Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis
are primul termen în 18 noiembrie la ICCJ.
Dosarul de incompatibilitate al lui Klaus Iohannis are primul termen în 18 noiembrie la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care va judeca recursul declarat de Agenţia Naţională de Integritate (ANI) după ce Curtea de Apel Alba Iulia i-a dat câştig de cauză primarului Sibiului.
În 30 septembrie, ICCJ a admis în principiu recursul declarat de ANI la decizia Curţii de Apel Alba Iulia, care a anulat raportul prin care agenţia a constatat incompatibilitatea lui Iohannis.
Până în acest moment, cele două părţi au avut timp să formuleze în scris un punct de vedere asupra raportului şi l-au depus la dosar.
Instanţa supremă va decide definitiv dacă primarul Sibiului a fost în incompatibilitate în perioada în care a reprezentat municipiul în adunările generale ale acţionarilor societăţilor Apă Canal şi Pieţe sau dacă raportul ANI va fi anulat.
În 24 aprilie 2013, Agenţia Naţională de Integritate anunţa că a constatat că primarul Sibiului, Klaus Iohannis, se află în stare de incompatibilitate întrucât are şi calitatea de reprezentant al municipiului în Adunarea Generală a Acţionarilor S.C. Apă Canal SA Sibiu, din 5 august 2010 şi SC Pieţe SA, din 30 aprilie 2009, ceea ce contravine prevederilor legale.
În septembrie 2013, Klaus Iohannis a câştigat procesul intentat ANI, după ce Curtea de Apel Alba-Iulia a admis contestaţia acestuia la raportul de evaluare prin care ANI constata că se află în incompatibilitate şi a dispus anularea raportului de evaluare. Decizia a fost contestată de ANI la instanţa supremă.
Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, a declarat, pe 29 septembrie, cu o zi înainte ca ICCJ să îi admită, în principiu, recursul, că va candida la prezidenţiale indiferent de ceea ce se va întâmpla la instanţa supremă.
"Pot să vă spun că voi candida indiferent ce o să se întâmple. Candidatura mea este depusă, este definitivă şi voi fi pe buletinul de vot. Nu pornesc de la premisa că mâine se va întâmpla ceva deosebit la ICCJ",declara Iohannis, la Adevărul Live.
Klaus Iohannis a ţinut să precizeze că el porneşte de la premisa că va câştiga procesul.
"Nu am cum să pierd, în primă instanţă am câştigat şi încă foarte bine acest proces. Nu există nicio chestiune suplimentară faţă de ce s-a discutat pe fond şi nu există pentru mine niciun motiv să cred că aş putea să pierd acest proces, şi atunci, sigur, dacă ar fi un termen relativ rapid, s-ar judeca, aş câştiga procesul şi ar fi scoasă această chestiune din discuţia publică",a precizat liderul PNL.
Potrivit lui Iohannis, "ceilalţi sunt mai îngrijoraţi", iar el mai puţin.
"Eu stau foarte solid cu acest caz, nu îmi fac niciun fel de probleme",a subliniat Klaus Iohannis.
Sursa:
http://www.mediafax.ro/social/dosarul-de-incompatibilitate-al-lui-klaus-iohannis-are-primul-termen-in-18-noiembrie-la-iccj-13433282
--------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
REMEMBER:
=====================
BOMBA. Se retrage Iohannis?!? Klaus Iohannis, proces ANI. Retragere, în caz de incompatibilitate? "Gest de moralitate"! Alegeri prezidențiale 2014
================================
ULTIMA ORĂ! Iohannis, JUDECAT înainte de alegerile prezidențiale
Dosarul presedintelui PNL, Klaus Iohannis, in care acesta este acuzat de incompatibilitate de ANI urmeaza sa fie judecat luni.
Exista, astfel, posibilitatea ca judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa dea verdictul final in cazul primarului Sibiului inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale, unde liderul ACL candideaza pentru cea mai inalta pozitie in stat, informeaza Realitatea Tv.
- See more at: http://www.obiectiv.info/ultima-ora-iohannis-judecat-inainte-de-alegerile-preziden-iale_57941.html#sthash.vjeVzUND.dpuf
=====================================
===========================
REMEMBER: Klaus Iohannis, implicat in adoptii ilegale? El apare intr-un caz cutremurator, privind adoptia dubioasa a trei copii din Rasinari, judetul Sibiu, despre care nici pana in ziua de azi... nu se mai stie nimic!
Cum a mijlocit Klaus Iohannis disparitia definitiva a trei copii orfani - INTERVIU 1
Dacă nici despre implicarea unui prezidenţiabil în vânzarea unor copii nu vorbim, atunci despre ce să mai vorbim ?
Înainte de a face alte comentarii, vă rog să priviţi interviul de mai jos şi să spuneţi dacă el vă pune sau nu pe gânduri.
=================================================
Cum a ajuns traficul de copii BOMBA ELECTORALA. Klaus Iohannis implicat
==================================================
==========================================================
=====================================================================
Hop,
RăspundețiȘtergereLa ceoc,
La toti VOO
Din ZOO+NOO !
Ai the my pula, ear e mercuri !
Ma doare drept in floci, cu usioare mancarimi la sfarcuri, de meciul dintre ANI-fata mamii si Galus Vartburg Iolabis ! Oricum meciurile astea romulane sunt trucate, iar albitrii cumparati, vanduti, manjiti, amenintati si alergati cu furcile pe imas, ca in meciul FC Dezastrul VartesCoiu-FCM Prabusirea BaiCoi !
RăspundețiȘtergereBuey, din cate imi mai aduc eo aminte, vizita medicala completa se face inainte de incorporare !
Intai te verifica organu, te sucea pe toate partile, apoi te analiza comizia de doftori, dadeai probele sportive dupa care intrai in examene ! Acusica o sa ne trezim iar cu fun presedinte care sufera de nush ce hemoro izy, ori ca-i lipseste o bucata de materie cenusie si nu poate sa vorbeste prea bine...
Dati navala, fraticilor, ca a aparut un nou numar din Obositoarea Militarilor !
RăspundețiȘtergereUn numar cu adevarat bun !
Ca noutati, aflam ca s-a skimbat comanda Fortelor Terestre din Trupele de Uscati si s-a completat cea a Mestemeului. In prezenta ministrului, care, cu aceasta okaze a si incasat o emblema de onoare, ca insemn al recunoasterii si pretuirii inegalabile !
Pai, se putea fara oleaca de curinpupism romulan ? Vorba aea, sa ma tina minte sefu al mare, ca tot ma mut la em o 100, sa contribui cu toate fortele de care dispun, la propasirea procesului de impins aerul cu keptul pe holuri si la dezvoltarea multilaterala a activitatilor de intocmire a camioanelor de planuri, schite si desene de cotingenta, frumos colorate si impaturite !
Ura, ura, uraaaaa !
Pese: si, mai aflam ca se apropie Zioa Armatii ! Armata la fel de rupta in cur, ba chiar mai rau, decat in anii trecuti !
ȘtergereEote ce scriam acusica cam 1 an:
=====================================
MPT25 octombrie 2013, 00:05
LA MULTI ANI, apevistii pulei, de Ziua Armatii !
Sau, ma rog, ce-a mai ramas din ea, dupa MAREA DESTRUCTURARE NATIONALA: umeuri desfiintate de-a’mpulea, ani la rand, numa din orgoliul unora de a demonstra cu orice pret ca ne putem ‘’onora angajamentele’’ ; cazarmi si poligoane instrainate mocca; structuri intregi ticsite de filiere indirecte si indecente, facute cu zecile intre doua apeluri de seara si-o inspectie de dimineata; zeci de generali condamnati la parnaie si altii care asteapta cuminti la rand; tilicari rupti in cur de saracie si ingropati in datorii pe la banci; tineri crapati aiurea, prin cele deserturi ale lumii, pentru un pumn de bani; tehnica si armament imbatranite, bune de muzeu; o rezerva rupta in bucati, inraita si scarbita de sistemul pe care l-a deservit si care, in momentele de mare cumpana, s-a sters la cur cu ea, pe toate posturile de televiziune; stafuri politizate pana in maduva, coruptie si nepotism la drumul mare; specialitati militare, alde pilotii de supersonice, pe cale de disparitie, in tara lui Vlaicu, Vuia, Coanda si Prunariu; neputinta si dezinteres in obtinerea si mentinerea unor drepturi specifice militarilor, la nivelul altor armati, asa-zise NATO; haos general, bataie de joc institutionalizata si dezinteres general in sistemul de pensii militare, ori cum pula mea s-or mai numi penziile; categorii intregi de militari asmutite una impotriva alteia, in stare sa-si crape capatanile, la reciprocitate, ca in sistemul Erasmus; mii de apevisti care umplu caminele de garnizoana, hotelurile militare ori spatiile degajate de prin cazarmi, cu fomelia, purcelul, catelul si o nepoata din partea mamei, bla-bla !
Lasa, nu ma aburiti voi cu chestii de genul ca apevistii de azi sunt totusi foarte apreciati pentru profesionalism prin teatrele de operatiuni, ca se vorbeste engleza aproape peste tot, ca sunt cu miile care si-au completat studiile peste hotare, ca pilotii nostri dau clasa oricui se pune cu muskii lor, ca structurile sunt mai flexibile, ca mesterii militari fac din cacat bici, ca salariile sunt acceptabile, in comparatie cu multe alte meserii, ca inca se mai poate vorbi de demnitate, de onoare si alte cacaturi de astea, specifice tarii lu Dorele !
Ciocu mic !
Oricum, LA MULTI ANI, sireaca Armata Romana !
La multi ani, apevisti, actuali si fosti ! Iar cei actuali, lasa ca veniti si voi in rezerva, aciulea langa noi si o sa vedeti ce cul este cand iei muie de la societatea civila, dimineata, pranz si seara ! Iar cel mai cul e cand iei muie chiar de la ai tai, gen ministrul izmenar, generalul cu coc ori contratorpilorul erga omnes, care urla pe la toate televiziunile impotriva penzionarilor ! Ori cand ti-o trage-o casa de penzii, la shto, cu cate 4-5 revizuiri pe an, ori frun centru militar, care nu mai da doi bani pe tine !
KASAY viata, de cand lumea la romani !
Răspundeţi
Răspunsuri
MPT25 octombrie 2013, 00:08
Pese: si la multi ani si lu kingu Misu Balbaitu Intaiul, de ziua lui ! Poate ne spune de ce s-a tirat din tara, cand or venit rusii si n-o crepat, ca un adevarat king cavaler al mesei rotunde, in fruntea regatului !
Si poate ne spune si de ce l-o tradat si pe Maresal in 44 si l-o dat pe mana bolsevicilor, ca sa-l puste !
==================================
Cred c-am scris la FICS !
Pese: de optservat ca cu aceasta okaze, asociatiile de rezervisti- grupa basinosi cracanati, au primit o pagina intreaga de zear, ca sa-si exprime si ei, intr-o conduita ireprosabila si o morala imaculata, asa cum or fo caliti si indoctrinati in era socialismului multilateral dezvoltat, cu reale tente de comunism timpuriu, iar unii kear la cele mai inalte scoli ale securitatii statului-falanga ciripitori, deci cum ziceam, ca sa-si exprime si ei inaltele aprecieri si recunostinta vesnica, in special fata de sistemul actual de pensii, foste militare candva, uneperizate la ceas de seara !
ȘtergereM-am oitat, cu emotie in glas, sa-l gasesc si pe domnul Dogarul, care este tarabostes la Sindicatul Cadrelor Militare Demoralizate... Canci ! Acolo nu au loc decat oamenii adevarati, ca Iliescu Nemuritorul, nu toate geoarsele de-au facut armata de rusine, defiland cu plete si cu barbi de tap prin capitala, in pas de defilare, cu trombonul in frunte, strigand indemnuri mobilizatoare, precum Oprea nu uita- vave ni si zioa ta !
Aha-haaa, las ca v-o da el domnul vice acusica, cumatrul lu'finu, copilu la al mare !
Buey, eu imi trag pelea de pe secs cu codurile astea de verificare, cand vrei sa postezi !
RăspundețiȘtergereDaca nu se intervine pe langa astia de administreaza blogul asta, sa scoata porcaria aia, eu imi bag...ce dreacu sa-mi bag, ca nu mai am ce, si plec la altii !
Rup contractul de aici, ma cac in ele despagubiri si plec sa jeoc in alte ligi !
Buey, am inteles, pui acolea doua trei cifre, de control, da nu capitole intregi din Fefeleaga, scrise si in ceata, si de-a stramba, si incalcite, de tre sa-mi schimb cate doo perechi de okelari, ca sa le deslusesc !
Ce pula mea, maine-poimaine ma pune sa rezolv ecuatii de gradul "n" + fro problema de cuantica ! In loc sa-mi fac treaba pentru care m-am pregatit si m-am specializat prin procedee si lungi procese autodidactice, stau sa ma keombesc la fel de fel de numere si imbarligaturi nedeslusibile, de am ajuns sa le bunghesc pe unele ca la integrame, asea la plesneala !
Pese: primul avertisment !
ȘtergereSi, mai mult de doo nu dau ! Ma carabanesc instant, inapoi, pe La ZOO+9!, chit ca ala nu-si schimba ciorapii cu anii !
Asta-i hartuire intelectuala agravanta, in stadiu final !
Pese: si, in semn de protest, piketez blogul si nu mai postez nika pana la 13 FIX !
ȘtergereSa ma loati cu tonti de PIX !
MUEI PMT, vad ca pe toate bloagele pe care am incercat tre sa bungesti patru cifre incetosate! Asia che probabil vei ramane in silentio clampa pana dupa inviere.
RăspundețiȘtergerePMT ii dus cu pluta! Probleme cu caputzu,sireacu!
ȘtergereAsta vede in orice... adminu! Ce-o ave cu bietu admin?
Buey, aista cu codurile...! Asta de la "platforma blogger vine", nu de la adminu!
Este un element de siguranta "automat", impotriva... spam-urile "automate"!
Buey caca-fleasca, unde vazusi tu ca ma loai de admin ? Buey, adminu e pentru mine ca un fel de Zeus, mai tare decat boastele Preacuvioasei Paraskeva si ale sfintilor Dimitrie, la un loc !
ȘtergereSoluție de avarie:
RăspundețiȘtergereMerkel, implicată în campania prezidențială din România ???
----------------------------------------
Informații neconfirmate care circulă în presa locală spun că Angela Merkel, cancelarul Germaniei și cel mai puternic lider european, va vizita România între cele două tururi de scrutin prezidențial cu scopul de a-l susține Klaus Iohannis, candidatul ACL (PPE) la alegerile prezidențiale. Lansarea zvonului ar putea fi o manevră electorală, efectuată de tabăra Iohannis sau de adversarii edilului. Analiștii de politică externă sunt sceptici că Angela Merkel va risca o implicare în campania din România.
Știrea privind presupusa vizită a Angelei Merkel a apărut în publicația online ziardecluj.ro și a fost mai apoi preluată de ziarele sibiene.
Analistul Emil Hurezeanu a declarat, marți seară, la Digi24, că liderii europeni sunt "destul de atenți atunci când fac acte de solidaritate în campaniile electorale ale oamenilor din aceeași familie politică. De obicei vin europenii, oamenii cu funcții europene: cum a fost Schulz, cum a fost Daul. Nici măcar Daul nu mai vine, care era prieten cu dl. Băsescu. Între Franța și Germania se practică. Dna Merkel a făcut un gest cutezător și s-a dus să-i facă campanie electorală pe ultima sută de metri, într-un moment destul de jenant, pentru sorți de izbândă, lui Sarkozy. Dar erau Franța și Germania. Între marile democrații iarăși se practică".
Efectele unei vizite a cancelarului
Emil Hurezeanu apreciază că sosirea în România a Angelei Merkel cu intenția vădită de a sprijini un candidat din aceeași familie europeană ar crea ostilitate politică și false așteptări.
"Ar trebui să vină și dna Merkel? Ar putea să vină? E bine venită? Răspundeți dvs la aceste întrebări. Îl cunoaște pe Iohannis. Eu cred că în astfel de situații funcționează și multă prudență. Nu dorește nimeni în Germania, sunt convins, să creeze așteptări nejustificate. Faptul că dl Iohannis e german, vorbește la fel de bine limba germană ca dna Merkel, au făcut aceleași școli, e fizician, nu o poate face pe șefa guvernului german să se transforme într-un fel de Maică Tereza și s-o facă să intervină în lupta electorală din România pentru că asta ar stârni ostilitate, dar și false așteptări. Germania nu procedează așa. N-ar fi rău dacă ar veni Merkel aici, asta ar însemna că Merkel oferă importanță în primul rând României", a spus analistul.
Merkel, implicată (de alții) în campania din România
Nu este exclus ca știrea privind vizita celui mai puternic lider european în România și girul acestuia pentru candidatul ACL să se dovedească un zvon neconfirmat. Încearcă să-l răspândească tabăra Iohannis? Sau adversarii din PSD?:
1. dacă manevra este elaborată de PNL: liberalii ar urmări să demonstreze că între Iohannis și Merkel există relații privilegiate de care puțini lideri europeni se bucură; Iohannis ar da o lovitură de imagine. Totodată, vizita l-ar putea ajuta pe edil să câștige câteva procente din rândul conservatorilor români pe care prestația liberalului Iohannis încă nu i-a convins;
2. dacă zvonul este lansat de PSD: social-democrații ar încerca să ridice un orizont de așteptare neîmplinit. Informația neconfirmată va fi folosită de pesediști ca muniție, ridiculizând tabăra Iohannis.
- See more at: http://www.dcnews.ro/solu-ie-de-avarie-merkel-implicata-in-campania-preziden-iala-din-romania_457042.html#sthash.CdT1b5o9.dpuf
Ja, ja, am auzit si eu ca frau Angela Merket incepe de zaptamana aviatoare o vizita siurprisa in ROmanistan.Primul contact va avea loc la HUrziceni, sectorul 5
RăspundețiȘtergereSe confirma vizita, perioada si tinuta !
ȘtergereNUMAI AICI puteti vedea detaliile cancelarului !
===========================================
http://mhblogonline.blogspot.ro/2013/10/ghici-ghicitoarea-mea-sa-mai-si-zambim.html
Am inceput a supraveghea paretii primariei lui Vaghele, ca la unu tre sa apare comentariu pleoscaitului!
RăspundețiȘtergereComent de Nota 10.
Ștergere:) :) :) ... am ras... si am ras... inca mai rad!
Chestia cu "pleoscaitul"... e de mare, mare forta si talent!
Buey bagabontzilor,
ȘtergereVoi i-o trageti PMT-ului... pe motiva de lipsa a astuia la apel?
Ehee... o sa videti voi pe dracu... acusica!
Bueyyyy, ci dreacu facurati, bre !
RăspundețiȘtergereNici nu-ntorsei bine capul si me-ati si omblat la mue !
Ii sunai pe baga bontzii astea de la blogar, sa scoata porcariile alea de control, insa me-o spus ca le pare rau, ca ie o masura de siguranta generala, ca sunt bloguri unde au inceput sa posteze toti analfabeticii, inclusiv nishte shparlamentari, care cica au 10 clase + 3 la seral, cu bacul loat pe shpaga la Liceul agricol din Darvari Deal, plus fro 2 facultati la Spritzu Haret, absolvite simultan intr-o joi si un doctorat in securitate nationala, loat la Unap, cu domnul general doctor universitar inginer conferentear ec Muresean Pescadorul Sportiv !
RăspundețiȘtergereAsea ca m-am lamurit !
O tara de bagabonti fara ocupatie, care in loc sa umple crasmele sau sa picheteze ce vra Odgaru sa pishicheteze, ocupa banda internetului cu tot felul de cocluzii de tot rahatul. La crasma cu voi, moliilor!
RăspundețiȘtergereApropoze, ca tot a venit vorba de admin: i-a mai vazut careva muianul, pe frun feis buci, ori pe frun alt blog ? Ori o concesionat blogul cine stie cui si s-a tirat la capsuniada, in Spanea !
RăspundețiȘtergereParca asea a promis, ca la fiecare 1000 din contor baga si el un Multi Ani Traiascaaaaa, da cate o maslina virtuala....
PMT, ai îmbătrânit, omule !
ȘtergereTe-a lasat tinerea de minte!
Era vorba... de 10.000, nu 1.000 !!!
Oricum, eu sunt aici mereu... si va salutez cu respectele mele!
Lasa buey, ca e bine si o 1000 ! Iaca asea mai aflam si noi ca inca mai esti in stare sa ti-o scuturi personal si nu te-ai damblagit, ca altii, carandu-ti plosca de ici-colea !
ȘtergereDache vine doamna Frau in Romanistan, saptamana viitoare, eo o sa protestez vehement, cu poza de aici, http://mhblogonline.blogspot.ro/2013/10/ghici-ghicitoarea-mea-sa-mai-si-zambim.html, transformata in poster de 700x1000, pe care voi scrie cu majiuscule mari de mana:
RăspundețiȘtergere=============================
Doamna Frau, sa ne zici
Cum ti-ai pus-o in carici
Fofoloanca cea grasutza
Si cu freza cam strambutza !
Si, casa nu fiu acuzat de rautacisme grobiene, mentionez ca nu am utilizat niciun cuvant dinafara dexului national:
-caríci (caríciuri), s. n. – Penis, membru viril. Țig. kar (Vasiliu, GS, VII, 108; Graur 134; Juilland 161). – Der. puțin folosite, cf. Juilland 161.
-fofoloancă, fofoloance s. f. vulvă.; a i se zbârli fofoloanca expr. (er., glum. – d. femei) a se excita.
Pese: am utilizat expresia sintagmizata "strambutza", intrucat, asea cum se vede si din poza, fofoloanca doamnei Frau suferea de o oarecare calvitie, pe partea stanga, de zici ca ierea bretonul, ori musteata lui Adolf Heil !
ȘtergereMa rog, asea se vede in poza....
Ministrul Educatiei vrea sa introduca tablete in toate scolile, inclusiv in cele din mediul rural. Remus Pricopie a anuntat intr-un comunicat remis HotNews.ro ca Ministerul cauta resursele necesare pentru dotarea tuturor scolilor cu tablete, ca parte a procesului de a aduce tehnologia mai aproape de scoala. Ministrul informeaza ca va continua revizuirea programelor scolare, "urmata de elaborarea unor noi manuale, inclusiv in format digital, pentru toti ceilalti ani de studiu (invatamant primar, gimnazial si liceal)" si ca are in vedere "elaborarea unui proiect finantat din fonduri europene pentru realizarea catalogului electronic, care sa functioneze in tot sistemul de invatamant".
RăspundețiȘtergere=================================
Buey scarfas cu cas la nas, in cele din mediul rural, care arata cala sfarsitul secolulu 19, baga, mai intai, apa curenta si cacastori, iar in unele chiar curent electric permanent !
Si mai du-te-n pula mea pe la scolile din satele vasluiene, sa vezi dezastrul-dezastrelor, ce n-a vazut Parisul ! Buey puleasca, pai scolearii de p-acolea ti-or vandut urjent tableta, la second hend, pentru un pet de vodca Adio Mama !
Ce frumoasa se vede tara, de prin biroaiele voastre de imbuibati, si cum arata, in realitate, invatamantul de la sate ! In special din cele de sub limita saraciei, cu oameni puturosi, hoti si betivi, de la popa din sat si pana la cel din mai urma nespalat !
Traiti basme cu feti frumosi si cu programe de sters la cur !
Ca si programul asta cu CARDul de sanatate, cea mai mare cacealma romulana ! Zbarcita aia de soacra-mea dejea i-a gasit utilizarea, in lipsa de medici, de farmacii, ori de alte servicii de sanatate pe o raza de PiErPatratsupraDoi: isi curata cocalarii de glod, cand vine de la dat cu sapa !
Haide bre Nea Pricopie, mie-mi vinzi abureli de astea ?
Wow! Vasile Blaga:
RăspundețiȘtergereMarele PNL va guverna România în următorii zece ani !!!
-------------------------------
Copreședintele Alianței Creștin-Liberale (ACL), Vasile Blaga, a declarat, miercuri seară, că "marele PNL va câștiga alegerile prezidențiale și următoarele două runde de alegeri generale", urmând să guverneze România în următorii zece ani.
El a afirmat, în cadrul unui miting electoral la Câmpulung Moldovenesc, că 'Klaus Iohannis va fi președintele României în noaptea de 16 spre 17 noiembrie, iar România va fi, în sfârșit, țara lucrului bine făcut'. De asemenea, el a spus că 'Iohannis va termina procesul de occidentalizare a acestei țări'.
'ACL va câștiga alegerile prezidențiale cu Klaus Iohannis, iar marele PNL va câștiga următoarele două tururi de alegeri generale și va conduce următorii zece ani România ca să ne putem impune politicile noastre de centru-dreapta', a afirmat Blaga.
AGERPRES/ (A—autor: Cristian Lupașcu, editor: Diana Dumitru)
Buna dimineata !
RăspundețiȘtergereSi o zi buna tuturor domniilor voastre !
La multi ani, celor ce sarbatoresc in aceasta zi, de 23.octombrie !
Referitor la afirmatia domnului Vasile Blaga, potrivit careia "marele" PNL va guverna România în următorii zece ani, a isi dori sa ma pronunt, cu deosebit respect si condescendenta ca, dupa 10 ani de guvernare "Sa traiti bine", in care m-am imbolnavit cu nervii, am saracit, am fost furat la vot, in direct la teve, in Parlament, am fost terfelit apoi mintit, etc., daca mai urmeaza inca 10...cred ca ma decuplez de la furtunase !
RăspundețiȘtergereCa sa fiu sincer, eu nu imi mai doresc sa fiu guvernat de politicienii asa zisi liberali, care, dupa cum stim, au fost niste oameni rai si pusi numai pe capatuiala, pe spinarea poporului, iar cand poporul a facut ciocul mare, liberalii au puscat la ei ca la vanatoarea de potarnichi ! Ba, mai mult, au tras si direct cu tunurile, in palcurile mai mari de sarantoci !
Deci eu nu mai doresc liberali, nici domni de etnie germana !
Ca cetatean cu dreptul la opinie libera, eu afirm ca imi doresc sa fiu guvernat de Fesene !
Iar in preajma Zilei Armatei Romaniei, inclusiv a Formatiunilor Paramilitare Inarmate de Husari, vreau sa transmit tuturor militarilor acestei patrii comune, si activi, si de rezerva, si in retragere, si de cavalerie, un calduros La Multi Ani !
Sa va stimati sefii si sa va pretuiti camarazii de arme, sa va iubiti meseria si sa va aparati drapelul de lupta-simbol al onoarei si demnitatii, al curajului si darzeniei, chiar cu pretul vietii si lumina ochilor din cap !
Traiasca Armata, Traiasca Regele !
Pe blogul Cucuvelei,Bufnitei ,Huhurezului,sau cum ma-sa s-o numi acel cioclual informatiilor,cineva a scris impotriva lui Mos Pula Bleaga care are pretentii dem pensie la nivelul celor din grupele speciale cu toate ca el a stat toata viatza intr-un birou bine incalzit si se freca la putza cu ochii la fusta scurta a colegei,ii curgeau balele la libidinos cu ochii dupa ea de s-au lipit dosarele si scrisul a devenit ilizibil,de aiai nu s-au putut identifica unele date pentru pensie.Acuma ,acest impostior ridica pretentii ca la pensie sa se ia in considerare "Fonctia si gradul'avut in ultima luna,el care a iesit la penzie dupa 2001 stia despre L164 si in ultima luna a bagat-o la venituri si pe ma-sa si pe curva din colt pe care o linea in pizda facand cunostinrta cu toate pulile jegoase din maghernita aia de cartier in care locuia,iar gradele le-a obtinut turnandu-si colegii si sugand pula sefilor.Nenorocita fiinta ,sa va feriti de spatele Mosului ca pute ca un tomberon vara,este infect,pasul si bashina-dar cu pretentii de "jeneral"-futu-l in gura cu tata,soferii de la RATA si cu toata ARMATA !
RăspundețiȘtergereSa-mi suji pixu!
ȘtergereSa ti-l suga ma-ta ca sa nu pierdeti samanta prostiei !
ȘtergereMai lucreaza ma-ta pe centura Hurzicenilor sau a-i trimis-o cu sor-ta cea mica, la supt in Haustria, cu Vulvo ? Ca sunt interesat de o felatie, inainte sa ma kiş. Platesc bine, o punga de malai extra si o sticla de ulei
ȘtergereBuei, da ci dor mi-e de- o guvernare cu falcile-nclestate si cu ochii bulbucati, cu ministri fara bac, de padurari, tractoristi, mateloti, curve penale si cretini cu bani! Abia astept.
RăspundețiȘtergere"Principesa Irina, trei ani sub supraveghere pentru organizarea de lupte de cocoşi în SUA
RăspundețiȘtergerePrincipesa Irina a fost plasată trei ani sub supraveghere de un judecător federal, după ce şi-a cerut scuze pentru rolul său în cazul de lupte de cocoşi în Oregon care, potrivit principesei, a reprezentat o ruşine pentru ea şi familia sa, relatează postul de televiziune american ABC News. „Îmi pare foarte rău că m-am implicat în această afacere“, a declarat Irina Walker în faţa judecătorului federal, înainte de a fi pronunţată sentinţa. „Nu am avut intenţia de a încălca legea“, a adăugat ea. Principesa şi soţul său, John Walker, au pledat vinovat, în iulie, în dosarul privind participarea la o reţea de lupte de cocoşi. Soţii Walkers au acceptat să vândă imobile şi să plătească Guvernului 200.000 dolari. Judecătorul le-a permis să efectueze călătorii internaţionale în timpul perioadei de probă, deoarece Regele Mihai se confruntă cu probleme de sănătate şi principesa ar dori să-l viziteze mai des. Soţii Walkers au fost arestaţi în august 2013, după ce autorităţile au anunţat că ei au organizat cel puţin zece lupte de cocoşi în perioada aprilie 2012 - aprilie 2013 la ferma lor din Irrigon, la est de Portland. Cocoşii aveau ataşate cuţite de picioare, iar spectatorilor li se cereau bani pentru intrare şi li se vindea mâncare şi băutură, potrivit rechizitoriului. Procurorii au afirmat că soţii Walkers au impus spectatorilor o taxă de 20 de dolari pentru a vedea luptele de cocoşi, iar numărul total de spectatori pe zi depăşea 100. Cuplul câştiga bani, de asemenea, din vânzările de alcool. Irina Walker este cea de-a treia fiică a fostului rege al României, Mihai I."
http://adevarul.ro/news/eveniment/principesairina-trei-ani-supraveghere-organizarea-lupte-cocosi-1_54488b960d133766a829c8d7/index.html
Buey, ce oamini...
ȘtergereCe oamini fara inima... pentru bani... fac "orice"!
Fara mama, fara tata, fara Dumnezeu!
Vai mama lor!
Blogger Huhurez Rez spunea...
RăspundețiȘtergereBine, @mos alecu!
Uite ce a scris tigrul care s-a jurat ca nu mai citeste acest blog:
tigri2 a introdus un nou comentariu privind postarea dvs. "Proiectul Legii pensiilor militare mai trebuie ins...":
Mai du-te-n crucea ma-ti de boshorog imputit ,ca numai prostii spui,ai si tu un fix,sa primesti o pensie egala sau mai mare decat ai merita-o,sub"greutatea "unor stele pe umar obtinute din pupincurism ai doari sa ti se acorde onoruri financiare mai mai decat a unuia care si-a lasat viatza si sanatatea traind si murind in slujba patriei cu arma,mansa,lopata,maneta sau fitilul minei si raza "blanda"a radiatiei ,pe cand tu ,un nenorocit de hartogar ai huzurit toata viatza.Du-te si ia-ti ceiutul indulcit cu zaharina ,boneta si chemesoiul de noapte si lasa -i pe altii sa gandeasca la destinele viitorilor pensiopnari.Esti un dobitoc sadea !
miercuri, 22 octombrie 2014, 21:31:00 EEST
+++++++++++++++++++++++++++++++++
Tare kkciosu, L-a tras pe burlan pe Mos Kaliku.
"UE are de gând să interzică motoarele diesel
RăspundețiȘtergereÎn curând românii ar putea să renunţe să-şi mai cumpere maşini pe motorină. Uniunea Europeană doreşte să interzică motorizările diesel, transmite B1 TV. Numărul maşinilor care folosesc motorină este uriaş. Cu toate acestea, UE a demarat un plan pe termen lung pentru scoatere acestora din uz din cauza poluării produse. Cel mai recent raport al Organizaţiiei Mondiale a Sănătăţii arată că numărul persoane decedate ca urmare a expunerii la poluarea atmosferică se dublează de la an la an.
Pe lângă automobile, toate utilajele industriale şi comerciale folosesc motorină. Cu toate acestea, UE doreşte să interzică motorizările diesel. Chiar dacă emisiile de dioxid de carbon sunt mai mari în cazul maşinilor pe benzină, emisiile cele mai nocive pentru sănătatea umană se regăsesc la evacuările vehiculelor pe motorină.
Motoarele diesel emit cantităţi extrem de mari de pulberi nocive, printre care hidrocarburi şi oxizi de azot. Acestea sunt transmise în atmosferă sub forma unor particule în suspensie. Odată ajunse în plâmâni, pot cauza o serie de boli extrem de grave.
UE a introdus standardul Euro6 pentru toate maşinile diesel care se fabrică acum la nivel european. Acestea sunt dotate cu sisteme de catalizare si filtrare a particulelor mult mai eficiente, astfel încât emisiile eliminate să fie mai puţin nocive. Cu toate acestea, mai este mult până când aceste maşini vor înlocui vechile modele. În prezent, din totalul vehiculelor diesel din lume, doar două procente respectă normele Euro6.
Astfel, toate motoarele care nu respectă normele Euro4 ar putea fi interzice. Până în 2050 se doreşte scoaterea totală din uz a maşinilor cu motoare pe combustie internă, în centrele marilor oraşe. De asemenea, se estimează că până în 2030 mai bine din jumătate din vehicule vor avea emisii zero"
http://www.curierulnational.ro/Extern/2014-10-23/UE+are+de+gand+sa+interzica+motoarele+diesel+
"Renault pleacă de la Piteşti
RăspundețiȘtergereAutor: Ilie Serbanescu
Ceea ce părea o profeţie urâtă, aruncată viperos, nu de mult, de preşedintele Băsescu în disputa politico-electorală cu premierul Ponta, dar ceea ce putea fi de fapt o informaţie culeasă de la serviciile secrete – anume că Renault va pleca de la uzinele Dacia din Piteşti – se adevereşte deja. Să-l cităm pe dl Constantin Stroe, cel păstrat de francezi la uzină ca să nu se spună că n-ar fi şi români în conducere: „Nu se pune problema ca Renault să se retragă complet din România. Dar producţia se poate muta puţin câte puţin. Dacă un singur schimb de producţie este transferat de la Mioveni la Tanger, înseamnă disponibilizarea a 3000 de angajaţi de la uzina Dacia şi a 18000 de la furnizorii de componente, iar această avalanşă nu va mai putea fi oprită”.
Să menţionăm că deja în proporţie de 70% producţia modelului Sandero a fost mutată pe platforma din Maroc. Si mutarea va continua. Este în logica organizării producţiei şi comercializării într-o multinaţională. Mulţi oficiali susţin prostia păguboasă că este esenţială menţinerea salariilor mici în România ca atractivitate pentru investitorii străini. Nimic mai fals! În construcţiile auto, nu există o productivitate a muncii în Cehia şi o alta în România decât în măsura diferenţei de înzestrare tehnologică decisă de multinaţionalele din domeniu pentru unităţile lor amplasate în Cehia şi, respectiv, în România. În schimb, salariile practicate în aceste unităţi sunt cele din Cehia şi, respectiv, România. Tocmai din această diferenţă de salarii derivă deciziile multinaţionalelor pentru amplasarea teritorială a unităţilor lor de producţie şi comercializare. Ecuaţia este inversă decât în minţile oficialilor români. Dacă ai salarii mici, multinaţionalele te vor alege pentru a depune munci salahoriale. Asemenea activităţi presupun input mare de forţă de muncă, profiturile obţinându-se preponderent din valorificarea unor salarii mici. N-are rost să se cheltuie masiv cu inputurile tehnologice ca să se înlocuiască forţă de muncă în situaţia în care aceasta costă derizoriu. Dimpotrivă, acolo unde salariile sunt mari, se cheltuie cu inputuri tehnologice consistente, pentru că se înlocuieşte forţă de muncă scumpă.
Salariile mici din România – expresia statutului de colonie al ţării în UE – pecetluiesc acest statut, îl invederează şi prelungesc. Date făcute publice de însuşi trustul Renault arată de ce acesta va părăsi România. Renault produce la Piteşti maşini de 8-10000 euro, cu 14000 salariaţi. La Palencia în Spania produce maşini de 15-20000 euro cu 1800 salariaţi. Salariile sunt de 3 ori mai mici la Piteşti (diferenţa de statut între Spania şi România), iar productivitatea pe salariat este de 5 ori mai redusă la numărul de maşini şi chiar de 13 ori la valoare (diferenţa de înzestrare tehnologică). La Palencia, Renault câştigă din tehnologie, la Piteşti din salarii. Tehnologic, la Piteşti nu se poate fabrica ceea ce se fabrică la Palencia. În Maroc se poate face însă ceea ce se face la Piteşti, iar acolo salarile sunt de alte 2 ori mai mici. Vivat coloniile! "
Buey, i-auzi una:
RăspundețiȘtergere============
Bărbații care au mai mulți copii, cu femei diferite, vor primi din partea statului un premiu pentru contribuția adusă la creșterea natalitâții.
Pentru cei care deja se pregăteau să numere banii primiți pentru virilitate, trebuie spus de la bun început că ideea aparține unui parlamentar rus și că în cazul în care propunerea se va concretiza într-o lege, ea va fi aplicată doar în Rusia.
Valerii Selejniov, inițiatorul propunerii legislative, a declarat că a avut în vedere o nouă măsură pentru creșterea natalității prin extinderea programului de ajutorare al mamelor cu mai mulți copii, care beneficiază de o primă de la stat în valoare de 8500 de euro.
Selejniov aduce ca argument faptul că statistica a susținut că sunt destul de numeroase cazurile în care un bărbat are copii cu mai multe femei, care nu sunt eligibile în programul de ajutoare al mamelor.
Astfel prin ajutorarea taților cu mai mulți copii, dar care nu au bani să plătească pensia alimentară, banii statului vor ajunge și la acele familii care nu puteau fi încadrate în programul maternal.
Traian Băsescu a declarat astăzi, înainte de plecarea la Consiliul European, că mandatul său se încheie la data de 21 decembrie, ora 24:00 şi că pe data de 22 decembrie altcineva trebuie să fie la Cotroceni.
RăspundețiȘtergere"După ce nu voi mai fi președinte, mă voi înscrie în PMP. Trebuie o construcţie nouă şi trenbuie analizată posibilitatea de a aduce oameni noi. PMP s-a pricopsit cu câţiva parlamentari chemaţi în instanţă. Un partid nou trebuie construit cu oameni noi astfel încât în 2016 românii să aibă o alternativă curată", a spus Băsescu pe Aeroportul Internaţional 'Henri Coandă' din Otopeni, înainte de plecarea la Bruxelles.
Astăzi, preşedintele Băsescu va participa la Bruxelles la summitul Partidului Popular European, la reuniunea Grupului de la Vişegrad+România+Bulgaria în perspectiva pregătirii Consiliului European iar ulterior, la reuniunea Consiliului European cu preşedintele Parlamentului European, la prima sesiune de lucru a Consiliului European şi la dineul de lucru separat al şefilor de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene. Vineri, şeful statului va participa la a doua sesiune de lucru a reuniunii Consiliului European iar de la ora 13,15 va susţine o declaraţie de presă.
Uaii... ati aflat?
ȘtergereLenutza acum fro doua dzile, si-a vandut... ultima casa!
Buey, io crek ca isi va loa "cocoselu" dupa 21... si vor pleca... dupa Cocos!
Dubaiul, caldurosul Dubai... ii asteapta!
Ca Presedintie... vax albina!
Scenariul lui Băsescu:
ȘtergereCe se va întâmpla cu IOHANNIS dacă va fi declarat incompatibil după alegeri.
-------------------------
ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014. Traian Băsescu a declarat, joi, că, în cazul în care Klaus Iohannis ar câştiga alegerile, o decizie a ICCJ prin care se va constata incompatibilitatea liberalului va suspenda exercitarea mandatului de preşedinte al României.
"Îmi pare rău pentru români că au de ales între o marionetă a PSD şi un alt candidat care, din păcate, din dorinţa de a parveni în funcţii cu orice preţ, nu a ţinut cont că asupra lui plana riscul incompatibilităţii care se poate manifesta inclusiv după începerea mandatului. O decizie a instanţei de incompatibilitate după validarea mandatului şi după inceperea exercitării funcţiei suspendă exercitarea funcţiei de către preşedinte", a precizat Traian Băsescu.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, înaintea plecării la Consiliul European, că mandatul său se termină pe 21 decembrie, ora 24,00 şi nu poate, constituţional, să rămână în funcţie "nici măcar o oră", nedorindu-şi o asemenea situaţie, aşa cum s-a susţinut public în ultima perioadă.
Sursa RTV.NET: http://www.romaniatv.net/scenariul-lui-basescu-ce-se-va-intampla-cu-iohannis-daca-va-fi-declarat-incompatibil-dupa-alegeri_178674.html#ixzz3Gy4ChJNo
Decretul nr. 636/2014 privind acordarea gradului de general de brigadă cu o stea unui colonel din Ministerul Apărării Naţionale şi trecerea acestuia în rezervă cu noul grad
RăspundețiȘtergereArticol unic.
Domnului colonel Olaru Simion Emil i se acordă gradul de general de brigadă cu o stea şi trece în rezervă cu noul grad.
Decretul nr. 635/2014 privind acordarea gradului de general de brigadă cu o stea unui colonel din Ministerul Apărării Naţionale şi trecerea acestuia în rezervă cu noul grad
Articol unic.
Domnului colonel Lăudatu Ghiţă Dumitru i se acordă gradul de general de brigadă cu o stea şi trece în rezervă cu noul grad.
Dosarul presedintelui PNL Klaus Iohannis
RăspundețiȘtergerein care acesta este acuzat de incompatibilitate de ANI urmeaza sa fie judecat luni.
------------------------------------
Procesul lui Klaus Iohannis a fost astfel devansat pentru ziua de 27 octombrie, cu 6 zile inainte de alegerile prezidentiale.
Exista deci posibilitatea ca judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie sa dea verdictul final in cazul primarului Sibiului inainte de primul tur al alegerilor prezidentiale, unde liderul ACL candideaza pentru cea mai inalta pozitie in stat, informeaza Realitatea Tv.
ANI il vrea judecat pe Iohannis inainte de alegeri
------------------------------------------------------------------------
Purtatorul de cuvant al PNL, deputatul Alina Gorghiu, a spus ca nu este sigura ca luni se va da un verdict in acest dosar.
"Pozitia noastra este aceeasi: inca de la inceput am spus ca am prefera o solutionare rapida a dosarului, ca respectam absolut orice termen impus de instanta de judecata. Pentru rigurozitate, cred ca luni se va discuta doar cererea de preschimbare a termenului", a declarat Gorghiu, intr-o interventie telefonica.
Termenul, schimbat dupa cererea ANI
------------------------------------------------------
Marti, ICCJ stabilise ca recursul ANI in dosarul in care il acuza pe Klaus Iohannis de incompatibilitate se va judeca pe 18 noiembrie, la doua zile dupa turul al doilea al alegerilor prezidentiale, insa ANI a cerut ulterior devansarea procesului si urgentarea solutionarii dosarului.
In documentele depuse, ANI arata ca judecatorii instantei supreme ar trebui sa se pronunte inainte de al doilea tur al alegerilor prezidentiale.
Să-i judece, să-i judece, tu-le muma-n kur de hoţ şi nevestele l toţ, noaptea pe la 3!
ȘtergerePS. Iar tu, Viurele- Mutănele, pe la 3 de cuc să mă iei!
despre cei 2 (doi) hrebe.....chiar niiic?? si adam si miki spaga si abramburica
RăspundețiȘtergerestai asa sa caut sigla PSD sa o pun aici ca banner
Uoaiii ce dor imi e de voiculescu,mircea badea si isterica dana grecu
Baaaa PMT-oule Las-o mai moale si cu kingu bablbaitu' ca ramane asta fara cele 5 "descendente" la tron.....Ca la bulangii astia de regi merge cam asa:
A iesit din "os domnesc" AUTOMAT devine print si apoi rege.Sa va spui io ce-i ala "osu" lu' balbaitu?? Ca alt merit zau ca nu are.....doar ca a iesit din pizdoiu care trebuie......vezi si gargara cu dinastia la englezoi.Ii da printu al mare la buci si gata iese "printisoru' din pizdoi" Vezi tu n-ai avut norocul asta:):)
DC
Hai adminu! In numele adevarului zi si tu ceva despre sobolanii rozalii.O sa creada lumea ca desi lumea,tv-urile fierb tu inca n-ai aflat.Sau te uiti doar la A3.Ca si soacra-mea zice ca altceva nu-i trebo.Si trage ea concluzia la cele 80 de" primaveri" ale ei si clase cat marfarul
RăspundețiȘtergere"lasa maica ,io nu ma uit la altii ca doar astia spune adevaru'(A3-n.n)"
Si daca esti membru PSD in tandem cu PMT nu-i bai, bravo voua da macar recunoaste kasai frumos si elegant.....nu te mai tot ascunde pe dupa umbra deontologiei pulii
DC
PS Ca vad ca pentru 5% multi si-ar fute si mama proprie si personala....ohoooo si ce zbucium si freamat e pe la tata leusteanca din curu' moldovei.Abia are sa -i dea bani lu' fi-su de baut la carciuma din sat.Nimeni nu se intreaba ce va fi dupa......!!!!
Buey, d'aia nu ne plac noua pdl-acii...
ȘtergerePrea sunteti negrii in ceru gurii!
Sa traiti bine!
Iar cu PNL/Ioahannis... Si mai bine!
Buey, da ce ploo, aciulea in Miticustan, la domnul Marean Vanghele ! Rupe, curge apa pe bulevarduri, la bordura, de moama-moama ! Mi s-a oxidat si ploasca, mi s-au aburit si furtunelele...cred ca am prins si un pic de apa la perfuzie...Ciciulete m-a facut, numai cat am alergat, cu peste 270 pasi/minut, de la limuzina, pana la intrarea in scara...
RăspundețiȘtergere@17:28
RăspundețiȘtergere1-nu sunt pdl-ac si nici altceva,poate doar un pic beat....hac,hac
2-lasa-ma sa ma uit la A3 ca iar plang astia dupa "condamnarea politica a lui voiculescu".....mai pe seara urmeaza a 4-a luna consecutiv cu mircea base....ca altceva nu au voie sa mai zica.
3- Zice PSD-ul " Nu pot ei sa voteze cat putem noi sa furam"...Te simti cumva??
DC
Buei "bronzatule ot Triviale", ţ-ai făcut tulbuelu? Buei, sperăm ca nepot-tu să nu-ţ samene,
Ștergereerata:@anonim17:18(nu17: 28)
RăspundețiȘtergereasa de curiozitate ma uita-i si io pe saitu scmd bv...Ptiu si ce sa vezi!!!! fostii mei coledzi aia cu penziile umflate cu pompa in "ultima luna de activitate" ii gasii in "forurili de conducere" a lu' scmd bv ala care s-a redivivus.....acu e bine ca puteti sa le vedeti si numele.
RăspundețiȘtergereCel putin altii au avut bun simt si-si rontzaie penzia in liniste "dand la sapa" prin bodegi
DC
si ca sa fi linistit afla ca eu NU merg la vot ca asa vrea piula mea.Nici unul nu m-a convins si nici n-au cum cu asemenea stil
RăspundețiȘtergereDC
PS As 'vota" cu d-na udrea de fo 2-3 ori pe saptamana daaa... numai asa o ora-doua mai spre dimineata pe nepisatelea si pe la spate
Poate daca ai nasul infundat, ca altfel pute a cacat!
RăspundețiȘtergereiauzi,iauzi popor PeZeD-ist!!!
RăspundețiȘtergereradu mazare a declarat la iesirea de la ICCJ:"Din cauza anchetelor DNA nu mai vin investitori in Ro"...cica se sperie:):)
Ai dreac cu DNAu lor...nu ii lasa pe astia sa se dezvolte multilateral in conturi
DC
HOP, HOP, HOP, CURDELEU O IA LA CEOK!
Ștergere,,...Cu alte cuvinte, Oprea ar putea fi chemat chiar si maine la sediul din Stirbei Voda, o mare parte din probatoriul cu pricina, inclusiv audieri de martori, fiind facuta deja.
RăspundețiȘtergereDosarul la care ne referim vizeaza activitatea lui Gabriel Oprea din mandatul sau la Ministerul Apararii Nationale, in perioada ianuarie 2010-mai 2012. In cele cateva sute de pagini stranse pana acum apar nu mai putin de 11 capete de acuzare pentru vicepremier. Majoritatea dintre acestea se refera la numiri abuzive, activari de ofiteri si numiri pe functii fara concurs sau cu incalcarea dispozitiilor legale. Apar si cateva cazuri flagrante de demiteri la ordin, precum inlaturarea generalului maior Ioan Constantin Sirbu de la conducerea Spitalului Militar din Bucuresti. Mazilirea acestuia s-a facut in doar cateva zile, dupa o intalnire de tip masonic, ce a avut loc intr-un subsol de la MapN. Pentru ca dosarul de care vorbim este unul extrem de stufos, astazi vom prezenta doar o parte din aspectele grave ajunse pe masa procurorilor anticoruptie si care ar putea sa schimbe radical cariera fulminanta a generalului Oprea.
O demitere prin santaj
Cazul generalului Ioan Sirbu, demis de Gabriel Oprea la scurt timp dupa ce a venit la Aparare, a fost practic inceputul acestui dosar. Sirbu ocupa functia de sef al Directiei Medicale din cadrul Ministerului Apararii. Pentru ca nu il putea inlatura fara motiv, ministrul a dat initial un ordin prin care l-a “promovat” consilier la cabinetul sau. O masura pe care nu o ceruse nimeni, cu atat mai putin cel vizat. Sirbu s-a trezit peste noapte consilierul personal al unui ministru cu care nu discutase niciodata acest aspect. De aici a urmat hartuirea...''
http://www.nasul.tv/2014/10/23/inca-o-bomba-va-exploda-in-tabara-lui-ponta-vicepremierul-gabriel-oprea-are-dosar-la-dna/
Să-l footă, să-l footă pînă la booci să-l rupă, iar Sîrbu ajuns general din brancardier jegos, să ne pupe-n dos!
ȘtergereLa zdupy cu el !
ȘtergerePe timpul acestui borfas in fruntea MApN s-au produs cele mai mari si mai multe manarii si matrapazlacuri, de cand exista armata ! Desfiintarea pensiilor militare de stat, uneperizarea fortata a structurilor, avansari d-ampulea, haos general in calculul pensiilor, cu mii si mii de recalculari si revizuirea revizuirilor, kemari in activitate pe banda rulanta, aruncarea in derizoriu a rezervei armatei, acordarea grupelor de munca d-ampulea, etc ! Chestia cu Sarbu si Ranetti, care dainuie din vremuri de demult, e doar o feliuta din tortul mare al potlogariilor patronate de catre acest fanfaron izmanar, travestit in general de justitie militara !
Adresam rugamintea Deneaului sa bage carbuni ! Si n-ar strica un pic de sapaturi si in trecutul acestui pitziponc, cam de pe timpul cand se ocupa cu traficul de branza-lapte-oo din gheazeul armatei !
Cat despre Sarbu brancardistul, ajuns general medic, din felcer de fermerie...
La Zdupy buey ! Cu totii la Zdupy !
Noroc cu Deneaurile astea, de-i mai gabuieste pe mafiotii astia, de se cred stapanii inelelor, cand ajung sa muste din putere !
Mafiotul a crezut ca daca-i pune crosa la patina ministrului Dobritoiu si-i ascunde sub pres toate dezvaluirile care incepusera sa iasa la suprafata, cu matrapazlacurile pe care le-a guvernat si girat, gata, treaba-i ca si rezolvata !
Eote ca nu-i chiar asa !
Asteptam cu mare interes sa aflam cum au ajuns unii sa aiba pensii fabuloase, prin procesul de autouneperizare si curinpupism politic si de ce, in plin proces de profesionalizare, armata s-a umplut de politruci, nepoti, neamuri, curvistine si alte patzakine, chemate in activitate peste noapte, fara niciun fel de pregatire ! Ca sa nu mai vorbim de cerinte si standarde NATO !
Băă, pe unde-mi umblă ciumpanzeul ăsta de PMT? S-o fi dus oare cu proteza la service la CICLOP să i-o vulcanizeze?
RăspundețiȘtergereBlogger tigri2 spunea...
RăspundețiȘtergereMai Mosule,mai Mupetz Show,ia lumineaza-ne tu cu teoria calculatoarelor,cum adica "daca nu imbogatesti zestrea calculatorului",probabil daca ii introduci un nou program ,sau daca donladezi ceva ,in rest calculatorul nu concepe nimic nou,nu gandeste ca noi ,da are viteza de lucru dar pe ceva concret dinainte stabilit si programat,niciodata [la nivelul actual al tehnologiei] inteligenta artificiala nu o va depasi pe cea umana ,decat ,doar daca ar fi vorba de gandirea ta,primitiva,vezi ,a propos de gramatica,am scris cu i din a la "a gandi" nu cum scrii tu,si mai ai curaj sa te iei de prietenul @avianyc ca nu stie gramatica,iar la conjugarea verbului 'a fi " la plural ,forma corecta este "ei sunt,noi suntem...'nu "sint" cum scrii tu mai loaza,acuma realizez ca tu ai fost elevul ala prostovan,curva de pe centura capitalei care acuma te dai fecioara si elev eminenche,esti mucegait mosule,ai licurici in cap,vezi-ti de lungul nasului si nu mai glumi cu studentii.
joi, 23 octombrie 2014, 18:50:00 EEST
Blogger mos alecu spunea...
Tigri2 in rit sa te foot precum Singer masina de cusut.
joi, 23 octombrie 2014, 18:50:00 WEST
Asta cu-n coi a intrerupt iara tratamentul! Pana-l gasesc austriecii care fac experimente pe el trebuieste sa-l hranim noi. Din frigiderul Cotroceniului!
RăspundețiȘtergere@anonim 19.50
RăspundețiȘtergereE bai mare ,mai bine leag-o pe muma-ta ca daca aude ca m-am intors nu mai scap de ea iar imi face un sugiuc "ca mielu' la oaie",iar tu ne gadili pe la coaie.
Ia un brat de falusuri si fugi la tine sub pat, ca cand te gasesc hau striecii nu mai ai ce suje.
RăspundețiȘtergerePoate la ma-ta sub patul ala cu paiema Lascarica ,doar el trebuia sa se ascunda sub dulap,mai nou ,recamierele nu au picioare unde te poti aascunde ma prostovane,se vede ca nu ti-a dat ma-ta colastra sa fii inteligent ,de mic ai gresit tzatza si ai supt la tac-to ...confundand colastra.
RăspundețiȘtergereLasa ca ai supt tu suficienta colastra pentru amandoi. Si vad ca mai cauti de supt, nesatulule!
RăspundețiȘtergereSI HOP, HOP, HOP, VIUREL&CEZAREL SA NE-O EA DUIOS LA CEOK!
RăspundețiȘtergereMai h'anonim 21.47,21.12[?],tu nu esti prost,esti idiot ,tu ai un vocabular de vreo cinci cuvinte pe care le tot repeti precum un papagal,mi-e mila de tine ,amaratule,asa ca nu o sa te mai bag in seama,o sa te bag in kage_ul ma-tii !
RăspundețiȘtergereHOP, HOP, HOP...
Ștergere'na dimineata !
RăspundețiȘtergereGreata, ca ear incepe jiaga-jiagaaa !
Azi nu prea am tinp de arogantze, ca tre sa procur o coroana, ca poate reosesc si eo s-o depun muine, pe undeva ! Ma car la Ghencea 3, si tot o de pun !
Hop, hop, hop, in preajma de sarbatoare sa me-o loati, drept in ceoc !
Guvernul a alocat inca 14 milioane de lei pentru biserici
RăspundețiȘtergerede R.M. HotNews.ro
Joi, 23 octombrie 2014, 19:59 Actualitate | Esenţial
Ponta si soborul de preoti la manastirea Nucet
Bugetul Secretariatului General al Guvernului a fost suplimentat, din Fondul de rezerva, cu inca 14 milioane lei, banii fiind distribuiti pentru finantarea a 13 manastiri, catedrale si centre eparhiale, anunta Mediafax.
Alocarea banilor a fost decisa in ultima sedinta de guvern.
Astfel, prin hotarare, Guvernul a decis sa finanteze manastirile Sfintii Trei Ierarhi din municipiul Iasi (500.000 lei), Miclauseni din comuna Butea, judetul Iasi (500.000 lei), Agapia si Varatic din comuna Agapia, judetul Neamt (cate un milion lei), Buna Vestire din comuna Gradinari, judetul Olt (doua milioane lei), centrele eparhiale Sibiu (200.000 lei), Galati (un milion lei) si Tulcea (1,6 milioane lei) si centrele eparhiale Nicolae Ivan si Adormirea Maicii Domnului din Cluj-Napoca (doua milioane lei, respectiv un milion lei), Buna Vestire din Copsa Mica, judetul Sibiu (450.000 lei) si Sfantul Ioan Botezatorul Fagaras din judetul Brasov (2,35 milioane lei), precum si Protoieria Tulcea (400.000 lei).
In sedintele anterioare, Guvernul a alocat de asemenea mai multe milioane de lei pentru biserici, tot din Fondul de rezerva.
REFERINTE
ASUR: Curtea de Conturi trebuie sa se sesizeze in problema finantarii continue a bisericilor din Fondul de rezerva bugetara
Guvernul Ponta a alocat din fonduri bugetare inca 6.000.000 lei pentru biserici din Madrid, Barcelona, Gorj si Cluj
UPDATE Victor Ponta da 2.000.000 de lei Manastirii Nicula unde a sarbatorit in aceasta luna Sfanta Marie
============================
Mai ziceti ceva ! Buey, da chiar nu le mai poate pune nimenea stavila la borfasii astia, de-au transformat religia in afaceri ? Ca, de credinta, nici ca poate fi vorba ! In Romanistan, religia n-are nicio legatura cu credinta, sunt doua concepte total diferite !
Peste vreo doua zile incepe iar marea vanzoleala la pupat si mozolit de boase sfinte, in fieful ghiavolilor nationali din BOR !
ȘtergereTrageam speranta ca neo-cripto-bolsevicii astia pesedizati mai pastreaza o oarecare distanta fata de biserica, in limitele bunului simt si in spiritul traditiei politicii pecere, care reusise sa stabileasca sarcini si atributii exacte pentru pochime, asezandu-i exact pe creaca pe care trebuiau sa stea ! Insa, ti-ai gasit ! Ce n-a facut niciun guvern, de la Marea Lovitura de Stat din Decembrie 89, cand armata a puscat la civili ca la vanatoarea de potarnichi si a impartit armament pulimii, ca sa se hacuiasca cu munitie de 7,62 ca la jocul de peint bol, a reusit guvernul asta, doar in vreo 2 anisori: bani cu nemiluita la pochime, fondul de rezerva devalizat, ritmic, pentru a alimenta bisericile, indemnizatii la fro douajde mii de behaitori bisericesti si alte pomeni de astea electorale !
Buey tonta lailor, credinta crestina zice cu totul altceva, iar pochii sunt destinati sa traiasca in modestie si sa se ocupe de-un botez, de-o cununie, de-o-nmormantare si de ce pula mea trebuie sa se ocupe ei, fara sa-si fluture vesmintele de mii de euro prin pietele publice, fara sa-si care tartanele in mertzane de zeci de mii de euro si fara sa cheltuiasca milioane pe biserici si alte catedrale peste catedrale, doar din orgoliul de a-si face fiecare ghiavol de asta cate o parohie la fiecare colt de strada !
Eote aici, isterie nationala, daca nu va vine a crede, in timp ce puletii se zbat in saracie crunta, in betii interminabile si abandon scolar ce ne situeaza pe primul loc in mUE, in lipsa locurilor de munca, de-am ajuns sa iobagim prin toata lumea la sters de cururi de mosnegi, in timp ce spitalele zac in paragina iar 40 de mii de medici si personal auxiliar au luat calea exilului !
Ștergere==================================
Manifestari cu prilejul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie)
Cu prilejul pelerinajului anual la sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor (prăznuit la 27 octombrie) ale cărui Sfinte Moaşte se păstrează în Catedrala patriarhală, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează în perioada 24-28 octombrie 2014 o serie de manifestări, care se vor desfăşura după următorul program:
Vineri, 24 octombrie 2014, la orele 12.30, va avea loc procesiunea cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor de la Catedrala patriarhală pe bulevardul Regina Maria. De la aceeaşi oră, 12.30, de la biserica Sfântul Spiridon Nou, vor fi aduse în procesiune Sfintele Moaşte ale Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Cele două procesiuni se vor întâlni la Sfânta Cruce brâncovenească din piatră de la baza Colinei Patriarhiei, unde va avea loc întâmpinarea icoanei cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, adusă la Bucureşti de o delegaţie a Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea, care va oficia o vizită frăţească în Patriarhia Română la invitaţia Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în perioada 24-27 octombrie 2014.
La orele 13.00, va începe procesiunea Calea Sfinţilor pe Colina Bucuriei, de la Sfânta Cruce brâncovenească până la Catedrala Patriarhală în care vor fi purtate icoana cu un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi aleSfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu. Acestea vor fi depuse spre închinare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei pentru a fi venerate de către cler şi credincioşi până în ziua de marţi, 28 octombrie 2014.
Sâmbătă, 25 octombrie 2014, la orele 9.00, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi.
De la orele 11.00, în Aula Magna a Facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (Bulevardul Mihail Kogălniceanu, nr. 36-46, sector 5, Bucureşti), va avea loc ceremonia de decernare a titlului de Doctor honoris causa al Universităţii din Bucureşti Preafericitului Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului. Ceremonia va fi precedată (orele 9.30) de întâlnirea Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului cu profesorii şi studenţii înscrişi la Programul de Studii Religioase al Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Cu acest prilej, Patriarhul Ierusalimului va susţine o conferinţă.
La orele 13.00, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea şi delegaţia Patriarhiei Ierusalimului se vor întâlni cu Domnul Traian Băsescu, Preşedintele României, la Palatul Cotroceni.
La orele 17.30, delegaţia Patriarhiei Ierusalimului va vizita şantierul Catedralei Mântuirii Neamului.
Duminică, 26 octombrie 2014, sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la orele 9.30, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi pe podiumulspecial amenajat în incinta Catedralei patriarhale.
De la aceeaşi oră, 9.30, delegaţia Patriarhiei Ierusalimului va participa la Sfânta Liturghie oficiată la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti, ctitorie a Sfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu sfinţită de Patriarhul Hrisant Nottara al Ierusalimului la 29 iunie 1707.
După Sfânta Liturghie, de la orele 12.30, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor sfinţi şi inaugura Centrul rezidenţial pentru persoane vârstnice Sfântul Silvestru, construit în apropierea bisericii parohiei Sf. Silvestru din Bucureşti. La orele 17.00, delegaţia Patriarhiei Ierusalimului va vizita mănăstirea Snagov din apropierea Bucureştilor.
ȘtergereLuni, 27 octombrie 2014, sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor, la orele 9.30, Preafericitul Părinte Patriarh Teofil al III-lea al Ierusalimului şi Preafericitul Părinte Patriarh Daniel al României vor oficia Sfânta Liturghie, înconjuraţi de un sobor de ierarhi ortodocşi din ţară şi străinătate, preoţi şi diaconi, pe podiumul din apropierea Catedralei Patriarhale.
La orele 17.00, delegaţia Patriarhiei Ierusalimului va vizita Palatul Parlamentului.
La orele 19.00, la Sala Radio (studioul de concerte Mihail Jora) va avea loc etapa finală a celei de a şaptea ediţii a concursului coral naţional de muzică bisericească, intitulat Lăudaţi pe Domnul, organizat de Sectorul Teologic-Educaţional al Patriarhiei Române. Vor concura cele şase formaţii corale parohiale mixte câştigătoare ale concursurilor desfăşurate în fiecare mitropolie din ţară. Evenimentul va fi transmis în direct de posturile de radio şi televiziune TRINITAS ale Patriarhiei Române.
Delegaţia Patriarhiei Ierusalimului condusă de Preafericitului Părinte Patriarh Teofil al III-lea cu icoana în care se păstrează un fragment din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci se va întoarce în Ţara Sfântă în ziua de luni, 27 octombrie 2014, orele 19.45.
Marţi, 28 octombrie 2014, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Iachint de Vicina, la orele 7.00, Sfânta Liturghie va fi oficiată de un sobor de ierarhi, preoţi şi diaconi în Catedrala patriarhală.
De la orele 10.00, în Sala Sinodală din Reşedinţa Patriahală, va avea loc şedinţa solemnă a Sfântului Sinod cu tema 2014 - Anul omagial euharistic (al Sfintei Spovedanii şi al Sfintei Împărtăşanii) şi Anul comemorativ al Sfinţilor Martiri Brâncoveni în Patriarhia Română.În cadrul şedinţei solemne vor fi evaluate cele mai importante manifestări cu caracter religios-duhovnicesc, cultural-editorial şi mediatic desfăşurate de eparhiile Patriarhiei Române din ţară şi din străinătate în anul 2014.
Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureştilor şi aleSfântului Domnitor Martir Constantin Brâncoveanu vor rămâne spre venerare în baldachinul de pe Colina Patriarhiei până la închinarea ultimului pelerin.
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
Pese: sa zica cineva ca ce fac astia e in regula si ca isteria asta de-a mozolitul boastelor si de-a procesiunile, ca la sectantii aia din cu clucs clan, inseamna credinta !
ȘtergereAfaceri inseamna, buey, si o politica acerba de indobitocire a pulimii, asta inseamna !
Sa ajungi in sec 21, iar unii inca sa se mai taraie in genunchi in jurul unor biserici, ori sa mearga in patru labe ca un jegopitec, ca sa-l vada nush care de sus...
Pese: de handicapatul ala, de-a iesit cu tot cu patul de spital in strada, ca sa se dea la gatzii Tonta laului, ca i-a desfiintat boc (boc=cacat in limba turca) spitalul, iar el trebuie sa faca naveta cate 200km dus, si 200 intors ca sa se trateze, iar guvernul Pontos s-a cacat pe ea de dreptate pana la capat, s-a mai auzit ceva ?
ȘtergereS-a mai auzit fix o pula ! Si-a facut mucosul un pic de campanie, a aruncat 2-3 texte cu nush ce medicatie, cu nush ce texte gen las' c-o rezolvam si gata !
Dam bani cu nemiluita la biserici, ca astia pot manipula prostimea la slujbele de duminica, cu cine sa voteze !
Buey, da prin colonia asta chiar nu mai exista nimenea care sa-i ia la intrebari pe derbedeii astia, de au ajuns sa foloseasca banul public dupa cum ii taie pe ei la lingurica ?
Eu stiam ca fondul de REZERVA al guvernului, se foloseste pentru cu totul altceva si numai in situatii exceptionale ! Nu ne apucam sa impartim BANUL PUBLIC pe la biserici, ca sa ce ? Sa-si retehnologizeze altarele ? Sa-si robotizeze clopotnitele ? Sau ce ?
Muei, vezi sa nu-ti uzi instalatia in ploaie, ca-i pericol la electrocutare!
RăspundețiȘtergereNicio speranta am "manshon ".
RăspundețiȘtergereAha! Da' pamantari ai?
Ștergere...,,Anchetatorii au stabilit că mai multe persoane din Brăila au constituit un grup infracţional organizat ”în vederea determinării şi înlesnirii comiterii de către alte nuclee organizate a infracţiunilor de evaziune fiscală şi de deţinere şi producere, în afara unor antrepozite fiscale, a unor bunuri supuse accizării”.
RăspundețiȘtergere”Astfel, aceştia au înlesnit comiterea unor activităţi economice evazioniste de mare amploare în domeniul comercializării nefiscalizate a alcoolului etilic şi a produselor derivate, începând cu denaturarea ilicită (parţială cu încălcarea normelor legale în materie) a alcoolului etilic, urmată de livrarea disimulată a acestuia sub apartenenţa unor diverse produse (alcool sanitar, loţiuni cosmetice, soluţie spălare parbriz) prin intermediul unor lanţuri de magazine de tip hipermarket către diverşi producători de băuturi contrafăcute, în baza unor înţelegeri prealabile cu aceştia”, precizau procurorii DIICOT.
După achiziţionarea en-gross, aceste produse au fost filtrate şi comercializate clandestin ca alcool etilic, sub formă de băuturi alcoolice, bugetul de stat fiind prejudiciat în urma sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale cu titlul de accize.
În urma cercetărilor au fost identificate nucleele infracţionale aflate în diverse zone ale ţării care s-au aprovizionat de la grupul de firme utilizat de membrii grupului infracţional din municipiul Brăila, cu importante cantităţi de alcool medicinal, pe care ulterior l-au supus procedeelor de ”renaturare”.
Procurorii DIICOT Galaţi au identificat astfel de nuclee infracţionale în Tulcea şi Constanţa,
Braşov,
Covasna, Harghita şi Mureş.''
http://www.gandul.info/stiri/ingredientele-alcoolului-contrafacut-vandut-in-magazine-solutie-de-parbriz-spirt-si-lotiune-cosmetica-au-obtinut-5-milioane-de-euro-cu-aceasta-reteta-13443512
„Sa va fut muma-n cur de nemernici pesedisti, comunisti de caviar ce sinteti!!!! conform proiectului noului cod fiscal, la anul vor creste impozitele pe masinile pina-n 1600 cm3 de trei ori, pentru alea peste 3000 scad, impozitele pentru vilele bogatasilor scad, pentru casele amarastenilor cresc de 20 de ori (exact, de 20 de ori!!!).... si asa mai departe.... dati pe iRealtatea, fiindca asta se discuta acum... si mi-aduc aminte ce tacere pe subiect a fost in vara, cind guvernul Ponta a bagat prima data proiectul pentru dezbatere publica.... votati, ba, Ponta!!! sta-v-ar pomenile-n git sa va stea! fiindca de la anul si eu le voi plati din cauza voastra, ca sa se acopere gaurile bugetare si sa se satisfaca lacomia dementa a baronilor scapati de presiunea electorala!!”
RăspundețiȘtergereMuei, da si tu o sursa ceva acolea! Ori vrai sa te credem pe cuvint...
Ștergere23.10.2014, 23:42 - hideen62 : Da...
RăspundețiȘtergeresa va f.u.t. muma-n *** de nemernici pesedisti, comunisti de caviar ce sinteti!!!! guvernul Ponta, conform proiectului noului cod fiscal, la anul va creste impozitul pe masinile pina-n 1600 cm3 de trei ori, pentru alea peste 3000 scad, impozitele pentru vilele bogatasilor scad, pentru casele amarastenilor cresc de 20 de ori (exact, de 20 de ori!!!).... si asa mai departe.... dati pe iRealtatea, fiindca asta se discuta acum... si mi-aduc aminte ce tacere pe subiect a fost in vara, cind guvernul a bagat prima data proiectul pentru dezbatere publica.... votati, ba, Ponta!!! sta-v-ar pomenile-n git sa va stea! fiindca de la anul si eu le voi plati din cauza voastra, ca sa se acopere gaurile bugetare si sa se satisfaca lacomia nesatula a baronilor scapati de presiunea electorala!!
http://m.ziare.com/viorel-hrebenciuc/comentarii-mafia-retrocedarilor-hrebenciuc-jr-negociator-in-dosar-intervenea-pentru-printul-paul-stenograme-1329295-font2
,,Revenind în zilele noastre, sigur că despre Justiţie este vorba, de la început şi până la sfârşit, în aceste alegeri. A vorbit Victor Ponta cu gura lui despre controlul politic al DNA-ului, s-au exprimat sute de parlamentari în Marţea Neagră, încercând mai întâi să dea o amnistie, iar apoi să îşi dezincrimineze, pentru ei, faptele de corupţie, iar ultimele interceptări între Şova şi Hrebenciuc nu, nu sunt discuţii politice la o cafea, sunt planuri concrete de a comite fapte antisociale ale unei grupări mafiote ce controlează guvernul şi au puterea de a schimba legi în România. Un ascultător deştept al emisiunii România în Direct a intrat, prin telefon, şi a spus că DNA-ul se implică în campanie, dar o face pentru a supravieţui. Aşa este. Nu că l-ar desfiinţa cineva, n-ar da bine, dar, în mod cert, procurorii aceia, ajunşi eroi naţionali, deşi sunt puţin cunoscuţi, au devenit şi ei conştienţi că de aceste alegeri depinde de fapt castrarea DNA-ului, modificarea legislaţiei astfel încât acesta să redevină PNA-ul lui Amărie, care eventual să mai fugărească cel mult medici sau funcţionăraşi care se mai fac că n-au văzut când le-a strecurat cineva 50 de lei în buzunar. - See more at: http://www.biziday.ro/2014/10/23/dna-ul-isi-joaca-ultima-carte-cum-poti-sa-ucizi-un-kamikaze/#sthash.7eXMLePz.dpuf''
RăspundețiȘtergerehttp://www.biziday.ro/2014/10/23/dna-ul-isi-joaca-ultima-carte-cum-poti-sa-ucizi-un-kamikaze/
“Din masina lui ceheasca,
RăspundețiȘtergereCu-o mina moracanoasa,
Vorbeste la telefon,
Cu cineva din raion,
Despre sume si targheturi,
Si-ale lunii alte mersuri,
Daca nu le ‘ndeplineste,
Iarasi contul se goleste.
Cine este, cine oare?
Mai exista intrebare?
Este boul boilor,
Preferatul vacilor,
Cel ce tine speachuri bune
La orice reuniune,
Cel ce oaia n-o suporta,
Ca e calma si nu-i blonda.”
Prima oara s-a insurat in Budapesta, a doua oara in Beiing...ROMAN GET BEGET, ce dreak!http://www.cotidianul.ro/ponta-jurand-iubire-vesnica-cu-steagul-ungariei-in-spate-mandri-ca-suntem-romani-varianta-budapesta-249583/
RăspundețiȘtergere@PMT
RăspundețiȘtergerePMT csinálsz, megfulladt a saját pezedijdii mindent?
sau sa-ti traduc?... em 100...:)
光电倍增管做什么,你哽咽着您的pezedijdii一切吗?
DC
“Atmosfera generală e de bălăcăreală groasă, de îmbrînceală zglobie sau sîngeroasă, de suspiciune, de mîrlănie. Preşedintele face dezvăluiri învăluite, şefii serviciilor secrete vorbesc în bobote („Nu pot să spun nici că…nici că…”), primul ministru zîmbeşte şugubăţ, după modelul „şmecherul clasei”, socrul lui umblă pe la DNA (dar şi fratele preşedintelui e la puşcărie, iar ginerele său e sub ameninţare), alegătorii intervievaţi recunosc că, dacă sunt plătiţi, votează cum trebuie, îl vor pe Ceauşescu sanctificat şi cred că Hitler (spre deosebire de Băsescu) îşi iuubea ţara. Unde trăim? Ce mai putem spera? De care români să fim mîndri?
RăspundețiȘtergereŞtiu că, dincolo de cei pe care i-am pomenit, există marile majorităţi tăcute, oamenii de ispravă care fac ca lucrurile să meargă, ”civilii” onorabili şi neglijaţi. Dar am o veste proastă pentru ei: ţara nu mai e de mult a lor! Ţara e a unei adunături de netrebnici ignari, care se amuză şi se îmbogăţesc pe spezele tuturor celor care nu au „cultura” cîrdăşiei. Ţara e proprietatea privată a unor derbedei”, scrie... GHICI CINE?
MELITIA, SRIul, DNAul, sariti bei c-or manarit votul la Burcu-n sondaj! Vailei, l-or trecut in fata pe frezatul de la Sibiu, ala cu meditatiile...
RăspundețiȘtergereDirlidingaaaaa!!! Asta-i un feli di Jiaga- jiaga compensata.
RăspundețiȘtergerehttps://www.youtube.com/watch?v=ph4KLzXXUrk
Pai da. Ala-i tapan intre linii, alaltu cata TABu sa-si care varza, pleoscaitu-i dus sa-si ia coroana pentru muine, telectualu cu pregatire superioara la universitatea din HUrziceni schimba guma pe Vulvo, adminu decupeza din ziare, iar DNAul organizeaza excursii cu octogenarii. Numa Stelica-i ramas in salon.
RăspundețiȘtergereBueyyyy !!! Dala tine n-a sosit jiaga-jiaga dirlidinga ?
ȘtergereCancelarul german Angela Merkel a făcut apel la ‘aliaţii Kievului’ să contribuie la plata datoriei ucrainene pentru livrările de gaze ruseşti, relatează joi publicaţia Deutsche Wirtschafts Nachrichten, citată de RIA Novosti.
RăspundețiȘtergereAstfel, suma necesară va fi acordată Kievului sub forma unui împrumut, ale cărui volum total şi termen de rambursare au început să fie examinate de Bruxelles încă din 21 octombrie.
‘Este vorba să găsim un credit care să rezolve situaţia.Am făcut o treabă bună, dar obiectivul final nu este încă atins. Până când este posibil, UE va căuta soluţii concrete, dar avem nevoie de negocieri’, a declarat Merkel după discuţiile purtate la începutul acestei săptămâni cu prim-ministrul slovac Robert Fico la Bratislava.
Potrivit cancelarului german, negocierile dintre Uniunea Europeană, Ucraina şi Rusia ar trebui să ducă la garantarea ‘aprovizionării cu gaze, fără întrerupere, pe timpul iernii’.
- See more at: http://www.oligarh.md/merkel-propune-ue-sa-achite-datoria-ucrainei-pentru-gazele-rusesti-presa-germana/#sthash.YA9O4rgt.dpuf
Dache era Traienel cancelar...
PMP – Scenariu horror pentru adversari.
RăspundețiȘtergere============
Surse din cadrul PMP dezvăluie scenariul care ar putea-o aduce pe Elena Udrea la Cotroceni.
Astfel, ÎCCJ ar urma să anunţe luni că menţine termenul de judecată ANI contra Iohannis pe 18 noiembrie, după ce Iohannis ar câştiga alegerile pe hârtie.
Hotărârea va fi de declarare a incompatibilităţii lui Klaus Iohannis.
Ar urma anularea alegerilor de către CCR, iar Traian Băsescu ar mai rămâne încă şase luni la Cotroceni.
Liderii ACL ar fi compromişi pentru că au defilat cu Iohannis, DNA s-ar ocupa în continuare de PSD, iar Elena Udrea ar deveni reprezentantul dreptei în alegerile prezidenţiale din primăvara lui 2015.
Un astfel de scenariu are mai multe hibe, cea mai importantă fiind aceea că electoratul ar putea să reacţioneze imprevizibil şi să basculeze în favoarea unui Ponta considerat victimă a lui Traian Băsescu.
Sa-i sugi pula lui ponta,cu tot neamul tau!!!!
Ștergere"Trecutul domnului Iohannis este unul învăluit în foarte multe necunoscute, iar candidatul cu 'ghinion' nu are nicio intenţie să facă lumină în problemele care au apărut la suprafaţă şi care au legătura cu activităţile sale de şofer. A fost sau nu implicat domnul Iohannis, la începutul anilor '90, în adopţiile internaţionale de copii, în dispariţia celor trei copii ai familiei Iliuţ? Presa vremii scria că acest caz este unul de trafic de copii şi, de atunci, nimic nu se mai ştie de soarta copiilor. Poate ştie domnul Iohannis mai mult. De ce nu le spune şi românilor varianta sa de adevăr? Acestea sunt întrebări legitime, la care dl. Iohannis a înţeles să răspundă provocator: prin tăcere personală şi ameninţări din partea apropiaţilor săi', afirmă Olguţa Vasilescu, potrivit unui comunicat de presă.
RăspundețiȘtergere- See more at: http://www.obiectiv.info/olguta-vasilescu-amenintarile-la-adresa-gabrielei-firea-arata-ca-iohannis-e-speriat-ca-i-se-dezvaluie-trecut_58157.html#sthash.sPt5FhSn.dpuf