Pagini de larg interes! Click here:

vineri, 24 februarie 2012

Dar cu becu’ ce-aţi avut? Apocalipsa becurilor. Moartea vine si din tavan, nu-i asa?


Becurile economice degajează chimicale care cauzează cancer.
Strict secret, sau prostie luminata?!
“Becurile incandescente” versus “Becurile economice”
“Incandescent vs. Fluorescent”


Becurile economice emană substanţe chimice care cauzează cancer, au anunţat oameni de ştiinţă germani, în contextul în care siguranţa acestor becuri este pusă la îndoială.

Cercetătorii au precizat că aceste becuri nu trebuie lăsate aprinse pentru perioade lungi de timp sau amplasate lângă capul unei persoane,
întrucât emană substanţe toxice.


Uniunea Europeană vrea să scoată din uz becurile normale incandescente până la sfârşitul lui 2012, în încercarea de a reduce emisiile de carbon.


Becurile economice nu trebuie folosite de adulţi la citit sau ţinut lângă capul copiilor, mai spus experţii.


Se ştie deja că dacă un bec "ecologic" este spart, împrăştie cantităţi periculoase de mercur. În plus, când aceste becuri funcţionează, emit şi alte substanţe cancerigene.

Cercetarea germanilor arată că substanţele chimice sunt degajate sub formă de abur. Printre ele se numără fenolul, o otravă injectată de nazişti pentru a omorî victimele din lagărele de concentrare, dar şi naftalină şi stiren.

Testele arată că materialele folosite la fabricarea becurilor sunt probabil responsabile pentru efectele lor secundare dăunătoare.

"Un smog electric apare în jurul acestor becuri. De aceea, trebuie folosite cât mai puţin posibil. Nu trebuie folosite în zone neaerisite şi în niciun caz în apropierea capului", spune Andreas Kirchner, de la Federaţia Inginerilor Germani.

Raportul, apărut la televiziunea germană, a forţat autorităţile să publice o avertizare împotriva "isteriei publice". Departamentul german pentru Mediu insistă că becurile sunt sigure.

"Trebuie să efectuăm mai multe studii pentru a dovedi că ceea ce spun cercetătorii germani este adevărat", a declarat dr. Michelle Bloor, de la Universitatea Portsmouth din Marea Britanie.
Sursa: REALITATEA.NET:
=====================================

Piramida deseurilor (Documentar)
 
    
=======================================
Un clip video! Merita vizionat!
====================================


Energy saving light bulbs 'contain cancer causing chemicals'

Fears have been reignited about the safety of energy saving light bulbs after a group of scientists warned that they contain cancer causing chemicals.

Their report advises that the bulbs should not be left on for extended periods, particularly near someone’s head, as they emit poisonous materials when switched on.

Peter Braun, who carried out the tests at the Berlin's Alab Laboratory, said: “For such carcinogenic substances it is important they are kept as far away as possible from the human environment.”

The bulbs are already widely used in the UK following EU direction to phase out traditional incandescent lighting by the end of this year.

But the German scientists claimed that several carcinogenic chemicals and toxins were released when the environmentally-friendly compact fluorescent lamps (CFLs) were switched on, including phenol, naphthalene and styrene.

Andreas Kirchner, of the Federation of German Engineers, said: “Electrical smog develops around these lamps.

“I, therefore, use them only very economically. They should not be used in unventilated areas and definitely not in the proximity of the head.”

British experts insisted that more research was needed and urged consumers not to panic.
Dr Michelle Bloor, senior lecturer in Environmental Science at Portsmouth University, told the Daily Express: “Further independent studies would need to be undertaken to back up the presented German research.”

The Department for the Environment insists the bulbs are safe, despite the fact that they contain small amounts of mercury which would leak out if the glass was broken.

Advice on its website states: “Energy efficient light bulbs are not a danger to the public.
“Although they contain mercury, limited at 5mg per lamp, it cannot escape from a lamp that is intact. “In any case, the very small amount contained in an energy efficient bulb is unlikely to cause harm even if the lamp should be broken.”

The latest report follows claims by Abraham Haim, a professor of biology at Haifa University in Israel, that the bulbs could result in higher breast cancer rates if used late at night.
He said that the bluer light that CFLs emitted closely mimicked daylight, disrupting the body's production of the hormone melatonin more than older-style filament bulbs, which cast a yellower light.

The Migraine Action Association has warned that they could trigger migraines and skin care specialists have claimed that their intense light could exacerbate a range of existing skin problems.

====================
UE are alt punct de vedere:
====================


Lumină mai multă cu mai puţină energie

Pe măsură ce Uniunea Europeană stabileşte standarde tot mai ridicate privind eficienţa energetică, soluţiile pentru iluminatul locuinţelor devin tot mai ecologice.

Începând cu 1 septembrie 2009, în Europa, becurile incandescente şi alte lămpi ineficiente din punct de vedere energetic au început să fie înlocuite cu lămpi mai economice. Trecând la produse de iluminat mai eficiente, populaţia poate economisi energie şi poate contribui la atingerea obiectivelor UE în materie de protecţie a mediului.

=====================
Becurile noi
În încercarea de a reduce emisiile de CO2, Comisia Europeană a luat măsuri pentru a înlocui, treptat, becurile mai puţin economice. Cetăţenii europeni vor avea, la rândul lor, de câştigat, deoarece astfel vor putea economisi bani şi energie.
=====================

Ce se schimbă – tipul de becuri şi ambalajul
Începând cu 1 septembrie 2009, becurile de uz casnic produse pentru piaţa europeană trebuie să respecte anumite cerinţe minime în materie de consum energetic. Becurile incandescente şi cele cu halogen care nu respectă aceste cerinţe vor fi eliminate, treptat, de pe piaţa UE, până la sfârşitul lui 2012.



Pentru o mai mare eficienţă energetică
Începând din septembrie 2009, becurile mate vor trebui să se încadreze în clasa A, conform etichetei energetice a lămpilor impusă în UE. Numai lămpile fluorescente compacte şi LED-urile au o eficienţă atât de mare. Toate tipurile de becuri netransparente mai ineficiente vor dispărea.

Până atunci, becurile clare (transparente) care sunt ineficiente vor fi retrase treptat. Acest proces a început în septembrie 2009, când s-a cerut ca echivalentul becurilor incandescente transparente de 100W cel puţin să se încadreze în clasa C, iar becurile incandescente de 100W să fie eliminate. Până în 2012, acestei cerinţe vor trebui să i se conformeze şi becurile de putere mai mică (75W în 2010, 60W în 2011, 40W în 2012).
====================

Ce trebuie să faceţi cu o lampă fluorescentă care s-a spart?
Spre deosebire de lămpile cu LED şi de majoritatea celorlalte tehnologii pentru uz casnic, lămpile fluorescente compacte conţin mercur. Nu există emisii de mercur atunci când becul este intact (nu este spart) sau când este aprins. Dacă becul se sparge, cantitatea maximă de mercur eliberată este de 5 miligrame (cam cât o picătură de cerneală pe vârful unui stilou).
====================


De ce a fost necesară acţiunea UE?

Am folosit becuri cu incandescenţă zeci de ani. Ce avem de câştigat dacă trecem la alte variante? Comisarul pentru energie, Günther Oettinger, oferă explicaţii în acest sens.

• UE a interzis vechile becuri incandescente cu o putere mai mare sau egală cu 100W şi a început trecerea la un iluminat mai ecologic.
• Uniunea elimină treptat toate becurile ineficiente din punct de vedere energetic de pe piaţa europeană.
• Până în 2020, prin această măsură se va economisi suficientă energie cât pentru a asigura alimentarea a 11 milioane de case pe an, în timp ce facturile la curent vor scădea, în medie, cu 25 de euro pe an.

Schimbări treptate
Noile norme referitoare la becuri au la bază argumente ştiinţifice solide. Ele ţin cont de nevoile acestui sector şi de solicitările organizaţiilor pentru protecţia consumatorilor.

Iluminatul ineficient va fi eliminat pe parcursul mai multor ani, pentru a le permite consumatorilor şi companiilor să se adapteze treptat la schimbare.

Mai durabile şi mai ieftine
Becurile moderne, mai eficiente, oferă cel puţin aceleaşi avantaje ca şi predecesoarele lor. Trecând la becurile fluorescente compacte, familiile şi companiile îşi pot reduce contribuţia negativă la schimbările climatice şi pot face economii, în acelaşi timp.

Costul iniţial, mai ridicat, este recuperat rapid deoarece becurile nu utilizeză decât un sfert sau o cincime din electricitatea folosită de becurile incandescente şi durează de 6-10 ori mai mult.

Pe parcursul duratei sale de viaţă, un singur bec fluorescent compact vă va ajuta să economisiţi 60 de euro. În plus, preţul noilor becuri va scădea, pe măsură ce numărul persoanelor care le cumpără va creşte.


Ambalajul şi condiţiile de securitate
Legislaţia referitoare la becurile incandescente include norme clare de ambalare şi etichetare, astfel încât, atunci când cumpăraţi un bec, veţi şti ce durată de viaţă are, câtă energie consumă, ce calitate are lumina pe care o produce şi ce trebuie să faceţi cu becurile uzate sau sparte.

De asemenea, există norme europene cu privire la aruncarea becurilor fluorescente compacte, cărora trebuie să li se acorde atenţie specială.

La fel de multă lumină, pentru tot atât de mult timp
Contrar a ceea ce se crede, becurile fluorescente compacte pot produce la fel de multă lumină ca şi becurile clasice. Pentru a vă convinge, trebuie doar să comparaţi cantitatea de lumină indicată pe ambalaj.

Normele UE prevăd şi că durata de viaţă trebuie menţionată pe ambalaj, folosind ca punct de reper media de o pornire şi o oprire pentru fiecare oră de funcţionare. Dacă trebuie să aprindeţi şi să stingeţi becul de mai multe ori, puteţi cumpăra becuri fluorescente compacte special concepute în acest scop.

Günther H. Oettinger
Comisar european pentru energie
http://ec.europa.eu/energy/lumen/index_ro.htm



Greu de spus cine pe cine minte!
Adevarul, undeva intre manipulare si dezinformare!
M-am gandit ca este bine sa stiti!
Masuri, luati singuri!
Admin

==============================
Un video-documentar de exceptie!
Are subtitrare in limba romana! Vizionati acum!
Retineti ca acest documentar a mai fost "scos" de pe net!
Click aici:

=================

90 de comentarii:

  1. Poate zambiti...


    Mama lui Stefan cel bugetar


    Pe o stradă îngustă, într-un bloc recent
    Unde bate vântul şi-i pe jos curent,
    Tânăra nevastă plânge şi suspină
    Că-i oprită apa şi nu e lumină.
    Şi că la serviciu soţul ei iubit...
    A plecat la 6 şi n-a mai venit.
    Orologiul sună noaptea jumătate
    Jos în bloc la poartă, oare cine bate?
    - Eu sunt mamă soacră, sunt făcut covrig
    Vin de la serviciu şi sunt mort de frig!
    Tânăra nevastă fuge să-i deschidă
    Însă din balcon mama soacră-i strigă:
    - Ora e târzie, eşti un derbedeu
    Unde ţi-e chenzina, nu-ţi sunt soacră eu !
    - Nu sunt eu de vină, soarta fuse crudă
    Am muncit ca boul pe 50% ...
    Am venit acasă să mă încălzesc
    Şi să fac o baie, să mă odihnesc.
    - Ai venit degeaba, îi răspunse soacra,
    Fiindcă nu-i lumină şi-i oprită apa!
    Du-te la serviciu şi de-o fi să mori
    Vine sindicatul cu-n buchet de flori..

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curdeleoane cap de nuca, nu esti deloc original "mare alb" ce esti

      Ștergere
  2. GRIGORE ALEXANDRU VIITORUL PRESEDINRE AL ROMANIEI !
    Locotenentul trecut in rezerva poate fi un potential candidat la o functie importanta in stat. Este un om cinstit si deosebit de inteligent. El se bucura de aripa patriotica din armata romana.
    Ar fi potrivit dupa cele intamplate, cu simpatia castigata si cu sprijinul celor care vor sa schimbe raul care este in tara asta. Clasa politica actuala a dat faliment.
    Daca are sustinere, numai oameni noi, ca el pot face ca tara asta sa nu mai fie ceea ce a ajuns.
    Numai sa candideze si atunci vom vedea si o sa vada si marele Oprea si Basescu si altii cum pot fi rasi cu totii si tarsi la raspundere pentru tot raul care l-au facut.
    El ai are in buzunarul de la vesta vechii uniforme pe asa numitii lideri ai opozitiei.
    Spaima mare in randurile vechiturilor politice dambovitene......si bine meritata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnule Horvath
      Oare chiar sunteti hotvath ? Am indoieli. Dumneata ori esti dus cu pluta, ori faci misto . Dar daca chiar vorbesti serios, oricine ai fi, de ce nu te anjajezi ordonanta de acuma , la viitorul presedinte ?

      Ștergere
  3. ERATA
    GRIGORE ALEXANDRU VIITORUL PRESEDINTE AL ROMANIEI !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Robert vezi ca te cauta talibanii, mai ales BLONDELUL (stii tu care), prietenul tau!

      Ștergere
  4. Eu am postat off-topic in speranta de a va amuza,dar sunt convins ca RH v-a facut sa radeti cu gura pana la urechi.Asa e el (RH), are "umor"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce amuzament, numai simpla citire a numelui tau ne de fiori reci pe spinare...ce sa mai spun de duhoare, de miros..

      Ștergere
  5. Robert, mon cher, pe locotenent il chema Gheorghe si nu Grigore. Poate pe O ba ma l-o fi chemind si Grigore...

    RăspundețiȘtergere
  6. Cornleoane tu ne amuzi chiar si cind nu postezi! Asa ca adopta aceasta metoda de a ne inveseli! Hi,hi,hi!

    RăspundețiȘtergere
  7. ,,Datorită sarcinilor electrice libere plasma conduce curentul electric și este puternic influențată de prezența câmpurilor magnetice externe. În urma ciocnirilor dintre electroni și atomi pot apărea fenomene de excitare a atomilor, urmate de emisie de radiație electromagnetică. Dacă frecvența radiației emise are valori în domeniul vizibil, se pot observa fenomene luminoase. Atunci când energia electronilor este suficient de mare, atomii sunt ionizați, creându-se noi sarcini, pozitive și negative.''

    In ,,borcanul'' in care are loc descarcarea si in preajma lui existe un cimp electromagnetic cu spectru larg,care poate interfera cu echipamentele electrice dar si cu organismele vii. Telefoanele mobile radiaza intr-un spectru cu mult mai ingust.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta-i cumva efectul Tesla cu care-si da in bilutze hamsia de Cezar?

      Ștergere
  8. Tot Puiac ii bate la c*r pe toti!
    Oare pe unde o mai fi?

    RăspundețiȘtergere
  9. Mey,mey,ce-o mai face maimuca cetzarus,tot cu mobra,dupa pasarici?Atentie la cap si picioare,ca s-ar putea sa le fracturezi si cine ne mai incinta pe noi?hi,hi

    RăspundețiȘtergere
  10. ,,Lumina ultravioleta poate avea o lungime de unda cuprinsa intre 10 si 400 nm (nanometri). Spectru de lumina a luminii uv este compus din unde electromagnetice cu frecvente mai mari decat cele pe care omul le poate identifica prin culoarea violet,de aici vine si denumirea.''

    ,,O lumina neagra (blacklight) este o lampa care emite lumina UV cu o lungime de unda lunga si foarte putina lumina vizibila. In denumirea comuna o alta denumire pentru lampa blacklight este si denumirea de lampa UV. ''

    ,,DIferenta dintr o lampa blacklight fluorescenta si o simpla lampa fluorescenta este ca prima foloseste un singur fosfor si in locul sticlei transparente a tubului foloseste o sticla de culoare violet inchis.Aceasta sticla se numeste sticla lui Wood si blocheaza aproape toata lumina vizibila cu lungime de unda de peste 400 nm.Aceasta sticla face diferenta intre lampele uv blackligh si lampele uv gen insectocutoare.''


    http://www.articoleuv.ro/blog/?tag=lumina-neagra

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot romanul se va dota cu bec cu lumina neagra...v-am zis eu sa cumparati ruginitilor ! Acum pretul creste in progresie exponentiala !!Sniper one

      Ștergere
    2. Pe ARMYA NOUL PROIECT DE LEGE A PENSIILOR MILITARE

      Ștergere
  11. Pensiile se ridica luna viitoare tot de acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Alooo,
      Moartea vine din tavan,
      Dar voua gandul va este doar la pensii!
      Probabil alea, promise de D&Co.
      Atunci, va rog sa asteptati!
      Va rog, nu va ingramaditi!
      Pastrati randul!

      Ștergere
    2. ce pensii care pensii care bani??? asa ceva NU EXISTA!!!
      cica porcaria asta nesimtita se numeste DEMNITATE SI ONOARE.
      rusine unor nesimtiti care se ascund in spatele cuvintelor "demnitate si onoare"......idem anonimi=kkt-i
      PS deja lacomia si nesimtirea i-a dus dincolo de orice limita oricat ar guita de acum incolo......chiar ca bosorogii astia sunt lacomi si nesatui
      PS1 pupati-l pe dogaru in c.r si el pe mine in p...

      Ștergere
    3. Asta este marele DON CORLEONE, Doru Serban ..sau cum dreacu il cheama, acesta este vocabularul sau, dovada inteligentei si gradului sau de cultura!

      Ștergere
  12. Pe ARMYA NOUL PROIECT DE LEGE A PENSIILOR MILITARE ...
    =====================
    Vise taica, vise!
    Pensii NATO ...
    Cai verzi ...

    RăspundețiȘtergere
  13. PE ARMYA LU CZAR-MAIMUCA cazacioc tare in cioc, proiectul de lege a penziilor meletare dupa Russia Today!

    RăspundețiȘtergere
  14. Cetzarushe , cetzarushe ... ti-ai bagat , ca anonim , o timpenie pe bloaga ... si acum umbli teleleu pe toate blogurile (si sub numele de patrik ... pe asta de unde dracu' l-ai mai scos ?) si ceri lumii sa-ti faca audienta ... javra tot javra ! ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si-a luat nume de patrik fiindca-l minca sub coada un pic!

      Ștergere
  15. ,,Ei sunt cuminţi...
    Eu sunt nebun...
    Dar cum Eu sunt ce-am fost mereu -
    Poate că cel cuminte-s Eu -
    Deşi de câte ori le-o spun,
    Eu pentru Ei... sunt tot nebun...

    Eu mă urăsc că nu-s ca Ei...
    Eu îi iubesc că nu-s ca Mine...
    Ei beau
    Şi mint fără ruşine -
    Şi-n ochii prietenilor mei
    Trec drept nebun... că nu-s ca Ei...

    ...''

    RăspundețiȘtergere
  16. Traiasca becul negru a lui Puiac!!!
    Traiasca Czar maimuca de la tzirc!

    RăspundețiȘtergere
  17. Bei fraticilor voi ati vazut ce redactie de Arici Pogonici C.rici Pasarici e la "gazeta" aia a lui Maimuca Czar?
    Mirtanul ala de Chigri2, Stelicla hanalistu si Cetzarush tristu.

    RăspundețiȘtergere
  18. Nea Vasile,
    Nimic nu e intamplator. Paolitica becului urmeaza planurile cancerigene ale UE. Dupa Codex Alimentarius, se implementeaza si Codex Energeticus. Nimic din ce poate scadea numarul populatiei nu este uitat. Nici macar Razboiul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Marine, te salut si Bine ai revenit!
      Noi ti-am dus dorul pe aici!
      Chiar ne-ai lipsit!

      Ștergere
    2. Sa traiesti bre Nea Cashule! Pe unde umblasi neicusorule? De tilifonu ala si de halatu de popa zici ca nu vrei sa te desparti, ai? Vezi ca dupa subiectu cu becu vine subiectu cu tilifonu. Ai grija ca de la iradiatii o sa-ti cada tot parul pe care-l mai ai! Tot! Ai inteles?

      Ștergere
  19. ,,Oare de ce insista unii primari sa se instituie starea de urgenta?Chiar nu vede nimeni -primesc niste banutzi in plus .Pai am vazut sate care nu au dat o lopata de zapada si am vorbit [la tlf.] cu o cunostinta .spunea ca lasa sa vada guvernantii ca nu are cine si sa ne trimita si noua ajutoare si oameni sa ne dezapezeasca.pai daca ar fi numai batrani cine ar culege toamna recoltele si cine ar umple barurile din sate cate 6-7 in fiecare satuc???''

    ?!

    RăspundețiȘtergere
  20. Javra tot javra ... cetzarushul ii divulga motanului de la hurziceni de pe unde se posteaza (la el pe bloaga) comentarii care nu le convin ... si dupa aceea incepe balacareala urziceneasca ...

    RăspundețiȘtergere
  21. ,,cine ar umple barurile din sate cate 6-7 in fiecare satuc???",,
    Solicit urgent traducere!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. un harnic precum Cezar sau Cotoiul2 ala negru de Urziceni!!!

      Ștergere
    2. Hei ruginitilor ati ..obosit !

      Ștergere
    3. Ba sa fie clar eu intru in bar doar daca are,, atmosfera "de la Cetzarusul!!! Sniper one

      Ștergere
    4. @Sniper one
      Ai grija cu atmosfera aia ca pe mine m-a urecheat o doamna pe Info si nu mai vreau.

      Ștergere
    5. @Stelian--Invidia domnule ,invidia......!!!!!

      Ștergere
    6. @all
      Puneti mina pe galeti si treceti la treaba,ca altfel va ajunge apa in chiloti chiar si daca stati pe scaune in barul din ,,satuc''.
      Acusi apare ,,liniuta''.Nu mai zic ce-ar putea spune niciolicea.

      Ștergere
  22. Steli p-uleo ... cind acea doamna te lauda (ce sa-i faci ... minte de femeie !) ii pupai miinile peste tot ... inclusiv in chiloti ...
    Acum , ca s-a lamurit si ea cu cine are de-a face ... o iei "la misto" ... Neam de traista ... asta esti !...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. "Stelian P. says:
      Februarie 25, 2012 at 8:56 am

      Imi cer scuze si promit sa nu mai fac. Oricum ma uit degeaba dar daca fetele arata bine credeti ca e interzis sa le spunem asta ?"

      Asta ti se pare tie luat la misto ?
      Umorul este atributul oamenilor inteligenti. Tie iti lipseste cu desavirsire.

      Ștergere
  23. Cetzarushul vrea "confirmare" ca timpenia cu proiectul de lege a pensiilor militare publicat (de el insusi) pe bloaga lui ... nu este OPERA lui ...
    Si primeste raspunsul :
    "Ce tzarushule ... hai , las-o ca-n tren ... au trecut 15 minute , si inca nu ti-ai raspuns (ca anonim , fireste) ?
    Cit despre spusele motanelului ... "copy-paste" Oreste ... adica nimicuri pentrui dobitoci ... bune pentru actiunile de prozelitism ale sectelor religioase ..."

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai, inafara de Czar, doar 3 mai sunt cei ce comenteaza pe-acolo: Corleonu, Mitza2 si Stelian P.

      Ștergere
  24. @all
    Puneti mina pe galeti si treceti la treaba,ca altfel va ajunge apa in chiloti chiar si daca stati pe scaune in barul din ,,satuc''.
    Acusi apare ,,liniuta''.Nu mai zic ce-ar putea spune niciolicea.

    RăspundețiȘtergere
  25. Oare pe unde-o umbla frac-miu cel mare? Il cheama mama ca sa-i dea banana!

    RăspundețiȘtergere
  26. http://sexytop.ro/video-muzica-harry_belafonte_-_the_banana_boat_song-7-6382

    RăspundețiȘtergere
  27. Ia uitati voi de unde a plagiat Cetzarush Maimuca "chestia" aia cu pensiile:
    http://www.ionpetrescu.ro/2012/01/21/proiectul-noii-legi-privind-pensiile-militare-de-stat/#more-12406

    RăspundețiȘtergere
  28. Blog pentru doi

    http://www.youtube.com/watch?v=DMy4uxDjUog&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  29. Si pentru ca se iubesc,o dedicatie:

    http://www.youtube.com/watch?v=b1CX9gg43xk

    RăspundețiȘtergere
  30. Precum ii place porcului mocirla asa ii place anonimului sa se balacareasca pe acest blog"la fereala"sub protectia anonimatului deoareca la cat este de redus la bibilica nu poate dialoga sub identitate reala ca s-ar face de rasul lumii.De,javra tot javra ramane si la 56 de ani,dupa cum am mai spus "prostia n-are varsta",iar individul de se da anonim o are din belsug.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...Ce mare dreptate ai Tigrii 2 /sniper one

      Ștergere
    2. mei, mei, dar totusi nu ne-ati spus pina acum care-i activul si care-i pasivul dintre voi?

      Ștergere
  31. ,, De,javra tot javra ramane si la 56 de ani,dupa cum am mai spus "prostia n-are varsta",,

    Nu esti prea exigent cu tine?
    Ma gindesc sa nu-ti crape ,, CIP-ul,, de atita bunavointa si dragoste pentru tot ce te inconjoara.

    Cam 56 de ani ai,daca nu ai ,,lungit-o,, prin primele patru clase.
    Asta daca prima ta solda(aia de 3.200,00 lei) ai primit-o intr-adevar in 1978.

    RăspundețiȘtergere
  32. Esti agramat puiule,n-am inteles nimic din gangavelile tale,asa ca ia si mai trage o gura de aer din punga cu nitrolac poate iti revii.Ce vrei sa spui ,cu cine si pentru ce te certi?Du-te si-ti termina scoala primara si apoi vino sa stai de vorba cu oamenii.Da am scris ce am scris ,oricum tie iti mai trebuie cateva vieti sa intelegi ,este peste nivelul tau de perceptie,dar tu ai spus vreodata ceva de interes,ai judecat candva cu tartacutza ta?Nu vezi ca bati apa-n piua?

    RăspundețiȘtergere
  33. Hai sa va arat din prietenia deosebita dintre mine Cezar maimuca si coltosul plin de molii T2. Coltosul sugea la mustiuc zis biberon, iar eram cu mina pe "ghidon".

    RăspundețiȘtergere
  34. Urzicatule,cum vad nu ai sanse pentru viata de apoi.Si nici ,,pensia dupa Cezar,, nu cred s-o prinzi!

    RăspundețiȘtergere
  35. Va pun o alta poza ca aia dinainte nu se prea vede. Il duceam in circa pe coltos, dar el ma lucra prin dos. I-am srigat s-o mai scoata putin sa pot sa-ntorc capul, ca altfel ar fi fost jale mare.

    RăspundețiȘtergere
  36. Ia uitati voi acilea de colectiv redactional are Czar marele papagal:

    "Toata lumea-i binevenita!!
    ...numai daca vine cu ganduri bune si atitudine pozitiva!!
    ______INTERACTIV______
    Colaboratori :
    1. STELIAN - senior editor * * * * *
    2.Tiger-two - senior editor * * * *
    3. Helen - junior editor * *
    4. Robert H.- Deva(N.Y.City) - junior editor * *
    5. T.G. - disparut in.. ..misiune! Cine-l gaseste .sa-l pastreze!!
    6..Cvis - Junior editor..* *
    7......................................
    8.................................."

    Astia e bolnavi tare de tot cu tartacutza!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E B UN SI BLOGUL ASTA LA CEVA !!

      Ștergere
    2. Pe Infomondo ... cind cetzarushul isi facea "publicitate" la marea lui gaselnita (productie proprie) ... primeste un raspuns devastator de la Elena din colectivul lui redactional ...

      Patrik says:
      Februarie 24, 2012 at 8:53 pm

      PE ARMYA -BLOG ,,NOUL PROIECT DE LEGE A PENSIILOR MILITARE!!!
      Reply

      ELENA says:
      Februarie 24, 2012 at 10:55 pm

      Deocamdata, nu ne intereseaza.
      Acolo voi va uitati la … altceva si dati si note. Ma rog, e problema voastra si va doresc succes cu nepoatele. Dar m-a blocat Stelian P, despre care aveam alta parere.

      Ștergere
    3. GourKha ii raspunde lui Patrik-'' E buna intrebarea ta “De ce nu Tu sau colegi de-ai tai (in plaja de cpt. Mr. lt.col)?” … E posibil, de fapt sunt mai multi secretari de stat, deci ar fi loc. Pe mine nu ma mai intereseaza, intrucat secretarii de stat sunt numiti politic, iar eu sunt paralel cu partidele. Dar tu de ce nu?
      Reply

      *
      Patrik says:
      Februarie 25, 2012 at 3:32 pm

      …regret, refuz orice oferta! Sunt paralel cu partidele si.. totusi imi cunosc si lungul nasului si limita ..competentei !
      PS. Fostul meu coleg,, de Daia” Nitu F. poate fii o optiune buna chiar si pentru ceva mai inalt care …decide pentru armata! Sniper One

      Ștergere
    4. Raspunsul lui Patrik catre Elena(o capodopera de omor fin,de calitaTE)Patrik says:
      Februarie 25, 2012 at 10:58 am

      Of,Of,-tanti Elena !! Se zice ca ce-i frumos si lui Dumnezeu ii place!! Sa intelegem ca esti un picut..invidioasa??!!
      In alta ordine de idei orice mascul care trage cu ochiul la ,,fatuci”se inscrie in limita Normalului….ce zici??!!
      Reply

      *
      Patrik says:
      Februarie 25, 2012 at 11:02 am

      ……….Deocamdata, nu ne intereseaza.-zice Elena !!
      Varianta de pe Armya cum necum are niste puncte interesante si de noutate! Inteleg ca nu te intereseaza…….dar pe altii este posibil sa-i intereseze chiar foarte mult!!!! SNIPER ONE
      Reply

      Ștergere
  37. Ce pretentii sa mai ai de la guvernanti ,sa te ajute sau sa dea o lege in favoarea concetatenilor cand [exemplu concret] un fost coleg de-al meu de scoala militara ma "ataca 'pe toate caile,imi doreste chiar moartea[anonim 08.45]si va jur nu stiu despre cine este vorba ,nu am nimic de impartit cu individul,nu stiu sa ma fi certat cu cineva,dar cred ca o face fie din invidie,fie din prostie,oare de ce atata ura?Homo homini lupus?De fapt si eu ii doresc asa sa aiba noroc in viatza dupa cum doreste altora si sa se"bucure"tot asa de viitorul celor dragi,sa nu uite ca rasplata pentru ura sufleteasca din noi nu va intarzaia sa apara doar ca atunci de pe patul suferintei va fi prea tarziu sa se caiasca,ii doresc sa culeaga ce-a semanat si de zeci de ori amplificat.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai mai t2, cum sa-ti doreasca moartea? Poate doreste sa te faca sa ti-o doresti singur.

      Ștergere
    2. Bey asta de-ti spui Cotoi2: hotaraste-te odata, ori esti t2, ori esti lupus eritematos; oricum la tzeasta nu cred ca esti sanatos nici tu nici prietenii tai!

      Ștergere
  38. Arata-ne si noua dovada ca-ti doreste cineva moartea.Sigur ai CIP-uletele cu probleme la L2 !
    Tare acru mai esti.Asta vine dela bunatate.

    RăspundețiȘtergere
  39. @anonim 10.55,sa-ti redau ce zice anonim 08.45:Urzicatule nu ai sanse pentru viatza de apoi...si nici penzia dupa Cezar nu cred s-o prinzi..."Sper sa ai parte de tot raul pe care-l doresti altora.

    RăspundețiȘtergere
  40. Esti sarit rau.Toti sunt datori sa-ti arate ingaduinta,dar tu te porti porceste.

    ,,Da am scris ce am scris ,oricum tie iti mai trebuie cateva vieti sa intelegi ,este peste nivelul tau de perceptie,dar tu ai spus vreodata ceva de interes,ai judecat candva cu tartacutza ta?Nu vezi ca bati apa-n piua?,,

    RăspundețiȘtergere
  41. Pentru a ajunge la viata de apoi trebuieste sa-ti fi trait viata cu dragoste pentru semeni.Dupa cum ii tratezi pe ceilalti(ii desconsideri din mai toate punctele de vedere)nu prea pari a indeplini conditiile pentru dorinta la care ,,ai aplicat,,.

    RăspundețiȘtergere
  42. T2, fii si tu altruist odata. Pentru binele stiintei, dupa...stii tu ce, doneaza-ti invelisul blanos la muzeul Antipa.

    RăspundețiȘtergere
  43. Domnilor ce stiti voi? T2 este mina dreapta (aia neagra) a clanului de hindusi Drabi din Urziceni.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ..ratale dracului de maimuce ,ati venit cu haita si atacati Tigrul ! Da-le cu curul de pamant Tigrule sa le vina mintea la cap cecopitecilor!! Sniper One

      Ștergere
    2. Toata sleahta asta de "imbecil anonim"[de fapt este unul singur]sa se spele pe dinti si sa-i faca merchezul camiloiului,cu doua degete iar cu celelalte trei sa-si faca cruce sa-i spele D-zeu pacatele pentru relatiile avute cu muma-sa si pentru incest.

      Ștergere
  44. Ia puneti voi mina dela mina si repetati ce stiti deja.

    http://www.youtube.com/watch?v=9X9LG20VpzA

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. mei vedeti ca ala din mijloc buzatul e chiar Cezar al nostru!

      Ștergere
  45. Mei, mei pe PLANU l-au saltat mascatii!!! I-au spus unii sa nu posteze anexa la HG S-1019, dar n-a vrut s-asculte. Acu cica taie sare la ocna din Govora...

    RăspundețiȘtergere
  46. As, este la schi.
    Sa revenim la problema noastra.

    http://www.bbeled.com/led-bulb-lights/

    RăspundețiȘtergere
  47. Revenind la problema Becului; or fi cele cu LED cele mai "sanatoase", dar garantat sunt si cele mai proaste d.p.v. a fiabilitatii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Folosesc unul de 7w de aproape doi ani.Ei zic ca ar functiona 25.000ore.Cu 6 ore/zi acopera perioada pina la sfirsitul timpurilor.

      Ștergere
  48. Academia de politie. Examen final. Proba de fizica.
    Intrebare unica: "Ce este mai mare, viteza luminii sau viteza sunetului?
    Argumentati!".
    Primul politist:
    - A sunetului.
    - Fals, dar argumentati!
    - Pai daca dau drumul la televizor, mai intai se aude ceva si-apoi se vede!

    Al doilea politist: - A luminii.
    - Corect. Argumentati.
    - Daca dau drumul la radio, mai intai se aprinde beculetul si apoi s-aude.

    Al treilea politist, geniul grupei, tanara speranta a politiei romane:
    - A luminii.
    - Corect, argumentati.
    - Furtuna!
    - Excelent... ziceti!
    - Tunet, fulger... intai vad fulgerul, apoi aud tunetul!
    - Excelent, argumentati!
    - Pai, permiteti sa raportez: ochii e mai in fata decat urechile!

    RăspundețiȘtergere
  49. Ha,ha,ha !Depinde de unde te trazneste.Din fata sau din spate.

    RăspundețiȘtergere
  50. URSUL SI ATEUL
    Un ateu se plimba prin padure, minunandu-se de frumusetile naturii:
    Ce copaci impresionanti! Ce rauri cristaline! Ce animale frumoase!
    La un moment dat, in timp ce se bucura de peisaj, omul aude din spate niste zgomote ciudate. Cand se intoarce, vede un urs : mare, frumos, sanatos si flamand. Ingrozit, ateul o ia la fuga, insa ursul , puternic, ii sufla in ceafa... Tipul era atat de ingrozit incat la un moment dat se impiedica si cade. Ursul il apucase deja de un picior asa ca omul, paralizat de frica, racneste:
    - Doamneeee !!!.
    In secunda urmatoare, timpul se opri, ursul ingheta in pozitia in care se afla, padurea ramase neclintita si o lumina se revarsa din cer. Tipul, socat, auzi o voce:
    - Toata viata Mi-ai negat existenta , le-ai explicat si altora ca sunt un mit, ai pus toata creatia Mea pe seama intamplarii cosmice... si vrei acum sa te salvez? Pot eu sa te consider credincios cu adevarat?
    Ateul se uita fix in lumina si raspunse:
    - As fi ipocrit sa Iti cer brusc sa ma consideri credincios, dar poate reusesti sa faci ca ursul sa devina crestin?
    - Foarte bine, raspunse vocea.
    Lumina disparu, zgomotul padurii reveni. Ursul il elibera din ghiare, isi impreuna labele din fata si spuse:
    - Doamne, binecuvinteaza aceste bucate. Amin.

    RăspundețiȘtergere
  51. Mei de ce dormiti in post?

    RăspundețiȘtergere
  52. Pt. Czar Maimuca!
    Bei ia de colea un motor pt. rapandula aia a ta de FIAT:
    http://www.youtube.com/watch?v=zOdboRYf1hM&feature=related

    RăspundețiȘtergere
  53. Într-o tabără militară din India soseşte un nou comandant. La o primă inspecţie, totul părea în regulă, cu excepţia unui singur lucru. Lîngă un pom, era legată o cămilă. Întrebînd pentru ce e cămila, unul din soldaţi îi explică că barbaţii se mai simt singuri uneori şi, neavînd femei în preajmă, folosesc cămila. Comandantul lasă lucrurile aşa şi, peste cîteva săptămîni, le ordonă să aducă cămila în cortul lui.
    Peste vreo oră, comandamtul apare ridicîndu-şi pantlonii şi spune:
    - Deci aşa o faceţi voi, soldaţii!
    Unul dintre soldaţi răspunde:
    - Nu, de obicei ne suim pe ea şi mergem în sat!

    RăspundețiȘtergere
  54. hello!,I really like your writing very much! proportion we communicate extra about your article on
    AOL? I need an expert on this space to solve my problem.
    Maybe that is you! Looking forward to peer you.
    Also visit my blog post :: diet plans that work

    RăspundețiȘtergere
  55. Hi there! This is kind of off topic but I need some advice
    from an established blog. Is it very difficult to set up your own blog?
    I'm not very techincal but I can figure things out pretty fast. I'm thinking about setting up my own but I'm not sure where to begin. Do you have any ideas or suggestions? Thanks link, http://soziologie.online.uni-marburg.de/wiki/index.php?title=Benutzer:GloryBree

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!