Incepand de azi, deschid o noua rubrica pe acest blog:
VITRINA CANDIDATILOR din DECEMBRE 2012.
ELENA UDREA - ARD(pdl)
DESPRE MINE
Am 3... de ani şi sunt născută în Buzău (şi nu în Pleşcoi, aşa cum se încăpăţânează unii să susţină). Ca zodie sunt Capricorn şi, ca toţi nativii acestei zodii, sunt disciplinată, ambiţioasă şi perseverentă până la încăpăţânare. Sunt foarte loială şi cine mi-a câştigat încrederea are un prieten pe viaţă.
Copilăria
Am crescut în perioada comunistă, aşa că ştiu prea bine ce sunt lipsurile. Ciocolata era un lux. Nu am văzut Pepsi sau Coca Cola până la 14 ani, când a avut loc revoluţia. Am avut partea mea de stat la cozi, la ouă şi cartofi. Am avut însă norocul de a trăi într-o familie unită, care a încercat, chiar şi în acele vremuri dificile şi cu nivelul ei modest, să îmi asigure lucrurile de care aveam nevoie, fie că era vorba de haine şi încălţăminte, fie de păpuşi, cum îşi doreşte orice fetiţă.
De mică, am fost un copil foarte ambiţios. Am luat premiul întâi din clasa I şi până într-a VIII-a. Am făcut liceul la B.P. Hasdeu, liceul de elită din Buzău. Îmi amintesc de adolescenţă ca despre o perioada extrem de dificilă, din pricina ciocnirii valorilor conservatoare în care fusese crescută generaţia mea, în perioada comunistă, şi noul vânt de libertate, uneori chiar extremă, care începuse să adie.
Am studiat Dreptul, în cadrul Universităţii Dimitrie Cantemir şi am devenit avocat. În prezent, am propriul meu cabinet de avocatură.
În politică m-am implicat mai întâi în calitate de consilier în CGMB, în iunie 2004 şi apoi ca Şef al Cancelariei Administraţiei Prezidenţiale. Am apreciat stilul deschis al domnului Băsescu, tenacitatea sa şi capacitatea de a mobiliza oamenii, domnia sa fiind persoana de la care am învăţat cel mai mult în materie de politică.
Consider că momentele neplăcute din cariera mea de persoană publică m-au întărit şi că am învăţat din ele. Nu regret niciuna dintre ieşirile mele publice în care am sancţionat corupţia şi tentativele de trafic de influenţă şi voi continua să vorbesc despre aceste lucruri pentru că ele nu trebuie să devină o normalitate.
Data nasterii: 26/12/1973
Locul nasterii: Buzau
Profesia: Jurist
Functia actuala: Deputat de Bucuresti- Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi
Functia politica: Secretar Executiv al PDL
http://www.machiavelli.ro/personalitati.php?pers_id=37
Elena Udrea şi-a anunţat candidatura pe data de 14 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă organizate împreună cu primarul Romanului, Laurenţiu Dan Leoreanu şi primarul din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan.
Elena Udrea
Un om controversat. Un politician, mult comentat.
Ce credeti?
Va reusi sa convinga? Va obtine un nou mandat?
Daca ai ceva de spus,
ori daca te mananca pielea ...
aici esti liber sa comentezi, sa spui ce te doare.
Si cel mai important, sa exprimi ce gandesti, fara a fi cenzurat!
Admin
===================
===========
Cine doreste, poate veni si pe facebook:
Vasile Burcu : A ne cunoaste adversarii, este o necesitate! A fi FayrPlay, o minima dovada a bunului simt! Iar in POLITICA, azi avem nevoie acuta, mai mult ca oricand, de buna crestere!
=========================
================
STIRI PE SCURTATURA
Din prea multa dragoste fata de un domn dintr-un garaj,
sa nu zicem ca la "ordin", o fatuca "acoperita",
pe numele ei de mica-mititica Magda Bistriceanu,
paraseste PSD pentru a intari FC-ul, micuta "aripioara" care o ARD-e prin pdl-e!
Magduto, drum bun!
MRU iti va fi recunoscator! Stie el de ce!
Mai stiu si altii!
====================
==========
UPDATE. Vineri,09-Noi-2012
Elena Udrea. Fascinant.
Cum am pus-o joi la Gazeta, cum a si declarat seara ca se vrea ... din nou, ministru!
Wow! Ce coincidenta!
Elena Udrea a declarat, joi seara, la România TV, că ar accepta să facă parte dintr-un viitor guvern în cazul în care ar primi această propunere.
"Dacă mi s-ar mai propune să fiu ministru aş accepta”, a declarat Elena Udrea, precizând că în timpul mandatului său, Ministerul Dezvoltării a înregistrat “cea mai bună absorţie a fondurilor UE”, scrie rtv.net.
=========================
===============
Buna ziua !
RăspundețiȘtergereLa multi ani de ziua lor, a Mihaililor si Gavrililior !
Adminu asta-i dat dreacu !
Daca stie cineva sa esplice asemanarea pielii de pe maimutza cu pielea de pe fatza lu udrea, atunci e tare !
Uitati-va la pozele 6,7 si 8 !
Apoi la curul maimutei !
La multi ani tuturor sarbatoritilor!
RăspundețiȘtergereMulta sanatate tuturor!
Io am multi in famelie care-si serbeaza onomastica azi.
P.S. Doamne feri, da spurcata e!
Atentie ca s-a oparit "dinozaurul" !
RăspundețiȘtergereEste si normal sa se urtice ! Omul a promis ca in mh onlain nu se vor mai auzi, niciodata, zanganiturile de catuse sau lanturi la poarta blogului !
Eu zic ca a ales corect !
Ia:
"Daca ai ceva de spus,
ori daca te mananca pielea ...
aici esti liber sa comentezi, sa spui ce te doare.
Si cel mai important, sa exprimi ce gandesti, fara a fi cenzurat!
Admin"
Asa omule !
Mai bine ziceai Amin!....in pula mea
ȘtergereAia-i fatza de femeie de 39 de ani ?
RăspundețiȘtergereZbarcitura aia bubificata ?
Pai pana si hoarca de soacra-mea, care bate spre 80, are pielea pe fata mai cul decat a curvei de plescoi!
Si, in afara ca toata viata si-a sters fata cu palmele pline de sudoare de la sapa, sau cu niscaiva balega eco dupa ce lasa lopata cu care curata cacatul de la vaca, sau porci, nu stiu sa fii folosit alte unguente !
O zdreanta ! Curva Buzaului-spekera Romaniei !
Cum mama dracului a ratat ma-ta ocazia sa te arunce la canal ? Sper ca nu ti-a fatat si citiva frati ca ar fi un mare regres pentru civilizatie. Un imbecil ajunge.
ȘtergereValeuuuu.....
ȘtergereCe-l siuparasi pe asta de la 15:21.!!!!
Nana, ia-ti pasteaua si stai dreak linistit, ca ne bagi la mare si grea cheltuiala! Tu nu vezi ca nici sa mori nu ai bani, nu poti s-o faci??!
Arunca-te in fata trenului. E gratis. Ia-l cu tine si pe cretinul asta de PMT care isi descrie scroafa care l-a fatat.
ȘtergereBa dar cel putin acum avem cui sa-i dam MUIE ! Il mai trecem la rezerva pe PMT!!
Ștergerestii ce nu-i bine PMT-ule?Esti cam (foarte nesimtit ca te iei de defecte fizice desi tu vrei sa faci politica)Nesimtit cu N mare!!
ȘtergereDu-te si fute-l pe bombonel in gura ca ala are tenul "frumos"Na ca ma enervasi!!
Io as fute-o si asa cum e,39 de ani-wooow ce "pustoaica buna" comparativ cu mine
Tu du-te si fute-ti baba!!
Gata iti mai dau o muie ca nu esti corect!Nu asa se judeca oamenii "frumosule"Inca n-ai invatat atata lucru?
Buey PMT,
RăspundețiȘtergereDar ce ti-a facut vere?
Uauuuu.... ce i-o mai tragi!
Buey, in loc sa planga natiunea, te gasi tu!
Dar las'ca-i ghini! Sa vada si soldovenii mei!
@ Admin - Totusi ,nu inteleg !! De ce trebuia sa incepi cu ..muista asta?
RăspundețiȘtergereTi-e frica sa nu o fii uitat lumea , sau care-i spilul???!!
Spilu...
ȘtergereE maimutzica asta...
Era tare grabita sa fie scoasa-n lume Romanului!
Sa spuna soldovenii mei, de nu-i asa! Ei dorm cu ea, sub perina!
Nu va luati dupa domnul de la 15:21 !
RăspundețiȘtergereAla-i un ofticat de ala care, pentru un chishtoc de tigara, ar baga si cutitul in tine !
Crapa de ciuda ca blogul lui a ajuns o fekala, de care fuge lumea ca de ciuma !
Da ce, sunt eu vinovat ?
Nuuuu...eo va iubesc pe toti !
Acuma tre sa recunosc ca, o tzara de talent, are : cuvinte ca regres, civilizatie, scroafa, fatat, cezar-rahat, nu gasesti pe oriunde !
Hai, la multi ani mihaitilor si gabrielilor !
Iarasi ai mancat KK! Intreaba-l pe Admin ....sau un ,,pretin"
ȘtergereBAA, ala din ultima poza e chiar Czar maiMUCA scarchina-ne-ar buca, iar ala de la 15,21 e Tigri2 da-ne-ar chielea matzului dintre chicioare inapoi! Inapoi si inainte te-l-am noi la dinte!
RăspundețiȘtergereBuey, ala-i Cezar maimukles ?
RăspundețiȘtergereParca nu era asa aratos !
Pai, daca-si pune poza asta pe legitimatia de bosorogea de armata, cred ca are "Acces direct" si la Marutza in emisiune !
Sa-i sugi duda ! Cezar nu are nici Livret da-poi legitimatie de secu!!
ȘtergereNUTZI COOOR DE FIER WOODREA,DUPA 9 DECEMBRIE INTRA LA PUSCARIE.
RăspundețiȘtergere... Bunaaa Nutica Cur de fier!... ar merge un tur la toti cei din jur, si sus si jos...
RăspundețiȘtergereOfticatilor, asa-i ca va gurg balele dupa ea?..
Muei, stati cuminti, ca daca trage nUtii o besina cade Marele Zid si Obama ramina de rahat cu gazele ,,pe sest''. Ce PL-ul MU, n-ati gasit de cine sa va mai luati? ,,Vaca merinos'' ramine iar nebagata in sama. Chiar, se mai marita oaia?
RăspundețiȘtergere“O ȚIGARĂ pe zi ține PSIHIATRUL departe”. Beneficii ale NICOTINEI pe care nu ți le-a spus nimeni"
RăspundețiȘtergereEVZ.ro
Dan Diaconescu nu are sorți de izbândă în confruntarea electorală cu Victor Ponta în colegiul Târgu Jiu. Cel puțin asta reiese din două sondaje, unul realizat de IRES, iar celălalt de CSCI, care indică faptul că premierul ar obține 74-76% din voturi, în timp ce patronul OTV ar primi doar 12-14% din aprecierile electoratului gorjean, scrie rtv.net
RăspundețiȘtergereARD-ei in kour pe KAKARAI ! Traiasca domnul DDDDD care ni-o da in palma de 20000X la fiecare
ȘtergereDon Corleone
RăspundețiȘtergere8 noiembrie 2012, 17:41
Ce dracu ai buey ! Daca stii ca-ti face rau alcoolul, de ce nu-l lasi dreacu ?
Rade lumea de tine !
Ba te-ai luat de fata aia cu "Vote" ca are genunchii de baba, ba de fata aia ca are degete de ceapista, acuma ca shtoarfa asta arata bine !
Betivanule ! Ai sa crapi de la atatea etilic cat bagi in tine !
Nici nu mai ai habar ce vb de la o zo la alta !
Pai de unde dracu, daca te aduc astia din gara cu carca in fiecare zi !
Dati iama la sindicat sa cotizati la avocati !
RăspundețiȘtergereS-a ales praful de procese !
CEDO a furnizat muie cu lopata !
A inceput setul 2 de panarame de procese, iar instantele dau muie pe linie !
Ia auziti aciulea alta inventie ! Expertiza contabila !
Adica nu-i dovedit suficient furtul cu cuponul de penzie !
Acuma vor banditii expertize !
Uai, expertii astia sunt "trasi la sorti", aleatoriu (!!!) de catre completele de judecata !
O expertiza, pe un caz, costa minim 8 milioane !
Adunati cate mii de potentiali creduli prosti ar putea fi, cu aproximare, si inmultiti cu onorariul de expertiza si o sa vedeti unde s-ar ajunge !
Bascalie !
Cine pune botul la gogoritza asta, chiar ca-i prost !
Sa va spuna cei cu procesele castigate si care, nici cu executorul ala judecatoresc, n-au putut sa-si puna in rol sentinta !
Stau cu hotararea definitiva in mana si cu pensia tot fututa !
Despre ce vorbesc ?
Eote:
"oi, 8 noiembrie 2012
Nota
Nr. 25 (2401) din 08.11.2012
Publica
Emitent:
· Departamentul Juridic
Persoane de contact:
Col (r) V. Mihai – 073.660.1110
Col (r) N. Staicu – 073.660.0989
E-mail: scmdjuridic@yahoo.com
Destinatari:
· Membrii Comitetului Director
· Birourile Operative ale Filialelor a caror membri sunt reprezentati de Cab de av. Graziela Barla
· Membrii de sindicat reprezentati de Cab de av. Graziela Barla
Subiect:
Solicitarea Cabinetului de avocatura al dnei G. Barla
Continut:
In vederea pregatirii strategiei de sustinere in instanta de judecata a intereselor membrilor SCMD in procesele pe revizuirea pensiilor, dna av. G. Barla solicita acestora un punct de vedere personal in legatura cu o eventuala expertiza contabila ce ar trebui efectuata in dosarele cauzelor respective.
Pozitia individuala a membrilor de sindicat fata de solicitarea dnei avocat poate fi exprimata in scris, pana la 20 decembrie a.c., astfel :
-printrun mesaj trimis prin posta electronica la adresa de email: avocatjust@yahoo.fr;
-printrun inscris depus la sediul central al SCMD, Departamentul Juridic.
Reamintim membrilor de sindicat ca o astfel de expertiza se taxeaza cu aproximativ 700 -1.000 lei. Aceasta suma de bani face obiectul restituirii catre reclamanti in cadrul cheltuielilor de judecata, daca instanta decide astfel, in situatia castigarii procesului.
SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) Monica I. CALOIAN"
Muieee bueyy !!!
Hae Sictiris !
Sa vedem intai, un singur caz in care, Casa sectorista de pensii a pus in aplicare o sentinta definitiva, dupa care sa mai discutam de procese in tara asta de cacati !
ȘtergerePute !
E BOI - SA PLATEASCA DA_I IN PULA mea!!
ȘtergereDupa parerea mea, daca-i prindeti pe rahatii aia de Vasiliu si Gratziela-Manivela, la cap ! Numai la cap !
ȘtergereNe-au tocat banii de pomana !
Cand au vazut ca instantele de fond au inceput sa vibreze la unison pe refrenul politicienilor, trebuiau sa opreasca panarama proceselor inutile !
Am fost in tribunal zile intregi si am vazut cum se judeca sute de dosare, avand aceeasi cauza si continut identic! Rusine !
Cineva mi-a explicat ca degeaba ma sparg in figuri, pentru ca hotararea unui complet de judecata n-o poate lua nimeni la pula !
Pese: culmea este ca sunt inca o gramada de prostani, care pun botul !
ȘtergereChiar si dupa ce CEDO a zis sictir !
Chiar si dupa ce nu se pun in aplicare chiar procesele castigate deja !
NU MAI PLATITI NICIUN LEU acestor banditi de la sindicat si acolitilor lor de la casele de avocatura !
ȘtergereSingura solutie este in mana politicienilor !
Justitia si-a batut joc de procesele militarilor !
Fiecare complet, cu pizda ma-si ! Rusine !
Ca sa nu mai zic ca, acelasi judecator, in aceeasi zi, in dosare identice pe tema pensiilor militare, a dat 3 decizii diferite !
Iar astia au ramas cu dreptul la pensii speciale !
ȘtergereInclusiv procurorii militari, ca au coaie mai multe decat restul armatei !
Ce porcarie de tara !
Esti NAROD CA DEOBICEI !! Nu se zice ,,Ce porcarie de tara !" ci CE CACATI DE SEFI care au avut grija doar de pipota lor(a se vedea L164 ) !!!!
ȘtergereAsta-i motivul principal pentru care am facut spume si am injurat ani de zile Sniper one!!PeSe L119 m-a mai ..racorit un pic!!!
Buey adminu, vezi ca m-am 'nervat si injur ca porcu' !
RăspundețiȘtergereHai saluti, plec pe Ghencea (nu la cimitir, ca mai am pana crap), ca am auzit ca joaca Steaua in seara asta !
RăspundețiȘtergerepleaca pleaca pe ghencea in norvegia
RăspundețiȘtergerePS Ce de cacat cu C MAARE
Zice caloianca.....bla,bla,bla gasiti la SCMD-SRL cate 10 lei basinosilor
Dupa 2 zile....Uaiii va costa intre 700 si 1000 expertiza pulii
babeta da la peste sa vada ce prinde...pun pariu ca cel putin 10-20 de tembeli tot gaseste,dupa care are de unde sa lea dea aia 10 lei la cretinoizi
E BOI - SA PLATEASCA DA_I IN PULA mea!!
ȘtergereBuei Curdeleu, da' tu zau ca esti plecat de-acasa ! Ori esti tampit de tot de cap de la etilice, de ai ajuns sa crezi ca nu stiam unde joaca Steaua !
ȘtergereIdeea este ca pe Ghencea, cand nu joaca Steaua "acasa", se mai aduna lumea la "ecran" si mai schimba cate o parola, la o bere sau un vin fiert !
Da ce dreacu ma obosesc sa-ti explic !
Oricum, frigul si umezeala nu a prea adunat chibitzi in seara asta, asa ca am revenit sa-ti dau o muie !
Cat e scorul ?
@pmt
Ștergerete-n pula cu miticii tai cu tot,miticule(vezi unde pui accentul,miticule de la mitica)
PS mai bine iti tragi singur o muie precum cainele batran,care are o dilema.Nu stie daca ia sau daca da muye cand isi linge pula.Asa ai ajuns si tu.Iti dai muye singur si apoi ii acuzi pe altii.Muistule!!
Adminu face propaganda petru ARD-eii !
RăspundețiȘtergereNu-i bai, noi macar avem cu-i sa dam muie !!!
Da,da..ai tu "cu-i" sa-i dai muie ! Lu' ma-ta "I-i da-i" tu muie ! Profunda !
ȘtergereAi prins si tu in gura cacatul asta cu ardeii si, de dimineata, inca n-ai reusit sa-l inghiti ! Molfaieste-l pana-l faci terci !
Pese: prostalaule, tu crezi ca toti de pe aciulea sunt un fel de "noi"! Ai impresia ca toata lumea si-a desavarsit cariera la scris "Fise de magazie", ca tine, iar acuma este un fel de "noi" si trebuie musai sa dea muie adminului, dupa cum e baiul tau !
ȘtergereCa te iei de mine, vad motivul, ca nici eu nu-s prea cu boii acasa, da ca te iei de adminu, din senin, chiar ca-mi vine sa te fac la galci !
ba lu ma-ta!!
ȘtergereErata Cui sa dam.....si scuze pt. greseal;a!!
Zat salbaticule !
ȘtergereFa 10 flotari, basinosule, si baga-ti scuzele in cur !
Lu Burcu sa i le ceri, greatza pulii !
N-ai inteles nici acum politica ! Ti-as baga vibratorul lu' baba-mea in gura, pana ti-ar da borsul pe nari !
Boule!!
ȘtergereMei, atentie la Maimuca de Cezar! Mai vine pe-aciulea sub numele de "Sniper uan"-pupa-m-ar la gaoz un an- si baga tot felul de fitile, sparge-l-as la ventile. Ba Sniper, ba anonim scarpina-ne-ar la kaise putin. Si mai apare ala ofticos si negricios, motanelul kkcios.
RăspundețiȘtergereEote ce vrea asta !
RăspundețiȘtergere"Vasile Burcu : A ne cunoaste adversarii, este o necesitate! A fi FayrPlay, o minima dovada a bunului simt! Iar in POLITICA, azi avem nevoie acuta, mai mult ca oricand, de buna crestere!"
Domn Vasileee...ai ramas in secolul abia trecut !
Aciulea suntem in epoca vitezei, buei !
Auzi, fer plei, bun simt, buna crestere...
Omuleee...ia-n pune mana repede la frunte, nu cumva ai febra ? Eu cred ca ai ramas cu sechele zdravene de la gripa aia, de saptamana trecuta !
Ce sa-ti fac ! Cand ti-am zis sa bei o tzuica de la palincarosu, de sa-ti dea fumul pe cur, nu m-ai ascultat !
Fugi la nanica, ca am eo grija de neatale !
Eote aciulea "Iarna europeana", nu primavara la care tot viseaza Steaua !
RăspundețiȘtergere"joi, 8 noiembrie 2012
Noi vrem ,doar daca putem !
Este vointă ,da`putirinţă ?
Ministrul Muncii ne spune ca in construcţia bugetară pentru anul viitor Guvernul Ponta va incerca sa indexeze pensiile în măsura în care se va putea încadra în deficitul bugetar pentru 2013, mai mic decât cel din 2012.
D-na Mariana Campeanu a mai adaugat :
“ Indexarea pensiilor există în lege, aplicarea a fost însă suspendată. Chiar dacă nu vom reuşi să aplicăm integral cele prevăzute în lege, o indexare a pensiilor în funcţie de rata inflaţiei tot vom face”.
(interviul complet in http://www.agerpres.ro/media/index.php/economic/item/156971-Mariana-Campeanu-In-constructia-bugetara-pentru-2013-incercam-sa-indexam-pensiile-interviu.html)
Asa ca,se pare ca ( mentionez si subliniez: doar se pare !) de la 1 ianuarie 2013 unora dintre cei carora li se va re-construi pensia conform cuantumului din decembrie 2010 ,ar trebui ca sumele ce li se cuvin sa nu fie chiar identice cu cele de pe cuponul din decembrie 2010 ,ci mai mari !
De ce ?
Odata: pentru ca se vor indexa cu 5%;
Si inc-o data : Unii dintre noi ( nu stiu cat de multi ) dupa diminuarea cuantumului pensiilor la prima revizuire a recalcularii, au “beneficiat” succesiv,de alte revizuiri (cate trei,patru,chiar cinci !), in urma carora ,in baza grupelor de munca, pensia le-a tot crescut precum voinicul din poveste ,ajungand chiar sa o depaseasca cu ceva pe cea din decembrie 2010.
Asa ca daca se va pastra metodologia si daca se vor adauga grupele la pensia din decembrie 2010,va rezulta o suma mai mare decat pensia initiala afectata de recalculare, fata de aceeasi data de referinta,acordata prin ultima revizuire."
Retardatule - intelegi tot pe dos ! Hai sa mai incercam !!
RăspundețiȘtergereAdminu face propaganda petru ARD-eii !
-----------------------------------------------------
Nu-i bai, noi macar avem cui sa dam muie !!! (pe cine a pus Adminul pe sticla ? Blode si brunete !Cui dam noi muie....??.....raspunde boule!!!
Da, da..,"petru", "petru", am inteles !
ȘtergereA pus adminu "pe sticla" multe "blode"
La magazie buey, la scris de fise !
"Cu-i" nu-i place sa mi-o freace !
ȘtergereBuey, de cand s-a expulzat Burcu de la secemedeul ala de Severin, acolo e un fel de "Dosarili ics" !
RăspundețiȘtergerePai ce dracu sa faca si severinenii, daca fotbal tot n-au ! Macar dupa ozeneuri sa umble !
Ia, ia:
"joi, 8 noiembrie 2012
Rezultatul verificarilor efectuate de serviciile secrete franceze
In noaptea de 25 spre 26 octombrie 2012 o echipa de agenti ai serviciului de informatii francez, Direction Generale de la Securite Exterieure, s-au infiltrat in Bulgaria. Doi au venit ca "turisti", cu avionul de linie, apoi au inchiriat un SUV si s-au dus sa-i astepte pe ceilalti 3, pe un camp la 40 km sud de frontiera romana.
Ceilalti 3 au sosit cu parasutele, aducand si echipamentul de comunicatii, localizare si scufundare autonoma. Misiunea lor era sa se strecoare pe Dunare, peste frontiera tripartita, spre Mehedinti, pentru a demonstra ca Romania nu este capabila sa asigure securitatea spatiului Schengen pe Clisura Dunarii, dinspre Serbia.
Pe la miezul noptii cele doua componente ale echipei DGSE (asigurare si penetrare) s-au reunit, pe respectivul camp, si la acest moment au survenit... pandarii bulgari care pazeau recolta. 3 pandari bulgari contra 5 agenti DGSE.
Doi agenti francezi au fost impuscati cu sare, unui al 3-lea i-au spart nasul. Pe nr. 4 si 5 i-au snopit bine, dar au reusit sa scape cu fuga, abandonand echipamentul.
Pe la ora 1 noaptea cei 3 agenti DGSE, raniti, au ajuns in arestul Politiei din Plovdiv, ca suspecti de terorism (erau in combinezon de scafandru, aveau harti, etc.).
A doua zi, atasatul militar francez i-a scos pe cei trei din arest, in timp ce nr. 4 si 5 ieseau tiptil din tara, tumefiati de lovituri, cu alt set de acte false (un set il pierdusera pe camp se pare).
Deci cam asa cu Schengen. In Franta se rade de cateva zile, de cand LE POINT a publicat o succinta relatare asupra "cazului".
Publicat de Sindicatul Militarilor la 15:50"
Daca se parasutau la noi, pana dimineata erau toti muci si dansau sarba olteneasca in jurul clisurii !
ȘtergereIn tara lui Dorel parasuta maxima-i la Roman. Parca nu erau suficiente tiganci si curve in ,,provincie''. Au parasutat si una de la ,,centru''.
RăspundețiȘtergereCind s-o caca aia in Roman precis intepeneste canalizarea lui Petru Musat.
Da' daca le face telefelatie,ca la Pinalti...
Pai da ! Dupa ce-si va vedea tartanul in parlament, o sa o doara drept in lindic pe tiganca de Plescoi, de problemele Romanului !
ȘtergereDin pacate nu este un caz singular in politica din tara lu'Dorele !
Buei, ala care te-ai suparat pe mine, ca m-am luat de tine ! Ala care m-ai facut "boule" !
RăspundețiȘtergereHai sa ne impacam, du-te dreaq de bou, ca nu-i bine sa ne culcam stresati !
Hai sa ai o noapte buna !
Sa fii sanatos si la pensie gros !
Corleoane, noapte buna si tie ! Ce te-ai suparat ca proasta pe mine !
RăspundețiȘtergereSa fii iubit bosorogea !
NB la ZOO + NOO !
RăspundețiȘtergereBag sama ca meciul a cam produs ceva deranj, de v-ati blegostit !
Muei,meri in os si dormi cu vis dragastos!
RăspundețiȘtergereNoapte buna hodobosho!!
RăspundețiȘtergererugati-va la Doamne,Doamne sa va treziti maine mai sanatosi la cap ca azi
Buey soldovenii mei!
RăspundețiȘtergereSa dam maimucelor, un ordin "stict sicret":
La cattat de poze! Locatia: dormitoarele bosorogilor!
Ia hai sa videm, la care gasim poza sub perina?
Asta asa ... nu ca am fi noi gelosi,
doar sa avem mane ce face si ce comentui la greu!
Atentie deosebita la ... stiti voi!
Fara mascati si fara zgomote!
Apoi noo...
ȘtergereAti gresit adresa!
Catati pozele sub capuletele primarilor!
Dar cu bagare de seama, sa nu va afle ala de Roman si P_a Neamt!
Nu vrem spinari rupte! Noua ne place balu, nu spitalu!
Da muei,da mai lasa PET-u'.
RăspundețiȘtergereDormi linistit. Kanacheu vegeaza!
Venea omoara pe Siret...
RăspundețiȘtergereDaca-ti spun ca esti baiat tzutzea (adica destept, nataraule),
Ștergeremeri la culcare? Nu vezi ca aici se ezecuta o misiune strict sicreata? De ce te bagi? Ca s-o-ncurci? Esti cumva spy si noi nu bagaram de seama? Hai, ori te predai, ori te culci!
POLITICĂ / Alegeri / Sondaje IRES și CSCI:
RăspundețiȘtergerePonta ia trei sferturi din voturi. DD, numai 12%.
=================================
Dan Diaconescu nu are sorți de izbândă în confruntarea electorală cu Victor Ponta în colegiul Târgu Jiu. Cel puțin asta reiese din două sondaje, unul realizat de IRES, iar celălalt de CSCI, care indică faptul că premierul ar obține 74-76% din voturi, în timp ce patronul OTV ar primi doar 12-14% din aprecierile electoratului gorjean, scrie rtv.net.
După cum relevă ultimele două sondaje, Dan Diaconescu ar pierde la scor lupta electorală în fața lui Victor Ponta, cel din urmă fiind preferat de trei sferturi dintre alegătorii orașului Târgu Jiu. Astfel, la întrebarea ”Cu cine ați vota la alegerile parlamentare?,” 76% dintre alegători l-au ales pe reprezentantul alianței social-liberale, Victor Ponta, în timp ce, Dan Diaconescu, reprezentantul PP-DD, ar obține doar 12% din voturile gorjenilor. La egalitate cu patronul OTV se află și candidatul ARD, Nicolae Davițoiu, de asemenea cu 12 procente. Aceste rezultate reies dintr-un sondaj realizat de IRES, prin metoda CATI, în perioada 1-4 noiembrie. Cercetarea sociologică a fost efectuată pe un eșantion de 1054 de persoane din colegiul Târgu Jiu și are o marjă de eroare de +-3%.
De altfel, și în sondajul realizat de CSCI diferența dintre șeful Executivului și președintele PP-DD este la fel de copleșitoare, în defavoarea celui din urmă. Confruntați cu aceeași întrebare, alegătorii l-au ales în proporție de 74% pe Victor Ponta, Dan Diaconescu obține 14%, iar candidatul ARD rămâne cu același punctaj ca în primul sondaj menționat, anume 12%.
Proporțiile se păstrează și atunci când eșantionul e întrebat ”Cu reprezentantul cărei formațiuni politice ați vota la alegerile parlamentare?” Potrivit cercetării, USL ar obține 73% din voturile alegătorilor din Târgu Jiu, ARD, de pe poziția secundă, ar obține 14%, iar PP-DD s-ar alege cu 13 procente. Sondajul a fost realizat prin metoda CATI în perioada 28 octombrie – 2 noiembrie, pe 1110 persoane din colegiul 6 Târgu Jiu, și are o marjă de eroare de +-3%.
Guvernul cere institutiilor publice:
RăspundețiȘtergerefara masini de peste 18.000 euro!
================================
Guvernul Victor Ponta da senzatia ca incearca sa tina sub control cheltuielile. E “pe teava” o ordonanta de urgenta care interzice institutiilor publice, companiilor de stat si regiilor autonome, ale caror directori tusesc daca nu urca-n limuzine, sa cumpere masini peste 1.600 cmc si cu pret ce depaseste 18.000 de euro. Ca orice reglementare in Romania, si aici incape loc de exceptii!
Proiectul de ordonanta la care face referire HotNews ne explica de ce statul trebuie sa stranga cureaua la… masini: “avand in vedere angajamentele asumate de Romania prin acordurile de intelegere cu Fondul Monetar International si Uniunea Europeana, (…) prin care Guvernul Romaniei s-a obligat sa rezolve deficientele constatate la unele societati de stat prin masuri care sa conduca la restructurarea economico-financiara a acestora si la eliminarea pierderilor si eficientizarea pe termen lung a activitatii”.
Concret, ce le pregateste Victor Ponta domnilor directori? La articolul 5 din Ordonanta Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritatile administratiei publice si institutiile publice, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 542 din 1 septembrie 2001, aprobata cu modificari prin Legea nr. 247/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, dupa alineatul (5) se introduc trei noi alineate:
- Se interzice autoritatilor si institutiilor publice, indiferent de sistemul de finantare si de subordonare, sa achizitioneze autoturisme cu capacitate cilindrica mai mare de 1.600 cm3 si al caror pret nu poate depasi contravaloarea in lei a 18.000 euro inclusiv TVA.
- Exceptie fac institutiile din domeniul apararii, ordinii publice si sigurantei nationale, care pot achizitiona masini cu capacitate cilindrica mai mare de 1.600 cm3 si al caror pret poate depasi contravaloarea in lei a sumei de 18.000 Euro inclusiv TVA, numai in cazuri temeinic justificate, cu aprobarea ordonatorului principal de credite.
- Prevederile cu restrangerea sumelor pentru cumpararea de masini se aplica si societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum si regiilor autonome.
PMT, ia vezi...
ȘtergereCine dreak, tu sau altcineva tocmai asta criticati p'aciulea?
Bey, daca este asa, sunteti dati dreaku, bey!
Lasarati directorasii fara "bolizii" de zeci/sute de mii euro/bucata! Bey, sa vezi ce blesteme la gura lor!
No, buna dimineata!
RăspundețiȘtergereTreziti-va dreak, ca doar a castigat steluta lui nea Jiji, ..tu-va-n gat!
Bosorogii pulii!Dormiti ca maimutele cu coada-ntre picioare.
Neatza!
Ștergere'Neata buna la ZOO + NOO !
RăspundețiȘtergereCare dreaq te-ai uitat la dansez pentru mine pana la 2:14 din noapte, de n-ai avut somn ?
Buey, peste exact o luna pe vremea asta, numa ce ma intorc cu baba de la urne ! Ca vreau sa fiu printre primii cetateni cu datorie civica !
Poate o pun si de-un teve ceva (numa eu, ca baba-i hada ca dracu, n-ar filma-o astia nici pentru-n horror de ala, interzis minorilor !) !
Asata numai daca nu cumva m-oi mucifica de tot la ziua blogului de mh, pe 8 decembrie, si pierd startul de dimineata !
O zi buna tuturor !
Pregateala de uskire in uichend !
Buey,
RăspundețiȘtergereAla care m-ai facut "Boule" la 8 noiembrie 2012, 21:31, te-ai impacat cu mine ?
Ca parca asa te-am rugat !
Maca-mi-ai curu !
Cei care sunteti interesati sa mai ciupiti unul-doua grade militare (Curdeleu poate sa ciupeasca cate grade vrea el, in gara la Bartolomeu), gasiti publicat in intregime, pe pagina SCMD, noul ordin emis de Frezo !
RăspundețiȘtergereIaca:
"Ordinul 132 din 1 noiembrie 2012 (Ordinul 132/2012)
Ordin privind acordarea gradelor si inaintarea in gradul urmator, pe timp de pace, a cadrelor militare in rezerva si in retragere, avansarea in grad a veteranilor de razboi, precum si inaintarea in gradul urmator a fostelor cadre militare active indepartate abuziv din armata in perioada 23 august 1944-31 decembrie 1961
Publicat in Monitorul Oficial 747 din 6 noiembrie 2012 (M. Of. 747/2012)"
Pula mai vedeti voi avansari, sunt niste conditii acolo de te doare bila !
Mai ceva decat alea ca sa intri pe Pulano 10 intercraci a lu'Lupulalush !
Doar daca nu cumva, de la 9 decembrie, Izmana se intoarce si se sterge la cur cu el de ordin !
Apropo, cate ordine de avansare frauduloasa a mai "revocat" Breto ?
Ca nu se mai aude nimic !
Daca cineva are numarul ordinului de revocare, sa ne zica si noua, ca sa nu ne mai futa grija, toata ziua, de pomana !
Mai crucea ma-ti de bou de ce nu apelezi la una din rudele tale dragi sa te invete a fute,tu n-ai ce face toata ziua decat sa injuri pe blogul asta si saspui tampenii de copil retardat.Du-te si da discoteca pe mormantul ma-ti JAVRA DREACU'
RăspundețiȘtergereHoo, hoo..stai linistit cu tata, ca ia acu vine nenea cu camesoiul..Bai, frate, de la 08,18 l-au apucat pe asta dracii!
ȘtergereU... ala.... ba....
ȘtergereSe incaierara anonimii!! Si dai si lupta, vere!
Aici e de cafteala, io nu ma bag, sa n-o-ncasez!
Merg dreaku, ceva mai la vale!
DESTEPTAREA PULE APEVISTE !
RăspundețiȘtergereSunteti la programul de dimineata si cabinele de cacare sunt ocupate ?
Cacati-va aici ! Puteti sa va frecati si brinza de pe pula sau sa va stoarceti bubele de puroi.
Burcu va asteapta cu gura deschisa iar PMT va linge la cur cu drag.
Voma aia cu „Va rugam sa folositi un limbaj decent….” e doar pentru prosti.
No, altul!
ȘtergereDe unde aparurati, mai frate!?
PMT, mai avem camesoaie in stoc?
Buey, imi place chestia aia cu PULE APEVISTE!
ȘtergereSunt suficiente ! S-au distribuit si-n teritoriu, toate marimile !
RăspundețiȘtergereCu locurile de "cazare" stam mai prost, insa, pana una-alta, pun eu vorba sa-i primeasca si cate 2 in pat !
Ba, da sa ai grije sa-i pui invers in pat.Fiecare cu caPU LA picierele celuilalt!
ȘtergereCica in partidul, sau gruparea aia legionara, a Co-preşedintele ARD, Mihail Neamţu se murmura-cantat niste versuri de genul:
RăspundețiȘtergere"Sfinta tinerete legionara,
Cu piept calit de fier si sufletul de crin
Iures ne-nfrânat de primavara
Cu fruntea ca un iezer carpatin,
Cu bratele suim în soare
Catapetesme pentru veac;
Le zidim din stânci, din foc, din mare
Si dârz le tencuim cu sânge dac...
Garda, Capitanul
Ne preschimba-n soimi de fier
Tara, Capitanul
Si Arhanghelul din cer.
Moartea, numai moartea legionara
Ne este cea mai scumpa nunta dintre nunti,
Pentru sfânta cruce, pentru tara
Înfrângem codrii si supunem munti;
Nu-i temnita sa ne-nspaiminte,
Nici chin, nici viforul dusman;
De cadem cu toti, izbiti în frunte,
Ni-i draga moartea pentru Capitan!
Refren
Sfinta tinerete legionara,
Suim biserici, stam viteji în închisori...
În prigoana orisicât de-amara
Cântam si ne gândim la Nicadori,
Purtam în crivat si în soare
Lumini pentru biruitori,
Pentru cei viteji zidim altare
Si-avem doar gloante pentru tradatori!
Arata mai putin"
Eu nu vad nimic urat si rau in cantecelul asta !
Mai ales ca se canta si de sufletul lui Crin, de Carpati, de capitani...
Cica se urtica semitii ca Neamtu asta nu stie sa salute altfel decat aia cu camesile verzi !
Da, da, camesile verzi, ca aia cu sumanele negre erau altceva ! Aia aveau treaba cu boanghenii harcovisti, nu ?
Na, am citit si eu de prin presa, ca de unde era sa stiu eu prostiile astea !
Bai pula, tu ai achizitionat si pentru NOO tot camesoaie verzi?
Ștergere..tu-te-n flit, poate vin astia ai lui Maier sa ne-o traga!!
Buey,
RăspundețiȘtergereAseara "m-am strecurat" pe blogul lu" Neacsu, ca nu m-am putut abtine ca mi-a dat muie si m-a cenzurat, si m-am mai razbunat inca o data pe labagiul ala care, prin gura lu Merin, a facut armata proasta, ca nu stie adunari si scaderi !
I-am dat in clanta si vad ca tot acolo am ramas !
I-am fentat vigilenta Neacsului ! Asa-i cand te ocupi de 7 bloguri si 3 ziare virtuale !
De acuma poa sa-mi dea muie, ca oricum a citit cine avea sa citeasca !
L-am facut la dinti !
Adminul a furat campania ilectorala si a pus borfetul de ARD-ei cu 24 de h inainte la..insectar !
RăspundețiȘtergereNu-i bai avem si noi cui sa dam muie sau material de laba dupa caz !!
ARD-eii in cour pe KAKARAI ! Traiasca domnul DDDDD- care ne-o pune in palma de mii de x !!!
Uai pretineee....
ȘtergereTu esti ala care m-ai intitulat "Boule" !
Vrai sa ne-mpacam ?
Haiii...te rooooog!
S-a MARCAT ! Te iubesc de imi vine sa te- strang de gat!!
ȘtergereCat despre boule ...te rog sa ma ierti daca cumva am ..jignit animalul!! Am vrut sa fie un ,,complement" coool pentru tine !! Hai sa traiesti si baba sa nu-ti mai dea pasarica vreo 5 ani!! hi,hi,hi -ce tare fusei!!!
PeSe.- cand vezi poza lu Czar (chiar si prescolar)- sa treci automat la pasul de defilare !!! Ai retinut baaaa??!!
ȘtergereAista al nostru, adminu asta simpatic, are alta dambla ! Cand pleaca, plecat e frate ! Ca sa nu zic dus ! Nu mai are treaba cu nimeni !
RăspundețiȘtergereInsa, daca ati observat, spekerul nu schimba niciodata apa la pesti la sfarsitul zilei, ci a doua zi, cand soarele e la ora 10-12 !
Are legatura cu audienta, stie el ce face !
Cand nu i se mai roteste contorul cum trebo, hop un post nou, cu niste poze de te doare capul !
Si, dintr-o data se alege cu 50 de comentarii, numai pe fotografii !
Acuma vad ca ne-a lasat poza lu' Cezar maimuca ceva mai mult !
Tre' sa recunosc, cred ca e una dintre cele mai reusite poze ale lu' Cezarila !
Pese: eu cred ca e poza lu' Cezar maimucles in prima zi de clasa zero !
ȘtergereDaca observati in stanga, jos, se vede mana protectoare a lu' ma-sa !
Ce simpaticutz este, ce tunsoare bengoasa i-a tras !
Are si tzatisoare !
Of, dragutul de el !
Pese: bine ca nu l-a vazut si Curdeleu, ca imediat se lua de prescolar: uite ce genunchi urati are, da ce degete butucanoase are ...
Ștergere@All
RăspundețiȘtergereCred ca bietul PMT are circumstante atenuante, multe, multe. In satra unde l-a fatat ma-sa aveau drept la cuvint doar tatii lui, iar el lua muie peste muie cum deschidea gurita.
Ca sa scape de futaiul din satra a fugit in armata unde avea si el ocazia sa se razbune pe racanii care nu tremurau la aparitia LUI. Din pacate intelectul marginit i-a permis sa se impuna doar cu ce a supt de la mama si de la multii lui tati:
- Muie, futu-va-n gura, pula si multe alte argumente pe care le-a invatat si el saracu in scoala vietii.
Acasa, la fel. Singura femeie care l-a luat (din motive de uniforma si solda mai mare) i-a pus papucul in loc de cascheta si de aici i se trage ura lui maladiva fata de femei. Ar vrea el una ca Udrea dar printre multele labute pe care le face cu poza ei, practic a ramas doar cu baba.
Ce sa faca bietul frustrat ? A gasit intelegere la un oltean (care ca orice oltean vrea sa fie primul macar la comentarii) si uite asa, in tandem, ii dau cu flit lu timisoreanul ala arogant cu motoreta si mai ales celuilalt oltean din Craiova si mai ales infumuratului ala de Plano si mai ales tuturor proprietarilor de bloage care pling ca nu il au pe PMT in preajma lor.
Fie-va mila de bietul om !
Muey,ce coloare de camesoi preferezi?
ȘtergereFrom: Henke Gabriel
RăspundețiȘtergereSent: Thursday, November 08, 2012 2:13 PM
Am auzit cu urechiusile mele....
Guvernul a aprobat indexarea pensiilor si....plata diferentelor, retinute abuziv, militarilor pensionari
Si ce daca! Nu te credem!
ȘtergereVrem sa vedem si noi! Vrem proba!
Cel mai „CINSTIT” guvern al României! Patru miniştri USL au probleme cu averea, sunt incompatibili sau în conflict de interese
RăspundețiȘtergereAutor: Ionel Stoica
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat astăzi că miniştrii Ovidiu Silaghi (Transporturi), Eduard Raul Hellvig (Dezvoltarea Regională şi Turism), Dan Mihalache (secretar general adjunct al Guvernului) şi Liviu Marian Pop (delegat pentru dialog social), au probleme cu averea, sunt incompatibili sau sunt în conflict de interese
Aciulea n-am ce sa mai comentez !
ȘtergereInsaaa, eo cred ca oricat s-ar strofoca liderii astia politici, indiferent de culoare, nu mai au pe cine nominaliza !
Toti au plagiat, toti au colaborat cu secu, toti au furat sau sunt in curs de desfasurare, toti sunt incompatibili, toti sunt luati la ochi pentru abuz, toti sunt amici cu mafia....
Pula calului !
Guvern de zdrente !
Mai sunt vreo 3-4 din aia originali, de la prima desemnare, in rest pe toti i-a schimbat, si-au dat demisia sau urmeaza s-o ia la buci !
Imi aduc aminte de fosta opozitie, cand zbiera ca Curdeleu din Bartolomeu, ca ei au deja pregatita echipa si fiecare a fost rasverificat, si-n gaura curului !
Rusine !
Bey nataraule!
ȘtergereTu stii cine e ANI?
Buey, e bratul inarmat cu maciuca, al aluia din dealu'Cotroceniului! Aaaaa... nu stiai? Atunci afla acum!
Ce ne spui tu, asa, smechereste, ca baiat de baiat, e doara discutii,parole-parole, bune ca afumatura in campania electorala! Ori si talica, o "arzi" in clampaneala pro-ARDeBase?!?!
Da bibi, stiu cine e ANI !
ȘtergereE femeia de serviciu de la scara blocului, d-aciulea !
Tanti ANI, toata lumea o cunoaste !
Eu am zis ce-am auzit pe sticla si ce am citit pe saitul oficial al guvernului !
Iar chestia ca trei sferturi din guvern au luat muie, nu-i vina mea ! A mai ramas Frezo s-o ia !
Ce vina am eu !
Daca-s prosti, ii joaca Kioru ca la septica !
Nu zicea el ca o sa mai auzim de el ?
Pana o sa aflam noi ce e cu ANI asta, scandalu-i gata ! Din nou !
ȘtergereCa numai din scandal in scandal o tine guvernul asta !
Ba Ponta, ba Cepoi, ba Pizdoi de la invatamant, ba alt maimutzoi, ca le-am pierdut si numarul !
Nu era indeajuns cacatul cu Oltchim, de s-au facut de rahat in toata Europa !
ȘtergereAu inceput campania in pas ale !
Dogaru mai lipseste cu ruptul carnetelor de partid in Piata Victoriei !
Nu inteleg de ce nu anunta, Ponta, urgent, suspendarea celor 4 pana la finalizarea rahatului !
Toti se scuza acum, cu lacrimi in ochi, ca absolut nimic nu-i adevarat !
Texte ! Banditi !
M-am lamurit cu tzara lu' Dorele !
Comportare patetica !
ȘtergereUitati-va cum se disculpa cacatii aia 4 la teve, ca niste scolari de clasa a 4-a !
N-am facut eu, nu eu !
Buey PMT,
ȘtergereDar nu vazusi?
De Nutzica care se vrea iara ministru? nica?
Chiar nimica n-ai a zice? Ori nu te observasi!?
Buey, am observat !
ȘtergereStii care-i chestia ?
Daca mai dau astia dou trei rateuri pana la alegeri, n-ar fi exclus s-o vezi si prim ministru chiar !
Mai nashpa ar fi de izmanarul-polonicar, care a dezertat la USEL-pesede ! Da' se descurca el, pe ultima suta o uskeste la pedele !
Altceva bate la ochi ! De ce pula calului, aproape toti astia luati la stanga de ANI sunt penelisti ?
Parca si Diaconu tot penelist este !
Nu cumva este si-o manareala interna ?
Na, intreb si eu, ca parca prea pica numa penelistii in plasa !
,,... stati cuminti, ca daca trage nUtii o besina cade Marele Zid si Obama ramina de rahat cu gazele ,,pe sest''. Ce PL-ul MU, n-ati gasit de cine sa va mai luati? ,,Vaca merinos'' ramine iar nebagata in sama. Chiar, se mai marita oaia?...
RăspundețiȘtergereIn sfarsit, i-a dat muie cu executare derbedeului ala a lu' Placinta !
RăspundețiȘtergere6 anisori ! Sa se mai pise pe troitze si la bulau ! Abia il asteapta locatarii de acolo sa-l sparga la rozeta !
Vezi? Cine dracu a pus-o pe Placinta s-o stearga din pedele !
Poate ca o scotea cu 2 ani cu suspendare, daca nu se tira, cand ii durea buza mai tare pe bocofreti !
Spitalul 9, salonul APV9 noiembrie 2012, 09:35
RăspundețiȘtergere@All
Cred ca bietul PMT are circumstante atenuante, multe, multe. In satra unde l-a fatat ma-sa aveau drept la cuvint doar tatii lui, iar el lua muie peste muie cum deschidea gurita.
Ca sa scape de futaiul din satra a fugit in armata unde avea si el ocazia sa se razbune pe racanii care nu tremurau la aparitia LUI. Din pacate intelectul marginit i-a permis sa se impuna doar cu ce a supt de la mama si de la multii lui tati:
- Muie, futu-va-n gura, pula si multe alte argumente pe care le-a invatat si el saracu in scoala vietii.
Acasa, la fel. Singura femeie care l-a luat (din motive de uniforma si solda mai mare) i-a pus papucul in loc de cascheta si de aici i se trage ura lui maladiva fata de femei. Ar vrea el una ca Udrea dar printre multele labute pe care le face cu poza ei, practic a ramas doar cu baba.
Ce sa faca bietul frustrat ? A gasit intelegere la un oltean (care ca orice oltean vrea sa fie primul macar la comentarii) si uite asa, in tandem, ii dau cu flit lu timisoreanul ala arogant cu motoreta si mai ales celuilalt oltean din Craiova si mai ales infumuratului ala de Plano si mai ales tuturor proprietarilor de bloage care pling ca nu il au pe PMT in preajma lor.
Fie-va mila de bietul om !
Asta da hanaliza strategica ...mai ceva ca Sun-Tzu!!
Pe Se ..AMIN!!!
ȘtergereBaaa, da n-ai spus ce coloare preferi!
ȘtergereHai,iute,pana nu ma-nhata aia ai lui Maior!
S-a trezit si Obositorul Militar din somnu-i saptamanal !
RăspundețiȘtergereDupa vreo 5 zile de la sarbatorirea Zilei Vanatorilor de Munte, hop si ei cu urarile !
Uitati-va pe prima pagina a ziarului, sa vedeti ce poza semnificativa armei, le-au pus scapetii astia !
O rabla de transportor care fumega, o cale ferata in paragina, cu traverse din 2 in 2 (ca celelalte au fost sutite pentru foc !), o tufa de scaieti (!!!), un elicopter care trebuia sa fie de mult la muzeu si 4 scapeti care fug dezorientati pe-o toloaca, cu curul la privitori, de manca pamantul ! Se mai vede si ca sunt echipati la ultimul racnet, inclusiv cu MCG de acum aproape juma de secol !
Asta este semnificativ pentru aceasta brava specialitate militara !
Scaietii si niste tembeli care, in fuga disperata spre nicaieri, ne arata curul, pe prima pagina a ziarului !
Am dat repede la pagina 8, gandindu-ma ca am sa vad pozele reprezentative vanatorilor: munti, rapel, cai, alpinism, scki !
Ti-ai gasit-o cu astia de la obositorul militarilor !
Bine ca am aflat ca exista si o zi a "Inzestrarii armatei" ! Doamne feri !
Maine-poimaine aflam ca exista si Ziua caporalilor de schimb sau a sefilor de depozite chiloti-izmene !
Tari am mai ajuns !
Despre pensionari nimicutza !
ȘtergereADMINU - este cu ARD-eii fara indoiala!!!
RăspundețiȘtergereNe tine borfetul pana ne strepezim!!
Buey, pe blogul lu' Neacsu s-a aratat unul mai tare decat mine !
RăspundețiȘtergereDegeaba am eu ochiul format pentru orice schimbare sau noutate, pentru ca mi-a luat fata ala !
Toata lumea isi aduce aminte ca, pe manseta, la loc de frunte, era postata poza invatatoarei de la Careacal, aia cu crapatul de foame, si insufletitoarele cuvinte ale Neacsului, precum ca va ramane vesnic in inima lui ! Basca alte pupinpizdisme ! (pe asta, acum am inventat-o ! si e buna !) !
NU mai e poza !!!! De ce ?
Cred ca s-au nashparlit, de cand cotreanta si-a parasit clasa de elevi si se vede parlamentista !
Credeati ca e ceva de capul ei ?
Ei na ! O profitoare ordinara, ca intreaga clasa politica din tara lu'Dorele !
Probabil ca de asta i-a dat Neacsu un pic de muie, ca de altfel nu-l deranja poza aia acolo !
O sa caut eu in arhive, sa va arat ce scriam despre "Eroaica" asta a neamului romanesc, care s-a saturat de catalog !
Baaa, da-te dreak, tu ai ceva contra muierilor!
ȘtergereBaa, io le iubesc, as be si palinca din pruna lor curata!
Da-te dreak, nu mai ma tiu cu tini, poati ii fi din aia..pe la spate, fara numar, fara numar...
hIEROINA LU NEaChasu - vezi ce spunea Czar de vreo 2 ani!!
RăspundețiȘtergereStiu ce spunea, dar nu stiu de ce i-a dat muie Eroinu'lu' Eroaica !
ȘtergereCe dreq o patzatara astia de s-or shukarit ?
Aciule e spilu !
Poate daca vb frumos si nu facem atac la persoana, ne explica el !
Banii bre ..baniii ! NeaChasu o tinea la insectar si Fomista facea contracte de milioane cu tembeliziunile ! Basca candtatura pt. o pane alba ! Ce pula mea sa -ti bati capul cu borati din Caracalean!!
ȘtergerePe.Se. Vrei sa recunoasca .papagalul? El nu recunoaste nici ca caartusul nu-i glonte!!Mai bine ii zmulgi bretonelul fir cu fir!!!
ȘtergereMai stii ca era gata gata sa-l provoace la duel pe Czar pentru ca s-a dat la baragladina cu o intrebare gen...cum de i-ai umilit pe Rangerosi ? ca patachinele alea mor de foame dupa 15zile ! Vezi pe blogul lu" toarsa !!
Vad si eu la teve ca un TIR, care s-a rasturnat pe calea ferata, a fost lovit de un tren si i s-au imprastiat in cele 4 zari sacii de orez si fasole !
RăspundețiȘtergereGhiciti, cine s-a adunat repejor sa dea o mana de ajutor la degajare ?
Tiganii !!! Baraturile de baragladine, care au "maturat" in cateva ore toata marfa ! Sub ochii autoritatilor si a presei !
Pun intrebarea, daca ditamai militienii n-au putut sa asigure zona de jaful tiganilor, atunci pentru ce pula mea ne mai trebuie "oameni ai legii" si "autoritati" in tara asta ?
Doar pentru ca suntem tara lu'Dorele ?
Ce cautau hoardele alea imputite de tigani la locul accidentului ?
Tu-va-n gura, umblati cu bibliile sub brat !
Pese: camasile verzi, ceva vreo reactie ?
ȘtergereDomnu' Neamtu...vreo promisiune, ceva ?
Cat mai costa un bilet cu marfarul pana la Bug ?
Numai dus, ca nu trebo si intors !
Un glonte NATARAULE!!!!!!
Ștergere