Pagini de larg interes! Click here:

luni, 10 septembrie 2012

Data stelară : Mileniul III. 12/11/2008. « CRISTI DANILEŢ – judecător: MM-Femeia Europei. I-auzi lume: "Poporul român nu o merită pe Monica Macovei"! Dixit magistratul VASILICĂ

 
 
 
Judecătorul Cristi Danileț, membru CSM:
"Poporul român nu o merită pe Monica Macovei"


Postat la: 09.09.2012
 

Judecătorul Cristi Danileț și membru al Consiliului Superior al Magistraturii a făcut o declarație incendiară despre poporul român și Monica Macovei, în opinia sa, stindardul luptei anticorupție din România. Cel chemat să facă dreptate unor cetățeni români, din postura sa de judecător, consideră că acesta, adică poporul, "se zbate într-o mediocritate cronică deja care nu mai cunoaște limită". Pe cale de consecință, acest popor "nu o merită pe Monica Macovei". Iată declarația incredibilă făcută de judecătorul Cristi Danileț:



"Am fost consilier al ministrului Macovei din ian 2005 până în apr 2007, cu acte în regulă (cerere de la MJ, acord al meu, aviz pozitiv de la instanță, detașare de la CSM). Sunt mândru de acest lucru. Nu regret nicio clipă experiența extraordinară pe care am dobândit-o în administrație: lucrul cu oamenii, activități în domeniul internațional, viziune globală, responsabilitate față de cel care dă banul (cetățeanul). Recomand oricărui magistrat care are ocazia să lucreze în administrație, să o facă. Va vedea lucrurile cu alți ochi: dumnezeirea pe care crede că o deține va deveni înnobilare prin viziunea nouă, aceea de a munci în folosul cetățenilor.

Urâtă de cesemei, antipatizată de parlamentari, hulită de unii magistrați, reformele Monicăi Macovei sunt cele care au adus României libertatea de a vorbi în justiție, independența procurorilor, informatizarea sistemului, împărțirea aleatorie a dosarelor, ocuparea funcțiilor de conducere prin concurs și mult așteptata aderare. Adevărul e însă că noi nu merităm persoane precum Monica Macovei. Adevărul e că poporul român se zbate într-o mediocritate cronică deja care nu mai cunoaște limită. (...)

Motivul pentru care Monica Macovei a fost nominalizată pentru premiul AIPFE este faptul că numele ei a devenit sinonim cu eforturile României de a construi un sistem judiciar european în România, în perioada decisivă de pre-aderare la UE. Totodată ea a fost apreciată pentru măsurile introduse pentru combaterea corupției, precum obligativitatea declarațiilor de avere ale demnitarilor și înființarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Apreciată de europarlamentari pentru reformele în domeniul justiţiei şi luptei anticorupţie, Monica Macovei a fost ministru al justiţiei în perioada 2004-2007, în prezent fiind consultant special al premierului Republicii Macedonia pe probleme de combatere a corupţiei. De asemenea, este expert al Comisiei Europene în domeniul pregătirii personalului de specialitate din ţările candidate ale UE în domeniul combaterii corupţiei şi reformei sistemului juridic".
Dovada faptului că aceste cuvinte îi aparțin judecătorului român Cristi Danileț o găsiți aici:



================================
 
 
FEMEIA EUROPEI, SLAVA TIE! - Oda lui Cristi Danilet catre „mama Justitiei" Monica Macovei: „Reformele Monicai Macovei sunt cele care au adus Romaniei libertatea de a vorbi in justitie, independenta procurorilor!..."

O marturie peste vremuri care ne-a fost semnalata de cititori: judecatorul Cristi Vasilica Danilet (foto) membru al CSM si fost consilier al ex-ministresei Monica Macovei, tremura de fericire cand se afla alaturi de idolul lui. La scurt timp dupa ce fostul ministru al Justitiei Tudor Chiariu i-a incetat detasarea la MJ si l-a trimis in provincie de unde venise, tanarul judecator Danilet
 i-a dedicat idolului lui  Monica Macovei  ///  un material de aleasa pretuire pe blogul sau  ///
http://cristidanilet.wordpress.com/?s=macovei   ///  in care a ridicat-o in slavi mai ceva ca pe mama sa care l-a dat in judecata pentru a-i plati o pensie de intrestinere. Iata materialul din 12 noiembrie 2008 al lui Danilet, scris cu inflacarare si adanc regret, material care explica de ce Vasilica Danilet se comporta in CSM nu cum ar dori judecatorii care l-au ales, ci cum canta doamna europarlamentara de la Bruxelles.

MM - Femeia Europei"
Am fost consilier al ministrului Macovei din ian. 2005 pana in apr. 2007, cu acte in regula (cerere de la MJ, acord al meu, aviz pozitiv de la instanta, detasare de la CSM). Sunt mandru de acest lucru. Nu regret nicio clipa experienta extraordinara pe care am dobandit-o in administratie: lucrul cu oamenii, activitati in domeniul international, viziune globala, responsabilitate fata de cel care da banul (cetateanul). Recomand oricarui magistrat care are ocazia sa lucreze in administratie, sa o faca. Va vedea lucrurile cu alti ochi: dumnezeirea pe care crede ca o detine va deveni innobilare prin viziunea noua, aceea de a munci in folosul cetatenilor.

 



Urata de cesemei, antipatizata de parlamentari, hulita de unii magistrati, reformele Monicai Macovei sunt cele care au adus Romaniei libertatea de a vorbi in justitie, independenta procurorilor, informatizarea sistemului, impartirea aleatorie a dosarelor, ocuparea functiilor de conducere prin concurs si mult asteptatata aderare. Adevarul e insa ca noi nu meritam persoane precum Monica Macovei

. Adevarul e ca poporul roman se zbate intr-o mediocritate cronica deja care nu mai cunoaste limita.

 
 
Fostul ministru al Justitiei Monica Macovei a fost aleasa miercuri "Femeia Europei" in 2008 de catre un juriu format din europarlamentari si jurnalisti. Premiul este decernat de catre presedintele Parlamentului European, Hans Gert Poettering. Monica Macovei a fost desemnata candidata Romaniei pentru acest premiu la 16 iunie de catre un juriu format din 25 de reprezentanti ai societatii civile si jurnalisti romani.

 

"Doresc sa imi exprim profunda apreciere pentru realizarile acestor femei exceptionale – exceptionale datorita talentului, datorita impactului muncii lor si datorita dedicatiei sincere pentru cauzele sustinute. Dumneavoastra deveniti astfel un simbol al sperantei si un model pentru femeile din Uniunea Europeana si din intreaga lume", a declarat presedintele Parlamentului European (PE), Hans-Gert Pöttering, in cadrul ceremoniei de decernare a premiilor care au avut loc miercuri, 12 noiembrie.

 

Motivul pentru care Monica Macovei a fost nominalizata pentru premiul AIPFE este faptul ca numele ei a devenit sinonim cu eforturile Romaniei de a construi un sistem judiciar european in Romania, in perioada decisiva de pre-aderare la UE. Totodata ea a fost apreciata pentru masurile introduse pentru combaterea coruptiei, precum obligativitatea declaratiilor de avere ale demnitarilor si infiintarea Directiei Nationale Anticoruptie (DNA).

 
Apreciata de europarlamentari pentru reformele in domeniul justitiei si luptei anticoruptie, Monica Macovei a fost ministru al justitiei in perioada 2004-2007, in prezent fiind consultant special al premierului Republicii Macedonia pe probleme de combatere a coruptiei. De asemenea, este expert al Comisiei Europene in domeniul pregatirii personalului de specialitate din tarile candidate ale UE in domeniul combaterii coruptiei si reformei sistemului juridic."




 
 
 
=================================
===================

74 de comentarii:

  1. Un golan cu fatza de muist!
    _______________________________
    Hai NB tuturor membrilor clubului "ZOO + 9"!
    PS. Cezaruica muica nu uita de oaua!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Un oportunist, cu fata de tampit din nascare!
      Asta imi aminteste ca oamenii au ceva in comun cu maimutele!
      P.S.: Nu faceti confuzie cu simpaticele noastre maimuce!

      Ștergere
  2. Atitudinea lui Barosso a fost corecta și echilibrată. Cine spune asta fata de un DOBITOC, dupa cum s-a exprimat Burcu ?

    "Atitudinea lui Barosso (Jose Manuel Barosso, n.red.) a fost corectă și echilibrată", a declarat Ponta. Premierul a precizat că nu a fost dezamăgit nici de criticile liderul PES din Parlamentul European, Hannes Swoboda. "Nu, Hannes Swoboda este un prieten al României. Am interpretat declarația sa drept un semnal de alarmă pentru o comunicare mai bună", a punctat Ponta. În ceea ce privește repetatele remarce negative ale comisarului european Viviane Reding la adresa României, premierul USL a declarat: "Asemenea comentarii îmi ofera puține motive de bucurie"

    Cred ca si premierul e un DOBITOC.


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. NU, prietene!
      PONTA este Premierul Romaniei!
      El trebuie sa fie un DIPLOMAT, sa salveze multe aparente!
      BURCU este un blogger oarecare, bolnav de tara lui!
      El poate spune aproape "orice" si chiar "ce",in "ce" crede ori nu!

      Ștergere
  3. Neatza basinosilor !

    Noaptea toata am visat la conu' Iancu pe statuie si, urjent, am belit ochii sa scriu ceva de bine despre niste domni. Cand colo...pac, zbang- drept peste muyan m-a pocnit monitoru' !

    Ce vedem noi aici ?

    Pai, noi de fapt revedem aici doua cururi !
    Trebuie sa remarcam ca din cele doua comentarii de mai sus (al treilea, de la 7:06 nu-i comentariu, ci o regurgitare nefericita, pe aici ), nu s-a zis nimic despre text, ci numai despre frumusetea fizica-aproape angelica, a putzoiului, cu mustata ca flocii de la putza lu' nepotu-meu de 13 ani !

    Da'de doamna, de harca, de ce nu ziceti nimic ?
    Sa-mi trag coiul pe supt mine daca nu seamana cu mutantul ala care joaca in serialul "Andromeda" de pe EiIcsEn-SaiFai ! Eote ce privire are intaiul hoscalau al Europei !

    Buey fratelo, da le ai cu pozele !
    Asea de repede se desfasoara evenimentele p'aciulea ca am si uitat de cazanul cu mamaliga a lu' Poc, de la Cluj !

    RăspundețiȘtergere
  4. Chestia cu zbaterea poporului roman intr-o mediocritate cronica este adevarata ! Tre sa-i dau dreptate hoscalaului !
    Cu exceptia poporului de aici, care s-a lepadat de mediocritate pe vecie ! Mai incearca el Curdeleu sa se zbata cate o tzara, insa oboseste repejor !

    RăspundețiȘtergere
  5. Auzi la excrement, la acest sparc cu parul "favoritilor" intrat in ureche (uitati-va la prima poza...brrrrr): "dumnezeirea pe care crede ca o detine va deveni innobilare prin viziunea noua, acea de a munci in folosul cetatenilor" !
    Buey starpitura, da cine chizda lu muma-ta ne ameninta public, numa acusica cateva zile, cu puscaria ? Zgura ma-ti de stafidit paros !

    RăspundețiȘtergere
  6. BLOGUL BURCU, UN BLOG AL IMBECILILOR !
    „O comunitate virtuala de prieteni, de camarazi adevarati.”

    Vreti sa va exprimati liber ? Aici e locul dvs. Vreti sa va exprimati frustrarile reprimate din cauza unor reguli cretine, de buna-purtare ? In pula cu ele ! Aici e libertate deplina, aici puteti sa va etalati izmenele cacate si sa va suflati mucii pe jos, adica sa va simtiti ca la mama acasa.
    La fel ca in parlament, s-a procedat la vot si majoritatea care A VOTAT a decis:
    - Nu vrem moderare, nu vrem diriginti. Aici noi suntem stapini, noi facem regulile si nimeni nu are voie sa ne dicteze ce trebuie sa facem. Vrem moarte ?, o s-o aplicam, ne cacam pe cei ce NU vor. Asa e democratic. Punct ! (cei care nu au votat sa ne mingiie pe coaie).
    Dupa votul pe care el l-a provocat, a reaparut imediat si imbecilul (PMT) care conduce acum blogul. El abordeaza subiecte, el le comenteaza, el decide ce e bine si ce e rau pentru toti cititorii (care au mai ramas). Burcu, la fel ca orice gardian de inchisoare, il foloseste pentru educarea celorlalti, a gaozarilor care nu gindesc ca el. El n-ar vrea, el e finut, dar respecta VOTUL.
    Vreti sa scapati de el, DE IMBECIL ?. In pula cu voi ! El are drepturi stabilite prin vot, adica democratic. Votul e esenta democratiei.

    BLOGUL BURCU, UN BLOG AL IMBECILILOR ?????

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi ca ai si tu loc aici ? Cine te-a amenintat ? Hai, ca nu esti prost, zau ! Baga moderarea acolea ! Numa ca tre sa-ti spun ca tu esti tot pe aratura, pe langa drum ! Cand noi o moderam pe MM, tu ii dai cu Barosu, cand noi ne luam de Cizdofret cu parul cret, tu te iei de Burcu !

      Pai, atunci, cine-i bou si cine-i vaca buey !
      Treci dreaq in rand cu lighioanele si ai sa vezi ce bine te simtesti la ficat !
      Oftigosule !

      Ștergere
    2. Apoi promiti rezultate remarcabile, in scurt timp: cretin, pula, izmene cacate, muci, moarte, ne cacam, mangaie pe coaie, imbecil, gaozari, imbecili !
      Doar un pic trebuie sa lucrezi la asocierea lor in text si esti ca si facut !
      Ai talent, insa a ramas nedescoperit ! Cine stie pe ce blog de cultura te-ai epuizat !

      Ștergere
    3. Stabileste-ti si tu un nicneim de ala, ca de exemplu "CEZAR trei coaie", ca sa nu te confund cu ceilalti cezari, si itzi promit ca o sa fiu foarte giugiuc cu moderarile tale ! Pe care oricum ma cac, ca-s pe langa subiectul zilei !
      Tu ai una si buna in dibla : ce prosti sun ai vostri, ce destepti au fost ai nostri ! Ia-n uita-te la ce ai comentat de o vreme incoace, nu esti tu frate cu Gigi contra ?

      Hai, lasa textu', ca ai si tu loc !

      Ștergere
    4. Domnu de la 8:13 sa-mi sugi ochiu! Pe-al meu si pe-al kiorului de QuatroCeni. Domnu telectual, te-a fortzat cineva sa citesti blogu asta? Daca nu, bine! Daca da, meri tu undeva!

      Ștergere
    5. Uauuuu ...
      Cata ura, cata invidie!
      PMT, pazea! Asta a pus "ohiul dracului" pe noi/pe tine!
      Vezi sa nu "deoache" maimucele sau vreunul de la Noo!

      Ștergere
    6. Lasa-l frate, ca iar tipa indata ca nu-i respectam "moderarea" si iar se ia de Burcu, asa din senin !
      Ca de mine...sa fie el sanatos !

      Ștergere
  7. In opinia mea, atat de mult si de multe am tot "comentat" pe tema celor doi, incat m-am saturat de ei !
    Da-i dreaq !

    RăspundețiȘtergere
  8. Are dreptate ! Nu O MERITAM ! Hai sa-i dam muie pe rand ! Sa simta ca-i apreciata !Va puteti gandi - ca sa faceti fata la MM (Merllin M.) Slinder

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu este chiar asa!
      MM daca vreti sa observati, alaturi de magariul Traienel conduce institutiile statului, indeosebi pe cele din zona Justitiei! Vedeti din ARHIVA mass-mediei cam ce a spus "azi" MM si ce s-a intamplat "maine", ori in zilele imedediat urmatoare! Este umilitor, strigator la cer sa vezi cum o muista de procuror ceausist, a reusit performanta sa-si adjudece chiar si dupa plecarea din "fotoliu" accesul la "butoanele" puterii. Asta nu vede, pricepe, intelege (din nefericire), USL. Cand se vor trezi si ei, MM se va fi intors deja pe cai mari!!! Va fi tarziu atunci!

      Ștergere
  9. Frau Breton von Partz
    si
    Herr Mustatz von Kur !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. desigur, cu buzele la Borten die Kur von Kellen Idioten

      Ștergere
  10. Mi-o trage Suspendatu', din palat, de-mi iese fum pe cur !
    Asa-mi trebo, daca am avut nesimtirea sa merg la vot !
    Acusica, el sta de vorba cu comisia din venetia, nu mai are treaba cu prostimea !
    Maamaaaa...m-a batut nenea poporu' !
    Si asta, in timp ce "comisia de la Viisoara", inca nu a reusit sa stabileasca cine e vinovat de copiii cazuti in haznaua cu cacat din curtea scolii !

    Doamne feri, da prosti mai suntem !

    Tara lu' Dorele !

    RăspundețiȘtergere
  11. Ne mor copiii prin haznale, iar tara lu'Dorele se ocupa de comisia de la Venetia !
    Acolo sa-i duceti, buey dobitocilor, pe astia din comisie, sa vada cum arata scolile si cacastorile din tara !
    Ca de haznaua juridica a lu basoiu s-a saturat poporul ! Sau, cel putin, fro 7 milioane !

    RăspundețiȘtergere
  12. Prostanu', pur si simplu, ne paraste ca poporul nesimtit a avut tupeul sa-i dea cu sutul in cur !
    Doamne feri !
    Incredibil ce se petrece in tara lu'Dorele !

    RăspundețiȘtergere
  13. Muei,terminati cu manimpularea ca cu cacaturi de-astea facati rrumnii sa fuga la rusi.

    RăspundețiȘtergere
  14. Cine este nevrozat,
    ii recomand o pastila de suflet, un pic de muzica!
    Iar ca sa fie si mai bine, recomand o terapie combinata: imagini&muzica!
    SERBIA / MEHEDINTI. NEDA UKRADEN. Zora je / Ziua se trezeste.
    Efect: GARANTAT 100%!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Gardulet aista chiar ca sasamina 100% garantat cu Frankfurt din fosta vacanta de vara.Da totusi are flocii altfel decit puta de 13.Ani,nu fi.

      Ștergere
    2. „Te sparg, sa moara mama!”!
      [– Ce ai bre, cu talentatul actor??? -]
      =========================
      aceasta era o replica cu care actorul Iulian Ilinca smulgea hohote de ras de la telespectatorii „Vacanta Mare”, interpretandu-l pe “Frankfurt”. Pe aceasta porecla l-au strigat, recent, si detinutii de la Penitenciarul Jilava, unde actorul a jucat o piesa de teatru.

      Cunoscut ca “Frankfurt” de la „Vacanta Mare”, Iulian Ilinca (38 de ani) a primit aplauze de la un alt gen de public decat cel obisnuit, la Penitenciarul Jilava. Inca de la poarta, detinutii l-au intampinat cu urale, strigandu-l pe numele personajului sau din serial. Una dintre replicile de atunci, ramase celebre, era: „Mama traieste, sa moara mama!”
      =============================
      Actorul este OM cinstit, traieste din muncita Lui!
      Jagardeaua asta de MAGISTRAT, un derbedeu care haleste peste 120-140 MILIOANE lei/vechi/luna, din MUNCITA noastra, a tuturor!
      Pai se poa??? Ii mai rabdam mult pe astia care ne mananca banii si ne UMILESC zilnic, alaturi de STAPANII lor????

      Ștergere
  15. V-as recomanda eu o pastila de "Ziua doarme muci poporu', noaptea fura tot", da' nu pot, ca nu-s saf de blog !
    Urla foamea-n noi de prosti, in tara lu'Dorele !

    RăspundețiȘtergere
  16. Muei,eu imi facusem griji ca te-ai facut bine!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zora je ! Muje toe verijka ! To muje fratelko !
      Ji eo mi-am fakutki grije !

      Ștergere
  17. Nu pot sa nu intreb!
    Muei,de ce mama dracului ,la o suta de ani dupa conversia monetara inca folosim milioanele in capatinile noastre? Muei,scrie clar pe cacatul ala de hirtie ,,zece lei'' , da nu , rumanii ii dau cu suta0 de mii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot sa nu-ti raspund !
      Muei, de prosti ce suntem !
      Zora je muje to multa !

      Ștergere
  18. Numa ce se intreba adminu', acu fro tri zile, pe "O noua altitudine", de ce nu facem turism cu trenu' lu' Ceasca prin Tara lu'Dorele !
    Si eu, cu muya mea spurcata, tocmai ce-i explicam de ce, fara sa stiu ce se va intampla cu Orient Expresul prin rromanica !
    Parca am muya pocita, frate !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da de fapt "nu parca", ci sigur stau prost cu muja zora je dvo!

      Ștergere
    2. Lamuriri suplimentare, informatie incompleta:
      Orient Express, atacat cu pietre în zona Sighişoara!!!
      ===============================
      Renumitul tren Orient Express a fost atacat cu pietre în zona Sighișoara, duminică seara, în jurul orelor 21,00. În urma acestui incident, trei geamuri ale garniturii au fost sparte, Poliția demarând cercetări pentru prinderea făptașilor.
      “Pot confirma că, duminică seara, în jurul orei 21.00, în momentul în care trenul Venice Simplon-Orient-Express trecea prin Sighişoara, a fost vizat de un atac cu pietre, aruncate de o persoană aflată lângă calea ferată”, a declarat, pentru Mediafax, Anna Nash, director PR la Orient Express.

      ”Trei geamuri au fost sparte, dar, datorită construcţiei speciale a acestora, trenul şi-a putut continua călătoria. Trenul va ajunge la Veneţia marţi, iar geamurile vor fi înlocuite”, a precizat Anna Nash.

      Şeful trenului Orient Express a anunţat, luni dimineaţă, la numărul 112, la scurt timp după ieşirea din Sighişoara, că mai multe geamuri au fost sparte, ancheta în acest caz fiind făcută de Poliţia Transporturi, în gara de la Curtici, neputându-se stabili dacă acestea au fost distruse intenţionat.

      Potrivit unor surse din Poliţie, ancheta a fost deschisă după ce, luni dimineaţă, şeful trenului Orient Express a anunţat că două geamuri au fost sparte. Poliţiştii Serviciului Judeţean al Poliţiei Transporturi Mureş au început imediat cercetarea, însă ancheta a fost îngreunată de faptul că, până la Curtici, judeţul Arad, trenul a oprit o singură dată, la Simeria, unde a staţionat numai cinci minute, timp insuficient pentru cercetarea la faţa locului. Ca urmare, fotografiile şi măsurătorile s-au făcut în gara de la Curtici, unde s-a constatat că, de fapt, sunt trei geamuri sparte, la vagoanele 12, 13 şi 14, însă nu s-a putut stabili dacă acestea au fost distruse în mod intenţionat sau dacă pe drum a avut loc un accident provocat din cauze ce urmează să fie identificate.

      Trenul Orient Express a revenit, sâmbătă, de la Istanbul la Gara de Nord din Bucureşti, de unde a plecat duminică spre Budapesta, având programată o oprire turistică de aproximativ cinci ore în Sinaia.

      Firma Venice Simplon Orient Express organizează în fiecare an, începând din 2000, călătoria cu acest tren special, pe ruta Paris – Viena – Budapesta – Sinaia – Bucureşti – Varna – Istanbul – Bucureşti – Sinaia – Budapesta – Viena – Veneţia.

      Ștergere
    3. Iata, se confirma!
      Rumanu nu stie sa faca bani, dar inca nu a uitat sa dea cu pietre! Salbaticii dreaku, trebuie impuscati! Curatata tara de talhari, incepand de la cel mai inalt/deosebit nivel!

      Ștergere
  19. Sa stii ca da,muei!Altfel ca nu se egsisteaza.

    RăspundețiȘtergere
  20. ,,Frumoasa din padurea adormita, Tom Degetel si Cocosatul de la Notre Damme se laudau.
    Frumoasa: "Eu cred ca sunt cea mai frumoasa fata din lume".
    Tom Degetel: "Eu sunt convins ca sunt cel mai mic om din lume".
    Cocosatul:"Eu trebuie sa fiu cea mai urata persoana din lume".
    Se hotarasc sa mearga la oficialii Guinness Book of Records sa fie recunoascuti de Cartea Recordurilor...
    Frumoasa din Padurea Adormita a intrat prima si a iesit radiind de fericire:"E oficial ! Sunt cea mai frumoasa fata din lume!"
    Tom Degetel a intrat dupa ea si a iesit si el fericit:"E oficial ! Chiar sunt cel mai mic om din lume".
    Cocosatul de la Notre Damme a intrat si el, insa a iesit dupa cateva minute cu o expresie confuza pe chip. Contrariat , el isi intreaba prietenii: "Ba , cine dracu' e Traian Basescu?"

    RăspundețiȘtergere
  21. Impresii la cald, de la un pretin care o fo la Tebea duminica !
    Concluzia finala : tiganie ! Restu-i poezie !

    RăspundețiȘtergere
  22. Cine este NEVROZAT, ii recomand o tzara de pagina principala a SCMD !
    Muje to garantata !
    Aflam ca, SCMD a devenit "factor polarizant al Consiliului National al Societatii Civile" si, impreuna cu FRDDRPTRMNRTFFRE va preveni alunecarile de sens si derapajele prin tara lu' Dorele !
    Induiosator, miscator !
    Indata se termina si aici fondurile pentru salarii, prime si alte foloase !

    RăspundețiȘtergere
  23. Cine este Nevrozat si vrea sa se dilate o tzara, poate citi o explicatie de nota 10Plano intercraci, data de unul care se pricepe la fotbal si politica, referitoare la o cacanarie de-a SCMD !
    N-are importanta despre ce este vorba, ci CUM a fost formulata explicatia !
    Cititi ultima fraza, aia bolduita, ca-i tare !

    Va garantez muje in zora je !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A...nu pot fi acuzat de publicitate la pulano10 intercraci, ca si asa are fro jde milioane de visitors !

      Ștergere
  24. io nu apucai sa vad pa site-ul lu dogaru mai nimic ca-mi sari in ochi aia cu
    VREI UN IMPRUMUT? APASA AICI!, da io mo cautam p'aia cu ouale de prepelitza de prin februarie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Esti nebun ? Ce imprumut buey, ca la mine e cu "-70% reducerea la haine" !

      Ștergere
  25. sa-mi bag....ca nu gasii boldu' nici in cur nu-l simtii

    RăspundețiȘtergere
  26. baaaa sunt fericit astia au gasit sursa de bani!!
    pentru bosorogii acestui blog preluare SCMD-SRL
    "scapa de hemoroizi 99,99999 garantat"
    sau
    "teste de paternitae"(asta chiar nu va mai trebuie)
    concluzie!!UN ADEVARAT SITE AL MILITARILOR cacam-as in gura admin site SCMD-SRL
    Stiti cine e smecherul?Sa vi-l spun ?
    ala haleste banii din reclame si de dogy nici nu-i pasa,ca dogy e "analfabetinternet"
    si e garantata chestia de aprox 3 ani.mishto nu!!

    RăspundețiȘtergere
  27. preluare SCMD-SRL

    Constipatie? Balonari?
    Probleme Digestive? Scapa de Ele Acum!
    gelmicrofibre.ro
    Micsoreaza Colesterolul :
    Cu Metode Naturiste Demonstrate poti scadea cu 100 de puncte. Vezi:
    ReducereaColesterolului.com
    Reduce tensiunea arterial
    Tensopril 60 caps produs natural recomandat pentru hipertensiune
    www.farmacia-naturista.com
    Diabetul se poate vindeca
    Un diabetic care a reușit îți arată Tratament și carte la un preț unic!
    www.diabet-tratament.ro

    RăspundețiȘtergere
  28. Scapă de Hepatita C, A, B
    Tratează Hepatita în 21 zile, îți refaci ficatul 100%. Mai multe aici
    www.tratament-hepatita.ro
    Ai Ramas fara Bani?
    preluare SCMD-SRL

    Ia un credit pana la salariu. Zero comision Dobanda fixa Aplica online
    VivaCredit.ro
    Tratează Osteoproza Rapid
    O metodă unică,în 5 pași pt a scăpa de Osteoporoză Permanent. Detalii :
    www.tratament-osteoporoza.ro

    RăspundețiȘtergere
  29. cre io ca la aia"cumparati bocanci militari second hand/eventualy third hand" au renuntat temporar....da ii gasiti la pulanox intercraci

    RăspundețiȘtergere
  30. Numai ce mi-am adus aminte ca a venit toamna si incep procesele pe "Pasul 1 b" ! Vad ca Tribunalul Brasov deja a dat un picutz de muye sindicalistilor!
    Asteptam cu nerabdare si hotararile Tribunalului Bucuresti !
    Muye vesnica !

    RăspundețiȘtergere
  31. macar pulanox ie "independent inclus in partid"
    Si i-a dat muie Plano10 ca i-a luat banu lu'lupus!
    Dar ce conteaza daca partidul deconteaza!
    (valabil si pentru PDL)

    RăspundețiȘtergere
  32. Sa dea dracii daca n-are dreptate omu' de mai sus care a zis ca Daniletz-Muschiulet seamana leit cu Frankfurt din Vacanta Mare !
    Buey, zici ca-s gemeni, buey !

    https://www.google.ro/search?q=frankfurt+vacanta+mare&hl=ro&prmd=imvns&tbm=isch&tbo=u&source=univ&sa=X&ei=6SdOUIj8Ks3Fswbr3oHgCA&sqi=2&ved=0CDAQsAQ&biw=1280&bih=903

    RăspundețiȘtergere
  33. Iese Curleone dintr-un bar, face cativa pasi, cade intr-un sant si adoarme. Vine un poponar, i-o trage in cur, ii lasa 10$ in buzunar si pleaca. Se scoala Curleonu, gaseste banii, se intoarce in bar si comanda:
    -Vodca Saniutza!
    Bea de toti banii, iese afara, cade in sant, se repeta treaba... Se scoala omu, intra in bar se aseaza pe scaun. Vine barmanul si-l intreaba:
    -Tot vodca?
    -Auzi baiete, mai bine da-mi un coniac ca de la vodca ma ustura-n cur !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bai ce intuitie,cata logica,ce claritate ai in gandire! "ecsact" asa s-a intamplat.Geniule,asa varza esti si in viata de zi cu zi(nu este interogatie este afirmatie)

      Ștergere
  34. De pe blogul asociat "In cuiul catarii", mi-a sarit in muye o prescurtare greu de pronuntat, d-apoi s-o mai dibuiesti ce-ar insemna !
    Intru si eu pe aricol si aflu urmatoarele:

    "Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor din Apărare din Brașov, sau DRESMARA mai scurt" !

    Sa dea dreaq daca mie imi ies la "traducere" literele alea din prescurtare !

    Totusi, ce inseamna DRESMARA aia ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. D= Departament
      RE= Regional
      S=Studii
      MA=Management
      R=Resurse
      A=Aparare

      Asa sa fie ? Daca da, suntem tari, ca fularul iarna !

      Ștergere
  35. Buna, buna doamna de la "Neda ukraden - zora je" !

    RăspundețiȘtergere
  36. D...epartamentul..............................................................RE...gional de................................................................
    S...tudii pentru..............................................................
    MA...nagementul...............................................................
    R...esurselor din.............................................................
    A...parare

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Banuiam eu ! Atunci, ca sa se pastreze "proportia" trebuia sa-i zica ceva de genul: DERESTMAREAP !
      Da' ce mai conteaza, mare descoperire am facut si eu !

      Ștergere
    2. Avem institutii militare de invatamant in tara lu' Dorele mai multe decat brigazile !

      Ștergere
  37. Muei,daca nu va bagati minturile-n capulete,vine peste voi Gitulet Floculet si va umple de pufulet chiar la curulet.

    RăspundețiȘtergere
  38. Cofistet Man,procurore barosan.
    Muei,aista o fi trimis ceva parale parintilor? Sa aiba saracii ,sa se roage pentru sanatatea lui.

    RăspundețiȘtergere
  39. Buey, pai noi suntem copii de tzatza cu comentariile astea !
    Am intrat si eu pe lincul ala postat chiar deasupra "odei" lu' Daniletz si sa vezi acolea comenturi serioase bre ! Facute de oameni care lucreaza in bransa, nu de niste diletanti ca noi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @PMT
      Tu diletant??Ia mai da-le fo' doua muye(mui) la anonimi=kkt sa vezi cum te recunosc de shaf(dar te rog io renunta la izmenele cacate ca pute rau)
      Hai fa-ti numarul ca-ti promit bonus din postari( ca doar nu muncesti degeaba...un ban tot tb sa iasa de la adminu')
      Mie imi place mai TMP-ica ,ca atunci cand lipseste cate unul mai mult timp(cateva ore) imediat dai cu batul prin gard ,sa-l provoci la o postare CACO_NTORUL tb sa se invarteasca.Mai ca ma gandesc ADMIN=TPM
      Ptiu drace!!!!

      Ștergere
    2. Va rog sa observati ca m-am referit de fiecare data la alt nick,ca sa nu fiu acuzat de oaresce
      semnat MTP

      Ștergere
  40. Muei,da-mi direct linkul,ca-s surid si nu te vad bine.Ce dracu ma pui sa umblu precum coiulet linga curulet?

    RăspundețiȘtergere
  41. Bey dar de MUTTER asta... nimic, nimic???
    Pai ce .... ia da tata de pomana handicap'ului aluia??

    RăspundețiȘtergere
  42. a trecut aprox o ora si TPM mucles??
    Why?Because I'm right when I wrote the comment at hour 22:58(twenty two and fifty eight minutes)

    RăspundețiȘtergere
  43. Silviu Prigoană a plecat din PDL.
    =======================
    Deputatul Silviu Prigoană şi-a depus, la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor, demisia din grupul PDL, el precizând că va activa din 10 septembrie ca parlamentar independent.

    Demisia lui Prigoană din grupul PDL urmează să fie prezentată în plenul Camerei Deputaţilor.

    Silviu Prigoană a fost candidatul PDL, la alegerile locale, pentru funcţia de primar general al Capitalei.

    Fiul său, Honorius Prigoană, fost candidat la alegeri pentru Camera Deputaţilor, s-a înscris, în 31 august, în Organizaţia Municipală a PNL Bucureşti, adeziunea fiind semnată de preşedintele interimar al PNL, Daniel Chiţoiu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. kakat.....bahmuteanca ce mai face?E bine nu?(5000euro/luna/kanalD)

      Ștergere
  44. Curleoane, inainte de culcare ia un ALUPIGUS de la tata mare dintre picioare. Auzit-am ca ieri fusesi la Cluj de-ai taiat cu atza preputzei mamaliga cu jumari a lui Boc.

    RăspundețiȘtergere
  45. tigri2 spunea...
    10 septembrie 2012, 23:00

    "Cezare
    kkcioasa este Nascatoarea ta,cred ca esti un naiv fara pereche iar din naivitate ai dat in prostie adevarata.Va da Ponta din trei pe "ha mai lunga",una tie, una lui Maiakk siuna lui ilie,efectiv ,va tripleaza pensiile cu asta.
    Dupa ce ca aveai un dram de minte acuma ai ramas cu ambele capete identice si pe dinlauntru si pe dinafara.Esti dus "rau" cu pluta,te lasi dus de nas precum babele alea cufurite care cred tot ce le minte popa.Esti jalnic,mucosule!

    RăspundețiȘtergere
  46. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!