SURSE Elena Lasconi refuză dezbaterile contra lui Călin Georgescu/ Caută sprijin la toate partidele
Prezidențiabilul USR, Elena Lasconi, a ajuns în turul II al alegerilor prezidențiale, iar acum își face strategia pentru alegerile din 8 decembrie.
Conform surselor noastre, Lasconi va refuza orice dezbatere împotriva lui Călin Georgescu și am putea avea o campanie prezidențială fără dezbateri.
În timp ce refuză dezbaterile, Elena Lasconi încearcă să își consolideze sprijinul pentru turul II. Ea a discutat cu toți foștii candidați la prezidențiale Marcel Ciolacu, Kelemen Hunor sau Mircea Geoană.
Separat, Elena Lasconi se va întâlni cu liderul PNL, Ilie Bolojan, într-o discuție la sediul USR.
Bolojan și Lasconi s-au văzut la o cafea
Surse politice convergente ne-au informat că, în această dimineață, a avut loc o întâlnire între Elena Lasconi și noul lider al PNL, Ilie Bolojan.
Întâlnirea s-a petrecut ”la o cafea”, încă de la primele ore ale dimineții.
Această întâlnire vine în contextul în care Ilie Bolojan a anunțat că liberalii o vor susține pe Elena Lasconi fără a impune nicio condiție.
”În
acest sens am luat o decizie azi: PNL o va susține fără niciun fel de
negociere pe Elena Lasconi, varianta pro-europeană.”, a spus Ilie
Bolojan.
https://www.youtube.com/shorts/VqHBk72dx9s
RăspundețiȘtergereIa neamule, ca să ne mai și râdem
Ce față de cur are klingonianul ! E și tâlhar p-acoalea, foarte mulțumit de rezultatele dialogului după mitingul din 9 iunie !
ȘtergereTu-vă-n gură de zborșâț, aț futat-o !
La muncă băăă, la vebăr !
Ba da ce m-am ras baa da ce muiane,baaa piele lunga inca era mahmur....ai di pula lor.Da grosteiu nu apare pa nicaieri pan f'un filmulet Aaaa de ignat ahaaa!!! ? E pa suptcoloneleasa?
ȘtergereIfrimeooo ada tornokoapele ca iar au pus astia asfalt nou !
RăspundețiȘtergere🤣😂😂😂🤣
ȘtergereAhaa pemeteaua vrei sa ne taiem in ciorapi ha ?
RăspundețiȘtergereia d'aciulea balanganitoru' ca sa va stric seara
https://www.facebook.com/PartidulSocialDemocrat/videos/1100988784946667/?mibextid=LoFJqn
CAMARAZ, nu uitaț, mumu mumu pinilicilor până la cap !
RăspundețiȘtergereMumu suprem ! Ca să le ajungă porcojanilor trădători ! Rapandula asta de porcojan și cu bocii lui l-au trădat pe groșty ! Nu că mi-ar păsa !
Cât despre poza 2...cât 1000 de cuvinte !
Saracii, se tem ca n-or sa se mai poata fute-n cur, la liber
ȘtergerePostare Digi24 - VIDEO. Antreprenorul Ștefan Mandachi își cere scuze pentru sprijinul declarat anterior pentru Călin Georgescu: „Nu rezonez sub nicio formă” -
RăspundețiȘtergerehttps://tinyurl.com/ycymf9vz
Ma pis pe digi postul homosexualilor
ȘtergereIar eu in gura lui zdreanta si a marelui Mandachi, de care doar dracu si cu tac-su au auzit
ȘtergereMulti au auzit de Mandachi.
ȘtergereAre mulți susținători pe rețelele sociale și așa au fost și ei influențați sa voteze cu CG.
Și nu e singurul exemplu.
Martalogilor pârsi de la roz trebuie sa le explicăm unde au greșit dar și ei trebuie să să-și asume asta și să se căiască.
RăspundețiȘtergereFără să se mai gândească la următoarea fapta.
Nu va fi ușor dar Axa Binelui crede că adevărul va învinge. 🦅🇷🇴
Tot n-ai inteles ca te fwtem in gura in pas alergator, mai bolnavule cu capul
Ștergereprostane, du -te la cazino c-o violeaza hamalii pe ma -ta! Ia si pompierii cu tine ca i-a luat foc clitoricele.
ȘtergereCiolakule trimite-o pe vaca de renata să conteste la ccr rezultatul alegerilor!
RăspundețiȘtergereMulti au auzit de Mandachi.
RăspundețiȘtergereAre mulți susținători pe rețelele sociale și așa au fost și ei influențați sa voteze cu CG.
Și nu e singurul exemplu de influencer de genul asta care a fost păcălit de Georgescu.
Mandachi de la Iași, întreprinzător, despre votul dat lui Georgescu.
ȘtergereSe știe că pe micuții martalogi pârsi nu-i interesează asta dar trebuie sa existe un echilibru.
Că ei postează tine de bălării.
Asta cu Mandachi e ceva real și verificabil.
Și nu e singurul exemplu.
Martalogii pârsi sa bage la bostan!!!
https://fb.watch/w5SZ65jHwP/
are o pula! A facut can' eram io mai tinerel 1m( un metru) de sosea cu banii lui
ȘtergereVaaaiii ce mai vaiet ce mai zbucium ,televiziunile buluc gramada....
Apoi s-a constatat ca si metrul ala amarat era doar un covor asfaltic de vreo 4 cm, pus direct pe pamant. Asa pentru fraieri.Mie-mi spui de moldohoti?
Nu tine bai redoaga rupt in cur,nu tine ca io sunt din fostul Iasov.Cand au inceput sa plece moldohotii de pe aici s-a ridicat orasul cu aproape 1 metru
deci : moldovean de cacat!! acu e homeless banuiesc
Mda asta e alt bou Mandachi. Ie "influenser".Nu ie bou' al batran cu asfaltu'
Ștergereplm p'astia ii cheama pe toti la fel
Are trling alb ? areee? ie foita de ceapa? ieee....clar=moldovean nici nu trebuia sa deschida caraitoarea
ȘtergereAsta cu moldovenii cine o zice?
ȘtergereUnul venit din Pitești la Brașov? 😁
Asta sa le mulțumiți ălora care v-au dat steluțele alea argintii model sovietic.
Că în interbelic nu emigrau cei de la Iași la Brașov.
Și să le mulțumiți și celor care v-au dat mormane la ieșirea la pensie.
ȘtergereCâți primesc un apartament la pensionare?
Dar probabil și atunci mormanarii plângeau pe umerii poporului urgisit. 😁
duti miei moldovieni shin papushii miei.Venisi driacu descult di la vascauti si te proptishi in poarta la poarta alb. t'ai drek cu limba voastra de ostrogoti rusificati 🤣
ȘtergereReiau!
RăspundețiȘtergereInamicul pervers și iubitor de Puțin trebuie calcat pe cap.
Că altfel ne calca el pe noi.
E simplu!
Io am primit doua ca a lucrat si sotia cu mine in aceeasi unitate.Si mai aveam unul dinainte cumparat asa ca am vandut unul cu pret dublu peste 2 ani iar celalat imi aduce si acum 550€/luna.Cu contract si impozite platite la zi
ȘtergereCa sa stii ! Ca io n-am venit din curu moldovei ca tine, in papuci de plastic si o punga de 1 leu. ....si nici in "treling" de sylon
Sper ca ai inteles ajentule paznic de ocnasi cu clase cat trenu +bou vagon
https://www.cotidianul.ro/bolojan-pune-frana-cheltuielilor-mari-din-guvern/
RăspundețiȘtergereDeci Boulojan vă dă kariciul în loc de actualizare 😁😜
Gata deja pinilicii si-au mai futat un vot. Cine-a mai ramas pe lista? ...scurta foarte scurta,Cre' ca o sa votez ca la meci.D'acasa !
Ștergerefesenarii sau deloc.... hmmm!
La masa prezidiului cu noua conducere pnl pe cine văd?Pe emil boc lângă bolojan !Păi cu ăsta noi avem divergențe puternice de pe vremea dementului chior!Pool4 ștampila pe pinilici și o mooi€ mică!
RăspundețiȘtergerehttps://flux24.ro/musk-despre-avioanele-f-35-comandate-si-de-romania-un-esec/
RăspundețiȘtergereI-auzi bă Petrică Alică puță mică ce -ai comandat! O poolă 😂😜🖕
Votanții s-au cam curvit,la ieșirea de la urne în cadrul sondajelor sociologice declară vițeversa de realitate,așa că acestea nu mai au acuratețe!
RăspundețiȘtergereSper că nu are cineva pretenția să votez cu lasconi,ghinea,PNRR....
RăspundețiȘtergerebede!
ȘtergerePe redoaga l-ai intrebat?😁😂
Am primit filmul asta aseara tarziu pe whatsapp de la fiu-meu. E cu/despre ....escu si sotia si perioada trecuta de dumininica pana acum, plus alte chestii.M-am straduit sa detectez urme de sarlatanie sau "teatru ieftin " si nu am reusit.De obicei nu-mi place sa rog dar de data asta va rog sa-l vedeti in intregime.Astept parerile voastre bune ,rele cum or fi.Trageti singuri concluziile ca eu sunt otravit de ce-am vazut la tembeliziuni in special la jiji 24
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/live/lctvzaN7j1s
https://www.cotidianul.ro/fotografie-cu-cantec-jurnalisti-de-serviciu-prin-culisele-politicii/
RăspundețiȘtergereNu e cazul sa va dau sursa.Mergeti acolo instant beliti pool4@.Nu stiu nici cat e adevar sau manipulare pt a va smulge resturi de stampula
RăspundețiȘtergereProiect de ordonanta privind majorarea pensiilor militare
Huhu Rezea marți, noiembrie 26, 2024 2 comments
Reprezentantii rezervistilor sunt convocati maine la orele 11, 00 la Guvern.
(proiect)
Art. 1. - (1) Cuantumurile brute ale pensiilor militare de stat prevazute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militate de stat, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza diferentiat, astfel:
a) cu 40% pensiile militare de stat recalculate in conditiile prevazute la art. 109 si 110 din Legea nr. 223/2019, cu modificarile si completarile ulterioare.
b) cu 30 % pensiile militare de stat stabilite pana la 31.12.2017;
c) cu 10% pensiile militare de stat stabilite de la 01.01.2018, pana la 24.03.2024.
(2) Cuantumul pensiei nete stabilite de la 01.01.2018, pana la 24.03.2024 se majoreaza cu 10%.
(3) Data stabilirii cuantumului brut al pensiei militare de stat prevazuta la alin. (1) si (2) reprezinta data deschiderii dreptului la pensia militara de stat.
Art. 2 - Acordarea majorarilor pensiilor militare de stat prevazute de prezenta ordonant de urgenta se face in limita fondurilor bugetare aprobate in bugetele institutiilor publice de aparare, ordine publica si securitate nationala.
Nota blogului
Proiectul este de majorarea diferentiata a pensiilor militare si nu are legatura cu Plx 540/2024, de actualizare.
Ca atare, o asemenea ordonanta poate fi data oricand, inclusiv pana la data de 17 12 2024, cand se dezbat la CCR obiectiunile formulate de Avocatul Poporului.
La o asemenea majorare nu se pierd indexarile.
Nu are rost sa dau sursa,nu stiu daca e manipulare,ca sa va mai smulga o bucata de stampulea .Daca e real si se aplica, tabelele lu' dom injiner apevereze 🫡 (V.01,V.02,V.03,....V.05...V.(xxx😁) raman perfect valabile
RăspundețiȘtergere"Proiect de ordonanta privind majorarea pensiilor militare
Huhu Rezea marți, noiembrie 26, 2024 2 comments
Reprezentantii rezervistilor sunt convocati maine la orele 11, 00 la Guvern.
(proiect)
Art. 1. - (1) Cuantumurile brute ale pensiilor militare de stat prevazute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militate de stat, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza diferentiat, astfel:
a) cu 40% pensiile militare de stat recalculate in conditiile prevazute la art. 109 si 110 din Legea nr. 223/2019, cu modificarile si completarile ulterioare.
b) cu 30 % pensiile militare de stat stabilite pana la 31.12.2017;
c) cu 10% pensiile militare de stat stabilite de la 01.01.2018, pana la 24.03.2024.
(2) Cuantumul pensiei nete stabilite de la 01.01.2018, pana la 24.03.2024 se majoreaza cu 10%.
(3) Data stabilirii cuantumului brut al pensiei militare de stat prevazuta la alin. (1) si (2) reprezinta data deschiderii dreptului la pensia militara de stat.
Art. 2 - Acordarea majorarilor pensiilor militare de stat prevazute de prezenta ordonant de urgenta se face in limita fondurilor bugetare aprobate in bugetele institutiilor publice de aparare, ordine publica si securitate nationala.
Nota blogului
Proiectul este de majorarea diferentiata a pensiilor militare si nu are legatura cu Plx 540/2024, de actualizare.
Ca atare, o asemenea ordonanta poate fi data oricand, inclusiv pana la data de 17 12 2024, cand se dezbat la CCR obiectiunile formulate de Avocatul Poporului.
La o asemenea majorare nu se pierd indexarile.
Nota blogului asta: Chiar ca-i crapa cardosanu’ lu’ PMT.Explodeaza direct!
Nota mea:Bolojan care este șef interimar la pinilici i-a spus covrigarului că nu este momentul oportun pentru cheltuieli suplimentare!Și bașca la cât ne iubesc civilii există reversul medaliei de-a nu fi votați de ciudă de pensionarii civili ăia mulți,mulți..Așa că..vând tornokop!Mimă pentru prostirea proștilor!
ȘtergereAșa de dragul socializării noi doi la care literă ne-am încadra?A sau b?
ȘtergereȘi cică vor înființa o comisie de lucru,știi ce înseamnă asta nu?Mooi€ înseamnă băă!
ȘtergereA
ȘtergereGata comisia ,e deja stabilit in procente(actualizare partiala cuantum)deci s-a facut calculul care totalizeaza undeva sub 50% din sumele necesare in cazul actualizarii actualizarii 100%
ȘtergereMareste-ti cuantumul brut cu 40% si compara cu apeve( una din versiuni).
Fă tu și eu scad cu 100-200 mi-e mai simplu!
ȘtergereMnă dimineața camaraz ! Și okii mari, ca melcul la sudură !
RăspundețiȘtergereProsteala cu 300 de parlamentari am mai auzit-o ! O tot fâlfâie niște unii, când nu mai au altceva mai bun.
După ce au furat și ne-au îndatorat pe veci, acu s-a trezit și porcojan să pună picerul în prag, că cică e risipă !
Păi, cine pizda mă-ti a făcut-o bro, șoșocarii ? Nu tot voi, porcojanii și bocii, aț guvernat ? De aț cărat vaccinuri de miliarde cu roaba la gunoi, cumpărate de pinilicii lu scârțu și iolabis ?
Î ?
Camaraz: la cap ca la șarpe. Numa la cap !
Pesea: pentru nea covrigea cel fără de bac care cică abia după alegeri ne va rezolva cu ordonanța: m-am gândit și am decis ca tot după alegeri să-i votez și eo pe fesenari.
E mai sigur așa, nu mai sunt expus la țepe, că m-am săturat de ele!
Slava CG !
piemti
Ștergereda nici la pinilici sa nu te prinz ca't dau ca la sarpe
mie mi-e mai teama de "reprezentantii asociatiilor" care iar o sa vina cu cai verzi pe pereti pt fiecare juma de procent.Sa vezi urlete pe aia mai bibani de dupa 2019-2020
RăspundețiȘtergere....ca si ei vor "macar o dublare"🤔😁. Atunci sa vezi cum se intinde pelteaua inca un deceniu
la ora 07:05 erea pentru "frimea"
ȘtergereMacar să nu ceară bilete de tratament la Bălțătești ori Bălăceanca!
Ștergerepiemti
RăspundețiȘtergere"Reprezentantii rezervistilor sunt convocati maine la orele 11, 00 la Guvern."
Hai urjent barbiereala la singe,cravetu,pantofii cu gaurele(ca de iarna n-ai) dunga la pantaloni facuta sub patura de-ai imbesinat-o toata noaptea....lostro la max, nu uita sidolu spala fortonasele si la 7 juma sa fii in statia lu STBeaua.....ca la cum circula la voi poate ajungi pana diseara.Hai fuga si futilizeaza-i pa bahnareni,dogarieni,balaceni si alte specii de dinozauri.Ca sunteti leat !
De civilu' curzdreanta ma ocup eu aici cu mUE la greu
cufureata a lasat articolu lui "liber la copiere"E clara! vrea sa bage strambe
RăspundețiȘtergereBai da' parcă și Simion a zis de bine de cătane,la parlamentare nu putem merge pe mâna haur a nu se bășica pisidicii & pinilicii?
RăspundețiȘtergereBa da !
ȘtergereȘi eo mă mai gândesc.
Ori hordonanța de urgență și sus pesedeaoa, ori haur și pesedeaua mai încolo, după consultarea grupului de lucru și constituirea comisiei interdepartamentale naționale de lucru împotriva discriminării tilicarilor de pretutindeni !
Mai încolo, că m-am săturat de țepele lu tâlhar și alț covrigari, care au umblat cu pâra ca să blokeze legea !
akord27 noiembrie 2024 la 07:12
RăspundețiȘtergereNici.
Slava CG !
Pesea: prostie mai mare ca la Piticul Secorilă Marin Claudiu, zis și Amanipulăriții Niniel, n-am văzut niciunde !
Doamne feri !
Nici nu se merită de comentat o asemenea mizerie !
Bă, mie să mi-o bage așa cum e legea acu. Că nu degeaba a lucrat Ape la tabelă.
RăspundețiȘtergereAaaaaa, că cică nu mai e timp săptămâna asta, că e greu de făcut o lege de 6,5 rânduri cu tot cu semnătură și alea alea ?
Păi atunci ne auzim peste 4 ani.
Cine dreaq îi mai crede pe ăștia care nu știu cum să ne mai mintă, ca să mai smulgă niște voturi, ca să nu se facă de tot de câcat !
Astea-s mințile diabolice ale ăstora alde klingonianul de Galaț și Stănescu cu Grindescu: bro Markele, ăștia ne-au tras-o de am ajuns sub 20%, fă ceva și momește-i, ca să mai smulgem ceva voturi, dupe care mumu mumu, că oricum noi ne-am dus pe copcă !
Nu știaț ?
Răzbunare scrie pe fața zbârcitului drojdier cu prune în gură ! Iar fraierul de Marsel, iar îi ascultă, așa cum i-a ascultat și cu atacarea legii !
Că doar îs GREII partidulu, ce plm ! Ei nu-s nijde politicieni oareșcare, aleș de popor pentru popor, nu tătica, ei îs greii, îs baronii, îs capo di tutti capi și alea alea !
Las că le dă mandea cu șoșoacă la măsele de n-or să facă nici 16% ! Împreună cu pinilicii bro, nu de unii singuri !
Slava CG un adevărat comandant suprem: călărește ca Atila, face baie în ape înghețate și știe giudo chei oan ca Stivăn Sigal !
Greii partidului sunt mai ușurei,s-au desumflat!
Ștergereifrim27 noiembrie 2024 la 07:31
RăspundețiȘtergereĂștia-s fraieri dacă nu se duc azi la întâlnire cu gradele la ei și nu i le pun fesenarului pe masă !
Mă întreb cine o să participe de la pinilici. Groșty ? Nu cred, că ăsta cică o să fie în sală, în bancă cu Zdrongaru ! Iar ăsta care s-a și autodeclarat șeful peneleului, trădătorul, în niciun caz ! Ăsta e exact pe invers, adică nu știe cum să facă să ne-o tragă mai repede, nu să ne ajute !
O să trimită un trepăduș cu cu agendă și un pix.
Okii mari !
Pesea: tocmai s-au anunțat noile prețuri la energie ! Infarct instant ! Zici că aducem curentul din Madagascar, neamule !
VOTAȚ lasconarii ! Ăsta e viitorul RO, să ne-o tragă toț veneticii la curul gol: pădurile le-am dat, pământurile la fel, curentul așijderea, la fel și gazele, apa pe la franțuji, industrie ciuciu (o tot futem cu Dacea în sus și Dacea-n jos), românii sclăvăresc prin toată lumea iar noi ieșim să protestăm ca să nu cumva să ne ia dictatorul drepturile de a ne-o trage în cur și de a ne droga la liber prin toate parcurile !
Votaț frate lasconarii, că e bine ! În 10 ani întreaga societate civilă va arăta ca distinsa doamnă cu buzele negre din poza de mai sus, venită să protesteze direct de la sala de antrenamente la SUMO !
Moșu pleacă, la cazan, da rămâneț ăștia mai tinerei, ciucajienii ! Vai curu vost dacă nu beliț okii !
Slava CG ! Comandant suprem veritabil, exact de ce are nevoie România în aceste timpuri: un bărbat adevărat, un lider cu reale cunoștințe și deprinderi politice, un om care poate reprezenta RO cu succes în relațiile cu toate țările lumii, un adept al PĂCII și nu al bombardelelor, agreat de Trump, patriot adevărat, care spune lucrurilor pe față, adică întâi poporul meu și apoi Ukraina !
SLAVA !Iar chiriecii aflați în solda intereselor straine și meskine să-și vadă de treabă !
Ghinion, eu nu pot fi manipulat ca lasconarii din piață, scoși pe străzi de profesori politruci îmbâcsiți !
Prostovanul Cufureț iar le-a băgat mortul în casă idioților !
RăspundețiȘtergereDeja au început claudioții năuci să și le calculeze și să se ia de gât !
Ba, mai mult, un prostovan mai și întreabă: da de când se aplică ?
Doamne ferește ! Cum îș bate joc rapandula securistoidă de oameni !
Vorba lu Moș Koaie Fi8: așa cevaaaaa...
Crecă se râde cu hurducături moșneagul din Dolhasca !
Preluat de la Moș Koylă
RăspundețiȘtergere===========================
Preşedintele interimar al PNL, preşedintele CJ Bihor Ilie Bolojan a declarat, marţi, că a vorbit cu premierul Ciolacu şi au convenit ca acest guvern să nu mai angajeze cheltuieli mari, el arătând că nu e bine să antameze proiecte care încarcă cu deficit cronic viitorul guvern. Despre pensiile militare, Bolojan a arătat că premierul i-a spus că va propune un grup de lucru şi se va întâlni şi cu reprezentanţii militarilor în rezervă.
Adică exact ce se vorbea: blocăm, vin alții și nu mai recunoaștem nimic din ceea ce au făcut înaintașii !
Șmekerii de politruci.
Eote:
=================================
”Nu sunt premier, nu sunt ministru în Guvern, e o situaţie în care la PNL într-o zi s-a schimbat mult, ne trebuie câteva zile să ne adaptăm”, a subliniat Bolojan.
Adică pinilicii lu groșty au fost nașpa că au făcut legea aia. Acum stem alț pinilici, de ăia adevăraț, nu fenekiști !
Pesea: deci v-ați lămurit, nu ?
Ștergere- Ilie, le-o tragem ?
-Da Marcele, da cum, că eo nu am funcții, nu am nimic prin guvern !
-Lasă bro Ilie, că știe mandea, e meseriaș de meseriaș: facem un grup de lucru, cerem prepuneri până pe 31.12, le analizăm la coșul de gunoi, Jenake o rezolvă și el cu capotarii și le-am tras-o ! Ca să se învețe minte ca să mi-o mai tragă !
CAMARAZ: or reparații RK până duminică, ori jiup cu ștampula pe lângă fesenea !
Mai bine să mă fută lasconarii pe contributivitate, dăcât țepe la nesfârșit de la fesenari și pinilici !
Alooooo, Ciucă, se aude acolo în cur la tine ?
Pe contributivitate am mai fost. Și tare înclin să cred că dacă rămâneam pe contribuțeală aveam acu penzia mult mai mare ! Numa din punctele astea de stabilitate și tot o aveam mai mare decât un croitor-cârpaci de budigăi în cur.
Asta e, ghinion !
Așa, numa țepe !
Slava CG !
La parlamentare, mai vedem : cred că până la urmă votez Udemereaua. Partidul ăsta, de când îl știu eo, niciodată nu și-a trădat electoratul și și-a urmat cu sfințenie politica ! Au avut o prestație de nota 10 ! Și nici Argealu nu ni l-au furat, văd că e tot acolea ! Ba, din contră, cei care ne-au furat tot, sunt tot așa ziși ai noștri !
Da tot, nu doar așa pe firimituri ! Iar acu vin cu fantasmagorii cu reducerea numărului de parlamentari și cu confiscarea averilor mânăstirești, concomitent cu cooperativizarea agriculturii, împroprietărirea țărănoilor și înfrățirea dintre muncitor și țăran, sub conducerea luminoasă lasconaro-LGBT !
Alooo, încotro plecăm ?
Pe surse: Bălăceancu e la Bolțotești, are sedință de băi la koaye.
RăspundețiȘtergerePesea: pe surse, Zdrongaru a ridicat problema ca să se ia în calcul, pe lângă SG+SF, și foile de drum+ echipamentul, că altfel îi dă în judecată pe tâlhar și pe Talpău de la Stiaua
ȘtergereNea Mardele nu te mai preface bre că dai OUG,n-are rost căci dă ordin likuriciul STS-ului s-o regleze din soft caci altfel pool4 contravaloarea fierătăniilor F-35 cu CG la botoane!
RăspundețiȘtergereLugu lugu ciaka laka ! Am auzit de zeci de ori placa asta hârbuită !
RăspundețiȘtergere===============================
Nu vor pleca specialiștii, vor pleca șefii și consiliile. Lucrurile vor fi reglementate, va exista autoritate, iar asta nu se face cu aplauze. Prima dată trebuie să facem reforma statului, abia apoi poți să le ceri românilor lucruri mici ca să adune selectiv gunoiul, altfel vor fi sancționați”, a spus Ilie Bolojan, la RockFM.
Cum vine câte unul nou, cum se încruntă ca melcul la sudură !
Eo crecă ar treboi să se care cu toții ! Ce mi-e Orban, ce mi-e Scîrțu, ce mi-e Ciurucă or bolbojan ăsta ! Toți au pus umărul la spoliere, furt, îndatorarea statului, privilegierea unora și sărăcirea grosului populației !
Auzi nineacă, kwh va ajunge la 1,35 lei, pentru micii consumatori ! Sau, de la 1,35, ca la mașini ! Mai pui o opțională, zbang și prețul !
SICTIR !
Pesea: bro, mai vinde Simion apartamente cu 35 de mii de parai ? Că vrau și eo !
Pesedeaua s-a bătut singura la alegerile astea.
RăspundețiȘtergereAsta cu voturi pentru Simion și Georgescu e perfect credibilă.
https://vestea.net/primari-psd-din-neamt-duminica-la-5-seara-ne-au-zis-de-la-partid-sa-dam-voturi-lui-georgescu-tesla/?fbclid=IwY2xjawGzsbxleHRuA2FlbQIxMQABHXQLUra4W_R1oYYujZTuyYU_zxVnTF7FJYW-tutxBF_h6BQ-bZfKKL8M4w_aem_kOCd5jrTcFg7a4t_EPeylw
Georgescu are discurs care prinde dar bate câmpii la greu.
RăspundețiȘtergereAre șansa lui la alegerile astea.
Unii îl vor vota din convingere alții din frustrare.
Ciolacu avea șanse mai mari împotriva lui daca intra in turul 2.
Lasconi are handicapul asta că e femeie plus că de la trotinetisti de la userea.
Dacă nu joacă inteligent și merge pe aberatiile clasice ale useristilor sunt șanse mari să piarda.
E destul de complicat acum.
Baaa redoaga cur gaurit de civili ocnasi, ba da tu ej prost ,prost rau, prost,prost,prost de 3X prost
ȘtergereCum pulea poti sa scremi asa ceva?????
"Lasconi" are handicapul asta ca e femeie blabla.....(hai treaca mearga)
da asta e strict de handilau de puscarie ->
->Daca nu joaca INTELIGENT (????) si merge pe ...bla,bla.....
Baaa chiar esti PROST!! (scris cu aceleasi litere ca "INTELIGENTA" (v)asconi
O să-i umple Georgescu de mormane pe martalogii pârsi. 🤣
RăspundețiȘtergereNa, paiul și înecatul, știți ce zic. 🤣
Georgescu o sa - i umple pizdocu ma -ti cu bucati de poola.
ȘtergereNiet tavarisci!
ȘtergereO sa va umple gurița cu mormane! 🤣
Bună să aveți ziua hacademicieni Zoo+9 !
RăspundețiȘtergereSalutare Apevilă! 👍🍻
ȘtergereMai lasă Ciucașu și zi dacă ia de Ciuzăr și-mi pune mia,că ala a tras în buneii noștri la Cimișoara!
Ștergere🤣😂😅🤣😂😅
ȘtergerePula..pulaa..pulaaa..zice frumoasa Sabrina Brunoo!
Dar maretul Cezar este un ..boier: iti dă cele 2 tornokoape cu care a dat el carbune tarii!
Sa le exploatezi la maxim băăa putoare👉👌
Anus..nimeni de la 10.51 gmt
ȘtergereA zis Apevila sa.i sugi pula...
Dacă vedeți la Cucuvaie e un băiat yar șoim din comentariile lui trecute îmi pare fâșneț la memeacă și zice la fel ca mine:CG turul II,haur parlamentare.Are logică pentru militari!
RăspundețiȘtergereSă-i caut mailul să-l întreb ce părere are față de opțiunea respectivă și față de noi!
ȘtergereBă Zdreanță, daci mic, chel și prostovan ești... Ca o poolă de -o belești 😜🖕
RăspundețiȘtergerePe surse: urmeaza OUGX2urgenta.
RăspundețiȘtergereIn cabina de vot va intra cu dvs si un reprezentant al partidelor(exclus haur) care va asista la aplicarea stampilei pe buletinul de vot.Toata operatiunea va fi filmata,iar la final se vor face poze cu buletinul de vot si CI ,fata ,verso,muchie, in 5 exemplare
Se Intocmeste PV intre alegator si membrul comisiei,ulterior selfie cu documentele tinute vizibil langa muian
remunerare: Pt fiecare activitate de acest gen se platesc 10€/votant .Fiecare sectie de votare va fi dotata cu un pluton de jandarmi si 5 perechi de catuse/jandarm + 2 autobuze de mare capacitate.Rezerva : 20% la stoc pentru fortele si mijloacele aflate in actiune.Publicare in M Of pana astazi la ora 23:59
emitent:ministrul ocnasilor zdrentearuptincur
pentru conformitate/ George Orwell
semnatura /indescifrabil
Baaa nebunilor 10oiro/votant....adica nu voi baaa! Ala din comisie.
ȘtergereA si inceput sa sune telefonu sa ma intrebe alegatorii daca aia 10oiro se dau "add labam" sau virament sau OP.Unu' vrea sa vina cu toti nepalezii de prin ferentari,altu' cica are nu's ce zeci de pakistanezi la o pitzerie.Aaaa si daca au timp pana duminica sa le vina si rudele cu avioanele buluc
A fost greu sa le iesplic ca "membru primeste " nu iei.
Asa ca sa stiti sa nu va faceti iluzii
Iar delireaza limbrikul lu stalin😅😂🤣
Ștergere𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟐𝟕 𝐧𝐨𝐢𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
RăspundețiȘtergere☑️ Războiul din Ucraina. Biden cere Congresului aprobarea pentru cheltuirea a 24 miliarde dolari, din care 8 pentru sprijinirea Ucrainei și 16 pentru refacerea stocurilor. Comisia Europeană va impune sancțiuni companiilor chineze care sprijină armata rusă. Moscova a atacat cu un număr record de 188 de drone Ucraina
☑️ Războiul Israel-Hamas-Hezbollah. La ora 4.00 a intrat în vigoare acordul de încetare a focului între Israel și gruparea libaneză Hezbollah, după 14 luni de luptă. Timp de 60 de zile, Libanul și Israelul trebuie să implementeze Rezoluția ONU 1701 din 2006, care cere Israelului să se retragă la sud de linia albastră, iar Hezbollah la nord de râul Litani. Armata libaneză va disloca 5.000 de militari la graniță și va înființa 35 de posturi la graniță. Un reprezentant Hamas a declarat pentru AFP că grupul este gata să negocieze pacea în Gaza
☑️ România și Bulgaria: controale flexibile la frontieră timp de șase luni după aderarea la Schengen
☑️ Ministrul chinez al Apărării vizat de o anchetă pentru corupţie
☑️ SUA au bombardat depozite de arme iraniene din Siria
☑️ MApN reprogramează repetițiile pentru parada militară de joi pentru sâmbătă, pentru a nu bloca traficul într-o zi lucrătoare
☑️ Directorul general al TikTok, convocat la Parlamentul European pentru rolul platformei în alegerile şocante din România. Reacţia companiei: „Aceste rapoarte extrem de speculative cu privire la alegerile din România sunt inexacte şi înşelătoare”
☑️ Mitinguri la Bucureşti, Timişoara, Iaşi, Constanţa. S-a strigat „Azi în Timişoara, mâine în toată ţara”. Constanţa - ”România mea nu-i legiunea ta”. Iaşi - ”Tinerii vă strigă-n cor, nu votaţi un dictator”. Bucureşti - ”Jos fascismul”
☑️ Ilie Bolojan (PNL) a vorbit cu Marcel Ciolacu (PSD) despre pensiile militare. Va fi înființat un grup de lucru
https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-27-noiembrie-2024-1-57078
Ai plimbat baba? Atunci suge -o și după, fă - ne laba! 🖕
ȘtergereAi plimbat baba? Atunci suge -o și după, fă - ne laba! 🖕
ȘtergereĂștia din pesedea, penelea, userea și ude merea, trebuie dați jos cu orice preț. Mă cac în toate promisiunile lor cu actualizarea, în draci, laci ș.a.
RăspundețiȘtergereComuniștii au fost la putere 43 de ani, dar măcar au construit ceva. Poolele astea de "democrați" , în 35 de ani au distrus tot.
Prostalăii din politica dâmbovițeană nu -și dau seama că de fapt votul românilor a fost și va fi un vot antisistem și nu neapărat unul pentru Georgescu.
Imi convine asta"☑️ Ilie Bolojan (PNL) a vorbit cu Marcel Ciolacu (PSD) despre pensiile militare. Va fi înființat un grup de lucru"
RăspundețiȘtergereLas in testament pentru stranepoti, ca nepotii sunt deja marisori si nu se stie...mai sigur cu stranepotii
@ akord 27 noiembrie 2024 la 06:06
RăspundețiȘtergere@ ...Daca e real si se aplica, tabelele lu' dom injiner apevereze...
😁😁😁
Chestia cu ipotetica OUG de majorare diferențiată a pensiilor militare de stat NU are vreo legătură cu "V-urile Excel"😃
"V-urile" au legătură cu Plx 540/2024 sau Legea 559/2024, aia regulată de ștoarfa weber 💩 (w mic) la CCR și pe care o studiază capotarii lui șmEnache.
OUG-ul trâmbițat de covrigar e o chestie asemănătoare cu "suta" lui Ceaușescu.
Covrigarul este ca șobolanul cocoțat pe un butoi după ce s-a scufundat corabia.
Dacă-i durea în mătărângi de crăcănații bășinoși, fesenarii și lăbăralii aveau timp să emită sute de OUG-uri pentru RK.
I-a durut, și-i doare, fix în orificiile buco-anale de pensionarii militari și de militari în general.
Ce fericiți au fost muiștii triști din toate partidele când s-a avortat Legea 282/2023 !
"Fraierii" aflați acum la început de drum în Armată, nici nu realizează ce-i va lovi peste 25 de ani:
https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocument/275498#id_anxA7240_ttl
Pentru un militar de carieră, după ce i-ai interzis aia, aia, aia ..., să-i calculeze pensia cu media aritmetică pe 300 de luni, mi se pare o ticăloșie cumplită.
Colonelul, cu tot IPC-ul aplicat, va avea pensia la nivelul soldei camaradului lui activ, de atunci, căpitan sau maior.
Plus impozitarea progresivă care se aplică doar pentru "niggers", nu și pentru "oamenii muncii", care oameni ai muncii beneficiază de punctele "teribil de contributive" de stabilitate.
Partea bizară va fi că, domnului colonel căruia îi va fi calculată baza de calcul din 300 de luni, tot i se va aplica impozitarea progresivă, pensia lui fiind considerată tot "necontributivă". Asta însemnă "și futut, și cu banii luați".
Știe pula dacă vor da sau nu fesenarii OUG-ul de mini RK.
Poate ajung la manșă trotinetiștii muiști triști și ăia ne regulează cu ranga îndoită, să ne iasă din căpățâni RK-ul😂
Zâmbește, mâine va fi mult mai rău!😃
Astia mint incontinuare cu nonsalanta.Scumpiri,rate crestere robor sunt "din cauza socului" de la alegerile de acu trei zile.Cica trebo votata pesedeaua ca sa mearga lucrurile pe un "fagas normal"😡🐔🤢🤮
RăspundețiȘtergere😂 Jos fesenarii! Pace și mooe axei Petrea ciobârlanul - Zdreanță, poate se - neacă și tace!😜🖕
ȘtergereDon .ing.de softuri baga un tabel doxat sa vedem ca cit ne iase dupa marire lu Ciolo🤑🤑🤑
RăspundețiȘtergereDa, tu sigur vei fi pe ăla " tabelești" 😂😜🖕
Ștergere@ Cezar 27 noiembrie 2024 la 12:04
ȘtergereE simplu: adaugi la ce ai "suta" lui Ceaușescu și afli cuantumul ougit de fesnari 😂
Lasa-l bre ca nu stie cu inmultirea impartirea si adunarea.Ce atatea pretentii !! daca-l pui sa calculeze si impozitu (ala cel mai simplu, simplu) deja da in "boala lu' Calache"
Ștergereapevereze
RăspundețiȘtergerepai ati zis: "Știe pula dacă vor da sau nu......"
Acu io va spui ca am scos-o am intrebat-o si a zis ca nu stie.Dar cica s-a gandit si s-a oferit(deh cap de...) sa mergem pana la vasconi s-o intrebe acolo direct.Precis deschide gura sa zica ceva 👍🍌
Hai c-am plecat! (singura nu vrea sa mearga)
@ akord 27 noiembrie 2024 la 12:22
RăspundețiȘtergere@ pai ati zis: "Știe pula dacă vor da sau nu......"
😁😁😁
Așa am zis!😁
N-am precizat a cui "pula"!
Era vorba de organul copulator al covrigarului și de covrigar (pornind de la apelativul "băi pulă...").😂
Apevilă, indiferent a cui e mătărânga, Petrea ciobârlanul - Zdreanță s-o sugă și să ia clanță 🖕🥒😜
ȘtergereIo aș vota - o pe Lasconca în turul doi, doar dacă - mi promite că - mi dă voie să i - o dau la gingie ciobârlanului, asta desigur după ce - și spală proteza aia dentară cu care ani de zile a mâncat căcat și să i-o trag maidanezului de Zdreanță la rozetă, după ce și - a scos la produs a lui babetă 😜🖕🥒
RăspundețiȘtergereHop, hop, hop, Țiuzăr și cu Zdreanță să ne -o ea la ceok! 😜🖕😂👏
RăspundețiȘtergerehttps://www.stiripesurse.ro/anpc-a-intrat-in-forta-peste-furnizorii-de-energie-nereguli-extrem-de-grave-au-fost-emise-facturi-gresite_3505827.html
RăspundețiȘtergereAsta a fost " marea liberalizare" la energie! 🖕, românii furați de escrocii care au distrus țara și vor s-o facă în continuare.
Peneliștii kizdeei mamii lor cu Vergil Pupescu și Bourduja în frunte, cu kizda mamii lor de pesediști cu nepotul lu' Markel Ciordaku "mare trader" de corent și useriștii se- kur -isti în sandale, sorosisti muișiti triști , antinaționali.
Să fie ca la Revoluția Franceză la Căderea Bastiliei, cu Marat, Robespierre, Dantes!👏👍
Bă ce escroc e și Căcăreață ăsta! Crede că s- a - ntâlnit hoțul cu milițianul 😂😜🖕. Adică aruncă o pastilă cu 40%, 30%...ca să -i testeze pe prostovani " dacă pun botu", ca după aia să -i raporteze cum stă treaba cu apeviștii tovarășului Markel, pupa -ne-ar în kel 😂😂🖕
RăspundețiȘtergere@@APV_rz
RăspundețiȘtergereAhaaa deci o dati la intors "cacovrigaru" sau "cacuciuca"
ati inceput cu:"@ akord 27 noiembrie 2024 la 12:22"
....pe cale de consecinta: deci si "dansa care intra'n'transa" imi a-par-ti-ne !
recunosc mai incalc si eu lejea uneori si i-o mai las lu' zdreanta sa se mai joace cu "dansa" De multe ori o molfaie.....ca pe o acadea o suge
@ Hop, hip, hop 27 noiembrie 2024 la 13:34
RăspundețiȘtergerePlm, dacă-i rost de propuneri, propun și eu:
Bla, bla, bla,...
Art. 1.
(1) Cuantumurile brute ale pensiilor militare de stat prevazute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militate de stat, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza diferentiat, astfel:
a) cu 400% pensiile militare de stat recalculate in conditiile prevazute la art. 109 si 110 din Legea nr. 223/2019, cu modificarile si completarile ulterioare.
b) cu 300% pensiile militare de stat stabilite pana la 31.12.2017;
c) cu 100% pensiile militare de stat stabilite de la 01.01.2018, pana la 24.03.2024.
(2) Cuantumul pensiei nete stabilite de la 01.01.2018, pana la 24.03.2024 se majoreaza cu 100%.
(3) Indexarea pensiilor militare de stat cu 10,4%, începând 01.01.2025 este obligatorie, indiferent cine plm e la guvernare.
...
Bla, bla, bla,...
Semnat,
Prim-ministru
Covrigar Pizdescu
Domnu apevereze Cu permisiunea dvs 🫡 as vrea sa prepun si eu o prepunere si sa mai adaugam inca un 0 in coada la toate procentele alea.Inclusiv la 10,4%
RăspundețiȘtergereFara virgole !
vice-Prim -ministru
ȘtergereCiucanar Grostey
Se aprobă, fără obiecții😁
ȘtergereHARTICOL UNIC
RăspundețiȘtergereArt. 1.
(1) Cuantumurile brute ale pensiilor militare de stat prevazute de Legea nr. 223/2015 privind pensiile militate de stat, cu modificarile si completarile ulterioare, se majoreaza diferentiat, astfel:
a) cu 🖕 pensiile militare de stat recalculate in conditiile prevazute la art. 109 si 110 din Legea nr. 223/2019, cu modificarile si completarile ulterioare.
b) cu 300% pensiile militare de stat stabilite pana la 31.12.2017;
c) cu 🖕🖕 pensiile militare de stat stabilite de la 01.01.2018, pana la 24.03.2024.
(2) Cuantumul pensiei nete stabilite de la 01.01.2018, pana la 24.03.2024 se majoreaza cu 🖕🖕🖕.
(3) Indexarea pensiilor militare de stat cu 10,4%, începând 01.01.2025 este obligatorie, indiferent cine plm e la guvernare.
Prim-sinistru
Covrigăreanu Terente
😂😂😂 Bre mojiu PMT, du -te de -o postează pe Căcăreață blog! 😂😂😂
Ștergere@ pmt 27 noiembrie 2024 la 14:09
RăspundețiȘtergereCred că doamna weber 💩(w mic de la wc) va ataca OUG-ul la CCR pe motiv de discriminare, cei de la punctul "a)" primesc doar o 🖕, pe când cei de la "(2)" primesc 🖕🖕🖕.
Dați dom'le doar câte o 🖕, ca să ajungă la toată lumea😁
Am greșit. Vă rog să mă scozaț. Nu o săse mai întânplii !
ȘtergereDăm o Ordonanță de Extrahordinară Urgență de reparare RK
🤣🤣🤣🤗🙂😃🤪🤕
Ștergere”Hihihihi
RăspundețiȘtergereCiolacu cică se agită acum să adune partidele şi asociaţiile de rezervişti la discuţii pe tema pensiilor militare. Fiindcă i-a usturat rău pe cei din PSD votul dat de militari lui Georgescu, un vot împotriva PSD şi PNL. Şi cică vrea să dea nu ştiu ce ordonanţă de urgenţă.
1. Este o nouă farsă sinistră din partea PSD şi PNL.
2. Ordonanţă de urgenţă pe un subiect de lege aflat în discuţie la CRR nu poate fi dată. Şi chiar dacă PSD forţează, ordonanţa va fi instant anulată de noul guvern.
3. Ce naiba să mai negociezi? Cît naiba să mai negociezi pe un subiect alb-negru? Iar acele asociaţii de rezervişti care vor merge la aşa-zisele negocieri sînt, în opinia mea, fie ticăloase, fie idioate.
4. Guvernul nu are bani pentru pensiile civile. Mai crede cineva că Ciolacu şi Boloş vor găsi bani pentru cele militare? Pe bune?
5. E tîrziu, Marcele şi Nicule. Foarte tîrziu pentru voi şi partidele voastre. Iar faptul că PNL l-a băgat la înaintare pe Bolojan pe subiectul ăsta nu vă aduce nici strop de credibilitate în plus.
Este, în opinia mea, o nouă păcăleală guvernamentală. Dar poate totuşi vor merge pe varianta: hai, să le dăm ceva acum şi după aia noul guvern poate să le dea multă mxxe, nouă nu ne mai pasă. Şi îmi pare rău pentru cei care îşi pun speranţa în Georgescu. Nu va face nimic, nu fiindcă oricum nu poate din scaunul de preşedinte, ci şi fiindcă nu va fi interesat de asta după alegeri.”
Daniela Iuliana Toba
=======================
sursa:
https://www.facebook.com/proiect.semperfidelis
e proasta ca o tobaaa!!!
Ștergere1----bla bla.Nu e argument
2- Nu e pe nici un subiect de nici o lege.E OUG de majorare a unor pensii militare direct la cuantum.Nici o legatura cu nimic
3-nu negociaza nimeni nimic .S-au stabilit niste procente si eventual le mai urca sau coboara.Totalul va fi acelasi dar,de pilda 10% tb ceva mai mare- e parere personala
4-Pai tocmai de aia au pus procentele alea,Ca aia-s banii la dispozitie pe moment .In ian se poate merge pe alte sume si legea sa completeze ce lipseste aici
5-"argumentu 5" o mahalageala facuta de o muiere nefututa.Nu cumva o cheama si Lasconi si inca n-a aflat?
pesea transmiteti voi din partea mea ca io n-am fb si nici nu-mi mai fac ca iar dau de idiotii aia.Imi ajung astia de pe aici de pe blogurile "paltenere"
dati cu adresa cu avatar cu link cum vreti voi.Ca pun io pula pe ea!
Hai curaj ! Succes!
peseadin nou :puteti fi chiar mai multi care sa "imprastiati"Nu se supara je!
Bă leat, citiți, undeva scrie în marea prosteală a lui Ciolacu, " În Limita Fondurilor Disponibile". Deci sper să le fie clar celor care încă mai"visează cai verzi pereți"...
RăspundețiȘtergereDe unde plm fonduri disponibile, dupe ce au ciordăcit tot ?
ȘtergereLa cap ca la șarpe fesenarilor și duminica care vine !
Văd că nu s-au învățat minte !
Pesea: șobolănărimea useristă a intrat în sevraj ! Dacă Jenake & Co fesenară anulează alegerile, adios cu lasconarii ! Nu mai prind nici măcar locul 10 ! Ciordaku va avea peste 35% în turul 1. Ceilalți, firimituri.
Iar în turul 2 bate detașat. Cred că nici n-ar mai fi necesar turul 2 !
SLAVA Cecereaua !
Brenda spunea...
RăspundețiȘtergereIa uite,pai Ciolacu sa de-a repede ordonanță că poate are noroc da îl Vitan daca se refac alegerile...ce părere aveți?
27 noiembrie 2024 la 14:37
===================================
Păi, întrucât în haznaua Piticulu Securilă nu pot comenta, că mă borăsc cu jet, îm expun părerea, așa cum solicită Breanda, aici :
Părerea mea e că ești proastă cu muci ! Sau prost. Tot un drac.
Cu drag,
Lasconaru
Bă' da' insemnează că tu ești recalcitrant rău de tot de n-ai acces nici la cucuvaie nici la ăla numa' de negru!
ȘtergereCiobârlane, unde ești? Ia -l și pe Zdreanță cu tine și vino să mi -o belești!
RăspundețiȘtergereÎngrijorare mare la lasconari ! Alegerile pe punctul de a fi anulate !
RăspundețiȘtergereADIOS cu ciurucurile !
Îm pregătesc mai multe pareki de izmene, inclusiv alea de la promoție, întrucât mă voi câca pe mine de râs, în formă continuată !
Le-a băgat mortul în casă capotarilor !
Dacă declară alegerile neconstituționale înseamnă că au lovit grav la temelia statului democratic (varianta lasconarilor). Dacă zic că e bine, atunci sunt contra propriului popor, care vroia el poporul să voteze altceva, da prea era prin crâșme în zioa alegerilor !
Pesea: ultima e varianta proaspeților fesenaro-pinilici de-au loat-o la mestecătoare !
ȘtergereBăi frate, mulți prostovani pe bloaga aia a Cufurețului. Noi avem doar 2, Piotr și Sabaka, dar avem grijă de ei 😂.
RăspundețiȘtergerePesea. Ce -i drept, că - n ceapka lu' Piotr facem kaka 😂
Băi frate, mulți prostovani pe bloaga aia a Cufurețului. Noi avem doar 2, Piotr și Sabaka, dar avem grijă de ei 😂.
RăspundețiȘtergerePesea. Ce -i drept, că - n ceapka lu' Piotr facem kaka 😂
Ăsta-i bolnav nana !
RăspundețiȘtergereAre buba la cap !
===================
Claudiu Marin spunea...
Invalidarea alegerilor ar conduce la repetarea lor cu alti candidati.
Mesianicul, masonul, legionaroidul, rusofilul, extraterestrul, antivaccinistul si contestatarul formulei chimice a apei nu va mai candida .
27 noiembrie 2024 la 12:58
=============================
Scuipaț mai sus !
Bă frățicilor, io v- am spus de mult că găozarii ăștia, patronii bloagei Cufureață cel bătrân arză -l- ar Sarsailă și Căcărează ăsta tânăr, nu sunt decât niște unelte, prezervative ale pesedistilor . Așa că aveți grijă unde și cum călcați, ca să nu dați în căcați.😁
ȘtergereIo i-aș spune lu' CG, ca în preaiectul lui cu Apă, Hrană, Energie, să adauge și Tenologie 😁
RăspundețiȘtergereNuu..bă boule ca puluiaza🤑🤣😂😅
ȘtergereViitor de aur țara noastră are
RăspundețiȘtergereŞi prevăz prin secoli a ei înălțare.
[Mircea cel mare și solii - Dimitrie Bolintineanu]
https://www.biziday.ro/303220-2/
Cristian Popa, membru în Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, a declarat că creșterea nivelului dobânzilor este cauzată de incertitudinile și tensiunile în rândul finanțatorilor internaționali ai țării.
Asta, în legătură cu "În Limita Fondurilor Disponibile"....
akord27 noiembrie 2024 la 15:14
RăspundețiȘtergeree proasta ca o tobaaa!!!
1----bla bla.Nu e argument
2- Nu e pe nici un subiect de nici o lege.E OUG de majorare a unor pensii militare direct la cuantum.Nici o legatura cu nimic
3-nu negociaza nimeni nimic .S-au stabilit niste procente si eventual le mai urca sau coboara.Totalul va fi acelasi dar,de pilda 10% tb ceva mai mare- e parere personala
4-Pai tocmai de aia au pus procentele alea,Ca aia-s banii la dispozitie pe moment .In ian se poate merge pe alte sume si legea sa completeze ce lipseste aici
5-"argumentu 5" o mahalageala facuta de o muiere nefututa.Nu cumva o cheama si Lasconi si inca n-a aflat?
pesea transmiteti voi din partea mea ca io n-am fb si nici nu-mi mai fac ca iar dau de idiotii aia.Imi ajung astia de pe aici de pe blogurile "paltenere"
dati cu adresa cu avatar cu link cum vreti voi.Ca pun io pula pe ea!
Hai curaj ! Succes!
peseadin nou :puteti fi chiar mai multi care sa "imprastiati"Nu se supara je!
...ca uitai! completare pct 2("complectare" cum zice ciobenu prost)
Odata intrata in vigoare efectele OUG.... suge p*la la negri
Doamna poate începe de pe acum antrenamentul pentru operațiunea menționată în ultima propoziție, aia cu negrii, nu trebuie să aștepte intrarea în vigoare a OUG.
ȘtergerePărerea mea 🍺
si inca ceva: cufureata are dreptate >Nu afecteaza indexarea ci dimpotriva o adauga
RăspundețiȘtergereCitiț la Zdrongaru ce au decis, vizavi de șmekereala fesenară, cu Ordonanța lu Ceordaku.
RăspundețiȘtergereÎm place că nu se mai lasă manipulaț. Sper să fie așa.
Îm place cum se semnează:
==============================
Honor et patria! Vae victis!
Presedintele SCMD
Col. dr. Mircea DOGARU
Expert al Uniunii Camerelor Expertilor Europeni
===============================
Expert în ce ? Sunt unii Înalt-Experț de Belit Pula la Cal/Urs. E asimilat cu ăștia ?
Apevilă, să mă foot în băncile din Romania! Vaca asta nu spune că băncile străine care au acaparat finanțele țării, fac aici la sclavii de români profituri de peste 150%, în timp ce înafara, în țările lor, fac profit de 10, maxim 15% .
RăspundețiȘtergereVive la France et la Revolution! 👍👏🇫🇷
PS. Pardon, nu era vacă 🐮 ci era bou 😂👍
ȘtergereAsta cu profiturile e chiar reală!
ȘtergereCaz concret, în Belgia, împrumut pentru cumpărat o colibă, dobândă DAE 0,68%, FIXĂ, credit făcut pe 12 ani.
Cică
RăspundețiȘtergereakord27 noiembrie 2024 la 15:14
===============================
Bro, iar ai băut apa la șoareci ? 15:14 unde, pe ce blog, adică ce ai zis și unde, că aici, la 15:14 nu te găsesc ! Unde plm ai comentat la 14:14 ?
Ai tras pe nas ?
Iar e muci.. 😂
Ștergere🤣🤣🤣
ȘtergereVezi că e comentariu la comentariul lui anonim 27 noiembrie 2024 la 14:37
😃
Nu bue chiar a fost scris da mi-a aruncat-o bozylea la risaicl bin el sau goagl sau tictoci nu's cine.Az noapte era pagina plina de akoarde da le-a rarit.Creca aia de la centrul cibernetic de combatere al terorismului cibernetic hackerist
ȘtergerePesea ca am o intrebare si vreau sa io pun: Tanti toba asta ce "promotie" de pensionari este ? Ca daca e cum cred,deja balmajeala ei capata logica.Nu dati nimic la nimeni daca nu-mi dati si mie.Altfel fac asa scandal ca ca renuntati la tot.Io cre ca e bibanca ciucajiana, dusmanca de clasa a varsovistilor
Doamnele ajuta ! 🙏
Nici n-am timp să citesc ce se postează. Până citesc eo un comentar și analizez substanța intrinsecă a dânsulu, ca să răspund, dăjea s-au mai postat 20 de teze și doctrine !
RăspundețiȘtergerePlm ! Nici pe mine nu mă mai găsesc pe unde am postat !
Și nu-s dăcât fro 3-4 hacademicieni în haulă...
A clarificat Zăgrean cum e cu Cecereaua și invalidarea alegerilor !
ȘtergereDa ce să știe Piticul Securilă zis și claudiotul, cu studiile la Șprițu Haret, absolvite într-o joi !
JOS FESENARII !
OKII MARI CAMARAZ !
Țara e în fierbere, mamaliciki e gata să exploadeazî !
3-4 băă,da dăștepți în creerele lor!
ȘtergerePiotr Padinovici, unde ești? Ia-l și pe Sabaka bă și vino ca să ne-o belești!
RăspundețiȘtergereBro, ce-m place ! Da ce-m place !
RăspundețiȘtergereDacă tot e bășcălie generală în țara asta de 2 bani, care nu e în stare nici să organizeze niște alegeri ca lumea nici dupe 35 de ani, măcar să ne rîdem cu hurducături !
Ba că aia, ba că hailaltă și tot așa ! Cohorte întregi de judecători și procurori cu salarii și penzii de penzii, mii de oameni ai lejii, câcălău specialiști de toate felurile plătiț special să-ș facă treaba, jde servicii de la O&T și bla bla și avem un borhot de alegeri !
Un singur lucru e clar: ăsta de păstorește haznaua Cufurită e tâmpit !
Bro Akoarde, mai ești ? Ori acu potrivești seringa la venă...
RăspundețiȘtergereE țapăn după vreo doo " Săniuțe" sau " Cristaluri " pe care le - a beut. 😂😂😂
ȘtergereVrea să -și scoată pârleala acum cât nevasta -sa e plecată la copii in America 😂😂😂
La Brașov Săniuțele se numesc ADIO MAMĂ ! Da tot în steclă extraplată e împaketată, ca să încape la kept !
Ștergerebue pemetea sunt chiar pa tine bue chiorbete la h'ora 16 si mai cauta si tu
Ștergeresi pa buci in blugi
ȘtergereLa ora 21, la Alexandrescu, invitat CG , zis și Cornel Zălea !
RăspundețiȘtergereDoamna Alexandrescu a promis public că, până la urmă, tot se va afla de către cine am fost trădați, cu legea la AP !
😂😂😂
ȘtergereTerheș dă mumu mumu lasconarilor !
RăspundețiȘtergereMoaaaa !
https://www.stiripesurse.ro/video-salvarea-lui-ciolacu-vine-de-la-terhes-cu-un-discurs-similar-cu-cel-al-lui-calin-georgescu-a_3506035.html
@ pmt 27 noiembrie 2024 la 15:32
RăspundețiȘtergere@ Nici n-am timp să citesc ce se postează....
Asta e, evenimentele se succed cu repeziciune😁
Plm, elefantul a profitat de o breșă de securitate și le-a furnizat și năucilor huhurezi v02 și v03.
https://www.huhurez.com/2024/11/proiect-de-ordonanta-privind-majorarea.html?showComment=1732692838623#c7016713389562302011
Ce folos?
Comentariul a fost imediat îngropat în 💩. 😂😂😂
Elefantul și-a trimis mesajul și pe bloaga lu' dom' dr. Dogaru:
https://sindicatulcmd.blogspot.com/2024/11/protest-de-amploare-organizat-de.html?showComment=1732696385927&m=1#c1797120916677535923
Crăcănații bășinoși măcar au mai multe surse de "lumină", exact ca de la becul negru (cred că domnul Puiac 🫡 a brevetat dispozitivul).
P.S. Domnul Neacșu, cel cu cuiul, nu a considerat important subiectul, dumnealui acordând o deosebită importanță doar la așa ceva:
VLAD ION spune:
26 noiembrie 2024 la 22:41
👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏👏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏
https://in-cuiul-catarii.info/2024/11/26/partidele-dumnezeii-si-comati-21516#comment-74594
P.P.S. Chiar mă doare la un metru în fața pOOlii dacă se publică sau nu calculatorul. A fost muncă în folosul comunității. Mă nedumerește atitudinea. Zi bă ceva de felul "Băi boule, nu public așa ceva pentru că...".
Ăia-s așa de proști de nici nu știu ce le-ai furnizat !
ȘtergereIdioții îș calcolau penziile dupe prostia aia postată de Pitic ! Ba, mai mult, unul tot întreba de când se aplică !
Domnul Neacșu, cum îi zici tu, e rău la suflet !
ȘtergereDacă nu e el primul, nimic nu contează !
Domnul Puiac e unul dintre cei mai veki colaboratori aspiranți ai Hacademiei !
Ștergereprazar !!
ȘtergereO analiză, pertinentă și la obiect:
RăspundețiȘtergerehttps://mosalecu.blogspot.com/2024/11/cind-naucii-sint-mai-nauci-decit.html?showComment=1732713773916#c3594542541506393433
Chestia cu "Dați dom'le doar câte o 🖕, ca să ajungă la toată lumea😁" rămâne valabilă.
P.S. Poate se vor îndura de noi și covrigarii ne vor da totuși câte 🖕🖕 tuturor. Așa să le ajute...
pmt27 noiembrie 2024 la 16:13
RăspundețiȘtergere👍
da,da el are drept de autor pe deplin inregistrat OSIM "becul negru"
Inventie rivulutionara pai ce te joci? Aici nu batem Toba !
O futem !
RăspundețiȘtergerePe cine?
ȘtergereUnde?
Când?
În ce fel?
...
Ce mai contează pe cine,unde?Oricând,capră!
ȘtergereMă bag și eo !
ȘtergereViol în grup ?
ȘtergereSă nu ziceți că-s rău la suflet, v-o las vouă. Toată😁
Ștergeretoba?
Ștergere@akord!Adică dai ca surdu-n Tobă?
ȘtergereComandorul supersonic Puiak este membru deplin al Academiei, participând la înființarea acesteia și urmarindu - vă evoluția. Domnu comandaor Puiak, m- a rugat, că în ceapka lu' Petrea să mă kak.
RăspundețiȘtergereLa fel, mai țin legătura cu Nea Cașu, care i-a rugat pe Țiuzăr și pe Zdreanță, să îi sugă iepurașul 🥕🐇
Lege nr.1/2025
RăspundețiȘtergere(proiect)
articol unic:
-Nu ai voie sa iti lovesti sotia in coaie .
Cred că weber 💩 trebuie numaidecât să sesizeze CCR, ONU și UNICEF asupra acestei probleme de discriminare. Păi, în plm, soția n-are voie să fie lovită la OO dar soțul are voie să fie lovit la OO. Da' până când să mai suportăm astfel de samavolnicii? Asta mai ales dacă femeia cu OO seamănă cu cea cu zgardă la grumaz din poza care însoțește articolul lui dom' Bozile. Liberteee, egaliteee, mUEEE!
ȘtergereDeci se votează până iese cine trebuie!
RăspundețiȘtergereAderarea completă a României la Spaţiul Schengen de la 1 ianuarie a fost agreată la Bruxelles, în Comitetul Reprezentanţilor Permanenţi ai guvernelor din statele membre ale Uniunii Europene (COREPER), a anunţat premierul Marcel Ciolacu, miercuri, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
RăspundețiȘtergere...și câteva comentarii
Ștergere========================
Stela Maria
17:43
...ne interesează de noi si Țara asta lăsată de izbeliște, parcă a nimănui
Alex
17:54
Nu m-au convins, tot cu CG votez ❤️🤧
B
18:01
Bagă, bagă că tot degeaba! Porcul nu se îngrașă în ajun! Marș înapoi la covrigăria din Buzău de unde ai venit!
Pesea: deci covrigarul și-n comă fiind, el tot încearcă să ne țepuiască !
ȘtergereOkii mari camaraz ! Ăștia kiar ne cred proști !
Voba zilei:
RăspundețiȘtergere-A murit PSD-ul inaintea lui Iliescu !!
😂😂😂
ȘtergereBăi ce tare e!😅😅😅
ȘtergereCe ?
RăspundețiȘtergere============================
Steagurile Rusiei și Belarusului au fost arborate luni seara la monumentul generalisimului Alexandr Suvorov din comuna Dumbrăveni, județul Vrancea, cu ocazia împlinirii a 294 de ani de la nașterea sa, în prezența conducerii asociațiilor de prietenie a României cu Federația Rusă și Republica Populară Democrată Coreeană.
Știri pe surse.
=============================
Sigur e mâna legionarului CG !
Din acest moment, 27.11.2024, ora 18:38, nu mai comentez niciun cuvânt despre alegeri și candidați !
RăspundețiȘtergerePunct.
Bine,dar dacă iese lasconi și scapi telefonul să nu te apleci să-l recuperezi!
ȘtergereNu mai discut și nu mai raspund la provo.
ȘtergereHartman(aprox.) a votat cu..cu..cu..Ciolacu
RăspundețiȘtergereBucurie la max în fam. Akoarde !
RăspundețiȘtergereZboară la Las Vegas fără vize !
Amerlocia, PĂZEA ! VENIM !
Pesea: Ua tî fac, men ?
A..kur de on ..prefera in Siberia......:D
ȘtergereO pula! nu ma intereseaza vizaoaiver de tri luni pentru sclaveti la amerloci.Io merg cu d'aia de sase luni, pt turisti.....ahaaa inche din 2009
Ștergereastea's pentru amarasteni de zdreanta rupt in cur.Asta se duce in excursii tot pe la unii rupti in cur ca el mai un pakistan mai un nepalez....cauta omu de munca.Da cica aia manca si maidaneji 🍴🐕🦺
În zbuciumul ăsta nebun ne-a scăpat din vedere că ne îndreptăm spre 1250000 de accesări.
RăspundețiȘtergereÎncep antrenamentele pentru Cupa di kieli- ediția omagială !
P-aia de-am câșligat-o cică, mai mult mi-a dat-o de milă !
Pe un site al pens. militari..unul zice ca Dogaru a SABOTAT intilnirea cu Ciolacu...
RăspundețiȘtergereStie cineva ceva...???
Petrea Proasta Pulii, ești mai prost decât prevede legea😂
ȘtergereMăi bou cu țâțe, Dogaru s-a autodenunțat, suge-ai un căcat💩
https://sindicatulcmd.blogspot.com/2024/11/nu-i-destul-ca-ne-au-facut-nesimtiti.html
https://vm.tiktok.com/ZNe3mLpVb/
RăspundețiȘtergereFata il va conduce pe fiecare Roman la avion spre SUA..
RăspundețiȘtergerepromite ca o sa dea numarul de tf . la fiecare....
Bolsevicii din aceasta Hazna Hakademica ..nu au acces...
https://vm.tiktok.com/ZNe3aXup2/
RăspundețiȘtergereSarakul IFRIM..el n-are marunt pentru avion ! Tot la munca sa avem noi corent la lominitye ,,,!!
RăspundețiȘtergereTik- toci, tik- toci, Petrea lu' Cârpaci să ne lingi la floci!
RăspundețiȘtergerehttps://www.stiripesurse.ro/alerta-vicepresedintele-ancom-cere-suspendarea-tiktok-pe-teritoriul-romaniei_3506251.html
RăspundețiȘtergerePetrea, bă ciobârlane, ai belit poola la urs 🐻 😂! Ete că ăștia vor să suspende în România tik-toci. Îmi pare însă rău că nu vei mai putea să mă lingi la floci 😂😜🖕
Sa.ti 👉👌tot neamul...
ȘtergereCezarică puță mică s-a supărat, exact ca maimuca și aruncă cu căcat în oglindă🤣😂🤣
ȘtergereNu mai fi supărat prostovane, că-ți dăm banana 🍌 s-o belești🖕
Da,da dar voi stiti cine-i pres la ancom?....Eeeee!!!
RăspundețiȘtergerehttps://www.cotidianul.ro/crima-de-la-padina-un-proces-anevoios/
RăspundețiȘtergereĂștia care sunt asociați cu numele de Padina, e cremenali răi, Petrea de puțe să ne iei 😂😜🖕
Ia uitati voi ce mutrisoara de fetiscana uzerizda are baietasul vice ....
RăspundețiȘtergerehttps://adevarul.ro/stiri-interne/evenimente/vicepresedintele-ancom-cere-suspendarea-tiktok-pe-2404808.html
da e de fapt pinilic .De fapt pinilicii trebo inlocuiti cu denumirea pidilici
ȘtergereErau si pana acum mai andarcavar, dar de 48 de ore sunt pidilici (cu acte in regula)
Mă doare-n pool4 de tiktociu lui PPP (Petrea Proasta Pulii) dar muistul din poză cred că-i făcut din labă de pe pereți și târâtă de musca verde în chizda mă-sii.
Ștergere😂😂😂
ȘtergerePetre Lăzăroiu, fost judecător la Curtea Constituțională a României (CCR), a declarat că nu există niciun temei pentru anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din 2024. Lăzăroiu a respins posibilitatea de invalidare a alegerilor și a subliniat că procesul electoral a fost desfășurat corect.
RăspundețiȘtergere„Zero șanse! Păi ce facem, întoarcem mortul de la groapă?”, a afirmat Lăzăroiu, făcând referire la speculațiile din spațiul public privind anularea primelor tururi ale alegerilor. Judecătorul a continuat spunând că „lucrurile s-au consumat” și că nu au fost înregistrate plângeri semnificative la Biroul Electoral Central (BEC) pentru fraude majore.
În continuare, Petre Lăzăroiu a abordat tema nemulțumirilor legate de cunoașterea candidaților de către alegători, subliniind că „și care ar fi problema? Că nimeni nu a știut cine e candidatul și că din cauza aia a câștigat? Foarte bine! Fiecare câștigă cu armele pe care și le alege, deocamdată nu sunt arme în afara legii”.
Fostul judecător a adăugat că nu există dovezi care să susțină acuzațiile de fraudă electorală. „Ce să probeze? Cifrele sunt clare, au fost date în timp real, deci indiferent că le numeri sau nu, tot acelea ies”, a spus Lăzăroiu. În opinia sa, acuzațiile de fraudă electorală nu se susțin. „Ce să probezi, că s-au furat voturi la unul și s-au băgat la altul? Pentru că orientarea fiecărui votant e problema lui.”, a încheiat Petre Lăzăroiu.