Liberalul Crin Antonescu şi-a anunţat colegii de partid că nu va face nicio înţelegere publică sau secretă cu Traian Băsescu şi că PNL are şansa în acest an să dea premierul şi preşedintele ţării. El şi-a avertizat însă colegii că partidul din care fac parte se luptă atât cu Traian Băsescu, dar şi cu premierul Victor Ponta, care nu a fost un partener de cuvânt. Crin Antonescu l-a criticat dur pe premier, despre care a spus că a fost format la şcoala lăcomiei PSD.
Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat, joi, că i-a spus premierului Ponta că „poate lua Transgaz, Transelectrica”, dar nu poate să considere „că PNL e lipsit de onoare”.
„Dragă domnule sau măi băiete, poţi să iei Transgaz, Transelectrica, poţi să mai schimbi nişte prefecţi, dar nu poţi să consideri că PNL e lipsit de onoare. PNL nu are atâtea Consilii Judeţene câţi aveţi voi, dar băgaţi de seamnă că acesta este un partid pentru care oamenii au murit în puşcării politice, care a făcut aproape tot ce e bun în România, a făcut România Mare. Să vă intre bine în capul vostru de pesedişti: dacă noi ne numim naţional liberali, purtăm această moştenire, deci nu se poate trece de o anumită limită, nu ne trataţi ca pe alte partide, dorim să guvernăm, avem dreptul să guvernăm, dar niciodată nu vom călca onoarea partidului nostru pentru o funcţie de guvernare”, a afirmat la Prahova Antonescu, în cadrul delegaţiei permanente a liberalilor din judeţ.
Liberalul a adăugat că Victor Ponta a refuzat să accepte nominalizările făcute de PNL pentru Guvern, deoarece era convins că cei din PNL se „vor duce cu căciula în mână”.
„A crezut că în PNL va izbucni un scandal. I-am spus lui Ponta că dacă Băsescu nu a reuşit să mă dea jos pe mine când am fost în opoziţie şi pe Tăriceanu când era la putere nu va reuşi nici el acum. Aceşti oameni nu au ruşine, obraz, memorie, că de aia noi suntem partid istoric, iar ei doar partid cu multe voturi”, a subliniat preşedintele PNL.
Liberalul a spus că dacă mai stăteau două luni la guvernare, social-democraţii luau totul de la PNL.
„Domnul Ponta, de la care speram să fie ponderatorul acestei lăcomii nesfârşite a PSD, se dovedeşte că a fost crescut la şcoala lăcomiei nesfârşite a PSD”, a declarat Antonescu.
Acesta l-a acuzat pe premierul Ponta că a încercat să mituiască PNL prin negocierile purtate cu fostul premier Călin Popescu Tăriceanu.
„Răspunsul pe care l-a dat PNL a fost unul copleşitor, distrugător pentru imaginea lui Victor Ponta pentru imaginea şi amintirea celui dintre noi care s-a pus în această poziţie”, a conchis liderul PNL.
Cristian Andrei este reporter special al ziarului Gândul
Sursa:
http://www.gandul.info/politica/mesajul-lui-antonescu-pentru-ponta-mai-baiete-nu-poti-sa-consideri-pnl-lipsit-de-onoare-ai-fost-crescut-la-scoala-lacomiei-nesfarsite-a-psd-12161966
===================================
===================================
=================================================
==========================================================
Ai the pula ma, ear e jiaga-jiagaaaa !
RăspundețiȘtergereAista din poza no hi cumva George Laurentiu Cacarau, ala de-o fo presedintele coloniei noastre ?
RăspundețiȘtergereParche cam seamana, numa ca n-are cararea capilara pe mijloc !
Nu, e adormescu george laurentiu crin, adica tot cacarau.
ȘtergereSi hop,si hop,
RăspundețiȘtergereCa tot e vineri,
N-o vreti putin la ceoc ?
Si, fiindca-i dimineata
S-o loati un pic la muie,
Sa nu va fie greata ?
Vazui pe saitu de specealitate ca azi e Ziua Protectei Civile. Aia de iereau destinati sa dea alarma generala in caz de bombardament !
RăspundețiȘtergereAcusica nu mai stiu cu ce se ocupa, ca totul este pe leptop, nu mai trebo sa fuga tilicarul, ca un disperat, sa invarta la coarba sirenei, ca la masina de tocat carne, pana ii ieseau ochii din orbite ca la melc !
Da cred ca si in sistem OTAN au atributii deosebite, ca si pe timpul Tratatului de la Varsovea !
La multi ani !
Ear mui ne e Ziua Otomobilistilor Militari !
ȘtergereA bravilor apevisti ai pulei care isi incep cariera militara care inche mai studiaza pe bancile scoalelor despre DAC, ARO, RD, TUDOR si Dacea 1300 ! Si care, mai mult ca sigur, peste ani si ani, vor trece in rezerva armatii predand generatiilor tinere aceeasi tehnica de automobile si tractoare !
Si, pt. ca tot e ultima zi din febroare,
ȘtergereHop si hop, si hop
De trei ori si-un pic
Sa me-o loati toti
Pe la botic !
Soldovene ,esti in depresie ,in frustrari si-ai luat-o la ceok asa de dimi?
RăspundețiȘtergereSi tot pe Unu Marte e si Ziua Forţelor pentru Operaţii Speciale !
RăspundețiȘtergereIoi, astia e neamurilii lu Rembo, asea ca ceocu mic !
Nu te pui cu maimutoii astia zmangaliti pe muiane, care bat si fut ca masina de cusut !
Soldovene,ce dreaka iti pune-n ceai educatoarea aia a ta( nevasta-ta) ? Acid boric,sulfuric?Nu mai ai scapare sa te interneze la Socola la soldovenii tai!
RăspundețiȘtergereUai, sa nu uitati dreaca de martisioare, pentru secsul frumos ! Ear care n-aveti secs frumos, loati pentru hoscaite !
RăspundețiȘtergereEote, acusica fug la tarabe, aciulea la Prosper Platza de Legume, ca sa-i cumpar lu secsu meu frumos un martisior nepretuit, de fro 1,50 lei noi ! Ca merita babornita asta zbarcita ! Auzi, secs frumos...Si faci dreaca infract miocardanic numa cand ii vezi doar muianul paros, d-apoi sa-i mai vezi si secsu...
Doamne feri !
Neatza Buna la ZOO + 9! Cezare, shobolane, unde stai pitit? Nu uita la ora 2 sa ma inbelesti la oaua!
RăspundețiȘtergereUai, hai noroc !
RăspundețiȘtergereNuma ce-am venit de-afara cu potaia, de la caca-pisu ! Egsact cand sa trec strada, aciulea la semafor la biserica, numa ce-o trecut cu mare viteza A-101, cu domnul Dusca de la Dezbinarea Nateonala ! Ierea ff grabit catre Sparlament, ca sa duca un colet legislativ, cu noua Lege a Penziilor, proaspat avizata de Mareana, cu noul Statut al Apevistilor puley + SGV si PMC, cu noul Statut al Rezervistilor Puley de Pretutindeni si cu noul Ordin al Meapene de folosire a spatiilor si interspatiilor din dotare de catre sindicate si asoceatii de militari care nu sunt de utilitate publica !
Mare viteza avea ! Cred ca le voteaza, pana la 11, prima camera, care nu este si decizionala !
Pese: e frumos tare in societatea romaneasca contemporana ! Toata clasa politica lucreaza, exclusiv, pentru popor ! Pentru puleti !
ȘtergereNuma de nu s-or surmena tot numarandu-se la nesfarsit, dache mai au sau nu majoritate in sparlament !
Da cine dreacu i-o pus sa se ingramadeasca acolea 600 de buhai !
Dache iereau numa 300, cum am votat la referend ca boul, ierea mai usor de numarat...
Acusica se incurca la care pe care !
Pese:
ȘtergereSi hop, si hop, si hop
Va rog sa nu uitati,
La ceoc, la ceoc, la ceoc,
Constant ca sa me-o loati !
Ioi, da cata inspiratie poetica ma copleseste ! De zici ca am studiat la clasa maestrului Biliputa si Tolba cu Sageti !
Numa el avea o asemenea hemoragie de Ars poetica, cu Joienel, Vaca sicu Boul !
PENTRU MPT, TRNSMITEM SLAGARUL ZILEI:
RăspundețiȘtergereHUUOOP, HUUOOP, HUUOOP,
PMT O IA LA CEOC!
Romania Canceroasa ! Traim intr-un genocid lent, intr-o metastaza generalizata !
RăspundețiȘtergereSistemul de sanatate, pentru care am platit saci intregi de bani, o viata intreaga, este paralizat total !
Ne mai trebo doar inca cativa ani de guvernare bozgorista la ministerul sanatatii si suntem ca si condamnati !
Acum vreo 15-20 de ani, nu cred ca exista in Romania vreun domeniu medical in care chirurgii romanesti sa nu exceleze !
Azi, aproape pentru orice cacat de operatie, puletii cauta vindecarea in strainatate !
Aproape ca am ajuns acolo unde ne doreste intreaga Europa Democrata si Unita: in stadiul de colonie bananiera semi-cocotiera de pigmei !
Inca oleaca ne mai lipseste, ca sa ne desavarsim ca natiune de stuf, de boschetarii Europei !
Nu va vine sa credeti ?
Ciocu mic !
Ma uit si la sireacii bolsevici ucraineni care isi dau foc la cladiri si isi sparg capetele unii altora ! Habar n-au ce-i asteapta, in numele democratiei europene unite !
ȘtergereCand le-o pune Anghela sigiliu pe tzatza vacii, o sa le treaca urjent de mUE ! Sa vezi cum l-or cauta mintenas pe tatucul Gorbaceov !
Muei MPT, ai terminat gardul, ori i-ai sapat doar temelia? Da" ia zi-ne-ne? Ie pe sirma ghimpoasa, ori pe harţapele - mîngîia-mi-ai ouăle mele?
RăspundețiȘtergereUai, ce inspiratie am avut cand l-am zmangalit cu verde sicu alb !
ȘtergereIoi ! Tre sa-i mai fut doar o dunga rosie, asea discret !
PMT, CIOC,CIOC SI HOP,HOP
ȘtergereIA O MUIE DE LA BOC!
SI MAI VINO PE MAIDAN
SA TI-O DAM PE LA MUIAN!
Muei MPT, lasă acu dunga roşie! Păstreaz-o pentru vremea cînd ţi-or schimba ăştia boletinu şi-or trebui să ţi-o tragă. La dungă mă refeream, nu la altceva...
RăspundețiȘtergereSI HOP, HOP, HOP,
RăspundețiȘtergereMPT O EA LA CEOC
FIINDCA N-A AVUT NOROC,
CA FU REGULARIZAT
SI-N GAOAZA REGULAT.
Jiaga- jiaga! Muei dragi pacienti, imi vine si mie sa borasc. Nici de fichi- fichi nu mai am chef. Tepes n- o avea si el vreun urmas, vreun TEPULEA, ceva acoilea?
RăspundețiȘtergereEte-aciulea:
RăspundețiȘtergere"Romii: Vrem negocieri cu premierul Ponta, să înfiinţeze un Minister al Romilor
Coordonatorul regional din Transilvania al Partidei Romilor „Pro Europa", Aurel Pascu, îi cere premierului Victor Ponta negocieri pentru înfiinţarea în noul guvern a unui Minister al Romilor, adăugând că „populaţia romă este într-un număr mult mai mare decât cea maghiară".
Aurel Pascu a declarat, vineri, pentru Mediafax, că premierul Victor Ponta ar trebui să iniţieze negocieri pentru noul guvern şi cu romii, nu numai cu UDMR, în condiţiile în care populaţia romă este mai numeroasă decât cea maghiară.
„Partida Romilor "Pro Europa" cere premierului Victor Ponta să iniţieze negocieri cu reprezentanţii romilor din Parlament pentru formarea noului guvern în vederea înfiinţării unui Minister al Romilor condus de un reprezentant al etniei, care să se ocupe de gestionarea şi rezolvarea problemelor romilor în domenii precum educaţia, sănătatea, crearea de locuri de muncă şi integrarea lor cât mai rapidă. Situaţia romilor este dezastruoasă şi se trag semnale de alarmă din partea Comisiei Europene legate de această situaţie. Acest minister ar putea pune în mişcare rezolvarea problemelor cu care se confruntă romii. Motivul acestei propuneri este faptul că populaţia romă din România este într-un număr mult mai mare decât cea maghiară şi ar trebui ca Victor Ponta să negocieze şi cu romii, nu numai cu UDMR", a spus Pascu.
Potrivit acestuia, în cazul în care premierul Ponta nu va lua în calcul înfiinţarea unui Minister al Romilor, Partida Romilor „Pro Europa" solicită numirea unor reprezentanţi ai etniei ca secretari de stat şi consilieri ministeriali în toate ministerele noului guvern.
„Cerem un număr de două persoane pentru fiecare minister care are legătură cu integrarea romilor, cum ar fi Ministerul Muncii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei sau cel de Interne. Considerăm că prin aceste posturi s-ar rezolva problemele romilor pe domeniile amintite. România trebuie să-şi schimbe imaginea negativă pe care o are legată de romii din ţară şi din străinătate şi trebuie să existe o reprezentare accentuată a reprezentării romilor în instituţii locale şi centrale", a mai adăugat Pascu."
----------------------
zurza: http://www.ziarulatac.ro/politic/romii-vrem-negocieri-cu-premierul-ponta-sa-infiinteze-un-minister-al-romilor-38435
--------------------------------------------------------------------------
MPT, tu ai fi bun de menistru la astia, ca tot traiesti in "Katanga" lui eVanghelie si le stii obiceiurile.
`Doamne feri !
ȘtergereUai, eo fug dreaca la ucraineni ! Ii zic babornitei ca merg in peata dupe curechi, ca sa faca galuste la cuptior, si fug ca fetilii alea de 14 ani, care s-or saturat de scoala !
Fug bre, fug...
Ioi !
"Situaţia romilor este dezastruoasă şi se trag semnale de alarmă din partea Comisiei Europene legate de această situaţie"!
Ștergere=======================================
Comisia Europeana sa si-i bage in cur ! In frunte cu Imparatul, Regele, Printul, Bulibasa si Clanurile Butoane si Camataru !
Adanc !
Cand le spuneam, acu fro 24 de ani, ca ei nu vrea sa munceste, ca n-au treaba cu scoala, iar rostul lor p-acest pomant este ceordeala, onor Europa civilizata ne facea in toate felurile ! Acusica, daca nici onor Europa civilizata nu-i poate integra, n-are decat sa si-i bage in cur ! Numai sa nu inchida granitele si sa-i dea retur, ca ne-am futat norocul !
In rest, cu infiintarea de posturi speciale pentru boratani, prin toate ministerele, agentiile si companiile nationale si multinateonale, sunt perfect de acord !
In zpecial la meapene sa faca in toate statele de organizare functii distincte R/P , de la nivel batalion, pana la nivel de loctiitor sef Semeghe. Inclusiv frun secretar de stat si Sef Departament Ceordeala, care sa lucreze in tandem cu Departamentul de Inzestrare al maresalului Spusu Stefanica !
Pese:
ȘtergereSi hop
La ceoc
S-o loati
Rapid,
Pan va culcati !
Plec dreaca la cuibar, pana nu ma trianguleaza bagabontii istea de la Setese !
Uai, sa nu uitati de martisioare !
RăspundețiȘtergerePe vremuri, cand nu aveam martisiorul oxidat, ce i-l mai ofeream babornitei la intercraci, cu un snur legat de coaie ! Uai, si ce mai vibra ! Ori, de Pasti, cand ierea Inviorarea, ce-mi mai placea sa-mi ciocnesc ouale...
Ioi !
Acu, sa ne ciocanesti ouale noastre, mei MPT!
ȘtergereDe Unu Marte,
RăspundețiȘtergereLa Multi Ani Senioarelor, Doamnelor, Domnisioarelor, Amantelor si Gagicilor !
La Multi Ani Automobilistilor Militari !
Si hoscaitelor zbarcito-stafidite !
Uai, La multi ani la toata lumea, in pula me !
De Martisor,
Ștergeresa o sugi la toti usor.
Sa o iei si intre dinti
a lui sefu MH.
sa o iei la cioc cu spor
Zilnic, ca de Martisor!
Si tot de Unu Marte,
RăspundețiȘtergereHop, hop in ceoc
Sa mi-o loati
Rapid, pe loc !
LA CEREREA UNEI ASCULTATOARE VA OFERIM SLAGARUL ZILEI:
RăspundețiȘtergere"SI HOP, HOP, HOP,
PMT O IA LA CEOC,
DUPA AIA LA NARETA
SI-N FINAL SI LA ROZETA"
Uai, gata, numa ce terminai de impartit martisioare la toate babilii din bloc si la inche fro 3 din cartier, unde m-o trimis zbarcita asta a me !
RăspundețiȘtergereMuci ma facui ! Cred ca am bagat in mine, pe putin, fro 2 l de apa minerala si fro 4 cafele mici !
Ioi, ca-mi facui datoria de juvete si anul ista !
Uai, da ci fain e-n Moldova de dincoa de Prut ! Am vazut cate un dirig de asta plin de martisioare, si p-o parte si pe alta de haina, de zici ca ierea un general de ala noed coreean, ori maresealul Jukov, ala de nici centura de ceremonie nu mai avea unde sa si-o puna pe veston, de la atatea insigne !
ȘtergereMuei MPT-ule, in Moldavia, de 1 Martie, segzu frumos da martisoare la flacai, iar de 8 Martie vice-versa.
RăspundețiȘtergerePS. Dar nu vrei tu s-o iei nitel in brate?
Hai, toata lumea mainile sus !
RăspundețiȘtergereHop si hop
S-o loati cu tontii la ceoc !
Si-acum singuri, toata lumea, impreuna:
Hop si hop
O loam cu tonti la ceoc !
Am onoarea sa va salutez, stimati pacienti si defectule de PMT!
RăspundețiȘtergereUoai imbalsamatalor, fiti coo ochii pe dom jeneral de jenerali, dom huoOprea. Cacuma ii di rost sa va capatuiti, ori pi melu' sa- l ... giupuiti! Ca cum s- ar zice sa faceti... doua cete. Stiti voi... Ieuo vin cu gazolina sa chebreteli. Chebrate de chebrete, casu nu avem rateuri.
Ioi !
RăspundețiȘtergereCica pute a praf de pusica in zona ! Toata lumea se astepta la fro arogantza undeva prin Siria, ori Iran, ori North Korea si...cand colea, pute a deranj egsact aciulea supt nasul nost !
Ai di pula me. Chear acusica trecui pe langa CMS 5 si vazui ca toate luminile e aprinse la max ! Si la meapene, oleaca mai la vale ! Chiar si baba se sesiza ca OSii fac de srviciu cu castile pe cap si ma intreba dache si eo, cand ieream activ aproape in fiecare zi, tot asea faceam OSU, cu castronul ala pe cap !
Pese: da eo nu mai am emotii, ca pe vremea cand ieream in Tratat si cand aveam fro 300 de mii de tilicari activi instruiti si frun milion in planuri, cand aveam RIP si regimente intregi cu tancuri, de porneau la sfert de cheie, cand, in permanenta, fro 10 mii de trupe se aflau undeva in aplicatii cu trageri reale, cand logistica ierea pusa la punct, pana la ace, brice si carice si riscai s-o pui de-o parnaie chiar si pentru o pereche de sireturi lipsa de la stocul de mob, cand aviatia duduia, la propriu, pe cerul patriei, mai ceva ca in filmul cu 3 Oscare "Ziua Independentei", cand comandantii de plutoane iereau comandanti de razboi, si nu menegeri filfizoni absolventi de filiere indirecte si indecente, etc !
ȘtergereAcusica avem scutul de la Deveselu, asea ca nici in locul unde am avut pula, candva, nu ma doare !
Pfai de mine, cand s-or zbarli Scopionii Verzi...
Pese: insa, cum zicea si autorul in poezia El Zorab,
Ștergerede-o hi una, de-o hi alta
ce e scris si pentru noi
bucuros le-oi duce toate
doar sa ma masati la coi !