Surse politice demne de încredere afirmă că delegația FMI a venit cu mandat mai ferm ca niciodată: nu pleacă pînă cînd guvernul Boc nu identifică soluțiile pentru reducerea deficitului și – foarte important – pînă cînd nu le și legiferează, lucru posibil doar prin ordonanță de urgență. În această seară, a avut loc o reuniune extraordinară a guvernului, în pregătirea ședinței ordinare de mîine, și o altă ședință a avut loc și la partid, în Modrogan.
Că situația e foarte gravă o dovedește și faptul că, acum cîteva săptămîni, cei de la FMI avertizau că o creștere a taxelor nu ar fi deloc o cale de urmat, în timp ce acum se vorbește explicit de majorări amețitoare ale impozitului și ale TVA.
În acest moment, Boc e prins între ciocan și nicovală: delegația condusă de Jeffrey Franks nu concepe să plece, vineri, fără a vedea măsurile de criză demarate, în timp ce grei guvernamentali precum Videanu sau Berceanu îl sfidează pe față pe premier și refuză să sprijine măsurile dure care se impun.
Poziţia sindicatelor este, de asemenea, tot mai radicală şi mai ameninţătoare ( ”ne strîngem oamenii şi ieşim în stradă” - Dumitru Costin ).
De analizat cu toată atenția e și comunicatul BNR de azi, în care se spune, negru pe alb, că
”Perspectivele redresării economice s-ar putea complica din cauza accentuării riscurilor privind realizarea obiectivelor politicilor fiscale şi a veniturilor publice, precum şi a incertitudinilor legate de economia externă în condiţiile tensiunilor induse de Grecia",potrivit BNR.
Integral,aici: Nervozitate maxima: guvernul Boc ar putea fi demis pina vineri
Este clar ca avem probleme!
Este vadit ca incompetenta unora,
nu tine loc de MASURI reformatoare!
Pe cale de consecinta, mai bine ACUM,
decat prea TARZIU! Riscurile ar fi enorme!
Aşa să ne ajute Dumnezeu!
V.Burcu_________________________
UPDATE:
De prin presa adunate!
_________________________
1. "Septembrie e mult prea tarziu pentru a descoperi ca tot nu s-a facut ce trebuia. Guvernul trebuie remaniat acum. Iar primul care trebui sa plece este Emil Boc ca orice sef de echipa neperformanta. Intrebarea este daca se vor gasi o echipa si un sef dispusi sa ia masuri de restructurare de o asemenea magnitudine, dar esentiale, riscandu-si situatia electorala. Uitandu-se la angajamentele sale din campanie, este si treaba presedintelui jucator sa o gaseasca si sa o puna la Palatul Victoria."
Efectele incompetentei guvernului
2. "Deputatul PD-L Sever Voinescu afirma ca ideea majorarii taxelor de catre Guvern, despre care se zvoneste in presa, nu se bucura de sustinere in randul democrat-liberalilor deoarece "ar ucide si putina viata care mai palpita in economia noastra privata" si sustine ca este absolut necesara o remaniere guvernamentala.
"In politica, daca nu produci schimbarea la timp vei fi tu insuti schimbat. Nu e cinism, nu e darwinism politic, nu e imoralitate. Este, pur si simplu, politica(...)Un guvern care nu mai are alte solutii decat cresterea taxelor trebuie schimbat cu altul care are si alte solutii", comenteaza Sever Voinescu pe blog lipsa de eficacitate a actualului Executiv, tentat se pare sa apeleze la cresterea cotei unice si a TVA.
Declaratiile vin la doar o zi dupa ce consilierul prezidential Sebastian Lazaroiu a sustinut si el ideea unei eventuale remanieri guvernamentale iminente.
Lazaroiu: Daca Guvernul se ghideaza dupa televiziuni nu o sa faca niciodata nimic"
Sever Voinescu: E ceasul schimbarii, nu mai putem continua asa
3. "Informatiile pe surse potrivit carora FMI a cerut Guvernului majorarea cotei unice la 20% si a TVA la 25% se afla miercuri pe prima pagina a ziarelor."
Presa de azi: Boc asteapta remanierea in plic de la Cotroceni
Alea nu cred ca sunt manutele lui. Omuletul asta nu poate ajunge cu mainile lui pana acolo.
RăspundețiȘtergereE tare figura, felicitari.
Intoxicare Vasile , intoxicare . Cand s-or coace , cade si Boc. Cand s-or coace , bine , o sa cada si Berceanu , si altii , si pana la urma , se va rasturna barca si marinarul va lua alta barca , o barca noua ,cu miros de vopsea proaspata. Cam asa a planuit marele carmaci , dar nu e imposibil ca barca aia noua sa se scufunde cumva mai inainte , ca nu prea are vantul din pupa , asa cum spera capitanul. Deocamdata sta cu fundul in doua barci , mai sufla in panzele uneia , mai da cate un sut celeilalte , doar doar prinde vreuna viteza. E lucru dracu cu fundul in doua luntri, dar .. oricum mai are un fund de rezerva , al doamnei EU si la o adica il poate aranja in una din barci sa fie sigur ca nu pierde nici una .
RăspundețiȘtergereCoace Doamne prunele !