Google Translate

duminică, 24 ianuarie 2021

PROTESTE URIAȘE, în toată țara


PROTESTE
URIAȘE, în toată țara, de Ziua Unirii Principatelor: 🔴Sindicaliștii acuză deciziile abuzive luate de autorităţi

Publicat: 24/01/2021
🔴Sindicaliştii din diferite sectoare de activitate şi 🔴pensionarii civili şi militari protestează duminica împotriva deciziilor abuzive luate de autorităţi, în faţa Guvernului României, în faţa sediilor mai multor ambasade şi instituţii relevante din administraţia publică centrală.
 
🔴Acţiunile de protest sunt organizate de Confederaţia Sindicală Naţională Meridican, 🔴Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate/Consiliul Naţional al Societăţii Civile, 🔴sindicatele din Căile ferate, 🔴Federaţia Unirea a Pensionarilor etc şi se vor desfăşura între orele 11:00-13:00.
 
🔴Conform unui comunicat al SCMD, locaţiile aprobate de Primăria Capitalei pentru desfăşurarea acţiunilor de protest, cu până la 100 participanţi/obiectiv, sunt: 🔴sediul Ambasadei Statelor Unite ale Americii, sediul Reprezentanţei Comisiei Europene din România, sediul Ambasadei Federaţiei Ruse, sediul Ambasadei Republicii China, sediul Ambasadei Italiei, sediul Ambasadei Franţei, sediul Ambasadei Republicii Federale Germania, sediul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, sediul Guvernului României, sediul Administraţiei Prezidenţiale, în perimetrul Statuii Leu, sediul Ministerului Finanţelor Publice, sediul Ministerului Transporturilor, sediul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, sediul Ministerului Afacerilor Interne, din Piaţa Revoluţiei, sediul Ministerului Apărării Naţionale, sediul Ministerului Fondurilor Europene, sediul Ministerului Sănătăţii, sediul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, sediul Serviciul Roman de Informatii, sediul Partidului Naţional Liberal.
 
🔴Revendicările protestatarilor vizează: 🔴anularea OUG-urilor şi a proiectelor de OUG asumate de noul Guvern de la instalare şi până în prezent, în special în domeniile fiscal bugetar şi juridic; aplicarea imediată a prevederilor Legilor organice vizând salarizarea, pensiile şi indemnizaţiile, cu anularea prevederilor neconstituţionale introduse prin OUG-uri de tipul 95/2014, 57/2015, 59/2017, 114/2018 etc şi OUG nr. 226/30.12.2020; stabilirea salariului minim brut pe economie de 2.400 lei începând cu 1 ianuarie 2021 şi a creşterii punctului de pensie cu 40%; alinierea veniturilor şi pensiilor cu inflaţia reală şi nu doar cu rata inflaţiei; achiziţia de trenuri electrice noi (100 rame electrice noi) pe fonduri europene pe exerciţiul financiar 2014-2020 şi alte 200 trenuri noi pe fonduri europene pe exerciţiul financiar 2021-2027 în cele două programe operaţionale în care sunt prevăzute aceste fonduri pentru schimbarea materialului rulant vechi; reforma reală a Justiţiei cu responsabilitatea magistraţilor; redeschiderea în condiţii de protecţie sanitară a şcolilor; investiţii prioritare în sănătate, transporturi şi învăţământ.
 
🔴De asemenea, aceştia mai cer respectarea obligaţiilor financiare asumate prin contracte, faţă de patronate, renunţarea la desfiinţarea grupărilor mobile de jandarmi, la demilitarizarea lor şi a pompierilor, statute conform NATO pentru militari şi poliţişti şi aplicarea legii 223/2015 aşa cum a fost promulgată, de la 1 ianuarie 2021, aplicarea Legii privind Statutul Personalului Feroviar privind salarizarea, bazată pe noua formula de calcul, cu începere din 1 martie 2021, interzicerea sponsorizării din banul public a băncilor, multinaţionalelor, partidelor şi ONG-urile sinecură de partid, protejarea patronilor/investitorilor români, taxe şi impozite comparabile cu cele din ţările de origine pentru bănci şi multinaţionale şi respectarea ad literam, de către Guvern, Parlament şi preşedinte a Art.47, al.(1) şi (2) din Constituţia României, care prevede: 1)Statul este obligat să ia măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie socială, de natură să asigure cetăţenilor un nivel de trai decent şi 2) Cetăţenii au dreptul la pensie, la concediu de maternitate plătit, la asistenţă medicală în unităţile sanitare de stat, la ajutorul de şomaj şi la alte forme de asigurări sociale publice sau private, prevăzute de lege. Cetăţenii au dreptul şi la măsuri de asistenţă socială, potrivit legii.

vineri, 22 ianuarie 2021

”VIITORUL” PENSIONARILOR CIVILI SI MILITARI... OPINII


”VIITORUL” PENSIONARILOR CIVILI SI MILITARI IN VIZIUNEA GUVERNULUI CITU

-         In atentia tuturor pensionarilor si rezervistilor –

Suntem naivi sau ne-a luat Dumnezeu mintile?

Datoria externa a Romaniei a ajuns la 119,97 miliarde de euro, 10,18 fiind imprumutate de dl. Citu in ultimele luni. Romania este in faliment, ca stat, potrivit Troikai (FMI, CE si BCE) care a anuntat evaluarea situatiei noastre economice in aprilie 2021.

Ca unica solutie de iesire din criza, ”Guvernul meu” a hotarat inghetarea salariilor si pensiilor intr-o prima etapa. Si a facut-o neprocedural prin OUG 226 data, ca de obicei, in ajunul Anului Nou 2021. Adica in ziua in care a iertat CEC Bank si Raiffeisen Bank de datoria de 178 milioane de euro catre statul roman, stabilita de ICCJ.

In faza a doua, acelasi Guvern va trece la micsorarea reala a salariilor si pensiilor prin marirea taxelor si impozitelor, anularea, deja anuntata, de sporuri, ajutoare sociale, pensii ”necuvenite”, vouchere, etc. Pentru ca prevede micsorarea, in continuare a veniturilor statului prin vinderea pe nimic a ultimelor companii si banci aducatoare de venit: TAROM, CFR-Calatori si CFR-Marfa, Portul Constanta, CEC Bank, EXIM Bank, Hidroelectrica, Termoelectrica, Romgaz, Oil Terminal, Loteria Romana, Posta Romana, etc. Pentru aceasta, va abroga Legea 173/2020 pentru protejarea intereselor nationale in activitatile economice, lege care interzice privatizarile in urmatorii doi ani.

In aceste conditii, chiar mai speram ca miloaga si linsul clantelor la ministrii Muncii sau Apararii ne vor aduce ceva? Cand au refuzat, in conditiile unei inflatii galopante si al liberarizarii pretului la energie, sa ne dea in luna ianuarie (conform legii) pana si rata inflatiei, de 3,8%? Daca nu iesim in strada pe 24 ianuarie, putem sa incepem sa economisim, la sticla sau borcan, banii pentru popa, ca sa nu ne obligam urmasii sa faca imprumuturi pentru Ghencea ori Bellu!

Soarta pensiilor civile

De la infiintare (2009), SCMD atrage atentia pensionarilor civili ca fondul de pensii le-a fost furat pana in 2009, ca prima ticalosie a fost inventarea punctului de pensie, stabilit dupa salariul tarifar, nu dupa venitul real de contributie (Vezi Decizia ICCJ nr. 19 in Dosarul nr. 18/17.10.2011), ca legislatia ulterioara, inclusiv Legea LOV, nu-si definesc obiectul, adica pensia, amestecand aiurea pensiile cu indemnizatiile, rentele viagere si ajutoarele sociale! Totul pentru a sterge statutul juridic al pensiei de drept patrimonial dobandit, in spatele minciunii ca, la 6,8 milioane contracte de munca (astazi 6,5) am avea 5,5 milioane pensionari, nu 2,2 cat sunt in realitate. Mai mult, adulata Lege LOV, croita in 2018, promulgata ca Legea nr. 127/2019, urma sa se aplice la ”pastele cailor”, adica la 1 septembrie 2021. In plus, ea anula punctul de pensie, inlocuindu-l cu aberantul ”punct de referinta”.

Si a venit scadenta! Cresterea punctului de pensie, stabilita, inclusiv de CCR, la 40% s-a transformat intr-o promisiune de 8% dar... dupa 1 septembrie 2021. Alinierea cu inflatia...NU! Rata inflatiei...NU!

Va aducem la cunostinta ca si cei 8% promisi se inscriu tot la...NU! Pentru ca Ministerul Muncii are pe teava o noua lege a pensiilor civile (exclusi magistratii) care anuleaza totul si care va fi promulgata pana la 1 septembrie 2021. In timp ce d-na Turcan ii va minti duios, mangaindu-i pe crestet pe ”bietii batranei” naivi, pensiile lor vor ramane inghetate, multe vor dispare ca ”necuvenite”, ca si alinierea cu inflatia, obligatorie pentru luna ianuarie a fiecarui an, iar rata inflatiei (adica diferenta de inflatie dintre doi ani consecutivi) se va da aleatoriu, odata la 3-4 ani! Mortalitatea la pensionari, cu sau fara COVID-19, se traduce, pentru Guvern, prin mari beneficii la bugetul de stat. In aceste conditii, dvs., pensionarii civili inca mai credeti in niste ministrii nauci care va mint programat, prefacandu-se impresionati de suferintele ”bunicilor nostri”? NU! Acelasi lokum (un soi de rahat turcesc) care se mananca seara de seara, de ani de zile, de catre aceleasi persoane, pe la televiziuni, va va lua ochii, in continuare, pana cand ii veti inchide definitiv! Ochii, nu criminalii si slugile lor!

Soarta pensiilor militare de stat

Din 9 decembrie 2015 si pana astazi, SCMD lupta pentru aplicarea Legii 223/2015 asa cum a fost promulgata! Pentru ca orice lege dispune numai pentru viitor! Inclusiv Legea 223/2015, datorita schimbarii statutului nostru la 01.01.2016, cand am (re)devenit rezervisti. Statutul nostru de rezervist ne este singura protectie, si anularea prevederilor OUG 57/2015, 59/2017, 114/2018, etc. singura sansa de a ne alinia la cuantumurile celor trecuti in rezerva in perioada 01.01.2016 – 15.09.2017!

Ministrii (Motoc, Les, Fifor, Ciuca, etc.) au semnat si vor semna, insa, in orb, in continuare, aberatiile juridice inventate de ”specialistii” sistemului pentru a ne grabi internarea definitiva la Ghencea, considerata ”mari economii la bugetul de stat, fond pensii militare” (gl. Maria Lupu dixit). Fiindca ”Actiunea COVID-19” nu da rezultatele scontate!

Toate drepturile rezervistilor acordate prin contracte de activitate, nu de munca, au fost transferate magistratilor! Pensia privata, OMM, grupele de munca, ajutoarele salariale, pensia civila, etc. ne-au fost confiscate prin OUG-urile care ne-au pastrat, pentru moment, doar obligatiile de rezervist. Sub pretextul ca au coborat baza de calcul, la 65% din net, plafonul la 85% din net, si ce-am lucrat dupa 35 ani vechime, nu mai conteaza!

Invatand din experienta confruntarilor juridice cu SCMD, ”expertii” sistemului l-au inlocuit pe Vela, caruia i s-a facut teama, cu Bodea! Un ”Ciuca” pentru M.A.I.! Au fabricat un nou proiect legislativ al pensiilor militare care nu vor mai fi de stat, vizand schimbarea naturii juridice atat a pensiei cat si a noastra, a rezervistilor! Pe scurt, modifica legile statut ale politistilor si militarilor. Juridic, pierdem statutul de rezervist, pe viitor urmand sa existe doar militari in activitate si in retragere!

Nu veniturile si pensiile noastre vor fi aliniate la NATO ci statutul nostru juridic!

Proiectul a fost trimis la Ministerul Muncii pentru studiul de impact. Noile legi cadru vor actiona numai pentru viitor! Deveniti balast, pensiile noastre vor fi nu numai inghetate ci si micsorate prin introducerea impozitului progresiv. Iluzorii ”cresteri” vom avea doar odata la cativa ani, nici macar cu rata inflatiei ci cu un procent din aceasta, care sa nu depaseasca 2%. Cine va protesta in viitor va fi lovit prin prevederile OUG 95/2014, ilegal integrate in textul Legii 341/2004 si ale noului proiect legislativ, inregistrat la Camera Deputatilor, de liberalul Claudiu Florin Roman, pe 6 ianuarie a.c.!

De ce protestam pe 24 ianuarie?

Pentru ca s-ar putea sa fie ultima data cand o vom mai putea face legal! Deja, in conditiile in care am anuntat ministerele si ambasadele, adresandu-ne asadar si ”stapanilor” pentru ca linsul clantelor de la usile slugilor politice din Romania nu ne-a adus decat minciuni electorale, au inceput presiunile, adica amenintarile la adresa liderilor fortelor participante. Lasii ori naivii vor sta, ca de obicei, pe margine, maraind, eventual pe bancutele din fata blocurilor. Si mintindu-se singuri ca ”va fi bine si la vara cald”. Cei care inteleg ca numai prin lupta obtii drepturi, vor fi pe 24 ianuarie la obiectivele stabilite! Pentru ca, in viitorul foarte apropiat, singurele salarii si pensii care vor creste, in mod revoltator, vor fi cele ale magistratilor. Cata vreme raman complici ai calailor nostri, ei, cei care nu raspund in fata niciunei autoritati (decat in fata propriilor dosare), vor da verdicte impotriva bunului simt, a legii si a noastra! Pana cand ne vor ingropa pe toti! Abia atunci, dupa genocid, le va veni si lor randul!

In concluzie, vom urma exemplul inaintasilor nostri, care, in 1859, au infrant vointa intregii Europe politice, in interes national, gandind ”europeneste”: ”Mai bine un sfarsit cu groaza, decat o groaza fara de sfarsit!” (proverb german).

Honor et patria! Vae victis!

Col. (r) dr. Mircea DOGARU

Presedintele S.C.M.D.

P.S. Amanunte, astazi 21 ianuarie, intre orele 20.00 – 22.00, la Kapital TV, in emisiunea ”Realitatea in politica” a d-lui Titi Sultan!

joi, 21 ianuarie 2021

Secretariatul General al S.C.M.D. la 13:06

 

vineri, 15 ianuarie 2021

POLIȚIȘTII... proteste in lanț...

 

Guvernul Cîţu şi-a pus poliţiştii în cap - 'Caravana protestelor' porneşte de la Baia-Mare spre București

 

Federaţia Sindicatelor Naţionale ale Poliţiştilor şi Personalului Contractual anunţă că, în lipsa unui răspuns favorabil din partea Guvernului la revendicările din ultima perioadă, generate, în principal, de OUG nr. 226/30.12.2020, dar și de alte acte normative cu impact negativ asupra drepturilor angajaților, demarează în această săptămână seria protestelor, în cadrul Caravanei Confederației Sindicale Naționale CARTEL ALFA, al cărei membru este.

 

Caravana pleacă din Baia-Mare, cu opriri în municipii-capitale de județ, urmând a ajunge în București, unde vor fi organizate proteste la Cotroceni. Alte caravane, care vor pleca din țară, vor mai picheta, ca punct final: Ministerul Muncii, Ministerul Finanțelor, Ministerul Afacerilor Interne, Guvernul României și Administrația Prezidențială.

 

Sindicaliştii din poliţie anunţă că acțiunile sindicale, coroborate cu cele al CNS Cartel Alfa, vor dura până la finalul lunii februarie, cu respectarea legislației specifice stării de alertă. În funcție de evoluția situației medico-sanitare, de legislația incidentă și de modul de soluționare a revendicărilor, din luna martie protestele ar putea fi înghețate sau ar putea fi extinse la dimensiuni de amploare.

 

"În temeiul legislației privind dialogul social și al respectului față de cetățeni, aducem la cunoștința mass-media și a opiniei publice din România principalele revendicări specifice Federației noastre, transmise oficial Guvernului:

 

1. abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (art. 38), de la 1 ianuarie 2021;

 

2. abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020 care anulează indexarea pensiilor militare de stat, cu rata inflației, de 3,8%, în cursul acestui an, prin derogare de la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat;

 

3.  majorarea, la plafonul permis de Legea 153/2017, de 25%, a sporului pentru risc și suprasolicitare neuropsihică - acordat în prezent, diferențiat, în cuantumuri reduse chiar până la nivelul de 5%, polițiștilor judiciariști, specialiștilor din structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc.);

 

4.  majorarea normei lunare de hrană acordate personalului MAI, dat fiind faptul că actuala valoare nu a fost actualizată cu indicii prețurilor de consum ai produselor alimentare, așa cum aceștia sunt stabiliți de Institutul Național de Statistică;

 

5.  încadrarea în condiții de muncă mai avantajoase a personalului contractual din cadrul MAI, care este tratat neunitar și discriminatoriu din acest punct de vedere, conform actualelor reglementări;

 

6.  acordarea unui supliment salarial pentru risc medical și angajaților din Ministerul Afacerilor Interne, aflați, încă din data de 16 martie 2020, în prima linie a combaterii și prevenirii efectelor pandemiei medicale, deoarece își expun zilnic sănătatea acestui pericol, prin prisma misiunilor efectuate și a contactului permanent cu diverse categorii de persoane, simptomatice sau asimptomatice (precizăm că avem peste 12.000 de colegi care au contactat noul coronavirus și alți 30 care au decedat în acest context)", se arată într-un comunicat al Federaţiei.

luni, 4 ianuarie 2021

ȘAPTE din ZECE polițiști vor să își SUSPENDE activitatea din cauza înghețării salariilor

 

FĂRĂ PRECEDENT: 🔴ȘAPTE din ZECE polițiști vor să își SUSPENDE activitatea din cauza înghețării salariilor

🔴Polițiștii sunt epuizați, se simt discriminați în raport cu alte categorii profesionale, spun că nu au fost protejați de superiori și se gândesc la proteste. Sunt concluziile unui sondaj făcut în rândul polițiștilor privitor la efectele epidemiei de Covid 19. La întrebări au răspuns mii de polițiști

🔴Sondajul a fost realizat de Sindicatul Europol prin mijloace electronice, utilizându-se o platformă de sondare. 4.837 de polițiști din 31 de județe și din București au răspuns întrebărilor privitoare la efectele pe care epidemia de Covid 19 le-a produs asupra lor.

🔴Conform rezultatelor, 94% din polițiști consideră că fără implicarea lor în activitățile de combatere a epidemiei Guvernul nu va mai putea aplica măsurile de prevenire stabilite. De asemenea, 7 din 10 polițiști sunt dispuși să suspende activitatea, ca formă de protest, în cazul în care nu se va reveni asupra înghețărilor salariale. Totodată, 8 din 10 polițiști au răspuns că nu au fost luate măsuri suficiente sau chiar deloc, de către șefi, pentru prevenirea infectării cu noul coronavirus în rândul personalului.

🔴Nu în cele din urmă, 8 din 10 polițiști resimt puternic efortul și sunt mult mai epuizați ca urmare a activităților întreprinse pe durata epidemiei decât înainte.

 https://www.stiripesurse.ro/fara-precedent---apte-din-zece-politisti-vor-sa-isi-suspende-activitatea-din-cauza-inghetarii-salariilor_1575435.html

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri