Google Translate

duminică, 28 iulie 2013

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane ! INCREDIBIL. Se petrece in Romania, Data stelara: Mileniul III. 28 Jul 2013. UPDATE


Un sat intreg din Arad castigat in instanta de mostenitorii unui nobil maghiar.
Locuitorii, evacuati.


O familie a castigat in instanta 8.700 de hectare de paduri si terenuri din judetul Arad, adica intreaga suprafata a satului Nadas, inclusiv biserica.


Reprezentantii familiei au mers miercuri cu un executor judecatoresc sa evacueze unele terenuri si astfel s-a iscat un conflict cu localnicii, relateaza Mediafax.

Reprezentanti ai familiei care a obtinut o sentinta definitiva si irevocabila la Tribunalul Arad, prin care primeste aproximativ 8.700 de hectare de terenuri in jurul localitatii Nadas, s-au prezentat, miercuri, cu un executor judecatoresc pe unul dintre terenurile care i-ar reveni si pe care exista o gospodarie.


Peste 30 de localnici s-au adunat pentru sustinerea celor care locuiesc in aceasta gospodarie, afirmand ca beneficiarii sentintei au obtinut practic toate terenurile si padurile din zona satului.

Tot miercuri, beneficiarii sentintei au mers cu un buldozer pe o pasune unde exista un adapost, intentionand evacuarea zonei.

In ambele situatii, jandarmii si politistii au intervenit pentru a fi evitate conflictele intre parti, astfel ca nu s-au semnalat incidente.

Petrica Horga, viceprimarul comunei Taut, de care apartine satul Nadas, a declarat corespondentului Mediafax ca sentinta de restituire in natura a 8.700 de hectare de terenuri dateaza din 2007, iar in ultimul an beneficiarii acesteia au inceput sa o puna in aplicare, identificand terenurile si intrand astfel in conflict cu localnicii.

Pe masura ce localnicii au fost anuntati ca pierd dreptul de a lucra terenurile agricole si nu mai pot sa foloseasca pasunile, acestia au deschis alte procese cu noii proprietari, procese care se afla pe rol.

"Este o situatie grea, oamenii se tem ca raman fara sursa de supravietuire. Practic, familia respectiva a castigat intreaga suprafata a satului. Cea mai mare parte sunt terenuri impadurite, peste 5.000 de hectare, asa ca noii proprietari au acum si un ocol silvic privat", a declarat viceprimarul.

Conform sursei citate, cea mai mare parte a terenurilor castigate au fost deja restituite noilor proprietari, in timp ce pentru o parte mai exista conflicte in instanta.

Edilul a spus ca familia care a obtinut terenurile a prezentat in instanta documente din care a rezultat ca este mostenitoarea unui grof, Iosif Grosz, care a detinut importante proprietati in zona in perioada interbelica.

"In urma reformelor agrare, localnicii au primit terenuri pe care le-au lucrat, dar unii nu au si titluri de proprietate", a spus viceprimarul.

Avocatul care ii reprezinta pe unii dintre locanici, Stelian Lupu, a afirmat ca, potrivit numerelor topografice incluse in sentinta, toata suprafata satului, inclusiv biserica si cimitirul, au fost castigate.

"Familia a castigat 101 numere topo, dar asta corespunde intregii suprafete a localitatii. Numerele topo din sentinta ocupa toata suprafata, inclusiv biserica si cimitirul", a declarat avocatul.

La randul lor, reprezentantii Directiei Silvice Arad au declarat corespondentului Mediafax ca padurea obtinuta prin sentinta s-a aflat inainte de 2007 in gestiunea statului.
Conform Directiei Silvice, familia a preluat de la stat peste 5.000 de hectare de padure, fiind cea mai mare suprafata restituita in judetul Arad.

Familia care a castigat terenurile din Nadas nu a dorit sa faca declaratii presei. Satul Nadas are aproximativ 1.200 de locuitori si apartine de comuna Taut, care are o suprafata totala de 20.600 de hectare, integrand localitatile Taut, Minisel, Minisu de Sus si Nadas, cu un total de 2.200 de locuitori.
http://stirileprotv.ro/stiri/social/un-sat-intreg-castigat-in-instanta-de-mostenitorii-unui-grof-familia-vrea-sa-evacueze-locuitorii.html


================================
================================================

Cititi si:
=========
...................................................................
REPORTAJ - Arad: Cei care au obţinut extravilanul unui sat sunt moştenitorii unei bătrâne pe care o îngrijiseră
....................................................
Arad: O familie a câştigat în instanţă întreaga suprafaţă a unui sat. Proprietarii vor să evacueze localnici
.....................................................
=================================================
==============================

UPDATE

 
  • Cotidianul:
  • Transilvania furata (I) – Nadăşul, un sat furat cu biserică şi cu cimitir cu tot

  • Mii de hectare de păduri, moşii şi castele, despăgubite de regele Ferdinand, au fost recuperate fraudulos. Autorităţile române, chiar şi prin nepăsare, parte a unui furt uriaş. Serviciile secrete urmăresc elevii şi ignoră infracţiuni care aduc atingere ţării noastre. CSM-ul hain condus de procuroarea Hăineală nu-i vede pe judecătorii care au restituit pe acte false. Un serial despre jefurea Transilvaniei şi despre slăbiciunile statului român.

    Cotidianul.ro porneşte această campanie de informare a românilor în legătură cu recuperările banditeşti ale terenurilor din Transilvania. Banditeşti prin felul în care au fost siluite legile ţării noastre, prin organizarea în grupuri infracţionale, prin încrengăturile mafiote care au speculat slăbiciunile magistraţilor şi corupţia din instituţii şi instante. Operaţiunile de restituire frauduloasă arată ca un plan abil de dezmembrare a ţării.

    Harta recuperărilor frauduloase, despăgubite de statul român după Unirea de la 1918, arată ca un puzzle ce demonstrează atacul unei mafii asupra statului român şi a unei mari părţi a populaţiei din Transilvania. Procurori, judecători, agenţi ai serviciilor româneşti, fucţionari publici, primari, corupţi toţi până-n măduva oaselor, elemente ale sistemului mafiot au pus umărul la ceea ce se poate numi Marele Jaf din Transilvania.

    Cotidianul.ro, graţie muncii unor oameni care şi-au lăsat de-o parte viaţa personală şi au cotrobăit prin arhivele statului, pe bani proprii, vreme de douăzeci de ani, este acum în stare să demonteze toate retrocedările cu cântec din Transilvania şi nu numai… Între o şpagă la liceu (unde am văzut şi implicarea SRI!!!), o fâţă dezbrăcată la tv şi Suleyman Magnificul, considerăm că este cazul să abordăm o problemă de acut interes naţional (de altfel o temă perimată pentru unii, prostii vadimiste după alţii, intoxicări de presă după postacii năimiţi ai serviciilor vândute), şi anume, situaţia pământurilor şi caselor pentru care un milion de români şi-au dat viaţa în cele două războaie mondiale.

    Cazul Nadăş – Satul furat cu totul, sau vorba unui localnic:

                                                                  “Nadăşul este din nou iobag”
    În anul 2006, soţii Colţeu, pretinşi moştenitori ai unei evreice, Mairowitz, fac o plângere în instanţă pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate asupra satului Nadăş (în proporţie de 90%). Mai precis, un teritoriu de 8.700 de hectare, cuprinzând păduri, fâneţe, păşuni, cabane, cimitir, biserică, vatra satului, case…, în contradictoriu cu Romsilva, comisiile locale şi judeţene de aplicare fond funciar. Sătenii nu ştiau nimic, practic nu existau, procesul se purta „deasupra” lor. Familia Colţeu a câştigat într-un singur (!?) termen de judecată în martie 2006. Hotărârea a fost apoi anulată printr-un recurs iniţiat de Romsilva şi Comisia Judeţeană. Apoi, s-a făcut contestaţie în anulare şi doi judecători din trei – culmea, cel care s-a opus a fost un judecător de etnie maghiară, care n-a vrut să participe la această potlogărie – au admis această contestaţie.

    În 2009 – fără cadastru!!! -, s-a făcut intabularea acestor terenuri în cartea funciară prin Judecătoria Ineu. „ Proprietarii” au început să execute terenurile, în prima fază pe cele extravilane, în baza respectivei intabulări. De ce? Anual, APIA le plăteşte peste 800.000 de euro pentru aceste terenuri. În pădure şi-au făcut ocol silvic privat unde exploatează 5.000 de hectare, s-au împroprietărit cu cabane şi au deschis un fond de vânătoare unde vine suspect de des, cine credeţi? – ghici, ghicitoarea mea -, finul cetăţeanului Băsescu Traian, primarul Aradului, Gheorghe Falcă.

    „Manevra”, arborele „ginecologic” şi descâlcirea iţelor
    Această doamnă Mairowitz (Szerenyi) , pe care soţii Colţeu ar fi îngrijit-o, devenind legatari testamentari, e menţionată într-un testament suspect al altei doamne, Weisz-Grosz, care în ‘55 a decedat în Israel şi a redactat un alt testament, totul fiind de fapt „o nepoată a unei mătuşi a străbunicii care era rudă cu un neica văr, noi fiind cei care i-am dus o ciorbă nepoatei”, o brambureală descifrată de doamna avocat Coroiu, explicată în acest recurs (citește aici recursul)

    Chiar şi la o eventuală despăgubire, ar fi fost în joc o mică fracţiune – practic din mai nimic – din ceea ce se solicita. Terenul, la 1918, era proprietatea grofului. Reforma agrară din 1921 până la 1939 a făcut ca 4.000 de hectare să fie răscumpărate de statul român, dându-se bani grei pentru teren, restul de 4.700 de hectare fiind vândut firmei Forestiera Nadăş. După moartea grofului Grosz, n-au existat moştenitori, astfel încât terenul a devenit proprietatea firmei „Forestiera”, controlată de un român pe nume Micloşi. Au mai existat şi acţiuni, care. gradual, au fost vândute tot lui Micloşi. Apoi, Forestiera a fost naţionalizată, patrimoniul societăţii a trecut în proprietatea statului, iar în astfel de situaţii, gen Malaxa sau Auschnitz (cel mai mare acţionar la Fondul Proprietatea), cel mult, puteau să ceară despăgubiri pe calea Fondului. Dar aici vorbim de moştenitorii lui Micloşi, care n-au nicio legătură cu familia Colţeu.

    Nebunia
    După executările silite demarate de soţii Colţeu, şi în urma scandalului creat, nepoata lui Micloşi, cea îndreptăţită eventual într-un proces de revendicare, l-a abordat pe avocatul apărării, prezentându-i documentele originale, prin care se demonstrează că doamna Grosz-Weisz a vândut terenul către Forestiera Nadăş. În baza acestor documente originale, s-a încercat revizuirea Hotărârii din 2006. S-au făcut cereri la Parchet pentru ca acesta să se sesizeze din oficiu şi să promoveze revizuirea, la Romsilva, la Comisia Judeţeană şi la Comisia Locală.

    Cele patru cereri au avut următoarele soluţionări: comisia locală a refuzat să facă revizuirea, primarul Nadăşului, suspectat de non-combat de către localnici, spunând că nu este necesar acest lucru deoarece l-a făcut comisia judeţeană, forul superior. Parchetul a făcut revizuire, dar la primul termen şi-a retras cererea, după cum spun gurile rele, la ordin primit de la Bucureşti.

    Singurele instituţii care au mers umăr la umăr cu românii din Nadăş au fost; Romsilva, care a făcut un dosar de revizuire profesional, pe cinci capitole, de dovedire a nulităţii hotărârii judecătoreşti din 2006 şi Comisia Judeţeană. Revizuirea a fost respinsă în fond, iar în sentinţă se constată că respingerea nu este motivată de judecătoarea Floriţa Boloş. La câteva săptămâni distanţă, judecătoarea Boloş a fost arestată pentru luare de mită într-un alt dosar.
    Primul termen al recursului de revizuire este fixat pe 10 iulie la Tribunalul Arad.


    La atac!
    Cum ardeleanul înţelege un pic mai greu ce i se întâmplă, dar când înţelege, înţelege bine, s-a trecut în sfârşit la contraofensivă. Pământurile şi casele moştenite de la bunici şi străbunici pot reveni la matcă. S-au constituit o asociaţie a localnicilor care luptă în justiţie, dar şi un grup de iniţiativă format din oameni sensibili la suferinţa aproapelui, decişi să meargă până la capăt.

    Cotidianul.ro le va fi alături, urmând ca săptămânal să dezvăluie grozăviile din Transilvania; români lăsaţi pe drumuri, deposedaţi abuziv de pământuri, poligoane ale armatei dezmembrate prin fals, moştenitori din Africa de Sud care fură domeniile Ministerului Culturii, sate româneşti „ciuntite” de composesoratele ungureşti, toate posibile doar prin complicităţi şi trădări la nivel înalt.
    ===============================================================
    ================================================
    ==============================
    ... !!! ??? !!! ...
    Țara arde și plesnește ....

    Cantec pentru mama lor
    =================


    ==========================================
    ==========================================
    Tudor Gheorghe - Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane !
    =========================================



    ===============================
    ==============================================
    ===============================================================
    FOTOGRAFIA ZILEI
    =================                            
                                                                  ATENTIE, Important
    Această notificare a fost primită de un coleg pe data de 25 iulie 2013 de la Casa de pensii sectorială a M.Ap.N.

    =====================================================================
    ==================================================
    ================================

    Ziua Imnului Naţional al României - 29 iulie

    Data de 29 iulie a fost proclamată, în conformitate cu Legea nr. 99/1998, Ziua Imnului Naţional al României - 'Deşteaptă-te române!', simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848.
    La 29 iulie 1848, 'Deşteaptă-te române!' a fost cântat pentru prima dată în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea. La originea Imnului Naţional al României se află poemul patriotic 'Un răsunet' de Andrei Mureşanu, publicat în numărul iunie-iulie 1848 al suplimentului 'Foaie pentru minte, inimă şi literatură', pe o melodie culeasă de Anton Pann.
    Conţinutul profund patriotic şi naţional al poeziei a fost de natură să însufleţească numeroasele adunări ale militanţilor paşoptişti pentru drepturi naţionale, mai ales din Transilvania, Nicolae Bălcescu numind acest imn 'o adevărată Marsilieză românească'.
    Interzis de regimurile totalitare, timp de aproape o jumătate de secol, 'Deşteaptă-te române!' a fost ales imediat după decembrie 1989 Imnul Naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991.
    Conform Constituţiei României, Imnul Naţional este considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului.
    ===================================
    ============================================
    ===========================================================

    S-a împlinit un an de la o victorie a Democraţiei
     


    Acum un an de zile, românii l-au demis în fapt pe Traian Băsescu.
    Prezentăm o radiografie a evenimentelor de acum un an de zile: cine a greşit şi cine l-a ajutat pe Traian Băsescu să revină la Palatul Cotroceni. Sinteză: ce face Traian Băsescu la un an de la ruşinoasa înfrângere suferită pe 29 iulie.
    Cine l-a ajutat pe Traian Băsescu să înfrângă poporul român
    Garda pretoriană a lui Traian Băsescu
    CCR a violat Legea referendumului
    În 2012 presiunile extraordinare ale "Europei" au schimbat voinţa poporului (I)
    În 2012, presiunile extraordinare ale "Europei" au schimbat voinţa poporului (II)
    ===============================================================
    ==================================================
    ==========================

    23 de comentarii:

    1. Ce va mai mirati atita? Vor veni vremuri si mai grele pentru romanaki. Si vremurile astea grele sunt rezultatul celor care ne conduc de 23 ani, politicieni, asa zisi magistrati si alte lichele. Nu se va rezolva decit cu parul. Romanaky e lasi si hoti. Asa sunt de sute de ani. Vai de mama noastra.

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. Buey apv-istii p_lii,
        Tipa lasitatea-n voi!
        Buey, chiar n-aveti nimic a spune?
        Romani, Treziti-va! Ungurii ce nu pot cumpara, lua cu japca, ne iau prin judecati strambe tot ce inca nu a fost luat! Iar plavanii de romani, isi vad linistiti de trebi "importante", ex. "ca concedii"... Unde e Presedentia, Guvernu, CSAT-u uuu ...

        Ștergere
      2. Iarasi a vinit ...toarsa plotoner de.... militie! Sa traiti toarsa plotoner ..sa traiti...!!!

        Ștergere
      3. Da, buey tolomacilor ... toarsa plotoner de ... va da lectii de barbatie. Voi ati pierdut-o, firar-ati ai dreaku cu ce nu mai aveti, daca aveti, de bosorogii p-ii mele! ps.uai, bine ca scapai de turbatu ala de pmt!

        Ștergere
    2. Buey, ete io vin c-o drughineatza asa cam ca pe mineca cojocului. Unde ne intilnim si care-i planu?

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. Buey, merci!
        Planu ie sa dezbati aciulea, sa vada toti bosorogii care este parerea ta. A lor vad ca ie sicreta. asa au invatat apv-istii p_lii candva. sa-si tina gura, daca vre sa le mearga bine. iote ca nor uitat.

        Ștergere
    3. CEZARIKA, TE-AI CULCAT? VIN' LA MAMA SA SUJI CE TU NU AI VISAT. LAPTE-N TZITE SI BRINZICA ADUNATA CU COSORUL DE PE PASARIKA. SI DE VREI SI SMINTINICA, SA MA PUPI IN GAURIKA.

      RăspundețiȘtergere
    4. NB la ZOO + 9! Cezare, nu uita la ora 2 sa ma-nbelesti la oua, iar la 3, tu de kuk sa ma iei.

      RăspundețiȘtergere
    5. Ai di pula me, iar e luni !
      Drum bun- ii bun o pula, doby !

      RăspundețiȘtergere
    6. Curleoane Doane, ai comanda !
      Ai grija la raportul de dimineata, la prezenta !

      Si, indeosebi la inspectie, sa nu-l scapi pe Petrica-Cezarica din nou prin sat, cu Muci pe Fata !

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri

      1. Bai PMT...daca robotul avionului va anunta ca sunteti in cel mai modern avion,condus de cel mai bun robot care nu se strica .nu se strica..nu se strica ..nu se strica......sa sti c-ai festelit-o !!


        PS. Stai dreak la casa ta..sau daca totusi trebe ..inchiriaza Vulvoiul lu Hurzicatu!!

        Ștergere
      2. O plotoniera de ..militie , vede un automat, se apropie de el şi bagă o fisă. Deodată, apare un pahar şi începe să curgă cafeaPlotonera ia paharul, îl bea şi mai bagă o fisă. Din nou apare un pahar, curge cafeaua pe care o bea poliţistul şi acţiunea se repeta de mai multe ori, până când în spatele plotonerei se formează o coadă destul de mare. La un moment dat, o bătrână o întreabă peplotonera :
        - Toarsa plotonera, ne lăsaţi şi pe noi să bem o cafea, că de o oră stăm la coadă?
        La care poliţistul indignat răspunde:
        - Ce vrei, babo, ţi-e ciudă că câştig?
        Comentează

        ImprimareEmail Un elicopter se prăbuşeşte deasupra unui cimitir.
        Poliţia descoperă peste 500 de victime.
        Comentează

        Ștergere
    7. HOP, si HOP, si HOP !
      S-o luati din plin la Ciock!

      RăspundețiȘtergere
    8. Sau, cum am invatat de la presedintele meu,

      SA MUITI BINEEE !

      HAI LIBI !

      RăspundețiȘtergere

    9. ... a explicat ca trebuie reverificate multe dintre dosarele depuse in vederea restituirii de proprietati "pentru ca s-au facut abuzuri si afaceri", astfel incat "noi am retrocedat nu doar Romania, am retrocedat si Ucraina, Ungaria, si Serbia si Bulgaria".

      RăspundețiȘtergere
    10. Curtea de Conturi scoate la lumină mafia retrocedărilor: moştenitoarea unui pat şi a unui scrin a primit 8.000 de hectare de pădure. 8 apr 2013.
      ==================================
      Un raport de audit de peste o sută de pagini întocmit de Curtea de Conturi scoate pentru prima dată la lumină situaţia detaliată a retrocedărilor de pădure pe care România le-a făcut în ultimii douăzeci de ani şi gravele nereguli şi abuzuri din spatele acestui proces care au permis, de exemplu, unei persoane moştenitoare a unui pat şi a unui scrin să fie împroprietărită cu mii de hectare de pădure. Guvernul pregăteşte acum o nouă lege prin care vrea să retrocedeze cele 3 milioane de hectare de pădure rămase în proprietatea statului.

      Din anul 1990 până în 2010, România a restituit o suprafaţă enormă de peste 3 milioane de hectare de pădure foştilor proprietari deposedaţi de regimul comunist. Însă din cauza legislaţiei confuze de retrocedare speculate de persoane fără drept de moştenire şi a unor decizii judecătoreşti în contradicţie cu legea circa 560.000 de hectare terenuri forestiere au trecut sau sunt pe cale să treacă abuziv în proprietatea privată, arată raportul de audit întocmit de Curtea de Conturi.
      ===============================
      Si ce daca?
      Curtea de Conturi de multa vreme nu mai este ce a fost candva!
      Adevarul este ca NICIODATA nu a fost de prea mare fala si se stie si de ce!

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. Uoai, da di ci-i zici ,,curte'' de conturi? Se plimba connturile printr-o imprejmuiala cu uluci, CeZar sa ne pupe-n buci?

        Ștergere
    11. Bai rapanilor, din pacate am treaba si nu pot sa mai bag cite una mica aciulea. Imi schimb la casa toata instaltia eleftrica. Ne auzim disara...
      PS. Bai PMT, ia-ti dreaq internet fara fir ca sa putem converza...Ma kk in gitlejul inlocuitorului tau la komanda!
      Cezarika, ia baiatu de la moshu intre biuze-o mooie mika!!!

      RăspundețiȘtergere
    12. ,... da ci faci bai Tarane ..iti pui festila si felinar la poarta care sta sa pice !!?? Czar

      RăspundețiȘtergere
    13. Sara buna la ZOO + 9!!! Cezare MuciCiacios, pe la 2 sa ma-nbelesti la oaua, iar la 3, kuku-n laba sa mi-l iei!
      PS. Nu uita la ora 5, lui ANDA motzu ala rosu sa i-l linji...

      RăspundețiȘtergere
      Răspunsuri
      1. PS1. Cezarila, var drept de-al lui Berila, fa ture de 12 cu 24 si n-o sa-i mai inbelesti oauale lui baiatu...

        Ștergere

    Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
    Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

    Dialog între doi gemeni nenăscuţi

    MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

    Search mehedinti blog online:

    Lista mea de bloguri