Google Translate

luni, 14 aprilie 2014

Banii sunt ochiul dracului! Tu te-ntreabă şi socoate ce e rău şi ce e bine! Cooperativa de Credit Casa Poporului. LISTA SENATORILOR şi DEPUTAŢILOR care au acordat împrumuturi de 114 milioane euro „pe persoană fizică”



Unul din cinci parlamentari şi-a împrumutat rudele, prietenii sau firme private, „creditele” pe care 77 de deputaţi şi 45 de senatori ridicându-se, în total, la 114,7 milioane euro. Vedeţi mai jos cine este deputatul care deţine recordul absolut: a acordat împrumuturi de 4 ori mai mult decât toţi ceilalţi la un loc!

    Dintre cei  573 de parlamentari ai actualei legislaturi, 122 au declarat că au acordat împrumuturi în nume personal prietenilor, firmelor sau partenerilor de afaceri.  Potrivit ultimelor declaraţii de avere depuse anul trecut, 77 de deputaţi şi 45 de senatori au menţionat astfel de „plasamente financiare” în valoare totală de 114,7 milioane de euro. În top conduce, deputatul PSD Sebastian Ghiţă care a acordat un împrumut de 90 de milioane euro, adică de 4 ori mai mult decât toţi ceilalţi la un loc. Ceilalţi 121 de parlamentari au creditat, în total,cu  24 de milioane euro, 12 dintre ei cu sume între 500.000 şi 1,6 milioane. 

În general, senatorii şi deputaţii au menţionat că şi-au împrumuta propriile companii sau prietenii aflaţi în dificultate financiară.
              
Top 5 deputaţi care au dat împrumuturi în nume personal

DESCARCĂ AICI LISTA COMPLETĂ

1. Sebastian Ghiţă - 90 de milioane de euro pentru partenerul de afaceri



Sebastian Ghiţă, deputat PSD, apropiat al premierului Ponta şi deţinător al postului România TV, a menţionat în declaraţia de avere din 2013 că l-a împrumutat pe Alexandru Iacobescu cu suma de 90,3 milioane euro. Alexandru Iacobescu este acum directorul general al postului TV pe care îl deţine Sebastian Ghiţă. Contactat de gândul, Ghiţă nu a dorit să explice pentru ce anume i-a împrumutat cele 90 milioane euro partenerului său de afaceri. Nici nu a dorit să detalieze condiţiile împrumutului. În 2012, deputatul PSD a menţionat un împrumut de 68 milioane euro. ”Împrumutul nu ţine de RTV. Nu are legătură cu televiziunea”, a menţionat Sebastian Ghiţă.

Deputatul de Prahova nu a dorit să prezinte niciun fel de date despre acest împrumut. „Totuşi, înţelegerile între două persoane de drept privat nu pot fi ... Cealaltă persoană nu este publică şi nici nu cunosc vreo lege care să mă oblige să vă dezvălui condiţiile împrumutului. Răspunsul este acesta”, a declarat el.

Parlamentarul a mai menţionat că şi înainte să devină demnitar ales a acordat împrumuturi în nume personal. „Am dat foarte multe astfel de împrumuturi. Toate au fost făcute prin intermediul băncilor. Pentru stat şi instituţii toate tranzacţiile sunt prin bănci”, a mai spus Sebastian Ghiţă.

Revenind la împrumutul de 90 milioane euro, Sebastian Ghiţă a declarat că banii provin din vânzarea unor companii pe care le-a deţinut în trecut. ”După cum ştiţi am vândut un număr de companii din grupul de IT pe care îl deţineam, un număr destul de mare. De-a lungul activităţii mele economice, adică în cei 15 ani, am reuşit să încasez foarte mulţi bani pentru care am plătit taxe şi impozite, direct eu ca persoană”, a mai declarat el. Recent, Rise Project a publicat o serie de documente din care rezultă că în 2011 pe numele companiilor la care Sebastian Ghiţă era acţionar au fost depuse de către ANAF plângeri penale în care aceste societăţi erau suspectate de spălare de bani şi evaziunea fiscală.
Întrebat de gândul dacă l-a împrumutat cu bani şi pe premierul Victor Ponta, Sebastian Ghiţă a declarat că nu i-a dat şefului său de partid bani. „Consider tendenţioasă întrebarea. Răspunsul meu este: Nu! Da de ce nu mă întrebaţi dacă nu l-am împrumutat pe Papă sau pe domnul Obama sau pe domnul Băsescu, sau pe domnul Sârbu”, a mai declarat Sebastian Ghiţă.

2. Dan Cristian Popescu, deputat Forţa Civică - 1,65 milioane euro

Deputatul Dan Cristian Popescu a menţionat în declaraţia de avere un împrumut de 1,65 milioane euro unor cunoştinte. Este vorba despre 1,2 milioane euro care au mers către Vladimir Marinescu, iar 450.000 euro către diverse cunoştinţe.



Conform declaraţiei de avere, Popescu are două terenuri agricole în localităţile Dascălu şi Frumuşani, de 2.000 de metri pătraţi şi, respectiv, 100.000 de metri pătraţi. Totodată, el are în proprietate două case de vacanţă în Statele Unite, la Hollywood, de 140 de metri pătraţi şi, respectiv, 170 de metri pătraţi, cumpărate în 2005 şi 2008. În plus, vicepreşedintele FC are cinci apartamente în Bucureşti, cu suprafeţe între 33 de metri pătraţi şi 84 de metri pătraţi, dar şi o casă de locuit în Capitală de 104 metri pătraţi.

În declaraţia de avere mai menţionează obiecte de artă şi bijuterii de 225.000 euro. Parlamentarul mai spune şi că are în conturi aproximativ 2 milioane de euro. Parlamentarul nu a putut fi contactat de reporterii gândul.

3. Sergiu-Constantin Vizitiu - 1,6 milioane euro împrumutaţi prietenilor, contracte cu statul de 10 milioane euro

Deputatul UNPR Sergiu Constantin Vizitiu a declarat anul trecut că a împrumutat 1,6 milioane de euro către următoarele companii şi persoane private: Huge Construct, Urbis Design, Alma Trust Construct, Balanici Liviu, Tomoiaga Simona, Tibucanu Mihai. Companiile menţionate sunt companii deţinute de către parlamentar. Parlamentarul nu a putut fi contactat de gândul. În schimb, în 2013, el a explicat presei locale că împrumuturile date oamenilor de afaceri Liviu Balanici şi Mihai Tibucanu le-a acordat din prietenie. ”Cei doi sunt nişte prieteni de-ai mei, şi nu îi puteam lăsa la greu. Nu am treabă cu firmele lor. Sunt doar prieteni de-ai mei pe care i-am ajutat la greu", a spus Vizitiu citat de Ziarul de Iaşi.

În declaraţia de avere parlamentarul menţionează 11 terenuri, 13 case şi două spaţii comerciale. În declaraţia de interese parlamentarul a menţionat că firmele sale au avut 18 contracte publice în valaore totală de aproape 10 milioane de euro.

4. Stanciu Zisu - împrumuturi de 1 milion euro

Stanciu Zisu este deputat PSD de Dâmboviţa şi, potrivit declaraţiei de avere, şi-a împrumutat propriile companii cu peste 1 milion de euro. În declaraţia de avere a spus că a împrumutat cu diverse sume următoarele companii: Vladu Trading, Diamond Intermed 96, Milser. La aceste companii este acţionar sau a fost acţionar.  În declaraţia de avere menţionează 72 terenuri agricole, forestiere, intravilane,11 apartamente, o casă de locuit şi un spaţiu comercial.



Contactat de gândul deputatul PSD a explicat că aceste împrumuturi acordate firmelor sale au fost realizate în decurs de 15 ani. ”Pe parcursul anilor a fost necesar să aduc bani de acasă pentru ca firma să nu intre în faliment. Aşa e în viaţa reală. Sumele menţionate sunt împrumuturi date de-a lungul a 15 ani. Au făcut obiectul controalelor efectuate d Garda Financiară, ANAF, toate sunt trecute prin astfel de controale”, a explicat deputatul Stanciu Zisu.

Cât despre detaliile acestor împrumuturi, deputatul a explicat că nu există prea multe formalităţi. ”Deci banul pleacă frumos din contul personal în contul firmei. Totul este la vedere”, a mai spus el.

5. Marin Anton - 976.000 euro împrumutaţi companiilor familiei: ”Sunt investiţii în companiile familiei”

Deputatul Marin Anton, proaspăt înscris în Mişcarea Populară, fost deputat PNL, a menţionat în ultima declaraţie de avere că a împrumutat peste 976.000 euro către opt companii din România. Deputatul spune că firmele împrumutate aparţin membrilor familiei sale. ”Sunt companiile familiei. Probabil că din banii strânşi în decursul anilor s-au făcut aceste împrumuturi. Este vorba de reinvestiţii în diversele firme care au fost făcute. Toate împrumuturile sunt făcute pe contract, fără dobândă sau o dată scadentă”, susţine deputatul.



Deputatul Anton s-a remarcat recent cu iniţiativa legislativă care prevede închiderea hipermarketurilor în week-end. Marin Anton a fost până pe 13 februarie membru al PNL, acum fiind înscris în Partidul Mişcarea Populară. Anton a fost secretar de stat la Transporturi în perioada ianuarie 2009 - iulie 2010, apoi secretar de stat la Ministerul Mediului până în 2012. Marin Anton este considerat ca unul dintre parlamentarii bogaţi, unele estimări spun că avearea lui Marin Anton ajunge şi la 10 milioane de euro. În conturi spune că are aproximativ 500.000 euro, două credite unul de 250.000 euro şi unul de 297.000 franci elveţieni. Marin Anton a fost şi membru al PDL, a condus până în 2007 Rafo Oneşti, companie devalizată de diverse gupuri de interese în perioada anilor 2000.

TOP 5 Senatori care au dat împrumuturi în nume personal
 
DESCARCĂ AICI LISTA COMPLETĂ

1. Verestoy Attila  UDMR – 1,6 milioane euro împrumuturi către propriile companii



Senatorul UDMR, Verestoy Attila  a menţionat în cea mai recentă declaraţie de avere că a acordat în nume personal 1,6 milioane euro. Verestoy este considerat unul dintre cei mai bogaţi politicieni din România. În ultima declaraţie de avere senatorul a menţionat 12 terenuri, 8 imobile, două maşini şi bijuterii de 80.000 euro. Senatorul a mai declarat şi aproape 10 milioane euro în acţiuni tranzacţionate pe bursă.  Senatorul a menţionat că a împrumutat cei 1,6 milioane euro către Trinvest SA, Asociatia Handbal Club, Junior Com, Matrita SA. Parlamentarul a explicat că o parte din bani i-a investit în comunitatea locală prin sprijinirea sportului.

”Sunt companiile la care sunt acţionar şi clubul de handbal pentru juniori. Clubul de handbal înseamnă mult mai mult decât echipa pe care o vedeţi la TV. Înseamnă 500 de copii legitimaţi care fac sport. Este o altă atmosferă la şcoli privind conceptul de viaţă sănătoasă. O să sprijin şi în continuare clubul”, a explicat senatorul. Cât despre împrumuturile date companiilor ele reprezintă investiţii în retehnologizare.  ”La mine o bună parte din aceste împrumuturi reprezintă strictul necesar pentru achiziţionare de utilaje performante”, a spus Verestoy pentru gândul.

2. Sorin Roşca Stănescu – 1,2 milioane euro împrumuturi către firmele aflate în faliment



Senatorul Sorin Roşca Stănescu a împrumutat şi el 1,2 milioane euro în nume personal către companiile Virtual Big Bang, Captain Port Service Product, Spada Digital Media. Senatorul, fost membru PNL, a explicat că aceste împrumuturi le-a trecut la capitolul pierderi. ”Sunt bani pe care i-am împrumutat companiilor mele aflate în insolvenţă. Am împrumutat cu cât am putut şi când am putut ca să nu intre în faliment”, spune senatorul. El susţine că aceşti bani nu îi mai poate recupera de la aceste companii pentru că unele au intrat în faliment. Şi el a precizat că împrumuturile le-a făcut în baza unor contracte.

3. Radu Oprea – împrumuturi de 778.000 euro


FOTO: Facebook - Radu Oprea în dreapta

Radu Oprea, senator PSD, spune în declaraţia de avere că a împrumutat 778.000 euro către următoarele companii - RPM Development SRL, Urban Consult SRL, Cordis Instal Servicii, Betomix, City Imobiliar, Urban Fine Food, Principal Proprety Development, Vigo Estate. Oprea a fost  prefect al judeţului Prahova în perioada în care PSD şi PDL au guvernat împreună. În declaraţia de avere Oprea spune că are trei terenuri, şase imobile, bijuterii de 40.000 euro şi că este acţionar la 13 companii private. Radu Oprea este fiul lui Nicolae Oprea - fost viceprimar PSD al municipiului Ploieşti. Presa a mai notat şi faptul că Radu Oprea este unul din apropiaţii lui Mircea Cosma, preşedintele Consiliul Judeţean Prahova, anchetat de DNA pentru corupţie. Senatorul nu a putut fi contactat de gândul.

4. Doina Tudor- 3 milioane în conturi, 726.000 împrumutaţi prietenilor

Senatoarea PNL Doina Tudor a declarat anul trecut că a împrumutat 726.000 euro către Life Line Medical Center, Ria, Dobrescu Răzvan, Dobrescu Cristina, Mîndroiu Rodica, Buştuc Andrei, Stăvăruş Tiberiu. Doina Tudor a fost lansată în spaţiul public de soţul ei, Daniel Tudor, fost şef al pentru Supravegherea Asigurarilor şi vicepreşedinte al Autorităţii pentru Supraveghere Financiară. În declaraţia de avere Doina Tudor a precizat că are 14 terenuri, 10 imobile, două maşini şi două bărci. Senatoarea a mai declarat şi că are în conturi aproximativ 3 milioane de euro. ”Declaraţia mea de avere e pe site. Nu e nimic nou, nimic în plus. Despre împrumuturi nu am cum să vă spun, sunt persoane private şi prieteni de-ai mei. Da?! Bun. La revedere!”, a spus Doina Tudor, când a fost sunată de reporterii gândul.

5. Damian Drăghici - 472.000 d euro, direcţionaţi către companiile la care e acţionar

Damian Drăghici, senator UNPR, a declarat în 2013 că a acordat împrumuturi în nume personal în valoare de 472.000 euro către companiile Concert Masters, Galla Events, Rosenberg&Partners Consulting, New Argentina 29, World Wide Distribution. Senatorul a menţionat însă că a primit împreună cu soţia 150.000 euro reprezentând restuiri de împrumuturi de la aceleaşi companii la care este şi acţionar.

”Conform datelor înregistrate la Registrul Comerţului, societăţile aparţin mie şi soţiei mele. Împrumuturile au fost acordate în perioada 2006 - 2010, odată cu întoarcerea mea în România (2006), cu mult înainte de a începe cariera politică, pentru susţinerea activităţii firmelor respective.
Sumele au fost creditate către societăţi în baza unor contracte de împrumut fără dobândă, conform legii, ca împrumut în calitate de asociat al societăţilor respective. Sursele de venit din care am creditat societăţile în calitate de asociat provin din activitatea mea anterioară întrarii în politică (NB - anterior lunii iunie 2012)”, a declarat Damian Drăghici pentru gândul.



Sursa:
http://www.gandul.info/hot-pe-facebook/cooperativa-de-credit-casa-poporului-lista-senatorilor-si-deputatilor-care-au-acordat-imprumuturi-de-114-milioane-euro-pe-persoana-fizica-12346435?utm_source=Gandul&utm_medium=Click%2BCitesteSi+400&utm_campaign=CitesteSi%2Bgandul
=======================================================================
===================================================================
==========================================================

10 comentarii:

  1. Nea Vasile, voim să-i văd pe ăştia la puşcărie pentru cel puţin 20 de ani, nu să le faci inventarul cît de tîlhari sunt. Eu văd pedepsele acestor derbedei cel puţin la nivelul Chinei, ţărilor arabe şi de ce nu, al"simbolului democraţiei planetare, solare şi intergalactice", adică al SUleA.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pentru asta avem Legi si institutii specializate ale statului!
      Sper din tot sufletul sa auzim ca BANII... sunt curati,facuti prin munca cinstita!

      Ștergere
    2. Aidi uoai, nu ti credi nici macar... Giona.

      Ștergere
  2. Neaţa!!! MPT ia o mooie mică ca să ţi se taie greaţa şi un "Hop, Hop, Hop", precum şi un coock la ceok!

    Băi rapănilor, ete ce zice Tonta :

    "Prim-ministrul României s-a mutat în sediul Ministerului Apărării Naționale
    Victor Ponta a renunţat la biroul din Palatul Victoria".
    --------------------------
    Băi, tu-l-aş în gîtlej de albanej, păi de cu nu s-o fi dus la Interne, la naşu-Găbiţă, că acolo nu-i cur rupţi ca la Armată?

    RăspundețiȘtergere
  3. Scoală băă MPT, că-n coorînd punem de 900 de mii-la ceoc să mi-o ţii!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Admin, Romania Megalitica13 aprilie 2014, 03:33

      Lui MPT si celorlalti Anonimi...
      Predispusi sa foloseasca un limbaj suburban...
      Va adresez o rugaminte de suflet!
      Incetati cu acest vocabular!
      Blogul este citit si de copii!
      Multumesc pentru intelegere!
      Admin!
      După acest „ îndemn” crezi ca PMT o sa revina? Nu prea cred...Nea Adminul de la MuenDinti poseda marele talent de a-si jigni prietenii de suflet...MPT facea tot farmecul acestui blog, nimeni nu citea elucubratiile donului Bazileos, toti intrau pentru a citi comenturile lui MPT...s-a dus dreacu si blogul asta, dar cel putin s-a dus dreaca cu mana celui care l-a creat!

      Ștergere
  4. Pacientii de la NOO, precum si cei de la ZOO, sunt rugati sa revina in saloane, pentru continuarea tratamentelor! Decedatii si comatosii sa prezinte documente justificative. Personal!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cel de la "si 20" -coocul sa ni-l freci, daca esti minor, de ce lecturezi blogul asta? Ai cetit preambulul?
    "O comunitate virtuala de prieteni, de camarazi adevarati. Un forum de discutii, o tribuna a libertatii in comunicare! Blogul pe care te afli, este tot ce te intereseaza. Trăim în România și asta spune totul! Chintesența zilei, servita free. Gratuit, doze duble de buna dispozitie! Pentru asta, urmareste comentariile, inscrie-te in comunitate! ATENTIE! Blogul acesta, creeaza dependenta! Nu este pentru minori si nici pentru mironosite! Sa nu zici, ca nu ti-am zis! Admin".
    ----------------
    Ei, acu ia-ti pasteaua, pune-ti scufia pe tartacuta si treci in patul cu rotile!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PS. Haide MPT, beiiii scoala, nu dormi in putza goala, ca sa-ti dam un Hop, Hop, Hop si rozeta pe la ceoc!

      Ștergere
  6. Muei, voi vrati sa va substrageti tratamenturilor? Ia, care lipsasti sa radice mana!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite