Si, mai mult, din dorinta dea a intretine, cu price pret, scandalul, improsti cu noroi pe oricine.
    Daca voi considera, la un moment dat, ca trebuie, imi voi da demisia. Dar nu sunt omul care fuge de raspundere si de munca. Nu stau intepenita in fata unui calculator ... butonand distructiv!
    E una din perioadele cele mai grele din viata noastra, a rezervistilor. Nu voi abandona ceea ce mi-am propus - ajutorul lor neconditionat, membri sau nu de sindicat. Si vom merge impreuna pana la CEDO, daca va fi cazul.
    Crezi ca ma faci sa abdic de la principiile mele (care, oricum, sunt mai sanatoase ca ale dumitale)?
    Nu ai decat! Zi ce vrei, poate iti voi raspunde, poate nu, depinde de starea pe care o voi avea. Indiferent ce vei zice NU IMI MAI PASA. De azi inainte imi voi pastra energia numai pentru ceea ce este cu adevarat important.
    Contactul direct cu colegii din filiale din ultimele saptamani m-a determinat sa iau aceasta decizie. Nu Dogaru si nu Pricina. Si o voi duce pana la capat, indiferent cate jigniri si cuvinte de prost gust esti gata sa imi mai trimiti

    RăspundețiȘtergere
  138. Elena .
    Te rog sa imi spui unde si cu ce te-am jignit . Eu doar am constatat ca incercarea dumitale de a "acoperi" sau ma rog minimaliza gravitatea unui fapt te pun intr-o situatia penibila ca avocat . Pana si Plano10 , pe care cred ca nu il invinuiesti de ceva intentii rele , ti-a spus ca e cazul sa te retragi ca sa nu faci gafe si mai mari . Se pare insa ca in Comitetul Director este o boala : cum ii faci cuiva observatie sau il intrebi ceva , cum
    "l-ai jignit " Sa iti dau si definitia acestui cuvant ?Esti destul de mare sa il cauti singura . Nu eu te-am jignit, ci incercarea dumitale de a pune batista pe tambal si interpretarea penibila data actului de demisie al domnului Stramb. Autosuspendarea sa din exercitarea atributinilor este rezultatul actului de demisie inaintat SCMD . Daca negi aceasta realitate, fara nici o intentie de a te jigni afirm ca este rusinos pentru pregatirea dumitale. Poate , ca sa te convingi, vrei sa il suni pe domnul Stramb si sa il intrebi daca si-a dat demisia sau s-a autosuspendat temporar. Daca tot vorbesti de autosuspendare , am auzit ca pe la Bacau s-a intamplat ceva care seamana a autosuspendare a activitatilor . Asta daca nu cumva am inteles eu gresit . Asa ca fara resentimente , accepta realitatea, ridica mana sportiv , ca un militar si mergem mai departe.

    RăspundețiȘtergere
  139. D-le Neacsu
    Nu-mi amintesc sa-mi fi permis sa-i fac @Elenei recomandarea de care vorbiti mai sus.
    Eu sunt adeptul rezolvarii problemelor, nu al crearii de probleme si, in niciun caz, nu recomand fuga de responsabilitate.

    RăspundețiȘtergere
  140. Caaalm ! Actiunile SCMD nu trebuiesc intrerupte .SCMD inseamna oameni care au o problema(o mare problema):pensiile si statutul.Sunt curios daca celor care o viata nu au schimbat garnizoana le va lipsi ceva pe minunea de adeverinta.

    RăspundețiȘtergere
  141. 80.000 pensionari plătiţi prin Ministerul Apărării Naţionale, 66.000 pensionari plătiţi prin Ministerul Administraţiei şi Internelor şi 8.000 pensionari plătiţi prin Serviciul Român de Informaţii, cu o pensie medie lunară de 1.755 lei(bruta sau neta).
    100 lei / luna = 5.7% din pensia medie lunară de 1.755 lei.Pentru inceput probabil era necesar, dar cind numarul de membri e de ordinul miilor cred ca trebuie fondata o banca ,iar membrii SCMD sa devina actionari.

    RăspundețiȘtergere
  142. @PUIAC-eu nu am schimbat nici-o garnizoana.mai mult nu am decat 2unitati care au fost in aceiasi curte ,la un pas de M.U.-m-au anuntat ca-mi lipsesc 7(sapte)ani. trebuie scandal in mass-media pentru a ajunge la ministru. se poate repara 90%prin folosirea dosarelor personale insa trebuie ca ministrul sa le transmita ordinul. ariciul.animal.

    RăspundețiȘtergere
  143. @puiac,
    esti baiat destept. stai linistit. problema lipsei unor perioade de vechime din adeverinte, este o abureala inventata de avocatii din oficiu ai cd-scmd, inebuniti ca-si vad EVAPORATE cotizatiile cu care abia se dedulcisera anul acesta! NU este vizibil de la distanta de ani lumina ca cd al scmd este inebunit? NU este clar precum gaurile negre ca SINGURA REALA PROBLEMA a acestui cd al scmd sunt MEMBRII COTIZANTI, cuantumul sumelor incasate si... pericolul real de a se destepta fraierii??? puiac... mai analizeaza! idem... cezar!

    RăspundețiȘtergere
  144. @PUIAC (si toti vizitatorii)-minte anonimul,probabil el are pile si si-a scos adeverinta asa cum trebuie. eu nu am nici in clin nici in maneca cu SINDICATUL . EU VREAU ATAT; SA NU MAI FIU FURAT (cum am mai fost)EU SI TOTI PENS> DE BUNA CREDINTA.INformati-va ,la colegii care au primit(E posibil ca unii sa fi primit corect nu contest) informati-va la cmzuri pana nu e prea tarziu. se pot face reparatii dar trebuie ca ministrul sa dea ordin

    RăspundețiȘtergere
  145. @cezar,
    tu ai pasarica sau nu ai pasarica? se pare ca ... esti cu pasarica!
    eu nu mint... domnisoara! eu spun ca NIMENI nu va indrazni sa se expuna de-a proasta unor RECLAMATII certe! Problema vechimii oamenilor in campul muncii... este prea bine si suficient GARANTATA de lege, constitutie! Cine ar indrazni sa se expuna de aiurea unor procese ab initio pierdute? dar... se pare ca ... dedublarea personalitatii mariei tale... nu mai este un SECRET pentru cunoscatori! apropo... nu vrei sa-ti mai ridici singurica niste ... mingi la fileu? ceva... cu parfumuri scumpe... mai, mai, mai ... vai, vai, vai... ce rusine! noi centram, noi dam cu capul! Ehh... banul, ochiul dracului!

    RăspundețiȘtergere
  146. @ANU--14.11 OMULE, ESTI COMPLET PE DINAFARA.LASA DRACULUI TEORIA SI IESI IN TEREN.EU SUNT IN STARE SA_TI PREZINT FAPTE CONCRETE CU NUME SI PRENUME> TU CU CE VI? CU LUPTA TA IMPOTRIVA SCMD? FOARTE BINE FA_I PRAF <O SA_TI DAU SI EU O BERE RECOMPENSA.PANA UNA ALTA UNII AU PIERDUT CU SCMD-120LEI ACUM CU ANII LIPSA VOR PIERDE DELA 250 IN SUS IN FIECARE LUNA.ESTI CAPABIL SA INTELEGI SAU NU?

    RăspundețiȘtergere
  147. @cezarica,
    ia spune tu noua: de ce te enervasi? stii ce te tradeaza??? oh, nu continutul! continutul postarii, face parte din regia/strategia pusa de voi la cale! ... caracterul mare al literelor!!! wow... ce nervi poti sa ai... mai usor... sa nu patesti naiba ceva ...

    RăspundețiȘtergere
  148. si inca ceva...
    unde vezi tu lupta impotriva scmd??? iar manipulati-dezinformati cu prostii oamenii. noi pe aici luptam impotriva imposturii, mitocaniei unor impostori care au mancat cu nerusinare banii oamenilor! nu scmd-ul este problema, cezarico, cd-ul ne framanta pe noi, fraierii platitori de cotizatii! ehee.... unii si multi... deja ... au sunat desteptarea! daca mai scrii.... scrie, dar... fara nervi! mai bine raspunde tu, la ce nu pot-vreau raspunde altii!

    RăspundețiȘtergere
  149. Nu sunt medic dar pot spune cu maxima certitudine ca cineva-i BOLNAV RAU,RAU .!!! d. burcu v-am mai rugat explicati cum se poate pune o adev. pe blog sa vada si individul asta infect fise cu 9(Noua)7 (SAPTE) 5(CINCI) ANI lipsa si certificate de cmz cu stampila inclusiv rec. LIPSEI PS. pe bolnavi trebuie sa-i intelegem si sa ne purtam cu blidete

    RăspundețiȘtergere
  150. @cezar,
    ti-am raspuns eu! du-te si citeste! nu ma alerga de colo - colo!
    da-i e-mail si ... burcu il inghite! precis! el publica tot ce primeste! nu ai remarcat inca?

    RăspundețiȘtergere
  151. si inca ceva...
    acum... e bun blogul asta, nu-i asa? aici ... aveti si voi liber ... va puteti exprima opiniile, chiar daca ... va aflati, multi dintre voi, avocatii din oficiu, la categoria de exercitii ... figuri impuse! pacat! va veni o vreme ... cand veti regreta! mai ales, daca nu ati umblat ... la pusculita!

    RăspundețiȘtergere
  152. Plano 10
    A cui este postarea:
    "Plano10 spunea...
    @ELENA
    E dreptul tau sa te autobanezi ca sa nu zic sa te autosuspenzi!!!!!!!!! :) :)" ?????si ce anume vrea sa spuna ?
    Mentionez ca se referea la postarea doamnei Elena vizavi de "autosuspendarea " lui Stramb.

    RăspundețiȘtergere
  153. Poate sunt, poate nu sunt destept ,dar linstit nu pot sta .Sa stea cei care s-au angajat ca se poate face ,,miscarea" si au planificat activitatile, daca le mai da mina !,,Da sefu ,sigur sefu ,.destept esti sefu,ai dreptate sefu..."

    RăspundețiȘtergere
  154. @NEACSU
    Nu e evident ca acea postare este sub identiconul meu?
    Se refera la o anumita autosuspendare la comentarii pe Blogul meu ...dictata de la centru, banuiesc!
    De aici ati tras concluzia ca i-am recomandat sa se retraga din conducerea sindicatului?

    RăspundețiȘtergere
  155. AM COMIS-O GRAV ! Cotizatia lunara SCMD este 10(zece)lei/luna,nu 100(una suta)lei, cum eronat aveam in memorie.Totusi,chiar si asa,banii trebuie sa fie tranparent justificati(transparent pentru cei care cotizeaza).N-ARE CE SI CUM SA BAGE PLEOPA VREUN anonim .Nici chiar anonimii acoperiti,defecti sau explodati.SCMD exista si functioneaza asa cum functioneaza .Nu aveti altceva mai eficace la indemina pentr u a va apara de efectele nebuniei BBO(BBO nu NBC).

    RăspundețiȘtergere
  156. ,,circa 7 miliarde lei" ! ADICA PESTE 1.5 MILARDE ,,IEURO" ? Cind e vorba de dat ,se da in lei...vechi.Cind e de luat ,e in lei...NOI!In cite mii de ani avem si noi o moneda unica ?Sa ne bagam... LE-UROIU" !

    RăspundețiȘtergere
  157. Plano,
    Nu, am crezut ca i-ati sugerat sa nu mai comenteze aici , (nu pomeniseti nimic depre blogul dumneavoastra ) pentru ca iesise cam sifonata cu acel comentariu penibil . Si totusi , fiindca va respecat parerea sunt curios sa stiu interpretarea dumneavoastra: ce a facut domnul Stramb este autosuspendare sau demisie ? Ca asta era discutia .

    RăspundețiȘtergere
  158. @all
    1. Reluam: Dl. col. Stramb s-a autosuspendat, nu a demisionat. (asta e cu dedicatie speciala - Marin Neacsu)
    2. Postez pe orice blog vreau / pot / mi se permite atata timp cat respect regulile impuse de proprietarul blogului, bunul simt, parerile si persoana oricarui alt coleg de pe blog.
    3. Postez cu numele de ... ELENA, evident.
    4. Nu sunt sifonata, sunt doar agitata; astept pronuntarea de la Cluj. Nu-i asa ca, luati cu alte griji mai importante, ati uitat ce zi e azi?
    5. Nimeni "de la Centru" nu mi-a interzis sa intru pe vreun blog, sa comentez, sa ma intalnesc cu colegii s.a.m.d. Vi se pare ca eu as fi persoana careia sa i se poata impune ceva?!
    6. Prezenta / absenta mea (temporara) pe Blogul lui Plano10 am explicat-o ... pe Blogul lui Plano10 si e o chestiune care ne priveste pe mine si pe EL sau EA (poate par aiurea, da' nu imi pot da seama cu cine am de-a face).

    RăspundețiȘtergere
  159. CLUJUL S-A PRONUNTAT IN FAVOAREA NOASTRA! E suficient pentru azi!
    Trebuie sa ne mutam cu totii la Cluj!

    RăspundețiȘtergere
  160. Atentie va urma Neacsu sub diverse IDde Anonimi!!Tobosarul

    RăspundețiȘtergere
  161. Elena ,
    Neacsu posteaza ca Neacsu .. nu ca Cezar

    RăspundețiȘtergere
  162. Elena , un om care isi supenda atributiunile pana i se gaseste inlocuitor, si inainteaza aceasta cerere in scris , se cheama ca demisioneaza. Iar cand iti mai si confirma prin telefon acest lucru,nu incape indoiala . Important este insa nu ce a vrut sa spuna , interpretarile semantice sunt mai putin importante. Important este ce a spus si de ce se retrage. Ca si in cazul Cluj. Nu este important daca cineva isi da demisia sau nu (imi mentin parerea ca trebuie sa ramana si sa lupte, punct de vedere personal, nu sfat si nici repros adresat cuiva ) important este punctul de vedere si ceea ce afirma . Acuma si Clujul are pareri diferite de ale conducerii SCMD . Se inmultesc "recalcitrantii" si se amplifica surzenia celor ce ar trebui sa ii asculte .

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!