Pagini de larg interes! Click here:

luni, 11 mai 2015

Simţ enorm şi văz monstruos...! Stenograme: Liberalii și-au împărțit deja funcţii până şi pentru amante (VIDEO) & CUM PUNE LA CALE PNL alungarea PDL din noul partid.


De faţă cu Alina Gorghiu, Teodor Atanasiu şi Marian Petrache, un lider PNL Bistriţa a dezvăluit jocurile care se fac pentru ocuparea funcţiilor în teritoriu pregătind momentul când liberalii vor ajunge la guvernare.

Amantele unor membri din partid și-au rezervat deja locurile ca şefe în deconcentrate, a explicat liberalul, care dealtfel condamnă întreaga situaţie.
"Știți cum suntem noi acum? Ca doi oameni care se iau și tot timpul neamurile mele, neamurile tale, deci neamurile noastre. Cred că doar noi alimentăm diferența asta între noi. Trebuie să alegem pe care îi mai bun… și candidat de primar indiferent că e fostul PD, poate să vină unul de la țărăniști sau să ne gândim doar că trebuie să câșitigăm. Și toată tevatura asta acum… noi trebuie să ne gândim că în 2016 să ajungem la guvernare și toți ne gândim cum să ne aranjăm neamurile în 2016. Păi eu zic cum să alegem să câștigăm alegerile din 2016 și apoi vedem noi cum ne-om aranja prietenii și neamurile. Că dacă gândim așa, eu ca un vechi liberal nu mai votez, nu mă mai duc la vot. Dacă eu de acum aflu că director acolo o să fie ăla pentru că e prietem cu viitorul președinte al PNL Bistrița, director acolo o să fie soția ăluia că ăla e prieten cu nu știu cine. Eu m-am săturat de chestiile astea pentru că de 25 de ani numai asta facem – ori noi ori PSD-ul cum ajungem la guvernare ne aranjăm neamurile. Nu contează că unul e mai bun decât altul – de ce a ajuns acolo director în deconcentrate? Aud că director nu stiu unde e amanta lui Popescu. (râsete în sală) Pe Popescu el l-a făcut vicepreședinte",
a declarat un lider PNL Bistrița, scrie stiripesurse.ro.
Din partea PSD au venit imediat reacţii.

"Iată în sfârșit un motiv de înțeles pentru care ‪‎PNL‬ vrea cât mai repede la guvernare - adevărat liberalism!", a scris premierul Victor Ponta pe Facebook.

Sursa: http://www.b1.ro/stiri/politica/stenograme-liberalii-si-au-impartit-deja-functii-pana-si-pentru-amante-video-110834.html
------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------


Lider PNL: Deja amantele au pregătite locurile de director/ STENOGRAME EXPLOZIVE

Un lider local al vechiului PNL detonează bomba în partid. El le spune liderilor naționali ai vechiului PNL (Gorghiu, Atanasiu, Petrache)în teritoriu deja s-au stabilit directorii pentru când PNL va prelua guvernarea și că el personal a auzit de tot felul de amante (pronunță și nume) care deja au locuri pregătite de directori în deconcentrate:

Vezi și: STENOGRAME: Ne-am ținut de nas și am fuzionat. Nu vor primi premierul!/ RĂZBOI MONSTRU în PNL
Vezi și: EXCLUSIV Războiul liberalo-liberal ia amploare: Lui Blaga îi e frică/ STENOGRAME AUDIO


Declarațiile au fost făcute de un lider PNL Bistrița în plin scandal Nichita.

Știți cum suntem noi acum? Ca doi oameni care se iau și tot timpul neamurile mele, neamurile tale, deci neamurile noastre. Cred că doar noi alimentăm diferența asta între noi. Trebuie să alegem pe care îi mai bun… și candidat de primar indifferent că e fostul PD, poate să vină unul de la țărăniști sau să ne gândim doar că trebuie să câșitigăm. Și toată tevatura asta acum… noi trebuie să ne gândim că în 2016 să ajungem la guvernare și toți ne gândim cum să ne aranjăm neamurile în 2016. Păi eu zic cum să alegem să câștigăm alegerile din 2016 și apoi vedem noi cum ne-om aranja prietenii și neamurile. Că dacă gândim așa, eu ca un vechi liberal nu mai votez, nu mă mai duc la vot. Dacă eu de acum aflu că director acolo o să fie ăla pentru că e prietem cu viitorul președinte al PNL Bistrița, director acolo o să fie soția ăluia că ăla e prieten cu nu știu cine. Eu m-am săturat de chestiile astea pentru că de 25 de ani numai asta facem – ori noi ori PSD-ul cum ajungem la guvernare ne aranjăm neamurile. Nu contează că unul e mai bun decât altul – de ce a ajuns acolo director în deconcentrate? Aud că director nu stiu unde e amanta lui Popescu. (râsete în sală) Pe Popescu el l-a făcut vicepreședinte.

Sursa: http://www.stiripesurse.ro/lider-pnl-deja-amantele-au-pregatite-locurile-de-director-stenograme-explozive_955363.html
--------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------


EXCLUSIV. Stenograma integrală de la Bistrița: CUM PUNE LA CALE PNL alungarea PDL din noul partid. ATANASIU: Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor! A fost și va fi al nostru! GORGHIU: Nu trebuie să vă spun în cuvinte! Sper să înțelegeți!
Autor: Dan Andronic | duminică, 10 mai 2015 |

S-au scurs stenograme dintr-o ședință a PNL la care a participat Alina Gorghiu și Teodor Atanasiu, cei mai importanți oameni din actualul PNL. Pentru a evita acuzele legate de scoaterea din context a unor afirmații, am publicat imaginea stenogramei integrale. Pentru a lăsa lucrurile să poate fi judecate în integralitatea lor. Numai că acest lucru nu va face decât să adâncească neîncrederea între cele două partide. Credem că orice alt comentariu este inutil.

Stenograma integrală a discuţiei de la Bistriţa:

ATANASIU:
"Noi făra PD nu câștigam președintele. Ne-am ținut de nas și am făcut un compromis. Altfel nu se putea. Vă mai spun un lucru. Am făcut un lucru, eu zic deștept chiar dacă în Bistrița e puțin altfel. Un lucru deștept de ce? Noi am făcut o fuziune paritară în care noi am dat numele partidului, sigla partidului, candidatul la președinție al partidului și ei ne-au dat sediul (râsete), în care să funcționăm.
Gândiți-vă că avem 28 de județe în care noi conducem în fuziunea asta paritară. Mai mult de atât nu puteam obține. Eu vă spun că le-am dat și iluzia că o să aibă primul ministru. N-o să-l mai aibă. Vă dau în scris că nu o să-l aibă!

- Cu toate că nu prea e corect! (spune cineva din sală) Nu e corect deloc, dar n-am nicio reținere. Nu-i corect, dar dacă mâine ai prim-ministrul poți face ce vrei și ai tot.

Deci partidul ăsta va fi al vostru, nu al lor. Sa fie foarte clar! A fost și va fi al nostru.
Am avut nevoie de ei, acum nu mai am nevoie. Le-am spus că dacă pleacă mâine îmi fac un bine. Tot cu 45% rămân și nu mă mai întreabă nimeni ce e cu Boagiu, ce-i  cu Anastase, ce-i cu Boc, ce-i cu dracu și cu lacu.…Îmi fac un bine dacă pleacă…Nu o sa plece, nu-s proști. O sa conviețuim cu ei. Liderii lor o să dispară rând pe rând!
 
Dacă faci o comparație și o să-i vedem mâine pe Alina și cu Vasile oriunde lumea e ușor să aleagă între cei doi pe cine să aleagă. Dacă întrebi ce partid s-a reformat și care nu, și te uiți la președinți, iar e ușor să-ți dai seama cine, și așa mai departe...Deci una peste alta am făcut un compromis care să ne fie favorabil nouă. Și ne-a fost până acum. Acum e tras un pic și înapoi. De ce? Acum trebuie să îi dau ceva și PDL-ului...
 
Deci Blaga știe o grămadă de lucruri din campania lui Băsescu, din campania celalaltă...Îi e frică că dacă ajunge pe post, în poziție de top, ne ține foarte vulnerabili și atunci preferă să zică că da, că ba. Că nu zice nu...
Până la ora asta eu cu colegii mei am adus 15 parlamentari, iar el a adus zero. Credeți că un om care vrea să ajungă acolo și cu influența pe care o are Blaga, nu e în stare să aducă un senator?
 
Alina Gorghiu: Pe mine mă interesează, în principal să am eu, fostul PNL puternic aici. Nu știu dacă iute... Nu trebuie să vă spun în cuvinte. Sper să înțelegeți care e mesajul meu. Sunt sigură că vi l-au spus și colegii mei. Voi trebuie să fiți puternici, candidații din fostul PNL vreau să fie și așa mai departe. Da?

Sursa: http://www.evz.ro/exclusiv-stenograma-integrala-a-discutie-de-la-bistrita-cum-pune-la-cale-pnl-alungarea-pdl-din-noul-partid-atanasiu-deci-partidul-asta-va-fi-al-vostru-nu-al-lor-a-fost-si-va-fi-al-nostru.html
--------------------------------------


Cititi si aici:
==============================

Stenograme incendiare la PNL: „Ne-am ţinut de nas şi am fuzionat!“. Ce se ascunde în spatele scandalului. Liderii PDL vor demisia lui Atanasiu.

Vasile Blaga, despre stenogramele sedintei de la Bistrita: Nu mi-a facut nicio placere sa le citesc. Trebuie sa trecem peste acest moment

Teodor Atanasiu despre stenogramele in care ii asigura pe colegii din vechiul PNL ca Predoiu (PDL) nu va fi premier: A fost o discutie privata rastalmacita, lipseste contextul. Vasile Blaga: Nu mi-a facut nicio placere sa citesc stenograma respective

Stenogramele din ședința PNL Bistrița

-----------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Un comentariu:

  1. "Tot un bou si-o belea", vorba lui I. Creanga, sau cum zicea C.Tanase: "vin" ai nostri, pleac" ai nostri, noi raminem tot ca prostii"!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!