Abuzurile în închisorile româneşti au continuat şi în 2010, agresiuni ale deţinuţi atât din partea angajaţilor cât şi a colegilor de detenţie fiind relatate de media şi de ONG-uri, notează Raportul Departamentului de Stat al SUA pe probleme de drepturile omului pentru 2010.
"Cu toate că, potrivit cifrelor oficiale, în penitenciarele din România supra-aglomerarea nu a reprezentat o problemă serioasă, există închisori în care standardul de patru metri pătraţi de fiecare deţinut, impus de Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei, nu a fost respectat",se precizează în raportul dat publicităţii vineri seară, la Washington.
Totuşi, autorii documentului afirmă că, pe parcursul anului 2010, condiţiile din câteva închisori româneşti s-au îmbunătăţit.
"Media şi ONG-urile au raportat că abuzul deţinuţilor, atât din partea angajaţilor închisorilor cât şi din partea colegilor de detenţie, a continuat să fie o problemă, iar autorităţile din penitenciare au încercat să ascundă astfel de incidente",notează autorii documentului.
Aceştia amintesc despre cazul deţinutului Constantin Sandu, care a murit în 4 iunie la penitenciarul din Galaţi după ce a fost legat de gardieni.
Stire: Mediafax.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!