Pagini de larg interes! Click here:

sâmbătă, 15 decembrie 2012

Nu te obliga nimeni sa crezi. Nici macar sa citesti! Consecinţele acestui fenomen sfidează orice putere de imaginaţie: întreaga planetă şi toţi locuitorii ei vor trece într-o altă dimensiune!

 
Timpul terestru NU VA MAI EXISTA.
Trăim MAI PUȚIN decât ne imaginăm.
 
Cercetătorii dau dreptate persoanelor care în ultimii ani susţin că nu mai simt când trece timpul.
Ei subliniază că timpul…chiar trece fără a fi simţit, deoarece durata unei zile s-a redus aproape la jumatate, astfel că trăim în doar 16 ore ceea ce ar trebui să trăim în 24.
 
 
Cauza ar fi frecvenţa de vibraţie numită oscilaţia Schumann a Terrei. Valoarea acestei frecvenţe, 7,83 Hz, coincide pe anumite segmente cu ritmul alfa al creierului uman, cel asociat stării de relaxare, de armonie cu noi însine. Conform estimarii specialistilor, până în anul 1978, acest “puls al planetei” s-a menţinut constant, aşa cum a fost şi în ultimii
10.000 de ani.
 
Însă, în jurul acestei date s-a întâmplat ceva şi oscilaţia a crescut spre 13 Hz… Iar despre cei născuţi după ’78 se spune că au creierul “acordat” pe noua oscilaţie. Tot această cauză ar putea fi explicaţia creşterii numărului de persoane supradotate, cu IQ peste medie sau cu capacităţi psihice remarcabile.
 
 
Se va mai accelera
La nivel planetar, se spune că avem de-a face cu o inversiune a polilor magnetici, fenomen care se petrece o dată la 13.000 de ani, deci de două ori într-un mare ciclu cosmic de 26.000 de ani. Conform celor care au analizat, de-a lungul timpului, diverse documente în acest sens, Terra se comportă ca un imens circuit electric.
 
 
Între suprafaţa şi ultimul strat al ionosferei, la aproximativ 55 de km distanţă de suprafaţă, există un fel de cavitate electromagnetică. Proprietăţile rezonante ale acestei cavitati magnetice au fost descoperite de fizicianul german W. O. Schumann, între 1952-1957, şi permit măsurarea frecvenţei vibratorii medii a planetei Terra. Curgerea timpului terestru se va mai accelera, pe măsură ce ne apropiem de “Punctul Zero”, momentul în care planul Sistemului Solar, se va suprapune pe planul Galaxiei, conform calendarului mayaş.
 
 
Zero ore
Deci dacă 24 de ore ale zilei reprezintă acum 16 ore efective, diferenţa dintre acestea se va mări exponenţial, astfel încât la trecerea prin “Punctul Zero”, 24 de ore din anul 1980 vor corespunde la zero ore efective. Altfel spus, timpul terestru nu va mai exista! Majoritatea celor care cred în “decodificarea” calendarului mayaş cu privire la sfârşitul lumii, spun că
“de fapt, consecinţele acestui fenomen sfidează orice putere de imaginaţie: întreaga planetă şi toţi locuitorii ei vor trece într-o altă dimensiune!”.
 
Sursa:
 
 
2012 Hronicul semnelor ...
Click here:
 ===================================
=================================================
==============================================================
 
 
UPDATE
Sfarsitul lumii vine, in direct, pe Associated Press
 
Vine sfarsitul lumii! Chiar daca e infirmat de specialisti, ipoteticul dezastru planetar prevestit, zice-se, de mayasi pentru 21 decembrie 2012 are un potential fantastic. L-au descoperit agentiile de turism, l-au mirosit cei din mass-media. Pana si cunoscuta agentie de presa Associated Press se pregateste sa difuzeze, in direct, “sfarsitul lumii” de la Chichen Itza!
 
Cea mai mare agentie de presa din SUA nu-si dezminte statutul: a transportat deja o gramada de echipamente sofisticate si antene de satelit in cunoscutul sit din nordul Mexicului, de unde va transmite in direct pe site-ul propriu, incepand din 19 pana in 21 decembrie… sfarsitul lumii!

Se da o adevarata batalie pentru transmisiile in direct de la cel mai mare dezastru profetit; s-au infiintat posturi de televiziune special pentru acest… ultim eveniment!

La 21 decembrie, potrivit calendarului civilizatiei Maya, se incheie un ciclu in evolutia lumii, care a durat 26.000 de ani, si incepe etapa de tranzitie spre o noua stare energetica a omenirii.

Conform acelorasi predictii atribuite mayasilor, din 2012, omenirea ar incepe sa se pregateasca pentru trecerea intr-o noua era de dezvoltare, etapa ce va dura pana in 2053. Multi vad acest lucru ca pe o profetie adevarata privind sfarsitul lumii, adica o adevarata catastrofa la nivel mondial.

Acuma nu stim un lucru: inregistrarile de la sfarsitul lumii se vor difuza si in reluare?
====================================
==================================================
 ===========================
 
 
5 zile până la sfârșitul lumii? Ce spun astronomii români despre APOCALIPSA MAYAȘĂ
 
Mai sunt doar şase zile până pe data de 21 decembrie 2012, când - conform unor predicţii mayaşe - ar trebui să aibă loc sfârşitul lumii.
 
„Sfârşitul lumii este o presupunere tipic umană şi holywoodiană de o ignoranţă maximă“, afirmă astrologul Zoltan Vereş, vorbind de Apocalipsa prezisă de calendarele mayaşe. „Trei zile de întuneric, răsucirea polilor magnetici, cutremure, cataclisme şi alte asemenea nenorociri sunt pure invenţii ale unor minţi cu prea multă imaginaţie“ este de părere astrologul Alexandru Nicolici, citat de provincianews.ro.
 
„După cum ne-a demonstrat istoria lumii şi natura de-a lungul a sute de ani, orice este posibil. Cuvântul «apocalipsă» provine din greacă şi înseamnă revelaţie, în traducere, nu înseamnă sfârşitul lumii. Înseamnă o cunoaştere mai profundă şi revelarea unor secrete esenţiale“, afirmă Vereş.
„Din moment ce spaniolii au distrus mare parte din moştenirea culturii mayaşilor, nu avem aproape deloc documente despre previziunile mayaşilor legat de această perioadă. Tot ceea ce se ştie este că vestitul calendar mayaş se încheie cu ultima zi a lui, 21 decembrie 2012. Sfârşitul lumii, ca şi concluzie, este o presupunere tipic umană şi holywoodiană de o ignoranţă maximă. Puţini îşi pun problema că s-ar putea ca din acel moment să existe o percepţie total diferită asupra timpului şi a ceea ce cunoaştem per ansamblu. Argumentaţiile referitoare la sfârşitul lumii sau orice alte transformări care vor apărea sunt la fel de utile şi practice ca şi tentativa de a demonstra existenţa unei raţiuni superioare, cum ar fi Dumnezeu. Fiecare crede ce vrea, speculează cum vrea, şi când vine momentul vom afla cu toţii răspunsurile", a reacţionat astrologul.

În schimb, astrologul Alexandru Nicolici vorbeşte despre finalul unui ciclu şi respinge ideea potrivit căreia Apocalipsa reprezintă multitudinea unor cataclisme.
 
„Profeţiile Maya au fost create în urma cu mult timp şi au fost suficient de exacte încât să conţină avertismente cu privire la invazia spaniolilor, care a pus capăt Imperiului Maya. Calendarul Maya se va termina în 21 decembrie 2012, la ora 13:11, ora României, în momentul Solstiţiului de Iarnă din 2012, adică la intrarea Soarelui în zodia Capricornului. Acest moment marchează un final de ciclu evolutiv, finalul unui An Cosmic (sau Anul lui Platon), care are o durată de 25.920 de ani tereştri“, afirmă Alexandru Nicolici.
 
=====================================================
=========================================
 
Funny Talking Animals - Best Of!
==================================
=================================================
 

 
=====================================
==========================================================
 
TOP COMENTARII
Se retine in categoria: Marele Premiu
================================
===================



Uai labarilor, eo zic sa ne-mpacam acusica, cat mai este timp, si sa ne avem ca fratii, in saptamana asta care ne-a mai ramas ca sa vedem sfantul soare !
Daca e asea cum au prevestit MUYAsii, sambata viitoare, egsact pe vremea asta, vom fi praf cosmic (mai putin Curdeleu ot Bartolomeu, care se va transforma in plasma)!
Răspundeţi

85 de comentarii:

  1. Baliverne don Vasile!!
    Ceasul atomic ce da ora exacta pe Glob ,nu inregistreaza decat o secunda in urma la 50de ani ani !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Altfel se pune problema, CEZAR!
      Ceasul de care vorbesti tu, va arata tot 60 sec si atunci cand se pare ca timpul ramas, inainte de "PUNCTUL ZERO", va fi egal cu 60 sec!!! Problemele sunt ceva mai "subtile", mai filosofice decat grosiere, mecanice etc. Oricum, nu trebe sa ne suparam unii cu altii! Noi chiar ca n-avem vina! Suntem si vom fi, doar "martori la caratul apei!". Niste bieti muritori, trecatori prin lume!

      Ștergere
    2. Maimutzoiu' n-a auzit nici macar de Doppler , apai sa mai si puna imaginatia la contributzeala. Vai de statuia lui unde mergem cu totii sa-i dam ce-i dam.

      Ștergere
  2. Noroc de luminarea lui dom'comisar, ca eu, dupa rezultatele alegerilor, credeam ca am trecut deja in era ,,pdl reloaded''.

    Muei, in era noua (fara legaturi cu ZOO) vaca de Kobe si vaca merInos ce ,,dimensiuni'' vor avea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Astronomice!
      Pai nu se vede ce gla au prins?
      Buey, astia au un TUPEU care a fost, este si va fi NEMURITOR!
      O sa vedeti ce circ vor face in parlament, cu ce pare vor iesi mereu pe la CE! Vai mama noastra de popor si tara unde am ajuns!

      Ștergere
  3. Muei C. Zarila,
    vad ca pentru tine deja timpu(l...) ii tapan, ca statuia-ti sta ca o statuie si noi iti trimitem ce-ti trimitem si o lada cu lamuie, sa-ti treaca greata.

    RăspundețiȘtergere
  4. Uaiii, oare PMT o fi trecut deja intr-o alta dimensiune?
    Ca nu-l mai vaz p-aci!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E pe sub palilii babii!
      Cica zicea unu, ca se-ncurca in limba p'acolo!
      Ce dreak facea cu limba, o sa ne zica el de-o vre!

      Ștergere
    2. Is in pula !
      La mine, deja, azi e maine de mult buey !
      Cand la voi va fi maine, eu o sa fie deja in marti spre miercuri !
      Asa ca, imi va fi din ce in ce mai greu sa calatoresc in trecut !
      Acusica, dupa ce-am trecut de "Punctul Ziero", urmeaza sa fac saltul, cu limba, in "Punctul G" din pizda babornitei !

      Moamaaa ce sclavagist o facut din mine zilele astea !

      Ștergere
    3. Pese: ceva dreptate exista in cacaturile astea cu "trecerea timpului", daca intr-adevar exista sintagma asta cu "trcutul" in ecuatia timpului !
      Toti ne mai plangem cateodata ca timpul trece prea repede ! Ca sa nu mai zic de Curdeleu ot Bartolomeu Crasma , la care timpul trece fulgerator intre doua mucificari si-un somn in sant ! La el nu exista notiunea de "24 de ore" sau de "Zi-noapte", ci numai de "Muci-treaz-muci" !

      Ștergere
    4. Buey, intre doua puncte-adica Zero si G,- baga o privire si la comenturile de ieri,..tu-te-n limba, ca tare o ai zburdalnica!!!

      Ștergere
  5. Oare lăbuța noastră, alias MaiMukles MaiMucea, o mai fi în prezent?Sau trăiește intens într-o altă dimensiune paralelă?Că el tot timpul este paralel cu ceea ce se discută.

    RăspundețiȘtergere
  6. hac,hac!!!....am o idee geniala,..aaaaaa..hac,am uitat.

    RăspundețiȘtergere
  7. Labareli gazetaresti, cu cacaturile astea de "Apocalipsa" si "Sfarsitul lumii" ! Speculatii propagandistice, pentru a pune prostimea sa-si cheltuie banii pe prostii si sa dea in delirum !
    Imi aduc aminte ca a mai fost o isterie de asta, cu "sfarsitul lumii", pe la inceputul anilor 2000 !

    Pentru mine apocalipsa vine cu adevarat numai daca-i trece cumva prin capatzana lu' harca aia zbarcita de soacra-mea, sa vina la Bucuresti de sarbatori !
    Doamne feri ce apocaliptic traiesc cand se intalnesc babornitele !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da di ci uoai, it dublezi tratamentu, ori ti blochizi pi balconu undi nu-i nici tuici, nici vin, nici cirnati ci doar cioricii cicati?

      Ștergere
    2. Oricum, de apreciat compilatia adminului, de a ne pune la dispozitie o traista de date ! ! Nu e rau ca, din cand in cand, sa mai discutam si despre alte bazaconii, ca prea m-am saturat de kior, politica si indicat !

      Chestia nashpa e ca, pe un post de genul asta, gasesti mai greu motive de-o "buza" (buza=muie) !
      da' ne straduim !
      Care mai esti p-aciulea ? Hai, lumineaza-ti fata, ca vine popa cu vestirea icoanei !

      Ștergere
  8. Hop, ca s-a trezit Curdeleu !

    Buey, itzi mai aduci aminte ce criza ai facut acusica fro 3 seri, de l-ai nervat pana si pe admin ?

    Cum s-a mai disipat din gerul asta naprasnic, ai si facut ochi, nu ?

    Te-n gura de telectual !

    RăspundețiȘtergere
  9. Muei, chestia cu tipula chiar ii relativa.

    ,,durata unei secunde este proportionala cu partea usii de la wc fata de care te afli''

    Ia buricati-va-ti voi sa analizati acest adevar flagrant.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asea e !
      Nu trebuie sa mai analizez, intrucat "am trait" momentul pe viu, de-a treboit dupa aia sa-mi arunc izmenele la gunoi, intrucat devenisera irecuperabile !

      Ștergere
  10. Buei Kurutz de Leon, ma surprinzi bauei rapanule! Dupa ce ne-ai dat mooie, mai ai tupeu- sa-mi bag mataringa in gitlejul tau- sa mai apari p-aciulea! Las' ca-ti dau io in koor de brinci, in git de gilci, in cap de matretaza si-n ochi de albeatza!
    Asa l-am tratat si pe MaiMucul si si-a revenit...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, textu' ca textu' ! Da' cu pozele astea de avatar si cu poreclele de nicneim, esti bestial !

      Ștergere
    2. PMT dragule, ia intreaba-l pe Maimucul cum sta cu cucul, ca el nu crede in clockul Big Bang-ului, el crede in Marx & Ehgels!

      Ștergere
  11. Da ,am cetit ieou cum ca gaurili negri au masa enorma si,in concluzie, precum prostia(doar la simturi vorbind) curdeLEONEana atrage muia chiar si din afara bloagei.Ieou am fo zmuls di pi nevoi!

    RăspundețiȘtergere
  12. Anonim15 decembrie 2012, 17:12

    DOMNULE ADMIN, INVITINDU-L PE CZAR MAIMUCUL PE "MEGALITICA", DORITI CUMVA SA VA IMBOGATITI COLECTIA DE BOLOVANI, POSTINDU-I TARTACUTAZA AIA SEACA? NU UITATI CA DOVLEACUL LUI MAIMUCEA NU-I NICI SHIST CRISTALIN, NICI ROCA VULCANICA, CI E UN BIET CONGLOMERAT DIN MARNE SI GRESII.
    AUZI LA MAIMUCEA...EA NU CREDE IN BIG BANG!

    RăspundețiȘtergere
  13. Uai labarilor, eo zic sa ne-mpacam acusica, cat mai este timp, si sa ne avem ca fratii, in saptamana asta care ne-a mai ramas ca sa vedem sfantul soare !
    Daca e asea cum au prevestit MUYAsii, sambata viitoare, egsact pe vremea asta, vom fi praf cosmic (mai putin Curdeleu ot Bartolomeu, care se va transforma in plasma)!

    RăspundețiȘtergere
  14. Muei, nu se poate sa-i comute pedeapsa si sa-l faca CRT? Ca-i cam taranoi si ne cinta la obradfrumos.

    RăspundețiȘtergere
  15. Zice un milog ,,Maimutzoiu' n-a auzit nici macar de Doppler , apai sa mai si puna imaginatia la contributzeala. Vai de statuia lui unde mergem cu totii sa-i dam ce-i dam"
    Bai PROSTOVANE ce are in comun ,,efectu Doppler'' cu treaba in discutie?
    Existe si radare Doppler ,si in medicina se fac radiografii Doppler...etc
    Daca-ti pocneste dovleacul de stiinta - Hai sa discutam despre ,,Teoria stringurilor" sau bossonul Higis.... Czar
    Am mai auzit si eu de ,,Curbura spatiului si a timpului" dar de disparitie se pare ca doar ...voi aveti stiinta!!Czar

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai este un tantalau notoriu care face referire la Big -Bang!!
      Bai molusca , pai in teroria Big-Bang se zice ca atunci a APARUT SI TIMPUL SI SPATIUL !! Ce are cu disparitia...molusca??

      Ștergere
    2. Apropo de Big-Bang - CERN iti spune ceva la creerele tau??!!Czar

      Ștergere
  16. CEZAR zice Bre DANILA - tu umblii cu fofarlica ase cum umblai pe vremuri cu ..calul intre picere sa-l impresionezi pi Necuratul ! Sau nu mai ai tinere di minte ?? Doamni feri ..ca va apuca ase ..din senin ca si pi Adminu , care cica audi voci care-i canta Traviata in urechia stanga !
    Pai nu zisasi matali colea mai sus ca daca-i buna si di calitate o rontai matali singur singurel??

    RăspundețiȘtergere
  17. Muei oaie, Doppler ceala nu traia cind au inceput aistia sa faca spectrografia spatiului. Da' treaba-i in picioare.
    Si tu esti in picioare, da' gindesti precum coturu cupii di cheli, mingia-mi-ai pi ieli.

    RăspundețiȘtergere
  18. Tibica, de vrei sa ne impacam am conditie: Mooie sau la buci for ever lui Cezar sa-i dam!

    RăspundețiȘtergere
  19. Daca vreti sa verificati timpul real, luati o clepsidra si comparati scurgerea nisipului cu ceasul .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tot n-am inteles ce trebo sa compar ! Scurgerea ceasului, cu clepsidra, sau scurgerea clepsidrei, cu nisipul si ceasul ?
      Nu zic ca nu-i interesant, da nu-mi ese iexperimentu' !

      Ștergere
  20. Ieou zic si comparam scursurili din vechiu parlament cu scursurili din actualu. Da ieou va zic deácu rezultatu. Ne-am ales cu dracu.

    RăspundețiȘtergere
  21. Si ni explichezi muistu di mai sus cum curu calulu fonctioneazi clepsidra in spatiu, adicilea undi nu-i ,,g''.
    Haidi beee, zii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ha, ha, l-ai bagat in ceata pe maimukles!!!!Zi-i sa-si ia o centrifuga de la blenderu/slenderu de la chicineta sa-si daca gravitatiune!

      Ștergere
  22. Tare de tot chestia din filmuletul cu "Funny Talking Animals - Best Of!", de mai sus, de la minutul 2:07 !
    Deci, maimutoiul cezarilos se caca pe el si la propriu, si la figurat, si de-adevaratelea !

    RăspundețiȘtergere
  23. Ai dreak oameni de stiinta..APEVISTII PULII!!

    RăspundețiȘtergere
  24. Sedinta Comitetului Director al SCMD

    In atentia doamnelor si domnilor membri ai CD al SCMD,

    In acord cu propunerile primite din partea unora dintre dvs., intentionam sa convocam CD pentru data de joi, 20.12.2012, incepand cu ora 13.00. Aceia dintre dvs. care nu pot veni, din diferite motive, vor ramane in contact telefonic.

    Vom pune in discutie reglementari de ordin finaciar, in concordanta cu hotararile de la Alba Iulia, pozitia actualei Puteri fata de revendicarile noastre si pozitia SCMD fata de actuala Putere, in conditiile nominalizarii guvernului.

    Este posibil sa amanam sedinta, daca propunerile finale, privind noul guvern, nu apar pana miercuri, 19.12.2012.

    Din datele noastre, se fac presiuni si interne si externe pentru numirea lui Gabriel Oprea la conducerea MApN si cooptarea, deloc necesara, a UDMR la guvernare.


    Honor et Patria!
    Vae Victis!
    Presedintele SCMD,
    Col. (r) dr. Mirea DOGARU

    RăspundețiȘtergere
  25. Tu ci vrei, zii rapidi. Ti pricepi la ceva, ori ti dai general?

    RăspundețiȘtergere
  26. Muei, imprumutati-mi 360 de lei sa platesc cotizatia in avans.
    Ii dau inapoi cind imi fata vacile.

    RăspundețiȘtergere
  27. IESI IN PULA MEA PE CENTURA>>SI FA BANI!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vorbesti/scrii din ceea ce stii sa faci(experienta proprie-ti)!
      Deci stii unde si cum se "face" banii!
      CONCLUZIE: Esti CURVA!
      Concluzia concluziei:" deci.... CONCLUZIE"...esti curva!

      Ștergere
  28. Tu asa faci, ei in gura si-ntre craci?!

    RăspundețiȘtergere
  29. Muei, mie mi-a placut din filmuletul cu animale de la minutul+s 1:13! Cred ca Cezar era la stomatolog ori la o casa de toleranta pt sexul masculin.

    RăspundețiȘtergere
  30. Buei stati asea! Stop masina, banda la tribord la mal! Buei, s-au luat tot felul de premii p-aciulea, dar niciunul pt. nikname-urile si mascotele folosite. Io propun Cezarului maimucului sa-i dam No bel-i-ne-ar pt. mascota bloagei!
    Ase am hotarit, ase sa ramina! De acord?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da Buey, e foarte buna prepunerea asta!
      Dar pentru asta, trebe sa faceti o "comisie" de cel putin 3-5
      (maimucles + Noo + 1independent!). Fara comisie, nu e bine! N-as vrea sa ne cate aia cu bibliile!

      Ștergere
    2. Avetii aviz ciciri?

      Ștergere
  31. Răspunsuri
    1. Pe rind, pe rind, ca de-odata se poate ineca c-o inghite toata!

      Ștergere
  32. Futu-va in gura de bosorogi ! Ati inviat acu pe sara cand ati auzit ca timpul de la nea Vasile e pe terminate ! The time is over ! Zice un oltean educat si styilat asa ca mine !!Czar

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey rapanule ai noroc ca esti baiat simpatic si ne cunoaste de 3 ani, ca altfel jar mincai si maciuca o belinghereai!
      Buey, vezi alegeti si tu un avatar mai de Doamne ajuta sa-l punem aici pe Mh ca blazon al blogului. Nu mai umbla ca ultimul cioflingar in roba/toba aia ca aia din tribul prietenului tau din Urziceni. Incearca si tu sa fii galant si sa te imbraci elegant.
      Buey, vezi ca vorbii cu PMT sa testam teoria gaurilor negre. Deci ti-am gasit si tie o gaura neagra si cu par; sa vedem daca te absoarbe ca Buranul

      Ștergere
  33. Baa, ala desi spune Lupulus & PulanoX e cazut in freza, desi e chel ca o putza de miel. Dadura astia a lui Trotineta o OUG nr.84/din 13 12 2012:
    Măsuri în domeniul salarizării personalului din sectorul bugetar în anul 2013...
    "La ART. 3
    În anul 2013, pentru personalul militar, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, indemnizaţiile, compensaţiile, sporurile, primele, ajutoarele, plăţile compensatorii, despăgubirile, compensaţiile lunare pentru chirie şi alte drepturi acordate potrivit actelor normative în vigoare se stabilesc în raport cu nivelul bazei de calcul al acestora utilizate pentru luna decembrie 2011."
    ---------------------------
    Si ce titlu-si pune puricele de gaini pe blog?
    "Pensiile militare nu se actualizau nici in 2013 dacă rămînea in vigoare Legea 164/2001"
    -------------------------------------------
    Ba baiete, nu mai minti du-te-n sloboz! Asta tot timpul a mincat kkt dupa cum a batut vintul.
    Scuze pentru iesirea in decor dar copulotul de Victoras a incurcat hartile de navigatie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu a incurcat nimic , da muie la fraieri !



      Nu a incurcat nimic , da muie la fraieri !



      Ștergere
  34. No,buna dimineata!
    Veselie mare p-aci pe la Noo si Zoo.Se vede ca vine sfarsitul lumii,v-ati sculat si voi in ultimul ceas.Deh, ca tot romanul.Parca vaz ca dupa „epocaliptica” o sa reveniti la vechile naravuri.
    Muey,ceala cu propunerea de mascota:buey,prostovane,se vede ca cetesti numa cu un ochi p-aci, mascota Czar exista de ceva vreme, a fost investit in aceasta functie de la infiintarea lui Zoo, precum este si PMT director la NOO.Io propun sa-i gasiti o functie lui Curdeleu Bartolomeu.As zice sa fie NEBUNUL SATULUI!

    RăspundețiȘtergere
  35. Bai , zapacitilor , care mai stii ceva de motanelul cacacios ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, mascariciule!Mai intai-si-ntai, da binete, ..tu-te-n dinti de necioplit ce esti!Crezi ca aici ai de-a face cu boschetari?Aci e lume selecta,prostovane.D-aia ni se spune Zoo si Noo.

      Ștergere
    2. Motanul KK von Tigano Hurziceni -e KAPUT!!!

      Ștergere
  36. Neatza Buna la ZOO + 9!
    Buei mitiku+lindiku de 07:23 din Baia Sprie, buei maimucul a fost de la bun inceput mascota, dar nu are un avatar pe masura. Nu-mi place cum arata cu deshtul ala in sus, desht pe care si-l baga in go oaza, dupa aia si-l suge si ia directia vintului.
    Cit despre motelu kkcios, am inteles c-a migrat la Viana odata cu lebedele din Delta Dunarii...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Băăă, mai bine imi ziceai ceva de mama decat sa ma faci mitic!!
      Mai mare insulta nici ca puteai gasi...tu-te-n flit!

      Ștergere
    2. Vaileuuu,
      Si daca ni-l mananca nemtzii?
      Buey, era el cam sarit de pe fix, dar ne intelegeam pana la urma!
      Si cel mai important, tinea la tavaleala! Da si el, dadeau si altii!
      Nu se compara cu suparila Curdeleu, care ar vre sa dee, numa el!

      Ștergere
  37. Uai ce ninje! Cezar scola de ne-o linje!

    RăspundețiȘtergere
  38. Ce va tot laudati cu Noo al vostru ?!?
    Dar Socola , dar Sapoca , dar Cluj ... ce au ? Iote-al dracului , ca parca numai voi aveti !...
    S-apoi Balaceanca lui Stolojan cu ce-i mai prejos ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu muey, aia ie a lu' Balaceanu Stolnici! Aia ie arvunita deja!

      Ștergere
    2. Buey tantalaule,
      Al nost e unic! Al nost este singurul stabiliment din lumea asta cunoscuta, in care toti cei fara toate doagele une trebe si cum trebe, haladuiesc impreuna in virtual, facand casa buna cu tot felu de maimucles,animale si animalutze de casa, de jungla si ce dreak or mai fi! Te-ai prins cum devine chestia asta?

      Ștergere
  39. Hai PMT de te scoala!
    Ori dormii in pula goala?
    Nu vezi ca afara ninge si de frig ea ti se stringe?
    Se va face mica, mica cit e putza de furnica...
    Degeaba o s-o freci cu zapada ca pe oua o sa-ti cada.
    Si-o sa arate mai baiete egzact ca un castravete.
    Castravete din borcan pus la murat de un an.

    RăspundețiȘtergere
  40. The TIME IS OVER !! Fazanilor vedeti Space Armya

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey-muey end all.MaiKles Ar-MUYIA si el da n-are ce.
      Nu vedeti ca se tot da p-aci cu curul pe langa DANSA sculata, dar ninica,ninica..nu se-ndura nime sa i-o puna.

      P.S. Muey PMT care esti si care dormi cu nasul intre cracii babei unde taci!Buey, noi nu ne facem prf cosmic,bre, noi ne facem praf si pulbere la Apocaliptica.A doua zi ne transformam in nucleu si adunam in coada niscaiva Curdelei, MaiMuce si alte licghioane,si uite asa, sub forma de cometa, vom explora Universul.Asta e!Fiti cuminti, tu-va-n dinti, daca vreti plimbari la sfinti!

      Ștergere
  41. Buna-i ziua stimati pacienti si dragi... animale!

    Muei C. Zarila, vrei ,,sa sufli-n veioza'' ori ai facut nevroza?
    ,,The TIME IS OVER'' in capuletele tau . Fenomenul Doppler nu este valabil numai la sunete (care oricum nu se propaga prin teasta ta).

    RăspundețiȘtergere
  42. S-a trezit si ..crapatura ,buimaca dupa atatea contre pe care a trebuit sa le ..SUStina !!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bai pizda, dovezi ai?

      Ștergere
    2. Draci!
      Presupune si el!
      Ce n-are voie? O dau cu presupul aia cu bibliile, daramite unu de la noi, din celebrul, deja arhicunoscutul, cautatul si apreciatul stabiliment ZOO-land+Noo!

      Ștergere
  43. Uai ce ninje!!! Cezare vino si caisele ni le degivreaza si tubul Pitont ni-l linje!!!!

    RăspundețiȘtergere
  44. Buei, mooyasii astia ii dadeau lui Czar in gura de mincare?

    RăspundețiȘtergere
  45. Ninji, ninji, maimutoiul rana-si linge si ,
    ca limba lunga are,
    ne mai linge-n ousoare.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!