Premierul Ponta va înainta propunerea de numire a Monei Pivniceru ca ministru de Justiţie doar după ce Consiliul Superior al Magistraturii va aproba demisia acesteia din funcţia de membru al Consiliului şi după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va aviza detaşarea, declară surse guvernamentale.
Consiliul Superior al Magistraturii avertizează că învestirea într-o funcţie de demnitate publică a unui judecător, a cărei detaşare nu a fost admisă de către CSM, este ilegală, generând o stare de incompatibilitate pentru magistratul în cauză.
Premierul Victor Ponta a transmis preşedinţilor ICCJ şi CSM o scrisoare în care le cere sprijinul pentru ca Mona Pivniceru, judecător, să fie detaşată la Ministerul Justiţiei, pentru a ocupa funcţia de ministru, durata detaşării fiind apreciată la un an, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse oficiale.
Judecătoarea Mona Pivniceru - reprezentanta magistraţilor instanţei supreme în Consiliul Superior al Magistraturii - şi-a dat demisia, miercuri, din funcţia de membru ales al CSM, demersul survenind propunerii premierului Victor Ponta de a o numi în funcţia de ministru al Justiţiei.
Plenul CSM urmează să ia în discuţie demisia lui Pivniceru în şedinţa stabilită deja pentru data de 20 august.
În urma acceptării demisiei, Pivniceru se va întoarce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de unde ar putea fi detaşată pentru funcţia de ministru al Justiţiei.
Mona Pivniceru a declarat, miercuri, la intrarea în sediul CSM, că activitatea Guvernului este exclusiv administrativă, precizând că puterea judecătorească şi cea executivă sunt separate constituţional.
"Constituţional sunt separate, dar ca efect al detaşării şi ca efect al independenţei calităţii mele de ministru, nu se pot intruziona unele în altele", a spus Mona Pivniceru.
Întrebată dacă CSM s-ar putera reuni mai devreme de 20 august, data şedinţei Plenului, Mona Pivniceru a răspuns că orice este posibil, arătând totodată că demisia este un act unilateral.
Consiliul Superior al Magistraturii a respins în şedinţa de luni, cu unanimitate de voturi, detaşarea în funcţia de ministru a Monei Pivniceru - propusă de premierul Victor Ponta pentru portofoliul Justiţiei.
"În şedinţa din data de 6 august 2012, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a analizat solicitarea privind detaşarea la Ministerul Justiţiei, pe o perioadă de 6 luni, în vederea numirii în funcţia de ministru al Justiţiei, a doamnei judecător Mona Maria Pivniceru, membru ales al CSM", informează Biroul de presă al Consiliului.
Sursa citată arată că, în conformitate cu prevederile Legii 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, cu unanimitate de voturi, Secţia pentru judecători a hotărât că este inadmisibilă detaşarea unui membru ales al CSM în orice funcţii, inclusiv în cele de demnitate publică numite şi, în consecinţă, a respins cererea de detaşare la Ministerul Justiţiei a Monei Pivniceru.
Potrivit articolului 51, din Legea 317/2004 privind CSM, "(4) calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii încetează, după caz, la expirarea mandatului, prin demisie, revocare din funcţie".
Luni, premierul Victor Ponta a anunţat că Mona Pivniceru, pentru care Consiliul Superior al Magistraturii a respins detaşarea în funcţia de ministru al Justiţiei, i-a transmis că va demisiona din funcţia de membru al CSM, procedurile urmând să fie încheiate în câteva zile.
"Am discutat cu ea şi mi-a spus că este dispusă să demisioneze din funcţia de membru al CSM, că a luat deja această decizie şi că în zilele următoare va face demersurile necesare. Amânarea depunerii jurământului de ministru este doar de câteva zile", a spus Ponta la Antena 3.
Conducerea PNL a aprobat luni ca Mona Pivniceru să fie susţinută pentru portofoliul Justiţiei în calitate de independent.
Preşedintele interimar, Crin Antonescu, l-a desemnat marţi pe premierul Victor Ponta ca ministru interimar al Justiţiei.
Sursa:
==========================
BOMBĂ: Mona Pivniceru nu poate fi ministru!
Demisia din Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a Monei Pivniceru nu rezolvă problema incompatibilității funcțiilor de ministru - judecător.
Chiar dacă CSM aprobă transferul fostei colege către Ministerul Justiţiei, acest lucru nu se poate legaliza, deoarece se opune Constituţia. În articolul 125 alineatul 3 se arată, fără echivoc , faptul că "Funcţia de judecător este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior".
O altă problemă o ridică un articol din statutul magistraţilor, potrivit căruia "magistraţii nu pot să facă parte din partide sau formaţiuni politice şi nici să desfăşoare activităţi cu caracter politic".
Face politică
Chiar dacă Mona Pivniceru nu se înscrie în PSD sau PNL, simpla participare la şedinţele de guvern o determină pe Pivniceru să facă politică. Un alt principiu democratic care s-ar încălca dacă Pivniceru ar fi numit ministru ar fi acela al separaţiei puterilor în stat. Executivul, legislativul şi justiţia nu ar trebui să interfereze. În caz contrar, Mona Pivniceru aparţine în acelaşi timp justiţiei şi guvernului, lucru de neacceptat. Potrivit legii transparenţei, funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu orice orice altă funcţie publică de autoritate, cu excepţia celei de parlamentari ori a altor situaţii prevăzute de Constituţie.
Citiţi mai mult: BOMBĂ: Mona Pivniceru nu poate fi ministru! - Guvern > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/bomba-mona-pivniceru-nu-poate-fi-ministru-995835.html#ixzz236LTDTuv
EVZ.ro
=================================
================
Hmmm .... Ciudat, foarte ciudat!
Unitatile de masura difera! Asa vor muschii PDL/Basescu/Macovei & Co!
Monica Macovei, un procuror de duzina, cu multe bube-n cap,
azi cea mai vocala anti-Mona Pivniceru, ma intreb: ca procuror magistrat,
cum de a putut fi numita Ministru al Justitiei?
Admin, Romania Megalitica
================
Macovei, ATAC la noul ministru al Justiţiei: “Mona Pivniceru este un personaj exotic”
Fostul ministru al Justiţiei Monica Macovei a declarat, luni, că Mona Pivniceru ” este un personaj exotic”, ţinând să îi amintească acesteia că nu îi este permis să facă ”nicio propunere de numire sau revocare a procurorilor cu funcţii de conducere de la Parchetul General, DNA şi DIICOT” atât cât timp există un preşedinte interimar, relatează postul de televiziune RTV.
“Reamintesc doamnei Pivniceru că nu trebuie să facă nicio propunere de numire sau revocare a procurorilor cu funcţii de conducere de la Parchetul General, DNA şi DIICOT, cât timp există un preşedinte interimar, potrivit cerinţelor Comisiei Europene din 11 iulie 2012″, a precizat europarlamentarul PDL.
Seria dezvăluirilor Monicăi Macovei vizează demisia din funcţia de judecător a Monei Pivniceru, întrucât, potrivit Constituţiei, aceasta este incompatibilă cu “orice altă funcţie publică, deci şi cu cea de ministru”.
“Dincolo de personajul în sine, doamna Pivniceru trebuie să-şi dea demisia din funcţia de judecător pentru că această funcţie de judecător este incompatibilă”, a adăugat Macovei.
Actual judecător şi membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mona Pivniceru, a fost nominalizată, luni, de către premierul Victor Ponta, pentru funcţia de ministru al Justiţiei, după schimbarea lui Titus Corlăţean de la conducerea Ministerului Justiţiei.
Sursa:
===========================
Click si aici:
Multumesc bloggerului Mihai Calinescu pentru preluarea postarii!
Mona Pivniceru, boicotata de PDL & Gasca,
trebuie sustinuta public!
Stiri in curs de actualizare!
Nu am uitat nici de imensul, incendiarul Scandal iscat in CCR!
Cafteala cu iz penal, declansata intre maririle lor, Judecatorii CCR,
va face obiectul unui colaj informational separat!
O ordinarie, marca pdl!
RăspundețiȘtergere=================
Mai multe asociaţii nonguvernamentare cer Guvernului “retragerea imediată a sprijinului politic şi revocarea din funcţie” a lui Dan Şova, acestea fiind singurele măsuri adecvate faţă de gravitatea afirmaţiilor făcute de senatorul PSD care a negat Holocaustul, se spune în scrisoare.
Semnatarii scrisorii spun că Dan Şova trebuia sancţionat politic pentru negarea Holocaustului, şi nu premiat cu un post de ministru.
Semnatari:
===========================
Expert Forum
Grupul pentru Dialog Social
Freedom House Romania
ActiveWatch Agenția de Monitorizare a Presei
APADOR-CH
ACCEPT
CeRe
Centrul pentru Jurnalism Independent
Centrul de Resurse Juridice
Institutul pentru Politici Publice
Romani CRISS
ProDoMo
Reaching Out
Alexandru Gabor
Adrian Cioflanca
Bogdan C. Iacob, doctor in istorie, Universitatea Central Europeana
Damiana Otoiu, lector dr., Universitatea din Bucuresti, cercetator asociat, Universite Libre de Bruxelles
Cristian Vasile, istoric, cercetator stiintific
========================
De retinut!
Aici si acestia, pe banii unora si altora, de ani de zile au lucrat si lucreaza impotriva intereselo Romaniei, ale poporului roman! Aceste asociatii, verificati sa vedeti cine si de unde primesc banii! Va fi suficient sa stabiliti ale cui interese le servesc!
Iar cazul Sova, nu exista!
Este doar inca o "mizerie" "de serviciu", plimbata prin mass-media de tradatorii si vanzatorii de neam si tara! Arzaiar focu sa-i arza de nenorociti!
Buna dimineata onorabili pacienti si dragi...animale!
RăspundețiȘtergereOare cum o fi dormit ...CURteanul BASExscu(Traienel)?
Sa sugi Pula tuturor PACIENTILOR si tuturor ..ANIMALELOR DE PE AICI!
RăspundețiȘtergere@09:07, Cezare, maimuco la ora 2 sa ne sufli si sa ne racoresti caisele amindoua!
ȘtergereCe ai mai,ploua la Urziceni?
RăspundețiȘtergereBuey, în primul rînd Neaţa Bună toturor, o zi cum vrea fiecare, cu căldură sau răcoare! Da, cu sondajele stăm bine...blogul e foarte bun, iar kiorul în curînd o să-şi ia zborul!
RăspundețiȘtergereBuey, haideţi băgaţi mare, să-l vedem pe kiorul cît mai repede la răcoare!
Şi nu uitaţi: fiţi cuminţi, că altfel v-o trag la dinţi!
Buey vere ,asa ca intre noi barbatii sanatosi si VIRILI - ce zici i-ai trage un cap in gura lu urata aia care arata(impunge) cu degetul ?
ȘtergereEu recunosc ca -NUUU ! Mi se face mica mica -cand vad catu-i de urata doamne!!!
Buey frăţioare nu pot să-mi stric bunătate de s(c)ulă pe această rapandulă! Nu vezi oare că Monica seamănă cu Joiana viţica? Dac-aş face-o încercare capul mă va durea tare. S-o lăsăm pe beţivancă să serveasc-o samahoancă.
Ștergere,,Interesant cum, la Olimpiada, negrii castiga la alergari, iar albii la tir !"
RăspundețiȘtergereNeatza!
ȘtergereInteresanta aceasta observatie!
Plina de cea mai pura,amara filosofie si dureros adevar!
9 categorii de persoane vor fi scoase de pe listele PERMANENTE !
RăspundețiȘtergereCa supliment va fi scos si RH+ Motanelul Cacacios!
Mai raman 15 milioane si ceva ! Oare o fi valid referendumul?
Nu inchide lista! Las-o deschisa!
ȘtergereVad ca seCURISTUL de cEZAR a patruns si pe acest blog,bineinteles sub anonimat ,precum a "muncit "toata viatza,cum a auzit de USL ,hop si matze fripte,dobi,credea ca-i USLA,structura din care a facut parte.
RăspundețiȘtergereALUPIGUS!!! Sa sugi maciuca la urs! Bafto delo delo, rapanelo! Manelist trist ce esti!
ȘtergereA orde pasamandeo ! Sniper one catre colti beliti
ȘtergereCEZAR spunea...
RăspundețiȘtergere10 august 2012, 12:06
Motanel Cacacios (alias Tigri 2 - nici macar un pseudonim nu ai fost in stare sa-l caligrafiezi corect) raspunde la intrebarea simpla pe care ti-am pus-o ! De ce nu ati iesit la vot daca sunteti 11 milioane? Ati urmat ordinele Budapestei transmise de Orban in limba lui tac-tu!! Ai tupeu si nesimtire cat cuprinde retardatule ! Speri la cei 20.000 de euroi promisi de DD .Vai de capul tau!
Bai, Tiganii din Urziceni si din tara au iesit si au votat . Si-au facut datoria fata de tara care-i hraneste!!
Mey Cezare, Harapul din Urziceni ce-si zice Chigri2 face parte din tribul rapanoshilor care-l au ca shef pe bashinosul national! Mey, toti sunt dupa chipul si asemanarea chiorului: tinichigii, ospatari, kokalari, muisti, tristi...Ghici ghicitoarea mea: Din ce categorie face parte felina pishacioasa?
ȘtergereMuist..muist ..muist.......rasuna codrul !!
ȘtergereTrist, trist, trist si-n plus mai e si-un pic cam labagist!
ȘtergereFaci o eroare grava _nu are la ce sa faca LABA ! A fost ,,IERTAT" demult ! Deci ramane ..muist..muist ..muist!!
ȘtergereCEZAR spunea...
RăspundețiȘtergere10 august 2012, 09:27
Voi daca erati 11 milioane cum cu nerusinare sustineti (Pentru BaSecu au votat ,,stand acasa":mortii ,puscariasii -fara drept de vot ,bolnavii de prin spitale Gaozarii si tigancile imputite ! Ptiu!!
Motanel Cacacios - tu din care esti, pe langa vaselina??!
PS. Ce credeti ca vor face cei 7,5 milioane care au votat DA??) de ce nu ati venit la vot JEGOSILOR ? Macar vreo 9 milioane va votati Suspendacul si acum treaba era Ok cu Udrea ,Videanu ,Ritzi col Turcescu,col Flutur ,col Pinaltii Col Broasca in Gat ...ETC
CEZAR spunea...
Ștergere10 august 2012, 11:58
Credeti ce va spune Victor Orban si vocea Budapestei! Nenorociti de tradatori ! Mancati paiine alba din RO si ascultati ordinile lui Orban si Budapesta
Bey,
RăspundețiȘtergereDar ce aveti toti cu CEZAR?
Ce naiba a putut sa va faca de ii sariti cu mic cu mare in cap?
Macar veniti cu argumente, sa punem de un "stabor"!
Iar CEZAR, daca nu face fata singur, sa-si angajeze un avocat!
Un avocat putand insemna chiar si mai multi!
Cheltuielile de judecata, in sarcina celui care pierde!
Vorbesti prostii !!Unde vezi ca are probleme ...imparatul?? I-a pus in genunchi.....si se uita a mila la ei!!
ȘtergereBuey, io zic sa punem de-un stabor ca la judecata s-avem spor, iar cel care dintre ei a gresit, drept pedeapsa sa-i dam pielea lui Cezar 2 coaie la belit.
ȘtergereMai pui de tarfa,maica-ta aia curva,stie ca tu scrii mascari pe bloage.Suge-ne-ai pixul.
RăspundețiȘtergereMei kokalar spintzar, te asteptam pe blogul "tigri kaki" al tigrului 2, unde voios, cu daruire sa ne sufli in cimpoi, iar cind te plictisesti sa dai pielea de pe maciuca lui Czar maimuca inapoi.
ȘtergereVizitati blogul Tigri kakai!!?? si veti avea imaginea JIGODISMULUI PERFECT ! Timp de 3 ani nu a fost in stare sa scrie absolut nimic !
RăspundețiȘtergerePe de alta parte critica si injura la greu pe altii! Votantul perfect a lui DD+ Ba Secu!!
Cezare, musca-l de clontz!Arde-l la beregata!Da-i sa se-ndoaie!
RăspundețiȘtergereBaga-i coada-n felinare!Venim si noi sa-l cautam la coaie!
Czare, maimuco in lupta ta impotriva parosului iti inchiriez cel mai modern armament de infanterie: drujba cu 4 viteze " 4 speed drujba". Taie lemne, bate cuie, da la buci si da si muie!
RăspundețiȘtergereEu te dotez cu o ,,pusca " de batut cuie in pereti de beton !
ȘtergerePe langa toate astea,eu zic,s-o futem pe muma-ta in gura,iar tu ,carele esti dobitocul de fiul sau poti sa i-o tragi in curcand o fi la diaree.
ȘtergereBuey fratilor dupe ce-l dati gata ,io vin cu material pentru conservare in vederea expunerii la ANTIPA - H2SO4 sau ..timent cu uscare rrrrrapida!!
RăspundețiȘtergereRecomand totusi -ca tispetialist te sunt- sucul di tomati H2SO4
Bey maimucelor,
RăspundețiȘtergereTara arde si plesneste,
USL doarme si uneori se uita la PDL cum ii trozneste,
Iara voi... voi va scarmanati unu cu altu!
Bravos natiune! Asa face si boboru! Il doare-n coor!
Eheee... de nu vom ajunge noi mai rau ca grecii,
Sa-mi ziceti voi mie ...cutzu!
Nu eczista comparatie!
ȘtergereGrecii au trait ff bine,
Iar ACUM stiu ce vor!
Noi, de secole, suntem ca oile! O turma de rumegatoare!
D'aia ne si face BOI, don Prezidente suspendat Basescu!
Bey,
ȘtergereBoboru are treaba!
Boboru e la munte, e la mare!
Boboru, precum greierele... se dicstreaza!
Dar la iarna... vai mama lui de bobor!
O sa injure la guvern, pana o sa krape amandoi!
Si bobor, si guvern!
Omule , cu toata dragostea , dar nu prea ai inteles....
RăspundețiȘtergereScarmaneala aceasta crezi ca-i doar asa ,de orgoliu par icsamplu...?
Este cu bataie luuunga , sa inteleaga cine trebuie ca o parte din bobor (narod!) a inteles....si ca situatia nu-l lasa indiferent !
Pe de alta parte , mameluci la minte dar cu colti ascutiti (cum avem si pe aici) au contribuit si inca mai contribuie,...la dezastru ! Unii trebuie sa simta ,.alti poate vor intelege...sniper one
Prietene,
ȘtergereTu ai multa dreptate!
Acesta este adevarul, pe care il spui tu, il stiu si eu!
Disperarea mea este fata de ceilalti, fata de cei care in loc de minte, au tarate! Aici e buba! Cu cateva flori, pe arsita vremurilor acestea, NICIODATA nu vom mai avea primavara! Tradatorii, hotii de neam si tara lupta cu toate armele, puterile!Ceilalti, dorm, se scarpina-n coor si se distreaza! Nu-i asa?
Bei ce pute a Kisshat de mitza pe aici!!!! Bei voi nu simtzitzi ca mirtanul kkcios si-a facut nevoia-n dos? Bey, chemati-l pe Flit sa-l ia la curatzit.
RăspundețiȘtergereBa e cam suspecta plecarea la Viana a tigrului de cartoon. Daca asta ros de molii o fi mina dreapta a lui Lazlo Kokos?
RăspundețiȘtergere,,Un cioban pastea cele 100 de oi intre doua parcele de porumb si cum statea el sprijinit in toiag si medita vine proprietarul si il intreaba:
RăspundețiȘtergere-Ce faci ,mai ciobane, pe pamantul meu?
-Nu vezi pasc oile...
-Vezi ca esti obraznic, poate iti *ut una!
La care ciobanul ii raspunde:
-Poti sa le *uti pe toate, eu doar le pazesc..."
Hi, hi, hi! Tare!!!
Ștergere,,Draga, stii, cand ma barbieresc dimineata, ma simt cu zece ani mai tanar.
RăspundețiȘtergere- Nu ai putea sa ta barbieresti seara?!"
Cezare,te dai mare anonim,toata viatza ti-a placut munca cu dosul.
RăspundețiȘtergerecra, cra, crrraaaaaaaa!!!
ȘtergereLupuș spunea...
Ștergere10 august 2012, 23:25
Tigri
Cînd vei scrie ceva inteligent, fie și in favoarea fostului presedinte sau a Partidului Elodiei(cum zice @Cezar, decedați....)îti voi publica comentariile.
Pînă atunci cerșești degeaba. AMARATUL !
Ponta primeste picioare in fund:
RăspundețiȘtergereHOTNEWS:
„Presedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, i-a cerut vineri premierului Victor Ponta, sa depuna toate eforturile pentru a respecta independenta judecatorilor Curtii Constitutionale in fata "acuzatiilor de presiune si de intimidare", scrie AFP. Barroso a mai aratat, intr-o scrisoare adresata lui Ponta, ca "este crucial ca guvernul roman sa raspunda fara intarziere cerintelor CCR in ceea ce priveste transmiterea listelor electorale, astfel incat Curtea sa poata lua o decizie definitiva asupra referendumului cat mai curand posibil".
„Fostul ministru de Interne Ioan Rus si fostul ministru al Administratiei Victor Paul Dobre au fost interceptati de procurori in dosarul listelor electorale folosite la referendum. "Eu nu semnez niciun singur om in plus sau in minus! Si cu asta basta! (...) eu chiar nu vreau sa-mi petrec batranetile in puscarie!", ii spunea Ioan Rus lui Victor Paul Dobre, intr-o discutie din 4 august, potrivit referatului procurorilor care insoteste cererea transmisa Parlamentului de catre Parchetul General pentru avizarea inceperii urmaririi penale fata de fostul ministru Victor Paul Dobre.”
„Reprezantantii FMI, ai CE si ai BM le-au precizat parlamentarilor din Comisia de buget-finante ca nu sunt deocamdata de acord cu scaderea TVA la 9% pentru alimentele de baza sau impozitarea progresiva a veniturilor in trei trepte, deoarece s-ar ajunge la un deficit bugetar de peste 3% din PIB, relateaza agentia Mediafax, care citeaza surse din Comisia Europeana.”
„Preşedintele Partidului Popular European (PPE), Wilfried Martens, cere Guvernului de la Bucureşti să furnizeze fără întârziere Curţii listele de alegători, solicitate de CC, menţionând că orice întârziere ridică semne de întrebare privind intenţiile reale ale lui Victor Ponta.”
Mei Stelica, vrei cumva sa primesti si tu unul?
ȘtergereDe buna dimineata s-a iei in gura p-aia creatza!
Ștergereerata:S-O
Ștergere@07:53.
ȘtergereAsta care semneaza stelian proteza, cica se numeste IOAN MARIAN.
Tot un kkat adica.
Ioan Marian de la DMRU, ala de fu arestat cu gl-ul Chirita in scandalul luarii de mita de la Scoala de Sof de Tancuri de la Pitesti?
ȘtergereGuvernul Ponta -TREBUIE URGENT SA LE TRAGA UNA PESTE BOT ! SCURT CLAR SI CONCIS !! Sniper one
ȘtergereCezare, noi suntem cu tine!
RăspundețiȘtergereDa stam ascunsi ca lasii..
La fel ca cei ce n-au venit la vot.
Se va scula demnitatea in noi la iarna, cand vom incepe a pieri..
Neatza Buna la ZOO + 9!
RăspundețiȘtergereIa auziti voi de colea "Ce vraji a mai facut kioru"!
"Băsescu şi Morar, şantaj cu filme porno la magistraţii din CSM , ÎCCJ şi Parchetul General
Pe motiv că verifică listele electorale permanente, procurorii lui Kovesi plimbă zilnic prin faţa presei şefi de instituţii, la sesizările PDL şi CCR.
Cum reuşeste Băsescu să frâneze preluarea Ministerului Justiţiei de către Mona Pivniceru? Simplu, prin şantaj în complicitate cu Daniel Morar.
Mai mulți magistrați din cadrul Înaltei Curți și Consiliului Superior al Magistraturii au fost terorizați cu expunerea în spațiul public a unor imagini cu caracter sexual explicit, care țin de viața privată și care nu au nicio legătură cu activitatea legală sau ilegală a acestora. DNA a refuzat să comenteze, în orice fel, care este metoda prin care secvențele de sex din timpul supravegherilor legale sunt distruse ulterior soluționării dosarelor.
În Ministerul Public, Înalta Curte de Casație și Justiție și Consiliul Superior al Magistraturii, mai mulți magistrați au ajuns să fie filați și înregistrați în timp ce întrețineau relații sexuale sau în ipostaze intime.
Informațiile despre rezultatul filajelor le-au fost aduse la cunoștință subiecților, după care li s-a propus un târg: în schimbul nepublicării imaginilor, care ar fi dezastruoase pentru cariera și familia lor, fie să nu mai încerce promovarea de la o instanță la alta, fie să își denunțe un coleg, fie să treacă dintr-o barcă politică în alta sau să ceară condamnarea la ani grei de închisoare a unei persoane importante. Cu alte cuvinte, magistrații au fost antajați de proprii lor colegi.
Majoritatea dintre aceștia au cedat presiunii, pentru a nu fi pătați în public și pentru a nu le fi distruse familiile.
Sursa ziuanews.ro"
Bună dimineaţa! Serviţi-vă cafeaua ca să vă treacă greaţa!
ȘtergereBuey, kioru ăsta e de groază. Musai trebuie îmbălsămat/împăiat cît mai repede, iar DNA-ul, împreună cu serie întreagă de instituţii care belesc sula la urs - ANI, ANAF, APIA şi alte căcaturi care toacă banul public, desfiinţate!
Dacă USL-ul nu va avea sînge în instalaţie, aşa ca mine, să-l dea jos pe kior, vom asista în toamna/iarna asta la o răscoala ca cea din 1907.
SE PARE CA SPRE ASTA NE INDREPTAM!!!
ȘtergereExact asta spuneam ca se va intampla cand ma intreba cineva cum poate Basescu sa conduca justitia. Si asa face cu toti. Cine stie cate astfel de probe se gasesc in biroul prezidential, iar Antonescu face anticamera .
ȘtergereSTENOGRAME CU MINIŞTRI: "Să fugim din acest grup infracţional organizat!"
RăspundețiȘtergerehttp://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/stenograme-ioan_rus-victor_paul_dobre-stenograme-interceptari-ponta-antonescu_0_752924880.html
Mei rapandulo, tu din ce grup faci parte? Cumva din Garda Zdrentarosilor, aia din care zicea ca face parte motanul cacacios?
ȘtergereLupuș spunea...
RăspundețiȘtergere10 august 2012, 23:25
Tigri
Cînd vei scrie ceva inteligent, fie și in favoarea fostului presedinte sau a Partidului Elodiei(cum zice @Cezar, decedați....)îti voi publica comentariile.
Pînă atunci cerșești degeaba.
AMARATUL - NU INTELEGE CA_I TRAG TOTI SUTURI IN DOS ! OARE DE CE??
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereVizitati Blogul Tigri Kakay- nici nu stiti ce pierdeti!!! Sniper one
ȘtergerePentru GODACUL de la 09:31:
ȘtergereBaaa, daca ai de spus ceva spune, daca nu dute-n Punjab!
Godacul ii tot Godac ,chiar de se costumeaza in ..Tigru...!!!
ȘtergereBaaaa ce-a incasat-o Godacul-sovin ! Las ca merita !Si-a gasit nasul!
ȘtergereGodac...godac...godac....!!!!
ȘtergereTara membra a UE si NATO impreuna cu 7.5 milioane de locuitori cauta urgent justitie independenta si impartiala. Rugam seriozitate!
RăspundețiȘtergerePublicat de Theodora pe august 10, 2012
In atentia domnului José Manuel Durão Barroso
In atentia doamnei Angela Dorothea Merkel
In atentia comisarul european pentru Justitie, doamna Viviane Reding
Tara membra a UE si NATO, stat naţional, suveran si independent, unitar si indivizibil, care isi doreste sa ramana democrata, impreuna cu 7.5 milioane de alegatori care au votat DA la referendumul din 29 iulie cauta urgent justitie independenta si impartiala. Rugam seriozitate!
Procurorii Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie au ridicat de la Autoritatea Electorala Permanenta listele electorale permanente si cele suplimentare cu semnaturile alegatorilor in original, gest care poate fi considerat o tentativa de intimidare a cetatenilor care au votat si a reprezentantilor Administratiei Locale.
Procurorii de la Parchetul General ne vor chema pe toti 7.5 milioane de romani la audieri?
Parchetul ataca MAI?!.........
Un cotoi sau pisică,
RăspundețiȘtergereDin două nu știu care,
Nici mare, nici prea mică,
Dar foarte mâncătoare,
Și din soiul acela ce-n păduri locuiește
Și pe copaci trăiește,
Văzu un tigru mare
Trecând pe o cărare.
De sus de pe ghindaru unde era urcată,
Pisica socoti
Că poate a-l îngrozi;
Și făr-a pierde vreme se adresă îndată
La tigru ce trecea,
Fără a o vedea:
"Ia stăi, mă rog, puțin, jupâne de pe jos,
Care te socotești
Că nu știu cine ești;
Mândria ce arăți cu noi e de prisos:
Știi din ce neam mă trag și că strămoșii mei
Sânt fii de dumnezei?
Nemuritorii toți, din cer când au fugit,
Subt nume de pisici în lume au trăit.
Preoții egipteni în templuri îi slăvesc,
Și niște tigri mici cu noi se potrivesc!"
- "Dacă strămoșii tăi cu tine semăna,
Negreșit era proști câți lor se închina,
Răspunse tigru meu; iar daca au avut
Vrun merit cunoscut,
Ceva dumnezeiesc,
Atunci eu te căiesc,
Și pentru starea ta de milă sânt pătruns,
Căci d-or fi câte spui, zău, prea rău ai ajuns."
Deși mulți au zis-o, eu tot o mai zic:
Slava strămoșească pe strămoși cinstește;
În zadar nepotul cu ea se fălește,
Când e, cum se-ntâmplă, un om de nimic.
Si la sfarsit iti ia neamurile in pula iar tie iti da muie,mai impotentule !
Ștergere,,Congresul statutar al Partidului Popular European (PPE) va avea loc în octombrie 2012, la Bucureşti''
RăspundețiȘtergereMuei,unde anume or face astia congresul,ca as vrea sa-l intreb de mama pe Barroso. Ca pare facut altfel.
Uauuuu ....
ȘtergereSi cine suporta cheltuielile???
D'aia lupta Basescu si Gasca?
Astia inca n-au aflat ca pdl ... NU ... mai e ???
Radu Humor
RăspundețiȘtergereMerkel nu mai are curajul să-l apere pe Băsescu, care-i promisese că dacă revine el la putere va avea grijă să nu se deschidă nici un contencios privind datoria Germaniei, deoarece își dă seama că individul este urât nu numai la propriu, ci și la figurat de peste 90 % dintre români. Este din ce mai evident că susținătorii lui Băsescu sunt doar cei un milion care l-au votat, și javrele astea speriate de moarte care scheaună pe la TV sau se smiorcăie prin ziare. Este incredibil ce sistem de șantaj și teroare, bazat pe faptele penale ale amărâților ăstora portocalii, a putut să instituie matrozul , ajutat de servicii românești și străine ! !
Ponta primeste picioare in fund:
RăspundețiȘtergereHOTNEWS:
„Departamentul de Stat american a anuntat ca Asistentul-Secretar de Stat pentru Afaceri Europene si Eurasiatice, Philip Gordon, va face o vizita la Bucuresti duminica, unde "se va intalni cu oficiali guvernamentali pentru a discuta ingrijorarile pe care Statele Unite le au referitor la recentele actiuni ale guvernului, ce ameninta mecanismul intern de control si echilibru si slabesc institutiile independente".”
Muei, te conjur si din ast' cauza iti dau un sut in kur!
ȘtergereMuei,poate crezi ca toti is tonti ca tine.
RăspundețiȘtergereVrei s-o ei?Caut-o la 8:39!
,,In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
RăspundețiȘtergereGuvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.(OU 50)
Art. I. - Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
1. Alineatul (1) al articolului 58 va avea următorul cuprins:
>>>>>>>>>„Art. 58. - (1) Consiliul Superior al Magistraturii dispune detaşarea judecătorilor şi procurorilor, cu acordul scris al acestora, la alte instanţe sau parchete, la Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional al Magistraturii, Ministerul Justiţiei sau la unităţile subordonate acestuia ori la alte autorităţi publice, în orice funcţii, inclusiv cele de demnitate publică numite, la solicitarea acestor instituţii, precum şi la instituţii ale Uniunii Europene sau organizaţii internaţionale."
http://www.legex.ro/OUG-50-2006-73923.aspx
ȘtergereRevizuirea Constitutiei
RăspundețiȘtergereArticolul 150 Initiativa revizuirii
(1) Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot.
(2) Cetatenii care initiaza revizuirea Constitutiei trebuie sa provina din cel putin jumatate din judetele tarii, iar in fiecare din aceste judete sau in municipiul Bucuresti trebuie sa fie inregistrate cel putin 20.000 de semnaturi in sprijinul acestei initiative.
Radu Humor
RăspundețiȘtergereMerkel nu mai are curajul să-l apere pe Băsescu, care-i promisese că dacă revine el la putere va avea grijă să nu se deschidă nici un contencios privind datoria Germaniei, deoarece își dă seama că individul este urât nu numai la propriu, ci și la figurat de peste 90 % dintre români. Este din ce mai evident că susținătorii lui Băsescu sunt doar cei un milion care l-au votat, și javrele astea speriate de moarte care scheaună pe la TV sau se smiorcăie prin ziare. Este incredibil ce sistem de șantaj și teroare, bazat pe faptele penale ale amărâților ăstora portocalii, a putut să instituie matrozul , ajutat de servicii românești și străine ! !
Te inseli , Basescu este inca sustinut de PPE carora le-a promis un mare congres la Bucuresti, americani carora le-a promis ca mai cumpara niste epave, UE carora le-a promis ca Romanii vor fi ghena de gunoi si cobaii Europei in toate proiectele de exterminare, FMI carora le-a promis ca va lua imprumuturi pana va trebui sa amaneteze ce a mai ramas din tara ca sa poata plati prima rata,clienti carora le-a promis ca le va ”privatiza ce a mai ramas national, serviciile secrete carora le-a promis ca nu se va atinge nimeni d eei cat e el presedinte, si magistrati carora le-a promis ca pensiile si salariile lor vor creste cat vor putea ei sa cheltuiasca. Ponta si Antonescu nici nu au cu ce , nici nu stiu si nici nu vor sa lupte cu toati astia. Ei sunt doi catelusi care dau din coada si se lauda ca 7 milioane de romani ii vor pe ei. Prostii, 7 milioane nu il vor pe Basescu si chiar mai multi, dar pe ei nu ii mai vor nici proprii membri de partid.
Ștergereneacsule du-te'npula mea ca esti prea "destept" si le stii tu pe toate.
Ștergerevezi coment-ul de mai sus.ESTI RIDICOL indiferent cate interese politice de cacat ai avea.Chiar le stii tu pe toate ciumete ce esti??
Legea 406 din 10 iulie 2001 (Legea 406/2001)
RăspundețiȘtergereAceasta lege trebuieste anulata si numai pentru ca in constitutie nu exista functia susnumita.
tagged: Aliodor Manolea,
RăspundețiȘtergerePsihoterapeutul Aliodor Manolea, confesiune în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional: “Traian Băsescu nu-şi iubeşte poporul. S-a umplut paharul. Votez DA pentru demitere”
Posted by Valeriu Gardin in Eveniment, Media
Aliodor Manolea, omul care a stat în spatele lui Traian Băsescu în campania electorală dramatică din 2009 şi la referendumul din 2007, i-a acordat lui Victor Ciutacu un interviu în exclusivitate. Pentru prima oară după victoria actualului preşedinte suspendat împotriva lui Mircea Geoană, celebrul psihoterapeut, lipit imagistic de nu mai puţin celebra Flacără violet, vorbeşte public despre secretele omului Traian Băsescu şi ale anturajului său. Care este rolul Elenei Udrea în deciziile lui Traian Băsescu, cum se comportă cele două fete ale familiei Băsescu şi cum va vota la referendum Aliodor Manolea?
- . De ce omul care a stat în spatele lui Traian Băsescu acordă primul interviu de după alegerile din 2009 unuia dintre cei mai acerbi critici ai suspendatului, întâmplător redactor şef al singurului cotidian declarat şi asumat antiprezidenţial?
- Acum sunt mâhnit de tot ceea ce se întâmplă, de denigrarea valorilor perene ale neamului. Mă gândesc că moşii şi stămoşii noştri se răsucesc în mormânt văzând ce se întâmplă cu moştenirea lăsată. Sunt mâhnit de vrajba pe care o seamănă necontenit cel care ar trebui să fie împăciutorul, mediatorul, cel care ar trebui să atenueze conflictele societăţii, un om care nu îşi iubeşte poporul, care nu pune accent pe valorile familiei, pentru care cultura nu are nici o valoare, un om pentru care intelectualitatea este un balast de care trebuie să scape.
-
Buey, kiorului ii plac tinichigii si chelnerii, nu oamenii de cultura. Cel mult kulturnicii asa ca kakareaza ala de Pirtzapievici...Si sa nu uit: kioru are drag la puicutze de alea cu tzitze...
ȘtergereE veche stirea.
ȘtergereBuey ce porcovani alde kioru & PizDaLeul! Adicatelea cind a fost ministra justitiei Monica vitica era totul in regula, acu cind se doreste numirea Monei, nu mai e legal...Buey ce capatzini le-oi trage io in gura, incepind de la incricisatorul national...
RăspundețiȘtergereMuei, spaima si extazul muierilor..Ia-l pe Tigris, da-i in gura, fute-i una la dantura, trage-i cate-un cap de pula!
ȘtergereCa o pula arati,ca o pula scrii.Asta esti tu ...o pula!!
ȘtergereCorloane, ba rapanule sa-mi dai guleru-napoi in ritm de un, doi, un doi!
ȘtergereBa se Cur istule, ba tristule du-te si pupa-l in cur pe kior, poate asa o sa aiba pezdeleul tau spor. Ba, recunosc ca sunt o sula si doresc ca sa ma tzuci pe gura!
@FALUS IMPERATOR
RăspundețiȘtergere1.Muica era porcuror.
2.Mai da-i aluia,CURteanu BASEcu,un cap,din partea mea.
@19;59
RăspundețiȘtergere,,Muei" ii marca inregistrata.Nu,pogodi!
http://www.youtube.com/watch?v=UgPl7QQaG-Q&feature=related
bai,da' prosti mai sunteti, e drept ca, si multi ai dracului...o sa va beleasca bine comunistii lui ilici pana o sa crapati ,fire-ti ai naibii de dobitoci.
RăspundețiȘtergereBine ca esti tu destept, ,,capitalistule"!
RăspundețiȘtergereCSM, sesizat să acţioneze cu celeritate în cazul Monei Pivniceru.
RăspundețiȘtergere=======================
Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) împreună cu Asociaţia Procurorilor din România, au cerut Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), să grăbească procedurile prealabile numirii Monei Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei, fiind prima oară în perioada postdecembristă când pentru această funcţie este numit un judecător de carieră, potrivit Agerpres.
AMR şi APR, prin preşedinţii Dan Spânu respectiv Constantin Sima, salută nominalizarea Monei Pivniceru în funcţia de ministru al Justiţiei, dar nu sunt mulţumiţi de termenul de două săptămâni acordat pentru a lua act de demisia acesteia din CSM. “Considerăm că în împrejurările actuale, lipsa unui titular al portofoliului justiţiei, starea de provizorat şi interimat nu sunt în interesul nimănui. Din acest motiv solicităm tuturor celor implicaţi – îndeosebi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie precum şi CSM – să acţioneze cu celeritate pentru rezolvarea aspectelor procedurale prealabile numirii efective în funcţia de ministru a doamnei judecător Mona Maria Pivniceru. Respectarea prevederilor legale în acest sens este absolut necesară, dar ea nu trebuie să aibă nimic în comun cu tergiversarea, formalismul excesiv şi lentoarea procedurilor administrativ- birocratice,” precizează cele două instituţii într-o scrisoare adresată membrilor CSM.
AMR consideră că se putea face o şedinţă extraordinară deşi este vacanţă, dat fiind că acest lucru s-a întâmplat pentru cazuri mai puţin importante. “Credem că într-o asemenea situaţie interesele de grup, orgoliile şi motivele străine de buna funcţionare a justiţiei nu au ce căuta, iar onoraţii membri ai CSM să-şi amintească faptul că în forul suprem al puterii judecătoreşti nu se reprezintă pe sine, ci marele număr de magistraţi care i-au ales şi în faţa cărora răspund pentru îndeplinirea mandatului. Este pentru prima oară în istoria postdecembristă când pentru această înaltă funcţie este propus un judecător de carieră, un om ce provine din sistemul judiciar, pe care îl cunoaşte în profunzime şi ale cărui trepte ierarhice le-a urcat în timp, cu onestitate, profesionalism şi probitate morală,” a subliniat sursa citată.
În continuarea scrisorii, APR şi AMR laudă cariera juridică a Monei Pivniceru, numind-o un militant important şi curajos pentru independenţa justiţiei.
Judecătoarea Mona Pivniceru şi-a prezentat demisia din CSM pe opt august, după ce a fost propusă de prim-ministrul Victor Ponta pentru funcţia de ministru al Justiţiei.
RăspundețiȘtergereProsti mai sunteti!