Google Translate

sâmbătă, 1 martie 2014

Bucurestiul, vazut altfel! Imaginile acestea au făcut ocolul internetului! Capitala României a fost filmată dintr-o noua perspectivă!


Imaginile acestea au făcut ocolul internetului:
AŞA CEVA merită aplaudat!
 

Nu vreau să-l laud însă imaginile pe care le-a surprins sunt incredibile. Capitala României a fost filmată dintr-o perspectivă pe care nu am mai văzut-o până acum !

Bucureşteanul Mihai Dragu, şi-a construit singur drona şi a purtat-o în zone importante ale Capitalei. Drona a zburat la peste 100 de metri altitudine în zone cum ar fi: Balta Alba, Casa Presei Libere, Arcul de Triumf, Rezervaţia Naturală Văcăreşti, etc. Acesta a demarat proiectul personal în urmă cu câteva luni, realizând montajul filmărilor în acest clip, care este de departe una dintre cele mai frumoase cărţi de vizită pentru Capitală şi de ce nu, chiar şi pentru România.

Mai mult decât atât, coloana sonoră pe muzica marelui nostru compozitor George Enescu, a fost aleasă atât de bine încât aduce o notă în plus de libertate şi relaxare, desăvârşind realizarea acestui clip.

Dronele sunt folosite şi în salvarea turiştilor rătăciţi pe munte, pentru realizarea fotografiilor în zone greu accesibile şi chiar pentru filmări industriale.

Sursa:
http://www.livebiz.ro/video/imaginile-astea-au-facut-ocolul-internetului-asa-ceva-merita-aplaudat/

17 comentarii:

  1. MPT cu O|O bleaga1 martie 2014 la 20:38

    Da, da !
    De sus e fain, a dreaca !
    Coborati oleaca printre blocuri, ca va apuca borala ! De nu va musca fro potaie de cur, ori de nu va da teapa frun smenar, ori de nu va inoportuneaza frun cocalar, sigur aveti sansa vietii de a auzi, la fiecare colt de strada, una dintre cele mai frumoase simfonii ale neamului romanesc: corolifereeee cuuuumpar, fiare vechi cumparaaaam !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: cu cateva exceptii, tot ce se vede prin poza si film, poarta marca Ceausescu !
      Ma rog, a proiectantilor, inginerilor si bla-bla ! Care, din fericire, nu si-au facut studiile la Universitatea Mondeala Spiritu Haret, ori Biosferica de Vest, intr-o joi !

      Ștergere
    2. MPT cu O|O bleaga1 martie 2014 la 20:53

      Pese:
      Azi, in zi de Martisior
      Sa-mi loati pixu la omor !
      Si cu mana si cu ceocu,
      Dupe cum aveti norocul !

      Ștergere
  2. Zice rapănu de MPT:

    MPT1 martie 2014, 19:01
    "...Acusica avem scutul de la Deveselu, asea ca nici in locul unde am avut pula, candva, nu ma doare !"

    Uăi koiţâ, acu ţ-o ramas Valu lu Traian şî Zîdu lu Hadrian!

    În fine, privind pozîli celea şî cu filmuleţu, ci sâ zîc dicât c-am avut ş-oleacâ di noroc cu Ceuşîlâ. Iştia de-acu, vorba lu Nicuşor, fiu-su, nu îs în stari nici sâ deie cu bidineaua pisti ce-o făcut Caisâ...Asta-i treaba! Trebă sâ recunoaştim câ ci-o fost bun o fost, iarâ ci-o fost rău o fost. Nu pre poţ sâ li ai numa pi celi buni...Românaki di feliu lui o fost fluşturatic di mii di ani. O trebuit s-aparâ Cuza, Carol 1 + 2, Ferdinand, Antonescu, Dej, Ceuşăscu, cari sâ conducâ cu mînâ di cier ţara aiasta şî sâ mai facâ cîti ceva...


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ...ca sa vina apoi cracanati alde Basaii, Cacaraii si alti Plagiatori, ca s-o bage in cacat, prin cei 15 mii de specialisti, pe care fiecare guvern i-a avut candva pregatiti sa conduca, insa cam toti isi scriu acusica memoriile pe blogul personal, la incubatoarele de stat !

      Ștergere
  3. MPT cu O|O bleaga1 martie 2014 la 21:13

    Hop, si hop, oleaca,
    La ceoc daca mi-o loati
    Sa ma anuntati,
    Ca s-o scot pe toata !

    Ioi, ce incrucisare de rima m-a pocnit !

    RăspundețiȘtergere
  4. Scoalâ MPT câ-i trii, ca di sulâ sâ ma ţîi! Iel şî pi Cezărelu, sâ-l belescâ pi ăl" kelu! Haida, haida..!

    RăspundețiȘtergere
  5. `Neata! PMT s-o pupi pe creața! HOP,HOP,HOP și s-o iei nițel la bot!

    RăspundețiȘtergere
  6. INTREBARE: In Romania, daca se impute treaba din Ucraina si se ajunge la razboi, cine se MOBILIZEAZA de catre MApN?... ca apv-istii pulii sunt cam putini si imprastiati prin teatre aiurea. Isi aduc aminte politicienii de "contributivitatea" datorata de pensionarii militari (erata: pensionari militari=rezervistii).
    Nu de alta, dar parca legal si moral mai ales, nu este tocmai in regula sa apelezi la aia de i-ai facut albie de porci, ti-ai batut joc de ei cum au vrut muscii tai si le-ai cerut sa iasa din sistem, pe cale naturala, cat mai repede!
    Razboiul este calea cea mai eficienta... Trebuie mobilizati si trimisi la razboi, in prima linie, fara "actualizarea" deprinderilor militare, fara dotare si sprijin, SI SISTEMUL DE PENSII VA FI SALVAT!!!
    GANDITI GUVERNANTI: SOLUTIA DEFINITIVA VA ESTE LA INDEMANA IAR OCAZIA NU TREBUIE RATATA!!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Uai, ai the pula me, toata ziua m-am antrenat c-o pusica de lemn !
    Am invatat-o pe hoasca sa comande, ear eo executam: cu patul armei, lateral, LO- VITI ! Cu baeoneta, IM-PUNGETI !
    Vreau sa hiu pregatit, daca m-or chema cumva, pentru consiliere !
    Ioi !

    RăspundețiȘtergere
  8. Uai, sa nu uit sa-i duc muine, de ziua lui, un buchet de trandafiri lu Nea Gioni Iliescu ! Om adevarat, bre ! Se vede ca a fost crescut de bolsevici, are diplomatia in sange, mai animalule !
    Nu ca idioata aia de eba besescu, care nici sa citeste nu stie, de ne face dreaca de ras pe la Briusel !
    Dupe cum vazui, la Romania te Eobeste, cam in 25-30 de ani s-a zisul cu poporul roman, format de-a lungul secolelor prin etnogeneza daco-slavo-romana !
    Boratii ne mananca ! In ritmul in care si-o trag la buci si produc boraci, eo cred ca in fro 15 ani o sa him asimilati ca ursari, lingurari, ceorditori si alte ramuri de astea nomade !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: oricum, pana atunci, si cat inca mai avem oleaca de pace la granite, nu trebo pierdut niciun moment de
      hop, si hop, si hop
      in frunte cu adminu
      sa me-o loati la ceoc !

      Ștergere
    2. Te- ai dilit complet? Mai usor cu ,,porcariile'', ca strici reteta.

      Ștergere
  9. Sute de milioane de euro datorii pe la spitalele din strainatate, pentru nedecontarea de catre statul rromanes a unor servicii medicale !
    Ca sistemul romanesc n-o fo bun ! Doctorii romanesti n-or fo ca lumea ! Ca, sistemul lu nea Ceasca n-o fo bun, cand cu-n pachet de cafea si unul de kent, te opera doctorul cum vroiai ! Iti punea si coaele in locul galcilor, si invers !
    Las ca-i bine acum: cine are bani se trateaza in mUE, cine nu, trateaza cu popa !

    RăspundețiȘtergere
  10. MPT, TI-O DAM LA CEOC DE-O SA ZICI CA N-AI NOROC!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri