Google Translate

luni, 27 august 2012

Poporului SCMD, o intrebare: În ce război a luptat colonelul Dogaru, altul decât cel dus în ultimele luni împotriva propriului popor? Raspuns: in razboiul contra tuturor pensionarilor militari!


Joi, 27 August 2012

În ce război a luptat colonelul Dogaru?

de GABRIELA LUPU

Şeful sindicatului cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi-n retragere, colonelul în rezervă Mircea Dogaru, a anunţat public, cu subiect şi predicat, că va instaura haosul în România, de supărare că referendumul pentru demiterea preşedintelui Băsescu a fost invalidat de Curtea Constituţională. "Vom chema la nesupunere civică, ieşiri în stradă, neplata impozitelor, nesupunerea la citaţii, tot ce este nevoie. Din moment ce instituţiile statului nu mai funcţionează, înseamnă că trebuie făcut ceva. Vom ieşi în stradă şi vom declanşa haosul", a declarat colonelul în rezervă.

Ca un om care ţine, mă-nţelegi, la o adică, la onoarea lui de militar, a şi scos câţiva tovarăşi, cu toţii "oameni de bine", cum ar spune Ion Iliescu, să strige din toţi bojocii în Piaţa Universităţii. Printre supărările sindicatului său se numără (pe lângă faptul că în România există "instituţii de tip stalinist", cum le-a numit el, gen DNA, ANI, CNSAS şi Curtea Constituţională) şi faptul că guvernul Boc a "umblat" un pic cu bisturiul la pensiile militarilor. Faptul că tuturor bugetarilor, pensionarilorşi asistaţilor social din ţara asta li s-a întâmplat mai mult sau mai puţin acelaşi lucru, este irelevant pentru colonelul Dogaru pentru că, în opinia sa, armia română are merite deosebite şi este peste celelalte pături sociale.

Având tot respectul pentru veteranii de război şi pentru militarii de profesie de astăzi, care îşi riscă viaţa în teatrele de operaţiuni din lume, mă întreb totuşi ce merite extraordinare au militarii pensionari, care au activat în regimul comunist? Au luptat în vreun război? Au avut vreo secundă vieţile puse în pericol? Din câte îmi amintesc, armata era scoasă de Ceauşescu doar la muncile agricole, unde nu se speteau ofiţerii, ci, vorba unei glume din acea epocă, "studenţii, militarii şi studenţii-militari". Ofiţerii cel mult se distrau pe seama pifanilor punându-i să şteargă WC-urile mizerabile cu periuţa de dinţi sau găseau alte mijloace de umilire a soldaţilor, în special a studenţilor care făceau armata la termen redus, pe care nu-i puteau suporta din simplul motiv căerau mai deştepţi decât ei.

Iar când a fost vorba să facă în sfârşit fapte de vitejie în revoluţia din decembrie 1989, armata română a tras în demonstranţi, mulţi dintre ofiţeri fiind criminali care s-au "vopsit" peste noapte în revoluţionari. Pentru ce merite deci este dator statul să le dea tocmai lor pensii de sute de milioane de le vechi?

Trecând peste faptul că despre colonelul Dogaru, până şi fraţii lui de arme recunosc că a fost adus în armată de însuşi ministrul adjunct al Apărării, Ilie Ceauşescu, fratele dictatorului (pentru că era un cadru de nădejde, fidel regimului comunist cu trup şi suflet), trebuie să remarcăm că acest ofiţer cu grad înalt nu ştie o regulă elementară a războiului şi anume că, în bătălii, armatele mai sunt uneori şi înfrânte. Un militar trebuie prin urmare să ştie şi să piardă şi săaccepte înfrângerea, pe cât se poate, cu eleganţă. Comportându-se însă mai mult ca domnul Goe cel răsfăţat decât ca un bărbat matur şi ca un om de onoare, el consideră că dacă "instituţia stalinistă" numită Curtea Constituţionalăa României nu i-a făcut pe plac, aceasta trebuie nici mai mult, nici mai puţin decât să dispară: "Vom cere Parlamentului să desfiinţeze Curtea Constituţională, pentru că nimeni nu are voie să fie mai presus de Parlament. Mai presus de Parlament este numai Dumnezeu", a mai spus el.

Poate că aşa o fi, dar până şi Dumnezeu respectă liberul arbitru (ceea ce colonelul Dogaru nu face) şi dacă la referendum 10 milioane de români au considerat că au altceva mai bun de făcut decât să valideze tentativa de acaparare totală a puterii de către USL, aceşti oameni au fost liberi să o facă. Tot aşa cum liberi au fost să voteze cele 8 milioane care s-au prezentat la urne. Iar conform matematicii elementare, 10 milioane înseamnă mai mult decât 8 milioane. USL, Dogaru şi oamenii lui scoşi în stradă au pierdut această luptă. Stop joc. Asta este democraţia. Dar, nu, el nu acceptă lupta dusă cu arme democratice, ci vrea sădea foc la ţară şi să instaureze o dictatură a turmei violente asupra compatrioţilor care îşi permit să aibă o altă opinie. Aceasta pentru că, în realitate, colonelul Dogaru se consideră ca fiind el însuşi plasat peste instituţiile statului. Ceea ce nu ştim sigur este dacă, în această ierarhie personală, el se vede situat înainte sau după Bunul Dumnezeu.

Şi revin la întrebarea care nu-mi dă pace: În ce război a luptat colonelul Dogaru, altul decât cel dus în ultimele luni împotriva propriului popor?

Găsești acest articol aici: http://www.romanialibera.ro/index.php?section=articol&screen=print&id=274926&page=0&order=0&redactie=0
 
6791 VIZUALIZARI | COMENTARII 81
======================================
Din pacate, vad ca nimeni nu poate opri RAUL care se face
tuturor pensionarilor militari!
Personal, am a zice doar o vorba: Dumnezeu cu mila!
Cititi si comentariile de pe site-ul nostru!
 
DOAMNE, OCROTESTE-I PE ROMANI
=========================
=============
 
 
============
==================================

124 de comentarii:

  1. LIVE TEXT - USL BOICOTEAZĂ şedinţa Parlamentului. Decizia CCR nu poate fi citită fără CVORUM. Şedinţa a început cu o PAUZĂ de consultări.
    ==========
    16.10 Sedinta Parlamentului a inceput la ora 16.00, cand liberalul Eugen Nicolaescu a cerut - si a obtinut - o pauza de consultari de 30 de minute.

    15:32 Şedinţa plenului Parlamentului a fost amânată până la ora 16.00.

    Şedinţa Parlamentului pentru citirea deciziei CCR, amânată până la ora 16.00

    15:26 Şi PSD se alătură boicotului iniţiat de PNL. Concret, USL boicotează şedinţa Parlamentului.

    Zgonea: PSD, solidar cu românii care au votat la referendum. PSD nu va fi prezent în plen

    15:23 Liderul minorităţlor din Camera Deputatilor, Varujan Vosganian, este prezent în sală.

    15:18 Liderii UDMR vor fi prezenţi la citirea deciziei CCR în plenul Parlamentului, a anunţat preşedintele PDL Vasile Blaga.

    15:15 Deputatul PSD Viorel Hrebenciuc a declarat, luni, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului, că aceasta nu ar ajuta la nimic, el menţionând însă că o hotărâre urmează să fie luată în şedinţa grupurilor parlamentare social-democrate.

    Hrebenciuc, întrebat despre oportunitatea boicotării şedinţei Parlamentului: Nu ajută la nimic

    Întrebat, la intrarea la şedinţa grupurilor parlamentare PSD, dacă ar fi oportună boicotarea şedinţei Parlamentului pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie, Hrebenciuc a răspuns: "Nu, pentru că nu ajută la nimic".

    El a adăugat însă că o hotărâre urmează să fie luată în şedinţa grupurilor PSD.

    Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a declarat, luni, că sunt foarte mulţi parlamentari ai PNL care nu doresc să participe la şedinţa de plen reunit, luând o decizie "individuală de boicot", iar aceştia nu pot fi obligaţi să ia parte la citirea unei decizii a CC pe care o considerată incorectă.

    15:10 La rândul ei, deputatul PNL Alina Gorghiu a anunţat că nu va fi prezentă, luni, în plenul Parlamentului.

    Alina Gorghiu (PNL): Am decis să NU merg astăzi în plen

    "(...) Legea prevede această procedură pentru întoarcerea preşedintelui suspendat la Cotroceni şi, că deputat ales, ar trebui să fiu la Parlament astăzi (luni - n. red), de la ora 15.00.

    Însă, tocmai pentru că sunt deputat ales, că sunt trimisă în Parlament de cei care au votat şi pentru textul de lege care a fost ignorat în toată această campanie de referendum şi mai ales în toată povestea ulterioară, am decis să nu merg astăzi. Am datoria morală faţă de toţi care au fost la vot şi care aşteaptă de la noi consecvenţă", scrie Alina Gorghiu pe blogul personal într-un text publicat luni.

    15:05 Deputatul PNL Relu Fenechiu a anunţat că nu va lua parte la citirea în plen a deciziei CCR privind inavlidarea referendumului din 29 iulie.

    În Parlament trebuie să fie prezenti 217 parlamentari.

    15:02 PNL ia in calcul boicotarea şedintei de plen de luni, a anunţat, luni, purtătorul e cuvânt al PNL, Mihai Voicu, transmite Realitatea TV.

    15:00 Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, de la ora 15.00, pentru citirea hotărârii Curţii Constituţionale a României privind referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hotărârea CC privind referendumul, trimisă la MO.
      Traian Băsescu revine la Cotroceni după publicare.
      ===================================
      Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că hotărârea CC privind referendumul din 29 iulie a fost trimisă la Monitorul Oficial, fiind la secretarul general al Guvernului.
      ================
      UPDATE 18:35 - Decizia CC a fost trimisă la MO.

      Zgonea a precizat că nu este de datoria sa transmiterea hotărârii Curţii Constituţionale în cazul referendumului din 29 iulie, ci a preşedintelui CC, care a transmis deja documentul la Monitorul Oficial. "A fost trimisă la Monitorul Oficial, a ajuns la Secretarul General al Guvernului", a anunţat Zgonea.

      El a ţinut să sublinieze că parlamentarii au putut comenta decizia Curţii.

      "Noi am fost martor la căratul apei, am fost ca parlamentari într-o situaţie inedită. Am luat act de o hotărâre a Curţii Constituţionale, nu am avut nici măcar o posibilitate să intervenim, mi-aş fi dorit să intervenim, să avem o dezbatere, dar nu avem această competenţă. Nu avem competenţe să anulăm o decizie a Curţii Constituţionale", a comentat Zgonea şedinţa de luni a plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului.

      UPDATE 17:35 - Şedinţa Parlamentului s-a încheiat

      Şedinţa Parlamentului în care a fost citită hotărârea Curţii Constituţionale privind referendumul din 29 iulie s-a încheiat, următorul pas fiind publicarea deciziei în Monitorul Oficial.

      UPDATE 17:30 Judecătorul Ştefan Minea a început să citească hotărârea CC în plenul Parlamentului

      La momentul în care Minea a început să citească hotărârea, parlamentarii USL au ieşit din sală.

      UPDATE 17:25 - Ghişe a propus amânarea cu două zile a citirii deciziei CC, plenul a respins propunerea

      Solicitarea liberalului Ioan Ghişe de amânare cu două zile a prezentării deciziei Curţii Constituţionale în privinţa rezultatului referendumului a fost votată cu 20 de voturi "pentru", 196 "împotrivă" şi 21 de abţineri.

      UPDATE 17:15 - Şedinţa a început

      La şedinţă au venit doar patru din cei nouă judecători ai Curţii, respectiv Augustin Zegrean, Petre Lăzăroiu, Iulia Motoc şi Ştefan Minea.

      Şedinţa a început cu o întârziere de peste două ore.

      Preşedintele de şedinţă, Valeriu Zgonea, a anunţat că sunt prezenţi 238 de parlamentari.

      UPDATE 17:05 - Şi parlamentari PNL în frunte cu Tăriceanu au semnat prezenţa la şedinţa plenului reunit

      Şi parlamentari PNL, în frunte cu liderul deputaţilor liberali, Călin Popescu Tăriceanu, au semnat condica de prezenţă la şedinţa plenului reunit în care ar urma să fie citită hotărârea CC privind referendumul din 29 iulie.

      UPDATE 16:45 - Parlamentari PSD semnează prezenţa la şedinţa plenului reunit

      Parlamentari PSD au început să semneze condica de prezenţă la şedinţa plenului reunit în care ar urma să fie citită hotărârea CC privind referendumul din 29 iulie.

      UPDATE 16:10 -Şedinţa Parlamentului începe cu o pauză de consultări de jumătate de oră

      Şedinţa plenului reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor în care urma să fie citită hotărârea CC privind referendumul, amânată deja pentru o oră, a început cu o pauză de consultări de jumătate de oră, la solicitarea PNL.

      Ștergere
  2. Multumesc pentru informatii ! De unde falusul lu Cezar le-ai luat ? Ca la teve nu da nimic !

    RăspundețiȘtergere
  3. Care "Poporului SCMD", tovarase Burcu, ca am ramas acolo cateva zdrente ce asteapta autoexcluderea, adica sa nu mai plateasca cotizatia si exit ! Eo, ca alti cativa fraieri constienti, am platit-o pe tot anul 2012, asea ca, inca, mai figuresc ca membros ! Asea ca ala de acolo nu-i "popor", ci niste fraieri ca mine, care am inghitit galusca si am cotizat la bunastarea banditilor di CD !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT, stii ce imi pare mie rau si foarte rau?
      De multimea colegilor care s-au lasat pacaliti!
      De lipsa unei STRATEGII corecte si coerente, in INTERESUL pensionarilor militari. Am fost impreuna din primele zile! Cand am vazut ca mi se pune pumnul in gura, ca sunt mintit si tratat ca un dusman [deoarece am cerut public un BILANT CONTABIL pe primele 6(sase) luni], am plecat din SCMD prin demisie publica, dar am ramas cu sufletul si mintea alaturi de miile de colegi!

      Ștergere
  4. Raul se va opri de la sine ! Pe scara blocului in care locuiesc, 11 vecini sunt pensionari militari ! Acu un an si ceva, toti eram in sindicat, iar unii si la ANCMRR ! Dupa ce la vreo 6 le-a crescut, si-au bagat pula in el sindicat ! Vreo 3 , cu ele mai blegite, s-au lasat pagubasi, s-au resemnat si n-au mai platit cotizatia ! Se saturasera de dus la sindicat, pentru fiecare decizie noua de pensionare, mii de hartoage, care in esenta erau aproape aceleasi ! Cica asa cerea casa de avocatura Zgalca si Chizdulca !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma gandeam ca boul ca poate frun analistic mai tare in clanta, va trage o concluzie ! Pula !
      Concluzia e ca, asa cum am mai ramas doar 2-3 speriati din bloc prin SCMD, ca fraierii, insa si noi stam cu pulile in mana pregatiti sa ni le bagam in el sindicat, asa e la nivelul intregului sindicat !
      Eu m-am "inrolat" in aceasta structura exclusiv pentru speranta ca imi va rezolva problema pensiei !
      Acusica, ca nu mi-a rezolvat nimic, eu nu ma mai inhaitez cu astia !
      La fel si ceilalti vecini ai mei, care am mai ramas prin sindicat, de amorul artei !

      Ștergere
    2. Orice om de buna credinta, cu ceva minte in cap,
      vede si "simte" ca actualul ministru/Guvern, a inceput reparatiile la ce au stricat altii, existand premise ca la 01.01.2013 sa se inchei din punct de vedere LEGAL operatiunea, uramnd ca pe parcursul lunilor urmatoare sa fie recuperate "toate" pierderile! BUN! OK!

      Atunci, intrebare: Ce mai cauta PENSIONARII MILITARI in strada??? De ce ies acestia la drumul mare??? Cred ei sau altcineva ca ar fi chemati de "popor" sa le rezolve problemele??? Sa fim seriosi! Ca sa vezi ce crede/vrea "poporul", citeste comentariile online din "alta" parte/parti, cu privire la SCMD, Dogaru!

      Ștergere
    3. Domnu...o sa raspund, iar unul o sa-mi umple muya de respect, nu pe motiv ca as avea fro dreptate, ci pen' ca mi-am gasit sa vb cu adminu' pe plus !
      Pensionarii militari sunt acasa ! In strada sunt oportunistii sindicatului, aia care-si trag salarii de jde milioane pe luna si alte beneficii ! Mai sunt cate 2-3 ademeniti de pe la birourile operative, alde Pitesti-sa traiesti, care mai primesc cate o prima de la centru si cam asta e tabloul ! Cand am zis ca, in timp ce era o pichetare de-a lu doggy la Leu, iar eu ascultam in troleu urarile de bine ale civililor la adresa pensionarilor militari, de imi venea sa cobor pe usa de incendiu, nu am glumit !

      Ștergere
    4. PMT,
      Imi face placere sa dialoghez, sa discut!
      Stiu sa respect opinia interlocutorului, participantilor la dialog, chiar si atunci cand mi se spune ca nu am dreptate! Vreau sa stii insa, ca cel mai tare ma enervez cand cineva asista la discutie, dar ... nu-si exprima nicio parere. Poporul, in intelepciune-i milenara, a gasit o explicatie: si tacerea este un raspuns! Ce vreau sa spun??? Prea multi si foarte multi au TRECUT pe aici, dar relativ putini, sa nu zic foarte putini, au intrat IN DIALOG! De ce oare?

      Ștergere
    5. @Admin.
      Eu trec pe aici aproape zilnic dar ce sa mai spun ? Stai sa vezi ce raspunsuri primesc si acuma.

      Ștergere
  5. Asteptam cu nerabdare ceva muye de la Don Curdeleone, in timp ce Kioru e in drum spre cotroceni !
    Iar lu doggy si ai lui-hotii sindicatului, pichetare indelunga ! Pichetarea aiasta e cacum te-ai arunca in urma trenului, adica are o incarcatura deosebita pentru societatea civila !
    Picheteala placuta si megafonul aproape de muie ca sa auda tot poporul !

    RăspundețiȘtergere
  6. PMT.zice...,,Eu m-am "inrolat" in aceasta structura exclusiv pentru speranta ca imi va rezolva problema pensiei !
    Acusica, ca nu mi-a rezolvat nimic, eu nu ma mai inhaitez cu astia !
    Parca ziceai ca nu esti pensioar suge-mi-ai vulva cand est rosie ca trandafiru??!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ti-am zis ca ai picat ca boul in plasa ? Tot o tii una si langa ca boul ! Da parca am zis ca nu-ti mai raspund
      Cand te-ai trezit pe-aciulea, buey...

      Ștergere
  7. Numarul protestatarilor de la Izvor se apropie de milion ! Fortilii de ordinii deja sunt coplesite ! S-a cerut sprijinul armatii de la meapene cu tehnica de ultima generatie din dotare: microbuzele Tudor 105, cu bordul de lemn masiv, toturismele de teren ARO ROVARS 6ori6, daciile 1300 L de la politia militara si otobuzele RD promotie 1976 !

    RăspundețiȘtergere
  8. Pai io scriez da' tu PMT-ule nu vezi ca deja esti in calduri si amantlacuri cu adminu'deja ai ricat coada,sa ti-o'nfiga
    Iote ce scria chiar la sf. paginii anterioare!!
    Da apropo,tu esti sau nu iesti pensionar,?Nu de altceva dar io dau muie mai bine daca-ti scoti placa.....stii tu sa nu ma zgarii:

    Anonim27 august 2012, 16:08
    SSCMD....SCMD...SCMD.....iesiti alaturi de popor!!

    Răspundeţi
    Răspunsuri

    Don Corleone27 august 2012, 17:28
    nu poate bai prostovane ca e SCMD-S.R.L auzisi???... SRL adica pa profit ,daca iese banu,misca daca nu NU!!

    Ştergere

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Doar nu esti lovit la tampla ! Numa putzake ala ma vaneaza de-o juma de zi sa vada si sa arate lumii ce sunt eo !

      Ștergere
  9. Decizia CCR a fost citită. Băsescu se întoarce la Cotroceni.
    ========================
    Decizia CCR de invalidare a referendumului a fost citită în Plenul Parlamentului. Din acest moment decizia va pleca la Monitorul Oficial iar Traian Băsescu va reveni la Cotroceni.

    “Decizia CCR încalcă principiul democratic fundamental, anume acela că democraţia se exprimă prin votul cetăţenilor. Am hotărât să părăsim sala în semn de protest”, a precizat liderul deputaţilor PNL, Călin Popescu Tăriceanu, la ieşirea din sala de Plen.

    Propunerea senatorului PNL, Ioan Ghişe, de amânare a şedinţei de Plen, a fost respinsă. Decizia a fost luată cu 20 de voturi “pentru” şi 196 de voturi “împotrivă”. Parlamentarii PNL au părăsit sala în momentul în care judecătorul Ioan Minea a început să o citească.

    Senatorul PNL Ion Ghişe ceruse supunerea la vot a două propuneri a două propuneri prin care să se constate neîndeplinirea obligaţiilor din partea Curţii Constituţionale. “Cerem să anulăm timp două zile acest subiect pentru a da timp CCR să analizeze din nou situaţia”. Ghişe susţine că decizia CCR e consultativă şi nu impune efecte. “Principala obligaţie a CCR în materie de referendum nu este acum îndeplinită prin prezentarea în faţa noastră a unui raport”.

    RăspundețiȘtergere
  10. Toatii carilii de teve s-au tirat la Leu unde mitingul este in toi !
    Se anunta o participare masiva si din teritoriu ! Filialele din Moldova vor participa cu cel putin 5 membri, din care 4 de la Botosani si unul din gara Focsani ! Transilvania va veni cu alti 2-3, in frunte cu palincarosu care-mi suge osu si in dos cu curdeleu, sa i-o trag mereu !
    Oltenia nu participa la aceasta picheteala, ca cica ea a fost la vot cu referendul si si-a facut treaba !

    RăspundețiȘtergere
  11. Uai...a aparut domnu lector de stiinte juridiciare de la pulano10, steliopula, buey ! S-a strecurat ca motanul...si zbang ! Tare omu la clantzuka, el ne tine treaza memoria cu chestii din arhive...

    RăspundețiȘtergere
  12. Buna ziua Dl. Burcu. Afirmati ca:"....Prea multi si foarte multi au TRECUT pe aici, dar relativ putini, sa nu zic foarte putini, au intrat IN DIALOG!" Si apoi intrebati: "De ce oare?". Cum, chiar nu stiti?.Oricum va reamintesc.Pentru ca pe blogul condus de dvs.nu poti comenta nimic fara ca cineva sa nu te injure, sa nu te jigneasca, sa nu-si bata joc de tine, sa nu te atace etc.Si stiti cei mai rau?.Ca toti sunt Anonimi.Nu au curajul nici macar sa te infrunte corect, in fata, cu argumente. Acelasi cititor constant al Romaniei Megalititce.Dragos Icleanu

    RăspundețiȘtergere
  13. ...cine se aseamana se aduna... Nu ca am eu ceva cu cel comentat in articolul acestei cocoanei, dar constat ca numara asa ca si o alta ......matematiciana de frunte...
    ...biiiiis cucoana, poate asa te destepti...


    P.S. ...administrator blog, nu este asa ca nu am suparat pe nimeni...deci daca esti corect lasa la vedere rindurile de mai sus, este o opinie personala!

    RăspundețiȘtergere
  14. Domnu Dragos, m-ai lasat fara replica, zau ca tre sa ma repliez ! Unde pula mea vezi tu ca toti sunt anonimi, chiar asea ne desconsideri ? Pai Cezar maimucles a lu' falus e anonim ? Curdeleu din Bartolomeu e anonim ? Nu, el e muci tot timpul ! Tigri unu-doi, sa m-apuci de-un coi, e anonimi ? Da palincarosu-care-ti doneaza osu, sau snaipar oan, e anonimi ? Da Steliopula de la pulano10 intre craci, e anonim ? Da Slinder cu lista cecere e anonim ? Da sutilii de comentatori care se semneaza anonimi e anonimi ?
    Da eu, PMT, sunt anonim ?
    Ai buba la cap ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da nu ma bag, ca omul nu a vb cu mine !
      De zis totusi ca domnu Dragos are curaj ! E printre putinii care a avut curajul sa urle, la propriu, in adunarea generala a filialei de la 6 ca unde-s banii de la sindicat si de ce nush ce general fute o masina pe banii prostilor, alimentand intr-o singura zi, de la aceeasi pompa, de jde ori !
      Stie el ceva dom Dragos asta, aciulea sunt de acord cu muskiul lui, insa tot ii umblu o tara la mestecatoare...

      Ștergere
    2. pmt, esti un labagiu, degeaba te dai coios, se vede de la o posta. si mai umbli si in pijama portocalie. ti-am raspuns cu vorbele tale ca sa intelegi. ghiolbane!
      O veche cunostinta de pe blog.

      Ștergere
    3. Ei, si ? De parca as fi singurul labagist din republica !

      Ștergere
  15. Daca cei ca pmt , tpm , motanelul cacacios , curdelonul , sintem militarii in rezerva ... atunci , asta este situatia ... ne meritam soarta .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu toti e ca noi, feri doamne, bate in lemn ! Ce dracu omule, armata in rezerva e formata din foste cadre active valoroase, sefi de promotii de o inalta probitate morala, oameni unul si unul, cu origini sanatoase, de o cultura vasta, oameni cu frica lu' Dumnerzeu, iubitori de frumos, repere de necontestat in cotidianul vietii de pe scara blocului, castgatori de olimpiade scolare in liceu, profesionisti de un inalt renume al caror nume, la majoritatea dintre ei a ramas inscris in galeria sefilor si comandantilor umeurilor !
      Cum dracu de ti-a trecut prin minte asea o grozavie, zau !
      Imi este rusine de mine, o sa-mi cer scuze public ca am viciat soarta rezervei armatei intr-un asa hal !

      Ștergere
    2. Sa-mi sugi pula

      Ștergere
    3. Da buei, vezi ca te descurci ?

      Ștergere
    4. @PMT
      vezi ca ai uitat de sinergia faptelor,in pula mea!

      Ștergere
  16. Bine ca va gasirati sa ma ciuruiti pe mine, in loc sa rumegati articolul de mai sus, a lu doamna Gabriela Lupu, care zice ca ati tocat frunze toata viata, nu ati produs nimic, ati mancat banii tarii de pomana si v-ati batut joc de pifani punandu-i sa spele veceurile cu periuta de dinti !
    Eu cred ca are dreptate pe undeva ! Cu exceptia alora de prin unitatile de diribau care, sa zicem, erau sortiti santierelor de constructii de locuinte, drumuri, poduri, cai ferate, sisteme de irigatii, pe la carbuni si pe unde se mai muncea in 3 schimburi, ceilalti se jucau de-a razboiul, ba prin cazarmi pe harta, ba prin poligoane, cheltuind anapoda miliarde pentru apararea tarii, impreuna cu intregul popor: 30 si de ani au aparat tara de criminalii imperialisti, care tot atacau din vest, pe poarta Muresului, si vreo 20 de ani, de comunistii din est, care tot ataca de pe aliniamentul Prutului !
    Si, in timp ce armata s-a redus de la cateva sute de mii la cam un stadion mijlociu de divizia Be, invatamantul militar s-a dezvoltat in draci ! Academia de razboi a devenit Universitate nationala de aparare, dar tancuri ioc, avioane pula, iar flota nu mai are tunuri ! Dar pregateste doctori in stiinte militare, cu miile!
    Avem institute de menegeri cu duiumul, insa noi facem ofiteri pe filiera indirecta la foc automat! Am ajuns ca inginerii absolventi ai Academiei Tehnice sa stea acasa ca n-au functii !
    Generalii infunda puscariile iar altii stau la coada cu zecile, si voi m-ati gasit pe mine !
    Are dreptate doamna aia ca ati impins aerul cu pieptul prin cazarmi !
    Eo drept sa spun nu am niciun merit ca ofiter activ ! Nu retin ca in 33 de ani sa fi facut ceva ce poate fi aratat cuiva ! Am frecat-o prin unitati, cand pe baza de "Program zilnic de activitati", cand pe baza de "Fisa postului".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ca sa nu mai zic de betiile si depravarile crunte de prin unitati, furturi de carburant, armament, alimente, de morti cu miile prin santiere si schiloditi ca pe timp de razboi, de mita, spagi pentru orice si la oricare nivel, etc...de promisiunile unei armate tip NATO care au devenit amintiri,etc

      Ștergere
    2. Mai adaugati voi si era controalelor interminabile, cand comisiile stateau la rand ca s-o ia prin unitati la beute, chiolhane si pachete de-ale gurii pentru acasa, perioada cand chemarile in activitate erau la mare moda, de te trezeai cu cizmarul unitatii adjutant peste noapte, iar cu contabilul maior la finante in toata regula, si o sa aveti ce va trebo !
      Astiam am fost cu totii, indiferent daca vorbim sau nu porcos !
      Stiti voi mai multe

      Ștergere
    3. Pizda Matii Timpitule ...
      Asa , idiotule , baga tare . Sa vada si sa te laude lumea (chiar si Bulionita) ca cit de tari sinteti voi in limba_j ...
      Da materie prima de mincat cacat la cei care abia asteapta sa mai muste de cur la militari !

      Ștergere
  17. da, nea dragos icleanu,eu va cunosc mai de multisor(ma scuzati ca nu va spun "bai colonele")dar mai renunta dreak in pula mea la aerele astea de domnisoara virgina, dar fututa-n gura de nu se mai poate(ca doar ramane virgina nu??)
    Si mai renunta la aerele de printisor ultragiat ca oricum esti cu pluta dpdv contabil.Ca ai facut scandal la SCMD SRL e bine,dar ai facut-o superficial si in secunda doi ai facut faassssss.Si stii de ce ?Ca sa lasi portita de intoarecere la dogy' lasand mesajul ca ai futut cu pula indoita,si se putea si mai rau in speranta unei reintoarceri pe cai mai mari.
    Ete pula ca dogaru nebun cum e te-a executat scurt si tu acum iti lingi curu de ciuda ca n-ai mers pana la capat.Si nu te mai izmeni atat ca te faci maro la cur
    PS Reiau: dpdv profesional esti varzaaaa,erai omul perfect pt dogy,dar ai vrut sa arati adevarul,si pe ala l-ai aratat kaka-maka penca nu ai nici meserie nici caracter in tine.In rest ramai cum ai fost toata viata....un fal de plastilina transformata in kalasnikov de carton cu gloante din basini
    Hai Pa "gentlemapule"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. bAI VERE SI TU AI DREPTATE BAGA-MI PULA PE TEAVA DE TUN

      Ștergere
    2. La un moment dat al existentei pe pamant chiar se discuta in unele cerce ca, acest personaj, va produce oarece nebunie la varful sindicatului ! Lucrurile pareau sa dea sperante barfitorilor, mai ales ca filiala 6 a fost exclusa din schema, trimisa in exil, iar pagina de net blocata !
      Ti-ai gasit-o !
      Cica inspre binele sindicatului, s-a ingropat securea iar domnu Dragos a ramas cu ea in mana !

      Ștergere
    3. Cu pula in mana si cu vorbele nemestecate, ca sa nu intelegeti gresit !
      Acu a devenit un fel de analizator politic pe unele bloguri, unde nu-l injura nimeni !

      Ștergere
  18. ei aCUM AI DREPTATE SUGE-MI OSUL

    RăspundețiȘtergere
  19. Miau, mîrrr, hîrrr, scîrţţţ, pîrţţţ! Sara bună la poporul ZOO + 9! Pe care-l mănînc primul? Că văd că sunt unii agitaţi tare pe-aciulea şi care tulburează ordinea şi liniştea publicului nostru. Aşijderea văd personagii vechi care au trădat cauza comună a onorabilului nostru stabiliment, iar acum vin cu reproşuri la adresa Înaltei Curţi de Casaţie şi Creaţie a ZOO et. 9! Nu uitaţi drag popor înaripat, tîrîtor, păros-în cur ros, că noi avem o Constituţie votată şi aprobată aici pe acest blog, cu o majoritate zdrobitoare de peste 92%. Si-atunci despre ce vorbin domn" Dragoş? Nu ştii dictonul: "Vox animalis, vox dei, nihil derbedeii"? Pe cei care se consideră nedreptăţiţi de prezenta noastră Constituţiune, îi vom băga la bulă, iară după vor plăti cauţiune!

    RăspundețiȘtergere
  20. Iaca, mai comentati si voi !
    Civilizat si fara injuraturi, asa cum isi doreste latura buna !
    Eo 48 de ore nu ma mai bag la comenturi, sa vad, o sa crap ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hi, hi, hi ...
      PMT, a plecat iar cu cercu pe sensu ... !
      Bey, asta evadeaza periodic de la sarviciu!
      Trebe sa-l penalizam! Ii dam ceva plantoane??

      Ștergere
  21. Si cum aflam in primele 8 ore?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Crapa pe dreaku!!
      Sta pitit p'aci, pe dupa monitor!

      Ștergere
    2. PMT-uleeeee....
      Ia mai baga tu ceva....
      Ca io vad vreo 5 care stau pititi si asteapta ceva nou, sa poata dormi bine, cu vise frumoase si ce mai vor ei de bine!

      Ștergere
  22. las c-a mai zis Pula Mea Tare ca nu injura o zi intreaga si dupa 2 ore era la gura lui mai rau ca-n pizda la ciclu.
    Vrei sa vezi PMT-ule cum te-ai tinut de cuvant?Iti arat mintenas,ca si io zic dupa ce sting o tigara,gata e ultima si in acest timp o si aprind pe urmatoarea c-am ramas si fara penzioara in pula mea din cauza fumatului,ca la mine e pensie d'aia de bun simt de biban,nu de bosorog cu ani armata cat piramida lu' keops,t-ai dreak da nehaliti lacomi

    RăspundețiȘtergere
  23. Cred ca tovarasul comisar de gardieni de puscarie a primit sarcina sa besteleasca cit mai tare armata pe bloaga lui .
    Si si-a facut o echipa (dintr-un singur postac cu multiple nume ... s-ar putea sa fie chiar el insusi) cu care trage din toate pozitiile .
    Sub masca unor discutii libere si libertine improasca cu cacat tot ce inseamna militar si armata ... cu sprijinul neprecupetit al unor jigodii ca curdelonul si motanelul cacacios , care se pare ca au fost si prin armata , dar nu militari ...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey Paraipane, tu ai cumva buba la cap? Ha, ha, ha!!! Ce mica-i lumea asta si suprapopulata de ghertzoi! Muey, suntem mai multi nu unul singur, kkciosule de Urziceni!

      Ștergere
    2. Bey dobitocule,
      Mare Dobitoc mai poti sa fi!

      Ștergere
    3. Cioropine fii cuminte ca ti-o tragem drept la dinte!

      Ștergere
    4. Buey,
      Armata, nu inseamna paranoici ca Dogaru & gasca lui.
      Pe asta vad ca nu vrei sa-l vezi dobitocule, ce a putut face si unde a dus (de rapa) toti pensionarii militari??? Buey dobitocule, din cauza lui Dogaru, maine-poimaine o sa-ti taie astia la si din pensie, de-o sa-ti sara capacele prin parcare!

      Ștergere
    5. Dogaru asta vrea vere! Pensii taiate, ciopartite din variate motive, an de an! Pai cum sa vrea el rezolvarea in bine a tuturor problemelor pensionarilor? Ce dreak, vrei sa ramana fara clientela? Tocmai acum cand s-a invatat la bani fara numar, fara numar ??? Bey, dar prosti mai trebe sa fiti!

      Ștergere
    6. @Anus 22:56
      M-am uitat in jur, pe blog si inafara de tine nu vad alt dobitoc. Pe Dogaru ala al tau baga-ti-l in kur limbricule!

      Ștergere
    7. Buey cacatule, ca-mi bag pula in cuvantul meu, da nu ma pot abtine sa nu-ti fut una peste bot !
      Unde vezi tu ca se improasca armata cu cacat, buey boratura humanoida !
      Arata-mi un singur lucru care nu este adevarat si eu mi-l bag in cur, buey strapezitule !
      Cel putin cacatul pe care-l tot mananc eu zi de zi, care pute prin cazarmi de-ti indoaie nasul, se vede din avion ! O sa scriu despre toate nemerniciile care s-au intamplat si se intampla prin armata pana o sa ma plictisesc si eu !
      Nu se improasca cu cacat, boule, se spun lucruri care s-au intamplat si se intampla !
      Stiu ca actualul ministru mai citea pe aici ! Acu nu are timp, insa sper ca macar un labagiu de ala cu urmaritul presei sa citeasca si sa-i aduca pe masa ministrului rezumate de pe aici ! Poate daca n-o sa mai dosim cacatul pe sub covoare si n-o sa ne mai facem ca ploua, o sa ia cineva masuri in cele din urma !
      Ti se pare ca noi am improscat cu cacat armata sau boul ala care a fost ministru pana mai acu cateva zile si care a imprastiat gradele cu furca, de am ajuns ocara televiziunilor !
      Ce s-a intamplat in ultimii 15 ani in armata, raul care a fost produs militarilor in acesti ani de destructurare masiva a unitatilor, concomitent cu cohortele de parveniti chemati in activitate peste noapte, jegul politic care a patruns adanc in corpul generalilor, nu va putea fi reparat nici in 30 de ani de acum inainte !
      Tu-ti gatzii ma-ti !
      Bine ca a avut curajul un locotenent sa tipe in piata despre nemerniciile din armata, iar noi sa stam ca blegostinele, sa nu cumva sa ne luam de porcariile care colcaie in sistem ! Sa vorbim frumos, ca altfel pare a improscare cu cacat si e pacat !


      Ștergere
    8. Si tot lu strapezitul ala de la 22:41 ! Cum adica "masca unor discutii libere", buey floaca ! Unde vezi tu masca aciulea !
      Ce nu este adevarat si pare a improscare cu cacat, sub o masca, faptul ca vom fi armata NATO, promis acu 10 ani, si care s-a dus dreacu ? Ca majoritatea cadrelor militare spera la banii de echipament pentru a-si putea permite un concediu, sau sa-si ia o plasma, cum au totzi ghertanii manelisti ? Ca aviatia militara ramane fara avioane ? Ca s-au umplut unitatile de filiere indirecte ? Ca absolventii academiei tehnice erau cat pe ce sa ramana fara post ? Ca se cheltuie bani de-a'mproasta cu niste cacaturi de legitimatii militare pentru rezervisti, in loc sa se modernizeze, de exemplu, un camin militar unde locuiesc zeci de cadre militare cu tot cu familii ? Ca Dogaru ne-a bagat intr-un cacat suprem, cum nici nu speram ?

      Ștergere
  24. capace??care capace?? asta n-are capac nici la devla ca in vid nu e necesar

    RăspundețiȘtergere
  25. tigri2 spunea...
    27 august 2012, 19:47

    Aplicatia lui ioan Ghise mi-a produs o repulsie totala.Am revazut Brasovul,in amanunt,dupa 20de ani locuind aproape 10zile printre oamenii lui ,printre necazurile si nevoile care-i impovareaza pe oameni.Tractorul,Rulmentul,Autocamioane si altele arata ca dupa bombardament,distruse si cu haurile geamurilor crapate catre nicaieri,oameni incovoiati denevoi,fara a schita un zambet te privesc pierdut din umbra lacrimilorce vor sa navaleasca,odata erau oameni veseli si mandri,dar acuma sub obladuirea unor oameni ca Ghise au ingenuncheat,i-au ingenuncheat lipsurile.Din perla Ardealului a ajuns un oras aproape in agonie.marele CET ,printre cele mai mari din tara a incetat sa mai incalzeasca apartamentele primilor revolutionari[adecvaratilor revolutionari din 1987]din lipsa de fonduri si dintr-o proasta administrare,preturile alimentelor sunt uriase in aceasta zona[cu 30% mai mari decat la Urziceni,iar Ghise ce face ,afiseaza un ranjet de satisfactie ca a descoperit o gaselnita sa-l impiedice pe base sa ia tronul...?Rusine !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CEZAR maimuca spunea...
      27 august 2012, 21:12

      Zice Motanelu KKacios si un pic Schizoid ca si RH_.,,,Tractorul,Rulmentul,Autocamioane si altele arata ca dupa bombardament,distruse si cu haurile geamurilor crapate catre nicaieri,oameni incovoiati denevoi,fara a schita un zambet te privesc pierdut din umbra lacrimilorce vor sa navaleasca,odata erau oameni veseli si mandri,dar acuma sub obladuirea unor oameni ca Ghise au ingenuncheat,i-au ingenuncheat lipsurile.Din perla Ardealului a ajuns un oras aproape in agonie.marele CET ,printre cele mai mari din tara a incetat sa mai incalzeasca apartamen"..Da pe astea cine le-a facut ? Nu unii pe care-i injuri putin mai sus ...adica aia rai ..comunistii

      Ștergere
  26. maimuca tot maimuca cu creierul cat nuca!!
    tigri 2 are dreptate cu o singura observatie....multe din cele de mai sus nu mai exista de loc.In aceste zile fosta Hidromecanca e pusa la pamant -la propriu chiar in aceste zile.Zomot infernal,nori de praf imensi,pereti intregi de beton prabusindu-se dintr-o lovitura,lumea beleste ochii cu mirare,si iata ca va apare o cladire de birouri ultramoderna,nefunctionala si pe care n-o va inchiria nimeni.Dar banii se spala/albesc voios si cu spor.
    Nu tipati ca nu-i mana lu'scripcaru,e ordin da la guvern.Cin sa fie cin sa fie??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, eo cred ca "tovarasul comisar de gardieni de puscarie", care a primit sarcina sa besteleasca cit mai tare brasovul pe bloaga lui si sa umple de cacat societatea civila, asea cum se exprima teligenta aia nativa de la 22:41

      Ștergere
  27. O zi buna ! 28 august sa va aduca numai bine !

    RăspundețiȘtergere
  28. Va doresc succesuri, doua zile m-am scos!
    De data asta pe bune !

    RăspundețiȘtergere
  29. Ce dreak facurati ma,
    Ma bagarati "dujmanu" de clasa??
    Elementu' subversiv al ce vrei si ce nu vrei???
    Aloooo, desteptarea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In conceptia lu domnu ala, noi aciulea cica inventam niste cacaturi, cu care improscam sistemul care ne-a crescut, ne-a dat sa mancam si ne-a futut un sut in cur, ca sa traim si noi decent ca toti militarii din NATO ! Sau, hai sa nu sper asa de sus, macar cat zdrentean ala de la CeCeRe care le cumuleaza pe toate: si de handicap, si de serviciu si un mic salariu !

      Ștergere
    2. Si ca umilinta sa fie totala, mai zice domnul ala ca toti de aciulea am fi, in cele din urma, doar unul singur, cu jde nume supt acoperire si numai curdeleu si motanica cacacios ar fi niste jigodii care sprijina improscatorul de cacat !

      Ștergere
  30. Sper cacu asta s-a lamurit si domnul Dragos Icleanu ca nu noi ne legam de oamenii buni si pasnici si ca aici comenteaza oricine doreste, oricand si orice ! Numai domnul er hash pozitronic Robert de la Honved nu mai comenteaza, pen ca nu mai vrea sa discute cu cei care au veceul in fundul gradinii si care nu vad iminenta interventie brutala a Rusiei in politica sindicatului lu' Doggy

    RăspundețiȘtergere
  31. Baaaa sa-l iertam pe rapanul ala de la 22:41 ca sireacu nu-i de-al nost' Cre ca se rataci. Voia s-o ia spre SCMD, dar a luat-o-n buba.
    Hai NB la ZOO + 9! Anus ratacit sa ne scarpini la oua!

    RăspundețiȘtergere
  32. Hai NB, mai ales ca am de ce visa frumos: de la 1 ianuarie 2013 iar intru pe mana DeFeCeului ! De data asta sa ma reevalueze, in vederea reconstituirii !
    Atat m-au futut guvernele astea de vreo 2 ani cu recalcularea, regularea, returnarea, amnistia, bla-bla, ca nu mai conteaza inca un futai !
    Numa sa nu Doamne feri s-o iau in buba fara rost din cauza lu Doggy, ca vad ca nu se astampara !

    RăspundețiȘtergere
  33. Merg sa iau un Alupigus Forte Plus, cu zeama de GaOZ de la Curdeleone dintre craci unde am dreptul doar sa taci si-o rog pe baba ca, dupa ce-mi leaga manecile de la camasoi strans la spate, ca sa nu mai pot misca, sa-mi toarne pe gat, fortat, snapar oan-ciu palincaroase ca poa adorm si tac dreaq odata !
    NB !

    RăspundețiȘtergere
  34. Neata buna !
    Buna-i o pula !
    Ca tot ala cu trompeta aia rosie e in cap de afis !

    RăspundețiȘtergere
  35. Ma cearta un domn ca sunt un fraier ca tin neaparat sa arat ca un idiot ce limbaj folosesc unii militari, ca e rusinos pentru niste oameni cu nitzica scoala sa vorbeste asa, ca lumea civila isi face cruci cu 2500 de rotatii pe minut si ca un idiot tot dau materie prima de muscat de cur militarii -atat pe cei fosti ai Republicii Socialiste Romania, in prezent pensionari onorabili, cat si pe cei actuali, ai Romaniei democratice, stat membru NATO cu drepturi depline si mai egale intre toate statele, viitor spatiu Senghen !
    Am vrut sa raspund azinoapte lu domnu, da m-am abtinut din rasputeri si acusica constat ca rau am facut: m-am constipat !
    Domnu, va rog nu va mai faceti rau la ficat ! Faptul ca am trait in acest mediu peste 30 de ani, nu inseamna ca sunt si un exponent al lui si ca ar trebui sa fiu in limba pentru sistemul care m-a hranit !
    Nu vreau, ei si ? O sa urluu ca descreieratul despre toate relele si cangrena care au pus stapanire pe sistem, de poate se aude si la aia de la baza militara din Honolulu, nu numai la civilii de aici !
    Ce sa-ti spun, sa vorbim frumos pentru ca citesc si civilii, muscatori de cururi militare, si ne facem de ras in fata societatii, care ne priveste ca pe un pilon al stabilitatii, al doilea ca incredere dupa biserica, intruchiparea ordinii si disciplinei, fantana izvoratoare de caractere...
    Sa vorbim macar noi frumos, nu ? Macar noi s-o fofilam la nesfarsit si sa ne apucam sa scriem epigrame pe aici sau s-o punem de-un cenaclu, ceva !Ca pana si ditamai presedintele are apucaturi de gaozar si tiganca imputita, de s-a speriat pana si conu Barosu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai , spune asa , boule constipat : ai trait peste 30 de ani in sistemul militar , dar nu te simti ca un exponent al lui . Atunci de unde stii despre cele ce le spui steli p-uleo ? Din auzite de la Romania Libera si alte fituici gaozeresti ? Daca au fost , si sint , si cazuri ca cele pe care le vinturi tu pe aici , si daca nu te consideri exponent al sistemului , de ce le generalizezi pina la a le prezenta ca fiind caracteristica definitorie a sistemului (cred eu ca aceleasi timpenii le vinturi si prin locuri pe unde abia se asteapta mirlanii spuse din interiorul sistemului) ???

      Ștergere
    2. Domnu, eu vb frumos, daca ati observat !
      Doi: cum vreti sa va explic mai clar ? Ia, poate intelegi matale:
      "EXPONÉNT, -Ă, exponenți, -te, subst. 1. S.m. și f. Persoană sau grup social care reprezintă și apără o idee, un curent etc."
      Am zis clar ca am fost in sistem dar nu sunt obligat sa-l pup in cur !
      De ce esti rau !
      Uite ca nu vreau si basta !
      O zi buna!

      Ștergere
    3. Eu mi-am terminat contractul cu sistemul in cel mai onorabil mod ! Nu mai sunt obligat sa-l clantanesc de bine ! S-o faca cei care au devenit, colonei, direct din absolvent !
      Eu cand vreau sa fluier, injur !
      O zi excelenta !

      Ștergere
  36. Bai P(ula)MT spusesesi tu (PMT27 august 2012, 21:53) ca nu mai maninci rahat vreo 48 de ore !
    Ce fel de socotelnita ai boule , daca de la PMT27 august 2012, 21:53 pina la PMT28 august 2012, 08:27 au trecutara patruzecisiopt de ore ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am mintit ca un porc, sunt lipsit de caracter !

      Ștergere
    2. Gresit ! Nici macar pana la 8,27 cum repede ai citit tu, din 2 in 4 !
      Cele 48 de ore au fost de la 21,53 la 23,17 !
      O zi buna !

      Ștergere
  37. Se asterne fasul peste tara lu' Dorele !
    Zbierete, urlete, suspendaci si suspendari, referend de "mana intai", milioane de euro cheltuite cu eficienta maxima, liste, macovei, cecerei, merkeli si barosi, procurori cu biblii, demisii si remanieri, mini-recensamanturi, pivnicerese, dogary instigatori, cesemei, amenintari d'ale danileatza cu musteatza, luari de act de demisie, sedinte extraordinare... fasss total in tara lu'Dorele !


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inapoi la baseul ales de popor, suspendat, repus presedinte, reales de popor, suspendat iar si din nou repus presedinte !
      Strasnic ! Nu cred ca s-a mai existat asea ceva pe pamant !
      Nu suntem prostani destul, pana nu suntem si fudul !

      Ștergere
  38. Neatza Buna la ZOO + 9!

    RăspundețiȘtergere
  39. Aspazia Cojocaru acţionează în instanţă Antena 3 pentru "prejudicii morale"

    "Mărturisesc că nu aş fi dat acest comunicat de presă dacă referirile făcute la adresa mea de către unii angajaţi şi invitaţi ai unor posturi TV nu ar friza absurdul şi în special ai Antenei 3.
    Am fost votată ca judecător la Curtea Constituţională în Camera Deputaţilor în anul 2004 cu 192 de voturi de către PSD, PNL şi PDL la propunerea PSD.

    Nu am făcut şi nu fac politică.

    Sunt profesor universitar, doctor în drept, autor şi coautor a multor lucrări, studii şi articole juridice. În calitate de coautor a uneia dintre lucrări am primit premiul Academiei Române „Nicolae Titulescu”.Am o viaţă şi activitate profesională de care sunt mândră, dovadă fiind rezultatele obţinute în şcolile pe care l-am absolvit, aprecierile profesorilor mei, ale colegilor şi ale miilor de studenţi pe care i-am avut. Stabilirea de către CNSAS în februarie 2007 a faptului că aş fi fost colaborator al securităţii s-a datorat unor informaţii inexacte şi eronate prezentate plenului C.N.S.A.S. de către serviciul de documentare al acestuia. Până în luna aprilie 2007 nu am cunoscut acest verdict pe care l-am contestat cu acte şi martori, chiar cu persoana în dosarul căreia s-au găsit cele două declaraţii date în două zile consecutive şi de care aveau cunoştinţă mare parte dintre colegii mei de la Institutul de Cercetări Juridice. Contestaţia a fost admisă de către C.N.S.A.S.

    Este adevărat că Sojust a atacat în instanţă ultimul verdict al C.N.S.A.S. care l-a infirmat pe primul, dar aceasta s-a datorat faptului că SOJUST nu cunoştea conţinutul dosarului. Nu cunosc niciun membru al SOJUST.

    Curtea de Apel Braşov, care a judecat contestaţia SojustT, a decis că nu am colaborat cu securitatea, ci dimpotrivă că am fost anchetată de securitate în legătură cu plecarea definitivă din ţară a unei colege de la Institutul de Cercetări Juridice care făcea meditaţii la limba germană cu fiica mea.
    Nu am participat, din motive obiective, la şedinţa Curţii Constituţionale din 2007 cu privire la suspendarea Preşedintelui României.

    În legătură cu o aşa-zisă implicare a mea în dosarul privind persoanele care falsificau lucrări la Facultatea de Drept Bucureşti, precizez că nu am fost niciodată audiată şi nici anchetată, cu atât mai mult condamnată. Am fost citată o singură dată în instanţă, ca martor.

    Fără a încălca Legea de organizare a Curţii Constituţionale în sensul divulgării participării la vot a celorlalţi judecători, opinia publică dar mai ales pensionarii trebuie să ştie că, de exemplu, am fost unul dintre judecătorii care au votat împotriva tăierii pensiilor; Pentru menţinerea pensiilor de serviciu sunt singurul judecător care a făcut opinie separată; Sunt judecătorul care a propus ca pensiile peste 740 lei să nu fie impozitate la întreaga sumă.

    Aceste rezolvări nu au venit de la politicieni sau organele statului, ci de la Curtea Constituţională a României. Dovadă sunt deciziile.

    Precizez că nimeni nu mă poate determina să încalc legea indiferent de gradul ameninţărilor, metodele folosite şi din partea cui vin.

    Pentru lipsă de corectitudine, îmi rezerv dreptul să acţionez în instanţă posturile TV care au procedat la aceste defăimări şi a persoanelor care s-au exprimat mincinos la adresa mea, creându-mi mari prejudicii morale mie şi familiei mele".

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curat murdar! Futui gura mamei ei de tara! Ne conduc tilharii, hotii si derbedeii!

      Ștergere
    2. Cica :"Curtea de Apel Braşov, care a judecat contestaţia SojustT, a decis că nu am colaborat cu securitatea..."
      Justitie de kkt, sef de stat de kkt, iar noi si mai de kkt ca nu iesim sa-i futem in dinti.

      Ștergere
    3. Domnii, va rog nu mai vorbeste asa urat, ca vede civilii si zice ca militarii e necivilizati !

      Ștergere
    4. Mei, sa stiti ca din Cur tea de Bv facea parte si Curtz des Leone. Dinsul era responsabil cu protocoalele. Baiat bun Curutz, baiat de treaba, sta pe buci si-o ia la laba!

      Ștergere
    5. Ai dreptate, parca e cineva de la Bv pe-aciulea !

      Ștergere
  40. Ca sa nu ne pocneasca brusc in mufa revenirea lu kior la cotroceni, eo propun domnului care conduce aici ca, la urmatoarea postare, sa ne puna si o poza mica cu sefu mare, care zici ca-i frate cu Brus Uilis din filmul "Greu de ucis"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, sa puna poza kiorului de pe steagul piratilor.

      Ștergere
  41. Pai baa, in Bv are vizuina KurLeonu iar de curind, asa cum zicea acu citeva zile, a trecut spre Viana cu tzircul, Chigri2.

    RăspundețiȘtergere
  42. Un blog de maxim succesuri, afiliat aciulea, da nu-i spun numele, ne ofera o imagine de maxima substanta in ceea ce priveste referendumul si votul celor peste 7 milioane de fraieresteni !
    Nedumerirea cu " 7 , 5 Milioane de romani intreaba: Zegrean -nostru a fost valabil ? ? !", este lamurita fara prea multe explicatii, prin graiul cantaretei Sabrina Bruna : PULA-PULA !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parca am mai auzit cantecul asta celebru, cu PULA-PULA, cand se discuta de nush ce pensii...

      Ștergere
    2. Dar unde-i Maimukles? Pe unde umbla rapanul?
      Mey Nea, care-ati furat laptopul de la Guvern?

      Ștergere
    3. Comenteaza de zor pe tolba c-o sageata, e delir ce este acolo !
      Eote ce a scris unul mai cazut in freza decat mine :

      "Anonim24 august 2012, 18:55
      SPER SA VA MAI TAIE INCA O DATA BASE,PENSIA.
      MILITIENI,PUTUROSI BETIVI SI INFECTI.
      VOI ATI TRAS IN POPOR,DE AIA ACUMA,BASE VA UMILESTE IN ULTMU HAL,IN LOCUL VOSTRU MI-AR FI RUSINE SA IES AFARA DIN CASA,PENSIONARI MILITARI,BETIVI SI PUTUROSI CE SUNTETI.
      NU UITA NUMAR MAGIC 30,O SA VA URMAREASCA."

      Iar post-comentariile sunt dementiale, s-a dus dreaq onoare si cultura ofiterului romanesc !

      Ștergere
    4. Si, ca urmare a acestui scandal monstru in randul lumii culturale, blogul s-a inchis publicului larg comentator ! Au ramas doar pupincuristii

      Ștergere
    5. Bey, betivi nu suntem ca uite de ezemplu Curlonu e imun la alcool.
      Puturosi nici atit, ca toata ziua muncim pe-aciulea pe Mh, la patron, de facem bataturi la buricele deshtelor.
      Infecti, ehe...numai ala kkcios din Urziceni a avut buba-n kur, dar l-a tratat cu aratatorul de clisme Cezarila-Berila.

      Ștergere
    6. Vezi , idiotule de P(izda)M(a)T(ii) , de ce toate pulismele tale sint numai bune pentru colegii tai de cacanarie ? Cel de la Bulionuta nu este mai cazut in freza ca tine , este exact ca tine ... un handicapat care nu stie despre ce vorbeste ...

      Ștergere
    7. Nu e chiar-chiar ca mine, ca eo nu scriu cu majuscule !
      O zi excelenta, insa si omul ala are ceva dreptate ! Si, daca observati dumneavoastra, nu s-a inspirat de la mine, a comentat acole cu mult ca eo sa fac unele observatii aici !
      Inca o data, o zi de toata isprava !

      Ștergere
  43. Muie,a avut dreptate Muica Moacavei!
    A inceput razbelu' civil... intre militari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mari scule militarii astia ! Daca s-a ajuns ca in tara lu' Dorele un sofer de la Hidroelectrica sa aiba salariu dublu decat al unui general, atunci nu vad ce mare filfizonerie e cu armata asta !

      Ștergere
    2. Ce harmata bei? Mai avem asa ceva? Bei, mai bine ca la helvetzieni. Fiecare cu maciuca lui acasa, inchisa in beci pe linga sticlele de tescovina.

      Ștergere
    3. Cu maciuca,da.
      Nu cu maciucuri,ca la noi.

      Ștergere
    4. Cheltuim banii de pomana cu teatrele de operatiuni ! Ce sa zic, marea contributie a armatei romane la asigurarea democratiei in lume, unde a intarcat mutu iapa ! Pleaca zdrentarosii nostri prin teatre, motivati de vointa parintilor , fratilor si surorilor, pentru a asigura bunastarea omenirii, oriunde pe planeta !
      Pleaca sa crape ca tembelii pentru un pumn de bani spurcati, ca sa-si poata cumpara o masina sau o garsoniera, daca fac cate 5-6 misiuni ! Intrebati orice militar pentru ce se da ditamai voluntarul sa mearga la dracul in praznic !
      Si statul roman, rupt si asa in cur de incompetenta guvernelor si coruptia generalizata, se sparge in figuri cu maretele realizari ale armatei pe la mii de kilometrii de tara ! Miliarde cheltuite de pomana, morti fara idealuri...
      Asta-i gloria ! Bare-mi inainte eram indoctrinat, in pula mea, ca ma ataca tot timpul imperialistii, iar daca aveam curajul sa zic ca nu, ma ridica securitatea urgent !
      Are dreptate cel de mai sus, cu armata ca la elvetieni !

      Ștergere
    5. Buey Tibica ai dreptate. Si ce daca ai? Aia de sus, Guvernoiu si Kioru se sterg la cur cu dreptatea ta. Buey imi aduc aminte de primele misiuni in Afganistan. Nu erau bani nici sa aducem TAB-urile inapoi. Si ce daca legea zicea ca misiunile de felul asta vor fi finantate separat de Guvern si nu din bugetul MApN? Las' sa se duca nataraul de roman la mama draqu, pentru citiva firfirei ca sa-si ia o garsoniera. Rideau amerlocii si broscarii cit de rupti in kur eram, iar din cind in cind, mai "scapau" printre degete si ceva haleala la tzugulani.
      Vai de noi! Politicieni de kkt care au distrus o natiune...

      Ștergere
    6. Si pentru cateva umeuri razlete prin tara se pastreaza structuri gigant, care colcaie de harhari ! Auzi, ditamai departament de inzestrare care n-a achizitionat mai nimika de ani la rand ! Ditamai comandament logistic intrunit, dar si ditamai directie logistica ! Ditamai directie personal si mobilizare dar si ditamai directie management resurse umane ! Aproape toate structurile de la varf sunt dublate ! Invatamantul militar este condus de catre toti, si de semeghe, si de demereu si de unap, insa instructie pula ! Pune un elev sau un absolvent sa salute sau sa manuiasca o arma, ca se automutileaza buey !
      Auzi, ditamai departament pentru nush ce politici de aparare, de te ratacesti dracului pe holurile alea pana reusesti sa iesi afara !
      Si asta pentru ce, pentru cateva sute de unitati uitate de dumnezeu prin balarii, care tot au fost reorganizate pana s-a ales praful de ele !
      Jale buey, jale ! Astia din teritoriu au fost facuti zdrente din 95 incoace, in timp ce semegheii, departamentele si comandamentele s-au tot umflat !

      Ștergere
    7. Cheltuim milioane pe cursuri prin toata lumea, ca sa dea bine la dosar, iar dupa ce vin in tara, ii bagam la achizitii, sau la personal ! Ne ocupam de nush ce programe de parteneriat, unde nu ajunge oricine, sa fie clar, iar prin tara depozitele si acuma au mii de vagoane de munitie expirata, care nu poate fi distrusa ca nu-s bani ! Ne doare in cur de legitimatii militare pentru rezervisti, insa prin unitati oamenii isi aduc hartia si tonerul de acasa ca sa-si poata face treaba ! Nu mai exista uniforma militara (acu ii zice tinuta), de daca pui 10 dintr-o unitate unul langa altul, nu seamana nici de-al dreaq la toale, insa noi ii tot dam cu paradele peste tot !

      Ștergere
  44. O sa ajungem ca peste 4-5 ani sa ne transferam pilotii pe la tarom sau mai stiu eu ce companii aeriene, ca la fotbal !

    RăspundețiȘtergere
  45. Si vine domnul ala de bine, cu scarbavnicu-i madular invartosat ca sa mi-l bage pe gura, ca vorbesc ca un tradator !

    RăspundețiȘtergere
  46. Pofta mare, buey zoo + 9, de pranz !

    RăspundețiȘtergere
  47. Bate un vantisor domol dinspre gradina botanica si vine un miros profund de borhot, de alcool transpirat !
    Oare de unde pula meu pute ? Ca in directia aia e cotroceniul...

    RăspundețiȘtergere
  48. Ha,ha,ha! Se pregateste beutura pt nunta.
    Nunta in codru!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da buey, nu m-am gandit ! S-ar putea sa aiba frun cazan p-acolea, din ala de fiert prunele din gradina botanica !
      Eo ma gandeam ca, atunci cand au rupt sigiliul de la biroul kiorului, au gasit sepepeii paharele cu spritz imputit, lasate in graba pe masa cand a uskit-o ca venea Crin

      Ștergere
    2. Sau poate e asea cum zice Hrebe, adica omul a venit direct de la crasma si pute ca o distilerie...

      Ștergere
  49. Procurorii Parchetului General au început urmărirea penală faţă de preşedinţii secţiilor de votare din Drobeta Turnu Severin, Orşova şi Gârla Mare (trei localităţi din judeţul Mehedinţi). Procurorii susţin că Dumitru Mirea, Cătălin Liviu Bondoc şi Gheorgiţă BURCU (preşedinţi de secţie în localităţile menţionate mai sus ) ar fi comis fraude la refendumul din 29 iulie. Procurorii susţin că cei trei au încălacat prevederile art. 55 din Legea nr. 3/2000, adică ar fi introdus în urne un număr suplimentar de buletine decât cele votate de alegatori sau au modificat documentele birourilor electorale.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am auzit stirea asta de 16 ori pe RTV, de 11 ori pe A3, de 4 ori pe RoTV si pe toate celelalte teve ! Cu ce dracu sa se mai ocupe si ei !

      Ștergere
    2. In loc sa se ia de banditii neamului care au instigat public la boicot, adica sunt penali, ei se iau de nea Gicu Burcu de la Garla Mare, ca in loc sa aiba urna cu gaura pe diagonala, o avea transparenta !
      Tara lu' Dorele !

      Ștergere
  50. Domnu adminu, haidi bre ca m-am saturat de moaka lu dramba ala de doggy ! a facut un rahat cu marele miting de la Leu, de aseara ! L-a fugarit furtuna acasa ! Mai schimba tema, ca pe asta l-am umplut de etrne respecte ! Vaz ca si alte bloage e in trend cu muyficarea initiatorului, intai-nascatorului de sindicat, cu acest Gimi Hofa modern al zilelor noastre, speranta mantuirii mele...

    RăspundețiȘtergere
  51. Indata apare sa dea primul comunicat de la cotrocesti. Parca vad: lovitura de stat esuata, incercare de manipulare a justitiei, instigare uselista, rau insurmontabil, crin sa se retraga cum a promis, poporul a decis, bla-bla...
    Incepe circaraia din nou.

    RăspundețiȘtergere
  52. Muey, ia luati voi de colea ceva frumos, care sa va gidile in mod placut urechile si mai ales ochiul:
    http://www.descopera.ro/descopera-in-romania/9985727-rezervatia-cheile-nerei-beusnita-si-frumusetea-ei-salbatica

    Asa ceva de frumos o mai pus doar ADMINU' NOST' pi Megalitica.
    ______________________________________________________________
    Muey da' ca sa nu uit: ca kiorului sa-i iasa buna aia balaie de-o da la nunta lu' buzata di fii-sa, musai tre sa-l scociore pi Cezar maimuca la coai! Ca maimuca are o esenta pi ele, di zici ci-s rapin di pi oghieli...

    RăspundețiȘtergere
  53. Comisia Europeana a luat nota de reinstalarea in functie a presedintelui Traian Basescu si considera ca procesul de respectare a cadrului juridic si constitutional este acum complet, insa va ramane vigilenta cu privire la evolutiile din Romania prin intermediul MCV, a declarat un purtator de cuvant al Comisiei, potrivit Mediafax.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa-i bagam in PIZDA MAMII LOR pe aia din UE si multa, multa MUIE!

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite