Pensiile cadrelor militare. Hotărâri CEDO. Reforma produsă prin Legea nr. 119/2010. Decizii de inadmisibilitate

Hotărâri CEDO.

Pensiile cadrelor militare. Reforma produsă prin Legea nr. 119/2010 - decizia de inadmisibilitate în cauza Constantin Abăluță și alții c. României

JurisClasor CEDO - Iunie 2012, 06

Autor: Dragoş Călin

Categorie: Decizii de inadmisibilitate

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a respins ca inadmisibile, în temeiul art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie, plângerile referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție coroborat cu art. 14 din Convenţie.

Reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor.

În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă. În speță, Curtea a apreciat că împrejurarea că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

Prezentarea cauzei

Potrivit situaţiei de fapt reţinute de Curte în decizia de inadmisibilitate analizată[1], dl. Constantin Abăluţă şi alte 306 persoane, reclamanţi în această cauză, au beneficiat, în calitate de foste cadre militare, de pensii militare de stat, stabilite în temeiul Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat. Pe durata serviciului lor, au plătit la buget aproximativ 5% din soldă, pentru a se bucura de o pensie complementară. Pensia lunară reprezenta aproximativ 60% din ultima soldă şi era achitată în întregime de la bugetul de stat.

Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică a abrogat mai multe sisteme speciale de pensie, inclusiv pe cel al militarilor, tocmai pentru a asigura echilibrul bugetar şi pentru a corecta inegalităţile dintre diferitele sisteme de pensii. În baza H.G. nr. 735/2010, pensiile foștilor militari trebuiau să fie recalculate şi incluse în sistemul de pensii publice în termen de cinci luni de la data intrării în vigoare a noii legi.

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice a instituit un nou sistem general de pensii, aplicabil totodată și militarilor. Pensiile acestora din urmă au fost recalculate prin determinarea stagiilor de cotizare și a punctajelor medii anuale, pe baza veniturilor realizate lunar de către beneficiari și stabilirea cuantumului fiecărei pensii. Durata serviciului militar a fost asimilată cu o perioadă de contribuţie.

O.U.G. nr. 1/2011 a abrogat H.G. nr. 735/2010, modificând anumite aspecte tehnice de calcul al pensiilor şi a prelungit termenul pentru punerea în aplicare a noului sistem general.

Reclamanții au susţinut că introducerea noului sistem a condus la reducerea cuantumului pensiilor lor. Între timp, multe foste cadre militare, inclusiv o parte dintre reclamanţi, au solicitat instanțelor de contencios administrativ anularea H.G. nr. 735/2010 şi menţinerea vechii metode de calcul pentru pensiile lor. După abrogarea H.G. nr. 735/2010, Curţile de Apel din Cluj şi Bucureşti au respins aceste acţiuni.

Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție şi art. 14 din Convenţie, reclamanții au susţinut că reforma sistemului de pensii le-a încălcat dreptul lor la respectarea bunurilor, lipsindu-i de pensia stabilită la data pensionării, în timp ce alte grupuri sociale, inclusiv foştii magistrați, continuă să beneficieze de un mod de calcul al pensiilor mai favorabil. Reclamanţii au mai susţinut și că, din pricina modificărilor legislative efectuate, nu au dispus de un recurs efectiv, care să le fi permis să se plângă de situaţia în cauză şi să pretindă redresarea acesteia.

Curtea nu a considerat că este necesar să se pronunţe cu privire la existenţa în dreptul intern a unui recurs efectiv şi asupra obligaţiei reclamanților de a-l exercita, plângerea fiind inadmisibilă, pentru următoarele motive:

Curtea a reiterat că, deşi art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție garantează plata prestaţiilor sociale pentru persoanele care au achitat contribuţii la bugetul asigurărilor sociale, acest lucru nu poate fi interpretat ca oferind dreptul la acordarea unei pensii într-un cuantum determinat (a se vedea, în special, Skorkiewicz c. Poloniei, decizia din 1 iunie 1999, nr. 39860/98; Jankovic c. Croaţiei decizi, nr. 43440/98; Kuna c. Germaniei, decizie, nr. 52449/99; Blanco Callejas c. Spaniei,decizia din 18 iunie 2002, nr. 64100/00; Maggio și alții c. Italiei, 31 mai 2011, nr. 46286/09, 52851/08, 53727/08, 54486/08 şi 56001/08, par. 55).

Statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale. Curtea a reamintit, în acest sens, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, că autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice, iar Curtea respectă alegerea lor, cu excepţia cazului în care aceste mijloace se dovedesc în mod evident lipsite de un temei rezonabil (Jankovic, citată anterior; Kuna, citată anterior, şi Mihăieș și Senteş c. României[2], decizia din 6 decembrie 2011, nr. 44232/11 şi 44605/11).

În speță, Curtea a subliniat că reforma sistemelor de pensii a fost fundamentată pe motivele obiective invocate la adoptarea Legii nr. 119/2010, şi anume contextul economic actual şi corectarea inegalităţilor existente între diferitele sisteme de pensii.

În această privinţă, Curtea a constatat că diminuarea pensiilor reclamanţilor a reprezentat o modalitate de a integra aceste pensii în sistemul general prevăzut de Legea nr. 263/2010 şi a arătat că motivele invocate pentru adoptarea acestei legi nu pot fi considerate drept nerezonabile sau disproporţionate.

De asemenea, Curtea a reținut că reforma sistemului de pensii nu a avut un efect retroactiv şi nu a adus atingere drepturilor la prestaţii sociale, dobândite în temeiul contribuţiilor la bugetul asigurărilor sociale, achitate în timpul anilor de serviciu, ci numai unei părți din pensie, care era susținută integral de la bugetul de stat şi care reprezenta un avantaj de care reclamanții beneficiaseră mulțumită naturii profesiei lor (a se vedea, mutatis mutandis, Frimu și alții c. României, decizia din 7 februarie 2012, nr. 45312/11).

În ceea ce priveşte diferenţa de tratament, în raport de alte categorii de pensionari, Curtea a constatat că o diferență este discriminatorie, în sensul art. 14 din Convenţie, în cazul în care nu are nici o justificare obiectivă şi rezonabilă.

În speță, Curtea a reținut că faptul că alte categorii sociale se bucură în continuare de un mod de calcul favorabil al pensiilor lor ține, de asemenea, de marja de apreciere a statului.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a considerat că măsurile criticate de reclamanți nu i-au determinat pe aceștia să suporte o sarcină disproporţionată şi excesivă, incompatibilă cu dreptul de proprietate şi nu au fost în mod nejustificat discriminați în raport cu alți pensionari.

Curtea a respins, ca inadmisibilă, în temeiul art. 35 par. 3 şi 4 din Convenţie, plângerea referitoare la încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenție și art. 14 din Convenţie.

Notă

Prin această decizie, deși poate paradoxal pentru anumiți autori[3], Curtea reafirmă raționamentul expus prin decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 7 februarie 2012 în cauzele conexate Ana Maria Frimu, Judita Vilma Timar, Edita Tanko, Marta Molnar și Lucia Gheţu împotriva României (nr. 45312/11), când Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat neîncălcarea de către Statul român a dispoziţiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie, sub aspectul transformării pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, în vederea asigurării echilibrului bugetar în perioada de criză economică.

Astfel, este evident că nu puteam avea decât soluții similare, atât pentru categoria socială a foștilor grefieri, cât și pentru fostele cadre militare ori pentru celelalte categorii sociale ale căror drepturi la pensie au fost supuse unei reformei legislative unitare. Afirmăm acest lucru pentru că excepțiile au fost create nu de legiuitor, ci prin jurisprudența Curții Constituționale, pentru pensiile de serviciu ale judecătorilor, procurorilor din sistemul judiciar, judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi ai Curţii Constituţionale[4], precum și pentru consilierii de conturi din cadrul Curţii de Conturi[5], justificate prin statutul constituţional al magistraţilor, dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, dar şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestor profesii, ce impun acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. 3 din Constituție. Ca atare, nu se putea reține vreo diferență majoră între situația din cauza Frimu și alții c. României[6] și recalcularea pensiilor fostelor cadre militare.

Cum jurisprudențial s-a stabilit constant că statele părţi la Convenţie dispun de o marjă largă de apreciere pentru reglementarea politicii lor sociale, dată fiind cunoaşterea directă a propriei societăţi şi a nevoilor sale, autorităţile naţionale sunt, în principiu, cel mai bine plasate pentru a alege mijloacele cele mai adecvate în atingerea scopului stabilirii unui echilibru între cheltuielile şi veniturile publice. Marja este și mai mare atunci când necesitatea intervenției statului rezultă din consecințele pe care criza economică internaţională le produce asupra deficitului bugetar.

Nefiind momentul să punem în discuție vreo presupusă ”brutală scădere a calității jurisprudenței”[7], reamintim faptul că instanța de la Strasbourg respectă alegerea statelor, nefiind rolul său acela de a verifica în ce măsura existau sau nu soluţii legislative mai potrivite pentru atingerea obiectivului de interes public urmărit, cu excepţia situaţiilor în care aprecierea autorităților este vădit lipsită de orice temei rezonabil (a se vedea Wieczorek c. Poloniei, 8 decembrie 2009, par. 59 sau Mellacher c. Austriei, 19 decembrie 1989, par. 53).

Aceste aspecte se află, indirect, tot în mâna cetățenilor, inclusiv a reclamanților din cauza prezentată mai sus, însă doar în exercitarea dreptului prevăzut de art. 36 alin. 1 raportat la art. 62 alin. 1 din Constituția României.
________________________________________

[1] Decizia de inadmisibilitate pronunţată la data de 15 mai 2012 în cauza Constantin Abăluță și alții împotriva României (nr. 63627/11).

[2] Dragoş Călin, Reducerea salariilor cu 25% prin Legea nr. 118/2010 este compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenţie - decizia de inadmisibilitate în cauzele Felicia Mihăieș și Adrian Gavril Senteș c. României, Revista JurisClasor CEDO – Ianuarie 2012, www.hotararicedo.ro.

[3] A se vedea Costel Gîlcă, Implicaţiile hotărârii Frimu asupra proceselor privind recalcularea pensiilor militarilor, în Revista de Drept Social nr. 4/2012, p. 4-5.

[4] Decizia nr. 873 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.433 din 28 iunie 2010.

[5] Decizia nr. 297 din 27 martie 2012 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.1 lit. h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor şi art.196 lit.j) din Legea nr.263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012.

[6] Pe larg, a se vedea Dragoş Călin, Reformarea sistemului de pensii, prin transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, în temeiul Legii nr. 119/2010, este compatibilă cu art. 1 din Protocolul nr. 1 - decizia de inadmisibilitate în cauzele Frimu și alții c. României, Revista JurisClasor CEDO – Martie 2012, www.hotararicedo.ro.

[7]A se vedea Radu Chiriță, CEDO, Secţia a III-a - Decizia Frimu și alţii c. România (plângerile nr. 45312/11, 45581/11, 45583/11, 45587/11, 45588/11) din 7 februarie 2012, în Curierul judiciar nr. 3/2012, p. 139-140.
Sursa:
http://hotararicedo.ro/index.php/news/2012/06/pensiile-cadrelor-militare-reforma-produsa-prin-legea-nr-119-2010-decizia-de-inadmisibilitate-in-cauza-constantin-abaluta-si-altii-c-romaniei

NO COMMENT

Decizia era mai mult decat previzibila.

Nu-ti trebuia prea multa carte pentru a sti asta!

Referitor la acest subiect, mi-am expus deseori punctul de vedere.

Comentariile va apartin.

Admin