Miracolul vieţii de la concepţie până la naştere – Pur şi simplu îţi taie răsuflarea!
Se spune că „o imagine valorează cât o mie de cuvinte”… însă nu toate imaginile au acelaşi efect asupra noastră. Cu toate acestea, videoclipul de mai sus reuşeşte să ne înduioşeze profund şi să ne invite la melancolie şi la visare pentru că totul decurge lin, ca o poveste extrem de plăcută. Dacă la început fătul are exact forma şi mărimea unui bob de mazăre, pe parcurs se conturează corpul, apar funcţiile vitale dar şi emoţiile, pentru că un copil în burta mamei zâmbeşte şi este capabil să simtă atât blândeţea cât şi iubirea părinţilor.
Naşterea unui copil este cel mai minunat lucru de pe Pământ şi încununarea celui mai complex, misterios şi miraculos proces, însă povestea vieţii are şi ea un început care reprezintă punctul de plecare al viitorului nou născut pe drumul lui spre viaţa de afară. Experienţele şi transformările micuţului sunt fascinante, pline de mister şi emoţie.
Această călătorie uimitoare de nouă luni de zile ne este prezentată prin intermediul unor imagini surprinse cu ajutorul tehnicii de ultima generaţie. Astfel, cu ajutorul unor camere profesionale dotate cu lentile macro, un endoscop, un microscop şi animaţii generate pe calculator s-au putut capta şi reproduce imagini reprezentative pentru fiecare etapă de dezvoltare a fătului uman. De asemenea tehnologia ultrasunetelor, a ecografiei 3D şi 4D au constituit un suport esenţial pentru acest filmuleţ remarcabil.
Fotograful suedez Lennart Nilsson şi-a petrecut peste 10 ani din viaţă în încercarea lui de a surprinde cât mai multe cadre din schimbările fătului uman de la concepţie şi până la naştere. Unele imagini care compun această incredibilă călătorie au fost mărite chiar şi de 500.000 de ori.
Sursa: izik levi via Youtube
Text: LiveBiz
-------------------
--------------------------------------------------------------------
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Miracolul Vietii
------------------
--------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------
Buey zigotilor, pe care te fac o fecundare ? Ca a inceput jiaga-jiaga, miracolul vetii !
RăspundețiȘtergereMie, cel mai si mai, me-a placut fascinantul proces al conceptiei, intitulat si datul la buci ! Un adevarat miracol, de-i sareau floacele de la pizdoaka babornitei !
Moaaamaaa, ce-am mai conceput !
Buey, ala din poza 7 of 24 nu-i cun va Cur de Leu Muci Mereu in Gara la Birtolomeu ?
RăspundețiȘtergereParche el e, legat ombilical la o ploasca cu vodca "Adio mama" !
Doamne feri !
Pese: buey, tare ma tem ca Cur de Leul a "ars"o etapa din fascinantul proces al creatiei, aia cu formarea creerilor !
ȘtergereBuey, in afara de fascinanta etapa creationista, subetapa futat la kelea goala-stilul la liber, celelalte nu prea me-au placut: babornita s-a dihanit ca o pampusca ( pampusca= gogoasa din Tara Codrilor de Fagi), de nu i se mai vedea fofoloanca, apoi zbierete, cufureli, scutece pline de cacat, nopti nedormite, etc ! Las ca stiti voi !
RăspundețiȘtergereBuei, da" gestaţia la Cezar maimuţa şi la Motănelul căcăcios cît o fi fost oare?
RăspundețiȘtergere„ Ei este” avortoni!
ȘtergereHop, hop, hop, toti zigotii de p-aciulea s-o ea !
RăspundețiȘtergereLa ceoc !
Buey, a esit soarele in Kabulcuresti, capitala Romanistanului !
Ce ziceati voi de muistii aia de bozgoroi ? Ca ese de la guvernare ?
Mare paguba-n ciuperci ! Ma doare egzagt la catarama de la zandale ! Dupe mine, sa easa-n pula mea, de tot, din tara, cu tot cu udemereul lor extremist !
Valeaaaa !
Jiaga- jiagaaaaa! Muei, am trecut- o si pe asta. Daca vad si dezanscaunarea lui pulete fer de plete ii ca si cum asi revedea aselenizare pe Luna, tragea-m-ar Vulvete de bracinari. Dar puna atuncea sa avem grija de ieul nost. La alui al meu i-am dat papa bun si un 1/4 de vin negaru. Sa fiti sanatosi si voi!
RăspundețiȘtergereAMR: 10 !
ȘtergereHai liberareeeeee !