Google Translate

luni, 6 octombrie 2014

Pensiile vor fi majorate cu 5%, de la 1 ianuarie 2015. Stirea este confirmata de primul ministru Victor Ponta. UPDATE. Victor Ponta în 1997, pe vremea când era cel mai tânăr procuror de la Parchet


Premierul Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Sibiu, întrebat dacă pensiile vor fi majorate cu cinci procente din luna ianuarie, că Guvernul are această ”capacitate pe baza strategiei fiscal-bugetare”, dincolo de indexarea făcută în fiecare an.

Întrebat dacă vor fi majorate pensiile cu cinci procente de la începutul lunii ianuarie, premierul a spus:
”Avem capacitatea pe baza strategiei fiscal-bugetare, avem capacitatea de a creşte, dincolo de indexarea pe care au făcut-o în fiecare an, noi avem posibilitatea să indexăm pensiile cu până la 5 la sută”.


În septembrie, ministrul Muncii, Rovana Plumb, declara, la Cluj, că pensiile vor fi indexate cu cinci procente, în raport cu rata inflaţiei, de la 1 ianuarie 2015.

"Vom continua cu măsurile reparatorii şi le transmit celor care au muncit o viaţă că vom continua şi cu respectarea legislaţiei în aşa fel încât de la 1 ianuarie 2015 pensia să fie majorată, conform legii, cu cinci la sută. De asemenea, vreau să vă spun că vom lua în calcul şi majorarea pensiilor mici începând cu anul 2015. Acum lucrăm cu Ministerul de Finanţe",
declara, într-o conferinţă de presă, Rovana Plumb.

Sursa:
http://www.mediafax.ro/politic/ponta-intrebat-daca-pensiile-vor-fi-majorate-cu-5-din-ianuarie-avem-aceasta-capacitate-13365294
-----------------------------------
------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

UPDATE.
Victor Ponta în 1997, pe vremea când era cel mai tânăr procuror de la Parchet.



-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------------------------------------------------
-----------------------------------

30 de comentarii:

  1. Premierul Victor Ponta a salutat vineri creșterea pensiilor începând de la 1 ianuarie 2015,
    măsură anunțată de ministrul Muncii, Rovana Plumb.
    -------------------------
    "O veste bună — cresc pensiile! Potrivit INS, pensia medie lunară a fost în trimestrul II din 2014 cu 4,8% mai mare decât aceeași perioadă a anului trecut. Iar din ianuarie 2015, pensiile vor fi majorate cu 5%!", a scris prim-ministrul pe contul său de Facebook.

    Pensiile vor fi majorate începând cu ianuarie 2015 cu cinci procente, a anunțat joi, la Cluj-Napoca, Rovana Plumb, ministru al Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice.

    Rovana Plumb a precizat că, în prezent, reprezentanții Ministerului Muncii lucrează alături de cei ai Ministerului de Finanțe și la reglementări în vederea majorării pensiilor mici, care ar putea să fie puse în aplicare tot de anul viitor.

    Potrivit ministrului, toate acțiunile legate de pensii fac parte dintr-un pachet de măsuri "reparatorii" prin care Guvernul dorește să reechilibreze anumite decizii considerate nedrepte luate de Guvernul condus de Emil Boc.

    "Vom continua cu măsurile reparatorii, dar în special cu respectarea legislației în așa fel încât de la 1 ianuarie 2015 pensia să fie majorată, conform legii, cu 5 la sută. De asemenea, vreau să vă spun că vom lua în calcul și majorarea pensiilor mici începând cu anul 2015. Acum lucrăm cu Ministerul de Finanțe", a precizat Rovana Plumb într-o conferință de presă.

    AGERPRES/(AS — autor: Doroteea Purcărea, editor: Florin Marin)

    RăspundețiȘtergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aceasta este si OPINIA mea.
      Nu mor de dragul lui PONTA, dar m-am saturat de scandal si... "taieri" de tot felul. De "experimentari" ale asa zisei "austeritati" (doar pe seama noastra), in timp ce AVERILE lor, conform "propriilor declaratii"... au crescut... fara numar/fara numar!
      NU doresc nici macar "oscior" de "continuator" al lui Basescu, daramite Basescu... prim-ministru! Daca romanii nu s-au saturat in cei 10 ani de tot ce poate fi mai rau... nu este problema mea, este strict... problema lor. [Hmm... si masochistii... sunt tot oameni! Chiar daca bolnavi... foarte bolnavi!]

      Ștergere
    2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

      Ștergere
  3. Neaţa bună la Zoo + 9! Băă, ai să punem naibii odată de meleonul ăla, că m-am plictisit tot aşteptînd.,,

    RăspundețiȘtergere
  4. Aloo, Brasovul...
    Aristotel Căncescu, liderul baronilor locali din PNL, preşedinte CJ Braşov, cel mai bogat baron din Romania, este azi, "bob numarat" de DNA ? Voi ce stiti? Au venitara si mascatii?? Buey,desteptarea!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Procurorii DNA efectueaza, luni dimineata, perchezitii de amploare la Brasov si, potrivit unor surse citate de presa, seful CJ Brasov, Aristotel Cancescu, ar fi vizat de ancheta.

      Procurori din cadrul DNA - Serviciul Teritorial Brasov efectueaza cercetari intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciuni privind savarsirea unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie, informeaza un comunicat al institutiei.

      Sursa citata precizeaza ca, "in cursul diminetii de 06 octombrie sunt efectuate perchezitii in 15 locatii situate in municipiul Brasov si localitati invecinate, din care doua la institutii publice de interes local, trei la sediile unor societati comerciale si 10 la locuintele unor persoane fizice".

      Seful CJ Brasov, Aristotel Cancescu, alti sefi din CJ, functionari si oameni de afaceri sunt banuiti de coruptie in ceea ce priveste modul de atribuire a unor contracte publice, potrivit unor surse citate Realitatea TV.

      De altfel, orocurorii DNA ar face perchezitii si la domiciliile vicepresedintelui si presedintelui CJ Brasov, spun aceleasi surse.

      Prejudiciul in acest caz s-ar ridica la peste 10 milioane euro.

      Ștergere
  5. ŞPAGA EXPLODEAZĂ!
    Omul cheie din dosarul EADS, chestorul Tutilescu, dinamitează MAI de la Chişinău! | Patru miniştri de Interne în faţa plutonului de execuţie al DNA!
    ===========================
    Operatiunea „Octombrie negru”, anuntata in exclusivitate de catre ziarul nostru, este de-abia la inceput. Asa ca, dupa ce si-au facut mana cu dosarul MICROSFOT, in care se regasesc zeci de ministri, demnitari si importanti oameni de afaceri, subalternii Laurei Codruta Kovesi sunt pregatiti sa treaca la nivelul urmator.

    Este vorba despre reluarea anchetei in ceea ce priveste contractul semnat cu firma germana EADS pentru securizarea frontierelor Romaniei, in vederea intrarii tarii noastre in Spatiul Schengen. Lucru care nu s-a petrecut nici in ziua de astazi, desi s-a cheltuit in acest scop peste un miliard de euro! Iar proiectul demarat in 2004, pe cand Adrian Nastase era inca premier, se anunta a fi nu doar cel mai mare fiasco din politica guvernamentala postdecembrista, dar si cel care va declansa, in cel mai scurt timp, un scandal de coruptie fara precedent. Iar dupa cum reiese din informatiile intrate in posesia noastra, patru fosti ministri de Interne asteapta deja cu sufletul la gura declaratiile generalului Marian Tutilescu. Cel care, desi s-a refugiat de curand la Chisinau, ca angajat al ONU, stie mai bine decat oricine cum si la ordinele cui s-au cheltuit sutele de milioane de euro aruncate pe securizarea frontierelor.
    [.........................]

    Cine rupe nodul gordian

    In anul 2009, an de varf in derularea proiectului, la sefia Departamentului Schengen din cadrul MAI venea chestorul Marian Tutilescu. Fostul comandant al Politiei Capitalei are toate datele acestei spinoase probleme in mainile sale, mai ales ca avut acces la toate informatiile secretizate, a stiut cat si cui s-a dat si, dupa cum sustin sursele noastre, a intrat in acea perioada si in posesia mai multor rapoarte de audit interne care indicau clar vinovatii pentru degringolada derularii colaborarii cu EADS. Momentan insa, dupa ce s-a pensionat, chestorul Marian Tutilescu a ajuns de curand la Chisinau, unde este angajat de catre Organizatia Natiunilor Unite si detine functia de Consilier de Inalt Nivel al Politiei Republicii Moldova. Si cum ancheta EADS avanseaza rapid, chestorul Tutilescu nu are incotro si va trebui, chiar si de la Chisinau, sa puna la dispozitia procurorilor anticoruptie „munitia” pentru finalizarea acestui dosar. Iar patru fosti ministri de Interne, ca sa nu mai vorbim de zeci de alti inalti ofiteri ai MAI, asteapta cu sufletul la gura „pocainta de la Chisinau”, pentru a afla astfel care dintre ei ajung sau nu in fata „plutonului de executie” al DNA.

    http://www.nasul.tv/2014/10/05/spaga-explodeaza-omul-cheie-din-dosarul-eads-chestorul-tutilescu-dinamiteaza-mai-de-la-chisinau-patru-ministri-de-interne-in-fata-plutonului-de-executie-al-dna/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chestorul Marian Tutilescu este, din 26 august, Consilierul de Înalt Nivel al Poliției din Republica Moldova. Anunțul se regăsește, într-o frază scurtă, în care se face referire și la „vasta experiență a lui Marian Tutilescu”, strecurată într-un comunicat de presă postat de site-ul Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova (www.mai.md).

      Cum a ajuns Tutilescu la Chișinău după ce a părăsit Ministerul Afacerilor Interne din România, unde ocupa, din toamna anului 2009, poziția de șef al Departamentului Schengen, iar surse politice îl poziționau în pleiada de consilieri a lui Traian Băsescu de la Cotroceni? Oficial, pentru o perioadă de mai bine de un an, angajatorul lui Marian Tutilescu este acum Organizația Națiunilor Unite, mai exact Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), care l-a selecționat, de pe o „listă scurtă” de candidați să ocupe acest post. Din noua sa poziție, Tutilescu ar urma să consilieze oficialii moldoveni în probleme de Poliție.

      În România însă, Marian Tutilescu nu a răspuns încă întrebărilor anchetatorilor DNA privind marele contract cu EADS pentru securizarea frontierelor, dosar în care este considerat unul dintre martorii-cheie. Motivul: plățile care însumează sute de milioane de euro către concernul franco-german s-au făcut în mandatul său la șefia Departamentului Schengen al MAI – post asimiliat multă vreme celui de secretar de stat. Plăți făcute nu doar pentru securizarea frontierelor, ci și pentru construcția noului sediu al Poliției de Frontieră, contract atribuit firmei Conarg Construct, deținută de Valentin Vișoiu, partenerul ginerelui lui Traian Băsescu, avocatul Radu Pricop. Contract supervizat și de Marian Tutilescu care s-a îngrijit inclusiv de modul în care a fost întocmit caietul de sarcini în baza căruia a fost desemnat câștigătorul licitației.

      Marian Tutilescu nu poate oferi detalii despre noua sa misiune la Chișinău.

      "Trebuie să mă supun restricțiilor impuse de angajator, iar una dintre acestea se referă la relația cu presa. Nu pot face niciun fel de declarații'" Marian Tutilescu,pentru Sursa Zilei

      Pe 24 aprilie anul acesta, la încetarea raporturilor de serviciu cu MAI, Marian Tutilescu a fost avansat de Traian Băsescu în gradul de chestor general de poliţie. În ianuarie anul acesta, Marian-Grigorie Tutilescu şi-a depus dosarul de pensionare invocând motive personale. Mai exact, pe 17 ianuarie, premierul Victor Ponta anunța că a semnat decizia prin care îl eliberează din funcţie pe chestorul-şef de Poliţie Marian Tutilescu, având în vedere decizia acestuia de a se pensiona.

      http://www.sursazilei.ro/martorul-cheie-din-dosarul-eads-generalul-marian-tutilescu-detasat-consilier-la-politia-din-moldova/

      Ștergere
    2. Mare bandit si Futilescu asta ! Nu mai avea omul liniste in Romanistan, asea ca a ales calea rasaritului...Bandit de Rangul 1, format la scoala shnapanilor din Mehedinti ! Acolo sea si-a facut stagiul !

      Ștergere
    3. Greu-greu, insa, pana la urma, tot iese la suprafata cacatul asta cu MaicrăuSăouft ! Ca dintr-o fosa de aia ecologica, nevidanjata la timp si care, din cauza supraplinului, da pe dinafara cu presiunea unei shampanii proaspat destupate !
      Am aozit ca la Poarta Alba si Aiud se fac modernizari serioase !

      Ștergere
  6. Buey, salutare voo si merzi ca me-ati omblat la oo !
    Foarte shto stirea asta cu indexarea penziilor ! Numai ca kestea se pune in felul urmator pentru apevistii pulei: la unii le vor intra indexarea in portofel, ear la altii le va intra o pula-n cur, ca si de la 1 ianoare ac, cand s-au indexat cu 4% !
    Ca sa dau un exemplu, ca sa ma intelegeti mai bine ce a isi dori eo sa transmit prin intermediul virtual, a isi potea loa cazul, asea aleatoriu la intamplare alu domnul Olescu dela Arges, care s-a penzionat NATO la cerere la 41 de ani, cu o vechime de exact 20 de ani si cateva luni, ca altfel nu-i dadea voe celebra Ordonanta 7 !
    Acusica tipa ca-l tine Ponta criogenat si ca, in timp ce alora vechi ca tabla de pe casa le cresc penziile ca cum crestea Fat Frumos din Lacrima, lui ii creste cuantumul doar pe hartie, in vecii vecilor, acum si pururea !
    AMIN !
    N-asa ? Cine pula calulu l-a pus sa se faca ofiter de elita NATO, in loc sa ramana ofiter de cariera ! Acusica trage cu ochiul in curtea vecinilor, cand vine positasiul cu penziile, sa-i vada cum multumesc din inima partidului, adica unepereului salvator, in frunte cu conducatorul sau iubit, maresealul Goprea La Piovra !
    De Tonta, numai de bine ! In sfarsit, se mai aude prin Romanistan si de indexari, si de majorari, si de realocari, si de acordari, etc., ca ieream satul de taierile, desfiintarile, reducerile, micsorarile, anularile, disponibilizarile, somerizarile, suspendarile si hacuirile guvernelor mafiote boc (boc=cacat in limba turca)-basescu !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: si, dache fac un calcul asea empiric, cu o majeorare de 5%, hoscaita mea nu-si poate loa nici macar o botelie de aragaz, ca sa-si fiarba obeurile, de astupat gaurile pe unde inche mai are unele scurgeri involuntare ! Pe cand, la mine, un 5%...o ho ho...pot circula cu avionul Buc-Timisioara si retur, cand merg sa halesc berbecul adminului, la Trompeta Turu Sobelim, la biznis clas !

      Traiasca Tonta Denazificatorul ! Gata, nu mai votez Cu Kele Men Horor, m-am razgandeanu ca Calin Popescu, pe cand ierea prim !

      Ștergere
  7. Comform programului de activitati al SCMDemoralizate, a si trecut dejea un sfer de ora de cand a inceput Marea Piketeala a sediului central din Kiseleff !
    Ma tot uit pe teveuri, sa vad fro tranzmisie de la fata loculu, a lu Turcescu, ori Banciu, insa nika !
    Astia cred ca piketeaza sub acoperire ! Ori au ramas blocati pe undeva in trafic, ca se lucreaza an gro la Peata Sharl dă Gol...

    RăspundețiȘtergere
  8. Mna ziua

    Da ce fain scrie mai gios ca trebe sa "previzualiza:):)"
    DC
    O hi zațu' de la cafea?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-a mai intrat i-ul, din cauza chenarulu ! Insa, pentru armonie si uniformitate, ar treboi sters i-ul si de la "Publicati" !
      Probleme mari, dom'le, nu cacaturi ca la astia de la SCMD, care se faulteaza ca la meciul de ho key Steaua-Mercurea Ciuc !

      Ștergere
  9. Efectivele de penzionari militaurosi participa cu mandrie la culegerea roadelor de pe campurile propitate, , prelucrarea, conservarea acestora si depozitarea rezultatelor. Unia stau cu perfuzia in nas...

    RăspundețiȘtergere
  10. Uai, sa dea dreaca, ce de-a papusoaie mai culegeam cu tilicarii, acusica fro 30si jde ani, pe campurile patriei ! Stanga papusoi, dreapta cucuruz, fata-spate numa strujeni, de nici nu mai stiai bine locul pe unde te aflai ! Buey, si treboia adunat tot, bob numarat, ca venea organilii in spate, prin sondaj, si dache-ti gasea stiulete pe strujan, beleai pula, ca pe stiulete la despanusat, cand te inturnai la regiment !
    Acusica...stau cuplat la furtunase, ca Robocap, ala din Terminatoru 3 !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, aveam in companie un sarjent pizdos care raspundea de transportul papusoiului la siloz ! Ierea un sef de tractor. Nush ce pula calulu facea osteanul, insa, la fiecare 4-5 curse la siloz, se inturna cu cate un bidon de vin, ori cu cate fro sticla de sticla de tuica ! Ce sedinte mai tineau bagabontii astia de ciclu 2, ca pufarezii nici nu visau la o diusca !
      Ce vremuri bre, ce vremuri !
      Si la barabule fusei intr-un an, de n-am mai crepat in mine crumpi fro 10 ani, de sila ce mi s-a facut de ele, numa de la cules !

      Ștergere
  11. Cu un aer de milionar excentric, intr-un costum gri metalizat, fumand incontinuu si intr-o forma de zile mari, fostul general Victor Atanasie Stanculescu, recent eliberat din puscarie, a povestit cum pariaza in cazinouri ca sa se relaxeze.
    Stanculescu ne-a dezvaluit si planurile de vacanta. Spune ca la iarna are de gand sa mearga in croaziera in Caraibe, mai exact in Insulele Virgine.
    =========================================
    Si eu sper ca, dupa ce ma scoate Tonta din criogenie, cu indexarea asta de 5%, sa fac o croaziera cu babornita, pe Dambovita, cu o canotca d-aia de-a lui Putzaikin !

    Sau cel putin in Zabrauti, colt cu Calea Felentari, ca sa-i arat veata de noapte din Rahova !
    Biansiur, dache nu suflu in veioza pana atunci si-am sa fac o plimbare cu urna aia pentru cenusa !
    Pfoai de mine, numa cand ma gandesc la indexarea aia...

    RăspundețiȘtergere
  12. "Elena Udrea, DENUNŢATĂ de Bercea la Parchet
    Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a depus, luni, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, un denunţ împotriva Elenei Udrea, conform romaniatv.net.
    Fiica interlopului, Izaura, spune că în denunţ tatăl său susţine că i-a oferit preşedintelui PMP un ceas de aur cu diamante, fără a preciza, însă, şi cu ce ocazie sau în ce scop.
    Izaura Anghel a declarat, luni, că tatăl său, Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a făcut denunţ împotriva Elenei Udrea, informează România TV. Interlopul s-a prezentat, în jurul prânzului, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş, unde ceruse să aibă o discuţie cu procurorii.
    Izaura susţine că în 2009 Elena Udrea i-a cerut lui Bercea un ceas cu diamante, pe care l-a şi primit de la Bercea. Fiica lui nu a precizat, însă, ce context a fost făcută solicitarea."
    ***************************************
    Elena Udrea asta, nu este cumva cioropina căreia acu vreo 2 ani îi scria osanale pe blog motănelul kkcios?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. http://www.cotidianul.ro/elena-udrea-denuntata-de-bercea-la-parchet-248563/

      Ștergere
    2. La zdupi cu ea, de curvistina !
      Problema e ca, cu parnaile din ziua de azi sa tot dai tunuri la stat, de sa-ti rezolvi familia si neamurile pentru urmatoarele 3 generatii !
      Banditii astia de-au nenorocit tara, in loc sa sparga sare la ocna, ori bolovani in cariera, cate 16 ore pe zi, ei, bine mersi cu teveuri in parnaie, cu permisii si invoiri, cu pachete de acasa fara numar, cu haine civile la alegere, cu program de voie cat e ziulica de mare...ce mai, sa tot faci parnaie in ziua de azi !
      Iar daca nu-ti convine ceva, mai dai si in judecata conducerea parnaii, cum a facut Remes Caltabos, pentru ca nu i s-a asigurat o plasma de nush cati inci si cacastoare privata !

      Ștergere
    3. Nu ma avortonule ,elena udrea estre aia care sugea pui impreuna cu curva de ma-ta la dublu mixt !

      Ștergere
    4. *Erata :
      puli de negrotei]

      Ștergere
  13. Nu va luati de motanel, e un pic paros si el cum e Udrea intre tate, cum e curul pe la mate!

    RăspundețiȘtergere
  14. Buei, vazui ca a loat avans Galus Iolabis in sondajiul cu voturile, de aciulea din dreapta mai sus ! A ramas Tonta de caruta, buey ! Ca sa nu mai zic ca si curvoazeta aia de U Drea are fro 3 voturi !
    Interesant, interesant ! Numa eo votai, ca un buhai, cu pretinu meu Kele Men Horror !

    RăspundețiȘtergere
  15. Tare motănelul kkcios! Ia ascultaţi aciulea cu ce se laudă "sburătorul cu negre pene".

    "tigri25 octombrie 2014, 21:29
    @Huhu,sa inteleg ca noi zburam altfel in comunism ca forta portanata avea atunci formula Fz=*SVV / 2 iar acuma are furat un V de la V patrat???Adica tot ce a facut Armata pana atunci =O,ei sunt buricul pamantului,de-a lungul istoriei armatele s-au conformat regimurilor nu situatiei mondiale,este prost cine-si reneaga trecutul,adica,de aia au distrus uzine ,fabrici,sisteme de irigatii,de aia vor sa cumparam avioane uzate moral,ei aflati ca tot rusii sunt cei cu tehnica militara mai avansata iara NATO,la prima curba mai periculoasa ne va abandona,deja ne tot trimit semnale,Europul ne vede ca pe niste tzigani si v-o spune o persoana avizata,calatoresc mult prin Austria ,anglia si Italia si discut cu persoane avizate,membri marcanti ai economiei si al partidelor din tarile respective,acuma ,"ca si-au vazut sacii in caruta"si ne-au pacalit sa distrugem tot,suntem o piatza pentru vechiturile lor,vor sa ne abandoneze,nu mai prezentam interes.Rog pe oricare dintre voi sa vina cu mine o sapatamana pana la Viena ,platesc eu toate costurile[ca d-aia am penzie de pilot-am un prieten care a iesit la pensie cam ca mine ,aceleasi cinditii ,austriac,si are pensia 6200 de euroi] nu mai spun cu sanatatea ,am fost cu el la un spital militar si am primit tratament prin cunostintele lui,eu au totul gratuit +concedii anuale de recuperare,ceeace multi piloti activi din RRRomanica nu mai au acuma...si cate altele,nu mai tot vorbiti ca babele pe dunga santului ,vorbiti in cunostinta de cauza[Mos Rahat cu oki]"
    **************************
    Buei motănele, buei, la formula aia a ta mai adăugă şi "Cz-ul", coeficientul de portanţă- asta pentru subsonic, sonatule. Nu de alta, dar o să creadă lumea că s-a născut un nou Carafoli.

    RăspundețiȘtergere
  16. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  17. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite