Google Translate

joi, 4 septembrie 2014

Rusine, rusine, rusine! Cu pâra, la Înalta Poartă! Blaga şi Iohannis au scris lui Juncker şi lui Daul că nominalizarea Corinei Creţu este ilegală. UPDATE. CORINA CREŢU COMISAR EUROPEAN. Felicitari, CORINA CREŢU !


Liderii ACL Vasile Blaga şi Klaus Iohannis au trimis, miercuri, o scrisoare preşedintelui ales al CE, Jean-Claude Juncker, şi liderului PPE, Joseph Daul, că nominalizarea Corinei Creţu pentru funcţia de comisar european s-a făcut prin încălcarea legii, întrucât aceasta nu a fost audiată în Parlament.
"În urma informaţiilor cu privire la posibila desemnare în funcţia de comisar european a doamnei Corina Creţu, ca urmare a nominalizării acesteia din partea domnului prim-ministru al României, Victor Ponta, vă notificăm prin prezenta faptul că această nominalizare a fost făcută prin încălcarea legii",

se arată în scrisoare celor doi lideri ACL.

Blaga şi Iohannis i-au informat pe Jean-Claude Juncker şi pe Joseph Daul că, potrivit articolului 19 din Legea nr.373/2013 privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, Parlamentul României va fi informat de către Exetuciv în legătură cu nominalizarea persoanelor în vederea ocupării unor funcţii în cadrul instituţiilor Uniunii Europene. Totodată, comisiile de specialitate ale Parlamentului vor audia persoana nominalizată de Guvern pentru funcţia de membru al Comisiei Europene.

Liderii ACL explică în scrisoare faptul că audierea ar fi trebuit să aibă loc înainte de transmiterea nominalizărilor către Comisia Europeană şi nu ulterior, aşa cum a anunţat premierul Victor Ponta că se va întâmpla.
"Ar fi absurd de crezut că legiuitorul s-ar fi referit la o audiere în Parlamentul intern abia după ce propunerea a fost deja asumată de România şi transmisă Comisiei Europene. În acest caz, dispoziţia legală ar fi lipsită de orice conţinut şi finalitate, deoarece o eventuală opoziţie a Parlamentului, urmare a audierilor efectuate, nu ar mai avea nici o relevanţă",
se precizează în scrisoare.

Cei doi mai notează faptul că Anca Boagiu, preşedinte al Comisiei pentru Afaceri Europene din Senat, a solicitat încă din luna iulie prin scrisori oficiale atât premierului Victor Ponta, cât şi preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, să demareze procedurile legale în vederea nominalizării unui comisar european.

În concluzie, Blaga şi Iohannis consideră că "această desemnare ilegală" făcută de Victor Ponta poate afecta atât credibilitatea Comisiei Europene, cât şi pe cea a preşedintelui ales care "ar putea fi pus într-o situaţie dificilă când va trebui să treacă de votul Parlamentului European, având în componenţa Cabinetului un comisar nominalizat ilegal".

Premierul Victor Ponta a declarat, pe 30 august, că audierea în Parlamentul de la Bucureşti se va face după ce Jean-Claude Juncker va decide portofoliul şi persoana desemnată din partea României.
"Imediat ce va fi anunţată decizia domnului Juncker, eu voi proceda conform legii româneşti, şi anume persoana care va fi desemnată pentru un anumit portofoliu va trece prin procedurile naţionale, care înseamnă audierea în cadrul Parlamentului naţional",
a precizat premierul.

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a decis ca din cei doi candidaţi ai României pentru un post de comisar să aibă discuţii doar cu europarlamentarul PSD Corina Creţu, chiar dacă prima opţiune a Bucureştiului a fost pentru Dacian Cioloş, potrivit unui surse europene.

Purtătorul de cuvânt al CE Natasha Bertaud a anunţat, miercuri, că discuţia dintre Jean-Claude Juncker şi candidatul român va avea loc joi.

Sursa:
http://www.mediafax.ro/politic/blaga-si-iohannis-au-scris-lui-juncker-si-lui-daul-ca-nominalizarea-corinei-cretu-este-ilegala-13198707
-------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

In ciuda pârei si reclamatiilor Șleahtei lui Basescu,

 
Preşedintele ales al CE, Jean Claude Juncker, a audiat-o joi, la Bruxelles, pe
Corina Creţu
pentru postul de comisar european, purtătorul de cuvânt al Comisiei Natasha Bertaud anunţând pe Twitter că numărul candidaţilor femei a ajuns la nouă.
 
Natasha Bertaud a postat pe Twitter o fotografie din timpul audierii Corinei Creţu.
 
Ulterior, ea a scris că, odată cu nominalizarea Corinei Creţu, preşedintele ales al CE, Jean Claude Juncker, are nouă femei candidat la postul de comisar european.

Şi în Comisia Europeană condusă de Jose Manuel Barroso sunt nouă femei comisar european, iar Juncker şi Parlamentul European au anunţat că nu vor accepta ca noul Executiv european să aibă un număr mai mic de femei.

Sursa:
http://www.mediafax.ro/politic/juncker-a-audiat-o-pe-corina-cretu-pentru-postul-de-comisar-european-13207086
----------------------------
--------------------------------------------------------


UPDATE. CORINA CREŢU COMISAR EUROPEAN

Preşedintele ales al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a trimis vineri lista comisarilor desemnaţi, fără menţionarea portofoliilor, premierului italian Matteo Renzi, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a UE, iar din partea României este nominalizată Corina Creţu.

Potrivit unui comunicat oficial al Comisiei Europene, cei comisarii desemnaţi sunt următorii:

Vytenis ANDRIUKAITIS (Lituania)
Andrus ANSIP (Estonia)
Miguel ARIAS CAÑETE (Spania)
Dimitris AVRAMOPOULOS (Grecia)
Elżbieta BIEŃKOWSKA (Polonia)
Alenka BRATUŠEK (Slovenia)
Corina CREŢU (România)
Valdis DOMBROVSKIS (Lituania)
Kristalina GHEORGHIEVA (Bulgaria)
Johannes HAHN (Austria)
Jonathan HILL (Marea Britanie)
Phil HOGAN (Irlanda)
Vĕra JOUROVÁ (Cehia)
Jyrki KATAINEN (Finlanda)
Cecilia MALMSTRÖM (Suedia)
Neven MIMICA (Croaţia)
Carlos MOEDAS (Portugalia)
Pierre MOSCOVICI (Franţa)
Tibor NAVRACSICS (Ungaria)
Günther OETTINGER (Germania)
Maroš ŠEFČOVIČ (Slovacia)
Christos STYLIANIDES (Cipru)
Marianne THYSSEN (Belgia)
Frans TIMMERMANS (Olanda)
Karmenu VELLA (Malta)
Margrethe VESTAGER (Danemarca)

În plus, Federica MOGHERINI (Italia), este propusă pentru postul de Înalt Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate.

Consiliul Uniunii Europene urmează să îşi exprime acordul cu privire la această listă, după care ea va fi publicată în Jurnalul Oficial al UE. Ulterior, Juncker va anunţa şi distribuirea portofoliilor şi modul în care intenţionează să organizeze activitatea următoarei Comisii Europene. Acest lucru este aşteptat în a doua jumătate a săptămânii următoare.

În următoarea etapă, Parlamentul European va trebui să îşi exprime acordul pentru întregul Colegiu al Comisarului, inclusiv Înaltul Reprezentant UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate. Acest acord este precedat de audierea comisarilor desemnaţi în comisii.

După aprobarea Parlamentului European, Consiliul European numeşte oficial Comisia.

Sursa:
http://www.mediafax.ro/externe/corina-cretu-pe-lista-comisarilor-desemnati-trimisa-de-jean-claude-juncker-lui-matteo-renzi-13211950
---------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------

2 comentarii:

  1. Victor Ponta: Am obtinut cel mai important portofoliu de comisar european pentru Romania, numai cei doi politruci penibili, Blaga si Iohannis, pot sa strice lucrurile. Basescu a fost mai destept si nu a criticat public.
    -----------------------------------
    Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, ca a obtinut pentru Romania "cel mai important portofoliu din Comisia Europeana pentru noi", cel de Dezvoltare regionala, dar ca "cei doi politruci penibili, iresponsabili, Iohannis si Blaga, acesti Pacala si Tandala ai politicii romanesti, s-au hotarat ei sa reclame Comisiei Europene sa nu ne dea dl Juncker Dezvoltarea Regionala". "Basescu a fost mai destept decat ei si nu a criticat public acest lucru", a afirmat Ponta.

    "Vreau sa comunic urmatorul lucru pentru toti romanii: In urma unor negocieri extrem de lungi si extrem de complicate, in conditiile in care Romania nu putea sa pastreze Agricultura, pentru ca nicio tara nu isi va pastra portofoliul avut anterior, eu am obtinut pentru Romania - nu pentru Guvernul Romaniei, nu pentru un roman, ci pentru Romania - cel mai important portofoliu din Comisia Europeana pentru noi. Toti oamenii cu mintea la ei si care stiu ce inseamna Comisia Europeana au aplaudat faptul ca Romania, chiar daca a avut probleme in trecut in absorbtia fondurilor europene, chiar daca avem acest dezavantaj al faptului ca eu negociez cu presedintele Juncker si cu ceilalti prim ministri dar nu sunt la Consiliul European, a obtinut cel mai bun portofoliu pe care ni l-am fi putut vreodata dori", a declarat Ponta jurnalistilor, la Palatul Parlamentului.

    Premierul a mai declarat ca, "in aceste conditii, chiar si dl Basescu, care este in mod traditional adversarul meu, a avut suficienta minte sa nu comenteze mai mult, stiind ca obtinerea portofoliului Dezvoltarii Regionale este un obiectiv extraordinar de important", dar ca "cei doi politruci penibili, iresponsabili, Iohannis si Blaga, acesti Pacala si Tandala ai politicii romanesti, s-au hotarat ei sa reclame Comisiei Europene sa nu ne dea dl Juncker Dezvoltarea Regionala".

    "Nu ii intrebati de ce, pentru ca ei in general nu au capacitatea de a se exprima rational in limba romana, sa spuna de ce sa nu aiba Romania Dezvoltarea Regionala. Noi am mai patit acest lucru in 2006, atunci cand dl Vosganian a fost desemnat pentru un portofoliu important, a fost sabotat din tara de tot felul de securisti si tot felul de prosti - ca nu a fost doar ticalosie, a fost si prostie - si din acest motiv Romania, in loc sa obtina un portofoliu economic important in 2006, a obtinut, stiti foarte bine, acel Multilingvism", a afirmat Ponta.

    "Acum, la fel, avem sansa, mai sunt cateva zile, sa obtinem cel mai important portofoliu pentru Romania si acesti politruci, Iohannis si Blaga, crezand ca ii fac placere lui Basescu, dar dl Basescu a fost mai destept decat ei si nu a criticat public acest lucru, se apuca sa scrie scrisori, sa ceara sa nu primim asa ceva. Nu pot decat sa spun ca este condamnabil acest lucru si cu oameni cu atat de putina ratiune si cu atat de putina inteligenta politica o sa fie foarte greu in viitor, chiar daca vor fi in opozitie sau in ce pozitii vor fi, sa dezvoltam Romania. Eu in continuare sper si cred ca ceea ce am obtinut va ramane, in ciuda tuturor atacurilor politrucilor din tara, si ca Romania va avea un portofoliu important, cel al Dezvoltarii Regionale", a continuat el.

    "In momentul in care am aflat si eu si a aflat si dl Basescu ca nu putem sa tinem portofoliul Agriculturii, imediat m-am uitat spre cel mai important portofoliu pentru Romania, aproape l-am obtinut si numai actiunile politrucilor Iohannis si Blaga pot sa strice acest lucru", a mai spus Ponta.

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-18029156-victor-ponta-obtinut-cel-mai-important-portofoliu-comisar-european-posibil-numai-cei-doi-politruci-penibili-blaga-iohannis-pot-strice-lucrurile-basescu-fost-mai-destept-nu-criticat-public.htm

    RăspundețiȘtergere
  2. IMPORTANT!
    Taxa pe construcţiile speciale, care în prezent este de 1,5% din valoarea clădirilor vizate, ar putea scădea la 1%, a anunţat astăzi, la şedinţa de Guvern, premierul Victor Ponta.
    ---------------------------
    "Vreau să anunţ şi public, pentru că am avut o discuţie cu doamna ministru Ioana Petrescu şi, după aceea, prin Ministerul pentru Relaţia cu Parlamentul, trebuie să ne spunem punctul de vedere în Parlament la discutarea legii privind taxa pentru construcţiile speciale.

    E o veste bună şi pentru autorităţile locale (...). Taxa pe construcţiile speciale vreau să o reducem şi putem să o reducem de la 1,5 la 1% şi toate veniturile să fie colectate şi să intre în bugetul autorităţilor locale", a afirmat prim-ministrul Victor Ponta în şedinţa de Guvern.

    Ponta a adăugat că Executivul va continua să aloce fonduri autorităţilor locale, pentru că, în acest fel, localităţile "au şanse mai mari de dezvoltare".

    Unde să se dea banii?

    "De fapt, banii autorităţilor locale înseamnă canalizare, înseamnă apă, înseamnă drumuri, înseamnă şcoli. Când aud această prostie fără margini că să nu mai dăm bani la primari, nu ştiu, să dăm bani la armament în Ucraina...

    Banii la primari nu sunt banii pentru primari, sunt banii pentru cei care locuiesc în oraşe, în municipii, în comune. E vorba despre şcoli, despre spitalele pe care le au municipiile, despre drumuri, despre tot ceea ce înseamnă viaţa (...) fiecărui român.

    Şi povestea asta, că să luăm banii de la autorităţile locale şi să îi dăm în arme pentru Ucraina, cred că are o componentă medicală deja", a spus premierul.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri că România trebuie să-şi revizuiască 'imediat' politica de finanţare a armatei, afirmând că 'în loc să pompăm bani pentru primari', mai bine ar fi puse la dispoziţia MApN resursele financiare necesare.

    http://adevarul.ro/economie/bani/taxa-stalp-scade-1-banii-vor-alocati-autoritatilor-locale-1_540843b50d133766a8d9f34f/index.html

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri