Google Translate

duminică, 29 martie 2015

In tara "lucrului bine facut", multe, prea multe merg de-a-n boulea! POSDRU, calul de bataie in programele operationale - Cauzele slabei absorbtii a fondurilor europene. Ce sa intelegem? Prostie? Incompetenta? Rele intentii? Sa ne spuna... cine si ce crede! Masuri, sa ia Guvernul!


Reprezentanții Coaliției ONG pentru Fonduri Structurale au trimis o scrisoare deschisa ministrului Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, în care își declară îngrijorarea asupra modului în care este gestionat Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU).

Membrii Coaliției consideră că Ministerul Fondurilor Europene și instituțiile din subordine nu comunică eficient cu beneficiarii de proiecte, impun reglementări care nu corespund legislației în vigoare și cer aplicarea lor retroactiv și, nu de puține ori, schimbă regulile în timpul implementării proiectelor.

Cele mai recente exemple sunt proiectele de economie socială demarate anul trecut și anul acesta care se confruntă cu probleme grave în implementare iar beneficiarii riscă falimentul.
Discursul public al Primului Ministru, domnul Victor Ponta, și al Ministrului Muncii, doamna Rovana Plumb, abordează de foarte multe ori proiectele de economie socială ca fiind soluția pentru creșterea gradului de ocupare a forței de muncă. Vă semnalăm, domnule ministru, că acest discurs este golit de conținut și nu reflectă deloc realitatea, dacă ne uităm la felul în care este gestionat acum acest domeniu major de intervenție la nivelul instituției pe care o conduceți.
Subvențiile nu pot fi accesate. Solicitați practic, domnule ministru, ca aceste structuri să avanseze fonduri consistente pe care nu le pot obține nici măcar din împrumuturi bancare. Și, în același timp, așteptați de la aceste structuri să angajeze zeci de oameni și să devină competitive pe piața liberă
”,
se arată în scrisoarea deschisă.

Toate acestea și multe alte nereguli, explicate pe larg în scrisoarea deschisă, duc la o implementare foarte anevoioasă a proiectelor europene și au ca efect absorbția slabă a fondurilor destinate României.

Scrisoarea deschisă reprezintă o invitație la un dialog real și onest cu Ministerul Fondurilor Europene și cu instituțiile din subordine. În acest sens, reprezentații Coaliției ONG cer în incheierea scrisorii organizarea unor dezbateri publice.

Citeste – Scrisoare deschisa MFE

POSDRU, calul de bătaie în programele operaţionale

Sursa: http://banieuropeni.org/pos-dru-calul-de-bataie-in-programele-operationale/
---------------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------
---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri