Declaratii dure. Van Rompuy: "David Cameron ar putea pune UE in pericol". Delors: Marea Britanie sa plece din Uniune.
Tentativele premierului britanic David Cameron de a recupera din prerogativele tarii sale de la Uniunea Europeana ar putea conduce la dizolvarea blocului comunitar, a avertizat presedintele Consiliului European, Herman Van Rompuy, intr-un interviu publicat joi in
David Cameron, care se confrunta cu presiuni din partea "euroscepticilor" din partidul sau conservator, a declarat luna trecuta ca sustine apartenenta Marii Britanii la UE, dar ca vede "un nou acord" care sa includa o procedura de neparticipare in cazul unor probleme-cheie, transmite Mediafax.
"Daca fiecare stat membru ar avea posibilitatea de a face o selectie in politicile actuale pentru a participa la cele pe care le prefera si a le respinge pe cele care ii plac mai putin, Uniunea in general si piata unica in particular s-ar dezintegra rapid", a declarat Herman Van Rompuy.
"Toate statele membre pot avea - si exprima - cereri speciale si nevoi, iar acestea sunt intotdeauna luate in considerare in deliberarile noastre", a adaugat el.
Dar potrivit lui Herman Van Rompuy, schimbarile in tratatele europene propuse de Cameron ar implica "proceduri lungi si greoaie", care ar necesita unanimitatea celor 27 de membri.
La randul sau, socialistul Jacques Delors, fostul presedinte al Comisiei Europene, a sugerat vineri Marii Britanii, ostila unei aprofundari a integrarii europene, sa paraseasca UE si sa opteze pentru o alta forma de parteneriat cu Europa, relateaza AFP.
"Britanicii sunt interesati doar de interesele lor economice si atat. Am putea sa le propunem o alta forma de parteneriat", apreciaza Jacques Delors, intr-un interviu pentru cotidianul economic german Handelsblatt.
"Daca britanicii nu urmeaza tendinta catre o mai mare integrare in Uniunea Europeana, vom putea ramane totusi prieteni, dar sub alta forma", apreciaza, pentru Handelsblatt, Jacques Delors, care pledeaza cu insistenta pentru o aprofundare a integrarii politice in cadrul UE.
Ca posibilitati de parteneriat cu Marea Britanie, Delors citeaza "o forma ca cea a Spatiului Economic european" sau "un acord de liber-schimb".
In cazul unei iesiri din UE, Marea Britanie va ramane totusi "un partener privilegiat", insista Delors. "Marea Britanie este importanta (din punct de vedere) strategic si economic, dar la fel cum sunt si alte state", ca India si China, in opinia sa.
Sondajele arata ca britanicii prefera din ce in ce mai mult o iesire completa din UE, care este perceputa drept o institutie care intervine in afacerile interne ale tarii si care delapideaza fonduri, in timp ce tara este supusa unor masuri de austeritate.
Premierul britanic a evitat pana in prezent sa propuna clar un referendum privind mentinerea in UE, in pofida presiunilor exercitate de partidul sau in favoarea unei pozitii clare pe aceasta tema.
David Cameron a amanat astfel pentru inceputul lui 2013 un discurs asteptat in decembrie pe aceasta tema. Van Rompuy a declarat, de asemenea, pentru The Guardian ca pentru el, retragerea Marii Britanii din UE ar fi ca si cum "un prieten ar pleca in desert". Marea Britanie apartine UE din 1973 dar nu a aderat la zona euro.
9 December 2011.
UE suferă un conflict grav, după ce David Cameron a blocat modificarea Tratatului
Uniunea Europeană a suferit una dintre cele mai mari rupturi în istoria sa de 54 de ani, după ce David Cameron a folosit veto-ul britanic pentru a bloca modificarea tratatului propus de către zona euro, după ce Franţa şi Germania s-au opus “mecanismelor de protecţie” menite să protejeze economia Marii Britanii, informează The Telegraph, potrivit bursa.ro.
Marea Britanie a rămas izolată astăzi dimineaţă, împreună cu alte trei ţări, în timp ce preşedintele francez, Nicolas Sarkozy a exultat după crearea unui nou bloc “istoric”, “euro plus”, ce va continua o uniune fiscală şi economică printr-un tratat înafara Uniunii Europene.
Cameron a declarat: “Am venit astăzi cu două soluţii în minte: protecţii ce ar fi creat un tratat în interiorul altui tratat, o structură legală complexă, sau dacă nu am fi putut avea aceasta, permiterea celorlalţi să se descurce cu un tratat al lor şi menţinerea UE ca o piaţă unică. A trebuit să urmăresc foarte câineşte ceea ce era în interesul naţional britanic. Nu este uşor când eşti într-o încăpere unde celelalte persoane te presează să semnezi acte, deoarece ei zic că este în interesul tuturor.”
Liderii europeni, în orele timpurii ale dimineţii de astăzi, s-au pus de acord să semneze un tratat interguvernamental ce le-ar cere să aplice o disciplină fiscală şi financiară mai strictă în viitoarele lor bugete, potrivit New York Times.
Însă eforturile pentru a obţine unanimitate între cei 27 de membri ai UE, cum a fost dorit de Germania, a eşuat, deoarece Marea Britanie şi Ungaria au refuzat să se alăture planului.
Ce este mai important, este că cei 17 membri ai zonei euro şi-au dat acordul pentru noul tratat, alături de şase alte state ce vor dori să adopte moneda unică în viitor.
Potrivit preşedintelui Franţei, Nicolas Sarkozy, două ţări, Cehia şi Suedia au menţionat că doresc să se consulte acasă cu partidele şi parlamentele naţionale, însă Suedia pare puţin probabil să se alăture tratatului. Ungaria a zis că va studia mai atent detaliile tratatului, lăsând Marea Britanie izolată.
Deşi nu o soluţie perfectă, deoarece pare a instituţionaliza o Europă cu două viteze, pactul interguvernamental ar putea fi ratificat mult mai repede de către parlamente, decât o amendare a unui tratat întreg. Crucial, acordul a fost primit foarte bine imediat de către şeful Băncii Centrale Europene, Mario Draghi.
Premierul britanic, David Cameron, a afirmat:
“Ce a fost oferit nu a fost în interestul britanicilor, astfel că n-am fost de acord. Vom insista însă ca instituţiile UE, curtea, şi Comisia să funcţioneze pentru toate cele 27 de naţiuni ale Uniunii.”
Preşedintele Consiliului European, Herman van Rompuy, a adăugat că pe lângă acest tratat, liderii au fost de acord cu împrumutul de 200 de miliarde de euro către Fondul Monetar Internaţional, pentru a putea ajuta fondurile de salvare ce ar acoperi probleme Italiei şi Spaniei. De asemenea, Mecanismul European de Stabilitate, de 500 de miliarde de euro, va fi implementat cu un an mai devreme, în iulie 2012, şi timp de un an, va funcţiona alături de Fondul actual, de 440 de miliarde de euro.
Sarkozy a mai afirmat că instituţiile UE vor putea pune în practică noul pact, deşi Marea Britanie s-ar putea opune acestui lucru.
Sursa articol: BURSA.ro
http://www.caleaeuropeana.ro/ue-sufera-un-conflict-grav-dupa-ce-david-cameron-a-blocat-modificarea-tratatului/
================================
=======================
============
,,Sondajele arata ca britanicii prefera din ce in ce mai mult o iesire completa din UE, care este perceputa drept o institutie care intervine in afacerile interne ale tarii si care delapideaza fonduri, in timp ce tara este supusa unor masuri de austeritate."
RăspundețiȘtergereAsta spune totul!
Sunt de aceeasi parere!
ȘtergereSe duce dreaku sandramaua!
Buey, mai Czare,uneori ma uimesti de tot dandu-ma pe spate!
ȘtergereZau, nici n-ai zice ca esti MaiMukles, mascota de la Zoo.
Crezi ca „dottore” are sange in instalatie precum englezul?
Este bine de stiut!
RăspundețiȘtergereVizitarea pacientilor in spitale:
==============================
Gata cu vanzoleala vizitatorilor prin saloane, cu bancnota strecurata in buzunarul portarului, cu lipsa informatiilor privind starea pacientului de la medicul curant! Ministrul Sanatatii a emis un ordin privind reglementarea programului de vizite in spitale al apartinatorilor.
Care sunt prevederile ordinului:
================================
- Programul de vizita al apartinatorilor pacientilor internati in spitalele publice este de luni pana vineri de la 15 la 20, iar in zilele de sambata si duminica, de la 10 la 20.
- Numarul de vizitatori pentru un pacient internat intr-un salon cu mai mult de 3 paturi nu poate fi mai mare de 3 persoane si pot fi vizitati maximum 2 pacienti in acelasi timp.
- Durata vizitei va fi limitata la 60 de minute.
- Vizitarea pacientilor la terapie intensiva este permisa zilnic doar membrilor familiei, respectiv parinti, copii, surori/frati, cu conditia ca vizita sa se faca individual sau cel mult doua persoane, cu respectarea procedurilor interne.
- Sectiile de terapie intensiva ale spitalelor au obligatia de a avea un numar de telefon prin care se asigura informarea familiei de catre medicul curant sau medicul de garda despre starea si evolutia pacientului. Apartinatorii vor fi informati despre acest numar de telefon la internarea sau la transferul pacientului in sectia respectiva.
- Pentru pacientii internati pe oricare dintre sectiile unitatii sanitare, la solicitare, membrii familiei pot discuta direct cu medicul curant in timpul programului zilnic de lucru al acestuia, in baza unui program stabilit de medicul sef/coordonator , aprobat de directorul medical si afisat la loc vizibil la intrarea in unitatea sanitara.
- In cazul pacientilor in stare critica sau terminala, indiferent de sectia in care acestia sunt internati, familia are dreptul de a vizita pacientul zilnic, indiferent de ora, sau poate solicita prezenta permanenta langa pacient a unui singur membru de familie, cu acordul medicului curant, daca conditiile din sectia respectivapermit acest lucru. In caz contrar, se va asigura accesul familiei periodic la pacient, asigurandu-se un spatiu adecvat de asteptare.
- In cazul pacientilor internati care au un grad redus de mobilitate, pe oricare dintre sectiile din spital, accesul unei persoane poate fi permanent.
- In cazul copiilor internati in sectiile de terapie intensiva se asigura prezenta cu caracter permanent a unuia dintre parinti, daca se solicita acest lucru.
- In cazul copiilor pana la 14 ani internati in oricare dintre sectiile din unitatea sanitara se accepta prezenta unui apartinator permanent, daca se solicita acest lucru.
- Managerii unitatilor sanitare au obligatia sa afiseze programul de vizite la toate intrarile in spital.
- Este strict interzisa perceperea de taxe pentru vizitarea pacientilor in spital.
- Conducerea spitalului are obligatia de a instrui angajatii serviciului de paza propriu si pe cei ai firmelor de paza, dupa caz, asupra programului de vizite, obtinand o declaratie de la fiecare dintre acestia prin care se angajeaza sa respecte aplicarea programului respectiv si sa nu pretinda sau sa primeasca niciun fel de atentii in vederea permiterii accesului in afara programului de vizita. In cazul incalcarii acestor prevederi se vor aplica sanctiuni administrative, pana la desfacerea contractului de munca sau incetarea contractului cu firma de prestari servicii de paza.
PMT, conspecteaza si adapteaza la Noo!
ȘtergereDupa care afisezi la poarta si in toate locurile frecventate de pacienti si apartinatori.Dupa toate astea, Maimukles si Curdeleu sa-si puna labuta in loc de semnatura.
P.S. Ai grija cu labuta caci prostovanii vor intelege „labă”.
ȘtergereBuey, noi aciulea in ZOO-land+Noo, suntem FREE/online!
ȘtergereO bagam 24 din 24, la gramada pacienti cu vizitatori, comentatori si care dreak mai sunt p'aciulea! Sa spuna PMT ,de nu-i asa! ORDINUL vizeaza federalii lu' Basescu [SUE/'UE], pe labagii aia, vai mama lor! Ca tot la spaga vor ajunge!
Dottore ar putea avea sange in instalatie daca ar fi dupa el. Din pacate... Singura solutie onorabila ar fi initierea unui referendum iar romanii, satui de m UE ar sti cum sa voteze. Ca si-asa, mai mult am dat decat am luat iar din ce s-a luat, muuult s-a furat.
RăspundețiȘtergereCeee referendum, muey?
ȘtergereCine sa-l initieze?Cine crezi ca ar avea „ instalatia” necesara?Haide,bre,la oile noastre.., sa lasam caii verzi la locul lor pe pereti.
18:21
ȘtergereHai,baga!De cand astept unul de-al mneu!!!
Băi, iar dormiți în cămeșoaie?
RăspundețiȘtergereHai poporul ZOO + 9, desteptareeea! Mai ales Czar babuinul cel batrin...
RăspundețiȘtergereCzar o ia la laba si la muie la plano ... vai de blana lui ...
Ștergerehai, hai ! ieuropa se duce si voi...? de 3 ore va indeamna populimea sa luati atitudine si voi...? sa va fie rusine! baiii! si sub tratament si tot ati fi miscat un deget. pe taste! sau nu le mai vedeti!?
RăspundețiȘtergerecred ca v-o deportat ! moda din germania s-o fi aplicat si la noi si n-am stiut. apoi, s-o duceti bine pe unde-ati fi! petreceri faine cu belsug si veselie - ma rog, ca la ZOO!
RăspundețiȘtergereCzar o ia la laba si la muie la plano ... vai de blana lui ...
RăspundețiȘtergerete contrazic!!Czar da muie peste tot blogu' lu' lupula
RăspundețiȘtergeredar in acelasi timp te suspectez ca vrei sa atragi clienti pe blogul ala cu asemena postari.Faci si tu un pic de autoreclama,nu-i asa lupula anonimule?
PSIn loc de noapte buna....te-n pula parsivule!!Tu si ala de la bei/ushii.Vai de capu' vostru!!
ȘtergereALUPIGUS CURLEONUS
Ștergere22:53.
ȘtergereMi-e si sila sa-ti scriu numele...„ala” din Beius e COLONEL, grad la care tu NU AI AJUNS!!RATATULE!
A FOST .......DIN INTAMPLARE!!
ȘtergereSchimbarea Codului Rutier bate la usa: ce trebuie sa stii despre permisul de conducere!
RăspundețiȘtergere===============================
Inceputul lui 2013 aduce noutati importante in Codul Rutier. Printr-o lege care va intra in vigoare in 19 ianuarie, a fost modificata si completata celebra OUG 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice. Sunt prevederi legate de mopede, de obtinerea si preschimbarea permisului de conducere, de varsta minima pentru obtinerea acestui act, de examinare – vezi care sunt noutatile!
Codul Rutier – tractorul e autovehicul, tramvaiele si masinile pentru diverse lucrari nu. Pentru toate e nevoie insa de permis de conducere.
Enumeram prevederile Legii nr. 203/2012: Mopedele, troleibuzele si tractoarele rutiere sunt considerate autovehicule. Vehiculele care se deplaseaza pe sine – tramvaie, tractoarele folosite exclusiv in exploatarile agricole si forestiere, precum si vehiculele destinate pentru efectuarea de servicii sau lucrari, denumite masini autopropulsate, care se deplaseaza numai ocazional pe drumul public, nu sunt considerate autovehicule.
Pentru a conduce pe drumurile publice autovehicule, tramvaie, tractoare folosite exclusiv la exploatarile agricole si forestiere sau masini autopropulsate, conducatorii acestora trebuie sa posede permis de conducere corespunzator.
Codul Rutier – categorii de vehicule si varste minime pentru obtinerea permisului de conducere
Permisele de conducere se elibereaza pentru urmatoarele categorii de vehicule: AM, A1, A2, A, B1, B, BE, C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb sau Tv.
Varsta minima pentru obtinerea permisului de conducere este de:
RăspundețiȘtergere- 16 ani impliniti, pentru categoriile de vehicule AM, A1 si B1;
- 18 ani impliniti, pentru categoriile de vehicule A2, B, BE, C1, C1E si Tr;
- 20 de ani impliniti, daca persoana are o experienta de cel putin 2 ani de conducere a motocicletelor din categoria A2, sau 24 de ani impliniti, pentru motocicletele din categoria A;
- 21 de ani pentru categoriile de vehicule C, CE, D1 si D1E, precum si pentru triciclurile cu motor din categoria A;
- 24 de ani pentru categoriile de vehicule D, DE, Tb si Tv.
(cateva din aceste categorii: AM – mopede; A – motociclete, B – autovehicule a caror masa totala maxima autorizata nu depaseste 3.500 kg si al carui numar de locuri pe scaune, in afara conducatorului, nu este mai mare de 8; BE – ansamblul format dintr-un autovehicul tragator din categoria B si o remorca a carei masa totala maxima autorizata depaseste 750 kg, iar masa totala maxima autorizata a intregului ansamblu depaseste 3.500 kg; C – autovehiculul, altul decat cel din categoria D, a carui masa totala maxima autorizata este mai mare de 3.500 kg ori ansamblul format dintr-un autovehicul din categoria C si o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg; CE – ansamblul de vehicule constand dintr-un autovehicul tragator din categoria C si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg; D - autovehicule destinat transportului de persoane avand mai mult de 8 locuri pe scaune, in afara locului conducatorului, autovehiculului din aceasta categorie i se poate atasa o remorca a carei masa totala maxima autorizata nu depaseste 750 kg; DE – ansamblul de vehicule constand dintr-un autovehicul tragator din categoria D si o remorca a carei masa totala maxima autorizata este mai mare de 750 kg, remorca nu trebuie sa fie destinata transportului de persoane; Tr – tractor si masina autopropulsata pentru lucrari, Tb – troleibuz, Tv – tramvai)
Codul Rutier – examenul, valabilitatea permisului de conducere, alt act la expirare – dupa efectuarea examinarii medicale
RăspundețiȘtergereExamenul pentru obtinerea permisului de conducere consta in sustinerea unei probe teoretice de verificare a cunostintelor si a unei probe practice de verificare a aptitudinilor si comportamentului, corespunzator categoriei de permis solicitat. Proba practica pentru categoria AM consta numai in verificarea aptitudinilor in poligoane special amenajate.
Examinarea pentru obtinerea permisului de conducere si eliberarea acestuia se realizeaza de catre autoritatea competenta pe raza careia solicitantii isi au domiciliul ori resedinta sau, in cazul celor aflati la studii in Romania, de catre autoritatea competenta pe raza careia se afla institutia de invatamant.
Valabilitatea administrativa a permiselor de conducere, pe categorii de vehicule, este urmatoarea:
a) 5 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile C1, C1E, C, CE, D1, D1E, D, DE, Tr, Tb si Tv;
b) 10 ani pentru permisele de conducere eliberate pentru vehiculele din categoriile AM, A1, A2, A, B, Bl si BE
In cazul pierderii, furtului sau al deteriorarii permiselor de conducere ori al schimbarii numelui titularului, autoritatile competente elibereaza, dupa caz, un duplicat a carui valabilitate nu poate depasi valabilitatea administrativa a documentului inlocuit sau alt permis de conducere. Eliberarea unui nou permis de conducere cu o noua valabilitate administrativa se realizeaza la expirarea valabilitatii documentului, dupa efectuarea examinarii medicale.
Codul Rutier – cine ce permis de conducere primeste, cine ce categorie de vehicul poate conduce
Permisele de conducere se elibereaza dupa cum urmeaza:
a) pentru categoriile C1, C, D1 si D – conducatorilor auto care detin permis de conducere categoria B si care au promovat examenul corespunzator categoriei solicitate;
b) pentru categoriile BE, C1E, CE, D1E si DE – conducatorilor auto care detin permis de conducere pentru categoriile B, C1, C, D1, respectiv D si care au promovat examenul corespunzator categoriei solicitate
Permisele de conducere dau dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice, dupa cum urmeaza:
a) permisele de conducere eliberate pentru categoriile C1E, CE, D1E sau DE sunt valabile pentru ansamblurile de vehicule din categoria BE;
b) permisele de conducere eliberate pentru categoria CE sunt valabile pentru categoria DE, daca titularii detin permis de conducere pentru categoria D;
c) permisele de conducere eliberate pentru categoria CE, respectiv categoria DE sunt valabile pentru ansamblurile de vehicule din categoria C1E, respectiv categoria D1E;
d) permisele de conducere eliberate pentru orice categorie sunt valabile pentru vehiculele din categoria AM;
e) permisele de conducere eliberate pentru categoria A2 sunt valabile si pentru categoria A1;
f) permisele de conducere eliberate pentru categoriile A, B, C sau D sunt valabile pentru categoriile A1, A2, B1, C1, respectiv D1;
g) permisele de conducere eliberate pentru categoria B sunt valabile pentru triciclurile cu motor avand o putere de peste 15kW, cu conditia ca detinatorii permiselor sa aiba varsta de 21 de ani impliniti.
O varza "a la Cluj" tot codul lui peste. L-au schimbat astia din 89 si pina acum de nu stiu cite ori...Tara de prostovani si habarnisti!
ȘtergerePS. Neata Buna la Zoo + 9!
Buna dimineata,apevistilor!
RăspundețiȘtergereBuna dimineata stimati pacienti si dragi...animale!
RăspundețiȘtergereNeatza si bun lucru!
Ștergerenevada says:
RăspundețiȘtergereDecembrie 28, 2012 at 11:43 pm
@all. Tot bateti campii cu grupele de munca , cu corectitudinea aplicarii lor. Dupa capatana unora grupe de munca ar trebui sa aiba numai unii care au fost chipurile iradiati , altii vor doar pentru cei de la vm, parasutisti, scafandri , piloti.
Invidia e lucru mare si vad ca nu stiti decat una si buna ca ati votat si nu ati castigat. V-ati vandut ieftin parpalacilor ! Si ati dat votul inainte ca la kiurve ! De fapt cu sau fara votul vostru cei care au preluat puterea ar fi avut cam aceleasi scoruri, ce conteaza cateva zeci de mii in plus la peste 4 milioane, ia faceti voi un calcul aritmetic.(nici 1% ). Iar cu grupele de munca, in Armata viata este stresanta, pentru cei care isi fac datoria corect, nu pentru bisnitari, trantori, profitori (cei care dau tunuri), deci se justifica 100% acordarea grupelor de munca , repet pentru cei care au activat in unitati operative si au muncit corect, asa incat ciocul mic. Nu mai puteti de oftica unii dintre voi .Inteleg, unii au fost victime colaterale dar asta nu inseamna sa batei campii cu aiureli si absurditati. Ati putea, cei cu pensiile scazute in urma recalcularii sa cereti o recalculare duoa L164( cea originala, fara adaugiri si zeci de amendamente abramburistice) si poate asa ati avea mai multe sanse. Voi o tineti una si buna-cuantumul cel mai avantajos, lege noua , umblati cu jigniri si epitete nedemne de un rezervist adevarat deoarece nu sunteti in stare sa alegeti graul de neghina. Voit sau nu voi sprijiniti smecherii care au pierdut foarte mult la recalculare deoarece aveau pensiile smecherite ! Si scandalul de aici porneste si de fapt de la ei, cei lacomi ,a pornit totul, de la cei pensionati pe la 45-47 ani cu pensii de peste 9000 lei noi !
bravo.asa este.
Ștergere@nevada
RăspundețiȘtergereparca ati descris SCMD-SRL+Bei/ushi.....degeaba le spun de doi ani ca sunt doar niste profitori si lacomi(si le-am spus-o cu argumente si calcule matematice,nu asa dea'mpulea).Nu vor dom'ne sa recunoasca,nu vor si pace.E drept ca nici nu ma asteptam la asa ceva,dar macar sunt de "admirat" in prostia lor lacoma.Eu ma distrez in continuare cand vad atata lacomie si micime sufleteasca ascunse sub sloganul "Demnitate si Onoare".
PSProblema e ca idiotii astia ne afecteaza ca imagine pe NOI pe toti cei care am fost militari si meseriasi pentru interesele lor meschine(ma rog,eu ma exclud din randul meseriasilor/profesionistilor)
PS2 Siu ca "sa bag batul prin gard"....asteptam in continuare "realizarilii" lu' gorghiu alina si bineinteles ale "ELENA".Cred ca nu poate lipsi din lista nici luminita sarbu(avocata pulii)+caloianca.
Muierile astea isi vad doar de curul lor si atat.PUNC.
adica daca-i PUNCT e punct.
ȘtergereDOBITOCUL,tot DOBITOC ramane.
ȘtergereIn ura ta,nemernicule, puteai sa te abtii barem azi s-o jignesti pe Elena.Turbatule!!!
Da ce-i AZI ma ? De ce sa se abtina ? O fi Sf.C-tin si Elena ( in mijlocul iernii ) si noi nu stim ??? FRAERE, ELENA prin tot ceeace a facut in ultima perioada de timp ( vreo 2 ani jumate ) ,,jigneste" ca sa nu zic ,,da muye" majoritatii pensionarilor militari.
ȘtergereLeana e Leana indiferent de ziua sau noaptea in care se face referire la EA!
ȘtergereDu-te si pup-o unde vrei!
Ete na ELENA mare "scula". dute-n pula!!(cu babaciune cu tot)
RăspundețiȘtergeresi n-o jignesc,spun adevarul!Ai sa primesti tu de la ELENA fix o muie.
Lasa caii verzi acolo pe pereti unde la sta bine,HARCIOGULE!
Chiar nu am ce sa primesc de la Elena!
ȘtergereIn urma RRRRR...., pensia mea a crescut cu peste 600 ron.Era f.mare si inainte.
Insa este vorba despre o doamna, este vorba despre o persoana pe care o jignesti in lipsa.Esti un gunoi!Iti spune toata lumea acest lucru,dar obrazul tau gros nu reactioneaza.Din cauza unuia ca tine a ajuns acest blog sa fie numit„ perete de WC”.Daca mai ai un gram de demnitate, LASA-NE!
Atunci ce ca`ti p`aciulea!??
ȘtergereMai ,,nea'', ia mai dute-n PLu'MU! Iar ai incurcat tucalurile?
RăspundețiȘtergereAuzi bai anonim=kkt
ȘtergereIa mai citeste 'mneatale o data commentu' de la ora 10:06 frecangiule
'te-n pula mea cu secemedeu tau cu tot;bisnitarilor!
Buey, saluti !
RăspundețiȘtergereDa ce pula mea ati facutara, bre, ca pute a cacat ! Care s-a'mputit p'aciulea ?
Ia sa vad despre ce este vb ! Da numa' sa ma dezbrac, la curu' gol, ca am ramas doar cu baba !
Tu-va-n gura de gaozari !
Stati asea !
Ce se-ntimpla la CFR? Au inchis birtul si nu mai are ,,nea'' unde dormi.
RăspundețiȘtergereMare cacat ca se tireaza englezoii din MUE !
RăspundețiȘtergereAtata timp cat raman Bolgaryan et Rumunja, nu ma intereseaza de paduchii aia din regatul unit, care dau bir cu fugitelea !
Oricum dam bani de-a'mpulea la MUE si nu suntem in stare sa "accesam" nici tri la 100 din ei !
Mai bine ii dam la invatamant, sa cumpere cataloage, creta si sa plateasca paznicii !
Na, zic si eu...
Ba prostovane de Triviale, curdeleu de Bartolomeu-muci mereu !
RăspundețiȘtergereIate-n pula mea, si tu, de bagabontzii adevarati !
Ce dreaq te tot manca curu' de Cobuzoaica !
Ba boule, fomeia asta o fo de 7 ori mai barbata decat oricare pularau de pe aciulea !
O tinut chept la toti bombalaii de pe aici, timp de vreo doi ani, fara prejudecati !
Si, daca nu ma insel, cred ca-i singura FEMEIE de pe blogul asta care a dat muie la toti labarii care s-au luat de ea, in sistem "sold a sold" !
Inclusiv adminului !
Lasa femeia sa faca galustilii si raciturilii !
Zdreanta dreacului ! Baga-n tine si taci !
Pese: ba ce m-am nervat ! Asea e cand, dupa cateva zile de absinenta virtuala, te bagi brusc, ca boul !
ȘtergereCe-mi zvacneste o tampla !
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereAha! I-ai zis-o. Trece-te cu-n iaurt degresat.Platesc ieou!
RăspundețiȘtergereNea Vasile, de unde dreq ai scos chestia cu "Gata cu vanzoleala vizitatorilor prin saloane, cu bancnota strecurata in buzunarul portarului, cu lipsa informatiilor privind starea pacientului de la medicul curant! Ministrul Sanatatii a emis un ordin privind reglementarea programului de vizite in spitale al apartinatorilor. " ?
RăspundețiȘtergereBuey, la noi nu se respecta Constitutia, la noi se incalca toate legile in mod grosolan, la noi se fura in direct la televizor, iar niatali ne povestesti aciulea de un "Ordin de ministru" ?
Ordinul ala deja e decedat ! Consum aiurea de hartie, curent, toner, tus de stampile si bani de expediere !
Mergi niatali la SMC, unde deja sunt norme militaresti, conform regulamentelor militare si ai sa vezi ce dezastru total este ! Intr-o unitate militara !
Ce sa mai vorbim de swpitalele civile !
Las ca tot asea s-a facut ordine si cu "nasii" de pe trenuri, acu fro tri luni, cand zghera toata tzara ca a pus caracatita labele pe noi !
Si ?
Exact o pula ! Cu tot cu ordinele lor interne, se nasuieste pe CFR si mai al dracului, ca pana la arestarea nasilor !
Buey ! Aciulea e tara lu' Dorele !
Buey puleasca Anonim 29 decembrie 2012, 19:17 ! Acusica nu fii nici niatali chiar ase dramatic !
RăspundețiȘtergereEsti nebun ? Cum adeca sa "ne lase" Curdeleu ?
Buey, da fara Curdeleu, viatza e pusteu !
Pese: si vezi ca fata poate sa-si poarte singura de grija !
ȘtergereEote aciulea, vezi la punctul 3:
"ELENA 7 iulie 2011, 23:39
@Don Corleone
1. Da, m-a intrebat, nu unul, ci mai multi.
2. In cei 6 ani de munca mi-am recuperat cei 37%.
3. daca incepeti cu tampenii din nou, chiar ca devin obraznica. Va rog sa intelegeti ca si rabdarea mea are o limita. Cred ca am demonstrat ca ma pot adapta, ca nu sunt o sclifosita etc. Dara daca se sare calul ..."
============================
De asta ziceam ca-i cea mai barbata !
Da nici Curdeleu nu-i de inmormantat ! Inca !
Eo zic sa ne luam noi, pularaii intre noi !
PePese: numa ca femeia i-a dat muie idiotului, ceea ce l-a infuriat !
ȘtergereEote:
"ELENA26 iulie 2011, 16:46
@Don Corleone
Puteti sa cautati in traista cu cuvinte murdare si sa scoateti de acolo tot ce doriti. Ele reflecta sufletul/caracterul dumneavoastra. Am devenit imuna la grosolanii. Asa ca.... va doresc succes si oricum nu va mai raspund, chiar daca ma injurati."
===============================
Las ca stiu eu ce zic cand zic ca fata asta merita cupa de chele, pen cea mai curajoasa blogareala pe MH !
Ma rog, cea mai curajoasa BLOGARITZA ! Si singura, de fapt !
ȘtergereAsea ca, ciocul mic !
De 1 si 8 martie sa aveti grija, bombalailor !
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereBuey cracanatilor !
RăspundețiȘtergereMai bine apucati-va de repetitii la Plugusorul de Mehedinti, pentru ca numai maine nu-i poimaine si-i sara de sfantu' Vasile !
Pese: nea Vasea, ne primesti cu bohaiul si cu capra, sa te uram ?
ȘtergereNu suntem multi, doar fro catea jde sute !
Daca vrai lista, din 2009 si pana amu, zice niatali numa "da" si ti-am si pus-o la dispozitie !
Ohooo,
ȘtergereExtrem de interesant!
O asemenea lista, doar PMT putea sa faca!
O vom citi cu emotie, mai ales unii! Multumim pentru efort!
Multumesc de pe acum, pentru urari!
@Anonim 29 decembrie 2012, 19:17
RăspundețiȘtergereMinti de ingheata apele.MINCINOSULEEEEE!!
Ba boulescule ! Treci dreaq pe frecventa noastra ! Las-o pe "tanti" !
ȘtergereCe dreaq ai !
Baga si tu batul prin gard, poate iese de-o muie !
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereBuei ! Ce dreaq ai !
ȘtergereCrapa ranza-n tine daca te mai agiti !
Zau ca esti bou ! De ala frustrat !
Ce pizda ma-tii te-a lovit asea de tare, de borasti numa venin ?
N-ai putut, n-ai putut, draga serbanica dorulet !
Ti-am zis sa treci, in pula mea, pe frecventa noastra !
Lasa dreq muierile !
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereBa ! Prost nu esti ! Inseamna ca te faci !
ȘtergereAl dreaq apevist !
Pese: numa tu si cu adminu va dati "automuie" la comenturi !
ȘtergereEote:
"Admin 10 mai 2011, 14:29
Acest comentariu a fost eliminat de autor."
===================
Adica si-a furat-o singur !
@PMT
RăspundețiȘtergerespionica ce esti.
tot ce am sters,iti era adresat,asadar stii unde sa le gasesti.De asta le-am si sters.esti mult mai periculos decat cred unii....dar fi linistit,limbajul tau duplicitar nu va merge la infinit.Te compatimesc cu muiya care o iei zilnic cu tot
Vorba ta
Vae tie PMT,hae sictiris!
Vezi ca ai biuzele uscate.
RăspundețiȘtergereBuey ! Va doresc o noapte cul !
RăspundețiȘtergereS-a dus in pula si anul 2012 !
Eo, ca sunt "biban" p-aciulea, cicu mic , nu ?
Da las ca, acusica, mai trec ei fro 3 anisiori si intru si eo in "cartea de telefoane " ! Numa sa nu crap ! Ca prea-mi joaca ochiul stang !
Nea Vasile, daca m-ai auzit fa-mi cu mana !
RăspundețiȘtergerePS: Don Curdeleu, daca ma ezi, ridica degetul ! Ala mijlociu !
ȘtergereBuna dimineata!
RăspundețiȘtergerePMT, ieri a fost ziua de nastere a Elenei.Ticalosul trebuia s-o menajeze barem de ziua ei.Eu ii transmit si pe aceasta cale La multi ani.Aici am „cunoscut-o”, terfelita de doi mascarici,Akord si T.-Rex, adica betivanul notoriu si prostul satului.Iar pentru a ma identifica Elena printre atatia pulalai, ii repet ca ..nu e singură.
P.S. In continuare,succes la muyficat si „dat din buze”.
Realitatea nu-i chiar asa! S-a dus o lupta ! De-o parte Elena + Cd +cativa nesatui , de alta parte cei pe care i-ai citat + inca ...multi!!
ȘtergereNimeni nu a avut nimic personal cu Elena, ci cu ceea ce reprezenta ea ca membru fondator al SScmd !
Istoria ne-a dat dreptate
-Elena si-a dat demisia din CD si a plecat terfelita de proprii combatanti !
-L 164 a fost ABROGATA !
-Am ramas buni amici .....nu-ti vine a crede este???!! Grobianule!!
In ceea ce priveste lupta cu T-rex ...au ramas antologice schimburile de replici ! Dupa multi ani, unii iau conspecte (Mos Partag ,PMT ..etc Poti cita cu un exemplu ,ca sa dovedesti contrariu!!
La multi ani Elena si...kak vaine, na kak vaine !!(zice frantuzul)
Sniper one!!
PS. Si daca tot vorbesti de nesimtire Tu -grobianul saf - iti reamintesc ca ,cu cateva pagini ..mai in urma e. n. o faceai pe Elena in fel si chip ! Se pare ca pe langa curentul care te trage la mansarda ai ceva probleme si cu sinapsele de ..memorie !!
Un lucru il cunosti si-l practici la superlativ ....LUAT MUIE!!!!
Sniper one
Na Vaine kak na vaine !
ȘtergereNeatza Buna la Zoo + 9! Cezare nu uita de oua!
RăspundețiȘtergereSa sugi.....Nuuu nu ti-o dau nici astazi!!!
ȘtergerePS. La Multi Ani Elenei Cobuz pt. ziua de nastere de ieri!
RăspundețiȘtergereBuey pizdocilor !
RăspundețiȘtergereO zi buna - Ii buna o pula ! Doby !
La treaba cu voi ! Azi ce se mai poate "retusa" cate ceva, ca maine trebo odihna !
Ii zic si eu LA MULTI ANI Elenei !
RăspundețiȘtergereN-o cunosc, n-am avut treaba cu ea, asea cum zicea boul din gara Bartolomeu, care-i muci mereu, ca am fi frecat duda impreuna prin nush ce minister, insa mi-a placut de ea ca a tinut chept pe aciulea, fro 2 ani buni, la toate labarelile si la toti labagiii!
De aia m-am bagat ca "sa-i iau partea" ! Habar n-am avut ca-i ziua ei, insa am simtit nevoia sa-i fut o dibla-n biuze curdeleului !
Acusica bouleana s-o suparat pe mine ! Da' las' ca ne impacam noi !
Anonim30 decembrie 2012, 07:05
ȘtergereBuna dimineata!
PMT, ieri a fost ziua de nastere a Elenei.Ticalosul trebuia s-o menajeze barem de ziua ei.Eu ii transmit si pe aceasta cale La multi ani.Aici am „cunoscut-o”, terfelita de doi mascarici,Akord si T.-Rex, adica betivanul notoriu si prostul satului.Iar pentru a ma identifica Elena printre atatia pulalai, ii repet ca ..nu e singură.
P.S. In continuare,succes la muyficat si „dat din buze”.
Răspundeţi
Răspunsuri
Anonim30 decembrie 2012, 11:11
Realitatea nu-i chiar asa! S-a dus o lupta ! De-o parte Elena + Cd +cativa nesatui , de alta parte cei pe care i-ai citat + inca ...multi!!
Nimeni nu a avut nimic personal cu Elena, ci cu ceea ce reprezenta ea ca membru fondator al SScmd !
Istoria ne-a dat dreptate
-Elena si-a dat demisia din CD si a plecat terfelita de proprii combatanti !
-L 164 a fost ABROGATA !
-Am ramas buni amici .....nu-ti vine a crede este???!! Grobianule!!
In ceea ce priveste lupta cu T-rex ...au ramas antologice schimburile de replici ! Dupa multi ani, unii iau conspecte (Mos Partag ,PMT ..etc Poti cita cu un exemplu ,ca sa dovedesti contrariu!!
La multi ani Elena si...kak vaine, na kak vaine !!(zice frantuzul)
Sniper one!!
PS. Si daca tot vorbesti de nesimtire Tu -grobianul saf - iti reamintesc ca ,cu cateva pagini ..mai in urma e. n. o faceai pe Elena in fel si chip ! Se pare ca pe langa curentul care te trage la mansarda ai ceva probleme si cu sinapsele de ..memorie !!
Un lucru il cunosti si-l practici la superlativ ....LUAT MUIE!!!!
Sniper one
Te-n pula mea de urticat !
ȘtergereSe tot discuta de aproape o zi de Elena pe aici, iar ea habar n-are ! Facem analize politico-ideologice pe cacatul ala ragait de tembelul din Bartolomeu !
Ma cac pe "realitatea" ta ! Ti-a dat tie ISTORIA dreptate ! Baga-ti-o'n cur !
Era vorba de o chestie simpla, iar tu o futi cu demisii, comitete directoare, Legea 164, Tuin pix si alte cacaturi !
Acu si idiotul ala care s-a legat de Curdeleu de i-a zis ca "puteai sa te abtii barem azi s-o jignesti pe Elena.Turbatule!!!", daca ne atragea de atentie si ne spunea ca-i ziua ei, poate nu mai molfaiam atata cacat !
Buey muistule, unde vezi tu ca am vorbit eu de "nesimtire" ? La mine nesimtirea e o stare de spirit, buey shparkule ! Nici nu indraznesc sa pronunt acest cuvant sacru, pana nu ma spal pe dinti !
Te-ai trezit si tu, la sfarsit de an, sa-mi desparti cuvintele-n silabe !
Nu ca n-ai avea si dreptate, insa te-n pula mea de strapezit ! Si La multi ani !
,,La multi ani"- iti ureaza ,,Prostul satului "
ȘtergereIn traducere - Muie vesnica baa... ca-ti place!!
@PMT
RăspundețiȘtergereai primit ce ai cerut!:)
Lasa buey, ca ne impacam noi !
ȘtergereCe dreaq ! Au fost ele perioade si mai bune !
Pese: asea e cand te arunci ca broasca-n bordura si pui botul, fara sa te doara !
ȘtergerePepese: inca fro 20jde ani si ceva cat mai ai de gand sa le halesti penzia (parca asea t-ai planificat, nu?), avem timp destul !
ȘtergereMna ziua 9+ZOO+apevistii pu`ii!
RăspundețiȘtergereIa uitati-va in "cartili da" istorie ale nepotilor si vedeti ca se fac azi 65 da ani de cand sintem REPUBLICA!
Hai tineret, mandria tarii!
Republică, măreaţă vatră,
Călită-n foc de bătălii,
Înfloritor pămînt al păcii,
Republică, slăvită fii.
Refren: Republică biruitoare,
În veci de veci să înfloreşti,
Puternică şi apărată
De braţe tari muncitoreşti!
Sub steagurile aurorei
Purtate-n slavă de partid,
Înaintăm toţi fiii muncii,
Un singur grai, un singur zid.
Refren,
Pămînt al păcii şi-al dreptăţii,
Neatîrnat, pămînt iubit,
Eşti viaţa noastră, eşti lumina,
Republică pămînt slăvit.
Refren.
(http://nicolaenicu.blogspot.ro)
P.S.
RăspundețiȘtergerehttp://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/ansamblul-doina-al-armatei-republica-mareata-vatra
Da buey ! Parca si vad stema aia mare, agatata in clasa, cu spice, sonde, paduri si ape ! Iar imnul era "Te slavim Romanie" !
RăspundețiȘtergereAcusica a ramas gaura din steag, pula paduri, pula sonde, iar apele sunt ravasite de cianuri !
@Sniper one
RăspundețiȘtergere,,La multi ani Elena si...kak vaine, na kak vaine !!(zice frantuzul)!!''
,,à la guerre comme à la guerre'' = Hа войне как на войне
La ,,buca'' aia groasa a ta cum se zice in...franceza? Toval?!
Erata:Na vaine, kak na vaine ! (ptiu ,nici asta nu ai priceput !!- adica ..ce zice frantuzul !
ȘtergereBine ca sti sa folosesti optiunea de traducere ! Toti stiu-Mos Partag!!
Buey Snipereone !
ȘtergerePai dache e asa cum zice domnul, ca "nu caca vine", ci "caca nu vine", chiar ca esti prostul satului, ase cum te-a descris un domn mai sus !
Mai ai si pretentii ! Taci dreaq, bolfosule, ti-as epiderma de pe putza pe la biuze !
Eu am zis ca nici macar o muie nu meriti, insa vad ca sunt oameni de bine, care nu vor sa se risipeasca amanuntele, asea aiurea !
Na ! Ti-as borta aia din fatzau, la care tu ii zici gura ! Mesteca daca mai potzi !
Buey, nea halva-n izmene !
Grobianule..corectura tot io am bagat-o !Scuze ca nu am semnat !!! Treci la ce te pricepi cel mai bine..sa nu pierzi ritmul!!!
ȘtergereSniper one
PESE. Am vrut sa zic , ca am certitudinea cum ca doar Mos Partag nu a inteles treaba cu ,,frantuzu" ! Este periculos sa faci glume cu unul care din vina de ..putini neuroni, nu poate sa inteleaga ! Nu m-ar mira acum sa inteleaga..ca l-am injurat de mama! Sniper
RăspundețiȘtergerePESEdoi Cunosteam foarte bine ca Elena ii tare la franceza (avansat) si speram s-o fac sa zambeasca !!
@Sniper one
RăspundețiȘtergereVad ca ti-e dor de ,,cefertecatul'' de nastere, rubrica parinti...
Admin, Romania Megalitica. 29 decembrie 2012, 22:22.
RăspundețiȘtergereOhooo,
Extrem de interesant!
O asemenea lista, doar PMT putea sa faca!
O vom citi cu emotie, mai ales unii! Multumim pentru efort!
Multumesc de pe acum, pentru urari!
===================
PMT se face ca nu vede, nu aude!
Buey, da' lista, unde-i lista?
Pai in noaptea de Vasile sfantu, buey !
ȘtergereCand mergem cu uratul, ori cu sorcova. Asta cu sorcova-i buna ! Unii-s plecati cu sorcova cam de multisor ! Alde prostul satului din Timisoara!
Lumeeee..lume! Dau de stire:
RăspundețiȘtergereCezar sta suuuus pe statuie si da la bozgorite muye....si lu PMT desigur!!
LA MULTI ANI,TUTUROR !!
Sniper one
Buey, da cati falusul lu' cezar-maimutzar sunteti Sniperoi ?
ȘtergereDoar acei cu-n singur coi.
RăspundețiȘtergereBuey !
RăspundețiȘtergereCare chizda ma-tii te dai rotund, p-aciulea ?
Eu prepun ca, pana maine la 12, da maxim 12, sa ne-mpacam cu totii !
Ca cica si asa 2013 e nashpa !
De egsemplu, eo, prima data, vrau sa ma impac cu Curdeleu ! Si abea apoi cu nea Merin Neacsiu !
Si, dar nu in cele din urma, cu palincarosu, cezar-maimutar, stelio-pula, mos berbecu, tigrii 1,2 si 3-de pula sa ma iei, cu adminu', cu sniper one, cu slinder, cu Alupigus, cu Ciobo borno si cu care pula mea m-am mai spart in figuri p-aciulea !
Salve, PMT!
ȘtergereUn An Nou fericit!
P. , suge-mi-ai osu!
Nea Vasile, tine minte:
RăspundețiȘtergereE mai cul ca inainte !
Lasa-i sa se oftigeasca,
C-asa blog n-or sa gaseasca !
Doar aci ne-am tras-o toti
Far de prejudecati !
Nea Vasile, scoate dopu',
RăspundețiȘtergereCa sa ti se scurga apa !
S-oi veni cu plugusoru'
Imediat ce-ai postat alta !
@ all sniper one
RăspundețiȘtergere,,Dumnezeu probabil ii iubeste pe idioti, din moment ce a creat asa de multi.''
Este un punct din vedere !
ȘtergerePentru cei care se cred creati de Dumnezeu si nu din sfantul futai !
Iar eu din pula m-am nascut
Si muie-mi este muma !
Sa ma contrazica cineva !
Prostul satului, se stie
RăspundețiȘtergereDaca n-ar fi fost pe-aciulea,
Asta "lume"-era pustie !
Iar desarta-mi ierea muia !
Perfect adevarat!
ȘtergereSincere aprecieri pentru Czar, cel care face fata cu brio!
Fare el, n-am fi fost ceea ce suntem.
MUie daca n-ar fi fost
RăspundețiȘtergerece dadeam acum la ,,prost''?
O clantzuka, sau ceva !
ȘtergereNu-l lasam pe "prost" asa !
Pese:
ȘtergereSau chiar o biuziuca mica
Stai usior, nu-ti fie frica !
Tot gaseam ceva de dat
Pentru cel mai prost din sat !
Herman si cu van Rompuy
RăspundețiȘtergereSefi p-acolea pe la UE
Am un chef ca sa le-o puy
S-apoi sa le dau o mUE !
Baa, ce-aveti cu Cezar maimucul alias Sniper uan-sufla-ne-ar in boorlan, Slender/blender? Baa, babuinul asta e mascota noastra! Asa ca aveti grija de ea-sufla-ne-ar in lulea!
RăspundețiȘtergereIn alta ordine de idei, vad ca suntem atacati pe alt blog de Mosh Alicu-Kaliku si asta din cauza celor 2 labari de Curdeleu si Cezar MaiMucul, care se duc pe unde nu te astepti si se kaka acolo pe ei facindu-ne de ris. Baa, de-l prind pe-aciulea pe Mosh, o sa i-o trag la booci pin-o sa i se faca koorul rosh!
Buey,subscriu in totalitate.
ȘtergereCu o singura remarca: oare cui nu i-ar placea o „harjoneala” Mos Alecu-PMT??Va imaginati ce de sloboz ar curge din confruntarea celor doi?Cu CERTITUDINE Mos Alecu ne citeste, dar se abtine de la comenturi din cauza muscaturii de leu turbat.
IO ii urez La multi ani si invitatia de a ne calca pragul in 2013.
orice se accepta,ciobo borno NUUUUU!!
RăspundețiȘtergereTU sa-l sugi de stremeleag,
ȘtergereDin Ardeal,al meu meleag,
Iti urez acum cu drag.
Mai crapa unul de-ai nostri !
RăspundețiȘtergereEote asea ne ducem toti !
==============
Azi, 30.12.2012,
după o grea şi nedreaptă suferinţă a fost condus pe ultimul drum,
plt.maj.(r) Ciobanu Jean, subofiţer M.A.I, născut la 25.01.1963.
Odihnească-se in pace!
Suntem alaturi de familia indoliata!"
=======================
TU POET NECUNOSCUT
RăspundețiȘtergereGURA TA EU SA TI_O FUT!
CAND TE DUCI LA W.C.U
CACA_TE,NU FI POET!!
erata:Cand te duci la ..closet!
ȘtergereNB la ZOO + NOO !
RăspundețiȘtergereInc-o zi si gata-i anul !
NB, prieteni!
ȘtergereNB la Zoo + 9!
RăspundețiȘtergereZile libere 2013 – calendarul
RăspundețiȘtergerezilelor de sarbatoare legala in anul ce vine:
===================================
1 ianuarie 2013 – marti… Anul Nou
2 ianuarie 2013 – miercuri
————————–
1 mai 2013 – miercuri… Ziua Internationala a Muncii
—————————————————-
5 mai 2013 – duminica… Pastele
6 mai 2013 – luni
—————–
23 iunie 2013 – duminica… Rusalii
24 iunie 2013 – luni
——————–
15 august 2013 – joi… Adormirea Maicii Domnului (Sfanta Maria)
—————————————————————
30 noiembrie 2013 – sambata… Sfantul Apostol Andrei
—————————————————–
1 decembrie 2013 – duminica… Ziua Nationala a Romaniei
——————————————————–
25 decembrie 2013 – miercuri… Craciunul
26 decembrie 2013 – joi
Si nu e tot… Codul Muncii prevede inca doua zile libere pentru fiecare dintre cele 3 sarbatori religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decat cele crestine, pentru persoanele apartinand acestora.
Ce prevede Codul Muncii
in privinta zilelor libere – zile de sarbatoare legala?
=========================
Codul Muncii prevede ca se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unitatile sanitare si pentru cele de alimentatie publica, in scopul asigurarii asistentei sanitare si, respectiv, al aprovizionarii populatiei cu produse alimentare de stricta necesitate, a caror aplicare este obligatorie.
Prevederile Codului Muncii in materie de zile libere nu se aplica in locurile de munca in care activitatea nu poate fi intrerupta datorita caracterului procesului de productie sau specificului activitatii.
In cazurile de mai sus, salariatilor li se asigura compensarea cu timp liber corespunzator in urmatoarele 30 de zile. Daca, din motive justificate, nu se acorda zile libere, salariatii beneficiaza, pentru munca prestata in zilele de sarbatoare legala, de un spor la salariul de baza ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de baza corespunzator muncii prestate in programul normal de lucru.
Buna dimineata!
RăspundețiȘtergereTot cu glume si cu poante,
Un An Nou cu sanatate!
Criza trece,criza vine,
Noi la Zoo-o ducem bine.
La multi ani si sa muyiti
Cati mai multi pe MH,
IO va fut pe toti in dinti!
TU POET NECUNOSCUT ,
ȘtergereGURA TA EU SA TI_O FUT!
CAND TE DUCI LA CLOSET !
CACA_TE,NU FI POET !
Merci,merci, la fel..dar ia du-te mataluta si ia-ti pastiluta de Alupigus,baga una forte ca sa poti sa faci fata!Si lasa majusculele,noi am invat sa cetim, invata si tu sa scrii.
ȘtergereSi la NOO-o ducem bine
ȘtergereDa-o'n pula mea de criza !
De-om ramane far de muye,
O sa dam si limbi in pizda !
Mneatza buna- Ii buna o pula ! Doby !
RăspundețiȘtergereBuey, vad ca ca va cuprinsera pe toti muza versului !
Nu-i rau !
Buey, miuza-i cu biuza ! Cand te-apuca, nu-ti mai da drumul !
Doamne feri !
O zi ultima din an cat mai buna !
Si nu uitati de plugusior !
Pulgusior cu mai multi boi
Ce porneste ca sa raga
Sa-mi dati pilea inapoi
De pe putzulica-mi bleaga !
Iara-i fain cu zilele libere in tara lu' Dorele !
RăspundețiȘtergereDaca anul asta s-au mai lichit la craciun si la anul nou cate o zi de luni, ca sa se faca "punte" cu sambetele si duminicile, la anul se vor lichi cate o zi de vineri !
Da' nu asta ma intereseaza pe mine, ci numa Pastele imi vibreaza in minte ! Cand tre sa merg sa halesc melu'-chelu' lu adminu', la Mehedinti !
Nea Vasile, sa traiesti
RăspundețiȘtergereSchimba-acu apa la pesti !
Ca sa-ti bag o "uratura"
Lunga, cat ii sfanta pula !
Doar trei sute si ceva
Vor sa-ti faca o urare,
In ajun de sarbatoare !
Restu-s dusi cu sorcova !