Danemarca. Acord politic pentru impozitarea emisiilor poluante din agricultură.
Într-un model care se dorește deschizător de drumuri, fermierii ar urma să plătească, din 2030, până la 100 de euro pe an impozit pentru o vacă, dar pot obține subvenții echivalente cu această sumă dacă respectă normele de agricultură ecologică.
După luni de negocieri cu patronatele din agricultură și cu grupurile de mediu, coaliția de guvernare din Danemarca a anunțat un acord pentru ceea ce ar urma să fie primul model din lume de taxare a emisiilor din agricultură cu efect asupra încălzirii globale. Nu numai vacile ar urma să fie taxate, ci și porcii sau oile, dar emisiile de metan în cazul bovinelor sunt mult mai mari.
Parlamentul danez ar urma să voteze în acest an modelul de taxarea și subvenție care va intra însă treptat în vigoare din 2030 și până în 2035. Astfel, el implică stimulente pentru fermieri pentru a reduce emisiile, cu o subvenție de bază de 60% pentru cel puțin primii doi ani. Dar politicienii danezi par să spere că sistemul va fi preluat și de alte țări europene, fermierii danezi arătând că o acțiune unilaterală a Danemarcei le-ar afecta grav exporturile.
Søren Søndergaard, președintele Consiliului danez pentru Agricultură și Alimentație, a declarat că modelul fiscal propus ar fi avantajos pentru “fermierul care utilizează soluții climatice aprobate și durabile din punct de vedere economic, pentru că el poate evita complet impozitarea”. De altfel, unele organizații ecologice au arătat că deducerile oferite sunt prea mari pentru ca taxarea emisiilor să fie cu adevărat eficientă.
Animalele rumegătoare precum vacile și oile produc metan prin sistemul lor digestiv, în timp ce emisiile animalelor omnivore, precum porcii, sunt mai mici. Luând în calcul și îngrășămintele folosite pentru susținerea pășunilor, agricultura produce, la nivel mondial circa 11% din emisiile cu efect de seră, aproape două treimi din acestea fiind cauzate de vaci. În medie, o vacă produce, într-un an, echivalentul a șase tone de echivalent CO₂ în metan, ceea ce, pe sistemul propus de danezi ar implica un impozit de 96,50 euro. Danemarca este unul dintre cei mai mari exportatori europeni de lactate și carne de porc.
Acordul politic danez, care pune bazele pentru introducerea taxei din 2030, vine la doar câteva luni după ce fermierii au protestat în toată Europa împotriva măsurilor de mediu. Noua Zeelandă, un alt mare exportator mondial de carne de vită și de oaie, a renunțat luna aceasta la o inițiativă similară.
SURSA: https://www.biziday.ro/288773-2/
NOTA: Mulțumesc pentru semnalare si comentarii,

Atâta-i duce mintea pe "iecolojiști":
Danemarca.
Acord politic pentru impozitarea emisiilor poluante din agricultură.
Într-un model care se dorește deschizător de drumuri, fermierii ar urma
să plătească, din 2030, până la 100 de euro pe an impozit pentru o vacă,
dar pot obține subvenții echivalente cu această sumă dacă respectă
normele de agricultură ecologică.
https://www.biziday.ro/288773-2/
Puneți băi taxă pe boii, vacile și oile din Parlament, footu-vă-n guri de cretini🖕
Vai de noi! " Sărăcia -n cur ne -mpunge, noi fugim dar ea ne -ajunge"...
RăspundețiȘtergereCe -o face bășinosu de Țiuzăr cu atâtea căpri? 😂
RăspundețiȘtergereTot din 2030 se interzice și încălzirea cu sobe cu lemne. O să facem focul noaptea, ca hoții, ca pe vremea când ascoltam Eoropa Liberă, la radio !
RăspundețiȘtergereCea mai mare satisfacție pe anul ăsta e că dulapul 6 căș a loat mumu mumu de la otan. Mai urmează să ia mumu mumu și discipolul lui, nea osânză plenițarul. Garantat 100 la 100 ! Să ne bucurăm de prezent și să lăsăm vacile, că mai e până atunci. Între timp o să apară și o lege nouă a pensiilor militare, prin care o să him reparaț RK ! Șoșoacă o să ne scoată din otan și o să ne bage, cu Putin și poporul rus, în Organizația Tratatulu de la Kursk. Și, tot până atunci, o să-i umplem și ceapka de câcat oierulu petrea din Gheyșoara.
RăspundețiȘtergereSlava friț !
Sugestivă poza ! Zici că-s ai noștri aleș, care se uită cu gingășie la Șoșo, când îș anunță candidatura !
RăspundețiȘtergerePesea: până în 20-30 sigur se rupe mUE ! Ne vin vacile acasă. Iar se umple Mucurestanul de coloraț autohtoni, made in Felentari.
După noua lege a penziilor pentru tilicari, Țiuzer Ceobenu o să fie inclus la Alte Condiții Foarte Speciale. Stagiile de *Mulgător țapi* și *Colector căcăreze bio* o să fie asimilate cu stagiile aviatorilor pe supersonice de luptă.
RăspundețiȘtergereCel puțin 2 ani la an de Armată Pură o să primească pe decizie.
Slava Dogy ! Un camarad adevărat, care nu s-a lăsat el intimidat de niște aroganțe subțirele !
RăspundețiȘtergereSlava Haxa Binelu, Doggy și cu Țiuze Muci pi Kept- ce-i ca oaia de deștept !
Ci di prosti..pi icisa
RăspundețiȘtergerePentru vaci..deja s.a patentat prin Irlanda..rezervoare care se monteaza pe bovine si se colecteaza metanul care apoi se vinde pentru ardere
Prostilor..😅🤣😂
....e ceva ca cum are pmt...pleoasca!
RăspundețiȘtergereCa sa intelegeti mai usiuot
Țiuzăre, daci kel, urât și prostovan ești, tu sulele nostre un an să le belești.
RăspundețiȘtergereNu mai zdruncinați mătărânga,ziceceți dacă ne mai dă ceva după topicul lu' cucuvaie!
RăspundețiȘtergereNu mai ziceți nimic,m-a desumflat moș kalicu cu cămașa-n ciapca lui!
ȘtergereCiobârlane știi bancul cu,cămașa?Cuca-m-aș în ciapca ta!
RăspundețiȘtergereClasa a-2-a TAB...mangafa..
RăspundețiȘtergereDoar doi ofiteri aveam , din unitatea in
care am activat!
Obtinut dupa un curs de 2 -două - luni la Fagaras!
RăspundețiȘtergereNu are treaba..cu impactul bugetar!
RăspundețiȘtergereEste belit bugetul Armasii!!??
Incepe lupta pentru voturile tilicarilor si a celor care traiesc din pensia lor!!
RăspundețiȘtergereIo..tot cu domnul Drula..ca ne da o ..lupaa..garantat!
Incepe lupta pentru voturile tilicarilor si a celor care traiesc din pensia lor!!
RăspundețiȘtergereIo..tot cu domnul Drula..ca ne da o ..lupaa..garantat!
Taci bă ciobârlane căca -ne-am în ceapka ta când pe bostan o vei punea!
RăspundețiȘtergerePăi ori le dăm prietenilor tăi orckranieni bani să - nvețe să conducă muștele la zbor, ori se măresc soldele de grad.
Habar n-am despre ce tot vorghiț. Un singur lucru am înțeles dupe aciulea: că singurul prostan instruit să colectează bășinile de la vaci, dupe nici doo luni de curs-de belit pula la urs, este petrea prostul. De fapt doi or fo din toată unitatea: spețialiști principali 1 colectare bășini bovine !!!
RăspundețiȘtergereCa să nu hiu reutăcios, am înțăles și faptul că *Anonimul* petrea e de fapt prostovanul Cezar, așa dupe cum si-a zmăngălit singur intitulările, la 15,05 și 15,07 !
Na, ce să-i faci, în prostia lui de 3kmp, a uitat că-i anonim !
Bă, mare-i grădina Domnulu nostru !
Da, corect ce a scris Moș Karici ot Dolhasca: câcat aruncat în ventilator ! Iar prostovanii lui cufureț@yad.com dăjea or reînceput să se smardoiască pe sume și cuantumuri, potrivit proveniențelor- dân Tratatul de la Varșovea, or dân Otan- falanga Ciurucă erou !
RăspundețiȘtergereBă..pmt/UKP..chestia cu rezervoarele pentru colectarea metanului la vaci si boi..fara nici.o aluzie..a facut.o un ing.destept prin Irlanda
RăspundețiȘtergereE fix ca cum duci tu pleoasca...
Susțin brevetarea prostotipului.
ȘtergereA mai fost unul, la pandemie, care a inventat izoleta cu vid.
Parțicip..dar ca deobicei o inhata..pmt😅🤣😂
RăspundețiȘtergereDar să lăsăm aroganțele și să ne pregătim de meci ! Va fi ca în filmul A doua cădere a Constantinopolului ! Prima o fo dăjea, cu Beljea !
RăspundețiȘtergereÎn 140-150 de minute suntem dăjea arenjaț și cu flobalu ăsta !
RăspundețiȘtergereDa mai avem o speranță, că a chemat Edy niște poki frecători de minuni și ne calificăm direct în finală !
Singurii prostovani ai turneului, care umblă cu șmekereli și aranjamente ! Noi nu prea suntem în stare să băgăm berbunca în poartă, însă dacă ne ajută și zeii cei buni, așa pe nevăzutelea, s-ar putea să înfrângem !
Bine că nu mai joacă pacostea aia de Chiurekeș, că sigur i-o punea în ațe lu Niță, la cât de valoros e !
Pesea: iar cară ăștia lăzi cu bere la 7 ! De data asta au ceoku mai mic decât la meciul cu Beljea ! Atunci, la pauză dăjea recitau din Tom și Gerii !
ȘtergereNici nu trebă să mă uit la meci. Dacă urlă, e de bine. Dacă-i liniște, înseamnă că e mumu mumu.
La 19 dau pe Netflix.
Una la mână !
RăspundețiȘtergereDupă pulile și pumnii-n pereț de la ăștia, de la 7, înseamnă că e de bine !
Mai urmează, mai urmează !
Eo zic, totuși, să-i roage pe polonej să nu plece încă, ca să se întoarcă împreună !
Pesea: îs foarte buni ai noștri, mai ales ăla Hagea, care și-a legat părul ca Batistuta. Și Alibaba e bun, numa că se crede la păcănele, în gara Giurgiu, nu la flobal în Jermanea !
ȘtergereAuz frate, până și orașul unde se joacă- mă rog, unde joacă Slovacii, iar ai noștri doar aleargă, are nume predestinat: FrankFURT ! Adică, ș-o cam fură !
Las că le rezolvă ăl bătrânu, s-a dus la budă să mozolească iconițili frecătoare de minuni !
Crecă s-a întâmplat ceva, că zboară nijde cotii de bere pe jeamuri !
RăspundețiȘtergerePesea: crecă ne-o băgat-o bachidea cu leordeanu de la Roman !
ȘtergereDin 11 m o bag și eo în ațe, cu mânurile la spate !
ȘtergereBă, da Chipirlică de la Steaoa de ce nu joacă ?
RăspundețiȘtergereS-a întors tata Puicu de la budă. A arenjat cu Big Bos ca să batem.
RăspundețiȘtergereDar să revenim la tema zilei: bă petreo, ia mai povestește-ne tu noo cum e cu aparatul ăla de cules bășini de vacă ! Tu aveai în dotare așa ceva, când iereai șăfu Gazului ? Ori nu aveaț dăcât boi, prin umeaua aia, care numa se râgâia !
RăspundețiȘtergereBă am înfrânt ? Că e muci ăștia de la 7 !
RăspundețiȘtergereCântă nuș ce cu Ole, ole-Țiuzer oaia prost mai eeee !
ȘtergereMă dus cu crepo la Universitate !
RăspundețiȘtergereĂștia-s muci total. Crecă nici nu mai știu pe unde și-au lăsat leptoapele !
RăspundețiȘtergereTreziți-vă bă talharilor !
Acu e momentul să ne facem că merjem în grup, la Universitate, însă să ne oprim la Em o 100, să-i facem o cântare lu Tîlhar !
Oleeeeeee !!!!
Hai bă Țiuzere la mumu mumu, ce dreq faci ? Te-ai ramolit și tu, bă moșnege ?
RăspundețiȘtergereHai la un smardoi, ici șea !
Slava Țiuzer !
Țiuzăre, nu uita la ora doo să tragi pe nas metanul dintre bucile noastre și să ne -nbelești la oo
RăspundețiȘtergereVulpoilor v-ați revenit?
RăspundețiȘtergereĂsta micu încă nu a golit frijideriu de bere ! Îl avea ticsit, de la meciul de ieri, cu două cutii și jumate de bere de Solca !
RăspundețiȘtergerePesea: habar n-aveț ce e aia. Au venit ăștia de veselă amintire, fesenarii lu Cio&Ciu și au desființat fabrica ! Adică, au privatizat-o, până au băgat-o de tot în câcat !
ȘtergereMoaaaa, ce bere ! O singură fabrică din RSR mai concura cu Solca, ceva de pe V.Prahovei ! Acu, toate e la fel: borhot.
Țiuzereeee, ALUPIGUS, bă moșnege !
Rezervoarele alea montate pe spatele bovinelor in Irlanda sint ca cum are pmt..montata ploasca!
ȘtergereDa, cele mai bune beri pe vremuri erau Solca și Azuga. Din prima a rămas doar eticheta, cum de altfel s-a- ntâmplat cu tot ce era bun pe vremea lu' Ceașcă.
RăspundețiȘtergereȚac, pac și urșii cade 😁!
RăspundețiȘtergereBă ce căldură, bă ce căldură, Țiuzăr vin' de ne suflă în sulă
RăspundețiȘtergereO lege foarte buna! O astept demult!
RăspundețiȘtergereSa nu mai fure porcul de la bloc-caldura platita de catre cei care au ramas la incalzirea si apa calda centralizata!
Foarte misto si corect ar fi ca sistemul centralizat sa nu.i mai reprimeasca!
RăspundețiȘtergereApevilă, tu-i explici Ciobârlanului de 2 metri pătrați, când la el 3 km pătrați reprezintă un pătrat cu latura de 3 km? 😂😂😂
RăspundețiȘtergereSa.i impuste..da.i în lupa mea
RăspundețiȘtergereEi au furat si distrus CETURILE..la fel ca sistemele de irigatii facute de armata
Deci cît îi latura la 2m.patrati😅🤣😂
RăspundețiȘtergereExista varianta fezabila..sa se faca instalatie cu manivela.😇🤣😂
RăspundețiȘtergereDai la manivela..faci baie..sau stai in coltul camerei
Garantat ai 90 grade1😅🤣😂😛😜🤔😝🤑
😂😂😂
ȘtergereȚiuzăre, eu nu vin cu manivela, o să vin cu mandravela 😜
RăspundețiȘtergereMăcar cu - atât să ne alegem la anul. Oricum, dacă bagă hoții ăștia de puliticieni asigurările de sănătate, nu vom vedea nici măcar jumătate. Toți rahații ăștia behăie că la apeviști sănătatea e gratuită, dar de fapt nu e
RăspundețiȘtergereȚiuzăre, ciobârlane, nu uita la ora doo să ne -o sugi și să ne -nbelești la oo
RăspundețiȘtergereParaziți sculați la treabă!Da' dacă tot sunteți pe ducă ce rost are să vă mai sculați?Da', dacă totuși sunteți hotărâți vedeți în magazie cazmaua,lopata,târnăcopul,barosul și...la betoane,la cement.Scăpați de,depresie!
RăspundețiȘtergereALUPIGUS PE NEPISATE !
RăspundețiȘtergereCaesare mânca-mi-ai poola!
ȘtergereNu mai ai demult..esti reptilian de la prea multe vacținuri
ȘtergereTe inmultesti prin oua😅🤣😂
Neața! Luaț un ceai cu bromură și lamuie să vă treacă greața.
RăspundețiȘtergere😅🤣😂
RăspundețiȘtergereViurele..Viurele..te prind eu la înghesuialaă
Iar Tu ..Mie !
RăspundețiȘtergereDar nu cred ca ti.o dau!!
Prea esti infectat cu boli de la gainile moarte..!!
..pmt se pare ca a intrat urgent in RK..
RăspundețiȘtergereMERGI SA.L VEZI!
Ciobârlane, vezi că te așteaptă să -i faci o clismă cu dejtu' ăla al tău din fotografie
ȘtergereS ici șea.
RăspundețiȘtergereCaligulă mare pe Mucurești !
ȘtergerePesea: poate mi-o bagă bachidea actoalizată, ca să dau și eo drumul la ac !
ȘtergerePe blogul Cufurețului@cazansmoală.yad a publicat unul o zdelcă, adresată Prostănacului, de către o adunătură- o altă adunătură !, intitulată Corpul Tilicarilor Apeviști Cluuuj. Semnează un general dr. ec. dipl. ing. prof. și 2 COIlinei !
RăspundețiȘtergereFoarte frumos ! Oamenii nu vor kestii, ci doar RESPECTUL ȚĂRII !
Păi, măi muci de flaimuci care aț semnat voi p-acolea, dacă vraț respect, atunci daț dovadă de respect și nu trimiteț omulu o scrisoare scrisă din pleasnă, cu greșeli impardonabile, pentru niște semnatari cu pretenții și grade de grade !!!
Bă bășânoșâlor, omul e secretar adjuncT, și nu cum aț zmăngălit voi p-acolea !
Due: prepoziția corectă care treboia utilizată nițăl mai jeos este DINTRE ! Adică, diferența este DINTRE un mod și altul, nu ÎNTRE !
Mă gândesc cum o hi manifestul ăla *alăturat* !
Las că e bine, să vadă țara, de la care vrem respect, ce tilicari are armata ! Unul care se kinuie să vorbește, de zici că-i plin numa de ngng, ăăă și îîîî, iar alții care scrie dupe cum au fost alfabetizaț, pe timpul lui Ana Paucăr și cu Dej, de către secretarii adjunci cu propaganda pecere-utece pe unitate !
Bă, de unde PLM tot apar asociațiile astea, de belit pula la urș ?
Pesea: nu mai poate Gioală de manifestul lu ăștia de la Cluuuj !
ȘtergereMirceo, fă-te că locrezi !
Pesesea: auzi nineacă, cică în spiritul onoarei și demnității ostășești, rapandulele astea au ales să nu iasă în stradă, ca să nu li se boțească onoarea ! Adică, cum ar veni, este peste demnitatea unui tilicar de a protesta în stradă ! Nu se cade !
ȘtergereTu-vă în mestecători, de asta am ajuns bătaia di gioco, că v-aț divizat voi în sute de adunături, fiecare cu doctrinele ei, în funcție de cât de șef a fost șeful când o făcea pe-a șeful !!!
ALUPIGUS, băăăă Țiuzăreeee !
ȘtergerePesea: bă, mai dau și eo rateuri, da măcar am imunitate hacademică, care nu se poa ridica dăcât cu vot unanim ! Ș-apăi eo nu-i scriu lu Gioală scrisori dășkise !
ȘtergereCe năuci, cum ar zice Moș Karici !
Uitati băă..ca mortul parca.i vii...din reclamele reusite pentru centurile de siguranta de pe limuzîne!
Ștergere...viuu
ȘtergereP.S.
Si chiar mai misca un piciorus...😅🤣😂
Bă Apevilă, parcă - ți spusei acu fro doo luni să nu ne mai faci reclamă pe alte bloage. Tu văd că insiști să ne bagi în hazna, de parcă nu ne ajungea că vine ici - șa vidanjorul șef Țiuzăr, alias Petrică, cel cu mintea cât puța de furnică închisă intr- o bostănei că
RăspundețiȘtergereAlupigus băă "Anus..nime"!
Ștergerehttps://www.tiktok.com/@anadan45/video/7385540431666253088?_r=1&_t=8na4oTBrQS8&fbclid=IwZXh0bgNhZW0CMTEAAR2qnghDNjVGyTR8-limYUXAWbmXPA31SUQj1r_3468baRCt2Fpyce89HIQ_aem_bGR6DFTbHn_dbwwmmlLVFg
RăspundețiȘtergerehttps://www.facebook.com/Padinapetre?locale=ro_RO
RăspundețiȘtergereTic toci tic toci Țiuzăr să ne pupi în floci 😜
RăspundețiȘtergereArticolul ca articolul, însă comentariul- de fapt singurul, e pă barosăneală ! Auzi bre, cică nu vra nimenea s-o fută pe putoretul ăla de la Cremlean, de-a rămas sireaca numa cu vibratorul !!!
RăspundețiȘtergereProstanu nu-i prostan destul, dache nu e și fudul !
RăspundețiȘtergereArde în Mucurești, de la prima oră ! Abea la earnă o să ne aducem aminte că trăim în capitala lu Frigușor Dan !
RăspundețiȘtergerePesea: proști-s și miticii ăștia, au lăsat parcările goale și au dat buzna în benzinării, ca să se îmbogățea ! Cică se scumpea carborantu !
Mă doare la baskeț.
😂😂😂👍
ȘtergereAkoarde, io m-am cam săturat de orckranienii ăștia. Să -și ia calabalâcul și să se ducă la ei în țară . A fost mai mult decât suficient ce am făcut pentru ei, deși ne sunt dușmani declarați. Odată cu ei să se ducă și Țiuzăr Petrea, serjantul Bulă, pupa -ne-ar pe toți în poolă. Să lupte el, căcăciosul bătrân pentru cine vrea, Zelea, Puțin, Bideu....
RăspundețiȘtergereTe.a prostit batrînetea..jafule!
ȘtergereCiobârlane, idiotule, du -te și luptă voluntar pentru hoholi dacă -i iubești așa de mult.
ȘtergereTe strofoci de pomană cu urările de bine pentru Petrea Bainetaru ! Ăsta, în nesimțirea lui de ceapkaliu, se face că ploo. La fel ca pe 17 mai, de zioa lui de naștere, când nici nu s-a obosit să răspundă cu un simplu mulțumesc celor care l-au felicitat !
RăspundețiȘtergereScîrbelor care sînteti...faceti reclamatie la FB...asa a fodt programul de inregistrare!
RăspundețiȘtergere..
Multumesc!
RăspundețiȘtergereLa Mulți Ani lu' Țiuzăr Petrea ciobârlanus, să aibă puterea de-a ne ventuza la anus!
RăspundețiȘtergere🍾🥂😂😜🖕
Oăi Țiuzăr Petrea, dacă ai fost adus pe lume în luna mai, de ai tăi nu te -au botezat Costică? Imbirligata minte mai aveți voi holtenii...😂
RăspundețiȘtergereAm intrat pe un lindik, mai sus, și mare mi-a fost siderarea, când dădui de mecla ceobenului handilău !
RăspundețiȘtergereBă camaraz, idiotul îș postează doo poze, una din 2023- petreo de pulă să mă iei și una din 2024- petreo, eo mă cac, tu dă-i cu capu !
Gherțoiu ăsta de Gheișoara n-a fost în stare să-ș schimbe nici măcar tricoul ! Și ăla loat la secănd hend, de la piața de vekituri ! De ceapca aia de zugrav handilău ce să mai zic, și-a fixat-o ceobenu de diblă, cu capse, ca să nu i-o fură cârpacii !
Bă labagiule, kiar așea dă mică o ai, de nici un tricou nou nu-ț permiț, într-un an ?
N-are, Don jenaral Mojiu, n-are, că lucrând la GAZul Diviziei de la Gayșoara, ăștia i-au calculat pensia ca a cooperatorilor din CAP uri.
ȘtergereTehnica ? Urmașii jienilor !
RăspundețiȘtergereCare tehnică ?
Apevilă, să - i bag în kizda mamei lor de puliticieni și generali de carton! Și azi e postat pe Adevărul, o " analiză" a multimedaliatului jenaral Grecu privind trecerea economiei "de la starea de pace, la starea de război". Numai neterminați pe lumea asta...Avea dreptate O Goga acum vreo sută de ani, sau Țuțea mai recent: " țară de căcat, oameni de rahat".
RăspundețiȘtergereApevilă, ce, te-ar mira ca căcații ăștia să le doneze orckranienilor? Păi ieri, Jdanov ăla de Belensky, prietenul serjantului Bulă ciobârlanul să ne skarkine la poolă, a cerut " cu subiect și predicat" ca polacii și rumânii să le apere spațiul aerian .
RăspundețiȘtergereSă fiu înțeles : nu - mi plac rușii, nu -mi plac amerlocii, cu atât mai puțin suidele orckraniene, rackeții, de care mă despart 60 km.
Prietenul ..dusmanului meu este si dusmanul meu..
ȘtergereDusmanul - dusmanului meu este PRIETENUL MEU..!
La noi nu este politică, este o curvăsăreala între escrocii care se cațără unii peste alții pentru a ajunge la Ciolan și atât. După ce -au fost aleși, îi doare la "Țiuzăr" de restul lumii.
RăspundețiȘtergereCitiți definiția cuvântului "politică" și după aia vă veți convinge. Întrebați un prostălău de ăsta de ce s-a făcut pulitician și invariabil vă va răspunde: " pentru binele vostru, al cetățenilor". De zeci de ani avem bine de nu ne mai putem căca de foame.
Ce coincidență fericită bro. Azi cățeaua mea Ciobanesc german Derby împlinește 11 ani.
RăspundețiȘtergereLa Mulți Ani Derby, la mulți ani Petrea ot Gayșoara!🍾🥂
Mulțumesc Apevilă, chiar nu este o glumă. 👍🥂
ȘtergereMultumesc mult NIKK! La fel iti doresc tie si tuturor celor dragi tie !!!
RăspundețiȘtergereLumeeee dau de stire ! Retardatii neamului ,acum in zi de mare sarbatoare SI_AU DESCHIS FIECARE IN PARTE_ BLOAGE DE BLOAGE!
RăspundețiȘtergereLa RETARDATUL DE DOREL zis si PROTAN si la BALERINUL CU FORTONASELE IN VINT !
Hai sa facem pisu kk in haznalele lor ..Gazdele personal ne sterg la fund..cu hirtie cu trei straturi !!!
Sa fie in ceas bun ...hi..hi..hi..
https://www.facebook.com/messenger_media/?attachment_id=789399290045278&message_id=mid.%24cAABa83d94meWlJn0CmQY1NKb7Uqi&thread_id=100001728291431&locale=ro_RO
RăspundețiȘtergereVezi pe Armya blog!
ȘtergereVezi pagina mea..daca ni..I am sory!
ȘtergereNoua mea sapcuta..nici nu stii ce pierzi🤣😂
Cam in viteza facuta....
RăspundețiȘtergereProblema-i ca eu NU MA ASCUND CA JAFUL DE pmt sau dorel!!
Pe Dorel, de ziua ta, să îl pupi pe kel
ȘtergerePentru Petrea Țiuzăr ciobârlanul, serjantul Bulă care de ziua lui să ne sufle-n poolă:
RăspundețiȘtergerehttps://stirileprotv.ro/stiri/international/rusia-si-romania-percepute-ca-pericole-de-catre-ucraina.html
Păi bă Petrea, bă sulă răzbuzată, acum ți-e clar cât ești iubit de banderiștii de orckranieni? Păi atunci în 2008 spuneau că au jumate din antiaeriana fostului URSS, iar acum îs în curul gol? Păi cum vine asta? Las” că le dau ovreii zilele astea niște căcaturi de Patrioate din prima generație, alea de n-au fost capabile să intercepteze rachetele SCUD lansate de Saddam Hussein.
Bă Petrea prostul , după mintea ta de cioben, ce-ai vrea să le mai dăm? Cu platforma continentală a Mării Negre ne-am judecat la Haga, Bucovina de Nord, Ținutul Herței și Bugeacul sunt ale lor, pamânturi ocupate de hoarda slavilor, unde prietenii tăi nespălați, așa ca tine, au dus și duc o politică de deznaționalizare cruntă. Mai vrei să știi că Masacrul de la Fântâna Albă din 1 aprilie 1940 unde au murit 2000 de români a fost făcut de Brigada 80 Grăniceri Ukraina?
Ce vrei să le mai dăm bă Petrea, bă LABĂ TRISTĂ, bă MUISTULE, bă banderistule?
Europeanul E85 e făcut praf de orckranienii tăi cu camioane de 60 tone, agricultura e în faliment din cauza eliminării taxelor vamale, Portul Constanța este al lor, Canalul Bâstroe e deja făcut, minele antinavă puse de idioții ăștia au ajuns până aproape de Bosfor, le instruim 350 de piloți cu 2 miliarde de euro, le donăm 1 Patriot de 1,1 miliarde de euroi, ținem pe banii noștri putorile orckraniene cu Mercedesuri, BMWuri și alte mașini de lux care sunt nemulțumite că iau ajutoare prea puțin.
Bă Petrică puțulică, ia zi-ne de onomastica ta și întinde ceapka să avem unde ne căcă, pentru tine al cui interese lucrezi? Ciobârlane, știi că în căcatul ăsta de țară populată cu idioți ca tine, 4 milioane de oameni trăiesc sub limita sărăciei, iar 1 milion de copii nu au condiții minime de a merge la școală?
Țiuzăre, de ziua ta te salut și în gâtlej să te foot!
P.S. Pentru conformitate semnează Coilinel XXXL, Țiuzăr maimuca să mă skarkine la kel.
ȘtergerePe ma-ta daca o mai gasesti..
ȘtergereSuje cariciul ciobârlane 😜🖕
ȘtergereTe.a prostit batrînetea
ȘtergereMars în Siberia...
Contrasemnează mojiu- ceobenu petrea să-i sugă cocojiu !
ȘtergerePesea: și, pentru a parafraza, mă cac și eo în ceapka ta !
ȘtergereCepcuță de handilău, pe-o diblă de bombalău !
Și-a skimbat ceobenu ceapka și tiricăul !
RăspundețiȘtergereA arenjat cu bosketarul dân fața bloculu, doar pentru un mic împrumut de țoale, cât să-ș facă un selfii !!!
Zici că-i Maverik în mizerie ! Bă, cu ce PLM te-ai bărgherit, cu jeamu de la bucătărie ? Că parcă ej rașchetat pe muiană !
Bă băiatu bă, bă Tom Cruzule bă, da tu suferi tare cu capuletele ! Acu înțeleg pe deplin de ce ț-au loat bagabonțîî tot: și foncția, și IC, și tabul, și SM !
Sa te vad pe tine ..fortonase in vînt..😂🤣🥳🥳🤠
ȘtergereȚiuzăre, nu ești la manifestația gay din Mucurești ? 😂
RăspundețiȘtergereSlava Italea !
RăspundețiȘtergereCă-n aste mâni mai cuuuurge un sââânge de romaaaan !
Pesea: auzi nana, dupe ce ne-au măcelărit ăștia sute de ani și ne-au futat fomeile, desființându-ne practic și definitiv ca nație, acu îi proslăvim prin cântări ! Și nu orice cântări, ci chiar imnul de stat !
Hai macaronarii ! Pe ei !
Țiuzăre, daci kel și urât ești cu ceapka aia albastră a ta... Căca -ne-am pe ea și pe dovleacul care -o va purta
RăspundețiȘtergere