Google Translate

sâmbătă, 10 mai 2014

Bulversant! " 'ti-am zis eu ca asa a fost' "?!? Cata minciuna? Cat adevar? "Cristian Sima loveste cu o noua scrisoare - dezvaluiri incendiare"!

Cristian Sima, brokerul care a fugit din Romania in 2012 dupa ce a pierdut mai multe milioane de euro ale clientilor, revine cu o noua scrisoare cu dezvaluiri.
Intr-o lunga postare pe Facebook sub titlul "UMBRELE POLITICII IN 2012", Sima, aflat la "Sankt Moritz (sic!) " in Elvetia, arata dedesubturile "politicii dambovitene", facuta "la cafenele, restaurante, case conspirative, in general departe de ochii maselor".

Postarea incepe cu un citat din Shakespeare "Exista oameni care nu imbratiseaza decat umbre, acestia beneficiaza doar de umbra fericirii" si se incheie cu un mesaj funebru: "P.S. Daca de luni nu voi mai posta, folositi ce am scris mai sus ca epitaf".

"Epitaful" lui Sima incepe cu aprecierea ca "noi, romanii, am fost mereu fascinati de jocurile de culise, de piedicile pe la spate si mai ales de umbrele dubiului. Daca Creatorul ne-ar livra in piata publica filmul real al umbrelor ultimilor 24 de ani, nimeni nu ar crede ceea ce ar vedea dar, in acelasi timp, toti vor spune: 'ti-am zis eu ca asa a fost'".

Sima insiruie evenimentele traite de el in primele 9 luni ale anului 2012: "Sper sa reusesc o insiruire telegrafica, fara floricele si mai ales fara comentarii personale. Va las sa trageti ce concluzii vreti si sa va imaginati ce scenarii doriti".

Insiruirea incepe cu decembrie 2011.

"Reuniune la Bruxelles. Situatia datoriilor publice ale multor tari europene devine din ce in ce mai greu de controlat (...) Basescu se intoarce de la Bruxelles preocupat de situatia economica dar si mai preocupat de scaderea popularitatii guvernului Boc si a sa personal. Vrea sa schimbe primul ministru dar Boc nu cedeaza, nu vrea sa demisioneze. Conduce guvernul prin mana lui Predoiu, omul sau de incredere in guvern.

In guvern e haos, nimeni nu mai asculta nici de Boc, nici de Basescu, toti sunt disperati. Informatiile le primesc de la Predoiu. Ideea lui Basescu e sa-l aduca pe Maior prim ministru sa-l tina 2 ani si sa-l pregateasca sa devina viitorul presedinte. Maior joaca la doua capete si incepe sa aiba intilniri de taina cu cateva umbre importante din PSD. Predoiu spera ca Boc sa demisioneze si el sa fie numit prim ministru", scrie Sima.

"Mergem in barlogul SRI, in vechea casa facuta de Carol pentru Lupeasca. E stanjenitoare, un amestec de comunism, brancovenism si noile gusturi post decembriste. E o casa in care nu te simti in niciun secol. La masa, eu, Predoiu, Daianu, Maior, Coldea. Predoiu a cerut intalnirea pentru a le povesti ce se intampla daca euro va cadea, sau daca se va sparge in doua, euro pentru bogati Germania, Olanda, Finlanda si cel pentru saraci Grecia, Portugalia, Italia, Spania. Se vehiculeaza chiar si ideea ca in cazul unui Run la bancile romanesti, acestea ar putea fi aparate cu tab-urile impotriva deponentilor care doresc sa-si retraga banii.

Coldea pare cel mai inteligent si respinge categoric aceasta solutie. La sfarsit situatia ramane la fel si nu se trage nicio concluzie. Dupa un timp Predoiu imi spune: 'au zis ca esti destept, dar esti incontrolabil'. Foarte destept nu cred ca am fost pentru ca eu vedeam Germania retragandu-se din euro si desi si azi cred acelasi lucru nimic nu ne face sa credem ca se va intampla. Maior e foarte sigur de sine, vorbeste putin si pune accentul pe institutiile statului care sunt pregatite si vor actiona conduse de BNR".

Demisia lui Boc si bataia pe cine sa-l inlocuiasca

O luna mai tarziu, in ianuarie 2012, "situatia se inrautateste la noi dar pare a se imbunatati in afara. Afara incepe marea tiparire de bani la noi deficitul bugetar e incontrolabil si colac peste pupaza apar manifestatii in piata, urmare a gafei cu Arafat. Boc cedeaza si e de acord sa demisioneze. Maior e convins ca ii va lua locul, Predoiu la fel. Basescu joaca la cacialma".

In februarie 2012, "Boc demisioneaza. Predoiu e numit prim ministru interimar si e foarte fericit crezand ca va ramane pana la capat. Boc paraseste Palatul Victoriei luand paltonul lui Predoiu, cu 10 numere mai mare, e debusolat, nimeni nu-l mai baga in seama. Aceasta numire total ciudata a fost facuta pentru orgoliul lui Predoiu ca sa-l tina aproape. El e dependent de Basescu 100% si e convins ca Basescu are nevoie de el pentru a face numirile la Parchet si DNA, faimoasa rocada. In noiembrie 2011 in trenul de Geneva, mergand la un concurs de golf, Predoiu este sunat de Basescu si se ridica automat in picioare".

Sima continua aratand cum s-a petrecut schimbarea lui Predoiu. "Seara este numit MRU, Predoiu e deceptionat dar Basescu-l linisteste cu chestia ca oricum va putea sa-si puna pe cartea de vizita ex-prim ministru. (Dupa ce a parasit ministerul Justitiei pe cartea de vizita a lui Predoiu scria ex-prim ministru, ex-ministru de Externe, ex-ministrul Justitiei, arata infiorator. Cum i-am dat in folosinta birourile de la wbs, comandase si o placuta cu aceaste inscriptii. MRU nu e votat inca de Parlament asa ca Predoiu se ocupa cu deszapezirile si se bucura inca cateva zile de putere".

MRU si campania de imagine - aranjat de interviuri, trocuri politice

Cand "MRU ajunge la Palatul Victoriei, e debusolat, dar Predoiu conduce guvernul timp de peste o luna, chiar din biroul lui MRU. MRU se ocupa doar de imagine, nu de guvern, e deja in campanie prezidentiala. MRU incepe sa faca troc pentru imagine. Isi aranjeaza intrebarile la Gadea si reuseste sa plece invingator. Ma cheama la Palatul Victoriei. Il intreb pe Predoiu ce vrea de la mine. MRU vrea un troc, sa ma puna sef la consiliul consultativ si eu sa-i garantez sustinerea de la Hotnews. Ii comunic prin Predoiu ca nu ma amestec in politica editoriala si intalnirea nu mai are loc".

"MRU face acel consiliu mamut, totul la troc. Blanculescu fiind cel mai lingau este numit secretar. Peste doar cateva luni Blanculescu il va critica pe MRU si va deveni consilierul lui Ponta. Acel consiliu nu se va intalni nici macar o singura data, era doar o chestie de a da ceva la schimb fara dorinta de a schimba ceva in economie.

MRU devine arogant, tipa la ministri, ii jigneste si evident apar animozitati in PDL. Basescu nu-l salveaza, ba chiar pune paie pe foc. Numirea lui MRU era doar pentru a-i arata pisica lui Maior care nu fusese ascultator, cel putin asa-mi relateaza Predoiu. Predoiu e convins ca Basescu-l are pe el drept cartea salvatoare si ca Maior si MRU vor disparea cu timpul fiind deja arsi politic".

"Predoiu e convins ca intr-un an va fi milionar si in doi presedinte"

Catalin Predoiu, convins ca va fi numit din nou premier de Basescu, "organizeaza intalniri pentru, vezi Doamne, salvarea Romaniei si schimbarea mentalitatii politice. Participa Iulian Chifu de la Cotroceni, Mihnea Constantinescu de la SIE, Daianu, eu si din cand in cand si altii. Predoiu e convins ca intr-un an va fi milionar si in doi presedinte.

Vreau sa precizez ca nu cred ca a luat un ban cat a fost ministru, a trait doar din ce i-am castigat eu la bursa. Deja din martie se stie ca MRU va cadea pe mana lui Oprea si a catorva PDL-isti. Ceea ce nu se stie e ca nu Predoiu va fi succesorul. Predoiu imi repeta ca el e singurul politician care se poate intelege si cu liberalii si cu Hrebenciuc, a dovedit-o cand a trecut codurile si Basescu merge pe mana lui. Basescu i-o va trage a doua oara, tot cu zambetul pe buze".

"Daianu insista sa vand Hotnews si sa ies de la Sibex"

In aprilie 2012, continua fostul broker, "se vorbeste deja de motiunea de cenzura.
MRU e linistit, Predoiu e convins ca va trece. Incepe deja din proprie initiativa sa negocieze cu liberalii si Hrebenciuc. Nimeni nu-l baga in seama. Motiunea trece, guvernul MRU cade. Predoiu realizeaza in ultima clipa ca nu va fi prim ministru dar spera sa ramana ministru la Justitie. Ponta ii face propunerea, se duce la Basescu sa primeasca girul si sa-l roage sa insiste pe langa Ponta. Mi se pare ciudat, dar vazand sms-urile cred ca e posibil ca Ponta sa-l lase la Justitie".

In acel moment, "incerc sa schimb toti banii bursei in dolari, reusesc sa schimb doar 2 milioane pentru ca toti din CA se opun. Eu plec la Paris de 1 mai, Predoiu ramane pe baricade. Primesc la Paris sms de la Predoiu. Crin si Voiculescu se opun, nu voi fi ministru la Justitie. Predoiu vrea un post la Sibex, eu nu pot sa il ofer, ne certam".

Revenit la Bucuresti in mai 2012, "Ponta anunta guvernul. Hotnews ii demoleaza un ministru, doamna "Standford" de la Educatie. Am deja si mai multi dusmani. Daianu insista sa vand Hotnews si sa ies de la Sibex, ma avertizeaza ca asa pot ramane cu wbs. Ma simt puternic, nu cedez".

In iulie-august 2012, "incepe suspendarea".

"Hotnews il sustine pe Basescu si acuza lovitura de stat. Leul se devalorizeaza si mai mult, incepuse deja de dinainte de 1 mai, imediat dupa motiune. Predoiu primeste oferta sa se duca consilier la Cotroceni ca si Funeriu si ceilalti dar refuza. Ii dau birourile mele gratis si incearca sa lucreze de la mine de la wbs dar nu reuseste nimic, e deja depresiv, ii lipseste puterea. La suspendare nu ia pozitie si nu-l sustine pe Basescu, se simte folosit si aruncat ca o carpa".

Sima spune ca el i-a dat lui Basescu ideea cu boicotul la referendumul de demitere

Sima povesteste ca in acest moment se "implica puternic".

"Primesc amenintari la telefon ca voi citi Hotnews din aceeasi celula cu Basescu. Basescu e suspendat. Basescu vine la Hotnews sa dea interviu. Inca crede ca va reusi sa convinga lumea sa voteze nu. Ii explic ca singura solutie e boicotul si ca eu in locul lui as face ca si De Gaulle cu "je vous ai compris". Ii spun ca eu as boicota, apoi m-as demite, dar eu as organiza alegerile, e o iesire din scena demna.

Ma asculta dar nu comenteaza. Pantazi, redactorul sef de la Hotnews e foarte preocupat ca l-am ofensat pe domnul presedinte. Raman surprins, Hotnews l-a ajutat si criticat pe Basescu fara sa primeasca niciun ajutor, poate ca eu ma insel. Nu mai am incredere in nimeni, devin brusc circumspect. Pana atunci eram expansiv, chiar inconstient de curajos".

"2012 - sunt falit. Incerc sa ma salvez. Predoiu ma duce la Hrebenciuc"

"Il sun pe Tariceanu sa-l conving ca nu e bine sa joace cartea Voiculescu. Tariceanu e linistit, imi spune ca nimic nu se va schimba chiar daca Basescu va pleca, UE nu are forta sa-i opreasca si ca Voiculescu nu e un drac asa de negru. Explodez si ii explic principii. Basescu boicoteaza si ramane presedinte dar totul se decide la CC. Simt ca sunt atacat, dar raman pe pozitii si ma consider inca puternic. Nu facusem nicio afacere cu statul, nu am fost la nicio licitatie, nu aveau ce sa-mi faca, asa credeam eu".

In septembrie 2012, "CNVM imi blocheaza conturile, vor deja sa ma debarce de la Sibex. GS imi lichideaza conturile din lipsa de margine. Sunt falit. Incerc totusi sa ma salvez fara sa incerc sa vad de unde-mi vine. Predoiu ma duce la Hrebenciuc. Hrebenciuc e inainte de intalnirea din Delta a USL-ului. Promite sa ma ajute si-mi demonstreaza puterea sa. Suna la Dorina Mihailescu, care se afla la Frankfurt sa-l spioneze pe Isarescu, si amana AGA la Sibex. Suna si la Fercala caruia ii promite sefia CNVM daca ma ajuta sa ies din rahat. Incep deja sa imbratisez umbrele si umbrele ma inconjoara".

"Vreau sa iau credit de la GS dar Predoiu ma opreste pentru ca Hrebenciuc ma va ajuta. Cred. Dimofte ma imprumuta cu 400k, pare sa fie sincer. Ma duc sa joc golf la Clubul Diplomatilor si dau de Noaptes, habar nu am cine e. Se prezinta drept viitorul cuscru al lui Hrebenciuc si imi spune: stiu tot si te voi ajuta. Cred din nou si continui sa imbratisez umbre.

Ma intalnesc din nou cu Hrbenciuc si Predoiu, la cafea, in Cartierul Francez. Accept sa ma retrag de la Sibex si sa vina Predoiu si Daianu. Hrebenciuc ii spune: avem multe planuri cu tine. Daianu continua sa ma preseze cu sms-uri si telefoane sa vand Hotnews, Hrebenciuc nu e interesat dar imi sugereaza sa vand. Toti ma sfatuiesc sa cedez si sa-mi dau chilotii jos.

Accept orice. Vand Hotnews. Promit sa lucrez pentru umbre si sa-i vand totul lui Dimofte pe gratis. Dau toate actele si promit sa fac ce mi se spune, data e stabilita, 29 septembrie. Acolo ar fi trebuit sa-mi dau chilotii jos. Predoiu imi spune sa stau linistit ca el va fi presedintele Romaniei in 2014. Toata lumea e inteleasa. Accept orice, deja mi-e frica. Imi pun cenusa in cap si spun ca regret ca am incercat sa lupt impotriva lor. Toti ma cred si ma consoleaza, dar imi promit ca va fi bine, cu ei, cu umbrele. Primesc telefoane, sunt felicitat ca am inteles si incurajat. De data asta eu joc teatru, plang, regret, promit orice".

Plecarea din tara - Cazanciuc il roaga sa nu se mai ia de Predoiu pe Facebook

Povestea din 29 septembrie incepe prin plecarea din tara la 6 dimineata. "Incep telefoanele de amenintare. O echipa debarca la wbs dar sunt surprinsi sa nu gaseasca arhiva wbsholding, e deja in occident de o saptamana. Predoiu ramane la mine in birou si dupa plecarea mea. Paraseste birourile doar cand apar televiziunile. Se declanseaza scandalul".

In august 2013, Sima primeste un mesaj de la "Robert Cazanciuc sa nu ma mai iau de Predoiu pe Facebook pentru ca ei ma ajuta, dar sa-l las in pace, au alte planuri cu el".

Sima da si alte amanunte: "2011: Omnilogic si Siveco injura continuu la Basescu si sunt speriati de unul Ghita din IT. Ghita nu conteaza, nu se stie bine cine e. In acordarea contractelor de sute de milioane cu statul roman conteaza doar Omnilogic si Siveco. De ce sunt speriati? In spatele Omnilogic si Siveco se afla eminenta cenusie domnul profesor Magureanu. E cumva o lupta intre vechea garda si garda noua? Dupa 1 mai 2012, Ghita devine leader de piata. Poate de aceea le era frica!".

A.I.
Sursa:

Un comentariu:



  1. Vali Gheba. Domnule Burcu, dumneavoastra credeti in materialul prezentat de acest tepar? Retorica o stapaneste exemplar asa ca nu mai este decat un pas pana la a te pacali, in plan financiar sau in oricare altul.

    acum 46 minute · Nu-mi mai place · 1

    Vasile Burcu. Domnule Gheba... In tara asta... NIMIC nu ma mai mira! Daca NU este adevarat... vreau sa vad/aud/citesc DEZMINTIRI de la toti cei NOMINALIZATI !!! Altminteri.... indiferenta acestora.... "Si tacerea... este un raspuns!" ... Din nefericire... extrem de ACUZATOR! Oricum,pacat de noi, de tara si poporul roman! Suntem tratati ca o marfa/ca vitele in targ!

    https://www.facebook.com/vburcu

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri