Pagini de larg interes! Click here:

vineri, 15 februarie 2013

Ultima ora: Foarte importante declarații ale șefului statului, Traian Băsescu! Deosebite predictii, explicatii, evaluari! PDL, la ceas de rascruce: a fi sau a nu mai fi! UPDATE. S-a dezgropat securea razboiului!

 
Traian Băsescu a fost joi seara invitat la emisiunea “Sub semnul întrebării”, difuzată de B1 Tv. Președintele a vorbit despre actualul PDL, care nu seamănă deloc cu cel vechi, ci mai degrabă cu FSN-ul. El a completat că unii membri ai partidului dau dovadă de prostie când poartă bătălii în interiorul partidului.
 
Șeful statului a vorbit și pe marginea subiectului alegerilor celor doi procurori-șefi, unde a recunoscut că i l-a propus ministrului Justiției pe Daniel Morar, pentru notorietatea sa. Președintele a mai precizat că în ceea ce privește Pactul de Coabitare semnat cu premierul, acesta a fost o inițiativă a sa, iar la întâlnire a fost chemat doar Victor Ponta.
 
DeCe News vă prezintă cele mai importante declarații ale șefului statului, Traian Băsescu, oferite în format live text la momentul difuzării acestora:
 
- PDL  nu mai seamănă cu cel contstruit de mine, care a dat un președinte. PDL-ul de acum nu mai seamănă cu cel care era când am plecat sau care a fost o perioadă sub conducerea lui Boc.
 
- Nu vreau să jignesc PDL-ul, dar seamănă cu FSN-ul. PDL  nu mai e un instrument politic. Nu mă mai poate ajuta. Mă poate ajuta doar guvernul și premierul cu care am semnat un pact. Este un partid care-și neagă propria guvernare. Mesajul este am ajuns aici din cauza Guvernului Boc.  Nu pot fi furios, dar este o durere greu de acceptat. Guvernul Boc și-a asumat niște măsuri dureroare pentru populație și oameni politici, dar a pus interesul național deasupra.
 
- Cea mai mare lașitate a unui președinte este să se ascundă când sunt momente dificile. Este cea mai mare ticăloșie a unui președinte, să te ascunzi la Cotroceni și să vii să spui “ce au putut să facă oamenii ăștia la Guvern”. E adevărat, poate aș fi făcut-o mult mai îngrijit această ieșire.
 
- Te doare incorectitudinea, cum să ai mesajul PSD-ului în campanie din interiorul PDL-ului. Nu mai am nevoie de partid. Mandatul meu se va termina cu USL-ul la Guvernare. USL rezistă până atunci. PDL-ul nu va fi la guvernare.
 
- Organizațiile cu siguranță aud ce spun. Să meargă la o convenție deschisă cu mandatele jos, nu cu unul care își plasează oameni.
 
- Boc a trecut cu țara în spate prin criză. În timpul ăsta, alții care plecaseră în 2010 din Guvern loveau din interiorul partidului. Cei care conduc astăzi au o incapacitate de a vedea ziua de mâine. Mă refer la vârstă. Cum vedeți un politician de 60 de în competiție cu Victor Ponta? Ponta este un politician care se va roda.
 
- PDL are prezidențiabil în momentul de față în interiorul partidului. Acum. Oameni care să se bată cu Ponta și Antonescu. E un bărbat. Cel mai penibil lucru pe care l-am auzit de la PDL e că face opoziție constructivă.
 
- PP-DD se bate indiscutabil mai bine decât PDL. Ce-ai frate de te bați în interiorul partidului, chiar vrei să te pesedizezi și apoi să-l predai la cheie? E vorba de prostie. Prostie. Nu-i chiar atât de adevărat că au pierdut din cauza măsurilor de austeritate.
 
- Emil nu vrea să candideze la Convenție, vrea să se ocupe de Cluj. Eu l-aș vrea oricând președinte al PDL.
 
- Udrea de la mine a învățat politică. A crescut enorm, după experiența Roman va deveni un politician de forță în România. Când ești politician ai un singur lucru de făcut, să explici că n-ai furat flota. Udrea trebuie doar să scape de tocuri și să mai scape de poșetele alea scumpe. Dacă am avut eșec l-am avut cu dna Ridzi.
 
- Despre Vasile Blaga nu vreau să vorbesc deloc. Într-o competiție cinstită Udrea poate avea șanse. Dacă va constata că e aranjată competiția să se retragă. Frunzăverde a fost locotenentul lui Blaga la moțiunea din 2011. L-ai schimbat pe Boc pentru că a obținut 23%, tu obții 16% și te gândești că e din cauza Guvernului și a ieșirilor președinților. Nu te uiți că n-ai existat în campanie.
 
- Eu țin și la Macovei, Preda, Baconschi, Voinescu, Paleologu. La unii din ei e o problemă. N-ai plecat de la lipit afișe, cum zici, dar foarte bine, du-te în primul colegiu. Ce-ai făcut? Nimic. Trebuie să înțeleagă că politica e un joc de echipă. Eu am plecat de la o imagine proastă. Furasem flota. Deși nimeni nu a putut arăta vreun document că eu am aprobat vânzarea vreunei nave. Flota a trecut prin procesul privatizării. Directorii companiilor semnau contractul de vânzare. Dacă vor depune moțiune separată se expun unui eșec.
 
- Luni o să-i caut eu, să am o discuție cu ei: Neamțu, MRU, Baconschi, Traian Ungureanu, Papahagi au fost lângă mine în campanie. MRU, Blaga și Neamțu m-au sunat după campanie.  Dacă mă invită la Convenție mă voi duce. Există riscul ca un partid bătut în alegeri să o ia pe drum pe care să dispară.
 
- Miniștrii penali ne fac mai puțin credibili. Decizia este mai mult politică. Este la USL. Ponta înțelege ce important este să nu ai acest tip de probleme în guvern. Victor Ponta are el însuși o problemă în interiorul coaliției, pentru că i se spune: Da tu? Barroso nu e interesat de plagiat.
 
- I-am sugerat lui Pivniceru că Morar este bun de procuror general. Am spus de înainte de MCV, dacă nu-l vreți pe Morar, e clar că țara asta are mulți procurori. Dar nu sunt la fel de cunoscuți ca Morar. Dacă vreți să deveniți credibil, puneți un procuror credibil. Sunt presiuni politice în USL să nu fie numit Morar. Pivniceru mi-a spus deschis că nu-l va numi niciodată.
 
- Parlamentul nu va putea trece de CCR cu un proiect de lege fără să țină cont de referendumul din 2009. Nu poți să supui la un referendum o lege care încalcă referendumul anterior pe aceeași temă. Antonescu i-a dat un aspect mult prea politic și partizan acestei modificări a Constituției. Nu e bine pentru credibilitatea lui că s-a instalat în fruntea proiectului.
 
- La Oltchim, oamenii au fost mințiți de Guvern. Ne-am zbătut doi ani să ne aprobe CE tranformarea unor creanțe de 200 de euro în acțiuni ale statelor, de ce nus e aplică asta la Oltchim nu știu. Combinatul are aprobare de la Bruxelles, 200 de milioane de euro pot fi transformate în acțiuni ale statului și se stinge datoria. Am avut discuții cu Petrom să nu taie Arpechim. E clar că cineva vrea să pună mâna pe Oltchim. Diaconescu a avut niște legături care-i promiseseră niște bani.
 
- Dragnea la coabitare? L-am rugat pe Ponta să vină, faptul că el a venit cu ceilalți doi a fost opțiunea lui pe care nu o puteam refuza. Acest pact de colaborare instituțională nu a venit de la UE sau SUA. A fost ideea mea să-l creăm. Ideile sunt ale mele, l-a lucrat Iulian Chifu. A mai tăiat și Ponta, a avut și el o contribuție.
 
- Înainte de validarea parlamentarilor, au fost chemați șefii ambelor servicii, SIE și SRi și înrebați dacă există vreo incompatibilitate: ofițer acoperit, printre miniștri sau parlamentari. Nu există incompatibilități, pot să-și spună ei orice. Eu am făcut o greșeală la ultimul referendum, că nu m-am bătut. A doua oară nu mai repet greșeala asta. Dacă mă mai suspendă odată, de data asta mă bat cu ei să iasă electoratul la vot. Mi-ar da ocazia să-mi închei glorios electoratul: mai batându-i odată.
 
- Nimeni nu a avut ocazia să mă vadă umil, în fața lui.
 
- Îmi pare rău de ce i s-a întâmplat lui Năstase, nu pentru că nu merita, ci pentru ce a fost pentru România. El a încheiat negocierile cu UE. A ținut bine frâiele Guvernului. Cred că va reveni în politică după ce va ieși din închisoare. Năstase nu și-a vândut țara, a fost condamnat pentru o găinărie. Năstase are potențial să revină în viața politică, problema e cât de mult îl vor colegii de partid.
 
- Dacă există vreun procuror sau judecător cu care eu să fi vorbit sau să-i fi transmis ceva în mod discret îl rog public să spună asta.
 
- “Despre nepotul pe care-l așteaptă din partea mezinei familiei”: Mai bine își făcea controlul în Belgia Elena. Are doar o lună, să vorbim acum . . . să ajungem în luna a 3-a.
 
Sursa:
Băsescu: L-am propus procuror-general pe Morar. Pivniceru a spus “niciodată”. Se fac presiuni din USL

===========================================
=================================
=================
Adio PDL, dar ... raman cu tine!
=========================================================



===============================


 UPDATE.
S-a dezgropat securea razboiului!


Băsescu, acuzat că intervine într-o competiţie internă în partid

Blaga: M-au deranjat anumite neadevăruri spuse de dl preşedinte Băsescu
 

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, vineri, că a fost deranjat de o parte din neadevărurile spuse de preşedintele Traian Băsescu, care a lovit puternic în PDL prin declaraţiiel de joi seara.

"Domnul preşedinte Traian Băsescu, pentru a doua oară, intervine într-o competiţie internă în partid, care nici măcar nu este declanşată", a declarat, vineri, la Zalău, liderul PDL, Vasile Blaga.

"Că dl preşedinte o susţine pe doamna Udrea ştiu 22 de milioane de români, deci nu este o noutate pentru mine asta. Pe mine m-au deranjat anumite neadevăruri spuse de dl preşedinte. În primul rând, nu am schimbat pe nicăieri conducerea partidului, nu avem conduceri interimare, nu ştiu de unde este dânsul informat. Doar la Gorj s-a retras, pentru că a redevenit lider de centrală sindicală, fostul nostru preşedinte şi este o conducere interimară. Apoi că ar fi căzut Guvernul Ungureanu din cauza mea pentru că dl Sorin Frunzăverde a fost locotenentul meu am văzut. Vreau să îi atrag atenţia dlui preşedinte că, spre deosebire de mine, care nu am acceptat nicio funcţie în partid după Convenţia din mai 2011, probabil cu domnia sa, oricum cu dl Boc da, a negociat dl Sorin Frunzăverde de a intra direct prim-vicepreşedinte al dlui Boc în Biroul Permanent Naţional. Domnia sa a plecat din partid de pe funcţia de prim-vicepreşedinte, deci de locotenent al domnului Boc",
a afirmat Vasile Blaga, într-o conferinţă de presă.

Întrebat ce părere are despre criticile lui Traian Băsescu la adresa sa, Vasile Blaga a răspuns:

"Nu ştiu, văd că dintr-odată Victor Ponta şi Liviu Dragnea sunt foarte buni, asta am înţeles de la domnul preşedinte. Ponta şi Dragnea erau cei care înainte conduceau ostilităţile împotriva lui Băsescu.
Acum văd că a reevaluat din nou, se pricepe la reevaluări foarte bine".

De asemenea, după declarația de joi a președintelui Băsescu potrivit căreia PDL seamănă acum în interior cu FSN şi nu îl mai poate ajuta în îndeplinirea obiectivelor sale, 
 Blaga îi atrage atenția: 

"Partidul ăsta cu conducerea asta este cel care a salvat democraţia în România în vară şi inclusiv pe domnia sa, pentru că domnia sa (...) a fost de partea dreaptă şi noi de partea sa", a contracarat Vasile Blaga. 

El a amintit că la mitingurile pentru referendumul din 29 iulie 2012 pe scenă nu urca niciodată Elena Udrea, care probabil nici nu se afla în oraşele respective la acel moment. Blaga a amintit că el urca primul pe scenă.

"PDL de acum e PDL din vară care a apărat statul de drept şi pe domnul preşedinte",
a spus Blaga.

Preşedintele Traian Băsescu a criticat, joi seară, conducerea actuală a PDL şi pe liderul Vasile Blaga pentru îndepărtarea echipei lui Emil Boc din fruntea partidului după alegerile locale din iunie 2012, dar şi pentru rezultatele proaste obţinute la alegerile parlamentare din decembrie.


================================================
===============================================================

81 de comentarii:

  1. Bravos safule de comisari de puscarie! Ai fost cuminte si ai conspectat ce a zis comandantul suprem.
    Acum treceti toti si invatati pe de rost tezele lu' chioru... si fara comentarii ca va ia mama naibii pe toti! Sa nu caraie unu!
    Base nu face presiuni pe justitie, el il vrea pe Morar si face totul ca sa-l aiba. Ce procedura de selectie, ce concurs: EL il cunoaste si e de ajuns! Nu trebuie decat sa-i fie propus!!! Asta da pila pusa, public si pe fata! Plus amenintari si santaj: daca nu... adio Schengen, ca pun iar o vorba unde trebuie si nu mai pupati voi acces liber in Europa!
    Cu Nuti cur de fier nu-i noua placerea s-o impinga'n fata... O face de cand... Eee de mai mult timp...

    RăspundețiȘtergere
  2. Bun video-clipul si muzica!
    Al naibii comisaru, ne da la ochi si urechi ca sa ne momeasca pe blog... Smecher parnaiasu si o sa prinda multi musterii pe aici.
    Sariti maimute, animale si pacienti de NOA! Serviti cat e cald ...

    RăspundețiȘtergere
  3. ,,Sa ni sujeti ..Peniis -ULA plina de KKT dupe un sex la buci!!"

    Asta va preocupa ..soarta PDL..??! Pe Daogaru nu l-ati vazut aseara la Ro TV?
    Slagarul la moda va fi:,, NE REGULEAZA TANTY ..MAREANA..AA...AA." Cred ca va merge cu col. Turcescu la EURVISION!!
    SA AVETI O ZI SCARBOASA!! AA..AA.............

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. BA MAIMUCEA,HOP, HOP, HOP, SA TI-O DAM LA CIOK, CIOK, CIOK!

      Ștergere
  4. Buna-i dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
  5. Va "recalculeaza" si va creste pensia inca o data la toti! Noroc ca aveti pe unu ca Dogy care sa tina flacara la curu tuturor si sa-i faca sa se mai uite o data la ce fac sau cum fac...
    Dreptate pana la capat! Toti subofiterii si maistrii militari sa aiba de la 8000 in sus iar la restul de apv-isti sa nu se treaca de 1500 (si aia sa se impoziteze 50%) ca asa trebuie!!!
    Cine a zis? Sfantu duh si pulimea civila!!!
    La televizor s-a vazut clar ce s-a inteles dupa 2 ani de bataie pe spinarea nesimtitilor: fututi si scuipati da unii cu pensiile mai mari ca inainte! Io zic ca merita sa te injure lumea pe bani mai multi, ce conteaza ce zice lumea...
    Traiasca huuuOprea si gandirea lui mareata, ca i-a fericit pe cei marunti si multi din armata, care au dus greul vietii prin remize, gas-uri, bds-uri, cancelarii sau la volan... Au fost amarati, asupriti, au suferit si acum binemerita de la tara si popor recunostinta si pensia marita dupa rang, grad, functie, responsabilitate, desteptaciune si nemunca prestata... E mai multi decat coloneii, aduc voturi si zic mai bine "saru' mana, boierule!", plus ca nu le vin idei de sindicate, de marsuri etc... Ei rezolva problemele asa cum stiu: damigeana si ploconul la pixul aluia de scrie ce trebuie si cand trebuie, de regula tot un sub sau mm, ca nu sta ofiteru sa-si strice mana si ochii cu maruntisuri, el doar semneaza (da cu ochii inchisi sau intre tatele sau bucile secretarei - tot sub sau mm, activata la pat sau in aplicatie)...
    Deci: o zi proasta tuturor, ca m-ati enervat la culme!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oai, de ce te suparasi? Usurel cu pianul pe scari!

      Ștergere
  6. Zice un NEAM PROST.....,,si pensia marita dupa rang, grad, functie, responsabilitate, desteptaciune si nemunca prestata... E mai multi decat coloneii, aduc voturi si zic mai bine "saru' mana, boierule!",
    NENE oricum ar fi TU faci o confuzie majora in creerele tau:
    PENSIA nu se da dupa,,rang, grad, functie, responsabilitate, desteptaciune si nemunca prestata... Iti zic eu si sa spui si la alti ..COLONEI - Vechimea in munca + Contributeala sunt hotaratoare ! Mai intervin apoi unele ,,ghidusii" care trebuie sa fie la toti la fel (ordine , grupa de munca conform cu activitatea etc!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cezar goozar esti mare tolomac. Tocmai dupa aia se da pensia, nu dupa cum ai scarpinat tu in coor purcica de la GAZ.

      Ștergere
  7. ... da...da si marmota belea pula la colonei!
    Ce tot ii dai cu contributia si vechimea? Ai contribuit la ceva in afara de cotizatia de partid? Iar cu vechimea sa ma lasi ca toti subof si mm cu pensia marita au zacut bine merci in armata ca sa se faca "piramida" lu peste prajit ca sa ajunga oprea maresal!!!
    Ia aplica-ti criteriile tale si vezi ca nu prea tine vorba ta...
    Ca SC nu mi-a placut nici de voi nici de ei (coloneii)... Mai mare discriminare decat intre apv-istii pulii ce sunteti si SC nu se poate. Aia au trait aceasi viata si iau la pensie de 10 ori mai putin ca voi...
    Macar sa va ajunga de-o coliva sanatoasa si degraba facuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hait , suge-mi-ai penisul-ula ! Salariat civil si te bagi printre cadrele militare ? Stai dracului usor...nici de nivel soldat nu erati!!
      Fi atent la evolutia civililor in armata:: A.C= angajati civili =Aia calului ; S.C.= salariati civili = sula calului ; PC. =personal civil = PULA CALULUI !! Acum iti este clar ! Daca esti o crapatura , ia calul la ..intrebari!!

      Ștergere
    2. @10:06
      Da bei Tzezarel, tzivilu are dreptate. Sa-i sufli in gooz pina i s-o mataringa. Dupa ce c-ai belit mosorelul la urs prin boschetii patriei, cu porhartul plin de SECARICA, iar singura ta grija a fost cum sa spargi poarta unitatii la 15, 30 acu vrei pensie de doctor docent. Ai shiriku gros buie pula.

      Ștergere
  8. QED: ... cadrele militare? Poate curvele militare sau caprele miltare, ca toti ati stat cu curu'n sus!!!
    Ramane cum am zis: sa mi-o beliti cu buzele calde, tot cum faceati inainte!

    RăspundețiȘtergere
  9. Bună-i dimineața la prânz!

    Oaiii, da ce vă fute țivilul ăla!
    Luptă și dă-i, și dă-i și luptă...
    APEVISTII PULII!

    RăspundețiȘtergere
  10. Cezar asta e bou mare , mare de tot !
    Pe infomondo spune ca militarii au solde si alte drepturi prea mari fata de civili . Bou , bou ...
    Iar aici , boul de cezar spune ca "PENSIA nu se da dupa,,rang, grad, functie, responsabilitate, desteptaciune si nemunca prestata... Iti zic eu si sa spui si la alti ..COLONEI - Vechimea in munca + Contributeala sunt hotaratoare ! Mai intervin apoi unele ,,ghidusii" care trebuie sa fie la toti la fel (ordine , grupa de munca conform cu activitatea etc!!"
    Boule de bou ce esti tu , contributia este legata tocmai de ceea ce spui tu ca nu este ... Bou , bou ... zi cezar si trage apa !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu baa, bou e mai putin. El e mai multa maimuca, scarpina-ne-ar pe buca.

      Ștergere
  11. Zice BOUL .... contributia este legata tocmai de ceea ce spui tu ca nu este ... QED NARODULE ! Deci ai avut rang...etc ai avut salariu (solda)mare , contributie MARE PENSIE PE MASURA ! CE NU VA CONVUINE??! Te pomenesti ca ai avut ranga mare doar.....ultimele luni !(ai dat ciubuc din greu ,ai bagat capul sub scaun) si in rest penis -ula!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei mukles, buei buhai de balta, daca ai gresit taci dreaq din gura! Ai luat mooie, ai luat-o!

      Ștergere
    2. Ne reguleaza ..MAREANA..AA..AA..
      Bai ruginitilor- rugati-va sa intervina fostul ministru al Ap.N actual Vicepremier Domnu hOOOOPREA ! Daca nu ,va veti kk imprastiat!!

      Ștergere
  12. al adin says:

    Din ce transmite in draci dna Campeanu pe la toate agentiile de stiri si blogurile, in scopul de a preciza ca s-a inteles gresit ce a vrut ea sa zica, CRED ca vor sa aduca ceva alinare celor cu actiuni deschise in instanta si sa se continue acel audit de care s-a tot vorbit.
    Nu as baga mina in foc daca ar incerca sa mai dea o OUG care sa modifice aberatiile aduse de HG secreta din dec 2010, deci sa se modifice anexele de la HG 1294/2001 in sensul de a scoate de acolo toate functiile bagate in seama pe usa din dos. Asta pentru ca nu cred ca se va putea schimba legislatia actuala prea devreme. Sunt prea multe probleme interne in stat ….
    Iar modul in care se prezinta situatia pensiilor militare aduce mai mult a acuze decat a reparatii. Asa ca simplul consumator de stiri media va zice, probabil: ce dracu mai vor si militarii? dupa ce le-au marit pensiile vor iar o lege speciala?
    Ca opinie personala: atentie SCMD la modul cum prezentati problema pe sticla. Ca parca mai mult construiti nemultumirea civililor decat partizanatul pentru militari.

    RăspundețiȘtergere
  13. EXTREM DE IMPORTANT, DAR... SI CE DACA!
    ==================
    Citez: " ... atentie SCMD la modul cum prezentati problema pe sticla. Ca parca mai mult construiti nemultumirea civililor decat partizanatul pentru militari." Buey, astia n-aud, nu vad, nu citesc, nu inteleg! CD al SCMD are doar o singura problema, dorinta, prioritate: vrea sa adune COTIZANTII!

    RăspundețiȘtergere
  14. ... Baa, incet incet va vine mintea la cap! Bine ca cimpalacul ala de civil a starnit musuroiul si ati inceput sa mai miscati neuronul ala pensionat degeaba si pe bani multi...
    In loc sa va futeti intre voi care-i mai destept si mai cu mot mai bine ii futeti pe dusmani si pe civili, la gramada si in grup.
    Ori credeti ca-i mai "cool" sa o faceti intre voi, profesionistii?
    Hai, la muie, ca n-am timp de voi!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Ne reguleaza tanty..MAREANA..AA..AA..
    Bai ruginitilor- rugati-va sa intervina fostul ministru al Ap.N actual Vicepremier Domnu hOOOOPREA ! Daca nu ,va veti kk imprastiat!!

    RăspundețiȘtergere
  16. Ha, ha, ha...
    Ale dreaku de maimuce! Afara suiera cu bombe,
    iar ele/lor le arde de hora, sa se de-a cu pinguinu'!
    Buey, lasati distractia si treceti pe pozitii! Vin vremuri grele!

    RăspundețiȘtergere
  17. Mai, daca rusii sparsera meteoritul cu rachetele AA se duce pulii de suflet suprematia americana in domeniul apararii antiracheta si la naiba scutul lor de prin boscheti!!!

    RăspundețiȘtergere
  18. Cezare buei ciumpanzeus labarus, nu m-ai crezut goozare ce ti-am spus acu 1 luna si anume ca ti-o taie astia. Ca de taiat n-ar fi nici o problema, c si-asa-i cit aia de furnica, dar vor sa te futa si-n kur. De ce? Pen'ca esti deja penal beli-i-ai frina de mina lui Ducipal! Ce-o sa rida de tine "Lebada neagra" din Hurziceni...Hi, hi, hi, sa vezi atunci cum ti-o trage faraonu. Buei sa-ti faci rost de vasalina grafitata ca asta, Harapila, fuse la specializare de schimbat bucse si rulmenti la masinile Vulvo. Dar sa fii atent, cind ti-o propteste Kunta Kinte, sa-ti iei un shpan de la borta kurului cu deshtu ala al tau pe care-l tot fluieri prin aer, ca sa nu-ti strice alezajul.

    RăspundețiȘtergere
  19. Mai kkt cu oki,tu nu iei intr-o luna penzie cat dau eu pe un bec cu xenon la my bakul meu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-mi sufli in borticica goozului mei Kunta Kinte si sa ti-o dau cu sloboz la dinte.

      Ștergere
    2. Ne reguleaza tanty..MAREANA..AA..AA..AA...
      Bai ruginitilor- rugati-va sa intervina fostul ministru al Ap.N actual Vicepremier Domnu hOOOOPREA ! Daca nu ,va veti kk imprastiat!!

      Ștergere
  20. tigri2 spunea...

    Da,am fost de vreo cateva ori la Sapoca[Bz
    ------------------------------------------------------
    Stim, stim mei Lebada Neagra!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mei, asta tigri2 = kkrau, kkcios, kkreaza...kktel.

      Ștergere
  21. Daca un bec este mai scump decit pensia oricarui fost militar inseamna sigur ca nu esati zdravan la scafirle.
    Nazad k Sopocu!

    RăspundețiȘtergere

  22. Bec Xenon D1S Philips, D1S Osram, D2R Philips – Bucuresti!!!


    Fabricate in Germania.

    Pret: 150lei/buc



    Aceste becuri sunt destinate masinilor care au fost echipate din fabrica cu xenon - bec tip D1S,D2R..

    De ce sa platiti in service pana la 1000 RON pe bec ? Acestea sunt exact aceleasi becuri pe care in service-uri sau la reprezentantele oficiale platiti de trei ori mai mult !

    Becurile sunt identificabile prin serie proprie si beneficieaza de garantie 1 an

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bun si ELBA da-l dracului cu dricul lui sacond had!!

      Ștergere
  23. Dobitocilor,ia uitati-va mai am mamaliga intre dinti,eu o sa-mi ridic kiltul si in timpt ce-mi sugeti pula sa-mi faceti si o revizie printre buci.Sa va spalati bine pe dinti ca va ramas smacolina de la ultima sedinta.Care mai aveti mame,surori,ce-o fi acolo,sa le aduceti la consult,in rest va doresc o vizita de ramas bun de la preot.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buei, tu nu ai mamaliga printre dinti, ai kkt de la cit l-ai mincat.

      Ștergere
  24. Al dracului kronkanitor! Pe el il lasa toate basin ile si se mai da zglobiu!!

    RăspundețiȘtergere
  25. Hai la buci, la buci, la buci, tigri2 de sula sa ne-apuci!

    RăspundețiȘtergere
  26. Mai fura ma-ta castraveti cu curu'?Sau acuma a trecut la dovlecei?

    RăspundețiȘtergere
  27. Sa ma asteptati amandoi,ma-ta cu proteza in mana si tu cu dintii spalati ca vine pula mea in inspectie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. HOP, HOP, HOP, UNDE-O VREI LA BUCI, BUCI,BUCI, ORI CIOK, CIOK, CIOK?

      Ștergere
    2. Scoate mina din nas cind ,,vorbesti'' cu noi.
      Te crezi la HU.rziceni?

      Ștergere
    3. Da nevasta-ta mai o freaca la macaronari !!

      Ștergere
    4. Anus 21:25 sa-ti dam melul sa ni-l linji.
      Nu o mai freca, ca acu o freci tu si alora.

      Ștergere
  28. Muei, am luat pensiunea. Mi-am sters ochelarii de doua ori.
    Cred ca intradevar i-au bagat-o majorata lui T.Gray(piticul din gradina, lebada neagra, rapanila, motanul cacacios, inginerul de limba malgasa, halitorul de lebede, necrofilul fara dosar, obsedatul cu fara sex, cel mai destept prostanac,...).
    I-au bagat-o majorata,
    dar fara seu de oaie,
    foare-adinc,
    pina la coaie.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Io zic sa i-o mai scoti nitzel ca sa poata sa-ntoarca capul!

      Ștergere
    2. Buey, si eu m-am lamurit!
      Majorarea ... urmeaza in MARTIE, pe cupon!
      Acum au fost la unii niste resturi ... cuvenite!

      Ștergere
  29. Muei, nu i-am bagat-o eu! I-a bagat-o aliatul aluia de-i zice el ,,cacarau''. Prin d-na Campanu. Care, zice el, ...

    RăspundețiȘtergere
  30. tigri2 spunea...

    @Mos CAlecu&Co
    Caz concret de incorectitudine si ...nesimtire[incultura?]
    Eu am avutin subordine 21de piloti[ofiteri] si 22 deMM+1SO;datorita impartirii la 20 si a grupei demunca 50%,otova si la personalul navigant si la cel terestru s-a ajuns ca MM sa aiba pensiile mult mai mari ca noi,chiar si cu 50% mai mare,de ce.Eu am iesit la pensie la vechimea minima permisa de lege adica 20 de ani ca ofiter pilot,MM terestri nu aveau voie decat la 55de ani,doar MM naviganti aveau voie la 20 de ani de zbor.Multi MM au trecut la zbor dupa parcurgerea catorva ani ca MM pe functie terestra,asa ca la pensie multi au adunat puncte destule .Acuma ,pe mine nu ma deranjeaza,deocamdata sunt multumit cu ce am,chestia este ca dupa maririle din 2010baietii au inceput sa-si ridice nasul la cote impresionante considerand,in mintea lor de bibilica-tablagiu ca daca au pensii mai mari sunt si mai destepti si uite asa...ii dau dreptate conului Alecu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unknown spunea...

      @mancatorul de lebede
      Aha, deci pe tine te deranjeaza ca ai iesit la pensie cu 20 de ani vechime iar un bibilica-tablagiu cu peste 30 de ani are pensia mai mare decat a ta. Pai amice esti tanar si verde, ala care a iesit la 55 de ani nu mai poate sa munceasca pe cand tu poti, la munca nu la intins mana. Bineinteles ca nu stii sa faci nimic, la educatia profesionala pe care o ai nici nu e de mirare dar poti sa lucrezi cu ziua la cules, prasila, zilier in constructii, ai tot viitorul in fata. Legea 263 a facut dreptate. Nu mai purta tu de grija altora, cainele moare de drum lung si prostu' de grija altuia.

      Ștergere
  31. Vreau link-ul de unde-i luata panarama de mai sus.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unde ,,gitii ma-sii'', ca acolo am cautat prima oara.
      Ca n-as frea sa-l flocai pe tantalau fara dovezi.

      Ștergere
    2. Mei, la PulaNOX, subiectul ""De ce nu o lege a pensiilor militare cu o singură modificare".
      Hai ca deja m-am umplut de purici de la gainile aluia...

      Ștergere
  32. tigri2 spunea... 15 februarie 2013, 21:19
    @Mos Alecu&Co
    Caz concret de incorectitudine si ...nesimtire[incultura?]
    Eu am avutin subordine 21de piloti[ofiteri] si 22 deMM+1SO;datorita impartirii la 20 si a grupei demunca 50%,otova si la personalul navigant si la cel terestru s-a ajuns ca MM sa aiba pensiile mult mai mari ca noi,chiar si cu 50% mai mare,de ce.Eu am iesit la pensie la vechimea minima permisa de lege adica 20 de ani ca ofiter pilot,MM terestri nu aveau voie decat la 55de ani,doar MM naviganti aveau voie la 20 de ani de zbor.Multi MM au trecut la zbor dupa parcurgerea catorva ani ca MM pe functie terestra,asa ca la pensie multi au adunat puncte destule .Acuma ,pe mine nu ma deranjeaza,deocamdata sunt multumit cu ce am,chestia este ca dupa maririle din 2010baietii au inceput sa-si ridice nasul la cote impresionante considerand,in mintea lor de bibilica-tablagiu ca daca au pensii mai mari sunt si mai destepti si uite asa...ii dau dreptate conului Alecu.



    Flit spunea... 15 februarie 2013, 23:47
    @piticul din gradina(halitorul de lebede, lebada neagra, rapanila, laba trista, HU.rzicatul, inginerul de malgasa, doi ciori frumosi, penisul cu Vulvo, T. Gray, tigri II...)

    Multumeste-i Celui de Sus ca mesterii au avut si au inca obraz cu un ,,porcar'' ca tine. Dar nu-ti forta norocul.
    Daca-ti ,,stranuta'' unu-n fata sa nu plingi dupa incisivi.
    Comandantul este ,,un domn'' cu oamenii lui si in activitate si dupa.
    Tu ai fost arendas, ,,Paturica''.

    RăspundețiȘtergere
  33. Muei, da' neaPulion Paturica n-a avut soldati in subordine? Ha, ha, ha! Asta a pierdut toata placerea. Si se mai si plinge ca nu-i respectat.
    Pentru ce, ,,mai monseor''?

    RăspundețiȘtergere
  34. Mai pula cu gat nu am nevoie de respect si de conversatie cu toti idiotii si de acuma o sa ma conformez,iar pentru informarea voastra aflati ca sunt respectat printre fostii mei colegi si subordonati,asa ca adio si sa-mi sugeti ciocanul ,mai ales reprezentantul inculturii romane Flit ,fiu de tarfa si de betivan.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Neatza Buna la ZOO + 9! Tigri2 sa-l scarpini pe Czar maimucea pe oua!

      Ștergere
    2. Garone, ,,iti multumim pentru ca existi!''

      Ștergere
    3. CU conditia sa se dezinfecteze pe ghiare si colti...hi..hi....

      Ștergere
  35. No, bună dimineața drajilor, țucu-vă!

    RăspundețiȘtergere
  36. Răspunsuri
    1. Buei si ieu la fel te ur, pupa-neai tu drept in kur!

      Ștergere
  37. Basescu, omul minune, maninca kkt si kk prune! Se duce la Vatican, in America Latina, ce mai...zici ca-i Ceausescu2. Numai amerlocii nu-l primesc sub nici o forma pe golan!

    RăspundețiȘtergere
  38. tigri2 spunea...

    @Unknown
    Tu chiar nu vezi ca scrii mult si prost si fara rost,ia-te de mana cu Horvath cineastu'lu'peste congelat si impreuna cu[B]oierul Cezar care confunda berbecul cu oaia si zice ca el este bland si suge la doua...[oua] de la lasat pe betul Nastase eunuc si mergeti la indreptat sarma ghimpata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Unknown spunea...

      @mancatorul de lebede
      Prietene ti-am mai explicat ca tu ai mari lacune in educatie, nu ai proprietatea cuvintelor. Sa inteleg ca tu esti "intelectualul" si te alaturi lui Eminescu, Brancusi, Grigorescu, Plesu, Cioran, etc. si la coada dar nu cel din urma, mancatorul de lebede. Mai sofer de elicopter mai pune mana pe o carte si citeste. Sau esti ocupat sa gasesti un loc de munca ca zilier in constructii?
      Nu stiu tiganeste asa ca nu ma intereseaza ce ai scris acolo, scuza-ma ca nu sunt poliglot ca tine.

      16 februarie 2013, 10:56

      Ștergere
  39. Buey, ce faina-i poza la domnu Blaga!
    Uaileii, ce i s-a strepezit gura!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar pentru asta si grasul-transpirat trebuie scos din politica! Din pacate USL l-a bagat in Parlament pe locul 3

      "Partidul ăsta cu conducerea asta este cel care a salvat democraţia în România în vară şi inclusiv pe domnia sa, pentru că domnia sa (...) a fost de partea dreaptă şi noi de partea sa", a contracarat Vasile Blaga.Czar

      Ștergere
    2. Cindva, cumva porcii astia de pdl-isti (nu ca ai'lalti ar fi mai breji) trebuie sa dea socoteala. Inclusiv unpr-istii Czare, cu tine in frunte!

      Ștergere
    3. Traiasca domnul hOOOOPREA..singurul care a facut.....etc!

      Ștergere
    4. Nu as zice ca nu sunt de acord cu voi!

      Ștergere







  40. Fost primar al municipiului Bacău
    Dumitru Sechelariu a murit la Viena
    =================
    Dumitru Sechelariu, fost primar al municipiului Bacău şi preşedinte al echipei de fotbal FCM Bacău, a murit, la Viena.

    Sechelariu a încetat din viaţă, sâmbătă dimineaţă. Dumitru Sechelariu a fost operat, marţea trecută, la Spitalul Floreasca din Capitală, unde fusese internat din 2 februarie, ca urmare a unor probleme la coloana vertebrală.

    La scurt timp după intervenţia suferită, Sechelariu a intrat în comă, dar a fost resuscitat, însă starea sa a rămas în continuare gravă. Acesta respira cu ajutorul aparatelor, situaţia lui fiind instabilă şi din cauza bolilor cronice de care suferea.

    Cotidianul Prosport notează că fumatul excesiv i-a fost fatal omului de fotbal, apropiaţii spunând că acesta obişnuia să fumeze câte cinci pachete în fiecare zi.

    După ce, inițial, medicii austrieci au refuzat un transfer din cauza stării precare de sănătate, în cele din urmă, în cursul acestei săptămâni, omul de afaceri a fost transportat în Austria.

    Intervenția medicilor nu a mai avut loc însă după ce analizele au arătat că bătălia este deja pierdută, rezultatele investigațiilor fiind extrem de proaste.

    “Tot ce pot să vă spun este că acest eveniment nu s-a întâmplat în vreo intervenţie şi decesul, cel mai probabil, a intervenit în somn. Era însoţit, era personal medical, noi am fost lângă dânsul tot timpul”, a declarat avocata familiei Sechelariu, Manea Câțu, potrivit Antena3.

    “Patru copii au rămas fără tată. Viaţa lor se va schimba radical de acum încolo. Cel mai mare are 20 de ani, cel mai mic are 9 ani. Domnul Sechelariu a fost un om extrem de puternic. Niciodată nu şi-a închipuit nicio secundă că viaţa lui se poate încheia aşa. Ne-am făcut foarte multe planuri, nu s-a pus nicio secundă problema că ar avea o afecţiunea atât de gravă.

    Vreau să vă spun că e mare păcat că oameni precum dumnealui nu rămân printre noi. Personal, pentru mine, a fost un model, un mare om, un mare caracter. Am avut ocazia să îi fiu avocat în ultimii opt ani de zile”, mai spune avocata.
    ====================
    Dumnezeu sa-l odihneasca-n pace!
    Condoleante familiei!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dumnezeu sa-l ierte! Fuma mult la 5 pachete/zi!
      -------------------------------------------------------------------
      Io fumez o juma de pachet, iar Czar cite 2-3 traBUCI la buci/zi.

      Ștergere
    2. Doar HAVAN CLUB si pe genunchi cu o metisa!

      Ștergere
  41. TREI EVENIMENTE PREVESTEC SFARSITUL LUMII

    1 METEORITUL DI RUSIA
    2 DEMISIA PAPEI
    3 DISPARITIA LUI COREOLONE.....

    Amanunte senzationate Robert Horvath DTREI EVENIMENTE PREVESTEC SFARSITUL LUMII

    1 METEORITUL DI RUSIA
    2 DEMISIA PAPEI
    3 DISPARITIA LUI COREOLONE.....

    deschideti ROBERT HORVATH DÈVA

    RăspundețiȘtergere
  42. baaaa legati-l pe RH+!!!Asta a facut o "pasiune" pt mine.Tb sa-mi feresc flancurile si mai ales "spatele frontului"
    PS Da las ca-i dau eo o 'lovitura de ciocan" frontal drept in muyan

    RăspundețiȘtergere
  43. @RH+
    Daaa meteoritu' ce zice? ai!!Ce zice?

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!