România este Grădina Maicii Domnului. Oameni care au fost. Azi, să ne reamintim cu smerenie de Părintele Arsenie Boca. Avea clarvedere, claraudiţie, citea gîndurile, avea de asemenea capacitatea extrem de rară de teleportare.

 

 

Pe 28 noiembrie 2012, se împlinesc 23 de ani de la adormirea

Părintelui Arsenie Boca.

===========================

=============

 

Părintele Arsenie Boca este un sfînt, încă nesanctificat, al Bisericii Ortodoxe Române, avînd o viaţă excepţională, în care miracolul s-a împletit în permanenţă cu realitatea. Petrecînd o mare parte din viaţă printre ardeleni, aceştia l-au numit “Isus al Ardealului”. Viaţa sa este o uimitoare legendă, ca şi aceea a lui Isus. Dar dacă existenţa istorică a lui Isus a generat o mulţime de discuţii contradictorii, Arsenie Boca a trăit lîngă noi şi mulţi dintre cei care l-au cunoscut, care au trăit o mare parte din timp lîngă el, trăiesc şi în prezent şi sînt mărturii vii asupra vieţii sale.

 

Atestarea vieţii unui om care a fost capabil de multe din performanţele atribuite lui Isus este o certificare indirectă a existenţei lui Isus, dar mai ales a faptului că, dincolo de partea fizică, de materia palpabilă, există şi altceva. Iată de ce este necesară evocarea părintelui Arsenie Boca, în acelaşi context cu cel al părintelui Nectarie de la Egina. Aceştia, ca de altfel şi mulţi alţii, sînt dovezi concrete ale capacităţii de a săvîrşi ceea ce negăm că era posibil să se întîmple în urmă cu două mii de ani.

S-a născut la 29 septembrie 1910 în ţinutul Munţilor Apuseni, în localitatea Vaţa de lîngă Brad, şi a plecat să îndeplinească o nouă misiune, cum şi-a denumit el însuşi ultimul său drum, în 28 noiembrie 1989.

Mormîntul său din incinta Mînăstirii Prislop este în permanenţă acoperit cu florile aduse de cei care vin să se roage aici, alcătuind un linţoliu multicolor ţesut în semn de pioasă recunoştinţă, ca să-i fie priveghi la somnul său de veci.
Am citit ceea ce -a scris despre părintele Arsenie Boca şi am ascultat avid pe cîţiva dintre cei care l-au cunoscut şi i-au stat în preajmă.

Nu există nici un martor care să nu relateze ceva de ordinul miracolului. Ascultîndu-i, am avut sentimentul medicului Sotirios Crotos, care, după cum povesteşte în cartea sa “Jurnalul doctorului Sotirios Crotos, ucenicul lui Isus Christos”, asista uimit la “minunile” înfăptuite de Isus. În jurul unor astfel de oameni, care, prin faptele şi viaţa lor au ieşit din comun, s-au născut întotdeauna legende, exagerări ale acţiunilor lor, fie din dorinţa de a impresiona, de a-şi aureola şi mai mult eroul, fie din nevoia de a umple cu imaginaţia lor golurile memoriei. Conştient de acest risc, am încercat să obţin mărturii din mai multe surse şi să le confrunt, în măsura în care mi-a fost posibil. Dicolo de amănunte, care pot fi uitate sau adăugate, rămîne o realitate confirmată prin surse demne de încredere, unele avînd caracter oficial. Fie şi numai imensitatea mulţimilor care îl urmau ca o umbră oriunde se afla şi constituie, prin sine, un grăitor argument al darurilor sale. Părintele Arsenie Boca a studiat teologia la Sibiu, apoi bele-arte la Bucureşti. A audiat, de asemenea, cursurile de anatomie ale marelui om de cultură şi de ştiinţă care a fost profesorul Francisc Rainer, de la Facultatea de Medicină din Bucureşti.

Arsenie Boca era un bărbat frumos, înalt, subţire, cu o privire scrutătoare, plecată din ochii săi albaştri, exprimînd o inteligenţă superioară, care îi conferea în toate circumstanţele vieţii sale, nu lipsită de umilinţe şi pericole, o mare siguranţă de sine. Nu l-au înfrînt nici închisorile prin care a trecut, nici privaţiunile şi supravegherea de care a avut încontinuu parte. Un om care a avut şansa de a se afla o lungă vreme în apropierea părintelui Arsenie Boca este cetăţeanul Gheorghe Vîlcea din Comarnic . Intrat bine în cei 70 de ani ai săi, poartă încă amprenta tinereţii pline de vigoare, în părul abia grizonat, în corpul bine construit şi în privirea ageră şi atentă.

Îmi spune că întîlnirea cu părintele Arsenie Boca a avut loc la Sinaia, pe cînd lucra la casa maicilor scoase forţat din mînăstiri. Încercînd să depene firul amintirilor, Gheorghe Vîlcea îmi relatează episoade din viaţa părintelui, fie cunoscute de el, fie auzite de la prieteni, iar altele auzite direct de la sursă. “A fost de multe ori aici, în casa noastră, la Comarnic”, îmi spune interlocutorul meu şi soţia sa confirmă nenumăratele ocazii în care l-a avut ca oaspete. “Era frumos, ca Isus, îmi spun amîndoi. Înalt, zvelt, cu ochi albaştri şi vii. Era foarte inteligent şi plin de talente. Desena, picta, făcea proiecte de clădiri, ornamente florale în care vedeai o mînă şi o imaginaţie sigură, de artist. Dar mai bine să încep cu copilăria, atît cît reţin eu din ceea ce mi-a povestit”, intervine G. Vîlcea.

În jurul vîrstei de 12 ani, în timp ce mergea la şcoala primară, era preocupat de viitorul spre care ar fi trebuit să se îndrepte. Şi în stilul obişnuit al inocenţei specifice vîrstei de copil, i se adresează providenţei: “Doamne, spune ce drum să aleg…”. Şi la scurt timp, mergînd pe aceeaşi ulicioară spre şcoală, îi apare în faţă un bătrîn care îi spune: “Te-ai rugat la Dumnezeu să-ţi arate calea de urmat. Eu sînt Dumnezeu. Vei merge la şcoală să înveţi carte pentru a mă ajuta. Lumea este rea şi nu se mai poate ţine în mînă”. Era un intelectual desăvîrşit, cu o vastă cultură şi mari disponibilităţi artistice. Pictura de la biserica Drăgănescu, din judeţul Ilfov, este o elocventă ilustrare. Avînd ca profesor la bele-arte pe Costin Petrescu, cel ce s-a ocupat de pictura de la Ateneul Român, părintele Arsenie Boca a fost solicitat să picteze segmentul destinat lui Mihai Viteazul.

 

Dispunea de toate darurile cu care s-ar putea scrie o carte despre paranormal. Avea clarvedere, claraudiţie, citea gîndurile, avea de asemenea capacitatea extrem de rară de teleportare. Cea mai solicitată capacitate a sa era însă cea de vindecător. Nu numai că putea vindeca, doar cu o meditaţie, o rugăciune sau o atingere, dar, după conformaţia corpului, a feţei, după alte semne, doar de el ştiute, îi averiza pe oameni şi ce boli vor face şi ce remedii le sînt necesare pentru a le preveni sau vindeca. Soţiei lui Gh. Vîlcea i s-a recomandat internarea la oncologie pentru intervenţie chirurgicală la un sîn. Supărat, soţul se plînge părintelui Arsenie, care îl sfătuieşte să accepte internarea şi intervenţia, dar să stea liniştit că nu îi vor mai găsi tumoarea suspectă de cancer. “Doctorii au o linie pînă unde pot ajunge cu ştiinţa lor. Mai sus ei nu mai pot merge. Mai departe intervine doar Dumnezeu”. Şi după intervenţie, toate investigaţiile au confirmat cele spuse de părinte.

Altă dată a recomandat părintelui Arsenie pe un prieten cu cancer de stomac, aflat într-o stare de emaciere terminal ă. L-a atins uşor pe abdomen, l-a privit blînd şi i-a spus să fie în pace că de acum va fi sănătos. Şi fiindcă era meseriaş, l-a rugat să ofere ajutor la casa maicilor. Şi omul acesta este şi acum în viaţă. Cu asemenea daruri nu este de mirare că la uşa mînăstirii era zilnic pelerinaj, pentru părintele Arsenie. Prezenţa acestor masse mari de oameni nu era agreată de Securitate şi, ca urmare, părintele Arsenie a fost trimis la canal. Acolo a continuat să irite Securitatea prin rugăciunile la care îi antrena seară de seară pe deţinuţi. Pe de altă parte, părintele le era foarte util la treburi de birou.

 

Pe cînd se afla la închisoare a murit mama sa. A ştiut fără să-i comunice nimeni. I-a rugat doar pe gardieni să-l lase două ore să stea liniştit în celulă între orele 12,00 şi 14,00. În acest timp însă părintele Boca a dispărut din celulă. S-a dat alarma, s-a făcut mare vîlvă şi s-a raportat evadarea sa pînă la Bucureşti. Este găsit după aceste două ore culcat în iarbă lîngă gardul de sîrmă al închisorii. Părea că doarme. L-au trezit. Buimăcit, deschide ochii şi le spune celor care l-au găsit: “Bată-vă norocul! De ce nu m-aţi mai lăsat puţin. Am participat la înmormîntarea mamei mele. Dar acum au îngropat-o, gata. Chiar acum au depus-o în groapă”. Este de înţeles uimirea avută de şefii închisorii la această întîmplare. Au sunat la Brad ca să verifice afirmaţia părintelui şi li s-a confirmat prezenţa sa la înmormîntarea mamei, inclusiv ora îngropării comunicată de părinte. Prezenţa, în spirit sau chiar fizic – fenomen numit bilocaţie sau teleportare, adică a fi în mai multe locuri deodată, este foarte puţin amintită în literatura de specialitate.

A mai fost descrisă în viaţa cîtorva sfinţi, inclusiv a lui Isus, dar după moartea sa. În mod sigur, fenomenul de bilocaţie nu face parte din lecturile lui Gh. Vîlcea, ca să vină cu o astfel de poveste, dacă părintele nu i-ar fi relatat-o. Într-o zi Gh. Vîlcea era supărat. De ceva vreme era tracasat de miliţie pentru “Legea 18″ referitoare la venituri ilicite. Fiind un meseriaş foarte bun, realiza un venit apreciabil. Îl cheamă părintele. Îi ia mîna, o acoperă cu palmele sale şi-i spune: “Ştiu de ce eşti supărat. Nu trebuie să-mi spui. Dă-le pace răilor că nu te vor mai supăra de acum”. Şi l-au lăsat în pace.
În vara lui ’89, Gh. Vîlcea era internat în spital, la Azuga. Suferea de mai mulţi ani de reumatism degenerativ cu gonartroză. (Va urma)
DUMITRU CONSTANTIN DULCAN

 

 

Într-o zi a venit la el în spital părintele Arsenie cu o cutie de prăjituri şi i-a spus: “Uite de ce am venit la mata. Eu trebuie să plec dincolo pentru că am o altă misiune. Ieşi din spital, mergi la Ploieşti şi aranjează-ţi drepturile de pensionare. După ce plec eu dincolo, timpurile se vor schimba şi veţi avea alte drepturi. Nu pot să spun eu acum ce vremuri vin, pentru că nu vreau să fac panică. După ce plec eu, vii la mine la mormînt ca să te ajut cu boala mata. Acum pot să te ajut, dar nu atît de mult ca dincolo. Şi să ai grijă de Prislop (era mînăstirea lui de suflet, iar Gh. Vîlcea se ocupa de construcţiile din incinta mînăstirii).

 

Eu voi sta mereu în spatele dumitale cînd vei lucra acolo, dar n-ai să mă vezi”. Ştiind că i-a venit timpul să plece în lumea invizibilă pentru noi, părintele şi-a fixat locul de mormînt la Prislop cu patru ţăruşi înfipţi în pămînt şi i-a comandat crucea prietenului său Gh. Vîlcea: “Eu i-am făcut crucea din lemn înghiţindu-mi lacrimile, iar el şi-a scris cu mîna sa datele de pe cruce, aici, la mine acasă”.

Odată, Gh. Vîlcea l-a întrebat pe părinte:
- Mai sînt oameni aşa ca dvs. în viaţă?
- Da, a răspuns părintele. Sîntem mai mulţi, că nu se poate menţine altfel echilibrul acestei lumi.
După săvîrşirea din viaţă a părintelui Arsenie Boca , în noiembrie 1989, a fost de două ori la mormîntul lui şi s-a rugat pentru sănătate. Şi reumatismul său nu l-a mai supărat de atunci.
Părintele a prevăzut căderea comunismului în România, în decembrie 1989. Într-o zi, Gh. Vîlcea stătea de vorbă cu ofiţerul de Securitate care îl supraveghea. Acesta i-a spus că are de gînd, pentru siguranţa “şefului” de stat, care venea la Sinaia, să-l aresteze pe părintele Arsenie Boca, iar pe maici să le ducă cu domiciliu forţat “acolo unde nu este apă şi mîncare”. Părintele Arsenie a văzut întîlnirea celor doi şi l-a întrebat ulterior ce au discutat. Gh. Vîlcea a ezitat să-i vorbească de intenţia de a-l aresta .
- Ei, fleacuri de-ale lor, a zis el.
- Ei, ce vor ei să facă nu mai au timp (era în vara lui 1989)

Cînd părintele Arsenie Boca era rugat să-i ajute pe oameni, cu vindecarea unei boli grele sau altceva mai greu de rezolvat pe o cale obişnuită, cerea un răgaz de timp să fie lăsat singur. Se pare că se concentra, medita, se ruga sau vizualiza ceva care era menit să intervină în rezolvarea solicitată. Spun că şi vizualiza, în afară de implorare, de rugăciune, pentru că erau şi cazuri care nu puteau fi soluţionate, şi-i spunea celui ce-i ceruse ajutorul adevărul. Sau avea un dialog cu “invizibilul” din care primea informaţiile de care avea nevoie. Era ca şi cum s-ar fi consultat cu cineva.

Medicul Irina Iaşcov, nepoată a lui Gh. Vîlcea, l-a cunoscut de asemenea pe părintele Arsenie Boca. Are şi amintiri despre întîmplări legate de viaţa părintelui, dar are mai multe informaţii obţinute de la cei care au trăit, ca şi unchiul său, în diferite perioade ale vieţii, în apropierea părintelui. Mi-a relatat că a discutat cu persoane care s-au vindecat de cancer, ajuns în faza terminală, fie doar prin puterea sa de vindecare, fie uneori cerînd familiei să facă un sacrificiu, un serviciu în favoarea Divinităţii. Adeseori, celor care veneau la el, le spunea: “Te-am aşteptat, ştiam că vii”. Şi le spunea pricina venirii lor. Înaintea examenului de admitere la facultate, Irina Iaşcov era foarte speriată de concurenţa acerbă care era la acea vreme pentru medicină. La competiţia de 11 şi chiar 14 candidaţi pe un loc, nu era chiar atît de uşor să ajungi student la medicină.

În noaptea care a precedat ziua examenului, în timp ce dormea, a simţit în vis mîna părintelui mîngîind-o pe frunte şi spunîndu-i: “Fii liniştită. Totul va fi bine”. Şi astăzi este medic.
O altă mărturie, care atestă capacitatea de clarvedere a părintelui, o am de la maica stareţă Ghibu Ierusalima, a Mînăstirii Rîmeţi. Este o femeie cultă, din neamul ardelenesc al cărturarilor Ghibu. Trimisese, pe cheltuiala mînăstirii, la facultate pe toate călugăriţele din mînăstirea sa. Mi-a povestit un episod întîmplat pe vremea cînd părintele Boca se afla într-o mînăstire din zona Bistriţa-Năsăud. Într-un an, de Sfînta Maria, aude pe mătuşile sale hotărîndu-se să plece a doua zi, dis-de-dimineaţă, la părintele Arsenie, cale de vreo 20 de km. Ea avea pe atunci 12 ani, dar, în ciuda vîrstei, reţinuse multe poveşti şi întîmplări legate de părinte.

 

Aşa că, fără să spună nimic părinţilor, s-a hotărît să folosească acest prilej ca să-l cunoască. Cum nu avea bani la vîrsta sa, a “şterpelit” o sumă modestă din chimirul tatălui şi, înainte de zorii zilei, a luat calea spre întîlnirea cu mătuşile. Cînd au ajuns la mînăstire, acolo era deja o mulţime impresionantă de oameni. S-au aşezat la rînd ca toată lumea. După cîteva ore, probabil că părintele a obosit şi a ieşit afară din biserică mergînd agale şi gînditor pe lîngă şirul lung de oameni care îl aşteptau. O vede pe eroina noastră, fetiţa de 12 ani, stînd la rînd. O chemă la el, o ia de mînă şi continuă să se plimbe. Şi în acest timp are loc următorul dialog:
-Uite aici banii pe care i-ai luat tatălui tău din chimir. Să-i dai înapoi. Nu este frumos să furi. Dar te iert pentru că intenţia de a veni aici n-a fost rea.
Ea rămîne mută de mirare şi de jenă, întrebîndu-se de unde ştia părintele acest lucru. Şi după o tăcere, părintele continuă.
- Să-i spui tatălui tău că dacă nu te lasă pe tine şi pe sora ta să vă faceţi călugăriţe, Dumnezeu i le ia. Ai înţeles? Aşa să-i spui.
- Da, răspunse fetiţa.
- Ai să-i mai spui că îl aşteaptă zile grele, de care numai eu îl pot scăpa dacă vine la mine.
Şi lucrurile s-au întînplat întocmai. Era perioada colectivizării agriculturii şi, cum ţăranii nu erau dispuşi să-şi cedeze de bu-năvoie avutul, a început prigoana contra lor. În acest malaxor are ghinionul să intre şi tatăl fetiţei. Speriat de ceea ce îl aştepta, se duce la părintele Arsenie.
Îi ascultă necazul şi-i spune.
- Ţi-am trimis să-ţi laşi cele două fete să vină la mînăstire. Ştiu că nu vrei, dar aşa le-a rînduit Dumnezeu, altfel ţi le ia. Cît priveşte necazul tău, ăştia or să-ţi dea vreo 3 ani. Eu pot să te ajut să nu faci nici o zi de puşcărie, dar mă, eşti prea rău şi ai prea multe păcate, aşa că te las să faci şi tu vreo 3 luni ca să-ţi mai plăteşti din ele. Şi lucrurile s-au întîmplat întocmai. A fost condamnat 3 ani, din care a făcut efectiv decît 3 luni!Aceasta era forţa minţii părintelui Arsenie Boca. Ştia totul despre interlocutorul aflat în faţa sa şi nu putea fi de nimeni minţit. (Va urma)

DUMITRU CONSTANTIN DULCAN

 

 

Părintele Arsenie Boca nu stăpînea însă numai tainele oamenilor şi ale Cerului, ci şi pe cele ale animalelor sălbatice. Iată un episod povestit de un cetăţean care îl transporta pe părinte cu carul undeva. Trecînd printr-o pădure, i-a cerut să oprească. A coborît şi s-a dus direct la un lup care dormea lîngă un copac pe lîngă drum. L-a trezit şi i-a spus să plece de acolo pentru că sperie lumea. Şi lupul a plecat! Apoi un cor de păsări a venit deasupra carului şi a început să-l psalmodieze cu ciripitul lor vesel. Părintele le-a mulţumit şi le-a spus să se întoarcă de unde au venit. Şi păsările au procedat întocmai. Altădată era cu un grup de oameni care s-a întîlnit pe cărare cu un urs.

Oamenii s-au speriat, dar părintele Arsenie s-a dus liniştit la urs, l-a prins de o ureche şi i-a spus să se întoarcă în pădure. Şi ursul s-a executat şi el întocmai.
Astfel de performanţe, de a fi ascultat de animalele sălbatice şi de păsări, sînt înscrise şi în istoria lui Francisc din Assisi, Serafim de Sarov şi a marilor înţelepţi ai Indiei. Extrag de aici o concluzie fermă: există un punct în perfecţiunea spiritului, care, odată atins, indiferent de calea urmată, omul se contopeşte cu energia primară a Universului, căreia totul îi este posibil!

Cît de reale sînt toate aceste mărturii din viaţa părintelui Arsenie Boca? Dar ştiu altceva, şi anume că fiecare din faptele atribuite acestui om au mai fost săvîrşite, nu numai de Isus, dar şi de către alte personaje atestate în istoria bisericii creştine, cum sînt Sf. Antonio de Padova , Sf. Serafim de Sarov, Sf. Nectarie şi mulţi alţii. De ce m-aş îndoi atunci de ceea ce mi s-a relatat despre părintele Arsenie Boca, de vreme ce eu însumi, prin peregrinările mele în lume sau prin proprie experienţă, m-am convins în mod direct de realitatea lor?

Iată o afirmaţie surprinzătoare, pentru noi cei crescuţi la şcoala materialismului modern. Serafim de Sarov şi-a dedicat de mic viaţa cinului călugăresc şi a ajuns la aceeaşi capacitate de clarvedere şi de vindecare. În apropierea morţii sale, pe care şi-a prevăzut-o ca şi părintele Arsenie Boca, le-a spus celor ce îl solicitau în rezolvarea necazurilor lor: “Veniţi la mormîntul meu. Voi continua să vă ajut, ca şi acum cînd sînt viu”. Există surprinzător de multe date comune în viaţa părintelui Arsenie Boca şi cea a lui Isus. Acest gînd este susţinut şi de o afirmaţie pe care părintele a făcut-o cu puţin timp înainte de a pleca, în faţa maicii stareţe de la Prislop: “Vezi ce faci aici după plecarea mea. Cu voia lui Dumnezeu eu voi fi la dreapta sa la judecata de pe urmă şi mult te va ajuta”.

Unei alte femei, care îl roagă să ajute o biată fată din satul său, născută cu un mare handicap, îi răspunde: “Du-te şi spune-i că pe lumea asta este cea mai nefericită fiinţă. Şi o mai aşteaptă şi alte nenorociri, dar pe lumea cealaltă îi promit că se va întîlni cu mine şi va avea parte de fericire”.
Cine a fost acest om, născut asemenea nouă, aici lîngă noi, trăitor lîngă noi şi care ştia totul despre noi, înainte de a i se spune ceva, care vindeca ceea ce medicina nu poate încă să facă, acest om care ne spune că are o “misiune” în “Cerul” pe care îl negăm şi mai mult, promite ajutorul său acolo, asemenea lui Dumnezeu?

Pentru mine, “sfînt” este un om care are un comportament înscris în canoanele bisericii, dar Arsenie Boca are cu mult mai mult. ceea ce ştia să facă depăşea condiţia existenţei noastre materiale, pe care o susţineam cu atîta obstinaţie. Părintele Arsenie a fost şi continuă să fie o mare provocare a ştiinţei actuale. El ne-a lăsat, probabil, şi datorită vremurilor care i-au impus tăcere, povara grea a misterului său nedezlegat. Generaţii după generaţii vor avea la ce gîndi. El va rămîne un etern memento mori. (Sfîrşit)
DUMITRU CONSTANTIN DULCAN

 

 

Parintele Arsenie Boca se naste la 29 septembrie 1910, la Vata de Sus, langa Brad, judetul Hunedoara. Parintii sai, Iosif si Cristina, ii pun la botez numele Zian. Din anul 1929, tanarul Zian incepe scoala primara in satul natal si apoi intra la Liceul National Ortodox "Avram Iancu" din Brad, pe care-l absolva in anul 1929.In anul 1929, tanarul seminarist se e inscrie la Institutul Teologic din Sibiu, iar in 1933 el pleaca la studii in capitala. Mitropolitul Nicolae Balan il trimite cu bursa la Academia de Arte Frumoase din Bucuresti. Face studii cu profesorul Costin Petrescu.Pe langa studiile teologice, el urmeaza si cursuri de medicina (in special cele de anatomie), participa cu interes la prelegerile de mistica ale lui Nichifor Crainic. Frecventeaza si alte cursuri in domeniul culturii si artei.La data de 29 septembrie 1935 el este hirotonit diacon celib. Din anul 1939, dupa terminarea Academiei de Arte Frumoase, el urmeaza o scurta perioada de ucenicie in monahism la Sfantul Munte Athos.La reintoarcerea in tara, el aduce cu sine cateva manuscrise ale Filocaliei fostului sau profesor de la Sibiu, Parintele Dumitru Staniloae, cu care colaboreaza la realizarea in limba romana a acestei lucrari.Parintele Arsenie Boca scrie dupa dictatul Parintelui Staniloae, realizeaza coperta Filocaliei si sustine lucrarea de tiparire prin numarul mare de abonamente pe care le procura. Pe buna dreptate Parintele Dumitru Staniloae il numeste "ctitor de frunte al Filocaliei romanesti".

 

 

 

 

In luna iunie a anului 1939, el intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambatade Sus. Doar peste un an, la 3 mai 1940, el este tuns in monahism la Manastirea Sambata de Sus, primind acum numele de Arsenie. Peste doi ani, la 10 aprilie 1942, este hirotonit preot.

 

 

 

In anul 1943, la izvorul Vaii Sambata, langa un povarnis aproape vertical, teraseaza stanca. In interiorul masivului, scobeste o deschizatura pe care o largeste in interior, cu intentia de a realiza o chilie in inima muntelui. Acest lucru nu ajunge la bun sfarsit deoarece, in anul 1943, el intra in atentia Securitatii.In anul 1945, parintele este anchetat la Ramnicu Valcea, iar in urmatorul an, la Brasov. La data de 7 mai 1948, de Izvorul Tamaduirii, este ultimul mare praznic sarbatorit la Sambata. Miscarea religioasa de aici are anvergura nationala. In anul 1948, Patriarhul Justinian se gandeste sa-l cheme pe Parintele Arsenie la treapta arhieriei. In acelasi an, este anchetat la Fagaras. La data de 25 noiambrie 1948, Mitropolitul Nicolae Balan il aduce personal la Prislop pe Ieromonahul Arsenie Boca.

 

 

Manastirea Prislop - localizare si cai de acces

 

Manastirea Prislop este situata la aproximativ 30 de kilometri mai spre sud de orasul Hunedoara si aproximativ 10 kilometri sud de orasul Hateg.

Accesul spre manastire este usor, pana la Silvasu de Sus circuland autobuze din Hunedoara, iar din Silvasu de Sus pana la manastire sunt numai 3 kilometri pe drum asfaltat. Drumul spre manastire ne ofera privelisti minunate, in mare parte pe culmea dealurilor cu orizont larg deschis spre Valea Streiului si spre Tara Padurenilor, iar din Hateg pana la Silvasu avem superba depresiune a Hategului, care se intinde pana la poalele muntilor Retezat. Ansamblul manastiresc este construit la altitudinea de 580 de metri, intr-o poiana inconjurata de mult spatiu verde, dupa care urmeaza dealurile acoperite cu paduri de stejar, fag, carpen, pin, molid, mesteceni si arbusti.

 

La rasarit, dupa Valea Perilor, urmeaza dealul si Varful Plesului, la sud, Dealul cu mesteceni, Dealul Fruntii si Valea Melchesului, la apus, Dealul Secuiului, Dosul Silvasului si Valea Teiului, iar in plan mai indepartat, muntii Poiana Ruscai; la nord-vest, dealul Manastirea Batrana; la nord, dealul Bratoiu si Valea lui Bratoiu, iar la nord-est, Varful Jidovenilor. Pe valea piscului Slavut, pe care este asezata manastirea, intalnim pasul - trecatoarea - Prislop, din Valea Cernei spre Tara Hategului.

Publicat de:Colotin Sebastian:Monastery Prislop

=================================

=====================

=============

Doamne, ocroteste-i pe români
===========================================



========================
============