Experții transmit că se strânge lațul în jurul marilor averi, în condițiile în care, în tentativa de suplimentare a veniturilor bugetare, guvernele preferă să se concentreze pe contribuabilii cu venituri mai mari, iar Fiscul urmăreşte şi câştigurile din străinătate.
Odată ce majoritatea ţărilor şi paradisurilor fiscale introduc schimbul automat de informaţii privind veniturile obţinute de rezidenţi din străinătate, și Fiscul din România va primi „pe tavă“ astfel de informaţii, fără să facă niciun efort, a arătat Daniela Oprescu, director, International Executive Services la firma de audit şi consultanţă KPMG România, citată de zf.ro.
30 de persoane în vizorul Executivului
Guvernul a decis să iniţieze acţiuni de verificare a documentelor pentru 30 de persoane cu mari averi, suspectate că au depăşit „riscul minim acceptat“ prin neplata impozitelor, după ce a pornit iniţial de la un grup de peste 300 de persoane bănuite că s-au sustras de la plata taxelor la buget.
Veniturile din paradisurile fiscale devin vizibile
În contextul intensificării schimbului internaţional de informaţii, veniturile din străinătate ale românilor devin vizibile Fiscului local şi se recomandă conformarea fiscală completă.
„România are acord de schimb de informaţii cu Guernsey şi a început negocierile cu Insulele Bermude, considerate paradisuri fiscale. De la 1 ianuarie 2015, Luxemburg introduce schimbul automat de informaţii pentru dobânzi, iar Austria îşi reconsideră şi ea poziţia prin prisma deciziei Luxemburgului. Se strânge laţul în jurul marilor averi pentru că guvernele în căutare de resurse bugetare preferă să se concentreze pe 10 contribuabili cu venituri mai mari, decât pe 1.000 cu câştiguri foarte mici“, a mai spus Daniela Oprescu.
Informaţiile vehiculate până acum indică faptul că românii ar deţine în străinătate în bănci din Elveţia, Austria, Cipru sau din alte paradisuri fiscale în jurul a 10-12 mld. euro, dar aceste cifre nu au fost confirmate de BNR sau de Fisc.
Sursa:
=====================
======================================
=============================================================
Buna-i dimineata, stimati pacienti!
RăspundețiȘtergereMneata-greata !
RăspundețiȘtergereAi di pula me, iar e marti, iar e tri ceasuri rele !
Ioi, un nebun o parasit salonul dupa ora stingerei !
RăspundețiȘtergereCare dreaca te-o apucat panticaraia, la 02:50 ? Ca numa Nenea Bozea avea apucaturi de astea, cand il napadea inteligenta artificiala !
Cateodata !
Adica, care Romanie va primi informatii despre banii furati si pititi prin strainatate ? Nu tot Romanica hotilor, aflati in toate structurile cheie ?
RăspundețiȘtergereIi doare pe Don Corleonii istia de Romanistan drept la basketi !
De parca ma incalzeste cu ceva ca o sa aflu ca, de egsemplu, loat asea aleatoriu, un anume cetatean Besesku & Son are cu 2-3 milioane mai mult in conturilii din paradisurilii fiscale, decat stiam eo, impreuna cu tzatza Leusteanca, la un loc !
Mare cacat made in Romanistan !
Fur-ai nostri, fur-ai vostri, noi ramanem tot ca prostii ! Pulimea !
Parul, uai, parul si la cap, ca la sarpe !
Neatza Buna la ZOO + 9! Cezare, nu uita sa ma suji la oaua!
RăspundețiȘtergereBai frate a murit Iovan, pilotul avionului de-a cazut. Dumnezeu sa-l ierte...
RăspundețiȘtergereDumnezeu sa-l ierte.
RăspundețiȘtergereNa, acum intelegeti ce inseamna sa mori cu zile. Romanistan, ultima frontiera a cunoasterii!
Tara lu Dorele !
RăspundețiȘtergereIncredibil ! Sa te vezi cum mori, practic sa participi activ la propria-ti moarte, in timp ce AUTORITATILE PULEI stateau pitite, de ploaie !
Sa va fie rusine imputitilor din serviciile astea ultrasecrete si ultrabengoase !
Bine ca ati avut tupeul sa defilati de 1 Decembrie pe sub Arcul de Triumf, ca sa va falfaiti in vazul intregului popor ce dotati si ce mari scule de bascule sunteti !
S-a demonstrat, daca mai iera cazul, ca haliti banul public de pomana, doar ca sa paziti nush ce cururi de derbedei, care se fac ca conduc si guverneaza p-aciulea !
Rusine !
De cate ori tot aud de AUTORITATI, trebo sa fug sa borasc !
Pese: iera aproape de miezul noptii, iar pe toate posturile teve stiristii purtau dialoguri cu UN PADURAR !
ȘtergereIncredibil ! Singurii care dadeau detalii, dupa jde ore de la accident, erau acei padurari !
Pese: iar am borat ! Auzi la idioti, au proceduri de cautare numai in situatii de urmariri de bagabonti si criminali !
ȘtergereCand chica un avion plin cu doctori, nu mai au proceduri, adica nu-i obligatoriu sa mai bage in priza aparatul ala de gipies, cumparat si din banii mei !
Zgura ma-tii de autoritate !
Fug sa borasc, din nou !
Ioi !
Incep sa se trezeasca de cap si imputitii astia cu protectia muncei ! Hartogarii pulei !
ȘtergereOr descoperit ei de ce o mierlit-o Iovan: ca nu facuse un antezbor de incalzire la glezne, dupa o pauza de zbor de 6 luni !
Tara lu Dorele !
Nu exista scuze pentru autoritati ! (fug sa borasc).
ȘtergereAsa cum au putut ajunge niste padurari, fara niciun dispozitiv sau utilaj special, asa puteau sa ajunga si autoritatile (stai sa mai borasc oleaca), insa de 10 ori mai repede !
Bine ca ne arata ce tari, ce destepti si ce zmangaliti pe muie sunt ei, astia de la speciale, ca Rembo 2, cand s-a apucat pe cheltuiala proprie sa-i salveze pe aia din Vietnam !
Ca, in realitate, sunt niste labagisti de securisti muisti, condusi de niste neo-cripto-comunisti proletari si stalinisti !
..dac pica un Airbus 747...se miscau baietii asa pentru libelula aia ..nu se merita ..pas !
RăspundețiȘtergereMuei, neata!
RăspundețiȘtergereCare-ai lasat usile descuiate de-au intrat tintarii?
Bine ca dadu Admin cu Flit de scaparam de muscoiul verde...
RăspundețiȘtergereMneața! oari Dănilă pi undi o fi transhumînd?
RăspundețiȘtergere