Google Translate

vineri, 28 aprilie 2017

China este de neoprit! China va începe să îşi construiască propria staţie spaţială în 2019


China va începe să îşi construiască propria staţie spaţială, ce va fi locuită în permanenţă de un echipaj uman, în anul 2019, după ce a reuşit de curând o misiune de realimentare cu carburant a unui laborator spaţial, pe orbită, cu ajutorul unui vehicul de tip cargo, denumit Tianzhou-1, au anunţat vineri oficialii chinezi care coordonează acest proiect spaţial, citaţi de Reuters.

Tianzhou-1, primul vehicul spaţial de tip cargo construit de China, lansat pe 20 aprilie, a realizat deja prima dintre cele trei andocări programate cu laboratorul orbital Tiangong-2, la două zile după lansare.

Acea realimentare cu carburant pe orbită, coordonată de tehnicienii chinezi de la sol, finalizată joi, reprezintă un element central al planurilor Chinei de a putea să trimită echipaje de astronauţi pe viitoarea ei staţie spaţială, ce va fi ocupată permanent începând din 2022.

”Potrivit planurilor noastre, vom începe asamblarea şi construirea staţiei spaţiale a Chinei între 2019 şi 2022”, a declarat Wang Zhaoyao, coordonatorul proiectului viitoarei staţii spaţiale chineze.

Preşedintele Xi Jinping a spus că dezvoltarea programului spaţial al Chinei reprezintă o prioritate pentru a întări securitatea naţională.

Comisia Militară Centrală, prezidată de Xi Jinping, a trimis o scrisoare de felicitare echipei care a coordonat misiunea Tianzhou-1, pentru ”împlinirea visului spaţial”, potrivit agenţiei de presă Xinhua.

Dezvoltarea programului spaţial al Chinei reprezintă o prioritate pentru autorităţile de la Beijing, iar preşedintele Xi Jinping a cerut compatrioţilor lui să facă eforturi susţinute pentru ca naţiunea chineză să devină o putere spaţială.

China va lansa ”modulul central” al viitoarei staţii spaţiale în jurul anului 2018, a spus un oficial chinez în luna aprilie, care a dezvăluit planul ţării sale de a avea pe orbită o staţie spaţială deplin funcţională în 2022.

China vrea să reducă ecartul care o separă de Statele Unite şi UE, dar şi de India, devenită în 2014 prima ţară din Asia care a plasat cu succes o sondă pe orbita planetei Marte.

Roverul ei lunar, Iepurele de Jad, a aselenizat la sfârşitul anului 2013, generând articole elogioase în întreaga Chină, însă acel vehicul a suferit la scurt timp după aselenizare o serie de avarii tehnice.

Iepurele de Jad şi Chang'e 3, sonda care l-a transportat până pe orbita lunară, au realizat prima ”coborâre lentă şi controlată” pe Lună după anul 1976. Atât Statele Unite, cât şi fosta U.R.S.S., au reuşit anterior această performanţă.

Sursa: https://www.news.ro/cultura-media/china-va-incepe-sa-isi-construiasca-propria-statie-spatiala-in-2019-1922403628002017041116933054

-------------------------------------------------------

38 de comentarii:

  1. Populația, istoria multimilienară, răspândirea în arealul geografic planetar și adaptabilitatea chinezilor fac din ei viitorii campionii planetari inclusiv in cazul unui cataclism nuclear generealizat.

    RăspundețiȘtergere
  2. PMT, PMT ...!!
    Cine PM e?
    Dan Dumitriu din Falticeni e.

    https://www.facebook.com/dumitriu.dan.3?fref=ts

    RăspundețiȘtergere
  3. Voi vreti sa-mi omorati cateaua.

    RăspundețiȘtergere
  4. @ Anonim
    Înseamnă că e chinez ?

    RăspundețiȘtergere
  5. LA MULTI ANI REZERVISTILOR DE LA A.P.V. P`!
    La multi ani la 9+ZOO!
    La multi ani si cazmalelor cu laser!
    "Prima unitate de geniu din Armata României a fost înfiinţată la 31 mai 1859, data la care domnitorul A.I. Cuza punea rezoluţia "Se încuviinţează" pe raportul nr. 1902 înaintat de Guvernul Moldovei, prin care se cerea aprobarea constituirii şi întreţinerii unui batalion de geniu, necesar pentru "înaintarea lucrărilor publice".
    Hai PA si PU`!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. LA MULTI ANI, PULARAI CRACANATI !
      Cazmaua cu laser, ranga cu luneta si tarnacopul cu percutie: armamentul principal al genistilor-specialitatea militara "diribau" constructii, de numele carora se leaga, in principal, Transfagarasanul si Canalul Dunare-MN !

      Ștergere
  6. Unul dintre cele mai frumoase monumente din capitala il au eroii genisti, situat in Dealu'Cotrocenilor, in coasta Academiei "Stefan Gheorghiu", la intersectia fostelor bulevarde Armata Poporului cu Geniului !
    Este vorba despre faimosul "Leul", sub ale carui monumentale coaie sta scris: "Spuneti generatiilor otravitoare ca noi ne-am jertfit la max pentru reintregirea neamulu' " ! Mai exact, ca sa aiba ele, generatiile otravitoare, la ce da cu jmangla, constitutional, legal si profund moral !
    Cat respect si consideratiune emana faimosul Leu, pe vremuri, cand politia era Militie, iar legea era respectata, ca sa ajunga, in prezent, loc de refugiu si de pisat, pentru basinosii revolutionari a lui Dogaru, cu prostatele in pioneze !
    La multi ani genisti, din toate specialitatile !

    RăspundețiȘtergere
  7. Sincer si fara patima!
    Eftimie Croitoru a fost sau nu erou?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eftimie Croitoru este o alta poveste, legata de arma Geniu. Oficial, isprava acestui pontonier este descrisa, pe scurt, pe Uikipedia, insa, circula si o legenda potrivit careia, tilicarul neinstruit, cica nu ar fi respectat procedurile si, de muci ce era, a lovit din greseala mina cu o cange !
      Cum-necum, podul de pontoane nu s-a rupt, iar tilicarul a devenit erou !
      Tilicarii care si-au satisfacut stagiul militar in Regimentul de Pontonieri din Turnu Magurele, care i-a purtat numele eroului genist, sigur isi aduc aminte ca, in fiecare seara, apevistul de serviciu pe rejiment incepea apelul strigandu-i numele, iar un tilicar din formatie ii raspundea ca e cazut la datorie, bla-bla, bla-bla !
      Din pacate, din rejiment s-a ales praful si pulberea. Ca de altfel, de intreaga ostire, activa si de rezerva, ajunsa de batjocura politrucilor.

      Ștergere
  8. LA MULTI ANI !
    Pe cine felicităm astăzi
    Nume de bărbaţi: Petre, Petru (şi Petrişor, Petruţ, Petruş, Petrică), Pătru, Pavel (şi Pavelică, Paveluţă, Păvălaş), Paul (şi Paulică), Paulin, Petrache, Pavăl. Interesant este că există - şi este sărbătorit astăzi - numele de Patronel. El este purtat însă de doar doi români. Nume de femei: Paula, Petra, Petruţa, Paulina, Polina, Petronela. Un nume rar pentru fetele sărbătorite astăzi este Petriţa. 342 de românce îl poartă.Circa 208.000 de români poartă numele Petre sau Pavel. Circa 76.000 poartă numele Paul. La femei, cele mai folosite nume derivate din cele ale Sfinţilor Petru şi Pavel sunt Paula (circa 46.000) şi Petronela (circa 34.000). Originea numelor:Paul - din latinescul paulus - mic, umilPavel este varianta slavă a lui PaulPetru şi Petronela - din grecescul petros- piatră

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: si, biansiur, pe Conu Burcupetru, ca e Zioa Parnailor din Romanistan !
      =======================
      Ziua de 29 iunie, la care se sărbătoresc Sfinții Apostoli Petru și Pavel, a devenit și Ziua lucrătorilor din penitenciarele din România. În cadrul acestor unități, se organizează "Ziua porților deschise", precum și manifestări menite să omagieze foștii și actualii lucrători din acest sistem.

      Ștergere
    2. Pese: creca ati retinut, parnaile organizeaza azi Zioa Poartelor Deschise !
      Doamne feri !

      Ștergere
    3. Sunt deschise pentru cei ce vor să intre nu pentru cei ce vor să iasă !

      Ștergere
  9. Ooooo, si La Molţ Ani si lu' Cezar Maimukles muci pe faţa, ala de ierea in vremurile de vesela amintire un fel de Proasta Satului, de i-o dadeau tonti pe la vorbitoare, pe unde-l prindeau !
    I pi buni, ca se intituleaza Petre si Padina !

    RăspundețiȘtergere
  10. Din arhiva:
    2012
    In memoriam
    ============================
    Vineri, 29 iunie 2012, ora 19,30.
    Mama, 76 ani ... stop cardio respirator!
    Sarut mana, prea buna mama!
    Vasile Burcu

    RăspundețiȘtergere
  11. Din arhiva
    2013
    ===========================
    Anonim29 iunie 2013, 17:46
    Azi la ora 17:00 a plecat de linga mine un suflet pe care poate l-am iubit la fel, daca nu mai mult, ca pe fiul meu. A fost Derby, cateaua mea ciobanesc german. Odata cu moartea ei, mi-a murit si mie sufletul cu mult, foarte mult...De ce oare cei buni, frumosi si cu suflet mare sunt chemati mai repede in ceruri?
    ====================================
    Ce sa mai zici ?
    Sper ca hanonimu ista sa nu hi suflat in veioza si sa mai citeasca p-aciulea...

    RăspundețiȘtergere
  12. Si tot pe 29 iune, in 2013, ne radeam cu Gollum Smeagol Bashinoi & curtenii lui:
    ================================================
    Anonim29 iunie 2013, 11:36
    Comunicat de presă
    (29 iunie 2013)

    Ref.: Mesajul președintelui României, domnul Traian Băsescu, transmis o ocazia Zilei Imnului Național

    http://www.presidency.ro/?_RID=det&tb=date&id=14398&_PRID=lazi
    ====================================================================
    Mai tineti minte ? Asa de muci or fo aia din Dealu' Cotrocestilor, in frunte cu tartorele lor, de-or incurcat calendarele, exact cu o luna !

    Cat ne-am mai ras ! Bine, daca caotati amu in arhiva lindikului de mai sus, nu veti mai gasi mesajul kioretelui, ca l-au sters bagabontii, dupe ce s-au dezmeticit din betie, cu zama de varza !
    Eote aciulea:
    ========================
    Anonim29 iunie 2013, 18:01
    Gafă prezidenţială: Traian Băsescu a greşit data la care se marchează Ziua Imnului Naţional (!!!!!!!!!!!!!!!!!)
    '''''''''''''''''''''''''''
    Update 12:00 - Administraţia Prezidenţială a publicat, pe site-ul oficial, o erată pentru comunicatul greşit.

    '''''''''''''''''''''''''''
    "Dintr-o regretabilă eroare tehnică, mesajul preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, cu ocazia Zilei Imnului Naţional a fost transmis sâmbătă, 29 iunie a.c. Menţionăm că, potrivit Legii nr. 99/1998 pentru proclamarea Zilei Imnului Naţional al României, această zi se sărbătoreşte în data de 29 iulie.

    Ne cerem scuze pentru eventualele neplăceri pricinuite."

    RăspundețiȘtergere
  13. Sistemul politruc impotent terciuieste un camion plin cu militari !
    Camioane ale mortii care trebuiau casate acum zeci de ani in urma, inca se tarasc fumegand pe drumurile patriei, starnind zambete amare din partea participantilor la trafic !
    Cohorte intregi de generali inutili o falfaie prin em o 100, producand "lucrari de exceptie", iar tilicarii se dau de-a durduluca prin cele prapastii, cu tot cu tehnica din dotare, buna doar pentru muzeu !
    Noroc ca avem procorori competenti, care or sa ne lamureasca ca de vina, n-asha, nu-i sistemul asta putred, de-a'ngenuncheat Romania in nici 30 de ani, ci un gainat intarit pe cablul de frana al camionului, care a blocat pedala pe repede inainte !
    Ai di pula me !

    RăspundețiȘtergere
  14. Jaf in padurile patriei ! Dezastru ecologic la Sibiu ! Iar otoritatile romanistane o belesc, la recoarea ac, prin biroaiele ministerelor !
    Otoritatile se vad doar de 1 Decembre, cand trec fromos pe la Arc, calare ori spanzurati pe fel de fel de otovehicule, manjite pe muiane cu crema de ghete ! In rest, ceoku mic !
    Vorba unui shparlamentar cu state veki: romanistanul este condus de serei si denea. Adica de Cosa Nostra. X, cum zicea si kiorete, am devenit un fel de colonie de tip mafiot !

    Dezastru buey, dezastru ! A ajuns Grin Pis sa se autosesizeze de be Gugal Mep, unde se vede si din spatiul cosmic cum dispar padurili patrei !

    RăspundețiȘtergere
  15. Da, da, dati banii la pokii alde poponarul Pomocraci, ca sa-si ia mertzane tze clase si cruci din aur de jde kile ! Armata tarii dati-o'n pula, ca oricum nu mai foloseste la nika ! Vorba lu Gelu Visan: dezastru cu dotarea ostirii !
    Are dreptate nea prazete, nu zic cu nu, insa ma intreb de ce nu a clantzanit la fel si acu fro 7-8 ani, cand pedelicii or fo la potere si, in loc de dotare cu puste, tance si vampoare, ei or dat banii lu Nutzii Spaima Putzii de PlesKoi, ca sa construieste diferite bunaciuni, cacum ar hi telegondoale, parcuri satesti prin lanurili de cucuruz si stadioane comonale in panta, cu iesire in islaz !
    Hai buei, ca stim si noi care-i istoria !

    RăspundețiȘtergere
  16. Ironia sortii: vii bine sanatos de la razboi, de prin cele pustiuri ale lumii de la mama dreaq, si crapi in mod stupid, strivit de un camion vechi de peste 30 de ani !
    Restu' e gargara ieftina si impotenta !
    Bine ca n-au uitat sa-i omagieze repede, dupa ce au crapat !
    Buei, faceti bine si omagiati-i pe tilicari cat sunt in viata, dati-le solde decente, ca sa nu se mai zbata, de la o zi la alta in mizeria creditelor bancare si a ceareurilor interminabile, dati-le tehnica noua, care sa-i protejeze- nu sa-i omoare cu zile, bla bla-bla bla ! Dijeaba le mai cantati acu, dupa ce-au plecat la cele vesnice, cu tromboanele la cap, fel de fel de omagii !

    RăspundețiȘtergere
  17. Cod rosu de clavicula, cu temperaturi ametitoare !
    Dati-i bataie cu taiatul padurilor si, in curand, vom trai ca beduinii: vom cultiva nisip si vom creste kamila !
    In Aostrea, daca ai taiat doar UN COPAC aiurea, merji urjent la ocna, pentru ani grei de munca silnica ! La noi dispar sute de hectare cu iuteala ametitoare si nimenea n-are nicio treaba: nici militia, nici padurarul, nici primarele, nici ministerele, nici Clodea de la secu, nici parketele, nici pecereul si nici uteceul !
    Toti e cu ceocu mic !

    RăspundețiȘtergere
  18. Dintr-o regretabila eroare de click, am nimerit pe un alt blog, care-si zice, printre altele, si "de elita", pastorit de un perputziu, care, nu numai ca le cunoaste absolut pe toate, insa a ajuns si un fel de sfatuitor absolut !
    Mai pe scurt, ca sa nu plictisesc onorata aodienta, mucea ne explica, cu figuri incluse, cam cum treboea sa stea treaba cu salvarea tilicarilor cazuti cu camionul in prepastie, prin interventia unui cariciopter, chiar daca ierea bezna totala prin muntii patriei !
    Mai mult, flaymucea se si lauda ca el a fost kiar instruit in acest sens, pe timpul cat a ars gazul de pomana prin umeurile patriei, tinand-o dintr-un curs in altul, mai toata cariera lui indelungata de aproape douajdeani sho luna !
    Eote
    ====================================
    R-26500 30 iunie 2017, 13:03
    Asta sa crezi tu. Special ti-am dat si video sa vezi ca se poate. Din moment ce am afirmat ca exista cca. 20-25 militari romani antrenati exact in acest tip de actiuni, inclusiv eu, inseamna ca elicopterele actioneaza foarte bine pe timp de noapte si in defilee, pilotule depasit! Ca tu nu ai desfasurat ca pilot astfel de actiuni pe vremuri, este problema ta de atunci sau a armatei. Eu in schimb, am efectuat astfel de actiuni, in Alpi si care au defilee, nu gluma. Cu atestat!
    =============================================
    Buey, tat am borat pe ecran !
    Ce nu ne spune flaymucea, e faptul cum s-a tirat el din sistem, cu un geamantan de ordonante dupe el, la nici 40 de anisori, dupa ce, sireaca noastra patrie a investit roni si valuta, ca sa-l instruiasca tocmai pe la mama dreaq !
    Jmeq baiatu, nu ? Acu, dupa ce i-a tras clapa sistemului care a investit un purcoi de bani in el, ne da sfaturi din spatele leptopului !
    De asta se duce de rapa tarisoara noastra scumpa, pentru ca se keltuiesc bani pe nimic, cum e si cazul acestui maioras de (b)elita care, in loc sa participe real la salvarea tilicarilor in cauza, asa cum zice ca a fost instruit, el se razboieste cu onor ministerul, care i-a dat sa crape in el, ani buni de zile !
    Na, ca tat am borat pe mine...
    Doamne feri, zau de ne mai facem bine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: macar taci dreaq din gura si nu te apuca sa dai sfaturi, inclusiv unora care au condus pe bune caricioptere la viata lor !
      Asta-i cacum m-as apoca eu, care am stodiat toata viata baineta, sa-i dau sfaturi marinaresti, sa zicem, lu KakaDeniz, care toata veata a frecat puntea, cand lu pupa, cand la prora ! Ma rog, ceva de genul asta...
      Sau, sa ma eau la tranta pe tema Volhoavelor, cu Domnu Don Cur de Leu Muci Mereu in Gara la Birtolomeu, ala de tragea cu raketele prin Caucaz din toate pozitiile !

      Ștergere
  19. NB la ZOO+NOO !
    Si sa ma loati oleac de mana, ear apoi si de OO !
    Pace voo supt cashkete !

    RăspundețiȘtergere
  20. La Molt Ani trombonistilor fanfaroni militari !
    ======================================
    1 iulie - Ziua Muzicilor Militare

    Prin transpunerea în fapt a Regulamentului organic din 1/13 iulie 1831, în compunerea nou-născutelor batalioane de "miliţii" ale Armatei Naţionale permanente, intrau şi îşi începeau slujba sub drapel "ostaşii muzicanţi" (o fanfară era formată, conform prevederilor vremii, din "1 tambur, 24 muzicanţi şi 8 toboşari").
    =============================
    De retinut ca alde vijelie astia are grupe de munca la fel ca aia de se da pe ceriul patriei cu ef 16 !
    Ce-ti e ca sufli-n tzuktrombones, ori ca kilotezi un avion, n-asha ?

    La Multi Ani, ca sunteti simpatici si dashtepti foc, mai ales cand inchideti voi defilarile !

    RăspundețiȘtergere
  21. Gata, fug la coibar, ca mi se gripeaza fortonasele, de atata clampacit !
    Pace voo ! Zeii fie cu voi !

    RăspundețiȘtergere
  22. Bunadimigreatza la ZOO+NOO !
    Ear e 1 iule !

    RăspundețiȘtergere
  23. Ia sa vedem noi ce s-a intamplat de-a lungul timpulu' in istorea omenirii, in zioa de 1 IULE !
    Sa ne intoarcem la anul de gratie 2010 (cineva repede sa me-o frece) !
    Incepea "Marele Futai" al tilicarilor, la kelea goala !
    Eote:
    ===================================

    joi, 1 iulie 2010
    Guvernul Boc si Basescu, au pus cruce pensiilor militare!
    De acum, Dumnezeu cu mila!
    "Fiecare popor isi are conducatorii pe care ii merita"!
    V.Burcu
    Admin1 iulie 2010, 03:50
    Micutul popor SCMD, nu face exceptie!
    Poate cu alti lideri, alta strategie,
    s-ar fi reusit mai mult!
    Oricum, din greseli macar, ar trebui sa invatam cate ceva!

    Chestiuni interne, la ordinea zilei:
    1. Solicit OFICIAL, schimbarea "biroului de avocatura"! Cred ca pe bani multi, am fost consiliati prost!
    2. La fel de OFICIAL si PUBLIC, un prim BILANT financiar contabil al SCMD, pe primele 6 luni ale anului 2010! Cu tot ce inseamna acesta! Intrarea si iesirea fiecarui banut + soldul curent la 30 iunie 2010!
    Col. (r) Vasile Burcu,
    Presedintele SCMD Dr.Tr.Severin
    ======================================
    Imi aduc aminte buey, o fo mai rau ca-n perioada cu refogiatii din Sirea !
    Incepea epoca marilor colectionari de decizii ! Unii au devenit celebri, cu cate 12-14 decizii !
    Ce vremuri bre...

    RăspundețiȘtergere
  24. S'a venit si anul 2011 !
    Tot la 1 IULE, si tot pedelicii, si tot despre penzii !
    Ptiu drace ! Si cand te gandesti ca inca mai misuna printre noi, iar unii kiar mai au tupeul sa ne dea lectii de democratie liberala !
    Eote:
    =============================

    vineri, 1 iulie 2011
    BOC, PDL si Gasca, sustin desfiinţarea sistemului public de pensii şi privatizarea sistemului de sănătate. Ordoliberalismul. Stiti ce este Ordoliberalismul? Opriti paranoia!
    Grav, deosebit de grav!
    Incompetentii, vor sa experimenteze pe pielea
    poporului roman, TEORII, pe care NIMENI nu le-a aplicat vreodata!
    Va rog sa faceti, ce am facut si eu: documentati-va!
    Luati atitudine! Opriti paranoia!
    Admin

    RăspundețiȘtergere
  25. 2012: lumea s-a mai relaxat si a reintrat in normal, cu bune, cu rele….
    Eote, doar un ezenplu:
    ================================

    1. Don Corleone 1 iulie 2012, 00:29
    @20:14
    Ce-ai patit!!! te apuca asa din senin?
    Din respect pentru admin promit ca te voi da cu capul de pereti ,daaar doar de luni incolo...pana luni poate pui si mana pe carte analfabetule
    Răspunsuri
    1.
    Anonim2 iulie 2012, 10:52
    Fara violenta, fara violenta!

    Mai spurcaciune, vezi ca tu esti cel care dai primul cu piatra??Si te miri apoi ca esti alungat cu pietre de pe toate blogurile..
    Răspundeți
    Anonim1 iulie 2012, 02:45
    eu o sa te dau cu capu de pereti la propriu,tigane.
    dupa care iti tai gatu,mortaciune.

    RăspundețiȘtergere
  26. 2013: se saturase lumea de pedelici, da'tot cu penziile-n gura ieream !
    Ptiu Sarsaila
    Eote:
    =============================
    luni, 1 iulie 2013
    TOP NEWS. Evreul Mason Niels Schnecker va fi directorul de campanie electorală al lui Crin Antonescu, pentru alegerile prezidenţiale din 2014
    Publicat de Admin, Romania Megalitica la 11:50

    1. PMT1 iulie 2013, 12:35
    Prea greu de digerat ! Prea "alambicata" !

    Nu ca mi-ar fi simpatic, nevoie mare, acest Steker de Priza, insa nici nu mi-a "umblat' la hemoroizi, ca sa ma deranjeze !

    Despre proportii...pana or ajunge masonii, tiganii si bozgorii sa-si imparta "sferele" de influenta din Tara lu' Dorele, o sa fiu de mult numa oase, la Ghencea trei !

    Ca la Cuptiorul de Aur e mai scump gazul, cu 8 la 100 de azi si nu-mi permit !
    Răspundeți
    Răspunsuri
    1.
    PMT1 iulie 2013, 12:44
    Pese: cred ca Casa Sectorista de Penzii a MeAPene ar trebui sa se sesizeze, din oficiu, si sa-i revizuiasca olecuta penzia, acestui colonel in retragere ! Cata e acolea, ca sa-i emita fro 2-3 decizii de re-revizuire, pana la intrarea in vigoare a "Reparatoriei" ! Bineinteles, sa fie si el amnistiat si sa nu-i ia din urma !

    Arhiva de la Pitesti abea asteapta sa-i trimita contributivitatea de pe ef 16pe si din docurile unde a hamalit !

    Ce pula mea, ca are de unde !
    Răspundeți
    2.
    Anonim1 iulie 2013, 12:38
    Cand voi candida,il voi numi pe PMT director de campanie.Reusita va fi suta la mie!
    P.S. Iar purtator de vorbe, pe Danila.In dulcele lui grai va topi inima tuturor caprelor.

    RăspundețiȘtergere
  27. 2014 = PULA ISTOREA OMENIRII, tilicarii se pregatea sa serbeze 4 Giulai si n-a avut tinp de blog
    ======================================
    2015= la fel can 2014
    =======================================
    2016: tot o pula !

    RăspundețiȘtergere
  28. Gata, fug cu potaea la caca-pisu !
    Stiti voi: babaciune, monitorizare, clantzaneala, amenintari cu suprimarea lieptopulu' ...

    RăspundețiȘtergere
  29. Dake cineva conoaste si are plecerea sa-mi dea si mie un lindick unde pot gasi un siviu adevaracios al noului ministru al dezbinarii nationale, penca tot ce am gasit pe net e numai cioturi inconplecte !
    X, daca stie cineva, dintre boshorogii astia mai cracanati, pe la ce umeu o fo terist, ca parca-mi zice ceva figura distinsului domn !
    Eo n-am gasit decat cate ceva doar pe lindickul asta:

    https://cosuldegunoi.wordpress.com/2008/06/14/euro-analfabetul-adrian-tutuianu/

    Pe saitu ministerului, cam subtire, de tot...
    Xcum, eo ii doresc succesuri necontenite si il sfatuiesc sa aibe mare grije la cum il consiliaza colega de la politicile de aparare !
    Stiti voi care, domnul cu invazea ozeneurilor si cu trupurile neînsufleţite ale cadavrelor moarte ale celor decedaţi !
    Ma rog, ceva de genul asta, ca mi-s batran si nu-mi mai aduc aminte. Da aveti orijinalul aciu:
    http://adevarul.ro/news/eveniment/mircea-dusa-pleonasmul-trupurile-neinsufletite-cadavrelor-celor-decedati--8_51cade23c7b855ff56cb5c73/index.html

    Multumesc anticipat.

    RăspundețiȘtergere
  30. Buey, as aozit careva despre "aeronave de descarcerare", cam cum areata ? Ca tot zice unu cu parul alb pe la teveu, despre grozaviile astea...
    Doamne feri ! Dushca si Tutuiescu, unul langa altul, dandu-si cu parerea despre efectele devastatoare ale actiunii razelor de luna, asupra galosilor de guma !
    Ierea pe vremuri paciulea unul zis Tigri2 cun coi, mare pilot de cariciopteriu, poate ne lamoreste el cum e cu aeronavele astea de descarcerare !!!

    RăspundețiȘtergere
  31. Radiografie interna, preloata de pe un alt blog:
    =================================================
    Batalion 1 iulie 2017, 08:45
    In mai toate unitatile militare de la noi nu exista tehnica militara. Cand sunt trimisi intr-o misiune in tara aparent fara risk de pierdere de vieti, militarii sunt trimisi cu niste harburi de masini. Se intampla chiar si in bucuresti, in toate unitatile. Soldatii se inchina la Dzeu sa ajunga cu bine la destinatie. Prietenul meu a plecat iarna trecuta in misiune: sa insoteasca un convoi catre Constanta, unitatra de la Kogalniceanu. La iesirea din Bucuresti aro s-a defectat
    S-au intors la unitate si au liat altul care nu aveau stergatorile bune. Mergeau pe linia care separa banda de urgenta de prima banda ca se intrezarea linia si la cativa km opreau sa sterga manual geamul plin de chitshura- gheata. Isi faceau probleme ca dc e cineva oprit pe banda de urgente de vor urca pe masina lui, ca n-au cum sa-l vada. La parada aduna toate din tara, si mai aduc si din afara din europa; ala e maximul ce avem. Restul vechituri. Daca vine un razboi murim ca sobolanii, nu avem cu ce sa ripostam!


    Batalion 1 iulie 2017, 08:49
    Toata tehnica e la pamant. Nu au masini sa plece in misiuni, au probleme, nu au frane.
    ===================================
    Ce dreaq sa mai comentez, ca tot am scris despre dezastrul din sistem, pana mi s-au sters si ionsemnele de pe tastele leaptoapei !

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri