Google Translate

miercuri, 11 octombrie 2017

Hahaha... Mai vine un 'cataroi'! Sfârşitul lumii vine pe 12 octombrie! Ce spune NASA despre anunţul care a panicat planeta


Conform NASA, obiectul va zbura la o distanţă de aproximativ 44.000 de kilometri de suprafaţa planetei.

Roca spaţială, denumită 2012 TC4, are între 10 şi 30 de metri lăţime şi va zbura la o optime din distanţa Pământului faţă de Lună, pe 12 octombrie. Roca a trecut pentru prima dată pe lângă Pâmânt în octombrie 2012, potrivit Mail Online. După analize desfăşurate pe parcursul ultimei luni, cercetătorii ne asigură că obiectul va trece la o distanţă sigură faţă de planetă.

În timpul apropierii obiectului, NASA va putea testa reţeaua de observatoare din cadrul sistemului de apărare al Pământului, în cazul în care un asteroid s-ar afla pe o traiectorie de coliziune cu Terra. ''Suntem norocoşi că de această dată vom putea colecta informaţii privind obiectul. Acum vom putea testa în premieră reţeaua de urmărire a asteroizilor,'' a declarat Michael Kelley, cercetător din cadrul campaniei de observare TC4 a NASA.

Cercetătorii din cadrul ESA au reuşit să detecteze roca spaţială prin intermediul telescopului din cadrul European Southern Observatory din Chile. Ultimele observaţii realizate pe 27 şi 31 iulie, cât şi pe 5 august, au dezvăluit că asteroidul 2012 TC4 va trece pe lângă Pâmânt la o distanţă de o optime faţă de cea dintre planetă şi Lună.

Conform estimărilor, va trece pe lângă Terra la 44.000 de kilometri distanţă, extrem de aproape de sateliţii geostaţionari, susţin specialişti. ''Este extrem de aproape,'' a declarat Rolf Densing, lider din cadrul European Space Operations Centre din Darmstadt, Germania, conform descopera.ro.

Sursa: https://www.realitatea.net/sfarsitul-lumii-vine-pe-12-octombrie-ce-spune-nasa-despre-aceasta-anuntul-care-a-panicat-planeta_2111788.html

89 de comentarii:

  1. Ioi ! Iară vine cataroaia ? Ce dreaq buey Nea Bozile, până si penzia vine mai rar decât apocalipticile astea, cu zvârșitu lumii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scapat!!! "Un asteroid a trecut joi pe lângă Terra. Exercițiul de apărare planetară a reușit" (ESA)!!!!
      ---------------------
      Un asteroid de mici dimensiuni și foarte strălucitor a trecut joi pe lângă Terra, fără să se ciocnească cu planeta noastră, așa cum au prevăzut oamenii de știință, oferind astronomilor ocazia de a participa la un exercițiu de apărare planetară și de a studia un tip de obiect cosmic care este potențial periculos pentru omenire, informează AFP, citată de Agerpres.

      Ștergere
    2. "Consider că exercițiul a fost un mare succes", a declarat Detlef Koschny, codirector al departamentului Near-Earth Objects din cadrul Agenției Spațiale Europene (ESA).

      "Am acționat ca și cum ar fi fost vorba despre un obiect cosmic considerat 'critic' (chiar dacă nu era cazul) și am exersat planul ce vizează schimburile de informații, utilizând telescoape și sisteme radar", a adăugat același om de știință.

      "Ne-am pregătit bine și cele mai multe dintre sistemele de monitorizare și de comunicații au funcționat așa cum era prevăzut", potrivit aceluiași cercetător.

      În zilele care au precedat trecerea asteroidului pe lângă Terra, NASA și ESA au subliniat faptul că nu există niciun risc de coliziune dintre acest corp ceresc și Terra. "Nu există niciun pericol, inclusiv pentru sateliți", a declarat Michael Kelley de la departamentul de Studii Planetare din cadrul NASA.

      Asteroidul 2012 TC4, care s-a aflat la o distanță mai mică de 44.000 de kilometri față de planeta noastră, s-a dovedit a fi "mai mic decât prevedeau astronomii și are un diametru de 10-12 metri", a precizat Detlef Koschny.

      Ștergere
  2. Sara buna, gaozari !
    Si-ntr-un ritmic hop, hop, hop, sa o loati cu tontii-n ceoc !

    RăspundețiȘtergere
  3. Fusei si eo la Semeghe dupe o zdelca si nu-l mai gasii ! Se transforma in SemeA, un fel de Statiune de Mecanizare a Agriculturii !
    Zeu dake nu. Eote bre
    =======================================
    Structurile Ministerului Apărării Naţionale

    Structuri centrale subordonate nemijlocit ministrului apărării naționale

    Statul Major al Apărării

    Departamentul pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale
    Institutul pentru Studii Politice de Apărare şi Istorie Militară
    Departamentul pentru armamente
    Agenţia de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare
    Departamentul pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieții personalului
    Direcţia generală de informaţii a apărării
    Secretariatul general
    Direcţia generală management resurse umane
    Corpul de control şi inspecţie
    Direcţia generală financiar-contabilă
    Direcţia generală juridică
    Direcţia audit intern
    Direcţia medicală
    Direcţia domenii şi infrastructuri
    Direcţia informare şi relaţii publice
    Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor

    Structuri în subordinea nemijlocită a ministrului apărării naționale

    Direcţia instanţelor militare
    Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila"
    Casa de pensii sectorială
    Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor


    Alte structuri

    Universitatea Naţională de Apărare "Carol I"
    Academia Tehnică Militară
    Institutul Naţional de Medicină Aeronautică şi Spaţială "General doctor aviator Victor Anastasiu"
    Clubul Sportiv al Armatei - Steaua Bucureşti
    Colegiul Naţional de Apărare
    Departamentul Regional de Studii pentru Managementul Resurselor de Apărare
    Unitatea de Integrare a Forţelor NATO
    =================================================
    Zursa-saitu oficial am Ministerulu Dezbi narii Nationale, al carui ministru in functiune, referindu-se public la halul fara de hal in care se afla dotarea armatei, a zis ca avem niste forte navale de jucarie ! Ori de rahat, ca nu mai tin bine minte. Oricum, tot un cacat e !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese- ce mai optservam noi. Pai noi, mai optservam ca or mai aparut si niste structuri noi, de care armata avea musai nevoie ! Pai, n-asa ? In explozia asta de dotare cu cele mai noi armamente aparute la nivel mondeal si interstelar, sigur ca ierea necesar sa avem si niste Directii GENERALE in plus si, in special, o Directie Generala Juridica, care sa faca fata cu brio zecilor de mii de procese pe care le are onor ministerul, chiar cu an gajatii sai, de la locotenentul Alexandru Gheorghe (care o sa le dea, din nou, niste muie astora de se joaca de-a uite legea-pula legea) si pana la jde miile de rezervisti, futati la nesfarsit, de catre un sistem cocalarizat si pițiponcit pana in maduva !
      Zeii hie cu voi !
      Traiasca condușerea !

      Ștergere
  4. Pe vremea mea existau ditamai Comandamentele Infanteriei si Tancurilor, ale Artileriei si Trupelor de Geniu, etc samd, cu mii de tilicari si tehnica cacalau ! Cand pleca rejimentu meu in aplicatie, nu se vedeau capetele trenului pe care era imbarcat, incepand de la cel cu barba sura, pan la cel cu pula-n gura, de nu mai ramaneau prin cazarma decat Cezar porcarul de la Gheaze, ca sa aibe grije de marțoaga rejimentala si Don Curdeleu Muci Mereu, care ramanea un fel de Osu permanent !
    Habar n-aveam de juristi, de psihologi, de pochi, de consilieri de belit pula la urs, de relatii publice si alte structuri d-astea capusa, care se ocupa cu impinsul aerului cu keptul pe holurile cazarmilor !
    Acu ne-am dat dreq, avem ditamai directia GENERALA juridica ! Ditamai directia de relatii publice ! Pfoaiiii ! Pai aveti voi ideie ce pițiponceala e prin structurile astea ? Sau, ca sa nu mai zic si de nuș ce directie a instantelor militare, in conditiile in care armata nu mai are tilicari care sa dezerteze si pe care sa-i judece cu manie proletara, prin cluburile unitatilor !
    Da, las ca pe noi ne apara Otanu ! Ea o sa puna keptul in fata dusmanulu, kear cu pretul vietii !
    Ce vremuri bre, ce vremuri !
    Ura, traiasca conducerea !
    Zeii hie cu noi !

    RăspundețiȘtergere
  5. Buey PMT-ule,
    Noi stim ca tu esti imbatabil,dar,directia asta a instantelor militare se ocupa cu apararea tilicarilor in caz de nus ce...Adica,nu mai dezerteaza tilicarii,dar,daca e implicat vreunul in ceva, uite apare si directia,nu a cincea...
    Si juridicul e bun la ceva,d-na consilier Lenus,e pe la herr President!Jawol si GOOOOOLLLLLL!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, eș nebun ? Pai cu apararea tilicarilor in caz de nuș ce avem alta ditamai derecțea de inpins haeru cu keptu, adica Direcţia de prevenire şi investigare a corupţiei şi fraudelor !
      Atat de mult or PREVENIT astia, icat s-or umplut parnaile de jenerali si alti colinei fraudulosi !

      Ștergere
  6. 3 noiembrie - Ziua Vânătorilor de Munte


    Actul de constituire a fost Ordinul M.C.G.R. nr. 294 din 3/16 noiembrie 1916, potrivit căruia Şcoala Militară de Schiori - Bucureşti era transformată în Corpul Vânatorilor de Munte (comandat atunci de cpt. Virgil Bădulescu), precizându-se ca "... vânatorii de munte sunt destinati mai cu seama misiunii de recunoaştere, de siguranţă şi legatură şi sunt chemaţi a funcţiona şi ca unitate tactică, în special în trecătorile Carpaţilor".
    ============================
    La Molț Ani tutulor tilicarilor din arma „Vai Mamă” ! Oameni adevărăcioși, dintr-o bucata, cu o istorie impresionanta ! Am avut ocazia, in tinerete, pentru scurt taim, s-o mi-o fîlfîi nițel prin batalionul Dragos Voda, de la Rosu. Am vazut cum sta treaba cu acesti oameni, care merita tot respectul !

    RăspundețiȘtergere
  7. Felicitari postului teve privat Hantena 1nu, singurul care a prezentat cateva secvente din viata si activitatea tilicarilor de la Batalionul Vai Mama din Predeal, cu okazea Zilei Vanatorilor de Munte !
    In rest, ca de obicei, toate posturile s-au inghesuit ca sa ne prezinte aspecte reale din viata si activitatea poporului roman, adica cocalari, pitipoance, fufe si alti cacanari inregimentati prin partidele astea de-au falimentat tara, adica niste clănțăi care imput aerul de pomana !
    Bravo A1 !
    Slăbuț de tot Batalionul de la Predeal, care, in loc sa ne prezinte ceva spectaculos, de sa-ti taie respiratia, ne-a ametit cu niste echipamente contemporane cu Emil Bodnaraș si cu un exercitiu de catarare banal, executat de fro doi tilicari destoinici, echipati in tinute Ripstop-Ribentrop noi si cu bocanci scosi de la depozitul STOC, ca sa dea bine pe sticla !
    Vai Mama noastra de VMisti !
    Buey, mai bine il aduceati la filmari pe popa batalionului de la Dorna, popa Negrea se intituleaza, care e un fel de omu paianjăn la cațărare si de betmen la coborare !
    Si, mai zicea sefu lor, ca ei vrea sa hie asezati la „Masa bogatilor”, ca acolo e locul vanatorilor ! Buey tilica, n-aveț voi loc la masa aia, pen ca ea o fo ocupata de cohortele de psiho-coco, de pochi, de relatii cu publicul, de ceisti, de juristi si alti muisti, care au capusat ministerul, cu mii de cupidonci si pitipoance !

    RăspundețiȘtergere
  8. N-am gasit nika despre BVM Ciresoaia de la Sf.Gheorghe, din bozgorime, ca sa vad daca le-a dat voe primaria si consiliul local sa arboreze drapelul national, de zioa lor, fapt pentru care am sunat la Directia Generala Nationala de Relatii cu Publicu a meapeneului, care, prin vocea unei specialiste absolventa a colegiului national de aparare-specializarea Cultul Erorilor, mi-a adus la cunostinta ca, de la Zioa Portilor Dășkise organizata de unitate anul trecut, ocazie cu care or fo vizitati si de catre un Batalion de Husari local, nu se mai stie nica de Cireșoaia !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
  9. Incep sa cada, incet dar sigur, sistemele vitale pentru bucuresteni. Acum cateva zile a fost o avarie majora la sistemul de distributie a energiei electrice, care a produs un haos general in juma de capitala. Azi, o alta avarie a produs haos, la inceput, la metrou, apoi si la suprafata !
    Au fost demisi fro doi directori politruci, ca sa fie inlocuiti cu alti politruci imbacsiti ! In rest, sa nu va faceti iluzii, totul va ramane la fel, adica aceleasi cohorte de directori, directorasi si sefuleți, vechi ca tabla de pe casa, care fac legea prin sistem, adica „Las ca merje si asa” !
    Urmeaza sistemul de termoficare, putregait in intregime !
    Ia-n sa hii fost Nea Ceașcă, sa vezi ce muie le dadea imbuibatilor astora, cu salarii astronomice ! Erau deja la zdup (gherlă, mititica, țuhaus, popreală, umbra, beci, zeghe), pentru sabotarea economiei nationale si subminarea intereselor societatii socialiste multilateral dezvoltate, orientată catre comunismul luminos !

    RăspundețiȘtergere
  10. Fostul ministru al Apărării, Gabriel Leș, senator de Satu Mare, a declarat vineri, într-o conferință de presă, că primele transportoare blindate 8 X 8 produse total în România vor fi omologate în 2018 sau 2019.

    "Pentru transportoare blindate pentru trupe 8 X 8 s-a semnat, la Craiova, se va produce transportorul în România, asta înseamnă un avantaj pe partea de mentenanță, pe de altă parte la Moreni, acolo unde se făceau transportoarele s-a semnat pentru producerea unui transportor blindat pentru trupe 8 X 8 românesc. Este un transfer de tehnologie românesc, de know how, și așa mai departe. Părerea mea, undeva în 2018-2019 ar trebui să avem un produs omologat românesc, cu producție totală aici în România", a afirmat Gabriel Leș.

    https://www.agerpres.ro/politica/2017/11/03/satu-mare-primele-transportoare-blindate-8-x-8-romanesti-vor-fi-omologate-in-2018-2019-sustine-fostul-ministru-les-15-18-10

    =========================================
    Se va produce o PULĂ gonflata in Romania ! Dupa ce s-a distrus si s-a șutit totul, incepand de la fesene si pana la pesede=tot un cacat e, acu ne tot spargem in figuri, cu vorbe sforaietoare de partid, ca vom face, ca vom produce, ca vom avea, bla-bla, bla-bla ! Buey frațicilor, la semnat documente si la studii de fezabilitate suntem campioni mondiali ! Nu va mai crede nimenea !
    Unde sunt fabricile de avioane, de tractoare, de utilaj greu, de vagoane, de rulmenti, de semanatori, de locomotive, de camioane, de utilaje petrochimice ? Unde sunt combinatele siderurgice, chimice, santierele navale, uzinele de armament, de mecanica fina si de munitii ?
    Buey, noi nu suntem in stare sa inchegam un drum ca lumea, care sa uneasca, fara intreruperi, doua localitati importante si visam la nuș ce tehnica sofisticata !
    Vorbe in vant, la fel cum au fost si cele despre spitalele regionale care vor revolutiona sistemul de sanatate, ori despre nuș ce magistrala de metrou care va surclasa pana si metroul londonez, ori despre faimoasa autostrada Comarnic-Brasov si tot asa, la nesfarsit !
    Sforaieli pe nas.

    RăspundețiȘtergere
  11. Mneața ! Pe la botticeli nițel s-o loaț, ca sa va tae greața !
    Az nu prea am tinp dă ceoace, ca sunt invitat dă onoare la zioa dă naștere alu Kiompete Caftangiu ! Ala de i-a jmanglit una peste muie unui borac, la un miting electoral pe la Ploești, care, in loc sa scandeze sus Beșescu, el urla ca vrea ciungă !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: deci, sa-i uram la foarte mulț ani ! La o gherlă de mahimo siguranță, bineinteles !

      Ștergere
  12. 4 noiembrie 2015
    ============================
    Victor Ponta A DEMISIONAT:
    "Sper că depunerea mandatului satisface aşteptările oamenilor".
    ============================
    plano10 4 noiembrie 2015, 14:58

    @Vasile Burcu
    Care va fi impactul demisiei lui Ponta in privinta adoptarii legii salarizarii si aplicarii legii pensiilor speciale pentru militari?
    Vom constata in curand esecul celor doua proiecte sociale?

    Admin, Romania Megalitica 4 noiembrie 2015, 15:39

    Sincer?
    Eu cred ca DA. Am vazut cat s-a straduit guvernul Ponta 'sa repare'/chiar sa adauge...
    Sa dea inapoi ce au luat/taiat altii...! Si ce daca!!! Multi, foarte multi au injurat aceste eforturi, au scandat zi si noapte DEMISIA... Acum... au DEMISIA!
    In rest... Dumnezeu cu mila!
    P.S.: Nu cred ca aruncarea Romaniei in haos va servi cuiva,
    mai ales salariatilor si pensionarilor!
    Sa dea Dumnezeu sa fie bine, popor roman!

    ======================================================
    Bine ? Bine o pula cu urechi !
    Nu v-a placut dottore-plagiatore, asa ca loaț acu niște muie, ca sa aveț pana prin 2022 ! Si căcăcioșii astia de la #REZIST, care or crezut ca, gata, or pus bazele unei noi revolutii de sistem in Romania ! Las ca va Terente acușica mariri de n-o sa le puteț duce !
    Ura, traiasca condușerea !
    Dupa 2 ani de guvernare aftăr Ponta, realizarile sunt fix PULA:
    -cativa km de otostrada cufurita, care incepe de nicaieri si duce nicaieri
    -metroul Dr.Taberei (care trebuia sa functioneze din 2013) va prinde, exact in acelasi stadiu de realizare, si aniversarea centenarului unirii
    -mult trambitata lege a salarizarii unitare s-a transformat in legea bulibaselii nationale, punand in prag de greva generala intreaga colonie
    -euroiul a ajuns de la 4,3 la 4,6
    -inca 90-100 de mii de sclaveți au renuntat la conditiile de cacat asigurate de catre stat, alegand sa căpșunească prin cele țari
    -s-a umplut colonia de rable
    -legea pensiilor militare de stat a fost macelarita si criogenata, in veacul vecilor, acum si pururea, HAMIN !
    -vinovatii pentru tragedia din Colectiv sunt si la aceasta ora bine mersoa, in frunte cu fostul primar Piedone, care asa de remușcat o fo, incat ierea cat pe ce sa cadindeze din nou la primarie (!!!)
    -curentul s-a scumpit, gazele s-au scumpit, euro a crescut, facturile au explodat, piata s-a scumpit, benzina a luat-o razna, totul s-a scumpit; pana si o muie pe centura s-a scumpit.

    RăspundețiȘtergere
  13. Dormiți liniștiți !
    Terente vegheaza pentru voi !

    RăspundețiȘtergere
  14. B-seara gospodari, de la orașe si sate ! Multa sanatate voo si, musai, unpic sa-mi omblati, pe-nserat, pela oo !

    RăspundețiȘtergere
  15. B-zioa gospodari, de la orase si sate ! Aia de la orase ati belit pula de epiderma, pentru ca OOle s-a facut aproape un leu, de la fro 40 de bani cat ierea pe tinpu lu dottore-plagiatore, ear carnea, dă toate tipurile, s-a sconpit cu jde la suta !
    Si asta inca nu e totu ! Urmeaza zile fericite pentru colonistii Romanistanului si, in zpecial, pentru pensionari ! Aproape la fel de fericite cala suedej, ca la japonej, ori ca la finlandej, care-si traiesc batranetile tot intr-o dolce farniente, fara de sfarsit !

    RăspundețiȘtergere
  16. La Molț Ani tutulor celor ce se intituleaza Maikăl & Ghebriel si derivatii lor !
    Inclusiv lu kingu Mișu si lu sefu mafiei personale a luceafarului huilei, domnu jeneral de justitie si kiloț-izmene Găbuțu Goprea !

    RăspundețiȘtergere
  17. B-dimineata vOO ! Si, in aceasta zi de sarbatoare, pe la OO sa-mi umble cineva, ca sa- mi tae greata !
    Bineinteles, dintre cei ramasi disponibili, care n-au dat navala prin biserici, la mozolit de sfinte boaște !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: trebo sa va salut din mers, intrucat, dăjea, ma deplasez catre vila regala, unde am fo invitat sa particip la cocteilul dat de kingu Mișu Intîi de Hopențolern das Simeringhen Borusea Meohengladbachen, care cica da si majestatea Sa o meslină !
      Apoi tre sa fug la Arhanghelu Găbuțu Instelatu Clipicitoru, șefu tutulor ingerilor ceresti, care cica da si dansu o meslină, o buneciune, ceva !

      Ștergere
  18. La Multi Ani tilicarilor din arma „Tunuri” !
    Barbati de barbati, cu coae adevarate !
    =================================================
    10 noiembrie - Ziua Artileriei


    În anul 1843, domnitorul Gh.Bibescu a întreprins o călătorie la Istanbul şi, la înapoiere, a adus în ţară patru tunuri de calibru 80 mm, dăruite în semn de preţuire de către sultan, pentru ca "să slujească întru paza bunei rânduieli şi liniştei obşteşti". Ca urmare, la 10 noiembrie 1843, prin porunca Domnească nr. 198, se legifera înfiinţarea primei baterii de artilerie în oastea româna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: parca mai scrisei odata cum ca am avut in fomelie un tilicar de asta tunar, ajuns in ierarhie pana la foncțea de comandant de rejiment, intr-o mare garnizoana din zona Dunarii de Jos !
      Barbat adevăracios, pe ca nu stiu sa-l fi vazut vreodata echipat altfel decat cu pantalon pana si cizme, de o eleganta desavarsita !
      Si, cand ma gandesc ca datorita influentei acestui om am ajuns eo s-o iau la labă pe dealurile Campulungului, ca sa-mi apar apăoi tara, chiar cu pretul vietii, in loc sa ma fac popă, cu aspiratii de Inaltpreacufurit, ori senatorul melcilor !
      Pfoaaaa....

      Ștergere
  19. La Molți Ani tutulor tilicarilor care trudesc prin Semea, fost Semeghe, fost Mesteme, fost Mecaghe ! Inclusiv celor care or trudit prin aceste structuri ! Ori care or colaborat cu aceste structuri, ca de ex. eo, in special la futatul harțoagelor dinspre Dr.Taberei spre Izvor si invers !
    ==============================
    12 noiembrie - Ziua Statului Major al Apărării


    La 12 noiembrie 1859, domnitorul A.I.Cuza, prin Ordinul de Zi nr.83, a semnat actul de constituire a "Secţiei a II-a" din cadrul "Corpului de Stat Major General", ca prim element organizat al cercetării Armatei române.

    RăspundețiȘtergere
  20. 12 noiembrie - Ziua Geodezilor Militari


    În 1859 s-a înfiinţat Serviciul Topografic Militar.
    ============================================================
    La Molți Ani tutulor tilicarilor din arma Topografie, devenita apoi Topogeo, apoi Geodezie si, cat de curand, doar o amintire !
    Aceasta arma, deosebit de importanta in trecut, dupa lovitura de stat din 89 s-a ancorat puernic in activitatea de masuratori topografice pentru impartirea si restituirea pamanturilor, padurilor si apelor la cei saraci si oropsiti de catre regimul bolsevic ! Ulterior, dupa ce n-a mai ramas nimic de shutit, iar colonia (fosta candva stat puernic industrializat, cu o economie in plina duduială) a fost vanduta si instrainata pe loturi si parcele, ea, arma, se mai ocupa doar cu tinerea evidenței la niste terenuri pline de balarii, foste candva unitati militare ! Bineinteles, alea care or scapat de a fi donate, fara plata, catre primarii si alte consilii, pentru a fi transformate in importante obiective social-economice: crîșme, depozite de navete si paleți, fiare vechi si depozite de pamant si moloz, de la demolarile locale !
    La Multi Ani, topografi !

    RăspundețiȘtergere
  21. 12 noiembrie - Ziua Cercetaşilor Militari


    Prin Ordinul de Zi nr. 83, la 12/24 noiembrie 1859, domnitorul Alexandru Ioan Cuza a semnat actul de constituire a "Secţiei a II-a" din cadrul "Corpului de Stat Major General", ca prim element organizat al cercetării în Armata Română.
    ==================================
    La Molți Ani si cercetasilor dă toate armele !
    La inceputuri ei cerceta terenul si trupili inamice ! Apoi ei a inceput sa cerceteze si trupili proprii ! Si, uite asa, a aparut cercetasii de la Okiu & Tinpanu, falanga „ Ceiști” !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: precum se poate vedea, cam toate sunt legate de numele lui Cuza ! La fel ca si cele mai importante reforme sociale si economice ale acestui popor, care au rezistat in timp, peste un veac, de nici cei mai radicali bolsevici n-au avut curajul sa le terfeleasca. Pana la Lovitura de Stat din 89.
      Cre că nu mai e cazul sa dezvolt. Se vede lesne in ce hal am ajuns, doar in cativa ani de democratie !

      Ștergere
  22. B-dimineața vOO ! La OO cineva rapid sa-mi umble, ca sa-mi taie greața !
    Sau, in spiritul traditiilor ancestrale ale acestui blog, HOP, HOP, HOP - sa me-o loaț la CEOCK !

    RăspundețiȘtergere
  23. Scumpiri in valuri ! Leul-cea mai slaba cotatie, a ajuns de cacat ! Facturile explodeaza ! Pietele sunt pline de produse contrafacute, infestate cu otravuri si expirate !
    M-am dus si eo să-m eau OO din peață, de la țața Leușteanca, pretena mea cu mostață, si ierea sa fac infract ! Cica, de cand s-a scompit benzina, pana si gainile se 00 mai scump ! In ritmul asta, cat de curand, o sa mai mancam olo !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: da nu-mi fac probleme, pentruca mai e o luna si ceva si ear me-o indexeaza zguvernu Terente 3, cu rata gonflației, comunicata de Benere !
      Traiasca conducatorii !
      Jos cei rai !
      Ura !

      Ștergere
  24. Pe saitul SCMD este publicat un articol, de te-apuca durerea de cap !
    Cine doreste sa-l citeasca in intregime, il gaseste ici:
    ===============================
    http://sindicatulcmd.blogspot.ro/2017/11/terminatorul-romaniei.html
    ===============================
    In esenta, este vorba despre desfiintarea statului roman, pas cu pas, de catre chiar statul roman, prin putorile sale constitutionale: legislativa, executiva si judecatoreasca !

    Poate apuca sa citeasca si vreun puțoi de ăsta căcăcios, din rasa #REZIST !

    ============================================

    1989-2014 – un sfert de veac de corupţie şi jaf.
    Clasa politică este terminatorul României moderne

    REZUMAT
    „Sa nu uiti Darie”

    Am trăit ca într-un vis un sfert de secol de speranţe neîmplinite. Când s-au dus anii?! Suntem mai săraci şi un pic mai bătrâni.

    -Statul este bolnav
    -economia – câtă a mai rămas – este din nou în recesiune;
    -firmele dau faliment cu miile
    -investiţiile scad vertiginos
    Concluzie: Niciodată în istorie clasa politică ro¬mânească n-a fost mai ruptă de popor şi mai puţin iu¬bitoare de ţară.
    * * *


    În 1989, infrastructura industrială situa România în primele 10 ţări din Europa.

    -exista platforma Pipera, creată de francezi, unde se construiau calculatoare;
    -autocamioanele şi autobuzele fabricate la Braşov şi Bucureşti erau patente germane;
    -avioanele ROMBAC erau cumpărate de la englezi;
    -locomotivele de la Electroputere Craiova erau patent elveţian;
    -la Reşiţa se fabricau motoare de vapoare după licenţa Renk din Germania;
    -centrala nucleară de la Cernavodă pro¬ve¬nea din Canada.
    -România era a treia ţară din lume, după SUA şi Japonia, care fabrica anvelope gigant, pentru autobasculante de peste 110 tone.
    -doar do¬uă ţări din lume făceau şuruburi cu bile: România şi Japonia. Acestea se foloseau în industria nucleară şi aerospaţială.
    -România producea 14 milioane de tone de oţel în 1985; azi – doar 3 milioane;
    -Romania producea 400.000 tone de aluminiu; azi pro¬duce pe jumătate.
    - Eram recunoscuţi ca buni cons¬tructori de motoare electrice şi produceam, în 1980, 19 milioane de kilowaţi, faţă de 700.000 kilowaţi în prezent;
    - ieşeau pe poarta fabricilor 1.600 de excavatoare ( în 1980); nici unul azi.
    - Ieşeau 71.000 de tractoare; nici unul azi (am construit fabrici de trac¬toa¬re în Egipt şi Iran, care funcţionează şi acum, în timp ce în România au murit).
    -Fabricam 600 de va¬goa¬¬ne de pasageri pe an (în 1984); azi – nici unul.
    -Cât des¬pre vagoanele de marfă, construiam 14.000 de bu¬căţi pe an; azi – abia 800 (cel puţin 100.000 vagoane de marfă au fost tăiate şi vândute la fier vechi în ulti¬mii ani).
    -produceam 144 de nave de tonaje di¬ferite; azi, după cum se ştie, nu mai producem nici una.
    -Sticlăria e prăbuşită.
    -Săpunul a dispărut.

    -Ro¬mâ¬nia producea 13 milioane de tone de petrol în 1970; azi – numai... 6 milioane!
    -înainte de 1989 produceam 8,5 milioane de tone de motorină, azi producem doar 2 milioane;
    -produceam 10 milioane de tone de păcură, azi nu mai producem nimic.
    -Produceam 500.000 de tone de uleiuri minerale, azi – nimic!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. – A dispărut întreg sectorul industriei de textile, confecţii, tricotaje (filaturi, ţesătorii, fabrici de stofă şi postavuri, întreprinderi de pielărie şi încălţăminte, toate concepute într-un sistem integrat);
      -a fost închis sectorul agroalimentar (36 de fabrici de zahăr, fabri¬cile de ulei, de preparate din carne, de lapte şi produse lactate, zeci de fabrici de nutreţuri combinate etc.);
      - nu mai există majoritatea fabricilor din industria lemnului şi mobilei, din industria cimentului, a lacurilor şi a vop¬selelor, a medicamentelor, din sectorul construc¬ţiilor de maşini, al exploatărilor miniere de feroase şi nefe¬roase, de cărbune etc.;
      -S-au desfiinţat întreprinderile agricole de stat şi cele de mecanizare a agriculturii, staţiunile de cercetări agricole şi, în general, marea majoritate a institutelor de cercetare-proiectare.
      -Au dispărut industria electronică, electrotehnică, de mecanică fină, optică, automatizări etc.
      -Baza naţională de soiuri de plante şi rase de animale a fost pulve¬ri¬zată. România nu mai are astăzi un pachet naţional de seminţe, soiuri, hibrizi, de culturi cerealiere, plante teh¬nice, legume etc.
      -A fost distrus, aproape în totali¬tate, sistemul de irigaţii, construit prin îndatorarea dureroasă la Banca Mondială, pentru a cărei plată românii au contribuit zeci de ani. -Au fost abandonate programele de combatere a eroziunii solului, de în¬diguiri şi desecări, dar şi cele de irigaţii în curs (ca¬na¬lul Siret-Dunăre sau Bucureşti-Dunăre).

      CONCLUZIE: Întreaga economie naţională a fost pur şi simplu pulverizată şi lăsată fără nici o logică structurală!


      – România s-a transformat într-un paradis al multinaţionalelor care controlează industria, agri¬cul¬tura, transporturile, construcţiile, comerţul, sectorul financiar-bancar etc. şi care îşi promovează regle¬men¬tări legale în interes propriu.

      Ștergere
    2. Pese: bineinteles ca protagonistul interviului, boier fiind, s-a limitat doar la a evidentia dezastrul economic, generat, exclusiv, de catre statul roman, prin puterile sale !
      - Daca mai amintim si de dezastrul din sistemul medical, condus si gestionat de niste rapandule care si-au facut studiile pe bani (medicii adevarati ne-au fugit cu zecile de mii)
      -Daca ne referim si la sistemul de invatamant, aflat in cadere libera, principalul artizan al cocalarilor de azi- politicienilor de maine (cum bine a spus cineva la teveu: sa ne uitam la invatamantul de azi si vom vedea clasa politica de maine !)
      -Daca mai amintim si despre dezastrul in care se afla ostirea tarii, dezbinata, destructurata si cu dotari precare
      -Daca mai vorbim si despre pitipoancele si cocalarii ghiorțanizati care ne-au invadat viata zilnica cu emisiunile lor de handicapati cu pretentii
      -Daca mai amintim si de bagabonțeala din viața politica, dominata de penali si alti osanditi la ocna
      atunci tabloul dezastrului ce ne-a cuprins este aproape conturabil !
      Vai de pula celor de-au ramas ca fraierii p-aciulea, cu speranta unei pensii, peste ani, de la acest stat !
      Vai de pula milioanelor de romani care or ajuns sa birjăreasca prin cele tari, cand va veni vremea sa se reintoarca !

      Ștergere
    3. Pese:
      Zeii hie cu noi !
      Traiasca conducerea !

      Ștergere
    4. Actorii din rolurile principale ? FSN, FDSN, PDSR, PSD, PNL, PNȚCD, PD, PDL, UDMR, PC, UNPR, ALDE si alte aliante de astea hidoase tip Usele, Pac, Țac, Drac, etc !

      Ștergere
  25. La Mulț Ani tutulor tilicarilor din arma Cefere !
    ===========================
    16 noiembrie - Ziua Transporturilor Militare


    La 16 noiembrie 1880, cu ocazia înfiinţării celui de-al doilea batalion de geniu (Înalt Decret nr. 2550), în cadrul unităţilor de acest tip a fost inclusă şi câte o companie de căi ferate, primele subunităţi de acest fel din Armata româna.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: nuj daca mai exista prin meapeneu fro structura de Cefere ! Nici nuj dacă s-ar mai justifica o asemenea armă, in conditiile in care calea ferata a fost falimentata, dezmembrata, furata si abandonata in balarii !
      Pe vremuri, cand ieream si eo căpitan cu cate 4 stelute p-un umer, imi aduc aminte ca exista, prin subordinea Cetegeului, o ditamai brigada de cai ferate, imprastiata prin toata tara, cu mii de tilicari ! Plus ca mai iereau si cei de se ocupau cu imbarcarea tehnicii pe vagoane, cu transportul si alte alea-alea !
      Praful s-a ales si de astia, ca de altfel cum s-a ales de intreaga armata, care de atata modernizare, reorganizare si operationalizare, a ramas fara avioane (cu exceptia a fro 12 rable, la mana a 3a, pe care altii deja le-au bagat in muzee), fara vampoare (cu exceptia a doua harburi rujinite cumparate de la cimitirul de fiare veki), fara tancuri, fara tehnica auto (cu exceptia unor camioane DAC de pe timpul lui Dej, care nici curbele nu le mai pot lua), etc si bla-bla-bla !
      Las ca ne apara scutul din prăzarie !
      De fapt, ce si pe cine sa mai aparam ?

      Ștergere
  26. Colonia Romania este fruntasa pe intreaga mUE, si nu numai, la obezitate infantila !
    Se vede cu okiul liber si fara sa ne aminteasca emisiunile de stiri ! Cum ai iesit pe strada, cum dai cu ochii de boraci mucoși cu burta cat traista si căpățîna cat dovleacul, de cocalari osînzoși si pițipoance cu curul cat oboroaca, care abia se misca de la o trecere de pietoni la alta !
    Pai cum dracu să nu ! Du-te frate pana la mol, chiar si la ora asta, si ai sa vezi cum colcăie MecCichenul si Kiefsiul de boraci, care creapă in ei tone de barabuli prăjîti, cu sosuri facute din STL !

    RăspundețiȘtergere
  27. Păi, n-așa ? Cu ce dreaca sa se mai ocupe cohortele intregi de jenerali, care colcaie prin structurile centrale, devenite un fel de „ăla gras, care s-a cocoțat in carca lu ala slab” !
    Pai, daca trupe pula, armamente canci si tehnica ciuciu, apoi trebo sa se ocupe si mușkiu lor instelat cu ceva, n-asa ?
    Asa ca, la o armata de 3 lulele-3 surcele, si aia cocalarizata si pițiponcită la max, de pe vremea marelui interes general, cand chemarile in activitate si acordarea gradelor militare erau principala preocupare a ostirii, sub luminosul patronaj al ministrului dezbinarii nationale, deci, cum ziceam, pe langa reinhumarea eroilor neamului in cutii de carton, folosite la impachetat gumarii de Drăgășani, merje si un campionat mondial de bătut berbunca, prin divizia ”Sate si cătune”, de care sa se ocupe, musai, si cațiva jenerali destoinici, sub jointul luminos al multiînstelatului Spusul !
    =========================
    S-ar putea ca aceste activități sută la sută civile – precum fotbalul, cântul, dansurile, poezia și alte distracții liberale – să fie o politică și un secret de NATO. Soldații, dacă tot n-au parte de front, trebuie să facă și ei ceva.

    Numai că ocupațiile astea de umplutură și semănând a bonus pentru așteptare, oricum mai plăcute decât culesul porumbului și construcția de Transfăgărășene, au produs, în trei sferturi de veac de pas de front și „la stânga-mprejur!”, o armată paralelă de grade superioare care nu are cu ce să-și umple vegetarea. E destul să-i vezi pe burtoșii în uniformă clamându-și drepturile și trecutul în sporturi ca să devii mai prudent cu opiniile, să realizezi că situația e fără soluție. Durează de prea mult timp, ca beneficiarii acestei durate de decenii să nu clameze legitimitatea „drepturilor câștigate”. Iar mingea, adică puterea, e la ei.

    http://blogsport.gsp.ro/octavian/2017/11/18/fotbalul-cu-epoleti-de-generali-si-colonei/

    RăspundețiȘtergere
  28. Ioi !
    Doamne feri !
    Numa ce m-am intors din peață, de me-am unplut secoșili de la Blec Fraidei ! Am gasit la Țața Leușteanca OO reduse cu 40%, crumpi cu 32%, părădăici cu 15% si curechi cu 50%+la trei căpățîni loate, una e gratis !
    M-am scos, uăi !
    Traiasca conducerea !

    RăspundețiȘtergere
  29. Sa nu oitaț sa-i transmiteț foarte mue sanatakos, lu doamna LOV de la PRM, ca-i zioa ei de naștere az !

    RăspundețiȘtergere
  30. Lia Olguța Vasilescu despre Sorin Moisă: Pentru PSD el nu există! Un securist mititel și neînsemnat
    ===============================
    Ce noroc pe capul nostru cu oameni asa de valorosi ca LOV ! Crapa de valoare, nu gluma !
    Acu, nu ca nu ar avea dreptate cand zice ca acest Moisa nu prea exista ! Ba exista, oameni buni si chiar sunt multi politicieni de astia tineri, de valoare ! Insa, asa cum sta in naravul derbedeilor nostri, care au cocalarizat partidele, valorile sunt tinute in esalonul 3, iar la varf colcaie toti penalii, toti condamnatii, toti analfabetii si toate pitipoancele care au supt pula unora si altora, ca sa se catare la putere !
    Ce valoare are pațachina asta de LOV, cu jde dosare penale pe cap, am vazut !
    Despre cine este acest Moisa, habar nu am avut, de aia am ramas oarecum surprins cand am citit despre el, pe net ! Numai faptul ca isi pregateste, de ani buni, un doctorat la Oxford- care este altceva decat fabrica de doctori de securitate de la Unap, parca zice ceva, nu ?
    Buey, da parca te poti pune cu prostul ?
    ===============================================
    Sorin Moisă (n. 7 ianuarie 1976, Piatra Neamț, Neamț) este de profesie economist, absolvent al Academiei de Studii Economice, Facultatea de Relații Economice Internaționale. De asemenea, a absolvit un program de Masterat în Relații Internaționale al Școlii Naționale de Știinte Politice și Administrative București și este în curs de finalizare a lucrării de doctorat în Relații Internaționale la Universitatea Oxford din Marea Britanie, cu o teză, începută în anul 2006, despre Uniunea Europeană ca actor politic transformator în contextul extinderii UE către fostele țări comuniste. În anul 2001, la invitația Departamentului de Stat al SUA, a participat la un program de vizite în Statele Unite ale Americii axat pe probleme de securitate internațională. Cunoaște la nivel avansat engleza și franceza.

    Între ianuarie 2002 și august 2006, Sorin Moisă a fost consilierul politic al Delegației Comisiei Europene la București. Și-a început activitatea profesională la rețeaua de ziare Monitorul, unde a publicat articole de analiză și opinie pe teme economice, politice și de afaceri europene.[1]

    În calitatea sa de Director de Cabinet adjunct al Comisarului European pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Dacian Cioloș (de la începutul mandatului în februarie 2010), Sorin Moisă a participat nemijlocit la coordonarea politică și administrativă a uneia dintre cele mai mari și puternice Direcții Generale ale Comisiei Europene.

    În 2014, în numele coaliției de stânga centrată în jurul Partidului Social Democrat, a câștigat un mandat de deputat in Parlamentul European.[2][3]

    RăspundețiȘtergere
  31. Generalul cu 3*** Băhnăreanu este noul presedinte al ANCMRR
    Cu 51 de voturi, la 47, i-a dat muie veșnică securistoidului Iliescu, care a transformat asociatia intr-o masinarie de pupincurism politic !
    ======================================================================
    Neculai Băhnăreanu
    De la Wikipedia, enciclopedia liberă
    Neculai Băhnăreanu (n. 22 iulie 1950, satul Bobești, comuna Duda Epureni, județul Vaslui) este un general român, care a îndeplinit funcția de comandant al Corpului 4 Armată Teritorial "Mareșal Constantin Prezan" (fosta Armată a IV-a), cantonat la Cluj (2003-2004).

    Biografie[modificare | modificare sursă]
    Neculai Băhnăreanu s-a născut la data de 22 iulie 1950, în satul Bobești din comuna Duda Epureni (județul Vaslui). A absolvit Școala Militară Superioară de Ofițeri Activi "Nicolae Bălcescu" din Sibiu (1972), Academia de Înalte Studii Militare din București (1982) și Colegiul Național de Apărare (1999).

    După absolvirea Școlii de ofițeri, a îndeplinit funcțiile de șef de Stat Major la Armata 1, locțiitor al Comandantului la Armata 1, locțiitor al Comandantului la Corpul 1 Armată Teritorial, apoi pe cea de director al Statului Major al Forțelor Terestre.

    A fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu 1 stea) la 1 decembrie 1999 [1] și apoi la cel de general-maior (cu 2 stele) la 5 iulie 2002 [2].

    În perioada 1 mai 2003 - 1 decembrie 2004, generalul-maior Neculai Băhnăreanu a condus Corpul 4 Armată Teritorial "Mareșal Constantin Prezan" (fosta Armată a IV-a), cantonat la Cluj. A îndeplinit apoi funcția de șef al Direcției Operații din Statul Major General (1 decembrie 2004 - 1 martie 2005) și pe cea de locțiitor al șefului de stat major al Forțelor Terestre (din 1 martie 2005).

    A fost comandantul paradei militare organizate cu ocazia zilei naționale a României: 1 dec. 2002 - București, 1 dec. 2003 - Alba Iulia, 1 dec. 2005 - București, 1 dec. 2006 - București.

    A fost înaintat la gradul de general-locotenent (cu 3 stele) la 31 iulie 2007, fiind trecut în rezervă cu acest grad [3].
    =====================================================
    Ura !
    Trăească condușerea !

    RăspundețiȘtergere
  32. La Multi Ani Andrei, Andreea, Endriu, Andruska, samd !

    RăspundețiȘtergere
  33. Uraaaaa !
    Traeasca 23 Aogust, Zioa Republicii Socealiste Romania, LIBERA si INDEPENDENTA !
    Ce vedeti acum la teveu e o spoiala nefericito-bashinarita, a unui stat falimentat, care incearca sa-si mai ascunda din dezastrul economico-social prin care isi afunda poporul, din ce in ce mai adanc, in haznaua nationala, sapata cu sarg si abnegatie de catre politrucii post-decembristi !
    In tara e jale, e saracie, suna a pustiu prin sute de localitati, iar noi o futem cu niste rable pe supt arcul de triumf !
    Sa va fie rusine jegosilor, care ati americanit patria cu fel de fel de fonfaniti !
    Spectacol ieftin, intr-o Romanie saracita, cu milioane de tineri fugiti sa slugareasca prin intreaga lume ! Bani cheltuiti de pomana, in conditiile in care prin spitale e jale, te omoara nosocomialele cu zile, iar cine scapa si de astea, ii omoara medicii de doi bani, care au mai ramas ca sa practice cica medicina p-aciulea, dupa ce si-au finalizat studiile pe bani grei/futaiuri fara numar !
    Saraca tara geme de analfabeti, de asistati social care infunda crasmele zi lumina, de cocalari si pitipoance care ne dau lectii de democratie pe toate posturile, de drogati, bosketari si poponari cu acte in regula, de puscariasi, de penali si osanditi la puscarie, care au cangrenat toate sistemele, iar noi o futem pe Kiseleff la vale !
    Am ajuns de rusinea intregii lumi la constructia de autostrazi, cu numai 15 Km intr-un an-care si aia nu duc nicaieri, la scoli fara apa curenta si cu cacastorile in fundul curtii, ca la sfarsitul sec 19, cu drumuri desfundate chiar in coasta Bucurestilor, cu numarul cel mai mare de abandonuri scolare, cu numarul cel mai mare de betivani la mia de locuitori, iar noi o falfaim pe acorduri de fanfara !
    La fel o sa ne prinda si centenarul, in 2018- dezbinati, fugiti la slugarit prin lume, mai saraciti si vanduti corporatiilor straine, condusi de aceiasi penali cu apucaturi de Don Corleone !
    Huo !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cele 7 minuni ale Epocii de Aur

      1.Transfagarasanul
      2.Canalul D-MN
      3.Casa Poporului-Bdul Victoria Socialismului
      4.Portile de Fier I
      5.Metroul
      6.Barajul Vidraru
      7.Amenajarea hidrotehnica a raului Dambovita

      Acum ? Avem si acum realizari marete, insa doar la stadiul de studiu de fezabilitate !
      Avem o autostrada de 110 Km construita de inginerii lui ceasca, in doar 5 ani, pe care inginerii democratiei mondiale nu sunt in stare nici macar s-o intretina !
      Inginerii lui ceasca au construit podul de la Agigea in 3 ani, iar astia de-au terminat studiile la Shpritzu Haret, de-l tot repara de vreo 10 ani incoace, erau sa-l bage in canal, de cat asfalt au tot turnat pe el !

      Ștergere
    2. Pese: e adevarat ca de Zioa Nateonala, in 2038, se da in functiune, pentru teste, magistrala lindik de metrou Dr Taberei-Erorilor, care treboea sa hie gata inca din 2013 ?
      Huoooo ! Erati de mult la zdup, astia de-o tot frecati prin ministere, pentru sabotare, uzurpare, actiuni impotriva umanitatii si delapidare !

      Poate ne spune cineva, cate ceva, si despre:

      Hidrocentralele de pe Arges si Olt
      Casa Scanteii
      Combinatele siderurgice de la Resita si Galati
      Intercontinental
      Uzinele DAC, Tractorul, ARO, Semanatoarea
      Dacia Pitesti
      IMGB, Rulmentul Barlad, Fabrica de tevi Roman
      Casa Radio
      Milioane de apartamente in cartiere noi
      Santierele navale de la Galati si Mangalia
      Intreprinderile de Utilaj Chimic Fagaras si Bucuresti
      Bla-bla ?

      N-aveti ba ce ne spune, decat despre sutele de moluri, deschise la fiecare intersectie si localitate mai de doamne ajuta, in care-si fac curul mare boracii astia umflati, sclavi ai netului si mecului, de-or sa imputa maine-poimaine scaunele de prin ministere si parlament !
      N-aveti ba ce ne spune, pentru ca benzina ne-au luat-o strainii, gazul ni-l vand veneticii, curentul ni-l dau jnapanii dupa cum vrea pula lor, pamanturile-s vandute la aostrieci si macaronari, ia padurile ni le defriseaza fritzii !

      Ștergere
  34. La anul, de centenar, vor defila si cate un batalion de husari pedestri-arcasi de la Sf Gheorghe (Sepsizpepsigheorszngyorgycolacao-in linba bozgara) si unul calari-sulitasi, de la M Ciuc ( Myszgherezdszda-in bozgara).

    RăspundețiȘtergere
  35. Tokes recidivează: ”Este jignitor că România şi-a pus Ziua Naţională la data de 1 Decembrie. În ultimii 25 de ani au dispărut 500.000 de maghiari din Transilvania”
    =======================================
    http://www.cunoastelumea.ro/tokes-recidiveaza-este-jignitor-ca-romania-si-a-pus-ziua-nationala-la-data-de-1-decembrie-in-ultimii-25-de-ani-au-disparut-500-000-de-maghiari-din-transilvania/
    ===========================================

    Da, da ! Si la fel de jignitor este si faptul ca, tot statul roman, sta ca proasta-n pula la declaratiile acestui bozgan ! Care, vorba aia, nu-i un oarecare, ci europarlamentar al STATULUI ROMAN, trimis la Briusel ca sa ne reprezinte statul, patria, poporul !
    Ai di capul nost !
    Vorba maestrului Putzapievici de la ICR- timp de 2000 de ani peste noi s-a pisat cine si cum a vrut. Intai s-au pisat romanii, apoi popoarele migratoare, apoi turcii, apoi rusii, apoi nemtii si iarasi rusii ! Iar acum, dupa ce ne-au pus mațele in prepeleci la Ip, Traznea si Moisei, se pișă si bozganii !

    RăspundețiȘtergere
  36. Situaţie DRAMATICĂ la un mare spital din Capitală! Lipsa materialelor pentru situaţii de urgenţă a dus la ÎNCHIDEREA a două secţii importante


    Spitalul de Urgenţă "Sf. Pantelimon" din Capitală nu mai poate face analize medicale pacienţilor, începând de vineri, din cauza datoriilor către laboratorul privat, în timp ce internările au fost sistate în două secţii, din lipsa materialelor. De asemenea, joi noapte unei femei i-a fost făcută operaţie cezariană cu un anestezic folosit în stomatologie, în lipsa anestezicului utilizat în astfel de intervenţii, scrie GSP.
    ================================

    Exact ce va spuneam mai sus !
    Tara arde, iar noi o futem cu rablele pe la arcul de triumf ! E jale prin spitale, iar sistemul de sanatate este cangrenat total. N-avem vaccinuri, n-avem medicamente, n-avem instrumentar, doctorii ne-au fugit cu miile, iar pe noi ne fute grija de catedrala neamurilor !

    No escape, cu Pirs Brosnan !

    RăspundețiȘtergere
  37. Evenimente neplăcute pentru fostul mare sportiv Ilie Năstase tocmai de Ziua Națională a României! Acesta a fost dat afară în mijlocul paradei din zona oficială de la Arcul de Triumf. În ciuda faptului că este general cu patru stele, Ilie Năastase a fost dat afară de jandarmi din zona oficială de la parada militară de la Arcul de Triumf.
    ===========================================
    Bine i-au facut maimutoiului ! Ranjeste toata ziua ca o pula pe la posturile alea TV de scandal, dupa care are impresia ca poate purta haina militara, cum si cand vrea muskiu lui de mosneag lățos !
    Insa, de vina nu-i maimuțoiul, ci ăia de i-au dat grade militare, de zici ca a fost coleg cu Patton, ori Bradley !
    Huoooo ! La tuns, băăăăăă !

    RăspundețiȘtergere
  38. Buey, Nea Bozile, mai esti p-aciulea, ori ai intrat la suferință, pe la vro gherlă ?
    Doamne feri, nu de alta, da te lovesc bagabonții la mizerie, pînă-ți sparg crețul ! Las ca stii niatali mai bine !
    Macar sa stim si noi, care mai orbecaim p-aciulea, dache ne pregatim de sarbatoarea blogulu, ori nu ! Ca, vizitatori cititori vad ca inca mai ai !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
  39. Mneața! Iar azi, pe 2 a 12pea, cineva pe la OO să-m unble, casă-m tae greața !

    RăspundețiȘtergere
  40. Inalt Prea Cufuritul Pimen al Socevei si Radautilor: in Romanika nu sunt doua state paralele, ci doua STATE MAFIOTE !
    Bravo, popo ! Adevar adevarat grait-ai ! Daca mai veneai si c-o prepunere, de jenul secularizarii urjente a intregii averi bisericesti, acumulata prin furtisaguri juridice si prostirea boborului pupator de moaste si alte boase, atunci zau ca dadeam trei ture de biserica, in genunche si pe coate taras inainte, ca la orele de tactica de pifanterie !
    Bravo !
    Da, oare țapul ăl bătran, cu 3 lanțuri de aur la grumaz x 1 kil fiecare, o hi aozit despre aceasta grozavie ?

    RăspundețiȘtergere
  41. Ia-uzi bre: Romanika=un popor de needucati, care-si vinde gogosi !
    ===============
    Nimic mai adevarat !

    Sau: SU ale A, cu cea mai puternica armata din lume, isi serbeaza ziua nationala cu hot-dog si coca-cola ! Romanika, o tara rupta-n cur de la coada mUE, isi serbeaza ziua nationala cu tancurile pe strazi !

    Vorba aea: Prostul dacă nu-i fudul, parcă nici nu-i prost destul !

    RăspundețiȘtergere
  42. Atac FĂRĂ PRECEDENT la Gabriela Firea: 'Renunţaţi la ideea STUPIDĂ. Nu e Piaţa Dragnea...
    ==========================
    Pațakina asta, in loc sa se ocupe de promisiunile din campania electorala, cu care mi-a ventuzat găozul pana la vidare totala (transport modern, trafic civilizat, strazi ca-n mUE, spitale ultradotate, zone libere de bosketari, de cocalari, drogati si alte potai comunitare, bla-bla, bla-bla), pițipoanca generala o tot tine langa ba cu nuș ce statui de milioane de euro, ba cu nuș ce chei de onoare a orasului, ba cu nuș ce dughene prin piețele publice, unde sa-si vanda banditii produsele expirate si vinul oțetit, ba cu catedrala neamurilor, si tot asa !
    Cel mai catastrofal primar pe care l-a putut avea capitala ! In afara de clănțăneală ieftina pe la teveu, in rest zero barat !
    Ce-ati ales, aia s-o beliți !

    RăspundețiȘtergere
  43. Au fost prinsi ucigasii din Calarasi, care au hăcuit o familie, care a vrut sa le faca un bine si i-a luat cu masina !
    Autorii: doi mucoși, un produs autentic al societatii de dupa LS* din 89 !
    Uitati-va oameni buni la teveuri si o sa vedeti ca, incepand de la posturile care difuzeaza exclusiv desene animate si pana la cele de stiri, ni se baga pe gat numai violență, crime, atentate, etc samd !
    Daca pe un program ruleaza Greu de ucis 1, pe altul e Greu de ucis 2 ! Dai mai departe si dai cu muia-n Arma mortala 1, apoi de Terminatorul 2 ! Tom si Jery au fost inlocuiti cu Betmeni cu pistoale si alte aruncatoare, care fac prapad in jurul lor, in numele democratiei mondiale !
    In scoli bataile intre boraci sunt la ordinea zilei ! La stiri vezi numai spanzurati, injunghiați, impuscati, căsăpiți, otraviti, drogati si politicieni corupti ! Dai repede pe un program de sport si nimeresti taman in mijlocul unei smardoieli, pe viata si pe moarte, intre galeriile lui Steaua si Dinamo !
    Revii rapid pe Eigi Bi Ău si dai peste Ucigasul din Bronx !
    Si, atunci, vorba aia, la ce pula noastra sa ne asteptam de la Tinerii Frumosi si Liberi ?
    In ritmul asta, peste inca vreo 15 ani de democratie de asta orijinala, pensionarii or sa mai iasa din case numai cu garda de corp ! Asta, daca mai vor sa ajunga din parc inapoi acasa si nu direct la Morga, ori la Glina, intr-un sac de plastic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: *LS- Lovitura de Stat, cunoscuta si ca Marea Răscoluție

      Ștergere
  44. Nașparleală la varf in Pesede=Fesene=Pedesere=tot un cacat e:

    ”Mihai Tudose: Verticalitatea voastra sta in targul din pta Victoriei ?!?

    Gabriela Firea: Verticalitatea noastra sta in faptul ca am sustinut un coleg sa conduca Guvernul astfel incat Romania sa fie o tara libera, suverana, cu oameni multumiti de viata lor, cu un climat de pace si buna-intelegere, cu mai putine sau deloc abuzuri, cu respectarea drepturilor omului! Daca imaginea Dvs este mai importanta decat aceasta tara, atunci nu va doresc succes, Domnule Prim-Ministru!
    ============================
    Deci, cacum ar veni, pe ici șea, in țara lu Dorele, fiecare maimoțoi cocoțat pe un scaun, mai sus, ori mai jos, se crede stapanul inelelor ! Iar noi, prostanii care ne-am dus la urne, cu speranta vreounei schimbari, stam neputinciosi cu muia-n soare, uitandu-ne cum alesii nostri cheltuiesc banii pe statuia nus carui prinț gaozar din San Monaco, in loc sa ne cumpere ambulante noi, din care sa nu mai zboare in mers, cu tot cu targa, pacientii, ca in filmele cu Lui de Fiune !
    Huooooo !
    mUE băăăă !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mutați talciocul in Gara Birto Lomeu, bă, la Linia 1, ca sa se bucure si Domnu Don Curdeleu Muci Mereu* de spiritul nașterii ! Uite asa mai aduna si el, de prin paharele ramase pe mese, de-o mucificare la fața locului !

      Ștergere
    2. Pese: *zis si Sefu Pazei de la Cotețu de Gaini Codlea, sau Mucificatoru din Triviale

      Ștergere
  45. https://www.stiripesurse.ro/mai-are-romania-un-viitor-demografic_1234872.html
    ==========================================
    Vai de capul nostru ! Sau, mai bine zis, al celor ce vor fi, intr-un viitor nu prea indepartat ! Daca vom mai exista ca stat si nu vom fi rupti in jde colonii si gubernii !
    Pana si la capitolul asta suntem la coada mUE ! Cu exceptia judetului Vaslui, care de muci ce sunt, o tin tot intr-o futăreală continuă !
    Auzi ce zice in studiu, ca salvarea noastra poate veni de la țîgani ! Doamne feri ! Da nu-i bai, mai adaugam un r la Romania, o scripca pe drapel, o cioara pe stema siiii...treaba-i rezolvata !

    RăspundețiȘtergere
  46. Romanistanul la coada mUE privind banii alocati pentru cercetare !
    Ce cercetare, bre ! Studiile de fezabilitate sa trăiește, ca din ele se sifonește banii adevarati, pentru politihoții coloniei !
    Exact cum ierea scris pe o pancarta a astora de la REZIST: ROMANIA MOARE !
    Eo zic ca dejea e in coma profunda, iar noi stam si ne uitam ca muta la pula* cum ne inghite, incet dar sigur, haznaua politica !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: * ca vitelul la poarta noua, ca rața la flegma, ca curca in lemne.

      Ștergere
  47. NB vOO! Si nu oitaț la OO sa ma scărchinaț !
    Fug la coibar, ca mi s-au cam gripat fortonașili !

    RăspundețiȘtergere
  48. Muie dimigreața vOO! Si sa nu oitaț ca, dupe slujba de dominică, pe la OO cineva sa-m umble, ca sa-m tae greața !

    RăspundețiȘtergere
  49. https://www.stiripesurse.ro/incident-grav-in-giurgiu--un-sediu-psd-a-fost-atacat-cu-o-sticla-incendiara-de-fiul-unui-membru-pnl---foto_1235314.html
    =============================
    Haimanaua asta va impuți intr-o zi holurile Casei Poporului !
    Si alti limbrici ca el, care ne-au infestat existența !
    Ce urmaș poate ieși din coaiele acestui derbedeu ? Daca nu se iau urjent masuri de hadîmbire a acestor golani, suntem ca si pierduți ! Unde intorci capul dai numai de cocalari răzgîiați, de pițipoance destrăbălate si de analfabeți cu aere de mare scula pe basculă, care nu stiu decat sa împută aerul !

    RăspundețiȘtergere
  50. Schiuz mi, insa tăt am borît pe monitor, cand i-am vazut pe curinpupistii astia de-au distrus Romania, cum ii aduc ei omagii fostului rege Mihai, acum dus la cele vesnice !
    Hamin !
    Te-apuca greța cand ii vezi pe toti rahatii astia neo-cripto bolsevici, care pana mai prin anii 95 ii dadeau muie suveranului, cum se intrec acum in osanale !
    Zeii Multiversului sa-l odihneasca ! Si sa-l ierte, pentru ca si-a vandut maresalul, ca sa-l puste bolșevicii ca pe un caine, ca si-a abandonat patria si poporul ca un las, in loc sa crepe in fruntea ostirii, asa cum au facut toti marii REGI si imparati ai omenirii si ca a ales exilul in huzur, in timp ce politicienii emblematici ai acelor vremuri-fauritorii de drept ai Romaniei Mari, au infundat puscariile comuniste forevăr !
    Sa fie clar: Romanistanul gubernizat (fost candva tara libera si independenta, puternic industrializata si cu o economie infloritoare) nu are casa regala si nici rege ! Ultimul rege nefericit A ABDICAT acum 70 de ani ! Si-a luat catrafusele, boarfele, aurul si dus a fost ! Unde a trait mai toata viata, acolo a si ales sa moara ! Nici macar nu a avut demnitatea sa sufle in veioza in tara in care zice ca a fost rege !
    Hai sictir, cu maimuțăreala voastra, rapandulelor !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese:

      Zdrobite cătușe

      Zdrobite cătușe în urmă rămân
      În frunte-i mereu muncitorul,
      Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,
      Stăpân pe destin e poporul
      Trăiască, trăiască Republica noastră,
      În marș de năvalnic șuvoi;
      Muncitori și țărani, cărturari și ostași
      Zidim România Republicii noi.
      În lături cu putredul vechi stăvilar
      E ceasul de sfântă’ncordare
      Unirea și pacea și munca-i stegar’
      Republicii noi populare.
      Spre țelul victoriei mari ne îndreptăm
      E ceas de izbânzi viitoare
      Credință în muncă și luptă jurăm
      Republicii noi populare.

      Ștergere
    2. Pese: din pacate, de vreo 20 de ani incoace, s-a ales praful de republica ! Statul s-a jnapanizat pana in maduva oaselor, iar mafia a pus gheara pe poporul iobagizat !
      Nimic nu ne mai apartine: resursele sunt vandute, pamanturile instrainate iar cursul politic se stabileste prin biroaiele din Uașinton DiSi !

      Ștergere
  51. La Multi Ani tutulor de pe Mehe dinți
    Sa v-o dea Moșu la dinți !
    Pen ca-ț fo cu tonți cuminți !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vesnica recunostinta si celui care a fost Ceausescu Andruța NICOLAE !
      Cel mai mare sef de stat pe care l-a avut Romania, de la Cuza si pana in ziua de azi !
      Din pacate, impuscat miseleste, ca un caine, de catre tradatori si venetici. Pentru ca a fost un mare patriot.
      Cu ce ne-am ales ? Se vede lesne, cu okiul liber !
      Vai de boracii ce stau sa vină !

      Ștergere
  52. La Multi Ani Vasile-NICOLAE Burcu !
    Sa fii sanatos si mereu bărbos
    (precum sus, asa si jos) !
    ===================
    Pese: ce zici, dai si niatali un Matrafox Alb50, poi muine, de Zioa blogulu ?

    RăspundețiȘtergere
  53. B seara vOO ! La OO cineva sa ma skarkine !
    Or aț fojit cu tonții la priveghi, la un pișcot ceva...

    RăspundețiȘtergere
  54. LA MULTI ANI, MH blog !
    LA MULTI ANI Vasile Burcu !
    8 DECEMBRIE 2017 ora 01:06 - blogul a implinit 8 ANI !
    Cu lumini si umbre, cu bune si rele. A mers inainte. Si, uite asa, a trecut de 1 milion de accesari, de 1600 de postari si de peste 63000 de comentarii ! Plus ca si-a conservat, un numar constant, de vizitatori necomentaci, de pretutindeni: din indepartata Papua Noua Guinee si pana la Cotroceni, din Aostralea si pana in structurile de la OTIN* din Em o 100 ! (* Okiu si Tinpanu Interesului Națeonal). Si nu numai !
    Sa nu uitam ca aici s-au blogarit generatii intregi de crăcanați ! Iar unii or ajuns chiar sefi de bloage personale de succesuri, ori chiar consilieri personali, pe ramura, ai presedintelui !
    1662 Postari si 63647 Comentarii
    Asa a inceput:

    marți, 8 decembrie 2009
    Blestemul din Decembre!
    Te uita cum ninge decembre...
    Spre geamuri, iubito, priveste --

    Te uita cum ninge decembre...
    Nu râde... citeste inainte.

    E ziua si ce intuneric...

    Eu nu mă mai duc azi acasa...
    Potop e-napoi si nainte,
    Te uita cum ninge decembre,
    Nu râde... citeste inainte.

    Decembre,Bacovia
    _______________________
    Dumnezeu să te ajute să faci bine,
    popor român!
    Publicat de Admin, Romania Megalitica la 01:06

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au urmat momente de cumpana, de framantari, de incertitudini, cu intentia de a-l desfiinta, exact in preajma primului an de viață. N-a fost sa fie asa. Lumina a risipit umbra, blogul a mers mai departe.
      ==================================================================
      karadeniz 8 decembrie 2010, 11:44

      Duşmanii nu sunt prea puternici, domnule Burcu, decât atunci când prietenii sunt prea slabi, nu fizic căci prin definiţie militarii sunt mai căliţi decât majoritatea semenilor lor, ci moral. (....)
      Acum să revin la întrebarea finală „Continuam cu acest Blog, ori ne vedem fiecare, de ce-l ... frământă ?”
      Părerea mea este să continuăm. Cred că printre cei care accesează acest blog sunt cel puţin o sută de oameni care se simt bine pe acest blog chiar dacă mulţi nu comentează nimic ci doar citesc. Numai simplu fapt că putem avea acces la părerile, opiniile, gândurile, altor oameni, având astfel un punct de referinţă pentru cele proprii, este un motiv suficient ca acest blog să continue.

      dapix 8 decembrie 2010, 11:50

      Domnule Burcu ar fi pacat sa inchideti acest blog pentru ca aici mai schimbam pareri, este adevarat cu pretul injuraturilor unora care sunt deranjati de aceste comentarii.

      @karadeniz ,
      Tu crezi in fenomene paranormale????
      Ei bine ... finalizasem o postare cand ... ce vad in bara?
      Ca ai postat TU ... ceva! Incredibil! Acum ... dupa ce ti-am citit postarea ... stii ce am facut? ... Am STERS ce scrisesem in ACELASI TIMP CU TINE, ... dar NU apucasem sa PUBLIC! In CONCLUZIE, acum:
      CONTINUAM! Admin, V.Burcu

      Admin 8 decembrie 2010, 11:54

      @dapix,
      ce mama dracului se intampla in ACESTE MINUTE/SECUNDE???
      Tocmai am raspuns lui karadeniz! Valabil si pentru tine, prietene!
      Desi un pic BOLNAV, CONTINUAM! Nu scapa ei de mine, asa usor!
      Admin, V.Burcu

      puiac 8 decembrie 2010, 12:28

      Facem noi si un an !Sanatosi sa fim ,ca o fasola ,o duda ,ceva gasim noi.

      PKM 8 decembrie 2010, 14:13

      M-am intalnit acum 2 ceasuri cu Cel de Sus si ne-a transmis sa nu renuntam sub nici o forma la acest blogg si sa nu abandonam lupta!
      Sa avem incredere in el si sa fim uniti. Sunt mai multe lucruri care ne unesc decat care ne despart.
      PS1 Pentru comentarii pe acest blogg, Cel de Sus mi-a facut "delegare de competente"!
      PS2 din pacate sunt la "baza" si nu pot comenta prea mult...

      Ștergere
    2. 2012
      ...si mai departe...
      ====================================

      sâmbătă, 8 decembrie 2012

      Mehedinti Blog online. Aniversam 3 ani de existenta! La Multi Ani, tuturor! Prieteni si neprieteni!
      La Multi Ani, tuturor!
      Prieteni, va asigur de tot respectul meu!
      Admin, Vasile Burcu

      NOTA SPECIALA:
      ===========
      1. PMT /// 7 decembrie 2012, 21:30

      Eu prepun sa va pregatiti cele mai "frumoase" urari de "LA MULTI ANI",
      pentru ca, peste nici 3 ore, blogul implineste 3 ani !

      S-a nascut intr-o zi de marti, 8 decembrie, la ora 1:06!

      2. CEZAR /// 8 decembrie 2012, 12:21
      http://youtu.be/PXIQt3GKKEo - INCEPE PETRECEREA IN CINSTE MH BLOG!!
      Multumiri celor care s-au ostenit sa-si aminteasca azi de noi, de prietenii din lumea virtuala!
      Cu dragoste si recunostinta,
      Publicat de Admin, Romania Megalitica la 01:10

      Anonim 8 decembrie 2012, 05:36

      La multi ani, Mehedinti Blog online!
      La multi ani stimati pacienti si dragi... animale!

      Anonim 8 decembrie 2012, 06:39

      La multi ani tuturor nebunaticilor care iubesc acest blog.Sa va dea Dumnezeu sanatate, inspiratie,umor, timp liber si muuuuuulta pasiune!
      La multi ani Mehedinti Blog, La multi ani Zoo si Noo,multe zile frumoase, haioase si fericite sa avem cu totii!

      SCMD Beius 8 decembrie 2012, 08:49

      La Multi Ani, Mhblogonline! Admin, multa sanatate si La Multi Ani! La Multi Ani si cititorilor blogului!

      Ică Şt. O. Victor 8 decembrie 2012, 11:24

      Să-ţi trăiască, şi mulţi ani înainte Blogului tău, "Mehedinţi", Vasile!
      Chiar dacă intru mai rar, este în vizorul meu. LA MULŢI ANI!

      ELENA 8 decembrie 2012, 13:41

      La multi ani, "Mehedinti blog on line"! La multi ani, Admin! Sa fiti sanatos si sa va dea Dumnezeu tot ce doriti!

      plano10 8 decembrie 2012, 15:30

      La multi ani blogului, asa cum a fost in urma cu trei ani, o alternativa la bagatul pumnului in gura pe celelalte bloguri ale SCMD.
      Din pacate, adminul si-a pierdut simtul masurii in comunicarea neconventionala in virtual.
      Mh este singurul blog care este moderat de admin prin anonimi sau alte nicknamme. Sunt atatea posturi in care adminul nu apare oficial ca moderator al comentariilor. In schimb ii simti "darele" in comentariile anonimilor sau, mai nou, ale PMT-ului.
      Cand intri pe acest blog te umpli de purici ca intr-un cotet de gaini nederatizat.
      Sa vedeti cati purici sar pe mine!
      Uuuuf....!!!

      nabuco 8 decembrie 2012, 20:36
      Respect Dl. Burcu. Mergeti inainte !!! LA MULTI ANI !

      karadeniz 8 decembrie 2012, 21:59

      La mulți ani, blogului Mehedinți și celorlalte mai tinerele, România Megalitică, Călător pe net, O nouă atitudine, 2012 Hronicul semnelor !
      La mulți ani, domnule comisar Vasile Burcu și felicitări pentru munca depusă.
      La mulți ani cititorilor și comentatorilor acestor bloguri!

      Neacsu 8 decembrie 2012, 22:07

      La multi ani nea Vasile! Sanatate si satisfactii pe toate planurile ! Chiar daca nu prea mai intru pe aici, ramai pentru mine acelasi prieten si stii bine asta. Oricand gata sa te ajut in orice problema, oricand aproape de tine la bine si la rau. Nu te supara insa daca nu mai dau pe aici, motivele le stii, asta e situatia.
      Cu aceeasi prietenie,
      Neacsum

      Puiac 8 decembrie 2012, 22:07

      La multi ani, MH online! Multa sanatate gazdei, sanatate tuturor!

      popouVICIU 8 decembrie 2012, 22:25

      Bine v-am regasit sanatosi!
      La multi ani cu sanatate, dom' comisar,la multi ani bloagei!

      Ștergere
    3. 2013
      ...si mai departe...
      ==============================

      sâmbătă, 7 decembrie 2013

      Mehedinti Blog online. 8 decembrie 2013. Aniversam 4 ani de existenta! Cu bune si rele... Cu lumini si umbre. La Multi Ani, tuturor!
      La Multi Ani,MHblogonline!
      La multi ani vizitatorilor,comentatorilor!
      Speciale multumiri, TUTUROR celor care tin in viata acest Blog!
      Le doresc din tot sufletul multa sanatate, putere de munca!
      Publicat de Admin, Romania Megalitica la 23:26

      Lupuș P 8 decembrie 2013, 09:32

      Ce a fost si ce a ajuns acest blog!
      Loc de refulare pentru niște andropauzați și pentru un dezrădăcinat schizofren (na: PMT).

      MPT 8 decembrie 2013, 10:32

      Ai ramas singur, parasit, cu lantul ruginit pe poarta !
      Te roade invidia si esti napadit de rautate.
      In prostia ta nefericita, ai ramas in dosul gardului, tragand cu ochiul printre uluci la altii !
      Ase ai sa crăchi, ca un lup singuratic si cu un lacat imens la usa, pe care singur ti l-ai croit !

      Eote bre ! Acusica bag un penguine ! Si HOP, si HOP, si HOP, HOP, HOP !

      MPT 8 decembrie 2013, 10:39

      Pese: si, ca in urmatorul an, pana la aniversarea celor 5 anisiori ai blogului, sa nu cumva sa traiesti cu anumite indoieli, eote bre ce a fost si CE ESTE blogul, si la cei 4 anisiori de sarbatoare:
      ===================================
      Data Vizitatori noi Flag Counter Vizualizari
      07 decembrie 2011 573 1732
      07 decembrie 2012 674 1709
      07 decembrie 2013 400 1316
      ===============================
      Cifrele vorbeste, restu-i poiezii !
      Nu vad care-i problema de ne citesc pana si aia din Burkina Faso ! Ca sa nu mai zic de aia din Darabani, care au un singur net, in sala cu pacanele, unde se aduna tot satul, mai a dreaq ca la Romanii are Talente !

      MPT 8 decembrie 2013, 12:19

      Uai, ma duc sa suflu-n lumanari, ca ni-o facu hoscaita tort, de Ziua MH blog !
      Initial crezui ca-mi face fro coliva, ceva !
      Doamne feri !
      Tot mormane p-aciulea, printre gingii, ca o sa ma gaseasca intr-o zi lat, cu muia in ecranul leptopulu, zambind fasolea la muntii din fundalul care anunta intreg Universul ca "Blogul acesta, creeaza dependenta! Nu este pentru minori si nici pentru mironosite!"!

      Ioi !
      Plec cu poti, la caca-pisu.
      Spor la muie !

      Anonim 8 decembrie 2013, 18:38

      La ceas de seara ..cu ocazia aniversarii...sa va umpleti traista cu http://youtu.be/_pF7v7iSSfY !
      Czar!

      Lupus 8 decembrie 2013, 22:50

      Burcule, ești rușinea breslei militare. Patronezi o mizerie de blog.

      Anonim 8 decembrie 2013, 23:12

      Hai bîşti de-aciulea maidanezule! Ete cine şi-a găsit să ne ţină lecţii de morală! Mizerie eşti tu. Trebuie să ne ferim ca să nu te călcăm. Dar ştiu că ai tupeu la greu, muei tristule...

      MPT 8 decembrie 2013, 12:10

      Cu ocazia implinirii celor 4 anisori de viata virtuala, pe 8 decembrie 2013, MPT, fost PMT (Putza Mica de Tibica), fost TPM (Tibica cu Puta Mica), impreuna cu baba, iti dorim

      LA MULTI ANI !

      Si, asa cum zic si versurile de mai sus, cantate de maestrul Alifantis,

      "Te uita cum ninge decembre,
      Nu râde... citeste inainte."

      Citeste frate, oriunde ai fi !

      Ștergere
    4. 2014
      ============================
      luni, 8 decembrie 2014

      Mehedinti Blog online. 8 decembrie 2014. Aniversam 5 ani de existenta! Cu bune si rele... Cu lumini si umbre. La Multi Ani, prieteni! La Multi Ani, tuturor!
      Multumiri celor care ne-au fost oaspeti!
      Ganduri alese, comentatorilor!
      Scuze mii, nemultumitilor!
      La Multi Ani, prieteni! La Multi Ani, tuturor!
      Publicat de Admin, Romania Megalitica la 02:42

      Anonim 8 decembrie 2014, 09:57

      LA MULTI ANI blogului, LA MULTI ANI domnului Burcu si, nu in ultimul rand, LA MULTI ANI tuturor celor care viziteaza acest blog! Multa sanatate tuturor!

      K. Licu 8 decembrie 2014, 10:30

      La multi ani bloagei, Multa sanatate sefului Burcubistus si sanatate rapanilor de pacienti si animale!
      Sa auzim numai de bine!

      Ciokardel 8 decembrie 2014, 10:34

      La Mulţi Hani "frumoşilor, băftoşilor"! Shă facem de fro 3 meleoane de vizitatori şi după haia mai vorbim.
      PS. Şî domnu" Hadministratore sî nu huite cî hare a ne da o hamsîie şî o bere la cutie.

      PMT 9 decembrie 2014, 07:03

      LA MULTI ANI la inplinirea celor 5 ani de veata si fro 23 de cm de barba !
      Abea astept ca, inche dupa fro 15, sa cantam din toti bojogii ca Goia de la Voltaji
      Tânăr vreau mereu să fiu
      Să trăiesc asa cum stiu
      Că la douăzeci de ani
      Fără griji si fără bani !

      Ștergere
  55. 8 decembrie - De la Wikimedia, enciclopedia liberă

    Evenimente:
    -2009: 8 ani de la infiintarea blogului

    Sărbători

    • Sfântul Paharnic Neprihanit Cuvios Atotștiutor și Atotmuitor Burcubete Mehedințeanu cel Născător de MHonlain (calendar crestin-ortodox)

    RăspundețiȘtergere
  56. Az e si Zioa Constitutiei ! Asta neocripto comunista, emanata dupa Răscoluția din 89. Calcata si terfelita de care cum a vrut si a avut acces la botoanele poterii !
    Da, nu ma mai obosesc ca sa va povestesc, asa ca am sa reiau un comentariu de acum 4 ani !
    ==================================

    MPT 8 decembrie 2013, 11:13
    Uai, vazui pe calendar ca azi e si Ziua Prostitutiei !
    Da cine dreaq o mai baga in seama cand, in intreg Universul, toate formele de viata aniverseaza Ziua Blogulu de MH !
    ===========================
    Astăzi, 8 decembrie, se sărbătoreşte Ziua Constituţiei României, informează Agerpres.ro. Constituţia României, prima de după Revoluţia din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendumul naţional de la 8 decembrie, acelaşi an, cu o majoritate semnificativă - din 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.
    ============================

    Sireaca Prostitutie, ce a ajiuns ! Se pisa toti pe ea cum vor si cum apuca ! Indeosebi kiorila, seful coloniei ! Plus aia bolnavi de prostata de la cecereu, de-s si handicapati de vedere !
    Răspundeți
    Răspunsuri
    1.
    MPT 8 decembrie 2013, 11:25
    Pese: 8 bucati a avut Romanistanul !
    Cum a vrut pula fiecaruia; a venit kingu Carol, hop o noua constitutie, a venit Ferdy, jiap alta, or venit Ana Paucar si cu Dej-de-or bagat spaima-n burghej, inca una, o venit Ceasca, jiap alta, o venit neocripto comunistii securisti, zbang alta !

    Ca in Romanistan ! Pana si bosimanii din Australia nu si-au permis atatea constitutii !

    Ca sa nu mai zic cate steaguri de stat, cate imnuri...
    Ioi !
    De parca istoria noastra moderna si contemporana ii mai veche decat piramidilii de la Ghizeh !
    ===========================================
    Aveț impresea ca s-a schimbat ceva ?

    RăspundețiȘtergere
  57. VOO noapte bună ! Si după ce mă scărchinaț la OO să mă țineț oleac de...mînă !

    RăspundețiȘtergere
  58. Bdimineața vOO ! Si, Nea Bozile, pe la OO unpic sa-mi unbli, ca sa-mi tae greața ! Numa, doamne feri, daca n-ai parasit blogu, pe la frun azil de mana a 3a !

    RăspundețiȘtergere
  59. Buna dimigreata vOO ! Pe la OO umpic sa-mi omblati, ca sa-mi tae greata !
    Tin sa va anunt, stimati tilicari cracanati, activi, ori in rezerva, ca de MUIne, cam tinp de fro 10-12 zile, ma deplasez spre salonul 14, et.1, pentru hanalize si alte tratamente. Ca, cica nu-mi poate incheia sefu notarea de serviciu pe ac, fara fisa medicala ! Me-a dat Febe si la indeplinirea sarcinilor de serviciu, si la activitatea politico-ideologica, si la modul de conportare in fomelie si in afara socetatii, asa ca numa fisa medicala ii mai trebo, casa poa s-o dea la organ, casa hotarasca !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
  60. Nutritionistii atentioneaza: consumul de lapte animal favorizeaza aparitia cancerelor !
    ================================
    Doamne feri !
    Eo zic ca ar hi bine ca notriționiștii ăștia sa ne suga oleacă matarîngile, dupe care sa se clateasca pe muie cu coca-cola ! Ca laptele de vaca s-ar potea sa le produce cancer sever la molari !
    R-ati ai dreaq de rahați cu oki ! Buei rapandulelor, cu lapte de vaca, de bivoliță si de oaie, bunii si strabunii nostri au cladit un popor, apoi o tara libera si independenta, cu de toate: cu fabrici si uzine, cu hidrocentrale si sonde de titei, cu paduri semete si ape curate, cu spitale si scoli moderne, cu sosele si cai ferate electrificate, cu blocuri si cartiere moderne, etc si etc !
    Tot cu lapte de la vacutele noastre comuniste poporul asta a cucerit sute de medalii pe la olimpiade si alte campionate mondiale !
    Si, culmea, de cand ati aparut voi, NUTRITIONISTII lu peste copt, călare pe butoaiele de coca-cola, ne-am ales numai cu handicapati, cu obeji osînzoși, cu bețivani de top si burtoși care se joaca de-a legile !
    Huoooo ! La munca, băăăă, nu la clănțănit toata ziua la prostii prin televiziuni ! Ca, de aia nu mai avem nica in tara asta, nici spitale, nici fabrici, nici sosele, nici medicamente, nici scoli, nici medici, nici armata naționala, nici legi, nici nimic, pentru ca nu mai e bun laptele de vaca !

    RăspundețiȘtergere
  61. NB la ZOO+NOO !
    Sa hiți cuminț, pana ma intorc !
    Si hop, si hop, s-o loaț umpic la ceoc !
    Asta la vista, beibi. Zeii hie cu voi !
    Traiasca conducerea.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri