Google Translate

joi, 13 decembrie 2012

Un mega-scandal la orizont! Elena Udrea, prezice desfiintarea proaspatului ales Parlament! Elena Udrea, vrea alegeri parlamentare ANTICIPATE. Un comunicat CCR de azi, da o mana de ajutor! UPDATE. Mandatele de parlamentar de anul acesta, neconstituționale


Elena Udrea vrea alegeri parlamentare ANTICIPATE. Când ar urma să fie organizat noul scrutin
Deputatul PDL Elena Udrea susţine că Parlamentul ales pe 9 decembrie nu ar trebui să-şi ducă mandatul până la capăt, ci să facă loc unui Parlament mai redus numeric. Udrea a declarat, joi, la RomâniaTV,Parlamentul ar putea fi dizolvat fie imediat,
dacă un premier desemnat de preşedinte nu reuşeşte să-şi treacă Guvernul de două ori prin cele două Camere, fie în 2014, când se va fi finalizat procedura de revizuire a Constituţiei astfel încât alegerile parlamentare şi cele prezidenţiale să fie organizate simultan.
 

 
Deputatul PDL ar agrea ideea organizării de alegeri anticipate imediat, 
astfel încât să fie dizolvat Parlamentul supradimensionat de 588 de aleşi.
 
"Constituţional vorbind, preşedintele are şi altă variantă decât să-l desemneze pe Victor Ponta: să desemneze un premier, iar în cazul în care nu trece în Parlament de două ori, să fie dizolvat Parlamentul şi să se organizeze alegeri anticipate.
Acest Parlament ar merita dizolvat: e prea mare, sunt prea mulţi parlamentari penali. Să se facă alegeri pentru 300 de parlamentari,
aşa cum a vrut poporul la referendum",
a mai spus Elena Udrea.
 
La observaţia că ar fi imposibil ca acest lucru să se întâmple deoarece ar genera instabilitate politică, Udrea a răspuns: "Aveţi dreptate. E dificil, dar nu imposibil. E greu, că intrăm în criză.
În principiu, n-ar fi rău să facem alegeri să avem un Parlament mai mic".
 
 
Pedelista susţine că este posibilă şi o a doua variantă, în care se merge pe alegeri anticipate în 2014, concomitent cu alegerile prezidenţiale. Udrea crede că Parlamentul ales acum are câteva misiuni care ar trebui suţinute de toţi actorii politici.
"Dacă toată clasa politică este de acord după ce se modifică Constituţia, numărul parlamentarilor este redus la 300, mandatul preşedintelui este redus de la 5 la 4 ani şi se modifică Legea electorală, în 2014 Parlamentul se dizolvă şi putem organiza alegeri",
a declarat Udrea.
 
"Dacă am avea prezidenţiale odată cu parlamentare, sunt prima care mi-aş da demisia",
a declarat Udrea.
 
Ea a justificat necesitarea revenirii la mandatul prezidenţial de patru ani prin faptul că neclarităţile textului constituţional au făcut dificilă coabitarea dintre preşedinte şi premier, atunci când aceştia au avut provenienţă politică diferită.

Sursa RTV.NET: http://www.rtv.net/elena-udrea-vrea-alegeri-parlamentare-anticipate-cand-ar-urma-sa-fie-organizat-noul-scrutin_57972.html#ixzz2ExLbgTJQ



Comunicat CCR Legea alegerilor încalcă dispozițiile Constituției. Nu se respectă voința exprimată de popor la referendum
 
Un comunicat CCR îi pune pe jar pe politicienii din România, judecătorii CCR anunțând că Legea alegerilor încalcă prevederile constituționale. Prin comunicatul CCR se pune capăt și unei polemici apărute imediat după alegeri. Astfel, se demonstrează că responsabilitatea numărului mare de aleși nu aparține PDL. Trebuie precizat însă că CCR nu are atribuții în validarea alegerilor.

În comunicatul CCR se arată că “ca urmare a comentariilor apărute în mass-media cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 35 ∕ 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, Curtea Constituţională face mai multe precizări.

Astfel, precizările făcute de CCR sunt următoarele:

I. Legea criticată încalcă dispoziţiile constituţionale ale art.1 alin.(3), potrivit cărora "România este stat de drept [...]", ale art. 2 - Suveranitatea şi ale art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), întrucât consacră o soluţie legislativă contrară voinţei poporului exprimate la referendumul naţional din data de 22 noiembrie 2009” (par.XII 1)

La acest punct, comunicatul CCR face o precizare interesantă: “Curtea constată că reglementarea unor prevederi prin care se tinde la o soluţie legislativă care nu respectă voinţa exprimată de popor la referendumul consultativ menţionat este în contradicţie cu prevederile constituţionale ale art. 1, 2 şi 61.” (par.XII 1.12.)", cu referire directă la referendumul privind reducerea la 300 a numărului de parlamentari.

Următoarele argumente ale CCR sunt enunțate la punctele II și III, după cum urmează: “II. Legea criticată încalcă principiul securităţii juridice, consacrat implicit de art. 1 alin. (5) din Constituție, întrucât modifică legislaţia electorală în anul în care au loc alegeri, iar această modificare are consecinţe negative asupra bunei desfăşurări a procesului electoral şi a exercitării dreptului la vot. ” (par.XII 2)” și "III. Punctul 16 din legea ce face obiectul sesizării, respectiv alin. (112) introdus la art.48 din Legea nr. 35/2008, încalcă prevederile constituţionale ale art. 2 - Suveranitatea, art. 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 61 alin. (1) teza întâi potrivit căruia "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român [...]" şi art.62 alin.(1) potrivit căruia "Camera Deputaţilor şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorate"» (par.XII 3)

Concluzia CCR este clară: “Pentru toate aceste considerente, Curtea a constatat că legea criticată încalcă, în ansamblul său, dispoziţiile Constituției cuprinse în art.1 - Statul român, art. 2 - Suveranitatea, art. 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 61 - Rolul şi structura (Parlamentului), art.62 - Alegerea Camerelor şi art. 147 alin. (4) privind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale. (par.XIV)
Sursa:
 
====================================
=======================
 

AICI poți să vezi comunicatul integral publicat de CCR.

===================================
==========================
============


UPDATE 1.
Urban: Mandatele de parlamentar de anul acesta, neconstituționale
====================================================

Fostul senator independent afiliat PDL, Iulian Urban, susține într-un articol postat pe blogul personal, că mandatele de parlamentar obținute la alegerile legislative din nouă decembrie sunt neconstituționale.

Iulian Urban scrie că alegerile parlamentare sunt neconstituționale, deoarece acestea nu s-au organizat astfel încât să respecte prevederile impuse prin referendumul din 2009.

”Pornim aşadar de la Constituţie care spune că suveranitatea aparţine poporului român, care o exercită; cea mai puternică formă constituţională de exercitare a suveranităţii poporului este REFERENDUMUL care constituţional are puterea juridică cea mai mare, mai mare decât votul individual dat la alegerile locale sau parlamentare! În urma criticilor că a contribuit indirect prin menţinerea actualei legi la sporirea numărului de aleşi, CCR transmitea printr-un comunicat că in motivarea deciziei respective a considerat contra Constituţiei neimplementarea referendumului privind plafonarea la 300 a membrilor Legislativului. Adică Parlamentul 2008-2012 era obligat să o implementeze însă nu a făcut-o şi aici din păcate NU AVEM SANCŢIUNE juridică sau legală. Însă, atunci când Constituţia vine în conflict cu legea alegerilor parlamentare, deja AVEM SANCŢIUNE JURIDICĂ adică acest lucru înseamnă ca alegerile parlamentare din 09 decembrie 2012 sunt NECONSTITUŢIONALE întrucât ele trebuiau să se organizeze astfel încât să se respecte referendumul din 2009 care a DEVENIT LEGE şi care OBLIGĂ la
 - reducerea numărului de parlamentari la 300
 - Parlament unicameral


 Pe cale de consecinţă actulalele mandate obţinute la 09.12.2012 sunt neconstituţionale şi atenţie:
TOATE LEGILE VOTATE DE ACEST PARLAMENT VOR FI NECONSTITUŢIONALE ŞI ÎN AFARA LEGALITĂŢII adică întregul stat român va funcţiona în condiţii de ILEGALITATE”,
a scris Iulian Urban pe blog.

Iulian Urban a devenit în 2008 cel mai tânăr senator din istoria Parlamentului României, iar în 2009 a fost numit vicepreședinte al Comisiei Parlamentare Speciale privind Justiția.
Sursa:
http://www.dcnews.ro/2012/12/urban-mandatele-de-parlamentar-obtinute-anul-asta-sunt-neconstitutionale/
======================================
==========================


UPDATE 2.
588 în loc de 469: Anticonstituțional!
Surse din cadrul CCR, pentru EVZ: Trebuiau să se oprească la numărul de locuri al actualului Parlament!

Curtea Constituţională a României a emis, ieri, un comunicat prin care a explicat de ce a declarat ca neconstituţională Legea nr. 35 ⁄ 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004, a Legii 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004. Unul dintre argumentele pe care le-a invocat atunci Curtea, poate fi astăzi argument pentru
contestarea creşterii numărului de parlamentari la 588.

Concret, în vară, legea a fost respinsă şi pentru că ar fi determinat creşterea numărului de parlamentari fără respectarea voinţei poporului de la referendum (300 de parlamentari). Se încălcau trei articole din Constituţie: 1, 2 şi 61. Prin urmare, alegerile s-au desfăşurat după legea veche, nemodificată, şi totuşi numărul a crescut, de la 469 la 588. Surse din cadrul CCR au precizat, pentru EVZ, că numărul actual de locuri, 469, trebuia împărţit proporţional între partide, conform rezultatelor alegerilor.
În motivarea Deciziei 682 din 27 iunie 2012, Curtea a folosit argumente, care analizate astăzi, pun în dificultate Parlamentul nou ales. Dacă era neconstituţional în vară să generezi creşterea numărului de parlamentari, de ce azi ar fi constituţional?
 
Reprezentantul Freedom House România, Cristina Guseth:
„Concluzia noastră este că prin acest comunicat CCR atrage atenţia asupra faptului că Parlamentul nou ales are o problemă de constituţionalitate, de legalitate. De aici decurg probleme de credibilitate! A existat un referendum pentru reducerea numărului de parlamentari la 300 şi Parlament cu o singură Cameră. Această voinţă nu s-a transformat în lege. Mai mult, în urma alegerilor care tocmai s-au încheiat numărul parlamentarilor a crescut cu peste 100. Dincolo de litera legii, de constituţionalitate, mie îmi pare un dispreţ profund faţă de consultarea populară!”
 
CITIŢI ŞI:


Citiţi mai mult: 588 în loc de 469: Anticonstituțional! - Politica > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/588-in-loc-de-469-anticonstitutional-1015780.html#ixzz2F1DDaNR3
EVZ.ro
=====================================
=====================

95 de comentarii:

  1. Ne mai trebuie o doaga !
    In rest totul e ochei !
    Inainte, spre marea victorie !

    Tara lu' Dorele !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: eventual fro cateva sute de camesoaie si suplimentare numarului de paturi la NOO !

      Ștergere
    2. Pesese: deci sa intele ca am votat de-a'mpulea, nu ?

      Sa vina repede PULANO ics sa ne lamureasca sintetic !

      Ștergere
    3. Daca ar fi sa ma iau dupa numarul de 300 de parlamentari, pentru care am votat ca idiotul, iar referendumul a stabilit covarsitor reducerea numarului de alesi ai neamului, sunt de acord sa se revoteze, chiar si duminica, acuma pe 15 decembrie ! Iar costurile scrutinului sa fie suportate de toata pulimea asta romaneasca, a la Conu Catzavencu, care incurca si descurca legile, cum vrea ea: parlamentari, guvernanti, ceceristi si alti muisti, cu basoiu in frunte !

      Ștergere
  2. Este strigator la cer, la luna si la stele, ce se intampla in aceasta tara !
    V-am mai zis eu ca poporul asta are ceva "defect" in ADN, adica geneza lui n-a fost prea "curata" !

    Doamne feri !
    In loc sa discutam de planurile de relansare economica, sa ne batem in comenturi pe fel de fel de masuri finantiste destepte, pe faptul ca a inceput sa duduie industria iar Oltchimul zbarnaie, ca investitorii colcaie prin tara si ne fac cu ochiul, ca deja treaba a inceput sa se miste serios dupa 7 MAI, noi tot o futem cu scenarii a la Robert Horvat de la Deva !

    Vai de capul nostru !
    Nimeni nu are interesul sa inceapa sa faca ceva serios, pentru pulime, atata timp cat se mai poate fura ! Si inca cum !

    RăspundețiȘtergere
  3. Buey nea Vasile, mai aveai obiceiul ca, la fro 4-5 posturi de astea "destepte" sa ne mai bagi si cate o "caterinca", la shto, ca sa ne mai carmesti muianele astea indarjite !

    Nu vezi ca ziarele deverseaza numai fekale, ca televiziunile mustesc in cacat dospit, nevidanjat de cativa ani, iar pe strada, unde intorci capul, fiecare se injura cu fiecare pe tema politicii romanesti ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Ochii pe contor, ca mai sunt fro suta de bucati !
    Pregatiti-va comenturile de pe acum, ca sa dati la tzanc comanda "Publicati" !

    Sa vedem cine ie cupa aia de chele ! Ca la jiuma de milion nu mai stiu cine-a luat-o !

    Insa, la sfert, eote un remembar:
    =============================

    "Admin28 februarie 2011, 16:03

    Anonim CuLiţă,

    Azi 28 februarie 2011, orele 15:50,ai fost "Click 250.000" ! Ai castigat Marele Premiu:

    1. Membru de Onoare al Comunitatii noastre,
    TITLU ONORIFIC, ce se acorda incepand de azi,
    cu mare si deosebita grija! Primul TITLU, il dau eu,ca Admin, dar urmatoarele vor fi acordate DEMOCRATIC, prin VOT public! Propuneri va rog, ce si cum sa fie!
    2.CuLiţă, daca vrei, te AJUT gratuit si cat va fi nevoie, sa ajungi UN BLOGGER de CALIBRU! Admin, V.Burcu"
    ==================================

    Ei ? Ce ziceti ?
    A luat culita prima cupa de chele ? A luat-o !!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Daca tot avem noi CeCeReul ala fitos si superdestept (ce frumosi sunt ei in poza, mai ales al treilea urnangutan, de la tanga la dreapta si maimutoiul din mijloc, care se uita incrucisat prin lentilele alea confectionate din doua funduri de sifoane, de pe timpul lu' Ceasca), la ce dreacu ne mai trebo si Parlament de 600 de oameni ?

    Nu ajungeau fro 48 de deputati, cate unul pentru fiecare judet si sector din Bucuresti si fro 10-15 senatori, acolea, care sa incapa toti intr-o sala ?

    Baaa...da noi suntem batuti in cap bine de tot !
    Acusica vazui si eo ca , Federatia Rusa, la vreo 145 de milioane de oameni, are doar vreo 450 de parlamentari in Duma aia a lor !

    145 de milioane bre ! Iar la noi, pentru nici 19 milioane cati si daca mai suntem, avem 600 fara un pic: borfasi, fosti puscariasi, puscariabili scapati de anchete, manelisti si alti artisti de la HaiChiu !

    Doamne feri !
    Tara lu' Dorele !
    Eu am votat ca sa fie 300, asa cum a facut si majoritatea poporului asta, iar acusica ei sunt 600 !
    N-au loc in sala, oameni buni !

    RăspundețiȘtergere
  6. Nea Bossiles, mai baga omule cate ceva, de control, ca iar se trezeste dihania aia de Curdeleu si zice ca eu is tu !
    E de inteles ca esti obosit !
    La cate bloage te-i inhamat sa administrezi pe aciulea, cred ca ori esti dili-dili, ori prea pasionat de SciFi !
    Cred ca ar trebui sa te opresti doar la unul singur si sigur, ca chiar ai sa te imbolnavesti pana la urma !

    RăspundețiȘtergere
  7. Uai, da unde dreaq v-ati tirat cu totii ?
    M-ati lasat aici, de unul singur, cu muia-n ceatza !
    Doamne feri, doar nu v-ati transferat toti sa comentati pe la Megalitica sau pe la Hronic, iar eo clampanesc la fekala de unul singur, p-aciulea, ca cimpanzeul !

    RăspundețiȘtergere
  8. Buey, eu prepun ca premiul "Cupa de chele", pentru primul care comenteaza pe numarul diavolului, sa fie conferit prin redistribuire !
    Oricum, eu am un chicior de miel la primavara si doua peste fripte, asa ca va las voua cupa din chele !
    Eu sunt si superstitios, azi e vineri, ieri a fost in 13...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Taci ş-ascultâ: Ti faci frati cu dracu pînâ treci lacu!

      Ștergere
  9. Băă, a dreacului sînteţ!!! Ci bandiţ, ci talhari, oalieu!!! Uai nici nu ştiu pi undi am postat ultima oarâ. Îmi aduc aninti câ parcâ-i dudusîm o muiuţâ lu PMT, da ni-o fraierit Admin-asta ie!

    RăspundețiȘtergere
  10. Taci şî fii cu ochianili pi aparati!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PiMiTi, la cicisutidimii tât i-o am luat-o în mînâ. Atunci m-am batut cu Maimuţa la o lungimi di coadâ...da am cîştigat iarâ, ci cîştigasîm şî-n varâ!

      Ștergere
  11. NB la ZOO + NOO !
    Si spor la vanatoarea celor 666 666 !
    La Multi Ani MH si spre milion, in pas alergator !

    RăspundețiȘtergere
  12. Gata am cîştigat iarâ!!!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Olieu, iar am cîştigat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      MARILI PREMIU, CUPA DIN CHIELI FACUTÂ CU OGHIELI!!!!

      Ștergere
  13. Băăă, rapănoşîlor v-aţ culcat ai? Las câ ieu ieu legătura cu Stapînu Inelilor sâ vâ futâ oleacâ. O sî videţ voi pi dracu mîni...

    RăspundețiȘtergere
  14. NB la ZOO + 9! Czare, buey ia aminte la oua!!! Amindoua!!!

    RăspundețiȘtergere
  15. Buna dimineata si pace voua celor de la Noo.
    Celor de la Zoo multa vigoare si putere-n cele slabe.
    Ba, io zic sa nu mai asteptam penzii,salarii si crestere economica, da-le dreak, mergem la vot in fiecare luna.Doar avem bani garla.Sa votam pana iese PDL-ul in castig, altfel pula liniste,pula pace intre dobitoace.
    Muey PMT, mai e loc la stabiliment, ca io ma inscriu pe viata?!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. P.S.
      Traiti bine?
      Traim o pula.

      Ștergere
    2. Neatza!
      Excelenta, ai punctat de 10+!
      IMPORTANT DE RETINUT:
      =====================
      Cupa de Aur (decernata in cazurile de "numaratoare" aniversara, speciala), acum la PUNCTAREA celor 666 666 VIZUALIZARI, se acorda aceluiasi ATENT si PASIONAT sustinator al Blogului, care a castigat si Cupa celor 500 000. Urmas al lui Stefan cel Mare, Felicitari! Decernarea, sarbatorirea cum se cuvine, la primavara, cu voia domniilor voastre! Semneaza, Admin.

      Ștergere
  16. Neaţa bunâ la tată lumea di la ZOO + 9! Mulţămesc domnului Burcu cari ari rabdari tari multâ cu noi şî cari ni suportâ tăti prostiili pi cari li zîcim noi pe-aicia. Din pacati, iarâ n-am avut adversar şî iarâ am cîştigat o cupâ di chieli, da ieu, băiet altruist m-am gîndit sâ i-o dau lu Cezărel ca sâ nu fii trist saracu di iel.
    Amu mâ scuzaţ oleacâ, da mă duc sâ beu o cafe, câ m-o pus nicuratu asarâ sâ beu nişti beri "no name", dupâ ci bausîm nişti rachiu di meri şî fumasîm aproapi un pachet di ţîgări mentolati şî-amu sîmt cum prapuru di la stomag faci ca liftu cin urcâ sî coboarâ...
    Hai vă pup pi tăţ şî ni auzîm mai tîrzîu, dupâ ci ies din convalescenţa aiasta.
    "Cu Dumnezău înainti şî cu dracu în coadâ"!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Danila P,
      Te salut, iti multumesc pentru cuvintele frumoase, iar cu privire la DONAREA cupei, iti voi respecta eventuala dorinta, dar...
      Habar nu ai, nici nu sti ce pierzi!

      Ștergere
    2. Bini domnu Burcu, dacâ zîci neatali câ-i di bini, atunci nu i-o mai dau lu Cezărel! ...Stau cîtiodatâ şî mă-ntreb cum boala ne-am întîlnit/adunat tăţ aicia, cii mai buni dintri cei buni şî cii mai nebuni dintri nebuni? Blogu ista n-o sâ moarî câ nu poati cu atîţa "iluminaţ" la minti! Da, vorba bunicâ-mi saraca-Dumnezău s-o ierti- undi îi minti multâ îi şî prostii pi măsurâ".

      Ștergere
    3. Bre Danila - s-o iei la mansarda la matale!! Cand mi-o faci cadau cand nu mi-o mai faci!!

      Ștergere
    4. Anonim14 decembrie 2012, 00:23
      Bre DANILA dupe cum vaz eu -tu ai castigat fix lula...! Esti excroc..sentimental ??!!

      Gata am cîştigat iarâ!!!!!

      Răspundeţi
      Răspunsuri

      Anonim14 decembrie 2012, 00:25
      Olieu, iar am cîştigat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      MARILI PREMIU, CUP

      Ștergere
  17. URBAN sa suga -ULA
    Ion Predescu de la CCR aruncă bomba: Redistribuirea candidaților ar fi neconstituțională
    Crişan Andreescu / 13 Dec 2012 23:51 Salveaza PDFPrintEmail10 comentarii1616 accesari
    Ion Predescu, unul dintre cei nouă judecători ai Curții Constituționale susține că redistribuirea mandatelor de candidați în urma alegerilor de duminică ar putea fi neconstituțională, potrivit Jurnalului Național.

    „Nu este în regulă să avem 600 de parlamentari! În Franța este un senator la 200.000 de locuitori și un deputat la 100.000 de locuitori. Noi vom avea un senator la 70 de mii de locuitori și un deputat la 50 de mii de locuitori. Nu se poate! Județul Dolj ar fi trebuit să fie reprezentat de 15 parlamentari, dar vor fi 20! Deși toate partidele au agreat ideea cu redistribuirea, aceasta ar putea fi invalidată ca neconstituțională, fiind o procedură peste și în afara votului!”, a declarat Ion Predescu pentru Jurnalul Naţional. Sniper one

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Povesti!
      Ion Predescu a retractat TOTUL, in DIRECT, la Romania Tv!
      L-a facut tembel pe ziaristul cu care a discutat... "discutii", si care ii PROMISESE solemn sa nu publice NIMIC, deocamdata! Intelegerea se vede ca nu a fost respectata, iar Judecatorul Predescu ca URMARE, a retractat orice discutie avuta cu acesta. PACAT. Am spus si repet: tembelismul si jigodismul unor asa zisi oameni de presa, este la MULTA vedere!

      Ștergere
    2. Apropo!
      Preferabil ar fi sa citesti si sa iei AMINTE la COMUNICATUL CCR. Este mai mult decat lamuritor din ce parte si mai ales, INCOTRO va bate vantul, daca se va IMPUNE (cere) aceasta de catre... Maria sa Stapanul. Buey, Elena Udrea nu vorbeste de capuletele ei! Ea intotdeauna, este foarte bine informata!

      Ștergere
    3. Tembelsmul si jigidismul i se atribuie lui Predescu care a declarat ceea ce a declarat ziaristului si apoi a retractat. Faptul ca ziaristul i-a promis sa nu spuna sau sa nu divulge punctul sau de vedere, nu exclude si nu neaga xceea ce a afirmat domnul Predescu. Decio jigodia e Predescu care face declaratii pe sub mana, itaratand lumea , dand ziaristilor dornici de senezational declaratii fie iresponsabile, fie neoficiale. Asa ca nene Vasile, nu ziaristul e tembelul ci Predescu si nu e prima oara cand da dovada tembelismului sau. Tii minte cand declara ca minuta aceea cu referendumul este ilegala, pentru ca apoi sa o intoarca ? Atunci cine a fost tembel?

      Ștergere
  18. Băi băieţ, io stau şî mă întreb di ci cîcaţî iştia di la CCR nu ş-o pus întrebărili istea înainti di alegeri şî nu amu dupâ ieli? Ci gîtu mamii lor di putori îs iei? Ci giudicâ iştia cîn az zîc una şă mîni zîc alta? Acolu la CCRu ista îi o adunăturâ di prostani şî hoţ. Na, iaca câ m-am inervat, câ ni-am adus aminti cum cela cu ochelari ca fundu sticlilor di sifon di pi vremuri, ie şî leafâ şî pensie. Gîtu mamii lor!!!

    RăspundețiȘtergere
  19. Cui pusca calului in varful dealului s-a REDISTRIBUIT cupa de chele de pula ?
    Aia-i cu ghinion diavolesc, ca-i pe numarul lu' scaraotzki !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PMT, ai pierdut la mustata!
      Castigatorul este unul si acelasi cu aniversarea celor 500 000.
      Danila P, numele sau de scena, un brav urmas al lui Stefan Voda!

      Ștergere
    2. Oăi omuli dorâ ţ-am zîs asarâ sâ stai cu ochii pi aparatili di zbor!

      Ștergere
    3. Ba n-am pierdut nimic ! Premiul pentru 666 666 a fost inventat de mine ! Asea ca, pe cupa de chele de pula sa se inscrie "Cupa PMT" !
      Deci am castigat !
      Nu era frumos sa ma bag la "lupta" tocmai eu, asa ca m-am retras la 666 650 !

      Stiu cine a castigat la 5 sute ! Eram p-aci ! Iar despre sfertu' de milion am si dat un remembar !

      Ce dreaq Bassilos, inca nu m-am fleoscait de tot !

      Insa, daca omul a fost fer-plei si a renuntat la premiu, eo zic sa-l redistribui fro unui amarat, care tot sta cu muia cascata p-aciulea ca sa ciuguleasca cate ceva !

      Ca tot e la moda REDISTRIBUIREA in tara lu' Dorele !

      Ștergere
  20. Măi băieţ, vreu sâ vă zîc câ şî la 250000, tăt ieu am cîştigat. Cii drept mai greu, câ atuncea l-am avut contracanditat pi Cezărel maimuţel şî sî ţîne ista di mini ca scaiu di oai...

    RăspundețiȘtergere
  21. Oleu ci-mi forfotesc borhăielili şî-mi vini sâ dau la răţî. Tui ciara mamii lui di rachiu cu beri şî cu ţîgări mentolati! M-o pus dracu asarî sâ mă duc să-ni ieu ţîgări c-am ramas farâ tiutiun la lule şî n-am găsît la Universal dicât di istea mentolati. Şî m-o mai pus nicuratu-câ parcâ ştie c-o sâ trag lozu cu 66....sâ mă opresc şî pi la un megieş cari m-o cinstit c-o beri. Ş-aceia ni-o pus capacu...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce faci Danila, tot la mosie sau te-ai tras la capetal? Ce face fata ?

      Ștergere
  22. KAKATII REDISTRIBUITI Trebuie sa fie RASCHETATI din parlament!! Slinder

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Inclusiv surplusul de cacati ce excede celor 300 de locuri, asa cum a fost vointa poporului, in 2009 !
      Din cate imi aduc aminte, la referendumul de atunci au fost fro 10 milioane la urne !!!

      AUT ! EJECT !

      Ștergere
    2. Pese: din pacate, este imposibil, iar circaraia in Parlament va ajunge la cote fara precedent !

      Sa vezi de acusica cum se vor "gratula" cu texte de genul "ciocul mic, redistribuitule", sau "la balcon cu tine" !

      Intreaga tara este cuprinsa de o circaraie generalizata: unii cu parlamentul neconstitutional, altii cu clocotul viitorului guvern, ceilalti cu acapararea puterii locale, CeCeReul cu rateuri de la o ora la alta, etc !

      Circ !

      Lasa relansarea economica mai pe la vara, ca acusica nu-i timp de glume !

      Ștergere
  23. Ghini oăi Tibicâ, dacâ zîci tu, aşa sâ fii, numa cu o condiţii: S-o îpărţîm la tăţ. Şî ca sî videţ cît îs di altruist, propun ca capu di la cupa di chieli, câ-i mai gras şî mai gustos sâ i-l dăm lu Cezar Maimucu, iar restu proporţional cilorlalţ. Nie cî-s mai modest di feliu nieu, lasţ-îmi partea ceea mai di la cotor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eo zâc ca partia di la cotor sî i-o dam lu' Curdilieu, sî roada la ie ca la curechiu' nemurat, pana-i sar masalilii !

      Ștergere
    2. Taci bre omuli!!!Nu-l pomini câ ista-i ca "ducâ-s-ar pi pustii"! Vrei sâ atragi vriun blestem asupra noastrâ?

      Ștergere
  24. Bai Ciumegilor - daca ati castigat-o stati si roadeti in pula mea toata iarna ! Sa va ajungaa !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ptiu dracii ! Stuchi-ti-ar mâtâlii !

      Ștergere
    2. Tibicâ, bre omuli ci ţ-am zîs ieu? Ai vazut? Amu chiamâ un sobor di pochi sâ facâ exorcizarea di cuviinţâ şî trebuinţâ.

      Ștergere
  25. Bre oamini buni ci ni-or saracit iştia di 23 di ani...Tătâ noaptea trec camioanili cu buşteni di lemn sî numa calitatea întîi. Licitaţîile pintru tăieri or fost dati unor austrieci, cari tai fărâ nilâ, tăt, tăt. Or belit iştia tăti padurili di-or ramas numa cioatili. Aici la Bucovina, Fluturili cap di mort-cari ari şî 4 procesî penali pi rol şî spurcăciunea ceia di Pimen, or pus mînâ di la mînâ ca sâ nu mai ramînâ ninica. Vai di noi. Tăţ copchii or plecat prin ţări străini, iar iştia întri 45 şî 60 di ani stau tătâ zîulica la bodegâ şî-ş beu agiutoru social...Cini mai lucreazâ pi ici pi colea îs la Stat, câ privaţî or dat faliment dimult...Agricultura-i la pamânt şî îi di subzîstenţâ, merili şî barabulili zac pi marginea drumurilor şî nu li cumpârâ nimini...Asta-i treaba. Greu ş-o sâ fii şî mai şî...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa e, asa e !
      Am fost asta vara prin Pasul Ciumarna, dinspre Campulung spre Sucevita si m-am crucit !
      Dispar padurile, de la an la an, de parca ar fi fost parjol !

      Ștergere
  26. Dan Diaconescu a declarat că că partidul său îl va propune la consultările cu şeful statului pe liderul PSD, Victor Ponta, pentru funcţia de premier, pentru că acesta a fost ales de către electorat. Însă numai în cazul în care partidul pe care îl conduce va fi invitat la consultări.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oăi bădii, da pi Elodia n-o cheamâ la consultaţîi? Câ bini zîce cini zîce, câ românu îi ca magariu. Di nu-l struneşti tăt timpu, o ie pi arăturâ, pi lîngâ drum. Păi tui ceapa mă-sî di treabâ, alţî cum boala pot şî noi nu? Uitaţî-vâ la polonej, la cehi şî slovaci, la unguri! Ci ceia au 2 părechi di coai, ori şăfii lor furâ oleacâ mai puţîn ca ai noştri? Amu ca sâ revin şî puteţ sâ mă faultaţ di-oi grăşî-iertati-mi fii pacatili celi multi: tătâ treba serioasâ di-a lungu timpului la noi, n-o fost facutâ dicît cîn o condus unu a dracu. Tăti progresîli s-or facut numa pi timpurili lu Cuza, CarolI, Ferdinand, Antonescu şî di ci sî nu recunoştim cinstit câ şî pi vremea lu Ceuşăscu. Dacâ pulili celea di ni-or condus dupâ 89 s-ar fi gîndit cu adivarat la ţărişoara aiasta, ar fi pastrat ci-i bun din industrii şî agriculturâ ş-ar fi schibat ci-i prost. Da nu, prostalanii şî hoţî or distrus tăt, tăt, fărâ sî ţînâ sama că fiecare românaş o participat şî iel cum o putut la dezvolarea aceste ţărişoare. Sâ-i bag în chizda mamii lor!!! Na, câ m-am mai răcorit oleacâ şî parcâ ni-or mai trecut şî spasmili abdominali! Mă duc sâ beu un rachiu în cinstea voastrâ! Îi bun câ-i di meri ş-or fost coapti ş-o işît din prima pisti 45 di gradi

      Ștergere
    2. Prepeleac, ai grija sa nu te-mbeti! Mai ]ndoaie-o si tu cu zapada ca tot ai din belsug pe ogor.

      Ștergere
  27. EXTRAS din COMUNICATUL SCMD:

    ".....( bla-bla)

    Din datele noastre, se fac presiuni si interne si externe pentru numirea lui Gabriel Oprea la conducerea MApN si cooptarea, deloc necesara, a UDMR la guvernare."

    Horror et Paria, Hae Sictiris !
    ====================================

    Explicatii necesare:
    1. Ponta si USL mai simt cate o adiere de durere exact in varful pulii, de grija SCMD !
    2. Dottore s-a si sters deja la cur, cu toate exemplarele "Contractului social" incheiat, inainte de alegeri !
    3. Izmanarul cica nici nu mai poate dormi noaptea din cauza SCMDului, care se "opune" la desemnarea lui la Ministerul Dezbinarii Nationale !

    Imi spune filingul ca SCMDeul a intrad deja in insolventa si faliment galopant !

    Dumnezeu sa-l ierte si hodineasca-se in pace !
    De morti, numai de bine !


    RăspundețiȘtergere
  28. Hai sariti cu cotizatiile pe 2 ani...ca va da pensie neghiobilor!!

    RăspundețiȘtergere
  29. Din marile realizari ale guvernarii ponto-criniste, de pana acum:
    -muie la greu la referendum
    -privatizarea de succes a Oltchimului
    -parlament neconstitutional

    Alea mici-mici-micutze, nu se mai pune, ca incurca !

    La cat mai multe si mai marete , iubit partid !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. To be continued...

      Ștergere
    2. Sigur continued !
      Deja se intrezaresc, la capatul tunelului, ca niste luminite !

      Ștergere
  30. SUGI PULA PEDELIST IMPUTIT!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muey Mucus Cezarus tristus, eu PDL-ist? Eu anarhist.

      Ștergere
    2. Sa ti-o suga ma-ta, ca eu am ce suge ! Maimutoiule !
      Iar daca nu-ti ajunge la falusul de pe statuie, ca sa-ti dea buze, sa-i pui un scaun, de max 60 de cm inaltime, ca sa nu-ti derapeze in coaie si sa-ti ramana spanzurata cu pula-n gura !

      Ștergere
  31. Umbla Oprea cu o lumanare in mana , sa ne repereze onoarea !

    RăspundețiȘtergere
  32. KAKATII REDISTRIBUITI SA FIE RASCHETATI DIN PARLAMENT!! ASTA_I VOINTA POPORULUI!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Profesorul Stanomir a precizat că instanţa constituţională ar putea declara neconstituţională partea din lege care se referă la redistribuire. “Efectul ar fi înlăturarea din Parlament a celor care şi-au dobândit mandatul prin redistribuire. Pe de altă parte chiar dacă eliminăm redistribuirea numărul parlamentarilor tot depăşeşte 300. Deci să ne spună Curtea Constituţională unde să ne oprim! Eu cred că trebuiau să se oprească la 469”, ne-a declarat profesorul Stanomir.



      Ștergere
  33. @Vasile, o8:35.

    Nea Vasile: vezi, vezi!!!!
    Le dai apă la moară?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ne da muie la buze, ba prostescule !
      Te-ai speriat ? "Le dai" sa-i spui lu ma-ta ! Cine sparcul meu de putza te crezi, de-i dai tu, sfaturi barbatesti lu "Nea Vasile" ?
      Te-n pizda ma-ti de constipat, buey cotreanta dreacului !

      Daca-mi dau izmenele jos de pe cur si-ti fut doua peste muie cu ele, ai sa te speli pe dinti cu prosopul !

      Ștergere
    2. Băă, nu fi vulgar!
      Habar n-ai cu cine te pui!Stiam că cei de la NOO sunt nebuni nu și nesimțiți.In fond, ce PL MNEU te bagi tu intr-o discutie dintre mine si Nea Vasile cel Mare?Hai, ia d-aci, vaz ca-ti lipseste.Niste „buze”, fara numar, fara numar..

      Ștergere
  34. VOI VA DATI SEAMA CA SINGURII CARE AU AVUT DE SUFERIT CU ADEVARAT DE PE URMA CRIZEI FINANCIARE AU FOST PENSIONARI MILITARI?
    BUGETARII AU AVUT DE SUFERIT DOAR 6 LUNI MINUS 25%.
    PE CAND MILITARII DEJA DE UN AN SUFERA TAIERI DE PESTE 25%-30%-40%

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. BOULE!
      Esti un mare bou, dar nu faci parte din Zoo.
      Pentru tine doi ani inseamna 6 luni??BOULE!
      Cand s-au taiat salariile la bugetari si cand au revenit?Io stiu ca inca nu au revenit la nivelul celor din 2010.Mare bou esti!Chiar meriti amputarea facuta de boc(boc=căcat in lb. turcă). Nici muyie nu meriti!

      Ștergere
    2. Cat p-aci sa ma iau si de tine, insa te-a scapat boc, care in limba turca= cacat !

      Ștergere
    3. PMT-ul pulii mele...16:53!
      Pai tot de mine te-ai luat si mai sus!
      Mai ia niste „buze”!Mai vezi tu palinca de la mine, PULA!!!

      Ștergere
  35. Băi băitanilor, ia videţ voi aicişa cum îi futeţ pi primarii di vă fut banuţu şî ăia vă dau mosorelu în braţî:
    http://www.youtube.com/watch?v=1JdYpsnDlhM
    http://www.youtube.com/watch?v=WsHoh_BD8P0
    http://www.youtube.com/watch?v=6U6yQESTtJo
    Asta ar trebui sâ aibâ pulili aste di primari!!! Ieftin şî eficient!!!
    Îm fac şî io pt tractori una la anu!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ori asta:
      http://www.youtube.com/watch?v=f09IvZ8Qh2M

      Ștergere
    2. Bini domnu Burcu, dacâ zîci neatali câ-i di bini, atunci nu i-o mai dau lu Cezărel! ...Stau cîtiodatâ şî mă-ntreb cum boala ne-am întîlnit/adunat tăţ aicia, cii mai buni dintri cei buni şî cii mai nebuni dintri nebuni? Blogu ista n-o sâ moarî câ nu poati cu atîţa "iluminaţ" la minti! Da, vorba bunicâ-mi saraca-Dumnezău s-o ierti- undi îi minti multâ îi şî prostii pi măsurâ".


      CEZAR14 decembrie 2012, 15:30
      Bre Danila - s-o iei la mansarda la matale!! Cand mi-o faci cadau cand nu mi-o mai faci!!

      Ştergere

      CEZAR14 decembrie 2012, 18:48
      Anonim14 decembrie 2012, 00:23
      Bre DANILA dupe cum vaz eu -tu ai castigat fix lula...! Esti excroc..sentimental ??!!

      Gata am cîştigat iarâ!!!!!

      Răspundeţi
      Răspunsuri

      Anonim14 decembrie 2012, 00:25
      Olieu, iar am cîştigat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
      MARILI PREMIU, CUP

      Ştergere

      Ștergere
    3. Is TRUCAJE bai NARODULE ! LOPATA-I SFANTA!!Slinder

      Ștergere
    4. Tu ca infanterist si "singurul militar" din armata romana poti crede ce vrei, dar noi MaiMucea credem ca in tartacuta aia a ta egzita multe pasarele...

      Ștergere
  36. Bre DANILA - lasa ba nu pune la suflet ! Te-a mangaiat pi crestet ba!
    Problema-i - ai inceput sa rontai din prmiu bai??! Sniper one

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Oai ci onorari pi capu nieu! Tocma domnu Cezar sâ mâ bagi in samâ!!! Bădie Cezărel io am renunţat la iel. Am renunţat pentru neta, da amu gusturili nu sâ pot disputa. Începe-l şî mata di undi oi apuca, da n-o sâ-ţ dai sama dicît dupâ ci-l vei gusta!

      Ștergere
    2. Bre DANILA - tu umblii cu fofarlica ase cum umblai pe vremuri cu ..calul intre picere sa-l impresionezi pi Necuratul ! Sau nu mai ai tinere di minte ?? Doamni feri ..ca va apuca ase ..din senin ca si pi Adminu , care cica audi voci care-i canta Traviata in urechia stanga !
      Pai nu zisasi matali colea mai sus ca daca-i buna si di calitate o rontai matali singur singurel??

      Ștergere
  37. Hai uăi ci faciţ? Porniţ motoarăli!

    RăspundețiȘtergere
  38. Antonescu: Legea electorală a fost declarată constituţională,
    Curtea Constituţională nu decide asupra parlamentarelor.
    ===============================================
    Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, vineri, la Alexandria, că Legea electorală pe care s-au organizat alegerile parlamentare a fost declarată constituţională de către Curtea Constituţională, iar judecătorii nu au atribuţii în a decide asupra alegerilor, indiferent de efectele apărute.

    Antonescu a fost întrebat cum vede reacţia Curţii Constituţionale cu privire la Legea pe care au fost organizate alegerile parlamentare din 9 decembrie, în raport cu legea uninominalului pur.

    "Remarc numai că se adaugă încă o serie de contradicţii în filosofia Curţii Constituţionale în această componentă. Fiind vorba de un punct de vedere al Curţii, un punct de vedere aici extrem de modest al lor personal, lucrurile nu au semnificaţii şi consecinţe politice", a precizat Antonescu.

    La rândul său, secretarul general al PSD Liviu Dragnea a precizat că judecătorii Curţii Constituţionale nu au atributul de a se pronunţa asupra mandatelor de parlamentari rezultate din srutinul din 9 decembrie.

    El a precizat că există o mare problemă în ceea ce priveşte mandatele alocate suplimentar, în cazul cărora nu se pot organiza alegeri parţiale, dar şi în ceea ce priveşte modul în care poate fi explicat alegătorilor existenţa a doi parlamentari în acelaşi colegiu electoral.

    Ulterior, Antonescu a intervenit pentru a preciza că inclusiv Curtea Constituţională a declarat conformitate cu Legea fundamentală actuala lege electorală. "Mecanismul e simplu, ai o lege electorală pe baza căreia se desfăşoară alegerile. Această lege dacă este suspectă de a fi neconstituţională – ea, legea este atacată la Curte, Curtea se pronunţă. Asupra acestei legi Curtea s-a pronunţat, aceeaşi Curte. Bineînţeles, legea putea fi citită şi evaluată în toate consecinţele ei, noi am vorbit încă înainte de alegeri că posibil rămânând această lege, împotriva voinţei noastre politice, să se întâmple ce s-a întâmplat. Deci legea a fost declarată constituţională, iar dacă legea este constituţională, Curtea nu mai are nimic de spus după aceea, conform Constituţiei. BEC este cel care apreciază dacă alegerile s-au desfăşurat cu respectarea legii", a susţinut preşedintele PNL.

    CC aminteşte, într-un comunicat de joi, argumentele pentru care, în luna iunie, a declarat neconstituţională legea uninominalului pur, ce prevedea ca la numărul de mandate stabilite pe baza normei de reprezentare să se ţină cont de ponderea unei minorităţi, respectiv comunităţi româneşti în judeţ.

    "Ca urmare a comentariilor apărute în mass-media cu privire la modalitatea de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor Legii nr. 35 ∕ 2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, a Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali", Curtea Constituţională (CC) aminteşte argumentele respingerii legii uninominalului pur, propusă de USL.

    RăspundețiȘtergere
  39. Buna dimineata si pace voua, Zoo si Noo!
    Nici nu apucai sa dau binete ca fu musai sa-i dau lui tov.PMT niste „ buze dulci” ca intrase in sevraj, bietul.
    In rest, numai bine, o zi faina tuturor!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si pe unde la-i fericit cu buzele tale care zici ca-s ..dulci??? Gogomane!!

      Ștergere
  40. Buna dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, Gata!
      E mortzi totzi tontzii!

      Ștergere
    2. N u e mortzi ba ..e numai inghetati , mai putin IO b!Slinder

      Ștergere
    3. Ahaaa....
      Se tupilara pe sub fustele babilor!
      Ai dreak de bosorogi, cum trag la caldurica!

      Ștergere
    4. Daaa , dar cu limba ce crezi ca fac....?!!

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri