Google Translate

luni, 30 decembrie 2013

News Alert. Ce directive europene se aplică de la 1 ianuarie 2014


Ţările UE trebuie să facă economie la energie, potrivit Directivei privind eficienţa energetică aplicată din 1 ianuarie 2014, în timp ce pachetul legislativ ce vizează supravegherea instituţiilor de credit permite limitarea primelor acordate bancherilor.

Conform Directivei UE nr. 27/2012 privind eficienţa energetică, începând cu 1 ianuarie 2014, fiecare stat membru trebuie să se asigure că 3% din suprafaţa totală a clădirilor încălzite şi/sau răcite deţinute și ocupate de administrația sa centrală se renovează anual pentru a îndeplini cerințele minime în materie de performanță energetică stabilite pe baza articolului 4 din Directiva 2010/31/UE.

Fiecare stat membru va stabili o schemă de obligații în ceea ce privește eficiența energetică. Practic, de la 1 ianuarie 2014 şi până la 31 decembrie 2020, fiecare ţară trebuie să facă economii în fiecare an de 1,5% din volumul vânzărilor anuale de energie către consumatorii finali.

Totodată, de la 1 ianuarie 2014, consumatorii noncasnici nu vor mai beneficia de tarif reglementat, necesarul de energie electrică fiind achiziţionat de pe piaţa liberă.

Pachetul CRD IV va consacra în legislația UE un set cuprinzător de standarde internaționale, cunoscute sub denumirea de Acordul Basel III. Pachetul cuprinde Directiva UE nr. 36/2013 cu privire la accesul la activitatea instituțiilor de credit și supravegherea prudențială a instituțiilor de credit și a firmelor de investiții şi Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

Măsurile din pachet, care intră în vigoare la 1 ianuarie 2014, au ca scop consolidarea stabilităţii financiare prin sporirea rezistenței sectorului bancar la șocuri financiare, să contribuie la o creștere economică durabilă, prin introducerea de norme armonizate necesare pentru piața unică și, în același timp, prin garantarea fluxului creditelor către economia reală.

Pachetul vizează o proporție mai mare a capitalului de cea mai bună calitate pentru a acoperi pierderile neașteptate, cerințe de capital suplimentar sub forma rezervelor şi dispoziții privind lichiditatea și efectul de levier.

Totodată, CRD IV va oferi posibilitatea statelor membre de a înăspri cerințele prudențiale şi de a limita primele acordate bancherilor. Noua legislație se va aplica tuturor băncilor europene.
Începutul de an aduce şi intrarea în vigoare a Regulamentului UE nr 1.336/2013 de modificare a Directivelor 17/2004, 18/2004 și 81/2009 în ceea ce privește pragurile de aplicare pentru procedurile de atribuire a contractelor de achiziții.

Modificările vizează creşterea valorilor pragurilor contractelor cărora li se aplică cele trei directive.
La 9 decembrie, Consiliul UE a adoptat un Regulament prin care se suspendă taxele vamale la importurile de combustibil pentru avioane cu reacţie, de la 1 ianuarie 2014. Suspendarea taxelor vamale, care se ridică în prezent la 4,7%, va fi revizuită peste 5 ani.

Decizia a fost luată pentru a preveni creşteri de preţuri la combustibil, în condiţiile în care de la 1 ianuarie se aplică un nou sistem de preferinţe tarifare generalizate. Astfel, de la această dată, mai multe țări exportatoare de carburant pentru avioane vor înceta să beneficieze de acces preferențial pe piața Uniunii, iar impunerea de taxe vamale pentru combustibilii de la acești furnizori ar putea determina o creștere a prețurilor în UE.

De la 1 ianuarie se aplică Regulamentul 143/2013 al Comisiei din 19 februarie 2013 de modificare a Directivei 2007/46/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi a Regulamentului (CE) nr. 692/2008 al Comisiei în ceea ce priveşte stabilirea emisiilor de CO2 generate de vehiculele supuse omologării de tip în mai multe etape.

Modificările vizează obţinerea certificatului de omologare individuală pentru vehicule, formula pentru a stabili masa de referinţă etc.

Anul 2014 aduce şi o reducere a birocrației pentru societățile care fuzionează, prin simplificarea procedurii de notificare a concentrărilor economice și prin utilizarea unei proceduri simplificate pentru cazurile de fuziune care nu pun probleme.

La 5 decembrie, Comisia Europeană a adoptat un pachet legislativ care intră în vigoare la 1 ianuarie şi care simplifică procedura de notificare a fuziunilor și achizițiilor. Cel mai important element al acestui pachet este extinderea tranzacțiilor care vor intra sub incidenţa acestei proceduri simplificate. Companiile aflate în proces de fuzionare vor furniza mult mai puţine informaţii CE decât în prezent. Totodată, Legislativul european va putea să-şi dea acordul pentru o fuziune fără a mai face o investigație privind efectele concurențiale ale tranzacției notificate.

Comisia speră că procedura simplificată va putea fi aplicată pentru 60%-70% din fuziunile şi achiziţiile viitoare.

De la 7 ianuarie 2014, Directiva 2010/75/UE - intrată în vigoare la 6 ianuarie 2011 - privind emisiile industriale va înlocui alte şase directive.

Directiva conţine dispoziţii speciale pentru următoarele tipuri de instalaţii: instalaţiile de ardere, instalaţiile de incinerare sau coincinerare a deşeurilor, anumite instalaţii şi activităţi care utilizează solvenţi organici şi instalaţiile producătoare de dioxid de titan.

Ea nu se aplică activităţilor de cercetare şi dezvoltare sau testării de noi produse şi procese.
Dispoziţiile speciale se aplică instalaţiilor de ardere, instalaţiilor de incinerare sau coincinerare a deşeurilor, instalaţiilor care utilizează solvenţi organici şi instalaţiilor producătoare de dioxid de titan.
Valorile limită de emisie pentru instalaţiile mari de ardere sunt, în general, mai stricte decât cele prevăzute de Directiva 2001/80/CE.

Statele membre trebuie să instituie un sistem de inspecţii de mediu ale instalaţiilor vizate.

Sursa REALITATEA.NET: http://www.realitatea.net/ce-directive-europene-se-aplica-de-la-1-ianuarie_1349014.html#ixzz2oy2Dqae2
Follow us: @realitatea on Twitter

22 de comentarii:

  1. Dom comisar, ma-nchin fara sa fi ajuns la biserica.
    Cind vom ajunge sa indeplinim in termen toate cerintele astora, din Romania nu vor mai fi ramas decit indicatoarele din vami.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ioi !
    LA MULTI ANI tutulor !
    LA MULTI ANI Republica, de ziua ta !
    ========================================
    „Făurirea Republicii, la 30 Decembrie 1947, a devenit posibilă în condiţiile acţiunilor de masă pentru răsturnarea claselor exploatatoare şi cucerirea puterii de către clasa muncitorilor, ţărănilor şi intelectualităţii progresiste. Republica reprezintă o încununare a luptei duse de-a lungul secolelor de poporul român, de forţele sale înaintate, pentru eliberare naţională şi socială, pentru neatîrnare, progres social şi o viaţă mai bună”
    (Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România).
    ========================
    Uraaaa, uraaaa, uraaaaaa !
    Se scandeaza indelung: Ceausescu si poporul, pe flancul drept, iar pe stanga se completeaza cu Iliescu-Mineriada !

    Iar totul se pliaza pe Imnul Republicei, cantat acapella de un cor barbatos, format din ce a mai ramas din promotia 1968 a Scoalei Militare de Ofiteri de Pifanterie::

    Doi, trei...si :
    ===========================

    Republică, măreaţă vatră,
    Călită-n foc de bătălii,
    Înfloritor pămînt al păcii,
    Republică, slăvită fii.

    Refren: Republică biruitoare,
    În veci de veci să înfloreşti,
    Puternică şi apărată
    De braţe tari muncitoreşti!

    Sub steagurile aurorei
    Purtate-n slavă de partid,
    Înaintăm toţi fiii muncii,
    Un singur grai, un singur zid.

    Refren,

    Pămînt al păcii şi-al dreptăţii,
    Neatîrnat, pămînt iubit,
    Eşti viaţa noastră, eşti lumina,
    Republică pămînt slăvit.

    Refren.
    ======================
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
  3. Uai, Nenea Bozea ne-o si pusara calindaru pe 2mii14 !
    Las ca-i bine, cum ma uit la el, cum simtesc ca-mi intra mai repede ! Penzia, evident !

    RăspundețiȘtergere
  4. Fiecare stat membru va stabili o schemă de obligații în ceea ce privește eficiența energetică. Practic, de la 1 ianuarie 2014 şi până la 31 decembrie 2020, fiecare ţară trebuie să facă economii în fiecare an de 1,5% din volumul vânzărilor anuale de energie către consumatorii finali.
    ========================

    Not problems pentru Romanistan !
    Inca mai avem personal bine calificat si cu experenta vasta intr-ale taiatul corentului, inca de pe timpul lu Nea Ceasca ! Nici nu ne trebo scheme ! Numai sa-i puna pe mesterii de trista amintire la botoane, ca fac aia o economie la energie de 15 la 100, nu de 1,5 !

    RăspundețiȘtergere
  5. In rest nu cred ca avem probleme cu directivele: avioane cu reacte nu mai avem, asea ca nu ne mai pasio chestea cu cherosenul, birocratie in Romanistan n-a fo si nu egzista, asea ca nu-i vorba de noi, iar chestea cu anvelopatul cladirilor in care lucreaza administratiile centrale, se rezolva simplu: ii muta pe toti in Casa Poporului, care n-ai cum s-o renovezi energetic !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. MPT,
      Sarbatori fericite! La multi, multi ani!
      Prietene... am mai intrebat eu la tine... cum dreak faci sa-ti iese asa cum le zici???
      Ualeii, nanaa.... ai mila, ca nu ma simt prea bine! Iar sa mori de ras... DA, ar fi ceva!

      Ștergere
  6. Uai, ca n-am apucat a intreba, oari ne primeste Nenea Bozea, maine seara, cu Plugul si bohaiul ?
    Ca asi vra ca sa il ur, cu talanga de la cur !
    Clopotei si zurgalai, beliti pula, uai flacai !
    Uaiiii, uaiii !

    Ca si anul trecut l-am urat si ni-o umplut straita de nuci, mere si colaci !

    RăspundețiȘtergere
  7. Sedeti blinzi, ci chiar is cur ios cum or rezlva problema cu muzaile si catetralurile. Ca romanistanii agia astepta sa le foota niste termopene si polistirenuri! Fermele pretinilor stau sa rupa blocstarturile!

    RăspundețiȘtergere
  8. Uai, vroiam sa intreb daca stie cineva, azi de ziua asta foarte draga Kingului Mishu, de ce-o dat el lovitura de stat de la 23 august si ni l-o vandut pe maresal, ca sa ni-l puste bolsevicii ?
    Poate stie cineva, cacasa regala nu vrea sa-mi raspunda la meil !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: uai, eo numa am intrebat, ca n-am nika cu omu ! Poa sa hie reje cat o vrea, ca nu ma derenjeaza ! La fel ca si rejili Cioaba, ori rejili manelelor, ori rejili Hagi !
      Da numa sa ma lamureasca de ce s-o dat cu bolsevicii !

      Ștergere
  9. Uai, da mai bine ma apuc sa compun Plugusiorul !
    Dupe ce vin de afara, cu potaia, de la caca-pisu !
    Spor la muie, de 5***** !

    RăspundețiȘtergere
  10. Ioi !
    Au descoperit-o astia, in Romanistanul curat ca lacrimul, pe profa spagara !
    Mari idioti mai suntem ! Si ipocriti ! Molfaie toti la fekale pe teveuri, de parca s-a descoperit apa calda !
    Aici ierea marea coruptie !
    Da, da, stiu, ca de fapt nu e vorba de o suma anume, ci de incalcarea unui principiu sfant, de terfelirea swtatutului de dascal, de bla-bla !

    RăspundețiȘtergere
  11. Urimeaza 2MII4SPRE10, cu peronul pe mijiloc ! Calatorii care au votat sunt rugati sa coboare din vagoane.

    RăspundețiȘtergere
  12. Eventual in fata locomotivei?

    RăspundețiȘtergere
  13. Muei, voi astia de sunteti on line, dati la peste sau sunteti la priveghi? ,,Ciocaniti'' si voi ceva , poate va dor dintii, poate nu va merge liftul, ori nu ati fost dati afara din slujba cu onoruri si despagubiri! Stati si tineti luminarea ca-n bancul la care va ginditi.Bagati un text, ceva acoilea, sa are si gura noastra ceva de macanit.

    RăspundețiȘtergere
  14. Fereasca-ne Cel de Sus, da' cite servicii ne citesc?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va inteleg si pe voi, astia de serviciu. Macar aciulea va mai treziti.

      Ștergere
  15. Fiţi cuminţi şi postaţi aciulea lucruri interesante că îndată vi-l aduc aduc pe Duhul Bălţii! Ştiţi voi care...Ăla de peste ocean, cu şapcă şi lulea.

    RăspundețiȘtergere
  16. Uoai, sazi blind, lasa tutunul, ca dauneaza grav. Sanatatii!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri