Protestul „Vrem spitale, nu catedrale!“ încinge spiritele. Peste 1.000 de persoane au anunţat că vor participa la manifestaţia de duminică.
Peste 1.000 de persoane şi-au anunţat prezenţa la protestul privind stoparea finanţării bisericilor din bani publici, care va avea loc duminică în mai multe oraşe. Participanţii sunt sfătuiţi de organizatori să se fotografieze în faţa instituţiilor de stat din România purtând pancarte cu mesaje prin care susţin laicitatea statului şi sistemul de autofinanţare a cultelor. Patriarhia şi-a anunţat deja public nemulţumirea vizavi de această acţiune.
Vicepreşedintele Asociaţiei Secular-Umanistă din România – ASUR, Toma Pătraşcu, a declarat pentru „adevarul.ro” că acţiunea de duminică este un protest pro-laicitate prin care se doreşte transmiterea unui mesaj către politicieni de a nu susţine finanţarea din bani publici a cultelor religioase.
„Prin acest protest noi vrem să transmitem un mesaj clar pro-laicitate politicienilor. România trebuie să rămână un stat laic şi trebuie să fie un stat laic cu adevărat, nu doar pe hârtie. Este important ca oamenii să ia atitudine şi ca politicienii să înţeleagă că este momentul să întrerupă finanţarea publică pentru cultele religioase, acestea ar fi trebuit să se autofinanţeze din contribuţiile voluntare a credincioşilor. Asociaţia noastră a propus, încă din 2011, adoptarea aşa-numitei legi a contribuţiei bisericeşti. Pe un mecanism similar celui din Germania, cultele vor putea să se autofinanţeze, deci să nu mai apeleze la pomeni oferite de către stat, pe baza contribuţiilor voluntare ale credincioşilor, astfel încât să scoatem la lumină de fapt interesul oamenilor pentru un cult sau altul”, a precizat Pătraşcu.
Banii publici distorsionează relaţia cult-credincios
Mai mult, acesta a adăugat că intervenţia statului nu face decât să distorsioneze legătura dintre cult şi credincios, iar în momentul în care cultele se vor autofinanţa, atunci vor fi „ automat obligate să acorde atenţie enoriaşilor, credincioşilor, lucru care nu se întâmplă în momentul de faţă”.
Ca urma a unei acuzaţii aduse de către un utilizator pe pagina de Facebook a evenimentului, prin care cei de la ASUR au fost acuzaţi că vor distrugerea bisericilor, aşa cum se întâmpla înainte de Revoluţia din Decembrie 1989, Toma Pătraşcu a precizat că acţiunea lor nu vizează bisericile, ci politicienii.
„În primul rând trăim într-o democraţie şi este foarte bine să avem o pluralitate de atitudine, de opţiuni. Este principalul câştig al ultimilor 23 de ani. Apoi, să compari această acţiune de sensibilizare a clasei politice cu o acţiune anti-biserică mi se pare un pic forţat. Acţiunea noastră până la urmă nu vizează biserica, ci clasa politică din această ţară şi prin acest protest dorim să întreprindem legătura de subordonare practic pe care o a are biserica cu statul”, a spus Pătraşcu.
Relaţia bani-Biserică-politică
Acesta a ţinut să mai precizeze că în momentul în care cultele religioase sunt dependente de un ajutor financiar de la stat, atunci ele nu mai sunt libere să îşi desfăşoare activitatea,
„Automat sunt subordonate celor care se află la putere într-un moment sau altul şi am văzut cum de-a lungul anilor această subordonare duce la situaţii neplăcute, cum ar fi implicarea cultelor religioase în campaniile electorale”, a conchis vicepreşedintele ASUR.
Patriarhia reacţionează
În urma mediatizării protestului „Vrem spitale, nu catedrale”, Patriarhia Română a emis un comunicat de presă în care argumentează, punctual, de ce cultele religioase sunt sprijinite financiar de la bugetul de stat şi îi acuză pe secular-umanişti, iniţiatorii manifestaţiei, de „propagandă tendenţioasă”.
Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române au început seria de argumente printr-o comparaţie între fondurile alocate de Guvern pentru cultele religioase şi bugetul Sănătăţii.
„Sprijinul de la bugetul de stat pentru cele 18 Culte religioase din România în anul 2013 reprezintă 0,2% din bugetul României şi respectiv 0,08% din PIB, adică de 20 de ori mai puţin decât bugetul pentru sănătate”, se arată în comunicatului emis de Patriarhie.
De asemenea, potrivit sursei citate, biserica, „prin slujbele ei într-o comunitate, este un spital pentru suflete, pentru vindecarea de păcate, de gânduri, cuvinte şi fapte rele, dar mai ales pentru vindecarea omului de înstrăinarea lui de Dumnezeu şi de semeni”.
Participanţii pot să se pozeze cu pancarte oriunde doresc
Organizatorii, Asociaţia Secular-Umanistă din România – ASUR, au precizat pe pagina de Facebook special creată pentru acest eveniment, că participanţii la protest pot afişe pancartele şi la intrare în blocul unde aceştia locuiesc sau chiar pe luneta maşinii „pentru ca mesajul să ajungă la cât mai mulţi oameni”.
„În urmă cu 150 de ani, pe 17/29 decembrie 1863, Parlamentul României adopta legea de secularizare a averilor mânăstireşti, punându-se bazele statului român modern. Astăzi, priorităţile politicienilor sunt cu totul altele. Biserica a primit la ultima şedinţă de Guvern 10 milioane de lei în plus faţă de cele 20 de milioane deja alocate pe 11 decembrie”, se arată pe pagina de Facebook a evenimentului „Vrem spitale, nu catedrale! - Zi de acţiune laică”, creată de Asociaţia Secular-Umanistă din România.
Pe 18 decembrie Biserica Ortodoxă Română (BOR) a primit în administrare printr-o ordonanţă de urgenţă şi Complexul hotelier „Bradul” din Covasna (hotel, restaurant, bază de tratament, teren de sport, parc amenajat, izvor de ape minerale), împreună cu 2,3 hectare de teren.
„Alexandru Ioan Cuza a folosit averile mânăstireşti pentru întreţinerea şcolilor şi spitalelor, dar guvernanţii actuali ignoră criza din sistemul sanitar pentru a îmbogăţi Biserica. Trebuie să le trimitem un mesaj clar: Vrem spitale, nu catedrale! Vrem o Românie laică! Cultele religioase trebuie să se autofinanţeze din contribuţiile voluntare ale credincioşilor!”, se mai arată în mesajul postat pe reţeaua de socializare.
Pe 29 decembrie, protestatarii se vor fotografia în faţa diferitelor instituţii publice din România (Parlament, Consiliu Judeţean, Primărie etc) sau în faţa locuinţelor lor, afişând panouri cu mesaje pro-laicitate.
Citeşte mai multe ştiri pe aceeaşi temă:
După anunţul privind protestul laic „Vrem spitale, nu catedrale!”, de duminică, Patriarhia Română a transmis public un comunicat în care argumentează, punctual, de ce cultele religioase sunt sprijinite financiar de la bugetul de stat şi îi acuză pe secular-umanişti, iniţiatorii manifestaţiei, de „propagandă tendenţioasă”.
În ultima duminică a acestui an, pe 29 decembrie, cei care se opun finanţării bisericilor din bani publici au anunţat că vor protesta în mai multe oraşe din ţară. Organizatorii de la Asociaţia Secular-Umanistă din România îi sfătuiesc pe participanţi să se fotografieze în faţa unor instituţii din România, purtând panouri cu mesaje prin care susţin laicitatea statului.
Timişorenii sunt îndemnaţi să se fotografieze în faţa unei instituţii publice cu un mesaj pro-laicitate. Ineditul protest va avea loc duminică, 29 decembrie.
Episcopul vicar Paisie Lugojanul, al doilea om din Mitropolia Banatului, este cercetat de procurorii anticorupţie pentru că le-ar fi cerut angajaţilor a cinci centre sociale, înfiinţate pe banii UE şi coordonate de Arhiepiscopia Timişoarei, să cotizeze „la negru”, din salarii, la Biserică.
Ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, a declarat duminică, în emisiunea „După 20 de ani“, că impozitarea bunurilor şi afacerilor Bisericii nu a fost discutată de executiv în momentul în care s-au căutat noi surse de majorare a veniturilor la buget.
Un număr de 33 de ONG-uri reacţionează la scrisoarea deschisă trimisă marţi Parlamentului de alte Organizaţii Nonguvernamentale - care cereau stoparea finanţării bisericilor din bani publici - susţinând că finanţarea bisericilor de la bugetul de stat nu constituie o violare a libertăţii de conştiinţă a contribuabililor.
=========================================
======================================================
Cred in Dumnezeu, cred in valorile crestin ortodoxe, dar NU suport ticalosia!
============================================================================================================================================
======================================================================
=====================================================
=========================================
Completare la 18429 de biserici si alte catedrale: 44378 de ghiavoli in sutane, adica fro 10-11 brigazi incadrate la max ! Mai mult decat cele doua Coarpe de Armata ale Romanistanului, plus structurilii centrale !
RăspundețiȘtergereSa-l mai prind eo pe umflatul asta de "slujeste"la biserica de peste drum de PROSPER, ca-mi mai suna la usa, dupa bani, ca-i dau cu cadelnita aia in cap pana-i iese fum pe curul ala cat o canapea cu doua locuri, extensibila !
Tu-i in gura de lipitori imputite !
Cine nu traieste româneste poate sa ridice sudalme impotriva Bisericii Neamului.
ȘtergereCe se intampla in colonia asta, in ultimii ani, nu-i nici pe departe credinta !
RăspundețiȘtergereNumai in capul mafiotului aluia de Dragnea e credinta !
Ca sa te tarai in genunchi, in jurul unei biserici, nu-i credinta !
Ca sa te calci in picioare pentru a atinge ori mozoli nush ce moaste, nu-i credinta ! Este o tampenie si-o smekerie proliferata de pochi ca sa scoata bani de la prostime !
Ca sa-ti dai in cap pentru o sticla de apa chioara, ori pentru nush ce crengi de salcie, nu-i credinta ! Credinta e numai in capul idiotilor astora de se fac ca ne conduc, pentru a mai scoate oleaca de voturi populiste !
Las ca-i bine !
Da, de fapt, cred ca mi s-or strapezit si dintii, cu tot cu muie, de cat tot am injurat pe tema asta !
RăspundețiȘtergereSa nu uitati sa sarbatoriti muiene, de Ziua Republicii !
RăspundețiȘtergereCred ca si Kingu Mishu sarbatoreste, de la prima ora, cu toata casa regala !
Cred ca isi va incepe ziua cu intonarea Imnului RPR, Zdrobite catuse !
Ioi, da fain mai suna :
=========================
Zdrobite cătușe în urmă rămân
În frunte-i mereu muncitorul,
Prin lupte și jertfe o treaptă urcăm,
Stăpân pe destin e poporul
Trăiască, trăiască Republica noastră,
În marș de năvalnic șuvoi;
Muncitori și țărani și ostași
Zidim România Republicii noi.
În lături cu putredul vechi stăvilar
E ceasul de sfântă’ncordare
Unirea și pacea și munca-i stegar’
Republicii noi populare.
=====================
N -asa ?
Atunci s-au dus fariseii şi au ţinut sfat ca să-L prindă pe El în cuvânt.
RăspundețiȘtergere16. Şi au trimis la El pe ucenicii lor, împreună cu irodianii, zicând: Învăţătorule, ştim că eşti omul adevărului şi întru adevăr înveţi calea lui Dumnezeu şi nu-Ţi pasă de nimeni, pentru că nu cauţi la faţa oamenilor.
17. Spune-ne deci nouă: Ce Ţi se pare? Se cuvine să dăm dajdie Cezarului sau nu?
18. Iar Iisus, cunoscând viclenia lor, le-a răspuns: Ce Mă ispitiţi, făţarnicilor?
19. Arătaţi-Mi banul de dajdie. Iar ei I-au adus un dinar.
20. Iisus le-a zis: Al cui e chipul acesta şi inscripţia de pe el?
21. Răspuns-au ei: Ale Cezarului. Atunci a zis lor: Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu.
Nu vi se pare ca sunt cam multi farisei prin Romanica noastra?
Iote vere, minune! Si eu visam, singurel.
RăspundețiȘtergereDoamne feri, ia-n uitati-va la Curleone Mucifficus ot Birtolomeu, ce muie isi administra egzagt acusica un an !
RăspundețiȘtergere=========================
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:29
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:31
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:39
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:59
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:56
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:48
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:55
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 21:03
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
=======================================
Uai, ista isi administra singur muie, mai rapid ca masina de cusut Ileana !
Ce-o mai trecut timpul !
Bag sama ca tata lumea locreaza poternic la Plugusorul de MH, pentru poimaine, si de aceea n-are timp de zbarcineli !
RăspundețiȘtergereUai, sa dea dreaq, ca n-am pregatit nicio colinda speciala de anul nou !
Da las ca ma descurc eo, ad hoc, ca divanul !
Atentat terorist în gara din Volgograd, Rusia. Cel mai recent bilanţ: 14 morţi şi 34 de răniţi.
RăspundețiȘtergere================
Care cica-s fro 5zeci, de fapt !
Las ca-i bine, ce, numa la amerloci sa se puste aia, ca la vanatoarea de potarnichi ?
S-apoi parca m-am si saturat de metoda iasta tipic amerloaca, cu tragatorul de elita care intra val-vartej intr-o scoala, ori intr-o crasma, cu o pusca de asalt M16 si pusca cate 2-3 duzini !
Ii fain si gu grenada la vanatoare ! Pac ! Si zboara matilii prin copaci, ca ghirlandilii de impodobit brazii de Craciun !
Bine ca la noi e liniste in Romanistan. Practic nici nu mi-e frica cacu cohortele astea de pochi si cu cate 3 biserici la fiecare intersecte de strada, suntem mai poternici decat Marele Zid Chinezesc !
baaa ce m-as fi ofticat! Noroc ca "m-a scos" adminu si articolu' lui despre iescrocii de pochi tu-i'n cur pe unde beau apa
RăspundețiȘtergereNo redivivus:hac,hac!!
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:29
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:31
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:39
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:59
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:56
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:48
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:55
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 21:03
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Da uai, ca mi-am adus aminte !
ȘtergereAi fo protagonistul unuia dintre cele mai tari posturi, de p-aciulea !
Ieream 3sferturi mort si puteam a putred p-atuncea, da am cetit postarea !
Ia, pentru remembar, ca se merita:
=================================
http://mhblogonline.blogspot.ro/2013/05/saracie-si-grandoare.html
==============================
Si primele reactii:
===============================
Anonim17 mai 2013, 12:30
Incremenirea in proiectul unui comentariu la aceasta postare ... se justifica! Bravo Don!
Anonim17 mai 2013, 12:46
Felicitari, Don Corleone!
Un debut in forta, de zile mari!
Anonim17 mai 2013, 13:28
@Don Corleone
Bravo dar noi suntem doar privitori consternati la toate cate se intampla.Poporanii e prosti rau,pai cum sa te inchini si sa crezi la niste promisiuni desarte in secolul XXI?Cum sa votezi niste hoti care au facut dovada ca te-au furat in anii de dinainte sau care au dosare penale? Cum sa suporti,cu stoicism toate nedreptatile si talhariile POLITIHOTILOR si sa nu iesi ca sape si topoare sa le tai grumazu ala gros ?Cum ,cum ,cum?Doar daca esti prooooost si bleg.[tigri2]
Don Corleone17 mai 2013, 14:02
Nasol!! am dependenta de MH.
============================
Danilaaaaa, unde esti buei nene?
RăspundețiȘtergereBăi, carele nu eşti cuminte aciulea, ai?
RăspundețiȘtergereVoi nu ştiaţi că acu, parohiile se lasă moştenire în familie, iar acolea unde bărboşii se calcă-n picere, se construiesc biserici la greu? Ruşine!!! Mînăstirile construite de voievozii noştri stau să cadă, iar lupii în sutană îşi umplu burdihanele pe spinarea prostimii. Uite, la mine-n parohie, ie unu burduhos care are şi 2 boutiquri, iar nevastă-sa-i medic stomatolog. La ăsta, o înmormîntare nu durează mai mult de-o juma" de ceas...În ţînţîrim, morţii zici că-s îngropaţi ca la olteni, în picere. N-ai unde arunca un ac.
++++++
Da" în fine, trecînd peste cele zise de Ilieskovici Leninovici că "religia-i opiu pentru populime", pe care-l prăjesc primul, ai? Unde-i babuinele de Cezărică Muci pe Faţă? Unde-mi umblă răpănosu? Pe iel o să-l prăjesc în paie, ca pe groştei,
PS. Curleoane, muei crezui că Săniuţa nu se mai egzistă, da" văzui zilele astea, brandul - revizuit şi înbunătăţit pe raftul unui magazin, aşa că poţi dormi de-acu prin şanţuri fără grijă c-o să-ţi îngheţe "poampa de apă".
Asa-i bre !
ȘtergereDe cand tot molfai eo la fecale ca nu-i a buna cu ciupercaria asta de pochi !
Credinta nu inseamna cate o biserica la fiecare cotitura !
Putna, si la ora actuala, are peretele nordic belit si scorojit ! Din lipsa de fonduri, evident !
Voronetul, si la ora actuala arata ca un talcioc ! Din lipsa de fonduri, evident !
La Sucevita se lucreaza la o consolidare a zidului exterior de pe vremea cand ieream eo elev caporal fruntas la lemeu ! Din cauza de prea putine fonduri, se intelege !
In timp ce, bisericile noi apar cu duiumul, uai ! Si-n lanul de cucuruz s-or construit biserici !
V-am mai spus eo, cand ieream copchil la mama acasa, ierea un singur popa pe fro 3-4 sate, de fugea cu sareta, ori cu bicicleta de la o nunta la alta, ori de la un botez la o ingropaciune, de-i falfaiau sutanele ca la Betmen !
Acusica-s cate 3 pe fiecare biserica, ca hultanii. Si sa-i vezi cum isi freaca mainile de placere ca invatamantul e praf si pulbere, ca tineretul abandoneaza scolile si ingroasa randurile pulimii din sat, numa buna de manipulat, ca pe timpul lu Creanga !
Uai, ma duc la cuibar !
RăspundețiȘtergereNuma ca, intai, sa-mi fac rugaciunea de seara !
Ca sa visez cul si, mai ales, sa mi se indeplineasca visurilii !
Ca parca asa ne-o spus Burcubista, mare meserias in megalitice, ca visurilii se adevereste !
ioi !
Uai, LA MULTI ANI, inca o data, lu Cobuz Ileana !
RăspundețiȘtergereSi la toti de p-aciulea !
Maine ma trezesc pe acorduri de "Republica, mareata vatra"! Ca eo inca serbez ziua Romanistanului pe 30 Decembrie, in anii cu sot, si pe 23 Aogust, in anii fara !
RăspundețiȘtergereAiasta cu 1 Decembre si cu Romania Dodoloata, este o gluma proasta ! Cred ca se rasucesc in morminte inaintasii de la 918 !
nu-i cam devreme pentru nani empe3-ule?
RăspundețiȘtergereLumeee... lume!
RăspundețiȘtergereBuey Zoo & 9 !
A vinit si Don Corleone, buey!
Ti salutam si bine ne-ai gasit! Cum fu... Craciunu?
cum fu tache cum fu tica nu futu-i la.......
RăspundețiȘtergereRepublica? Matreata in vatra!
RăspundețiȘtergereerata:
RăspundețiȘtergerea se citi;futache/futica
Sa le sterg si pe astea?????
RăspundețiȘtergereNea Corleone29 decembrie 2012, 20:29
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:31
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:39
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:59
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:56
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:48
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 20:55
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Nea Corleone29 decembrie 2012, 21:03
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Voia este la tine!
ȘtergereNoi nu pricepe la ce serveste!
unii este prosti si nu citeste.....la asta serveste:):)
RăspundețiȘtergerePulă dimineata!
RăspundețiȘtergereoaiii ce greatză!!!!!
Mai gamela, n-ai putea tine gura inchisa pina mai pe seara? Nici nu s-a luminat de ziua si tu cu ea in bot de juma de metru.
RăspundețiȘtergereNeatza Buna la ZOO + 9! Cezare, oriunde te-ai afla, la 2 sa ma inbelesti la oaua!!!
RăspundețiȘtergereMuei, pe unde nadusiti inainte de ajunul ajunului de sf. Bazil?
RăspundețiȘtergereBeiii, Cezar maimuta mingaia-ne-ar puta vaz ca nu mai trece p-acilea! Cred, ca o fi inceput sa-i crape shorikul ala de-i tine loc de obraz...Gogonelu vru sa ne piarza tu-l-as in amigdale!
RăspundețiȘtergereIoi, ii liniste ca-n biblioteca. Si prezanta endentica.
RăspundețiȘtergere