Google Translate

marți, 20 august 2013

PNL, lovitura dupa lovitura... primita. S-a cerut inceperea urmaririi penale impotriva deputatului PNL Ovidiu Silaghi, propus la conducerea Ministerului Transporturilor. Reamintim ca fostul ministru liberal, Relu Fenechiu, a fost condamnat in prima instanta la cinci ani de inchisoare.


Premierul Victor Ponta a vorbit, intr-o conferinta de presa sustinuta impreuna cu vicepremierul Daniel Chitoiu, la sediul USL, despre cazul liberalului Ovidiu Silaghi, acuzat de trafic de influenta de catre procurorii DNA, afirmand ca atunci cand l-a propus la conducerea Ministerului Transporturilor "nu era acuzat de nimic". "Ma simt intr-un fel vinovat fata de toti oamenii pe care ii propun, cand ii propun li se descopera ceva", a declarat premierul.

El a mai sustinut ca "probabil presedintele stia, din moment ce nu l-a numit". "Eu nu citesc dosare atat de des", a afirmat Ponta. La randul sau, vicepresedintele PNL Daniel Chitoiu a spus despre cazul Silaghi ca este "o lovitura pentru PNL" si a precizat ca liberalii se vor reuni pana lunea viitoare, cand expira interimatul la Ministerul Transporturilor, pentru a nominaliza o alta persoana.

Procurorul sef al Directiei Nationale Anticoruptie, Laura Codruta Kovesi, a cerut joi
inceperea urmaririi penale impotriva deputatului PNL Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenta. Ovidiu Silaghi este propus de PNL pentru functia de ministru al Transporturilor, dupa ce fostul ministru, Relu Fenechiu, a fost condamnat in prima instanta la cinci ani de inchisoare.


Declaratiile lui Victor Ponta:
- Pozitia politica exprimata in weekend de catre opozitie, PDL, vreau sa prezint pozitia USL de a intelege si incuraja existenta unei opozitii active, in sensul european, critica guvernului, solutii ce pot fi prezentate.
- Ne dorim ca modelul ultimilor ani, promovat de Basescu, al diistrugerii adversarului, sa tina de un regim care in curand isi va inceta existenta, revenind la un regim normal al vietii democratice.
- Am constatat ca la sfarsitul acestei saptamani, PDL a formulat propuneri pe zona economica, pe care le-am tratat cu toata seriozitatea.
- Ori de cate ori va fi vorba de propuneri cu caracter economic voi reitera dorinta de dialog, nu pretind ca guvernul actual stie absolut tot.
- Am luat act de propunerea pentru reducerea cotei unice, a contributiilor de asigurari sociale si cresterea salariului minim la 1000 lei.
- Nu le respingem de principiu si daca exista dincolo de enunt masuri concrete pe care opozitia le poate sustine suntem dispusi sa discutam, sa ne intalnim cu dl Blaga, cu dl Predoiu, pentru a vedea in ce masura pot fi aplicate.
- Exista si semne de intrebare pe care dorim sa le ridicam. Exista o problema de decizie politica: scaderea cotei unice pentru absolut toti ar presupune o marire a diferentei de venituri intrei cei cu salarii mici si cei cu salarii mari.
- Patru puncte procentuale de la cel care are 1000 lei inseamna 40 de lei plus, de la cel care are 10.000 inseamna 400 lei in plus.
- Or una din ideile principale ale USL a fost de a pastra un echilibru bugetar si in special in zona bugetara sa pastram o proportie normala intre veniturile mici si mari.
- Exista insa problema impactului bugetar. Reducerea de la 1 ianuarie a cotei unice, a CAS si cresterea salariului minim presupune la cota unica un deicit de incasari de 6 mld lei, la CAS deficit de inca 5,7 mld lei iar la cresterea salariului minim inca 535 milioane lei.
- Practic bugetul porneste cu o gaura, un deficit de 12 mld lei, care pot fi acoperiti fie din taierea unor cheltuieli, pot fi taiate din nou salariile si pensiile, nu vreau sa fiu polemic, sau cresterea unor taxe si impozite. A treia varianta nu exista.
- Ori tai cheltuieli, foarte dificil in acest moment, ori pui taxe si impozite, si daca opozitia are idei concrete suntem gata sa discutam.
- Evident ca putem sa iesim din limitele de deficit stabilite cu FMI, CE si prin tratatul de guvernanta fiscala semnat de Traian Basescu in numele Romaniei si asumat de noi.
- Sunt convins ca atunci cand faci propuneri cu cifre exista si niste calcule in spatele lor.
- Oricand se doreste un dialog, ministrul de Finante, eu, sunte dispusi sa avem acest dialog politic.
- Vreau sa lamurim cum e situatia cu fondurile europene. Am prezentat cifre dar am vazut ca exista perpetuarea acestei idei de dezastrul de la fondurile europene.
- De la 7 mai 2012 pana in prezent lucrurile arata in felul urmator: De la 7% grad de absorbtie, azi cu bani efectiv este de 21%, triplat intr-un an de zile, ce s-a facut in sase. Cu prefinantarile, suntem la 28-29%.
- In iulie, ca exemplu, in Trezorerie au intrat 731 mil euro, cati bani au intrat in trei ani de guvernare Boc. Daca asta e un lucru rau, mi-ar fi usor sa spun de ce nu au fost ei mai buni.
- Fac un apel ca incepem sa ne confruntam deja cu o alta problema: incep sa nu mai fie proiecte, exista zone, la Mediu in special, unde proiectele aflate in derulare au fost platite si imi doresc sa avem aceste proiecte venite spre decontare.
- Evident, in octombrie-noiembrie, dupa finalizarea negocierilor cu UE, vreau sa declansam o consultare pe exercitiul 2014 - 2020 pentru a fi mult mai bine pregatiti.
- Va anunt ca am discutat cu dl Silaghi, si-a retras candidatura pentru functia de ministru, pana la expirarea mandatului meu, luni 26, PNL va face o alta propunere.

Declaratii Daniel Chitoiu:
- PNL se va reuni pana la expirarea interimatului si va nominaliza o alta persoana.
- Speram ca pana duminica luni sa convocam conducerea.
Victor Ponta:
- Nu se poate, constitutional, sa mai fie cineva, 45 de zile e durata maxima a interimatului. Nu se poate sa mai fie inca cineva interimar, niciun alt membru al guvernului. Trebuie sa avem un nou ministru pana luni.
Daniel Chitoiu:
- Am avut o dicutie cu dansul, e o decizie personala pentru a nu obstructiona justitia, dansul se considera nevinovat. Felicitam pozitia dl Silaghi privind retragerea nominalizarii.
Victor Ponta:
- Regret ca dl Silaghi se afla intr-o asemenea situatie, a doua oara intr-un an, va merge la DNA si va da toate explicatiile, conform Constitutiei trebuie sa trimit o alta propunere si presedintele emite decretul.
- Secretarul de stat, dl Ghibu, care exercita atributiile o face in sensul ca i-am delegat atributiile. La finalizarea interimatului trebuie un nou ministru.
Daniel Chitoiu:
- Am discutat si cu dl Crin Antonescu. Am discutat ca azi DNA a comunicat inceperea urmarii penale, am luat act de pozitia dlui Silaghi si am spus ca vom stabili in seara asta cand vom convoca biroul politic pentru o alta nominalizare.
Victor Ponta:
- (Banuiati ca va exista un dosar pe numele lui Silaghi?) Sincer sa fiu, cred ca toti aveti asemenea premonitii. S-a mai intamplat.
- Stiu ca rezilierea contractului semnat de Anca Boagiu cu Iordache s-a facut de noi. Cel care a semnat contractul e bine mersi, dar e la PDL, si cine l-a reziliat, e cercetat.
- Sunt convins ca dl Silaghi va merge poimaine la DNA si va oferi detalii.
- Nu cunosc nimic din dosar.
Daniel Chitoiu:
- Eu sper ca DNA e echidistant politic. Dl Silaghi a spus ca nu e vinovat, ca isi retrage candidatura, il felicitam pe dl Silaghi ca nu obstructioneaza justitia.
- La toate solicitarile DNA, PNL va avea o pozitie de a nu obstructiona solicitarile DNA.
Victor Ponta:
- Nu stia nici domnia sa de ce e chemat la DNA. Eu am facut un singur detaliu, este un contract pe bani europeni, semnat de Anca Boagiu, si in timpul lui Silaghi acest contract a fost reziliat iar dl Iordache a ajuns in arest.
- Cand l-am propus nu era acuzat de nimic. Ma simt intr-un fel vinovat fata de toti oamenii pe care ii propun, cand ii propun li se descopera ceva.
- Sper ca nu se dovedeste printr-un comunicat de presa.
- Probabil ca presedintele stia din moment ce nu l-a numit, eu nu citesc dosare atat de des, nu intra in atributiunile mele legale sa citesc dosare si nici in cele ale presedintelui.
- Nu e legal sa primesc informatii din dosare. Nu am acces la informatii din dosare si nici nu vreau, imi doresc ca nimeni din lumea politica sa nu aiba acces.
Daniel Chitoiu:
- Este o lovitura pentru PNL, problema e daca la finalizarea anchetei dl Silaghi va fi sau nu vinovat. Daca nu va fi vinovat, ce se intampla cu imaginea dl Silaghi, a PNL?
Victor Ponta:
- Nu ar fi legal ca serviciile de informatii sa imi spune mie ca urmeaza sa se faca ceva. Nu am voie sa spun ce scrie in informarile serviciilor speciale, e o procedura standard.
- Sunt convins ca dl Silaghi va afla cum se face ca esti acuzat ca ai reziliat un contract, ai primit bani ca sa reziliezi un contract? Poate i-a primit Boagiu ca sa semneze contractul, nu Silaghi ca sa-l rezilieze.
Daniel Chitoiu:
- (Cum va vota PNL si PSD?) Trebuie sa vedem solicitarea DNA.
Victor Ponta:
- Vreti sa raspundem noi in locul parlamentului? La procedura respectiva o sa vedem.
Daniel Chitoiu:
- Depinde de raportul Comisiei juridice, discutam la momentul respectiv. De ce sa ne antepronuntam, trebuie sa vedem ce solicita, dar nu obstructionam justitia. Asteptati solicitarea DNA, raportul Comisiei juridice si atunci o sa ne spunem punctul de vedere, dar nu obstructionam justitia.
Victor Ponta:
- (Despre legea ANI) Orice modificare a legii 161 se aplica doar pe viitor. Pentru viitor vedem ce decidem, pe sesizarile actuale ale ANI sunt toate in instanta.
- Din viitor nu mai intra nimeni, problema e ce se intampla pana acum, e o procedura deja inceputa. Problema noastra e interpretarea actuala, dupa ce se interpreteaza de instanta toti vor stii ce sa faca.
- Sunt niste prime decizii, dar sunt contradictorii. Dupa ce se pronunta instantele, trebuie sa vedem.
- Cifrele sunt mult mai mici, o suta si ceva, nu stiu cate au in lucru.

Sursa: hotnews.ro. Victor Ponta: Ma simt intr-un fel vinovat fata de toti oamenii pe care ii propun, cand ii propun li se descopera ceva
=================================

===================================================
================================================================
=======================================================================

22 de comentarii:

  1. Ponta are dreptul si chiar obligatia ca inainte de a propune pe cineva intr-o functie inalta sa ceara verificarea persoanei respective si sa se consulte cu presedintele daca numirea depinde si de acceptul lui. Daca face numiri de capul lui si in afara legii n-are decit sa faca pe vinovatul.

    RăspundețiȘtergere
  2. TRADAREA SA FACUT LA YALTA NU LA BUCURESTI !

    Cautand date pentru filmul meu “ Atenee Palace "
    (documentarul se ocupa de Actul de la 23 August si confruntarea dintre serviciul american si sovietic de pe teritoriul Romaniei, pana la abdicarea regelui) am dat de niste noi documente extraordinare, despre aceasta perioda. Ele dezvalue faptul ca intoarcerea armelor a fost organizata de Rege in apropiata colaborare cu O.S.S-ul american. Cordonatorul acestei actiuni a fost comandorul Frank Wisner. Operatia a purtat numele de cod HAMMERHEAD Trebue remarcat ca comunistii au fost anuntati si integrati cu trei zile inainte de complot. Promisinile si garantiile oferite de americani vorbeau de un aranjament al aliatilor (gen Austria). Se vorbea de de arborarea in fata Palatului Regal a steagului american,englez,francez si sovietic. Deci vanzarea tarii sa facut nu la Bucuresti ci la Yalta. (National Security Archive-Records on cover operation). In vederea acestui film am contactat Asociatia pensionarilor de la C.I.A. pentru a gasi martori oculari ai evenimentelor. Toti participantii mi-au vorbit cu emotie “de regele tinar si viteaz” facand eforturi sa-si ascunda lacrimile. Discutand cu acesti oameni cunoscatori, am ajuns la concluzia ca pierderea Romaniei a fost o infrangere dureroasa, un prim Vietnam. Am inceput sa fiu convins ca elita acestei organizatii abia asteapta sa gaseasca ocazia, de asi lua revansa. Din pacate nu sa intamplat asa. Greseli si gafe monumentale au facut ca credibilitatea monarhiei sa se subtieze cu timpul ajungand astazi in desuetitudine, la marginea rizibilului.

    RăspundețiȘtergere
  3. PNL = un partid de ...penali ! Parca - s tampiti ! Il ajuta pe Chiorul si saboteaza USL !

    RăspundețiȘtergere
  4. Ete ce se mai intimpla in Romanika:
    "Transilvania furată (V)
    Poligon strategic al Armatei Române, dispărut în văzul lumii'
    -----------------------------
    http://www.cotidianul.ro/poligon-strategic-al-armatei-romane-disparut-in-vazul-lumii-220605/

    RăspundețiȘtergere
  5. ,,Fostul ministru al Apărării Gabriel Oprea, semnatarul actului de „deces” al ultimei porţiuni rămase din poligon, a avut o întâlnire de taină cu primarul Antal. Ce a urmat?
    După hăcuiri succesive, poligonul mai rămăsese cu o suprafaţă mare de pădure şi lac, unde se desfăşurau diverse aplicaţii militare specifice. Tripleta Boc-Udrea-Oprea a dat însă lovitura decisivă, prin ricoşeu, terenul şi pădurea intrând iniţial în administrarea Romsilva, ca mai apoi să se facă pierdute.
    Ce se-ntâmplă în zona de pădure? Apar garduri de sârmă ghimpată, maşini luxoase, case de vacanţă. Cine a intrat în posesia „gurii de rai”? Un politician şi om de afaceri prosper care face „legea” în zonă, abonat la contracte de multe milioane de euro cu statul, şeful unei armate private aflate sub umbrela unei firme de pază şi protecţie, „stăpânul” Băilor Şugaş, Reti Odon. Precum Mazăre la Mamaia, Reti, „omul din umbră”, a pus barieră la Şugaş, staţiunea funcţionând practic în circuit închis, fiind locul unde se ţin întâlnirile „de taină” ale „baronetului” zonal şi unde se fac şi se desfac jocurile din Harghita şi Covasna şi nu numai.
    Şi în cazul în care poate nu ştia, îl informăm pe actualul ministru al Apărării, Mircea Duşa, că urmează revendicări chiar din incinta unor unităţi militare din Sfântu Gheorghe!''

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haide muei, asa ceva nu poate pentru ca sa se eziste! Pot sa ne ia flota, pot sa ne ia aviatia, pot sa ne ia tot, tot, tot, dar pamantul nu pot sa n-il care! Erau niste boi care sustineau si sustin in continuare aceasta idee. Logic nu pot cara aia muntii, dar este suficient ca tu privesti acolo doar peste gard. Daca nu te prinde ,,proprietarul''!

      Ștergere
    2. Febra retrocedărilor abuzive sau ilegale a ajuns la cote alarmante. Tăvălugul care nu ţine cont de nimeni şi de nimic a băgat în corzi până şi Armata română. Centrul de Instrucţie al Infanteriei din Sfântu Gheorghe, înfiinţat prin Decret Regal, constituit prin exproprieri după 1921 şi plătit până la ultima centimă, teren considerat zonă strategică a Armatei, a ajuns să fie parcelat pentru case de vacanţă. Unităţile militare din împrejurimi (atâtea câte au mai rămas) îşi deplasează soldaţii la trageri cu hârburi care consumă motorină „la greu”, cu căruţe, sau cu ce le mai dă mâna, tocmai la Braşov. Probabil din motive de reduceri de costuri şi eficienţă „maximă”!

      Ștergere
    3. Poligonul se află - sau bine zis se afla - lângă drumul care duce la Şugaş-Băi, o zonă feerică, râvnită de granzii locali. Graţie interpretării legilor (anti)româneşti, comisiile locale şi judeţene de aplicare a legii fondului funciar din Sfântu Gheorghe au hotărât să dea armata afară de pe propriu-i poligon, care deservea toate unităţile militare din regiune. Primarul Antal Arpad declara nu de mult că etnicii maghiari din Sfântu Gheorghe sunt „intimidaţi” de prezenţa poligonului în apropierea oraşului. Zis şi făcut; beneficiind de lipsa de reacţie a diriguitorilor Armatei din 2003 încoace - de când a început „ruperea” poligonului bucată cu bucată - şi a prefecţilor - cozi de topor -, „şmecherii” din UDMR, prin primarii din Sfântu Gheorghe şi Arcuş (fostă Valea Crişului), au intrat abuziv în posesia poligonului. Cum? Prin atitudinea defetistă şi uneori cu largul concurs al comandanţilor de garnizoană, al miniştrilor apărării şi al guvernelor instalate după 2003.

      Centrul de Instrucţie al Infanteriei - Poligonul de la Sfântu Gheorghe era un punct strategic pe harta României, un platou de peste 1.200 de hectare la înălţime, care străjuia întreaga depresiune. Armata a permis unor unităţi zootehnice să-şi desfăşoare păşunatul pe o parte a poligonului, în zilele în care acesta nu era folosit de trupe. Încet, încet, după revoluţie, în baza contractelor de dare în folosinţă cu unităţile respective, au început presiunile asupra unităţii militare care gestiona poligonul, proprietate a MApN încă din perioada interbelică. Nici vorbă de vreo confiscare de către comunişti a vreunei proprietăţi. Însă comisiile locale din Sfântu Gheorghe şi Arcuş au trecut peste adresele MapN în care se dovedea faptul că poligonul este proprietatea Armatei. În joc au intrat apoi prefecţi, comandanţi de unitate şi Cadastrul. Poligonul a fost luat bucată cu bucată şi împărţit „pe sprânceană”, lotizat, împrejmuit cu sârmă ghimpată, iar în anumite cazuri revândut.

      Ștergere
    4. Există şi cazuri în care comisia funcţionează corect. Un domn din Sfântu Gheorghe, de etnie maghiară, a depus şi el un dosar pentru a primi niscaiva teren. A fost refuzat de comisie deoarece nu avea dreptul, bunicii fiindu-i expropriaţi în perioada interbelică, şi-ar fi primit banii şi - spune el - nici nu făcea parte din UDMR. Pe la colţuri se vorbeşte că terenurile au fost atribuite în mare parte unor baroni locali, „susţinători” ai primarului Antal Arpad şi ai preşedintelui Consiliului Judeţean. La o verificare atentă, se poate observa că niciun român nu a primit teren în poligon. Românii care aveau drept la retrocedare sunt trecuţi pe o listă specială şi li se spune că primăria nu mai are teren şi că vor fi despăgubiţi în bani de la Fondul Proprietatea. Revenind la poligon; în perimetru există o carieră de piatră, pădurea începe să se rărească pe zi ce trece, iar după spusele unor cunoscători ar exista şi mari rezerve de uraniu în subsol.

      Ștergere
  6. Procurorii, ocupaţi din nou cu liberalii.
    Urmărirea penală în cazul lui Dobriţoiu, extinsă.
    =========================
    Fostul ministru al Apărării Corneliu Dobriţoiu a fost citat marţi de procurorii militari anticorupţie pentru a-i aduce la cunoştinţă că a fost extinsă urmărirea în dosarul în care este cercetat pentru modul în care a obţinut locuinţa de serviciu, fiind acuzat şi de fals, au declarat surse judiciare, citate de Mediafax şi Agerpres

    Potrivit surselor citate, în cazul lui Corneliu Dobriţoiu cercetarea penală a fost extinsă "cu una - două fapte de fals".

    DNA anunţa, în 16 aprilie, că a fost începută urmărirea penală în acest dosar în cazul generalilor Corneliu Dobriţoiu şi Traian Pigui.

    Procurorii au dispus începerea urmăririi penale în cazul lui Corneliu Dobriţoiu pentru abuz în serviciu, iar generalul de brigadă în rezervă Traian Pigui, şef al Direcţiei domenii şi infrastructură din MApN la data faptelor, este cercetat pentru abuz în serviciu contra intereselor publice.

    "Potrivit rezoluţiei de începere a urmăririi penale, s-a stabilit că învinuitul Dobriţoiu a închiriat şi, ulterior, a cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale, făcând uz de declaraţii false care au fost de natură să îi inducă în eroare pe membrii comisiei de vânzare. Astfel, la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a locuinţei de serviciu din municipiul Bucureşti, contractul de închiriere era expirat (din data de 29.06.2005), nefiind astfel îndeplinită condiţia existenţei unui contract de închiriere valid la momentul vânzării. Declaraţia notarială dată la 08.06.2005 de către Corneliu Dobriţoiu nu corespunde realităţii, deoarece, la momentul respectiv, acesta deţinea împreună cu soţia sa o locuinţă proprietate personală", susţineau procurorii.

    DNA precizează că, alături de Dobriţoiu, alte 10 persoane cu funcţii de conducere din MApN au achiziţionat în condiţii nelegale locuinţe de serviciu la preţ subvenţionat, persoane faţă de care se efectuează acte de urmărire penală.

    Valoarea prejudiciului în dauna Ministerului Apărării Naţionale a fost estimat la 1,2 milioane de lei.

    În 26 aprilie, DNA anunţa că în acest dosar mai sunt urmăriţi penal generalii Floarea Şerban, Francisc Radici,Constantin Năstase, Sergiu Medar, Gheorghe Rotaru, Mircia Chelaru, comandorul Gheorghe Gonciaruc, coloneii Cornel Julea şi Ionel Vizitiu şi plutonierul Mihaela Matei, pentru că au cumpărat locuinţe de la MApN folosind declaraţii false.

    În rezoluţia de începere a urmăririi penale se arată că există date şi indicii temeinice că cele zece persoane au închiriat şi ulterior au cumpărat, în regim subvenţionat, o locuinţă de serviciu de la Ministerul Apărării Naţionale, cu încălcarea prevederilor legale, folosind declaraţii false.
    http://www.cotidianul.ro/urmarirea-penala-in-cazul-lui-dobritoiu-a-fost-extinsa-220629/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daca au gresit sa plateasca! Acelasi lucru sa fie valabil si pentru procurori, giudectori si alti kkti, care "in spatele" unor functii de stat isi permit sa incalce legile, iar dup-aia, populimea plateste condamnarile CEDO...

      Ștergere
    2. Dreptate pana la capat ! Se umplu puscariile cu ..generali ! Ai di pula mea ..crema armatei!!

      Ștergere
  7. Asa-i mai?
    Asa-i, asa-i!

    RăspundețiȘtergere
  8. POPOUviciu organizeaza concurs ,,miss piranda'' in parlament.
    Am mai spus-o si-mi mentin parerea. Atitia jegosi artagosi numai PDL-ul are. Dar sunt si cei mai nesimtiti.

    RăspundețiȘtergere
  9. CEZARIKA VIN' LA MAMA, DE PADUCHI SA-MI SCARPINI BLANA. IA-L SI PE VIUREL CA AJUTOR, CA DE LATZEI SA MI-O PIEPTANATI CU SPOR.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da-l baa incolo pe ID NET-ului! Stiti voi care-i asta.

      Ștergere
    2. Sa traiti toarsa plotoner di militie -,,Os de Visinescu !! Ni tortionizi un picut pi la genitalii, asa cum ai invatat matalii la Ramnicu la Faculta !!*

      Ștergere
  10. @14:18
    A inceput campania, ai? Rapanosilor!
    Dupa ce-o faceti pe,,cioara vopsita'' ,,miss piranda'' din parlament, o sa vreti sa ni-o bagati pee git ca fiind Alba ca Zapada ot Plescoi, urmatorul presedinte al tarii. Ca asa vrea papagalul vopsit.

    RăspundețiȘtergere
  11. CEZARIKA HOP, HOP, HOP SA TI-O DEA MAMA LA CIOK!

    RăspundețiȘtergere
  12. Domnu Burcu, mai bine ai completa subiectul postat cu Povestea Porcului, unde in rolul principal joaca Cezar Muci pe Fatza, care-i haleste la micul dejun cu paine cu dulceatza.

    RăspundețiȘtergere
  13. Sa traiti toarsa plotoner di militie -,,Os de Visinescu !! Ni tortionizi un picut pi la genitalii, asa cum ai invatat matalii la Ramnicu la Faculta !!*

    RăspundețiȘtergere
  14. ,,Disponibilizarea i-a prins cam prost pe cei încadrați direct în instituțiile militare după 1978, dată după care s-a pus din nou problema întăririi controlului de partid în aceste înstituții.Acești domni, încadrați direct, au urcat rapid în grad și funcții, mult mai rapid decît militarii care au ieșit din scolile militare în aceeași perioadă.''

    ,,După 1978 au fost încadrați direct în instituțiile militare nu numai activiști de partid ci și specialisti și cercetători de înaltă ținută profesională.
    Si unii și altii au pierdut la recalculare/revizuire pentru că nu au apucat să facă suficientă vechime militară... pînă la disponibilizare.''

    ,,Acești domni, încadrați direct, au urcat rapid în grad și funcții, mult mai rapid decît militarii care au ieșit din scolile militare în aceeași perioadă.''

    Puteti ghici de unde provin citatele si caror personaje le apartin?
    Cistigatorul vede pisica!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite