CNSAS, cartoful fierbinte mancatoriu de bani multi si degrab varsatoriu de date si informatii dupa cum vre muschii sefului, celui care l-a trimis la post, ori interesele celui care plateste!

 

 

"Superministerul" cu 11 secretari de stat. Ce mai face Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii? Pârţuri și bolboroci. Adică vegetează. Secretarul de stat este un înalt demnitar. Ministerele au, de regulă, 2-3 secretari de stat. Fiecare secretar de stat are o structură de personal, “cabinetul demnitarului”, prevăzut cu 4 funcţii.

 

Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii

Colegiul Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii Statului este alcătuit din 11 membri, cu rang de secretar de stat. Rangul se respectă, la rang se ţine, rangul subţire cu multă cheltuială se ţine. Adică, fiecare membru al Colegiului are toate facilităţile, drepturile şi onorurile stabilite prin lege pentru secretarul de stat: director de cabinet, asistent, consilier, secretar şi curier personal, şofer.

Ce domenii de importanţă vitală pentru prosperitatea şi bunăstarea contribuabililor coordonează cei 11 secretari de stat din Colegiul CNSAS? Ce beneficii aduc ei în serviciul naţiunii pentru salariile generoase şi toate celelalte facilităţi?
Până la abrogarea Legii nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea securităţii ca poliţie politică, organismul colegial de conducere a CNSAS avea răspunderea unei decizii-verdict: “Ai făcut sau nu poliţie politică“. Nu discutăm aberaţia juridică a definirii conceptului poliţiei politice şi nici canoanele după care se dădeau acele verdicte.

Din anul 2008, odată cu declararea neconstituţională a legii, implicit a Colegiului, şi transferul deciziei-verdict în sarcina Secţiei de contencios administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, ce mai fac secretarii de stat din Colegiul CNSAS? Aprobă trimiterea rezultatelor cercetării arhivelor privind persoanele verificate la Curtea de Apel? Ţin socoteala numărului de pagini răsfoite de salariaţii Direcţiei de Investigaţii? Veghează ca redactorii notelor de constatare a activităţilor de poliţie politică să nu greşească din exces de zel, ori, dimpotrivă, din insuficientă orientare şi intransigenţă ideologică?

Nimic din toate acestea nu sunt atribuţii de rangul secretarului de stat. Membrii numitului colegiu sunt desemnaţi de partidele parlamentare şi de câte unul de către preşedinte şi prim-ministru. Aşadar, Colegiul CNSAS pare a fi un conclav de comisari politici care veghează la… La ce veghează un comisar politic? La respectarea liniei politice.

Linia politică în studierea arhivelor odioasei instituţii a Securităţii este o sarcina grea, complexă, stresantă şi, de ce nu, foarte periculoasă, cu riscuri grave de contaminare cu ideologia, fermitatea şi vigilenţa revoluţionară, cu spiritul luptei de clasă care emană din dosarele întocmite, cu ură şi mânie proletară, duşmanilor orânduirii socialiste, agenţilor imperialismului, spionilor şi trădătorilor de ţară puşi în slujba cercurilor reacţionare de peste hotare. Toate acestea înseamnă sporuri de risc, de loialitate, de rezistenţă la tentaţiile mizelor din anumite dosare.
Dar…linia politică mai poate implica şi îndeplinirea unor sarcini de partid speciale, în deplină clandestinatate, pentru a nu fi aflate de derbedii din presă, căci între partide spălarea unora şi pătarea altora se tranşează cât ai zice peste. Aşa bunăoară, un preşedinte care a intrat în conflict cu guvernul a cerut şi el un mic serviciu. Şapte miniştri şi şefi de agenţii guvernamenale care nu aveau în dosarele securităţii ameninţări din trecut pentru prezentul şi viitorul carierei lor politice, se impunea, din înalte raţiuni, să aibă antecedente de incompatibilitate. Alţi cinci demnitari guvernamentali, cu “tinichele la dosar”, descoperite după învestire, se impunea să fie “lacrimă Cristi“. Pe atunci CNSAS nu exista. Serviciul a fost cerut Şefului Arhivelor, în numele preşedintelui, prin mijlocirea directorului SRI. “Securistul dracului” a refuzat să săvârşească falsurile, deşi i s-a indicat inclusiv modul de operare şi dat de înţeles că viitor cu eghileţi şi stele de aur pe umăr va avea. Se întâmpla într-o vineri. Luni dimineaţă, “securistul dracului” era un tânăr pensionar. După vreo două săptămâni, prim-ministrul şi ai săi colegi, cei şapte, au devenit “foşti”.

 

Foşti agenţi ai poliţiei politice şi foşti membri ai guvernului.
“Nufărul de la CNSAS” a avut tot timpul motoarele turate, mai în forţă, mai la relanti. De la caz, la caz. După împrejurări şi interese. Tot după împrejurări şi interese, la CNSAS funcţionează şi o secţie de vopsitorie, specalizată în umbrirea biografiei sfidător de curată a unora care nu se dau dresaţi politic.

Legea în vigoare a cercetării trecutului care-ţi poate ameninţă viitorul conţine mai multe aberaţii juridice. Una dintre aceste aberaţii este “declaraţia pe proprie răspundere că nu ai făcut politie politică” la care sunt obligate persoanele alese/numite în funcţii pentru care este prevăzută verificarea din oficiu de către CNSAS. De ce este această prevedere ilogică, absurdă şi, deci, imposibilă? Răspunsul este foarte simplu. Tocmai din cauza acestei simplităţi, cei puşi să dea declaraţiile nu au protestat, ci le-au completat senini. Să raţionăm. Pentru stabilirea activităţilor de poliţie politică a fost creată o instituţie, condusă de un colegiu impresionant. O armată de investigatori studiază şi evaluează faptele din dosare. Dacă investigatorii spun că nu sunt fapte de poliţie politică, decizia “băiat bun” se ia la nivelul CNSAS. Dacă cel verificat , pe baza opiniilor investigatorilor, ar fi comis acivităţi de poliţie politică, documentele-probă se judecă de către Curtea de Apel Bucureşti. Atunci, care va să zică, cum poate Nae Ipingescu să declare pe proprie răspundere ceea ce trebuie să constatate onor CNSAS şi cei 11 secretari de stat, apoi să valideze Curtea de Apel?!

Nae Ipingescu spune că nu. Dar domnul Nae are şapte volume cu note de relaţii întocmite că urmare a relaţiilor de serviciu cu străinii, participării la activităţile protocolare ale diverselor misiuni diplomatice, delegaţiilor în străinătate şi altele asemenea. Investigatori ai CNSAS şi judecători ai Curţii de Apel documentează şi judecă speţa fără să fi avut experienţa de viaţa sub imperiul legislaţiei apărării secretului de stat şi a obligaţiilor persoanelor în a căror atribuţii de serviciu implicau relaţii oficiale cu străinii. Domnului Nae i se găseşte nodul în papură şi se alege cu un dosar penal de toată frumuseţea, pe cărui copertă grefierul scrie “Fals în declaraţii“.
Atribuţiile legale ale Colegiului, încă nepuse de acord cu cele mai recente modificări din legislaţie, sunt unele de domeniul derizoriului pentru nişte înalţi demnitari, altele, imposibil de cuantificat.

În iulie 2007, conferenţiarul universitar dr. în muzicologie Antoniu-Ladislau Csendes (născut la 25 aprilie 1964, absolvent al Conservatorului de Muzică “Ciprian Porumbescu” din Bucureşţi, Secţia Instrumente cu Coarde, cunoscut mai bine că membru al Cvartetului “Arpego”, din care face parte şi şoţia să) a preluat preşedinţia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. A.L. Csendes a fost desemnat ca membru al CNSAS chiar de la înfiinţare, că reprezentant al UDMR. Sub preşedinţia istoricului Onişoru, muzicologul Csendes a trecut neobservat, deoarece avea preocupări mult prea importante pentru a ieşi în vreun fel în evidenţă.

 

Potrivit surselor noastre sigure, “Centrala secretă” din spatele cortinei UDMR i-a stabilit lui Csendes misiuni din categoria spionajului de mare anvergură, între care: identificarea şi transmiterea în exterior, potrivit unei tematici de cercetare minuţioase, a întregului volum de date privind activitatea fostelor organe ale securităţii statului în problemă maghiară; acţiunile serviciilor speciale ale Ungariei în România (ce s-a cunoscut şi cât?); surse de informare folosite de Securitate; persoane urmărite şi modul în care acestea au fost depistate; cauzele eşecurilor înregistrate; vulnerabilităţile identificate de Securitate în acţiunile spionajului ungar şi baza de sprijin a acestuia în România; factorii favorizatori ai neorevizionismului reflectaţi în evaluările Securităţîi; foşţi agenţi ai Securităţii care, pe baza elementelor din dosare, ar putea fi determinaţi să colaboreze cu servicii secrete străine; persoanele importante din România care au dosare în arhivele Securităţîi preluate de CNSAS; erori de prelucrare a dosarelor predate CNSAS care permit conexiuni cu “dosare de securitate naţională” rămase la serviciile de înformaţii.

Antoniu-Ladislau Csendes nu cunoaştea şi nici nu făcut nimic din ceea ce-i cere legea. Excela, în schimb, prin comportamentul rudimentar, violent verbal, jignitor şi xenofob la adresa personalului, căruia i se adresa urlând şi cu apelative insultătoare de neconceput pentru un demnitar. Cum nu-i convine ceva, culoarele se umplu de urletele isterice: “Români împuţiţi! La muncă cu românii, …tu-le neamu’n…”. Nemulţumit că angajaţi din Direcţia economică au refuzat să-i elibereze sume de bani necuvenite, Csendes a ripostat: “Căcăţi, căcăţii dracului! …tu-vă neamu’n… de români!”.

Apoi a trântit uşa, scoţând-o cu toc cu tot din perete.

 

Activitatea cotidiană a Cabinetului preşedintelui Csendes era coordonată de un personaj feminin cel puţin misterios, Andreea Varga. Directorul de cabinet, Andreea Varga, nu a fost angajat al CNSAS şi nici nu primea vreo remuneraţie de la Bucureşti, pentru activitatea zilnică desfăşurată: primirea şi soluţionarea întregului volum de lucrări adresat preşedintelui. Ea dispunea ce trebuia să vadă preşedintele, cu care vorbea exclusiv în limba maghiară, de faţă şi cu alţi angajaţi. Ea rezoluţiona şi îndruma lucrările, păstra şi aplica ştampila în absenţa secretarei, coordona relaţiile externe, organiza expoziţiile şi conferinţele în străinătate, îndeplinea acte de reprezentare externă a preşedintelui.

Atitudinea lui Csendes faţă de Varga era de maxim respect şi deferenţă, că şi cum această i-ar fi superioară… Andrea Varga, care în timpul liber făcea şi pe istoricul, era cetăţean al Republicii Ungaria. După plecarea de CNSAS, că urmare a deconspirării misiunilor sale, s-a profilat pe recuperări de proprietăţi a căror istorie a descoperit-o… sperăm, că nu “cercetând” arhive!

Despre ce făcea Colegiul CNSAS am aflat, totuşi, câteva lucruri concrete. Astfel, încasa salarii în cuantum de 800.000 lei pe an, ocupa trei locuinţe de serviciu, consuma benzină şi întreţinere pentru 11 autoturisme, încasa diurne de deplasări interne şi internaţionale.

Membrii Colegiului au fotocopiat, în ultimii patru ani, cca. 80.000 file de dosare. Mai mult decât primesc toţi cercetătorii într-un an. În ce scopuri? Ce piaţă este alimentată cu documentele fotocopiate?!

Membrii Colegiului nu sunt cercetători specializaţi, cu una sau două excepţii. În colegiu sunt 4 istorici, 2 jurişti, din care unul şi fost deţinut politic, 2 economişti, 2 teologi, 1 muzicolog. Deciziile în Colegiu nu s-au luat pe baza adevărurilor incontestabile, ci a negocierilor şi trocurilor politice.

De asemenea au fost sesizate cazuri când membrii Colegiului au acordat în mod discreţionar acces la dosare unor personalităţi publice, încălcând regulamentul şi procedurile uzuale, în dispreţul legii şi al celorlalţi solicitanţi legali.

Aşa stând lucrurile, de ce nevoie mare este superministerul cu 11 secretari de stat la CNSAS?!
 

http://www.cotidianul.ro/superministerul-cu-11-secretari-de-stat-206763/