Google Translate

marți, 27 martie 2012

"Aveţi mare grabă să ne daţi OTRAVĂ!" Protest împotriva exploatării gazelor de şist


Nu exploatarii gazelor de sist prin fractionare hidraulica, in RO.
Semnatarii acestei petitii, ne adresam Guvernului Romaniei, deoarece:

Considerăm că o asemenea decizie nu trebuie luată fără ca publicul să fie consultat, fără ca cetăţenii Romaniei, să fie în cunostiinţă de cauză cu riscurile pentru mediu şi pentru sanătatea lor, şi fără ca Romania să dispună de o legislaţie în acest domeniu. Mai mult, considerăm că acum, când sustenabilitatea este prioritară, nu este oportună direcţionarea resurselor publice şi a finanţelor publice, în detrimentul susţinerii producerii de energii din surse regenerabile. Este cu atât mai grav că nici la nivel comunitar, Uniunea Europeană nu dispune de o legislaţie care să reglementeze utilizarea metodei fracţionării hidraulice pentru exploatarea gazelor de şist, potrivit raportului elaborat de Direcţia Mediu Sănătate Publică şi Securitate Alimentară a Parlamentului Europen, în iunie 2011, raport care ar fi trebuit adus la cunoştinţa publicului de autorităţile române înainte de a lua aceste decizii.

Mai multe state din Europa au luat decizii împotriva utilizării acestei metode. Guvernul român, ar trebui să ţină cont de faptul că Franţa a interzis în vara anului trecut această activitate, în acest an Guvernul şi Parlamentul bulgar au adoptat măsuri asemănătoare, în Germania în landul Westafalia-Renania de Nord Parlamentul local se pregăteşte să se adopte un Moratoriu în acest sens, iar în Marea Britanie, ca urmare a seismelor produse la Blackpool, activitatea este momentan suspendată.

Un raport recent al experţilor europeni, atrage atenţia asupra pericolelor pe care metoda fracţionării hidraulice le prezintă pentru mediu si sănătatea oamenilor, pentru biodiversitate. În concluzie experţii propun Parlamentului European adoptarea de urgenţă a unei directive pentru activitatea de minerit şi reviziuirea altor directive cu referire la apă, depozitarea deşeurilor din minerit, zgomot, utilizarea substanţelor periculoase, Natura 2000, declararea riscului de accidente şi bilantul de mediu, care au o aplicabilitate directă în acest domeniu.

Principalele riscuri pe care le implică aplicarea tehnologiei prin fracţionare hidraulică sunt: scoaterea din circuit a unor terenuri (densitatea medie fiind de 6 puţuri de foraj pe km pătrat la care se adauga reteaua de conducte pentru transport), riscul de contaminare a terenurilor, poluarea sonoră, zgomotul produs de echipamentele de foraj şi cele de transport, utilizarea a milioane de metri cubi de apă pentru fiecare foraj în detrimentul agriculturii (terenurile nu vor mai fi irigate). Precedentele din SUA şi alte state arată că apa freatică şi sursele de apă potabilă sunt în pericol de contaminare, că există un risc seismic asociat, că se produce mobilizarea unor substanţe radioactive, a metanului şi a altor substanţe cu efect de gaze de seră.
Puteti viziona filmul Gasland:

================
VIZIONATI ACUM!
Nu se stie cat timp va mai fi disponibil!
============================================


===============================

Pagina de informare:
Grupuri pe FB:

==============================
Primit pe e-mail:


METODA FRACŢIONĂRII HIDRAULICE
care din filmul de mai jos, pe care l-am vazut in intregime, este o metoda CRIMINALA, DELIBERAT REALIZATA.
Poate daca il veti difuza si voi mai departe si o parte macar sa il vada, se va face ceva acum, in al 12-lea ceas, cit inca nu e prea tirziu.

Video: "GASLAND" - OTRĂVIREA VOITĂ A APEI - Un documentar despre METODA FRACŢIONĂRII HIDRAULICE. Motivând exploatarea gazului, vor de fapt să distrugă pânza freatică?
Video la : http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=iLal7aUqZRM (apăsaţi pe butonul CC pentru a activa subtitrarea în limba română) America e distrusa. SUA este impanzita de sonde de gaz prin fractionare hidraulica.

Localitati parasite, sonde si instalatii peste tot, pe pamanturile oamenilor, in spatele curtilor, cimitirelor, oraselor.Se imprastie gaze otravitoare peste tot. Oameni bolnavi cu probleme neurologice de la chimicalele volatile folosite in procesul de extragere.Apa otravita si toxica. Panzele freatice contaminate, rauri contaminate, pamanturi otravite, aer ucigator cu miros de iad. Oamenii au incercat sa filtreze totusi aceasta apa care nu e buna nici de spalat. N-au reusit nici cu cele mai performante instalatii. Chimicalele au topit membranele de la filtre.

Cate o sonda pe km patrat. toata America ce impanzita. New Yorkul risca sa ramana fara apa.Garda de mediu din Sua a ramas fara fonduri in urma acestui documentar.Strategia corporatiilor este sa se miste rapid, fulger. Iar daca cineva vine cu obiectii sau cu acuze ca e poluare si apa este otravita, corporatia cere sa fie actionata in instanta si sa se prezinte dovezi din partea celor ce reclama. Adica un fel de vanare de vant. Si daca unltimul om va sta in fata lor trec peste el si sondeaza mai departe.Procesul de extractie este laborios si cere o logistica formidabila. Sute de camioane fac un dute vino continuu. Se consuma resurse multe si se obtine nu mai mult de o "butelie de gaz".

Aparent este o goana dupa resurse. Dar de fapt este lucrarea satanei de a parjoli pamantul.Oameni ff bolnavi, animale care-si pierd parul, orase si localitati parasite, oameni tratati cu dispret si ironie ... America anului 2010. Astazi este si mai rau si este pe cale sa se intample si la noi in Romania in 3 zone la inceput. Barlad-Vaslui, Dobrogea, Bihor, adica zonele cu cele mai mari panze de ape freatice de adancime care vor fi spurcate. Ca daca stirile sunt adevarate, astia se vor apuca de treaba rapid si in timp ce noi borborosim pe aici, astia ne-au si otravit.

Corporatiile au experienta si un PR fenomenal. E greu sa le stai impotriva daca si-au inceput treaba.

Asa ca sa traducem acest documentar si sa-l imprastiem rapid. Polonezii l-au tradus deja căci şi ei sunt luaţi în vizor. Zonele din România programate pentru exploatare prin fisurare hidraulică:
BARLAD (VASLUI)Voivozi (Bihor)Tria (Bihor)Baile Felix (Bihor)Tulca (Bihor)Adea (Arad)Curtici (Arad)Periam (Timis)Biled (Timis)Paulis (Timis)Parta (Timis)Buzias (Timis)Crai (Timis)Macin (Tulcea)Babadag (Tulcea)Capidava (Constanta)Eforie (Constanta)Costinesti (Constanta)Vama Veche (Constanta)Adamclisi (Constanta)
 ======================
============



Adunaţi în centrul municipiului, manifestanţii au scandat împotriva companiei americane care ar urma să exploateze gazele de şist în zona de sud a judeţului Vaslui, prin metoda fracţionării hidraulice, considerată una periculoasă pentru mediu înconjurător şi, implicit, pentru populaţie.

O parte dintre protestatari au luat cuvântul la microfonul instalat în Piaţa Civică, motivându-şi acţiunea de respingere a proiectului de extragere a gazelor de şist.
"Noi sperăm ca prin această manifestaţie să sensibilizăm Guvernul cu privire la impactul care l-ar avea asupra mediului şi populaţiei acest proiect al extracţiei gazelor de şist. A fost un miting paşnic, la care au participat peste 5.000 de oameni nu numai din Bârlad, ci şi din comunele limitrofe, inclusiv din nordul judeţului Galaţi. Din nefericire, firma Chevron nu a venit până acum să explice populaţiei ce presupune această metodă de extracţie a gazelor naturale, ceea ce-i face pe oameni să fie şi mai sceptici",
 a declarat, joi, primarul municipiului Bârlad, Constantin Constantinescu.


Mitingul organizat de societatea civilă s-a încheiat în jurul orei 19.00, oamenii intenţionând să-şi continue seria acţiunilor prin care încearcă să blocheze proiectul extracţiei gazelor de şist în zona de sud a judeţului Vaslui.

În acest sens, societatea civilă va înainta o petiţie către Guvern care, până în prezent, a fost semnată de 20.000 de oameni. În 15 martie, preşedintele PDL Vaslui, deputatul Dan Marian, anunţa că a iniţiat organizarea unui referendum în Bârlad şi în 30 de comune vasluiene, pe tema proiectului privind exploatarea gazelor de şist prin metoda fracturării hidraulice.

Preşedintele Traian Băsescu a vorbit pentru prima oară, cu ocazia discursului din urmă cu două săptămâni din Parlament, despre potenţialul economic al exploatării gazelor de şist din România, ministrul Mediului, Laszlo Borbely, declarând pentru MEDIAFAX că
şeful statului a fost vizitat anterior de reprezentanţii grupului petrolier american Chevron,
 liderul mondial în exploatarea gazelor de şist.



Pentru a intelege mai bine cum stau lucrurile, vizionati acum documentarul video!
Constat ca se fac ceva eforturi, pentru scoaterea de la redistribuire pe net!
PRIVITI ... SI SPUNETI CE CREDETI !!!
Admin

108 comentarii:

  1. A doua Roşia Montană. 5.000 de oameni au protestat Vineri, 23 Martie, împotriva exploatării gazelor de şist. Jefuirea resurselor naturale a Romaniei continua! Problema este ca, nu doar sunt furate, dar se pune in mare pericol, tot ce exista in jur. Indeosebi panza freatica a Romaniei. Apa cea de toate zilele, in cativa ani de negasit!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. Neatza buna la Zoo, la maimuce, chigri, curdelei si scorpio-ni!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai uitat sa-i dai "dimineti cu ferestre deschise" si jaga rdelei de pe Armya!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cine, omul statuie?

      Ștergere
    2. Da cred ca-i homo statuie!

      Ștergere
    3. Boule, da-i cu cornul in ..profund..or anonimului care te acompaniaza!!

      Ștergere
  4. ,,Cazul gazelor de șist este un exemplu clar al modului în care autoritățile folosesc sperietoarea ”siguranței naționale” atunci când se încearcă un furt instituționalizat al banilor publici sau al resurselor publice. Compania Chevron deja a obținut dreptul de exploatare a două perimetre cu o suprafață totală de 2500 km2, dar (ca de obicei) o parte dintre clauzele contractuale sunt secrete. La fel, este secretă lista substanțelor chimice care vor fi folosite în cadrul exploatărilor. ”Reducerea dependenței energetice” poate justifica orice, inclusiv redevențele cvasi-nule și utilizarea substanțelor toxice și cancerigene.

    Diferențele între o exploatare convențională și exploatarea gazelor de șist sunt următoarele:

    1. În cazul exploatării gazelor de șist este nevoie de suprafețe colosale din cauza debitului redus al sondelor individuale. În consecință, după încheierea exploatării, teritoriul arată ca un șvaițer sau ca un peisaj selenar.

    2. În cazul exploatării gazelor de șist este nevoie de cantități semnificative de apă. Apa se amestecă cu substanțe chimice speciale și se injectează sub presiune în roca gaziferă pentru a o sparge și a crește cantitatea de gaze extrase. Acest procedeu are câteva efecte secundare:

    a) Resursele de apă din zonele alăturate sunt drenate pentru a fi folosite la exploatare, ceea ce afectează atât potențialul agricol cât și starea ecologică a zonelor alăturate. ,,

    http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/03/22/in-polonia-sfarsitul-gazului-de-sist-in-romania-decretat-viitorul-tarii/

    RăspundețiȘtergere
  5. ,,Boule, da-i cu cornul in ..profund..or anonimului care te acompaniaza!! ,,

    Schimba tratamentul! Doza sau medicamentul.

    RăspundețiȘtergere
  6. Răspunsuri
    1. Sigur a baut gaz de sist din curdeleon!

      Ștergere
    2. Io crek ka i le fura varcolacii!
      Ba, cand ti-o crapa capu', sa ne dai si noua ceva aschii!

      Ștergere
  7. Czare ai homo roizi si fisuri hanale? Uite pentru prima afectiune foloseste glasspapier, iar pentru a 2-a glet de tencuiala!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Clateste-ti gura cu un alupiguS ,dupa care comenteaza pe subiectul propus !

      Ștergere
    2. Moammmm...
      Ce i-ai tras-o ... Ctazar-usului!
      Fro cateva ore... sta si rumega!
      Vreau sa zîc... cugeta!

      Ștergere
  8. Ptiu,
    Sa nu se deoache! S-au potolit definitiv maimucele!
    Ori subiectu' e de vina, nemaifiind necesara abaterea atentiei!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mei dar unde-i Cosmotelu nostru, Nea Cashcavalu? Pe unde-o umbla oare? Mi-e dor rau de tot de el...Vaz ca si Curleonu disparu...probabil in Congo cu Boldea ala cre ca.

    RăspundețiȘtergere
  10. Kenya! In CONGO ar vrea al;a micu'...

    RăspundețiȘtergere
  11. Mai baieti,sintem(suntem) urmariti de peste mari si tari,ba chiar si din zona Caracal!
    Au scos aia macaraua din curtea interioara a blocului?

    RăspundețiȘtergere
  12. Hau scos-o greu, ca s-au chinuit haia negri saracii pina o facura bucatele, de vai de mama lor. Se chinui degeaba sireacu de Chigru 2 acu 30 ani cind o baga acolo cu helicopteru...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai du-te-n crucea ma-ti mai analfabetule ,ca tu si o gasca de aurolaci ati reusit sa murdariti acest blog de a ajuns sa nu mai citeasca si sa scrie nimeni de scarba voastra.Sunteti niste oameni de nimic ,fara o bruma de educatie si bun simti,sunteti prostia bruta in carne si oase.Sa va ia mama dracului de idioti.,cu tine in frunte,mare spurcaciune umana;nici nu stiu cum te-ai putut naste sub chip de om cand in tine zace un animal rau si prost.Nu ti-ar muri nimeni inainte.

      Ștergere
    2. Ba, asta de la 09:28 PM, tu esti prostan mare de tot...Ce mai, probabil ca esti vreun garoi borit, ca ofiter nu puteai sa fii! De fapt imi cer scuze acestei etnii pe care am comparat-o cu tine.

      Ștergere
    3. Trabultu car na bule?Haz moro,car tea da.Bulangiule,bengosule si roadeosule.

      Ștergere
  13. Răspunsuri
    1. O intrebare ,dupa aceasta noapte:cum a fost maica-ta si fii-ta la pat?

      Ștergere
    2. ...daca cumva a murit ,pune mana pe lopata si fa-ti treaba ...acolo mai gasesti si alte rude de gen feminin,executa-le si pe ele vita incaltata.

      Ștergere
  14. Neatza buna la Zoo, la maimuce, chigri, curdelei si scorpio-ni!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Serveste un alupiguS -in loc de pasta pt. dintisori!!

      Ștergere
  15. Mortii ma-ti de prostalau cui dai tu buna dimineatza?Ti-ai luat doza de aurolac zoofilul naibii.?

    RăspundețiȘtergere
  16. Sa te ia muma-ta de "virmisor"cu doua degete[delicat]asa ca pe cal de gura si cu celelalte trei sa-si faca cruce.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Urmeaza ..academicienii onomatopeici ,stai sa vezi!

      Ștergere
  17. Schimba tratamentul! Doza sau medicamentul.

    RăspundețiȘtergere
  18. Ce-a fost verde s-a uscat...

    RăspundețiȘtergere
  19. http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=eUDLvg8YBR4#t=31s

    RăspundețiȘtergere
  20. Si asta

    http://www.youtube.com/watch?v=CM8Lh7SAm6A&feature=player_embedded

    RăspundețiȘtergere
  21. http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=eUDLvg8YBR4

    RăspundețiȘtergere
  22. Dupa injuraturi, bag sama ca au ramas numai curdelei si maimute pe aici...

    RăspundețiȘtergere
  23. Top violenta verbala:
    1.- Curdeleu
    2.- Felina cu falus
    3.- Maimuta fara cap
    4.- Liber...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ia un alupiguS !

      Ștergere
    2. La pozitia 2 numele este gresit.Martanul schizofrenic va depune contestatie in 24 ore.

      Ștergere
  24. Precis nu sint(sunt) inversate primele doua pozitii?
    Poate ar trebui sa votam pentru locul intii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, e buna ideea! Chiar va rog sa votati.

      Ștergere
    2. Anonim 1(!!) locul 1 ; Anonim 2 locul 2 ; Anonim 3 locul 3 ! Garantat Mihai Petre - Sniper one

      Ștergere
    3. Locul 4 era liber, acum il propun pe Emil Bobu2 pentru acest loc. Ce zici ..Sniper One??

      Ștergere
  25. Cetzarushul si motanul riios se cearta pe bloaga cetzarushului , pe motiv de alungare a motanului ... Motanul nu intelege ca este o problema de invidie : cetzarushul nu poate admite un prost mai mare ca el insusi pe bloaga lui ... si-i da afara pe cei care-i pericliteaza pozitia ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Serveste cu mult calm si delicatete un alupiguS !

      Ștergere
  26. Parca motanul a plecat la furie,trintind usa cu nadejde si scuipind peste umar.
    C.Tzarusul nu a comentat despartirea ,cel putin pina nu a fost luat la rost de ala cu blana direct pe creier.Cit despre eliminarea celor mai ,,dotati,, ca el ma abtin.

    RăspundețiȘtergere
  27. Cezare tu sa "Alupigus", ca tu postezi prostia asta! Recunosti? Sa-ti cada closca pe viata, daca nu esti tu acela?
    Aluilalt tembel urzicat, tractoristului negru n-avem ce-i cere! Cap cit o nuca, minte cit un bob de neghina! Macraon shatrar, ce mai!
    Curdeleonul suma celor 2 de mai sus!
    Daca Maimuca mai are un pic de shorici, ultimii doi...

    RăspundețiȘtergere
  28. "Care el cezare eu sunt t2 si cred ca ti-ai data seama numai ca refuz sa mai scriu ceva alaturi de cel ce-l denumesti ANINIMUS,cel de la care a pornit toata galceava.Cu privire la injuraturi ,tin sa remarc ca ma pricep si le folosesc cu prisotinta cand este cazul,iar acel dobitoc nu merita un raspuns de gentleman.Vad ca,dand frau ,sentimentelor tale de mascul cu parul alb in preajma unei fetitze ai un "dinte'impotriva mea.Scumpule ,eu nu am nimic cu acea fetitza si nutresc doar sentimente pure de admiratie,nu sunt pedofil.NU ma amestecam in poveste dar vad ca tii partea acelui nemernic venit de nicaieri si care s-a legat de viatza mea asa tam-nisam.tigri2"

    Un t(impit)la puterea a 2-a!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-l dam in giudecata pe al' negru! Sa ne plateasca pentru daunele morale si materiale pe care ni le-a adus, iar de nu are parale sa presteze ORL Nas-Git si Urechi in folosul nostru.

      Ștergere
  29. Pe ma-ta cu toata armata si soferii de la RATA.

    RăspundețiȘtergere
  30. RATA ?! Nu mai exista de cind erai tu juncan.

    RăspundețiȘtergere
  31. Pe un alt blog, cineva isi manifesta dorinta de a-l cunoaste pe stelip.ulea.Oare pe ceilalti doi I-A CUNOSCUT DEJA ?? Dupa felul in care au porcait numele respectiv cei doi DISTINSI , presupun ca da...of, doamne, s-au terminat uniformele militare..???

    RăspundețiȘtergere
  32. Neatza buna la Zoo, la maimuce, chigri, curdelei si scorpio-ni!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Serveste cat mai finut si delicat un ..ALUPIGUS in loc de cafeluta!!

      Ștergere
  33. Ceva nou la Zoo, la maimuce, chigri, curdelei si scorpio-ni?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. DAAA ! Un alupigusS pentru tine ! Sa te porti finut , delicat ....

      Ștergere
  34. @Admin.
    A aparut pe blogul SCMD un nou comunicat de mare valoare teoretica si practica pentru toti romanii.
    Citez doar o farima:

    ORI SCMD, ORI BASESCU!
    “Juridic, SCMD poate castiga batalia in Tara si, in mod categoric, va castiga la Luxembourg si Strasbourg.”
    Honor et Patria! Vae Victis!
    Presedintele SCMD
    Col.(r) dr. Mircea DOGARU
    29.03.2012

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mosule, te-au alungat cei de pe InfoM, vrei sa ai parte de acelasi tratament si aici ??Chiar nu mai ai putin shoric??
      I-ati tabletele, trage un puiut de somn si iesi la plimbare prin parc.De altceva nu esti in stare.
      Sau... du-te la Zoo!

      Ștergere
    2. La Zoo e full. Eventual sa-i scarmene de oxiuri pe ceilalti..

      Ștergere
  35. Pfuuiiii ce propaganda gretzoasa.

    RăspundețiȘtergere
  36. Răspunsuri
    1. Au inceput sobolanii sa se agite, dar vorba Ilustrului, va gasim si-n gaura de sarpe...

      Ștergere
    2. Ilustru -ai ? Vai de capul vostr de amarasteni!!

      Ștergere
    3. Ilustre, era o metafora...

      Ștergere
    4. Ce mai fac ..academicienii ilustrii si onomatopeici ! Brosca in gat?

      Ștergere
  37. ,,AnonimMar 28, 2012 01:19 PM
    Pe----cu toata armata si soferii de la RATA.''
    Asta cica a raspuns
    ...mouuuuu!

    RăspundețiȘtergere
  38. Sara buna la maimuce, chigri, scorpioni, lei si curdelei! Pentru Cezar Maimuca un "alupoguS" calduros, sanatos si sa ne pupe pe toti in dos, ca-i un mare rapanos! Maimuco termina cu injuraturile ca nu-i frumos!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ba ce fata ai ! Treci repede si serveste un ALUPIGUS in loc de snapsul de dimineata! Sa nu dai dovada de...violenta in manevre!!!

      Ștergere
  39. OFF TOPIC
    H.J.NICHOSON FOSTUL SEF CIA BUCURESTI : BASESCU, MELESCANU, UNGUREANU SUNT SPIONI RUSI !
    SENZATIONAL SI TERMINAL….. ECHIPA DE SPIONI RUSI DE LA BUCURESTI

    In prejma lui 89……… eram singurul cetatean Japonez din tara lui Ceausescu, Comanici si bineinetes Dracula. Japonezii vroiau sa-si extinda influenta special
    economica in rasaritul Europei. Tinand. seama ca Germania se indrepta spre Polonia , Ceoslovacia si Ungaria am reusit sa indrept privirea Japonezilor spre Romania. Sa creiat un fel de plan Marshal.
    Prietenul Dragos Munteanu ambasador mi-a aranjat o vizita la Bucuresti prin Bujor Sion asistentul presedintelui.
    La intalnirea cu Presedintele Iliescu au participat Ciurel primarul capitalei, Neagu Udroiu se Agerpres, si jumate din guvern. Totul a mers bine pana cand am propus pe langa cumparare studioului Buftea de catre Sony. desciderea de studiouri particulare de televiziune……..Acestea ar fi spart monopolul FSN .
    Ca urmare mi sa spart casa si topoarele au distrus mobilierul casei. M-am refugiat la Ambasada SUA. Cel care a condus ancheta fost Harold James Nicholson seful statiei CIA de la Bucuresti.
    Am dormit doua zile in casa lui si m-am inprietanit.
    Nu mica mi-a fost mirarea cand am aflat ca a fost arestat ca spion al rusilor …..si dirijor al orchestrei de spioni de la Bucuresti. El a scapat de scaunul electric dind o larga lista de spioni rusi autoritatilor americane.
    Am reusit sa-i iau o serie de interviuri la Federal Correctional Institution at Sheridan, Oregon. Interviul va apare serializat in diferite reviste americane si franceze. Lista spionilor si simpatizantilor rusi cuprine o larga arie a clasei politice. Ea cuprine cuprine trei categorii. Spioni activi ca Mircea Geoana. Tismaneanu sau cei care pot fi oricand reactivati …Iliescu ,Roman ,Magureanu. O larga categorie este cea a santajabililor pentru legaturi din trecut. In aceasta lista extrem de numeroasa se gaseste binenteles Traian Basescu…..agent dublu la Anvers.
    In decursul zilei de ieri am luat contactul cu Ambasada Romaniei in SUA si cu consulul de la New York cerand sa fiu pus in contact cu un reprezentan al sevicilor romanesti sa discut aceasta exploziva problema. Nu am primit nici-un raspuns……
    Raspunsul a venit dela americani : MELESCANU E KGB !

    RăspundețiȘtergere
  40. Neatza buna la Zoo, la maimuce, chigri, curdelei si scorpio-ni!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai serveste un AlupiguS !

      Ștergere
    2. @11:07
      Decalota-i-ai prazu lui Idi Amin, precum si noua putin!

      Ștergere
  41. Ce spunea Czar Maimuca pe bloaga lui:
    "CEZARMar 29, 2012 03:03 AM
    @ Elena - Mai aveam sa-ti spun ceva !
    Nu toti au iesit la pensie ,,verzi ca plopul traznit" adica pe la 37-38-39 de primaveri si in plus foarte ,foarte odihniti ,gata sa alerge ca niste iezisori sa-si caute ceva de munca la..patron!!
    Unii au parasit sistemul storsi bine(fizic si pshic ) si au avut nevoie de ani buni pentru refacere. Ma numar si eu printre ei !!"
    ========================
    Maimuco se vede ca esti stors "intelectual", cit despre storsul fizic, eu zic sa-ti deschizi un PFA avind ca obiect de activitate vinzarea de bomboane agricole. Mai exista o varianta si anume aceea de a-l lua asociat in aceasta afacere pe prietenul tau negru din Hurziceni!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Fraiere PFA am demult -pe activitati financiar bancare! Vezi de tine!

      Ștergere
    2. Cetzarush sa intelegem ca stergi cu dosul bancile din parc?

      Ștergere
  42. Parasiti de urgenta aceasta pagina ,s-a sculat dobitoaca si da din copite,vedeti ca prostu ' a dormit bine.

    RăspundețiȘtergere
  43. Mai prostovane ,la afacerea asta cu semintele nu vrei sa te bagi si tu sa facem ulei?Noi mancam semintele si tu prepari uleiul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-i decalotezi morcovul lui Bugs Bunny si bineinteles si noua!

      Ștergere
  44. Ha ,ha ,ha ...ce-a muscat-o vita incaltata.

    RăspundețiȘtergere
  45. Nu de alta dar vanzand produse finite se castiga mai bine iar seara te trimitem la produs.

    RăspundețiȘtergere
  46. Dati repede de mincare la Maimuca si Chigru 2 ca, ia auziti cum rag de foame dobitoacele!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. SALUT CU RESPECT PE ACADEMICIENII_ONOMATOPEICI !!(vedeti mai sus ce sunt in stare sa produca-broasca in gat! jigodii mici,mici,mici..!! Sniper one

      Ștergere
  47. Mai ,mai dar mult esti proooost ,nu te doare??Chiar ,cate clase ai,ce varsta ai,sau esti retardat si nu conteaza varsta?Trebuie sa fii tare fericit in prostia si nemernicia ta,toate le vezi in roz si te bucuri uitandu-te la Soare si vorbind cu intelectualii pe net.Vai de 'bibilica"ta,bou cu tzatze ce esti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ala am inteles ca-i frac-tu cel mare, cel ce umbla nespalat pe picioare.

      Ștergere
  48. Aproape ca mi-e mila de tine,esti un biet nevinovat.Esti pur precum cristalina apa de la statia de epurare.Tu esti un om bun ,numai dracul este rau ca nu te ia odata sa scapam de un idiot.

    RăspundețiȘtergere
  49. Te astept jigodie mica sa-mi raspunzi iar daca vei avea o fraza inteligibila eu ma plec in fata ta ,dar daca cumva imi vii cu trei ragaieli si cu cateva onomatopee de prost gust n-o sa ma mai obosesc sa-mi pierd vremea cu tine.Scrie 5-6 propozitii coerente,asta daca esti in stare.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. 1. Nu-i hasa ca tu hesti chigru hal negru de Hurziceni?
      2. Nu-i hasa ca tu hesti pretenul maimucei Cezar?
      3. Nu-i hasa ca atunci cind herai mic hai fost scapat in tartacutza?
      4. Nu-i hasa ca hesti un hadmirator hal Helenei Hudrea?
      In consecinta de cauza, conform pct-lor 1+2+3+4:
      5. Nu-i hasa ca hesti cam diliu si natarau?

      Ștergere
    2. Nu-i hasa ca din cand in cand, servesti si tu un HALUPIGUS ?

      Ștergere
  50. M-ai lamurit cred ca esti un adolescent intarzaiat [la vreo 30-40 de ani]plin de cosuri pe fatza si obsedat de tot si de toate.Ai spune tu mai multe dar esti prea prost pentru varsta ta.Esti demn de tot dispretul.

    RăspundețiȘtergere
  51. Bey, cica aia pe aeroportul din Otopeni au gasit ieri in bagajul unui chinez mic, mic cit un flintic, 2 labe. Una de chigru si una de maimuca. Tare-n laba maimuca si t 2-ul asta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu-i hasa ca din cand in cand, servesti si tu un HALUPIGUS ?

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.

      Ștergere
    3. Democratie, democratie!
      Comunicare, comunicare!
      Intelegere, intelegere!
      Dar ... exista si o limita!

      Ștergere
    4. Si eu care ma gandeam sa facem analiza pe text..sa vedem ce vor intelectualii sa ne transmita! Pacat

      Ștergere
  52. Gata!Post negru o zi sa va iasa chimicalele din singe.Cu ce dracu v-ati ,,tratat,,?

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri