Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, sâmbătă, Legea care prevede inghetarea pensiilor si salariilor.
"Presedintele Romaniei, Traian Basescu, a semnat sambata, 17 decembrie, Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal - bugetar aplicabile pana la 1 ianuarie 2014", anunta un comunicat de presa al Administratiei prezidentiale.
Potrivit legii, pe langa inghetarea pensiilor si a salariilor bugetarilor, tichetele de vacanta nu se vor acorda in 2012 si 2013, pensiile pentru conditii de risc nu vor creste, iar educatia nu va primi 6% din PIB pana in 2014.
Curtea Constitutionala a respins, in urma cu zece zile, sesizarea depusa de USL la legea prin care se ingheata pensiile si salariile bugetare pentru 2012, stabilind cu majoritate de voturi ca legea este constitutionala.
Potrivit USL, motivele invocate de guvern in Ordonanta, precum reducerea cheltuielilor publice sau eliminarea riscului de deficit excesiv, nu pot justifica neacordarea unor drepturi.
In plus, Opozitia a reclamat la CCR si incalcarea Legii pensiilor si nerevenirea la nivelul salarial dinaintea diminuarilor pentru bugetari prin esalonarea platii acestora pana in 2016.
"Aceasta ordonanta, la presiunea guvernului asupra Parlamentului, taie salariile si pensiile si in anul 2012. In situatia in care, prin absurd, Curtea Constitutionala va da un raspuns negativ, atunci nu avem decat o singura solutie: sa ii solicitam presedintelui sa nu promulge o lege care este imorala si nelegala, lucrurile acestea nu pot ramane nesanctionate", declara la acel moment liberalul Eugen Nicolaescu.
Curtea Constitutionala a respins si aceasta sesizare a USL privind esalonarea pana in anul 2016 a platii drepturilor salariale castigate de bugetari in instanta.
Sursa:
=================
COMUNICAT DE PRESĂ
(17 decembrie 2011)
REF: Decret semnat de preşedintele României
Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat sâmbătă, 17 decembrie a.c., Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificaţi în cadrul fiscal – bugetar aplicabile până la 1 ianuarie 2014.
Departamentul de Comunicare Publică
17 Decembrie 2011
vremuri grele pentru pensionari
RăspundețiȘtergereLas ca-i bine ! Si pensionarii l-au votat! Mie unul ..sa-mi dea cu bastonul in cap acum 7 ani cand i-am spus ca face o prostie mare!! Mi-a zis si ca-s ...comunist !!
RăspundețiȘtergereAsta nu-i un presedinte este un derbedeu! Pe mine nu m-a reprezentat si nu ma reprezinta. Nu l-am votat (daca asta ajuta la ceva), dar au avut grija cocalarii, manelistii, indienii imparatului Iulian si alti analfabeti. Pe linga astia au mai fost si asa zisii intelectuali de Plescoi, gen Plesu, Liiceanu si tot neamu. Aduceti-va aminte de ce spunea regreatatul Paller despre Basescu: "Canalia perfecta"!
RăspundețiȘtergereSa promulgi o lege care ingheata pensiile stiind clar ca Legea 263 prevede indexarea acestora cu inflatia, inseamna ori ca esti prost, ori ca ti-a luat dracul mintile, ori ca nu te mai intereseaza cerintele minime ale democratiei. Basescu si asti-lalti ai lui nu vor muri in paturilor lor.
Toti politicienii-chipurile au furat in 22 de ani de demohoztie, da astia vor ramine in constiinta colectiva "ca cei mai cei". Oricum eu le doresc tuturor politicienilor-fara fara exceptie sa ajunga cit mai curind la beci!
,,Asta nu-i un presedinte este un derbedeu! Pe mine nu m-a reprezentat si nu ma reprezinta. Nu l-am votat (daca asta ajuta la ceva), dar au avut grija cocalarii, manelistii, indienii imparatului Iulian si alti analfabeti. Pe linga astia au mai fost si asa zisii intelectuali de Plescoi, gen Plesu, Liiceanu si tot neamu. Aduceti-va aminte de ce spunea regreatatul Paller despre Basescu: " ===== Asa ziceam si eu acum 7 ani,aproape cu lacrimi in ochi!! Majoritatea prin preajma zambeau condescendent si comentau ..superior: nu intelege el ii cu ..comunistii!!!ACUM AM SATISFACTIA CA NU LE MAI VAD MUTRELE- S_AU ASCUNS!!!
RăspundețiȘtergereRemember: Curtea Constituţională: Plata salariilor restante, câştigate în instanţă, amânată până în 2016.
RăspundețiȘtergere====================
Curtea Constituţională a decis, luni, 28.11.a.c., în şedinţă extraordinară, ca amânarea plăţii drepturilor salariale câştigate de bugetari în instanţă este posibila, ceea ce permite Guvernului sa plateasca esalonat aceste datorii până în 2016. Curtea a respins, totodata, contestaţia depusă pe aceeasi temă de USL, lasand astfel fara obiect demersul USL de suspendare a presedintelui.
Bugetarii care şi-au obţinut banii în instanţă vor avea de aşteptat până în 2016 pentru a-i recupera. Magistraţii Curţii Constituţionale au decis că legea care amână plata drepturilor câştigate de salariaţii statului în instanţă după tăierea salariilor şi a sporurilor este conformă cu legea fundamentală.
Pe 12 octombrie, deputaţii au adoptat actul normativ care prelungeşte până în 2016 acordarea drepturilor salariale pentru bugetarii care au obţinut în instanţă hotărâri definitive. Astfel, aceştia ar primi 5%, din sumă în 2012, 10% în 2013, urmând ca în 2014 şi 2015 suma acordată să fie de 25%. 143 de deputaţi au votat "pentru" această măsură, 104 "împotrivă", iar 4 s-au abţinut.
=================
Al dracului, cum se leaga toate!
Vadit, omul de rand, salariat ori pensionar, nu are cum sa reziste in fata avalansei preturilor, inflatiei, taxelor si impozitelor fara numar, dar mereu in crestere etc. etc.! Presedintele Basescu, Primul ministru Boc, politicieni ai puterii, ne spun insa ca este bine, ca au gasit si aplicat cele mai bune masuri, ca ... si... ca ...
Toti vorbesc [picati din Luna], de parca au venit IERI la Putere, Guvernare! Uita ca de 7 (sapte) ani, incompetenta, hotia si prostia ne-au adus in sapa de lemn, in fundul unui hau imens, sinonim cu IADUL. Nu stiu cum vom iesi!
sa stam stramb si sa judecam drept pana la urma pensionarii astia is parintii nostri ,bunicii daca vreti si da sunt de acord ca au gresit dar nu in totalitate "PE CINE SA FI VOTAT ?" in fata au fost scoase doar hahalerele societati.Credeti ca daca iesea PSD-ul era mai bine ,pai dragilor uitati-va in urma istoria asta ati trait-o cu totii PDSR s-a despartit in PSD ,PD, APR etc ,PD e copilul lor de suflet plamadit de ei ,e schimbul lor (pleaca ai nostri vin ai nostri)astia toti indiferent de apartenenta lor politica timp de 22 de ani au furat si destabilizat ROMANIA .Iar pt asta nu-s de vina doar pensionarii ci noi toti ,noi care prin tacerea noastra ,lasitatea noastra i-am lasat sa ne vinda VIITORUL .Si stiti ce asteptam cu totii ca viitorul adica copii nostri sa se jertfeasca ca sa schimbe ceva in bine noi suntem prea lasi .Credeti ca la votare ii putem pune cu botul pe labe pai va inselati il vom schimba pe dracu cu tatanesu .Ei toti trebuie sa dispara toti care sunt acum in orice partid fara deosebire si de data asta sa ne tinem de cuvant nu sa ne lasam amagiti ca la revolutie cand i-am acceptat pe FSN-isti (comunistii) .Simona
RăspundețiȘtergereAmu sa vedem leapsa la militauri. Ei au grupe de munka si tata Baselu le-o amanat majorarea la grupe pana in 2014, ie la paket cu inghetzarea. Hi hi hi ha ha ha ha...........
RăspundețiȘtergere@jijel paznik,
RăspundețiȘtergereUn motiv in plus pentru Dogaru sa mai faca un apel la plati-cotizatie-in-avans-12-luni! Mooammm! Cum o sa scoata el "toate cele" cu avocatii, CEDO si alte cate instante nationale si internationale! Sfanta naivitate, a celor saraci cu duhul!
Bai asta de la 14:08 Cezarel, corcodel, bonaparte, banderas (si mintea lui cezar e plecata in tarile calde), vezi poate vin la tine si-ti aranjez pielea aia rapanoasa!
RăspundețiȘtergereMey anonim de la 14.08. No tu nici de paznik nu eshti bun ... io nu lozam de Dogaru ala. Aia insemneaza ka militaurii au pensii marite teoretik ka in mana o sa ia fara grupe de munka pana in 2014 adika la jumate din ce e teoretik pa hartie. Tu aveai impresia ka krestea cineva bujetu cu 30%? Hi hi hi ha ha ha ha...........
RăspundețiȘtergereÎhî, o să ia Czar grupa de muncă cum au luat-o şi civilii. Adică în mînă...
RăspundețiȘtergereSCUZE!!! la 14.08 nu-i Czar(rog pe A sa confirme) si nr 2- Eu am primit de asta vara, inclusiv grupa !!
RăspundețiȘtergerePe cale de conseciinta, in mana si nu numai, o luati Voi cei care cobiti si faceti hi,hi,hi.....va pup pe proteza si va urez sarbatori....fara curent electric!!
PS. am uitat sa ..iscalesc
RăspundețiȘtergereBey Czar, lasa, mai bine il pupi pe proteza pe Ceusescu. Vezi ca vrea sa te fac prim-secretar la TM. He,he, he!
RăspundețiȘtergereMey anonim de la 18.11. Situatzia iaste ka asta vara matalutza ierai pesionar militar in prelunjire de revizuire da de la 1 ianuarie 2012 pe kuponu matale nu va mai scrii pensii militare,intri in rejim cu totzi oamenii muncii. Matalutza iesti de la 1 ianuarie pensionar ca bunikutza mea kroitoreasa asa ca nici ea lovele pentru grupa, nici matali lovele pentru grupa dekat de la 2014 inkolo. Dom prezident a semnat klar ka niciun om al muncii nu mai ia majorari la grupe pana in 2014 si matalutza vrei privilejii? Nu tzine...Nu fi suparat ... o sa ai acelasi drept doar ca banii de grupe o sa ii vezi doar din 2014 inkolo...ca si aia cu tiketele de masa. Mare kestie...dreptu la grupe ramane doar banii nu-i mai vezi. Hi hi hi ha ha ha ha...........
RăspundețiȘtergerePotrivit legii, pe langa inghetarea pensiilor si a salariilor bugetarilor, tichetele de vacanta nu se vor acorda in 2012 si 2013, pensiile pentru conditii de risc nu vor creste, iar educatia nu va primi 6% din PIB pana in 2014.
RăspundețiȘtergereJijele -asta zice legea si ii valabil pt cei dupa 01012012
PS. Tu ai primit vreodata tichete de ...vacanta? Sa ne zici si noua ce-s alea ..ha,ha.ha !!
RăspundețiȘtergereMey, pe unde trec Czar si Curleonu ramine asa in urma un "parfum" ca dupa trecerea a 2 dihori. De aia e bine sa mai aerisim din cind in cind.
RăspundețiȘtergereVa propun sa urmariti acest documentar. Merita vazut. Ce n-a facut frunza lui Udrea a facut si face acest documentar realizat de straini.
RăspundețiȘtergerehttp://documentare.digitalarena.ro/tc-carpatii-salbatici-2011/
Daca s-ar umple padurile di Carpati de ..maimutoi mama ce viata ....Czar
RăspundețiȘtergereDin fericire nu se vor umple, dar din pacate s-au umplut in unele institutii ale statului cum ar fi Armata. Parca si tu ai activat pe acolo frate-miu, nu-i asa?
RăspundețiȘtergere..am fost Ofiter bai ..maimutoiule !!Czar
RăspundețiȘtergereSi gibonul ii maresalul armetii...
RăspundețiȘtergereDupa modul in care se comporta Cezar, eu cred ca n-a fost! Ii lipsesc multe pt. asa ceva. Poate cel mult fi fost militar in termen si datorita "calitatilor" dovedite, spala vesela la popota. De atunci cred ca il cunoste pe prietenul lui ospatar, Oprea.
RăspundețiȘtergereCezar ofiter? Ha,ha,ha! Chiar ma faceti sa rid. Asta cel mult o fi fost ceva pe GAZ, cred ca porcar, iar seful lui era Stelian P.
RăspundețiȘtergereAuzi la el "am fost Ofiter bai..maimutoiule"! Czare, neica, tu cred ca ai vise erotice cimpanzeule.
...uite cum se umple padurea cu ...maimutoi!!! ha,ha,ha,....etc Czar
RăspundețiȘtergereDomnilor recunosc ca n-am fost ofiter. Jur cu mina pe Biblie ca Basescu mentorul meu pe care-l iubesc, ca el e-n toate, e-n cele ce sunt, si-n cele ce maine vor rade la soare. Am fost mtr. si am fost inaintat in grad in rezerva acum 2 ani la gradul de miciman, de catre prietenul meu din copilarie, domnul general Oprea, caruia ii sunt pro fund indatorat, ca pensie apv mi-a dat.
RăspundețiȘtergereAsta de mai sus ce se da drept Czar--Profil nedisponibil
RăspundețiȘtergereBlogger Profilul solicitat de dvs. nu poate fi afişat. Mulţi utilizatori Blogger nu au ales încă să îşi facă public Profilul. ----Un babuin !Ce sa-i ceri? Czar
Mey asta de la 13:10, nu esti tu cumva ala de-si spune, Banderas, Bonaparte, TNT, Taunul (verde), Legionarul s.a? Care este profilul tau (psihologic)?
RăspundețiȘtergereTOP GUN
RăspundețiȘtergerePai draga Admin,
Basescu e in ton cu vremurile!!!!!!Pai ,daca in 2012 sunt prevestite tot felul de catastrofe sau poate nu,nici banii nu-si mai au sens ,vom comunica telepatic,ne vom teleporta si ADN-UL se va imbogati cu vreo 12 spirale,cred ca nici de 'pres',n-avem nevoie,noi vom fi proprii nostri conducatori!!!!!Asa ca ,il 'criogenam' noi pe base,inainte sa ne mai 'inghete' el ceva!!!!!Asa ca rezolvam noi mintenas, tot ce nu ne convine!!!!!!Mai glumim si noi ca se apropie sarbatorile si cica ,e bine sa ne prinda veseli anul care vine!!!!!!
O ZI EXCEPTIONALA SI,SA FITI IUBITI!!!!!
...Aia sunt ...locotenentii mei..mey !
RăspundețiȘtergereDaca vrei profilul psiho. al meu ,il ai pe Armya. Mai adauga si faptul ca sunt zodia Taur!-Mey maimutica mey!!Czar
Czare si noi care credeam ca esti berbec...ce dezamagire!
RăspundețiȘtergereOrac olul
Ia uitati ce scrie la scmd Craiova:
RăspundețiȘtergere"Anunt important
MARŢI 20.12.2011 CEI CARE DORESC SĂ SE TUNDĂ POT SĂ VINĂ LA SEDIUL FILIALEI ÎNCEPÂND CU ORA 15.30!
Calitate şi preţuri garantate!
Semnează
FRIZERUL DE SERVICIU!"
Cashule in afara de tuns, ras si frezat nu faceti si masaje erotice?
TOP GUN
RăspundețiȘtergereADMIN,
Intereseaza-te,pe sest, doar ptr.noi, cum ramane cu pensiile si salariile celor de la STS.SRI...LA EI 'INGHEATA ,SAU IAU FOC'???????????????????????????!!!!!!!!!!!!!!!!! Nu se poate ,ptr.unii muma si ptr.altii ciuma,dar mai stii,la noi totul e posibil!!!!!Mai ales ca se pregatesc de alegeri guvernantii,comasate normal,trebuie sa aibe un as in maneca cu ajutorul ,acului,ochilor,timpanului,ca altfel nu iese cine trebuie!!!!!!
Lasati fanteziile domnii mei,erotice,ca daca prestati ,.........zau asa...... sper ca-i o gluma!!!!!!Nu-l mai necajiti pe Peter Pan,hai nu fiti rautaciosi!!!!!
Ce vrei ba crezi ca se poate trai doar din amaratele ale de cotizatii pe care le dati voi?? Chasu!!
RăspundețiȘtergereCezare multe salutari de la prietena ta ca o cosinzeana aura vasile. A spus ca doreste nespus de mult sa va intilniti si sa va iubiti.
RăspundețiȘtergere@javra ordinara
RăspundețiȘtergerehttp://www.youtube.com/watch?v=ignWkqELs20&feature=related
Se infiinteaza baza de selectie pentru viitorii ministri ai apararii?
RăspundețiȘtergere"SC RO-ARMYCATERING SA
"......
II. CONDIŢII ŞI CRITERII DE SELECŢIE
Societatea angajează personal specializat în condiţiile impuse de lege, pentru funcţiile de : administrator, şef cantină, şef depozit, bucătar, ospătar, ajutor de ospătar, patiser, manipulant mărfuri, potenţialii candidaţi trebuind să îndeplinească cumulativ următoarele criterii:
- să fie cetăţean român şi să aibă vârsta de cel puţin 18 ani;
- să aibă domiciliul în România;
- să cunoască limba română scris şi vorbit;
- să fie declaraţi "apt" din punct de vedere medical şi psihologic;
- să aibă studii corespunzătoare şi să fie atestaţi pentru cerinţele postului pentru care candidează;
- să aibă un comportament corespunzător cerinţelor de conduită admise şi practicate în societate;
- să nu aibă antecedente penale sau să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea de infracţiuni.
Dosarul de candidat va conţine următoarele documente:
..... "
Pentru conformitate : http://www.mapn.ro/recomandari/recomandare_all.php?id=22
Tuturor, toate cele bune!
1. Armata angajeaza ce stie oprea sa faca! Chelneri, polonicari, lingurari s.a.
RăspundețiȘtergere2. Ciupacapra nu-i frumos sa postezi ca icon, fotografia lui Czar din tinerete. Sa nu se supere copilul.
Bai frate, iar dormiti? Pe lumea aialalta ce-o sa faceti?
RăspundețiȘtergere@D-le General Corneliu Dobriţoiu ,
RăspundețiȘtergere================================
Vă spun bine aţi venit în lumea bloggerilor!
Sunteti primul GENERAL caruia vad ca "nu-i cad galoanele" să fie AICI, alături de colegii lui! Asta spune mult, cui vrea sa "vada"! Suntem onorati si va multumim! Vom fi incantati sa va avem partener de discutii, sa ne spijinim reciproc! Va dorim mult succes, sanatate, implinirea tuturor dorintelor! Sarbatori fericite, alaturi de cei dragi!
Admin, MEHEDINTI Blog online - Open Access publishing
Gata,ati fugit sa va depuneti actele pentru ,,baza de selectie viitorii ministri ai apararii''?
RăspundețiȘtergereNu! Am fugit c-a venit iarna si gerul si-a "incurcat-o" som(f)erul!
RăspundețiȘtergereStimati rezervisti! Nu mai scrasniti din dinti la TV si pe forumuri, adunarea si la Bucuresti! Cu echipament complet intrucat de data asta iese cu tacam complet. Cade dictatura, dar trebuie sa punem si noi umarul. De Craciun trebuie sa fim din nou liberi. Jos Basescu!
RăspundețiȘtergereBey, bey fugiti voi astia din Bucuresti si scoateti-l din ghearele jandarilor pe Czarush, ca uite-l prinsera legiuitorii si-acu ii trag pulane la cur din greu c-a darimat un gard de ala. Io la TV n-am vazut prea bine daca pulanele primite de Czar erau "pe", sau "in". Oricum incercati sa-l salvati, ca specia e pe cale de disparitie, fiind inclusa in lista patrimoniului UNESC0.
RăspundețiȘtergere