Google Translate

miercuri, 3 august 2011

Ministerul Administraţiei şi Internelor, dinamitat de propriul ministru! Incredibil. Declaraţii iresponsabile ori coruptie profunda


Ministrul Internelor, Traian Igaş, a declarat, marţi, la Realitatea TV, că aproximativ 30.000 de oameni din MAI au intrat "pe pile", iar în ultimii 13 ani au fost angajate 63.500 de persoane care nu au pregătire militară, 10.000 dintre aceştia urmând să plece până la sfârşitul lunii septembrie.


Traian Igaş a precizat la Realitatea TV că jumătate dintre cei peste 63.000 ocupă o funcţie pentru care nu au o pregătire sau experienţă şi au fost angajaţi din aceste "surse externe".

"Am făcut o analiză pe ultimii 13 ani de zile din surse externe, 63.500 de oameni care nu au o pregătire militară. Au fost angajaţi oameni care nu erau familiarizaţi şi a doua zi l-au instalat la birou şi l-am pus să facă muncă poliţienească. Unii au dat un examen corect, dar au fost şi oameni intraţi sprijiniţi de x sau y, care nu aveau experienţă, dar care nici nu vor să acumuleze şi să se dedice profesiei. Avem o problemă majoră. Pe o parte nu îi vom regăsi în structurile MAI de la sfârşitul lunii septembrie, dar după toate criteriile de evaluare, cei care sunt slab pregătiţi depăşesc cifra de 10.000. Au intrat în ultimii 13 ani 29.000 pregăţiţi în şcolile noastre şi 63.000 din sursă externă. Oare câţi au intervenit pe ici pe colo? Din ceea ce cunoaştem, cred că undeva către jumătatea cifrei au beneficiat de anumit sprijin. Mi-e teamă că aici ajungem. Sunt oameni angajaţi din sursă externă",
a spus ministrul Administraţiei şi Internelor.


Traian Igaş consideră că unele avansări din structurile Ministerului de Interne au fost făcute doar pe pile.
"Astăzi putem vedea în sistem poliţişti la 40 de ani chestori. Nu mi se pare normal să ajungi chestor la această vârstă. Termenele de avansare au fost scurtate. Sunt chestori care din punctul meu de vedere au fost avansaţi la excepţional de două ori într-un an. Sunt, din păcate, oameni care s-au obişnuit să intervină la diverse persoane. E un lucru de care eu nu am uzat. Sunt din păcate şi situaţii de acest gen. Am venit cu dorinţa să schimb lucrurile",
 a declarat Traian Igaş.

Ministrul a declarat că până la sfârşitul lunii septembrie cei 10.000 de angajaţi care nu mai sunt în plată vor fi reorientaţi spre alte domenii. El a adăugat faptul că deja o parte din posturi au fost vacantate prin demisii.

Traian Igaş a mai spus că 5.000-6.000 de angajaţi vor fi disponibilizaţi într-o lună şi jumătate cât a mai rămas până la sfârşitul lunii septembrie. El a precizat că disponibilizările se vor face, în primul rând, din structurile de suport, dar vor pleca şi angajaţi din sistemul operativ.
"Până la sfârşitul lunii septembrie cei 10.000 de angajati care nu mai sunt în plată vor fi reorientaţi spre alte domenii. Vor beneficia de şomaj şi conversie profesioanală pentru cei care îşi doresc. O parte din posturi au fost vacantate prin pensionari, demisii. Aproximativ 5.000-6.000 de acum încolo vor fi disponibilizaţi",
 a precizat Traian Igaş.

Ministrul Internelor a mai spus că îi place să creadă că disponibilizările nu au fost făcute "pe pile".

Igaş a precizat că toţi absolvenţii de anul acesta ai şcolilor de poliţie vor fi încadraţi în structurile operative, deoarece trebuie corectată situaţia înregistrată în ultimii ani, când au fost angajaţii mii de oameni din sursă externă, care nu erau familiarizaţi cu munca de poliţist şi au ajuns să muncească într-un birou.


În ce priveşte calificativele foarte bune ale angajaţilor, ministerul Traian Igaş a spus că ele nu au fost date pe merit, ci "din burtă".
"Nu este normal să treci din burtă anumit calificat doar pentru a păstra o relaţie bună cu subalternul. Aceste calificative nu s-au dat în ultimii ani pe merit. Într-un birou nu pot fi toţi la fel de buni. Am constat că unii oamenii nu şi-au făcut datoria, dar calificativul lor este foarte bine. O parte din ele le-am corectat la sfârşitul anului",
 a precizat Igaş.

În ce priveşte cazul de la Deta, ministrul Traian Igaş a spus că acesta trebuie privit cu atenţie pentru a învăţa din greşeli.
"Ceea ce s-a întâmplat la Deta este un caz pe care trebuie să îl privim cu atenţie şi să tăiem din faşă astfel de cazuri. De multe ori aceste reglări de conturi, dacă se întâmplă într-un loc unde nu este foarte multă lume, lucrurile sunt ţinute la secret. Agresorii poate au fost la rândul lor victime. Poliţia încearcă să le gestioneze, uneori cu forţă, uneori cu prea puţină implicare. Nu a fost acţiunea primarului de acolo, regretă ce au făcut fiii lui, dar nu a fost el acolo",
 a adăugat ministrul Internelor.

Preşedintele Traian Băsescu declara, în 25 iulie, la TVR 1, că trebuie restructurate ministerele de Interne şi de Finanţe, precizând că îşi pune "oarece speranţe" în ministrul Traian Igaş.
"Personal am încredere într-o astfel de structură a statului şi în Ministerul de Interne român. În acelaşi timp, el nu este performant, suficient de performant, datorită calităţii slabe a multora dintre poliţişti, jandarmi, ştiu eu ce mai au pe acolo şi a birocraţiei (...) Ce restructurări s-au făcut? În poliţie? Aţi auzit dumneavoastră de restructurare în poliţie? Toţi miniştrii care au fost până acum - îmi mai pun oarecare speranţe în Igaş, îmi mai pun oarecare speranţe - după două săptămâni vorbeau ca generalii din Ministerul de Interne. Toţi s-au dus acolo, «Reformez eu poliţia şi îi fac să fie la dispoziţia cetăţeanului» şi după două săptămâni, am văzut atâţia când eram în guvern dintre miniştrii care s-au perindat, exact ca şi miniştrii de Finanţe. Toţi se duc şi pleacă cu ideea să pună câte o bombă sub Ministerul de Finanţe, să termine cu birocraţia, cu restituirile ilegale de TVA, cu aranjamentele de la ANAF, cu cele din vamă. După două săptămâni uită toţi să mai vorbească de reformarea MAI şi a Ministerului de Finanţe. Aici este, dacă vreţi, este şi un semnal public",
 a spus atunci Traian Băsescu.
Sursa text: Mediafax.ro. Igaş: 30.000 de oameni din Ministerul Administraţiei şi Internelor sunt angajaţi pe pile


Este posibil sa se fi ajuns aici?
Pe ce se bizuie d-l ministru Igas?
Ce dovezi exista in sprijinul celor afirmate?
30.000 de angajati prin frauda si multe altele ...
Grav, deosebit de grav! Cine cu cine va lua masuri imediate?
Ce credibiltate mai pot avea si unii si altii? Cine suporta consecintele?
Ministerul Administraţiei şi Internelor, este dinamitat de propriul ministru!
Admin

90 de comentarii:

  1. "Este posibil sa se fi ajuns aici?"
    Din pacate e foarte posibil.

    "Pe ce se bizuie d-l ministru Igas?"
    D-l ministru se bazeaza pe informatiile pe care le primeste in fiecare dimineata de la serviciile pe care le are in subordine.

    "Ce dovezi exista in sprijinul celor afirmate?"
    Cei care au lucrat in MAI nu ar trebui sa puna asemenea intrebari. Ar fi suficient sa isi aminteasca unde lucreaza sotia sau copilul lor, la ce mese imbelsugate au participat cind fiul unui bun prieten isi cauta un loc de munca, musai la stat si musai in MAI.

    "30.000 de angajati prin frauda si multe altele ..."
    Admin, nu ai lucrat niciodata in MAI ? Nu ai auzit niciodata de asa ceva ?

    "Ministerul Administraţiei şi Internelor, dinamitat de propriul ministru! Incredibil. Declaraţii iresponsabile ori coruptie profunda"
    Nu Admin., nu sunt declaratii iresponsabile ci in sfirsit un ministru spune ceeace stim toti dar nu spunem ca nu face bine la imagine si nu spunem ca ne-ar afecta rudele, amantele, copiii prietenilor.....
    Hai o data sa spunem adevarul si sa renuntam la minciuna de dragul "prestigiului".

    RăspundețiȘtergere
  2. o intrebare ?
    daca , pentru a ajunge chestor sau general , este necesar avizul presedintelui Romaniei , el fiind cel care avanseaza aceasta categorie de personal , iar presedintele basescu , este in functie de 7 ani , cine este vinovat de coruptie ?
    cine sunt chestorii ( generalii) avansati de 2 ori intr-un an ?
    ce partid i-a propus ?
    tupak amaru

    RăspundețiȘtergere
  3. @tupak amaru
    Nu este necesar avizul presedintelui ci el semneaza decretul de avansare pe baza propunerilor pe care le primeste de la......?
    Citi chestori a propus IGAS pentru avansare ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Art. 45
    Acordarea gradelor şi înaintarea în gradele următoare se fac după cum urmează:

    a) gradele de general şi amiral în activitate şi în rezervă, în timp de pace şi în timp de război, prin decret al Preşedintelui României, la propunerea ministrului apărării naţionale, după consultarea colegiului ministerului;
    .
    Igas are nevoie de translator ,altfel este greu de inteles.Precis el este cel care decide?
    Scortzea

    RăspundețiȘtergere
  5. Poate ca se sparge buboiul ! Extrapolati la armata! Cati sunt pe filiera indirecta ,cate fatuci au grade si functii musai prin minister-pe care nici nu stiu sa le pronunte ! Poate ia si Oprea exemplu si,, reda armata militarilor" in timp ce Igas ,,reda politia politistilor"!-Czar

    RăspundețiȘtergere
  6. Se sparge pe dracu.Ar ajunge in situatie de a analiza armata in totalitatea ei.Cine ? Ontanu ?

    RăspundețiȘtergere
  7. igas nu propune pe nimeni . el , tocmai din acest motiv , a fost numit acolo . pentru ca nu intelege nimic .
    2 secretari de stat , numiti politic , de PDL ( sau alt partid , in trecut), sunt in situatia prezentata de igas . chestia cu "redat politia politistilor ' , este chiar haioasa . din MAI , acum , pleaca exact ultimii politisti adevarati , cu scoala militara , cum spune igas . politistii si militarii adevarati , au fost dati afara pentru a face loc absolventilor de "spiru haret" . astazi , cei care i-au dat afara (politicienii) , vin si le spun ca este coruptie in MAI . cat tupeu!?
    urmariti numirile in functii de inspector sef de politie , in ultimii 2 ani . o sa va dati seama de ipocrizia celor de la putere .
    o alta intrebare :
    daca nu au pregatire militara ( politistii nici nu mai trebuie sa aiba ) , de ce nu au angajat promotia de anul acesta ? sa fie dati afara cei cu pile si angajati ilegal .
    tupak amaru

    RăspundețiȘtergere
  8. Asa , asa , nene Cezare ... pupa-i , pupa-i peste tot pe nenii care "ti-au redat demnitatea de militar" ... Cum sa se redea armata militarilor , cind ei abia au reusit s-o "civileze" , incit nimeni sa nu le mai stea in cale ??

    RăspundețiȘtergere
  9. @tupak amaru
    Corect este Shpritu Halit.
    kaput dulceagu

    RăspundețiȘtergere
  10. Si eu cred ca cele spuse de ministrul Igas nu pot ramane fara urmari! Ideal ar fi ca asemenea analize sa se faca si la armata, in toate sectoarele bugetare. Pe bani publici, au fost adusi tot felul de neispraviti, de regula doar cu o singura calitate: aceea de corupator! Nu au contat pregatirea, aptitudinile. Dovada, modul dezastruos cum au evoluat. Atat ei, dar mai ales institutiile statului.

    RăspundețiȘtergere
  11. Gigel-a ramas la fel :mic si prost...!!Czar

    RăspundețiȘtergere
  12. @Cezar
    Vezi,de aia nu are ursul coada.Si mai pe seara,impreuna cu ,,prietenul tau" va dati injurati. Rusiniiicaa !
    Scortzea

    RăspundețiȘtergere
  13. @CEZAR,
    Fii barbat! Nu-i lasa sa prinda coaja!
    Astia e SCMECHER! Ai vazut ce spunea Niels?

    RăspundețiȘtergere
  14. Scortosule- da ce zice Gigel nu analizezi! de ce?? Czar!

    RăspundețiȘtergere
  15. Zi si tu,ca Bula,pe ocolite:,,pe linga gard,pe linga sura,pin la urma tot in..." Si noi intelegem,ca avem ,,sicoala".
    Scortzea

    RăspundețiȘtergere
  16. Scurt -ar trebuii declansat un atac masiv pe toate canalele media si nu numai impotriva Impostorilor de orice fel din Politie si Armata.
    -nu ai scoala (academia de politie) nu ai ce cauta in politie!
    -Nu ai scoala militara(academia militara) nu ai ce cauta in armata!
    Reforma trebuie facuta matrasind acesti impostori!!

    RăspundețiȘtergere
  17. Ce prevede legea privitor la filiera indirecta,sau cum mama ei se chiama?

    RăspundețiȘtergere
  18. Ne facem ca nu stim ce este in politie, asa cum ne-am facut ca nu stim ca copii nostri chiulesc si copiaza si sunt bata, ca nu se mai face scoala, ca se intra in servicii pe pile, si peschesuri.
    Aceste lucruri exista in romania de pe vremea lui ceasca , numai ca atunci, nu se aflau si nu se faceau asa la nesimtire, mai aveau frica , securistii de secretarii de partid , secretarii de partid de securisti si noi de toti. Acuma, din dorinta domnului Basescu de a se erija in detergentul Ariel, se arata puroiul, se spune lucrurilor pe nume si se infatiseaza societatea in intreaga ei mizerie. Si la bacalaureat si la definitivare, si in politie, cu doua scopuri..
    1 de a convinge o parte din oamenii cinstiti ca Basescu vrea cu adevarat sa faca ceva bun si e singurul care ia taurul de coarne ,
    2. de a intarata iarasi oamenii si categoriile una impotriva alteia,
    3.de a castiga capital politic
    4, de a scapa de anumiti incomozi.
    5. de a da de lucru si de barfa presei si tugulanului
    6. de a convinge europa ca Basescu vrea cu adevarat sa faca ceva bun , dar nu este lasat.

    Ceea ce nu spune domnul Basescu prin Iglas este ca de fapt se vrea doar o cosmetizare sau o inlaturare a celor ce nu sunt fideli PDL o scoatere a acestora din sistemn pentru a putea lucra la viitoarele alegeri fara scurgeri de informatii, fara teama . Cine va putea sa obtina lista cu cei " incompetenti" care vor fi inlaturati, poate verifica sa vada cati fii, nepoti, veri, frati, copii de PDL-isti vor fi pe lista. NICI UNUL. Si uite asa , sub masca lui Zorro se acunde Dracu.

    RăspundețiȘtergere
  19. Erata: cu mai multe scopuri, mii de scuze, acuma am observat ca am spus doua scopuri

    RăspundețiȘtergere
  20. Este foarte adevarat ceea ce spui !
    Dar daca tot sparge puroiul -cu un scop disimulat desigur de ce societatea asta civila care si cat mai exista ,sa nu-i OBLIGE SA FACA DE FAPT CEEA CE TREBUIE?
    Pentru asta insa trebuie sa se MISTE si adevaratii profesionisti din fiecare sistem !
    Daca ai nostrii comandanti de U , MU si diverse structuri Etc. accepta sa fie trimisi la razboi de fatuci cu fusta in gat-sa le fie de bine !!Czar
    PS> cei de dinaintea lor au contribuit la ,,civilizarea" de azi,caciulindu-se si pupand cazmaua pe scari la una si alta!! Czar

    RăspundețiȘtergere
  21. Daca situatia prezentata de Igas este reala,atunci se impune reformarea radicala a acestui minister. Nu sunt convins de faptul ca domnul respectiv,clasa politica in integralitatea ei (putere actuala /opozitie) sunt in masura sa reformeze ministerul.
    Situaia intrarilor in sistem pe filiera indirecta (din surse externe) in ultimii 13 ani este de-a dreptul alarmanta si nu poate fi reprosata doar celor care sunt astazi la putere. In opinia mea numarul celor care intra in sistem din surse externe ar trebui sa fie foarte redus si sa se limiteze strict la specialisti a caror pregatire profesionala nu poate fi asigurata in reteaua de invatamant a ministerului. Si ar mai fi ceva. Dl.Igas se plange ca numarul celor proveniti din academie si scolile de agenti este foarte mic in comparatie cu cei proveniti din surse externe in timp ce presedintele tarii a sustinut intr-un interviu ca la academia de politie numarul celor inscrisi este foarte mare, pentru a justifica mentinerea catedrelor ocupate de chestorii din sistem.
    profu de sport,

    RăspundețiȘtergere
  22. Situatia expusa de igas poate fi reala si aceasi situatie este in toate ministerele , in toata administratia. Nu inteleg cum de va mai puteti indoi. Ceea ce ar trebui facut este insa o noua mentalitate a romanilor, nu schimbarea protejatilor unor sefi de partid cu ai altor sefi de partid. Sum aceasta masca a curatirii incompetentilor ( incompetenti care exista peste tot)se urmareste de fapt inlocuirea unor incompetenti cu alti incompetenti, dar mai ales o indepartare a celor incomozi.

    RăspundețiȘtergere
  23. Cezare pai dupa propriile-ti afirmatii si tu ar trebui sa fii rejectat din rindul cadrelor armasii ca nu ai Academie Militara. Ce parere ai?
    Genaralu Mura shan

    RăspundețiȘtergere
  24. Generale-Academia Trupelor Terestre=Scoala Militara si tot asa. Esti ramas putin in urma,nu-i bai!!Czar

    RăspundețiȘtergere
  25. Cezar n-o mai lua prin porumb ca nu tine! Academia e Academie, iar Sc.Of e Sc.Of. Nu ma contrazice ca asta ma face sa trag concluzia ca tu ai facut academia dar la ...Spiru Harlet si i-ai avut ca profesoari de arta militara pe eminentii Elena Udrea, M. Dogaru si P. Avraham.
    Generalu Mura Shan

    RăspundețiȘtergere
  26. Nenea Cezarel , ca intotdeauna , 'da cu mucii in fasole'... Se crede 'buricul pamintului' , si trebuie sa ii fie recunoscuta intotdeauna dreptatea ...

    RăspundețiȘtergere
  27. Generale, sa o luam altfel; acum, Scoala Militara de Ofiteri Activi ,,N.Balcescu se numeste Academia Trupelor de Uscat! Cea la care faci matale vorbire este AISM(urat nume) preschimbat in UNAP -asta-i situatia
    Atentie ca tanti Udrea este Doctor in stiinte militare!
    @Gigele -nu-i frumos ca minorii sa se bage in discutia oamenilor mari! mergi si du olita.....Czar bey!!

    RăspundețiȘtergere
  28. PS. Dar are asta importanta ? Noi discutam un principiu! Ce zici generale iti dai cu parerea sau nu ai ...voie??!!Czar!

    RăspundețiȘtergere
  29. Concluzia concluziilor:
    _________
    Din cele afirmate de ministrul Igas si ramase fara ecou la nivelul Guvernului, al mega-Premierului Boc, CONCURSURILE trambitate de PUTERE in ultimii ani au fost ... praf in ochi! In consecinta, lucrurile nu pot ramane asa, ca niste simple vorbe aruncate de un alt SCMECHER la TV-uri! Fiind vorba de eludarea LEGII, se impun masuri conform LEGII. Ce va face/spune Premierul? Daca aplica politica strutului, atunci acest PDL chiar nu mai are ce cauta pe listele viitoarelor alegeri! Iar ceilalti, inca de pe acum trebuie sa ne SPUNA cum vor rezolva aceste SITUATII care au condus la disolutia PUTERII, institutiilor statului in Romania!

    RăspundețiȘtergere
  30. Stau si cuget:
    Ce este in mintea unui INDIVID, cum gandeste si actioneaza acesta in exercitiul functiei sale, atunci cand iata, aflam din gura chiar a ministrului de INTERNE, ca este prin definitie el insusi un infractor, un corupator pus pe procopsanie!?! La ce ne putem astepta noi ceilalti? Cat si cum ne vor apara interesele legale acesti indivizi PARASUTATI in functii, fotolii sus-puse prin corupere?

    RăspundețiȘtergere
  31. Mai Cezare daca Sc.Of=Acadmia Trupelor de Uscat (dupa parerea ta), atunci Academia Militara (AISM, UNAP sau cum dracu vrei sa-i spui) ce mai e? Tu nu vezi ca logica nu-ti prea da loc de-ntors? Adica scumpul meu copil...ca sa fiu mai pe intelesul tau, cum ar "suna" ca un medic, dupa terminarea Facultatii de Medicina, sa urmeze Universitatea de Medicina? Cam asa-i si cu Academia Fortelor din apa, cer si pamint si UNAP...
    Generalu Mure Shan
    PS. Sper ca m-ai cunoscut ca doar zici c-ai fost pufarez! Noi tanchistii v-am mai calcat cu senila pe bataturi din cind in cind...
    Lasa-l pe Gigel in pace "ca te fac"! Capisci?
    Vezi ca nu sunt Corleone...ca imediat la asta te-ar duce pe tine mintea. Nu-l mai acuza pe nedrept pe omul ala! Nu mi-e prea simpatic dupa ce-a postat, dar trebuie sa fim corecti cu el si mai ales cu noi insine.

    RăspundețiȘtergere
  32. @ Cezar,
    Sa-ti fie foarte clar faptul ca TU ai absolvit Scoala Militara de Ofiteri Activi ,,Nicolae Balcescu"Sibiu.In urma examenului ai obtinut DIPLOMA de absolvire.Cei trei ani erau echivalati in viata civila ca studii superioare de SCURTA DURATA.
    Dupa anii "90, institutia respectiva si-a schimbat denumirea in Academia Trupelor de Uscat iar absolventii au sustinut examan de licienta ...,NU este cazul tau.TU nu esti LICENTIAT.Nu inteleg ce te tot ,,izmenesti" atat.., Colegiu Militar si Academie. Baiete, TU ai absolvit Liceul Militar,Scoala de Ofiteri Activi si ATAT adica PUNCT.
    profu de sport,

    RăspundețiȘtergere
  33. Generale tanchist-fara pufarezi sunteti morti in TO!
    -Eu ti-am prezentat fenomenul actual- toti si-au ridicat rangul la scolile pe unde au umblat!
    -nu am avut treaba cu don.C. ba dimpotriva am colaborat fructuos,apoi se pare ca i s-a pus pata pe blogul meu!
    -ai mici trebuie sa invete sa fie respectuosi!!Czar

    RăspundețiȘtergere
  34. Uite ca se mai baga unul ca musca.....in profundorul calului.
    Mergi nene si fa ce stii cel mai bine-arunca mingea sa joace copii un fotbal!! Czar bey !
    PS. daca asa se numesc acum de ce sa nu folosim noua denumire,inteligentule?
    De Scolile de Aplicatii -ai auzit ? am absolvit fix doua !!

    RăspundețiȘtergere
  35. Sa-l lasam pe CeZar.Nu stiu cum face(daca face)de intra in belea din doi in doi metri.Poate pacatele tineretii?
    CeZar da din clanta ,ca foarte multi,dar problema noastra este mai pe deal.Suntem santajabili. Nu mai avem spirit de corp.Sindicatele sunt intr-o situatie similara.Imobiliarele armatei ,precum si cele ale sindicatelor,au facut ,,sefi de clan".
    Oprea este trecut printr-o scoala militara. Si ?
    Scortzea

    RăspundețiȘtergere
  36. ,,-Nu ai scoala militara(academia militara) nu ai ce cauta in armata!
    Reforma trebuie facuta matrasind ace''
    Este evident ca eu am facut oarece distinctie ,dar voi in viteza nu ati observat!
    Totusi subiectul este altul. Nu vreti sa comentati si pe subiectul pus in discutie de Admin?! Czar bey

    RăspundețiȘtergere
  37. Sa fiu al dracului...iar are asta ,cezar dreptate!!!Impartialul

    RăspundețiȘtergere
  38. @bey Czar
    Scoala militara pentru subofiteri ,MM si ofiteri de arma. Academia (tehnica ,probabil)pentru ofiteri ingineri .
    Licenta face diferenta intre vechi si nou.

    RăspundețiȘtergere
  39. Nenea Cezar , ca intotdeauna , stie ... dar nu stie ce spune ... si , mai ales , se 'da mare' cu cei mici ...

    Pentru ca subiectul propus spre discutie a generat discutii legate de pregatirea cadrelor pentru sistemul de aparare , ordine publica si siguranta nationala ... iata ce mi-a spus tata , ca i-ar fi spus tatal lui ... despre pregatirea ofiterilor pentru armata ...

    Pina prin anul '68 ofiterii (pentru armata) se pregateau in Scoli Militare Superioare de Ofiteri de... (pe arme - infanterie , artilerie , aviatie , geniu si cai ferate ,tancuri si auto ... etc.) . Aceste scoli aveau durata de 4 ani , iar la absolvire ofiterul avea si echivalarea unui numar de ani de studii dintr-o institutie de invatamint superior civila . Programa de invatamint (pe atunci nu se chema "curricula") era in asa fel conceputa incit se asigura pregatirea DE SPECIALITATE MILITARA concomitent (intrepatrunsa) cu acumularea de cunostinte din domeniul (din viata civila) in care urma sa primeasca echivalarea .

    RăspundețiȘtergere
  40. iata ce mi-a spus tata , ca i-ar fi spus tatal lui ... despre pregatirea ofiterilor pentru armata ...

    La terminarea scolii absolventii erau inaltati la gradul de "locotenent" , si primeau diploma care atesta aceasta pregatire , inclusiv echivalarea studiilor pentru institutiile (civile) de invatamint superior . Pe baza acestor echivalari unii ofiteri si-au continuat studiile si au primit si diplome de la institutiile civile de invatamint superior (unii dintre ei ... parasind cariera militara , si continuindu-si viata in civilie) .

    Anul 1968 ... Cehoslovacia ... se hotaraste scurtarea timpului alocat pregatirii ofiterilor ; nu prin imputinarea cunostintelor si deprinderilor necesare unui ofiter , ci prin eliminarea categoriilor de pregatire care conduceau la obtinerea echivalarii studiilor pentru viata civila . Ca atare pregatirea ofiterilor pentru armata se face in Scolile Militare de Ofiteri de ... (tot pe arme)

    RăspundețiȘtergere
  41. 1 august 2011, 09:56
    Anonim spunea...
    @cezarus,stii cine este nemernicul care se ascunde in spatele anonimilor:gigel,judex,planix,manix,go si altii?Este un cameleon pe care-l chema Ackord.
    Costel Turmentatul.

    1 august 2011, 19:15
    Anonim spunea...
    Va spun sigur ca el este si daca imbecilul comenteaza o sa-l desconspir punct cu punct.Si-a balacarit toticolegii de comentariu astfel:pe fata "lugu/lugu"si in spate ca anonim tot felul de aiureli deoarece tipul este de o incultura crasa,cred ca asta o face din invidie.A atacat miseleste pe :Stelian P,Cezar,Tigrii2,Elena,Mos Alecu si altii.In scoala militara i se spunea Svek si este un betiv cam prostanac,nu a citit o carte ca lumea in viata lui de sobolan,
    Costel[coleg de pahar].

    1 august 2011, 19:25
    CEZAR spunea...
    Aici nu v-a mai comenta! L-am suportat destul!

    1 august 2011, 19:28
    Anonim spunea...
    Da,am vazut si eu.Cititi pe @Mehedinti,si va cruciti:scrie Don Corleone ceva apoi 2-3 anonimi il lauda ,iar scrie ceva iar cei doi trei anonimi.Cam demult este duplicitar si vreau sa fie desconspirat.El a stricat bunul mers al acestui blog.
    cezare te rog sa verifici cu atentie din urma si sa vezi ca individul nu apare la nici un comentariu decat in posturi de anonim dar ,in ,schimb ,apare cam pe la aceleasi ore pe alte bloguri,eu am verificat .
    Cineva.

    1 august 2011, 19:44
    Anonim spunea...
    @cexare,ia vezi "profu de sport" nu cumva e tot vreunul din multele pseudonume ale 'smecherului"
    ca nu e nume vechi
    si de unde stie el despre blogul tau
    din 2-3 interventii in ultima saptamana"?
    O descalcim noi ca baietii chiar dac vor sa faca ceva invarteli sunt prea prosti si-si daun cu stangu-n dreptu'
    judex

    1 august 2011, 21:14
    Anonim spunea...
    Citesc si ma crucesc,@cezar ,de ce nu inchizi calea anonimilor si scapi de aceste smecherii,oricum de la 2-3 gura-casca nu scoti nimic,cine are ceva de spus sa o spuna logat
    si scapam de gunoaie.
    Phalanx,Gigel&Acord

    1 august 2011, 21:20
    CEZAR spunea...
    Asa sa fie!

    Avram Iancu spunea...
    Da ,asa este ,bine ca ai avut insopiratia si curajul sa spui adevarul despre acesti nerusinati,aceste capuse pe economia si averea tarii.
    In alta ordine de idei ,cezare am aflat cine ma tot improsca cu noroi si nu numai pe mine .Cum ai reusit sa-l desconspiri?.M-a derutat complet ,ce-o fi fost in capul lui ?Muuulte JAVRE traiesc prin tarisoara asta.tigri2

    2 august 2011, 15:02
    CEZAR spunea...
    Te salut Tigrii-2
    Meritul nu este al meu ci al celor doi autori publicati mai sus!
    E bine sa facem o comparatie-30 de ani armata- ce pensie si 1-2zile ,,luptat pe strada"-oare cu cine ??!! si ce drepturi!
    Daca intrebi unul cu cine s-a ,,luptat"zice ca desigur cu armata!!
    Despre javre ce sa-ti zic? Ai inteles tu totul
    .
    Este ceva de inteles ?

    RăspundețiȘtergere
  42. iata ce mi-a spus tata , ca i-ar fi spus tatal lui ... despre pregatirea ofiterilor pentru armata ...

    Scolile militare de pregatire a ofiterilor aveau durata de 3 ani (mai putin marina , care ramasese tot la 4 ani).
    Prin anii saptezeci si ceva ... optzeci... se reintroduce o forma de echivalare a studiilor efectuate de ofiteri in Scolile Militare de Ofiteri , si se acorda (la cerere) o echivalare cu studii superioare de scurta durata (se numeau , pe atunci , subingineri) , in functie de scoala militara absolvita ...

    Dupa rascolutie se trece la pregatirea ofiterilor necesari armatei prin Institute Militare (tot pe arme) cu durata de 4 ani ... ceva de genul Scolilor Militare Superioare de Ofiteri ... cu echivalarea studiilor ... din start .

    Pentru nevoile de restructurare cerute de intrarea in NATO (un prim efect , in domeniul pregatirii , fiind reducerea drastica a necesarului de absolventi) se restructureaza si sistemul de pregatire a ofiterilor .

    RăspundețiȘtergere
  43. iata ce mi-a spus tata , ca i-ar fi spus tatal lui ... despre pregatirea ofiterilor pentru armata ...


    Ca urmare se infiinteaza Academiile (categoriilor de forte - trupe terestre , aviatie si aa , marina) . Pregatirea dureaza 4 ani , si absolventii (licentiati) ies 'manageri' . Pregatirea militara este mult diminuata in defavoarea pregatirii 'civile' . Pregatirea militara necesara unui ofiter (de o anumita specialitate militara , arma) se face in Scolile de Aplicatie ...

    Sint cunoscute 'multumirile' adresate de comandanti sistemului actual de pregatire a ofiterilor ... Cind sint luati la intrebari , tinerii ofiteri , raspund ca ei nu au nici o treaba sa cunoasca mitraliera , tancul , ... ei sint 'manageri' ...

    RăspundețiȘtergere
  44. iata ce mi-a spus tata , ca i-ar fi spus tatal lui ... despre pregatirea ofiterilor pentru armata ...

    Ca urmare o oarecare confuzie intre Academiile care pregatesc ofiteri (pentru armata) si Academia militara (pe vremuri Academia Militara ; dupa rascolutie Academia de Inalte Studii Militare ; ulterior Universitatea Nationala de Aparare) , deci o oarecare confuzie se poate face ... desi aceasta confuzie seamana oarecum cu asemanarea dintre Academia Romana si Academia Catavencu ...

    Altfel spus : pentru a nu amesteca merele cu perele , trebuie sa precizam la ce ACADEMIE ne referim ...

    RăspundețiȘtergere
  45. @ Cezar,
    Ei uite ca eu am absolvit fix TREI scoli de aplicatie dar pe timpul meu (care sunt si un pic mai tanar decat tine)se numeau CURSURI.
    - Cursul de pregatire pentru comandanti companie,
    - Cursul de pregatire pentru comandanti batalioane,
    - Cursul de pregatire la nivel batalion infanterie pentru conducerea actiunilor de lupta in munti.
    Nu te mai da rotund ca nu tine.Prosteste pe cine vrei,dar nu pe mine.
    Si mai usor cu apalative gen,,inteligentule”si profundorul calului ca s-ar putea sa pun mana pe tine si sa te bag putin cu nasucul in partea anatomica la care faci referire.
    profu de sport,…ofiter superior (r) / pensionar militar.
    ps. Nu am nimic in comun cu nobila meserie de profesor dar postez sub acest pseudonim (pe care o sa-l pastrez in continuare) tocmai pentru a-mi permite sa-ti corectez gravele greseli gramaticale si de exprimare pe care le faci peste tot pe unde comentezi. Trebuie sa-mi multumesti pentru progresele pe care le-ai facut in ultima perioada. Era si timpul .A trecut un an de cand postam pe aceleasi bloguri.
    Acelasi prof de sport…sau…………,

    RăspundețiȘtergere
  46. iata ce mi-a spus tata , ca i-ar fi spus tatal lui ... despre pregatirea ofiterilor pentru armata ...


    Si , ca sa nu uit ... odata cu renuntarea (dupa rascolutie) la gradul de "locotenent major" absolventii institutiilor de pregatire a ofiterilor (pentru armata) , la finalizarea studiilor , sin inaltati la gradul de 'sublocotenent' .

    RăspundețiȘtergere
  47. Excelent mos Alecu scuze Gigel(ai trecut in grupa baietilor mari cu aceasta disertatie)
    Ps.finalul mi se pare apoteotic! Manageri ???!!
    Rezultatul este vizibil chiar si pe bloguri!!

    RăspundețiȘtergere
  48. ,,profundorul calului"? Terminologie de arme intrunite ?

    RăspundețiȘtergere
  49. PS Scuze @Profu- Trei da ! Trei am si eu1 Pe cel care l-am uitat l-am evocat undeva pe blog .
    Si mai am unul de psihopedagogie la Bucuresti!!Tu??
    Mai usor cu amenintarile ca vine politia Blogurilor si nu te vad bine! Mergi si joaca un fotbal !!Czar

    RăspundețiȘtergere
  50. Cred ca-l cunosc pe Prof..Il las sa mai debiteze ...Radu Cojex

    RăspundețiȘtergere
  51. Nenea Cezare ... matale iar incurci borcanele ...
    Ce-ai vrut sa spui cu : "Excelent mos Alecu scuze Gigel ..." ? Eu am un 'mos' (pe aici , pe la noi , asa se spune la 'unchi') , dar il cheama Alexandru ... mos Sandu ... de mos Alecu am auzit ... adica am vazut spuse de-ale lui prin diferite locuri ... Nu inteleg nici mort , ce-ai vrut sa spui .
    Poate ar trebui ca nenea 'profu de sport' sa-si continue eforturile de a te face sa scrii mai pe intelesul tuturor ...

    RăspundețiȘtergere
  52. S-ar putea pustiule(sa incurc borcanele)..dar nu prea cred !!
    Doar M.Alecu mai putea face un lucru asa temeinic ! E drept el mai mult cu cifrele si abacul.
    In orice caz te-am promovat in categ. baietilor mari!Czar bey

    RăspundețiȘtergere
  53. bey Czar,
    cind dracu o sa te porti frumos? Ce ai ? Ai luat paraziti ?

    RăspundețiȘtergere
  54. Brava Gigele, brava domn prăfesor! Perfect di akord cu ceia ci aţ postat! Poati amu o fi înţăles şî Cezărel cum stă treaba cu şcoalili înalti. Pi vremuri, pîn a fi prinţu cerşătorilor am cunoscut un ing. militar cari făcusî şcoala di RL di 4 ani la Bv, ulterior continuîndu-ş/completîndu-ş încâ 2 ani studiili la Politehnica din Buc.
    ........
    Măi ci-mi place mie de voi...Pînă la urmâ cam di tăţ. Asta îi treaba: "şî ni iartâ nouaâ greşălili noastri, pricum şî noi iertãm greşîţîlor noştri"!
    PS. Cezari am auzît cî Beşîcâ vre sâ de Legea lustraţîi (bre nu ti gîndi cumva la lustruitu ghetilor, ai înţăles?), adicâ dacâ ai fost membru di PCR...pensioara ţ-o ie! Aşa câ ie-ţ adio di la măriri şî revizuiri!

    RăspundețiȘtergere
  55. @ Cezar,
    Amenintarea cu politia blogurilor m-a dat gata.Pai bine mai Cezarus,dupa ce ma jignesti si afirmi ca ,,...ma bag ca musca in profundorul calului"...,tot tu te dai ,,lovit " cand eu,baiat fin, te bag (virtual bineinteles) doar cu nasucul acolo unde tu m-ai bagat in integralitate ?
    Dar despre jignirile pe care le aduci oponentilor tai pe toate blogurile unde comentezi, ce parere ai ? Sa-ti reamintesc eu cateva ,,perle” : prost / incult /javra /…mai nou …,,neica nimeni” /…( revezi comentul din seara asta de pe blogul tau), si putem continua fiindca am o adevarata colectie adunata de-a lungul unui an de zile .M-ai inteles Cezare ??? alias T-rex /Jvek G/ Legionarul / tnt-atul …,samd.
    ps. Inainte de a face pe altii ,,neica nimeni”,te rog sa te uiti cu foarte mare atentie in oglinda si sa te analizezi in primul rand pe tine.
    profu de sport,

    RăspundețiȘtergere
  56. Vezi matale , nene Cezare , tare nu ai matale aceea care ii ziceti voi , oamenii mari ... "consecventa" .
    Pai , mai zilele trecute , m-ai pus 'la colt' si m-ai ponegrit in fel si chip , si m-ai dat afara (cu suturi in cur) de pe blogul lui matale ... si acuma ...??!!??
    Asta ma face pe mine sa am mare grija cind vad ceva scris de matale ... nu prea se poate baza omul pe spusele lui matale ... ideile lui matale se 'balanganesc' dupa cum bate vintul ...

    RăspundețiȘtergere
  57. Păi domn profesor...când s-o uita Cezăruş în oglindă ce-ar putea vedea decît chipul şi asemănarea mea?
    I-HA

    RăspundețiȘtergere
  58. Greu somn am dormit !Dar din ce vad aici,mai bine ma culc iarasi,ca sar schije in toate directiile.
    Scortzea

    RăspundețiȘtergere
  59. Au ! Ce vad ?Gata,ne lustreste ?!
    Scortzea

    RăspundețiȘtergere
  60. ,,AVOCATUL : Doctore, inainte sa faci autopsia, ai cautat sa vezi daca mai avea puls ?
    MARTORUL : Nu
    AVOCATUL : Ai controlat tensiunea ?
    MARTORUL : Nu
    AVOCATUL : Ai verificat daca mai respira
    MARTORUL : Nu
    AVOCATUL : Deci e posibil ca pacientul sa fi fost inca viu atunci cand ai inceput autopsia ?
    MARTORUL : Nu
    AVOCATUL : Cum poti fi sigur Doctore ?
    MARTORUL : Pentru ca creierul lui statea pe o tavita pe biroul meu
    AVOCATUL : Inteleg, dar nu ar fi putut totusi ca pacientul sa fie viu, in ciuda acestui lucru ?
    MARTORUL : Ba da, e posibil sa fi fost viu si sa practice avocatura !"

    RăspundețiȘtergere
  61. Plantonu, plantonu! Iar doarme Cezar...

    RăspundețiȘtergere
  62. Desteptareeeea! Mai dormiti inca? Hai la munca? Cezare tu ce ai in plan astazi inafara de taiat frunza la dulai?
    Mos Bodringa

    RăspundețiȘtergere
  63. @Gigel- cand ai meritat suturi, ai primit! Cand ai facut o fapta buna ai fost recompensat si promovat!
    Asta nu-i inconsecventa baiatule ci OBIECTIVITATE
    PS.Ai observat o chestie? Eu am incercat sa-mi dau cu parerea (buna -rea) vizavi de subiectul pus in pagina de Admin!
    Daca faci o analiza la fel de documentata si obiectiva la reactiile colegilor promit sa te promovez iarasi!
    Eu zic ca majoritatea(a excelat prof.. si Magarul) au sarit sa hamaie ca niste catei la Urs!! Czar

    RăspundețiȘtergere
  64. Pai Cezare nu esti si tu prietenul nostru? Cum am putea sa te uitam tocmai pe tine? Da ia zi...ti-au cam fugit mushterii de pe blog, ce se-ntimpla? Cheama si tu un popa si fa o exorcizare ca poate v-a intrat dracu sub coada!
    Calugaru Printrecostal

    RăspundețiȘtergere
  65. @All -Atentie: Profu de sport...este 100% garantat,marele,inegalabilul ,viteazul ...N I K K !!
    Cautati in arhiva si veti vedea cu cine aveti ..onoarea!!! RADU COJEX (Detectivul de serviciu-Vive la France!!)

    RăspundețiȘtergere
  66. ,,Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) infirmă soluţiile de neurmărire penală a lui Sorin Ovidiu Vîntu date în dosarele privind FNI, Banca Agricolă, Banca de Investiţii şi Dezvoltare (BID), dar şi în cazul falimentului Băncii Române de Scont (BRS), informează, joi, Ministerul Public. "
    LUME,LUME,A VENIT CIRCUL !
    Scortzea

    RăspundețiȘtergere
  67. Stelian P.
    Apropo de circ:

    "03.08.2011
    Comunicat spre disperarea neprietenilor


    Transmitem oficial tuturor membrilor sindicatului ca, pe data de 25 iulie a.c., plangerea SCMD impotriva statului roman a fost inregistrata la Bruxelles. Urmarea, speram sa o deducem din proasta dispozitie a tandemului neostalinist Basescu–Boc si din agresivitatea tot mai fatisa a ciocoilor guvernamentali!…

    Honor et Patria! Vae victis!

    PRESEDINTELE SCMD,
    Col. (r) Mircea DOGARU"

    Eu nu ma pricep la legi asa ca ii intreb pe cei avizati:
    - Dogaru a epuizat toate caile in justitia romana (adica a pierdut toate cele 22.000 de procese) ca a ajuns la Bruxelles ?
    Din ce am citit prin ziare acolo ajungi dupa ce nu mai ai sanse in Romania.

    RăspundețiȘtergere
  68. Ai un pic de răbdare mheeei făţioare şi-om vedea care-i treaba cu Dogaru!

    RăspundețiȘtergere
  69. NIKK.....NIKKK......NIKKKKKK !!!!_Ecoul

    RăspundețiȘtergere
  70. @All -Atentie: Profu de sport...este 100% garantat,marele,inegalabilul ,viteazul ...N I K K !!
    Cautati in arhiva si veti vedea cu cine aveti ..onoarea!!! RADU COJEX (Detectivul de serviciu-Vive la France!!)

    RăspundețiȘtergere
  71. http://constantingheorghe.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
  72. @ radu cojex,
    Cu siguranta nu esti tu cel care posteaza dar din respect pentru comentatorii blogului o sa raspund provocarii.
    Am revazut si eu arhiva blogului.
    NU am ce-mi reprosa.
    Imi asum tot ce am postat sub pseudonimul Nikk si mai mult decat atat sunt din ce in ce mai convins ca am avut dreptate.
    profu de sport,

    RăspundețiȘtergere
  73. Uiteee băiet cinstit,nu ca Cezăruş care umblâ cu fofîrlica. Brava lui!

    RăspundețiȘtergere
  74. @profu de sport
    Mai pe seara punem de-o miutza!
    Scortzea

    RăspundețiȘtergere
  75. @ Scortzea,
    Cu multa placere.
    profu de sport,

    RăspundețiȘtergere
  76. Mei, mei ...
    Ce trozneala o sa mai fie!
    Au venit forte proaspete. Altii, s-au regrupat!
    Cativa, si-au loat ieroplanele si s-au dus!
    Armari si inarmari, de spariet copchii.
    Taberele, incet-incet au prins contur.
    Trebe sa aranjam cumva si galeriile!
    P.S.: Eu salut pe NIKK, dar nu ma pot fara Czar!
    Mei, mei ... ce tavaleala o sa ia unii.

    RăspundețiȘtergere
  77. @Stelian P
    Pe InfoMondo
    "Stelian P. a scris:
    28 Iulie 2011 la 2:00 pm
    ELENA
    Da, am inteles gresit dar imi mentin parerea enuntata mai sus. Ca jurist nu comentez solutiile instantelor ci le execut (aplic) si recomand acest lucru tuturor."
    iar aici, putin mai sus, ziceti
    "Eu nu ma pricep la legi asa ca ii intreb pe cei avizati:
    - Dogaru a epuizat toate caile in justitia romana (adica a pierdut toate cele 22.000 de procese) ca a ajuns la Bruxelles ?
    Din ce am citit prin ziare acolo ajungi dupa ce nu mai ai sanse in Romania."

    Intrebare
    De ce pe InfoMondo aveti o calitate si aici ... alta?

    Astept raspuns. Voi reveni.

    RăspundețiȘtergere
  78. Multumim Radu Cojex! Stai aproape.

    RăspundețiȘtergere
  79. Stelian P.
    @Anonim 4 august 2011, 15:33
    Recunosc ca sunt jurist dar stiu ca treaba asta ii supara rau pe unii asa ca am glumit cind am scris ca nu ma pricep. In fond nu studiile mele conteaza aici ci raspunsul la intrebarea pe care am pus-o si astept raspuns de la juristii care au mai multa credibilitate decit mine.

    RăspundețiȘtergere
  80. @ anonim 16:10,
    Transmite-i lui Raducu sa-l cheme si pe Gourkha si sa stea grupati.
    profu de sport,

    RăspundețiȘtergere
  81. Stelian P.
    PS
    Raspunsul pe care il astept nu e pentru mine ci pentru cei care citesc aici.

    RăspundețiȘtergere
  82. Mheeei varu-meu Stelian P, nu ti-am spus sa ai rabdare?

    RăspundețiȘtergere
  83. Deci asa Tapule-brava lui!! Da-i si niste lapte ba rapgiugosule!

    RăspundețiȘtergere
  84. Da, da, laptili nieu îi bun pintru cei oficoş! Numa tre sâ tragâ oleacâ di ţuţurluş şî gata...iar dacâ mai insistâ poati sâ sî aleagâ şî cu oleacâ di brînzâ-tre sî folosascâ tiriplişca, brînzâ cari-i mai ceva ca ceia Camembert.

    RăspundețiȘtergere
  85. PS. Cezăruş vez câ ti-mpung! Nu ieşti cuminti şî-ţ bagi coada ca nicuratu!

    RăspundețiȘtergere
  86. @Pt Stelian (de la care inca mai astept floarea promisa)

    Curtea Europeana a Drepturilor Omului
    Are sediul la Strasbourg. Este singurul organism juridic autentic, creat de Conventia europeana a drepturilor omului si compus din 46 de judecatori. Ea asigura in ultima instanta respectarea de catre statele parti a obligatiilor rezultand din Conventie.

    Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene
    Are sediul la Luxemburg si asigura respectarea dreptului comunitar, interpretarea si aplicarea tratatelor Uniunii Europene.

    Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene
    Are sediul la Luxemburg si asigura respectarea dreptului comunitar, interpretarea si aplicarea tratatelor Uniunii Europene.

    Comisia Europeana
    Organ executiv al Uniunii Europene cu sediul la Bruxelles, care monitorizeaza aplicarea corecta a dispozitiilor tratatelor si a deciziilor luate de institutiile Uniunii.

    RăspundețiȘtergere
  87. Stelian P.
    @Anonim 5 august 2011, 09:01
    Cind promit ceva ma tin de cuvint.
    Recunosc ca m-am cam grabit cu interpretarea comunicatului dogarian. D-l "Vae victis !" nu preciza de unde a primit confirmarea inregistrarii si nici macar ce a cerut in plingerea respectiva. Rautacios cum sunt puteam sa deduc ca cererea a fost adresata unei clinici de marire a penisului, mai ales avind in vedere "proasta dispozitie a tandemului neostalinist Basescu–Boc.."
    Multumesc pentru clarificarile vis-a-vis de institutiile europene.

    RăspundețiȘtergere
  88. @Admin
    Unde sunt comentariile din perioada
    5 august 2011, 09:01 -:- 6 august 2011, 09:08 ??!

    RăspundețiȘtergere
  89. @ano 11;12,
    Vezi ca uitasi sa postezi.
    Sau te uita pe unde le postasi.
    Inca n-ai aflat? Aici nimeni nu umbla la comenturile noastre!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite