Plimbare cu ghinion! Augustin Zegrean a alunecat si a cazut pe gheata, la intrarea in Parcul Herastrau: presedintele Curtii Constitutionale a fost internat intr-un spital din Bucuresti.
“Deja unii se bucura”, e opinia lui.
“Sunt internat in spital, in Bucuresti. Am fractura de col femural. Am alunecat si am cazut”, a declarat Augustin Zegrean, care nu a dorit insa sa dezvaluie unitatea spitaliceasca:
“Nu vreau sa spun unde sunt internat ca vin (jurnalistii – n.r.) peste mine. Deja unii se bucura”
Augustin Zegrean a fost, in fruntea Curtii Constitutionale, un personaj-cheie in revenirea presedintelui suspendat Traian Basescu la Palatul Cotroceni, dupa ce referendumul a fost invalidat, in ciuda votului popular zdrobitor. “Ce trebuie sa intelegeti si dumneavoastra si toata tara asta: nu noi am stabilit rezultatul referendumului, noi am primit rezultatul de la BEC, noi nu avem nici macar calitatea de a-l stabili. Noi am stabilit ca referendumul s-a desfasurat corect si am confirmat rezultatul. Deci, nu am stabilit noi rezultatul. Puteam noi sa numaram voturile? Nu noi am stabilit rezultatul referendumului, rezultatul comunicat de BEC a fost de 46,24%”, a tot repetat atunci Zegrean, referindu-se la prezenta alegatorilor la urne, sub pragul de 50% plus unul necesar pentru validare.
“Romania are premier, pentru ca a fost investit de Parlament si nu are presedinte, pentru ca presedintele a fost izgonit de alegatori. Romania nu are presedinte. Are un fel de guvernator, care coabiteaza cu Zegrean“, spunea prin septembrie cel care a ramas, prin revenirea lui Basescu in functie, fara scaun la Cotroceni – Crin Antonescu.
Sursa;
Certificat de handicap cu INCAPACITATE DE MUNCĂ şi venituri de 300 de milioane lei vechi pentru Augustin Zegrean, preşedintele Curţii Constiţionale
26 Aug 2012
Augustin Zegrean, presedintele Curtii Constitionale, ridica lunar aproximativ 300 de milioane de lei. Prin mai multe artificii. Este posesorul unui certificat de handicap permanent, nerevizuibil. Astfel, in timp ce alte persoane sunt obligate, anual, sa treaca prin tot felul de comisiii pentru a li se reinnoi certificatul de handicap, Augustin Zegrean "si-a tras' unul special pe masura unui presedinte al Curtii Constitutionale.
Apoi, pe seama acestui certificat de handicap cu incapacitate de munca, in care se precizeazaca are nevoie de "suport psiho-afectiv, Zegrean se pensioneaza cu zece ani mai devreme. Si cand pensionarilor li se ciunteau veniturile, Zegrean mai adauga la pensia de vreo 15 milioane lei vechi inca una, pensia de serviciu, ajungand la peste 100 milioane lei vechi. Dar veniturile lui Zegream nu se limiteaza la pensii. La aceasta se mai adauga si salariul de la Curtea Constitionala, plus venituri ca actionar la mai multe societati, in buzunarul lui Augustin Zegrean intrand lunar aproape
300 milioane de lei vechi .
Aseara la emisiunea "Sinteza zilei, Alexandru Atanasiu, fost ministru al muncii, a precizat ca handicapul de gradul II de invaliditate, in care se incadreaza presedintele Augustin Zegrean, il exclude de la exercitarea de activitati. Si, evident, in aceste conditii se pune intrebarea daca Augustin Zegream mai poate fi presedinte al Curtii Constitionale.
Sursa:
=====================================
===========================
============
UPDATE
Augustin Zegrean, operat la Elias. Ce implicații poate avea pentru CC
Preşedintele CCR, Augustin Zegrean, este operat la Spitalul Elias în urma fracturii de col femural care a suferit-o după căzătura, de luni seara, la intrarea în Parcul Herăstrău. Disponibilizarea lui Zegrean pentru o perioadă lungă necesară recuperării poate duce la o blocare a cazurilor care trebuie rezolvate de Curte.
Iniţial, Augustin Zegrean a fost internat la Spitalul Universitar, după ce acesta alesese inițial o clinică privată, dar s-a decis până la urmă ca operaţia să fie făcută la Spitalul Elias. În cursul zilei de marţi, medicii au efectuat o serie de investigaţii premergătoare operaţiei.
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, a fost internat într-un spital din Bucureşti, cu fractură de col femural, după ce a căzut pe gheaţă, la intrarea în Parcul Herăstrău.
O operaţie de fractură de col femural imobilizează pacientul mult timp la pat, ulterior fiind nevoie de o perioadă de recuperare.
În aceste condiții, absența președintelui Zegrean poate duce la blocarea cazurilor care se află pe masa judecătorilor. Este știut faptul că Băsescu și fosta putere beneficiază de aportul a cinci judecători la Curte, iar în absența lui Zegrea este lesne de înțeles că se va ajunge la voturi de patru la patru.
Deciziile Curții Constituționale se iau cu majoritate de voturi.
Sursa:
=================================================
=============================
================
No,bună dimineața!
RăspundețiȘtergerePe la noi se spune că „ Dumnezeu nu bate cu bota,ci bate cu parul”.
P.S. Curleoane, ia aminte!
... se confirma ca e handicapat: nu mai vede nici pe unde calca! Si cand te gandesti ca asta isi da cu parerea pe chestii ff importante...
RăspundețiȘtergereSa stea la pat si sa plece acasa cand o vedea sula lui PMT! (adica niciodata, ca PMT are doar muie...)
Uai, da de ce esti rau !
ȘtergereAm si putza, numa' ca-i mica a dreaq si nu prea am ce sa fac cu ea !
Da am sigur !
Pese: nici macar pentru pisat nu-i buna ! Juma se duce pe izmene si juma pe mana ! Asa-i de mica ! Da am sigur, o simt eo ca-i acolea !
ȘtergereMuey,am banauit IO.Nu degeaba ti-am spus, cu aproape un an in urma,Tibica-putza-mica!Ia cauta in arhiva,colo prin luna lui ciresar.
ȘtergereNu cat ca stiu !
ȘtergereUai, acusica ne-o cazut fisa ca niatali esti nasu' meu !
Saru-mana nasule !
Eote buey, certificatul meu de botez : "Tibica putza mica 4 iunie 2012, 12:58"
Neata la zoo si la 9! Cezare nu vrai cu PMT sa faci o mooiutza pe din doua?
RăspundețiȘtergereMuey, PMT s-a înhăitat cu AA, Curuldeleu din Bartolomeu.
ȘtergereBuey ! O zi buna- Ii buna o pula ! Doby !
RăspundețiȘtergereZdrentean o cazut pe gheata, de era sa crape si voi, in loc sa va bucurati, vorbiti prostii rusinoase !
Uai acestia, daca l-o gabuit care dintre voi prin ce spital l-or internat, sa-mi zica si mie, ca musai vreau sa-i fac o vizita !
RăspundețiȘtergereSa-i dau o muie pana-i revine vederea la normal !
La Militar Central nu-i, ca am sunat eo pe un pretin de acolea si mi-a zis ca sigur nu i-a adus hoitul acolea !
Pun pariu ca nu crapa asta! La peste 18000 mii salariu/luna (!!!), plus penzia de handicapat, nici sa crapi nu-ti mai vine !
RăspundețiȘtergereNumai un popor de handicapati, hoti, betivani, puturosi si plin de tigani borati, putea sa aiba in fruntea Curtii Prostitutionale UN HANDICAPAT, cu acte in toata regula ! Nerevizuibil ! Pe viata !
RăspundețiȘtergereTara lu' Dorele !
De fapt, un handicap si mai mare, insa fara acte, avem si-n fruntea-fruntilor !
Dea draq, numa KIORI !
Buna dimineata stimati pacienti si dragi... animale!
RăspundețiȘtergereLa 4coceni au dat cu sare?
Degringolada totala in sistemul medical, cu retetele electronice !
RăspundețiȘtergereNumai in Rromanica se putea intampla !
Eote asa mori cu sistemul in brate !
Tara lu' Dorele, plina de incompetenti prostani !
Bosorogii se calca in picioare ca sa-si schimbe permisele de conducere, ca sa scape de vizita medicala !
RăspundețiȘtergereIar AUTORITATILE se uita pasive cum se fenteaza sistemul !
Dupa aia ne miram de ce soselele is pline de handicapati, care omoara fara numar-fara numar !
Buey, ia sa trag o fuga pana la centrul militar, sa vad care mai e stadiul cu legitimatia mea !
RăspundețiȘtergereParca nu ma simt implinit fara legitimatia aia, parca am un gol in suflet !
Il rog pe domnul cu administratia sa ne puna o poza adevarata de-a lu' zdrentean ! Una de aia cand te priveste direct in ochi, cu ocheanele alea de zici ca-s capace de borcane cu bulion, de alea de 200 grame !
RăspundețiȘtergereCe dreaq nea Boziles ! Te stiu iexpert in poze !
Pune acolea poza, ca sa comentam si noi gospodareste !
Bei TPMitikule du-te si ia-ti mai bine legitimatia de membru al AGVPS, ca vad ca-ti place sa prinzi carnasul.
ȘtergereHop, hop, hop PMT sa ti-o dau la Cioc, Cioc, Cioc. Sniper one
ȘtergereE FURT DE ..IDENTITATE JEGOSULE !Sniper one/R
ȘtergereMooitza si-o sula-n koor lui Czar/Sniper one/R sub codita!
ȘtergereTe salut Tov. colonel sthanovist !!
ȘtergereUai acestia !
RăspundețiȘtergereCare aveti atractie catre stiintele istoriei, gasiti ceva mai nashpa pe pagina principala a sindicatului !
Unul Coja scrie despre holocaustul la rromanes sau cum au luat ceva muie ovreii !
Eote aciulea un pasaj interesant despre mentalitatea poporulu' rromanes:
"Unii, cei mai mulți, văd în citatul de mai sus o evaluare lucidă a defectelor neamului nostru românesc, propriu zis un blam la adresa noastră a românilor, un vot de neîncredere dat de spiritul occidental mentalității românești, stilului românesc de a trăi și acționa, vecin cu neseriozitatea, inconsistența, lipsa de principialitate, nepăsarea față de rigorile legii și ale disciplinei, ale ordinii! Și câte și mai câte nu încap sub umbrela acestui verdict: suntem un neam de oameni care luăm totul à la légère?!"
=================
Pe mine nu m-a impresionat profund ! Prea putina muie contextuala ! In esenta chintesentei sintetizatoare eu cred ca problemele au stat cu totul altfel ! Sigur s-a dat muie la greu !
Uai !
RăspundețiȘtergereNu ne-or terminat astia legitimatia !
Cica mai dureaza, ca-i greu al naibii !
Se vorbea pe la centru', pe la colturi, ca izmanarul va detasa, de la 1 februarie, 15 mii de specialisti din meapene, care sa rezolve problema legitimatiilor, pentru toata armata de rezerva, pana cel mai tarziu la 1 martie !
Inclusiv revizuirea celor inscrise gresit sau cu perioade lipsa !
Ne-or zis activii de la centru sa stau acasa, ca mi-o trimit ei la domiciliu !
O sa vina un curier de la ei sa mi-o dea, personal, in mana !
Pese: atentie ca la ora 12, pe RTV, o sa iasa sa dea un comunicat de presa contratorpilorul Tiberila Fratiu, prin care va clarifica chestia cu erga omnes in eliberarea legitimatiilor pentru rezervisti !
ȘtergereEste posibil ca la comunicat sa participe si ministrul apararii, domnul Dobritescu !
Dati pe RTV !
Doar la..morti se distribuie in prima etapa ! PMT esti in lista??!!
RăspundețiȘtergereCe, se dau si retro ? Parca ierea neconstitutional sa dai retroactiv !
ȘtergereSau a dat-o constitutionala curtea lu Zdrentean si Abhazia !
Buey, nu-s in lista, da' am bon de ordine !
ȘtergereDoamne feri !
Zici ca i s-a asezat o musca pe nas, sa se cace, asa se uita !
RăspundețiȘtergereCe privire de ng, ng, are ! El, de fapt, acusica se uita la usa de incendiu, care-i in lateral !
Cat despre capacitatile intelectuale in materie, m-am lamurit !
Sau mai bine spus m-a lamurit colega domnului cu certificat de handicapat, doamna Abhazia !
Ng, ng !
Prostanul o cazut in cur si s-o rupt "colul femural" ! Adica osul curului ! Vezi daca n-a luat suturi in cur, periodic, ca sa se antreneze ?
RăspundețiȘtergereDu-te buey boule acasa, la baba, ca te cata moartea ! te-o trasnit responsabilul cu oranduirea in rai ! Ori te-o palit scaraotki !
Debandada totala la militie !
RăspundețiȘtergereFutaiuri, chefuri, betii, vioale, crasme amenajate in postul de militie, spagi, incultura ca pe vremea morometilor ! Tot ce vrei !
S-a umplut militia de prostani !
Astia-s "oamenii legii", adeca "Autoritatilii" !
Dimineata erau in intersectie 8 ! Dadeau toti din maini ca ventilatorul de la hota !
I-a scos Igas la munca !
Tu-i in gura de "cap de creta" !
Iar in incinta pietii fiecare cum vrea pula lui ! Unul inca mai vindea petarde si artificii, ca cica vine anul nou pe stil vechi !
Pe astia nu-i mai vede "AUTORITATILII" !
Care Igas,bre?
ȘtergereHa,ha,ha...
ȘtergerePMT a ramas setat pe guvernoiu si ministrii lu boc-boculetu meu!
Alooo, buey PMT... scoala! S-a schimbat guvernu, a trecut si apocalipsa... tu ce dreak facusi? Ai pus-o pe pilot automat???
Buey, voi sunteti nebuni ? Nu-i Corneliu Igas ministru la militie ?
ȘtergereUnde dreaq vedeti voi ca s-a schimbat guvernarea !
De la atatea sarbatori i se trage!
ȘtergereSau de la atata tzopaiala hop-hop-cioc-cioc,sa i-o dam in bot!
Auzi bre dar de curvili care au tot fost violate cu aprobare , pana ce au ajuns ,,oameni mari " de la colonel in sus atat ia armata cat si in politie nu vorbeste nimeni??
RăspundețiȘtergereAuzi la hasta violata timp de peste un an de tot satul ( adica politie ,procurori si cine pizda masi! o mai fi dorind ! Si dupe ce s-a saturat pac cu sisu ca probabil ..n-a fost multumita !
IO ma tot intreb ce mama dreak facura aia de la 2,15?
ȘtergerePai nu raspund ei de „protectia cadrelor”?
Da, da ! Violata un an intreg !
ȘtergereEo cred ca numa prima oara o fo asa un fel de viol, dupe care i-o placut politistei asea de tare, incat a devenit futai planificat !
Vezi sa nu cred !
Aia o violara si ei!!
RăspundețiȘtergereApropo ! Vedeti prin marina americana sau prin armata - nu scapa una !
PMT s-a asezat la masa si crapa-n el (asa cum ii place sa spuna) pana se umfla ca un balon cu heliu.Buey, mai lasa si la potaie!Vezi sa nu uiti si de catelele alea lehuze!
RăspundețiȘtergereGrea viata duc muierile in sistemul militarizat.
RăspundețiȘtergereDaca nu se adapteaza si nu devin „barbate”, n-au nicio sansa.In plus, pentru a nu deveni tinta ironiilor, trebuie sa fie mereu cu un pas inainte la pregatirea profesionala.
Greu, DAR NU IMPOSIBIL.
Uai omule ! Pana acusica fro cativa ani, cand "filiera indirecta" era la moda, 78,92% dintre muierile care s-or facut din bucatarese si croitorese tau majore, or folosit pizdocul la greu ! Adica futai la curul gol !
ȘtergereAse s-o umplut armata de zdrente ! Pizda la greu !
Asta, in timp ce colegiile militare liceale au cate 25 de locuri pentru fete, iar academiile astea militare, inclusiv cea tehnica si Institutul de doctori militari "formeaza" pizdoace cu ghiotura !
Cea mai mare muie data armatei, chiar si mai mare decat avansarile de-a'mpulea ale izmanarului, a fost super-mega-muia data cu "chemarile in activitate" si "filiera indirecta "!
S-a umplut armata de idioti ng-ng si de curve, care inca mai confunda pusca cu polonicul si juramantul militar cu lindikul !
Poate reuseste domnul ministru Dobriteanu sa redea onoarea armatii, asa cum se lauda in interviul luat de castigatorul premiului pulitzer-nea Cashu ot Prazaria !
Eu ii doresc multe succesuri in fruntea ministerului !
Uai, sa nu-mi spuneti ca nici asta nu mai este ministru si ca iar traiesc in trecutul indepartat, pe vremea lu boc (boc= cacat in limba turca) !
ȘtergereStai linistit - tot Igas ii!!
ȘtergereNeaChascaval pune de seria a doua de INTERVIURI cu ne-o BAGI BA SAU BA!!!
Pai o femeie care intra in sistemul militarizat...si-o cauta cu propia-i mana!!!
RăspundețiȘtergereSe adapteaza nu-ti fa grija ! Asa bine se adapteaza ..ca stau pularaii care trag ca boii in jug- cu gura cascata si se uita cum se catara fomeile pe toate functiile mai caldute si mai bine platite !
Par Iczamplu:1989 Iarna 99,9 dintre fomei (unele dejababe cu peste 15ani la activ)raman fara fonctii ! Cauta-le acum si le gasesti in marea majoritate la pensie pe functii de colonel !!Doar bocciile au ramas pe lt.col!
Tre sa recunoastem - in politie mai merg fomei prin servicii speciale (antidrog ,.sri.etc ) In niciun caz la posturi de politie unde vor sa fie functionarese de la 9 la 15 !!
RăspundețiȘtergereImi aduc aminte de una care se dadea ..prostituata ! Au arestat-o handralaii ,i-au dat peste bot ,i-au dat jos textila sa nu se sifoneze ,i-au bagat degetul in scuze, cur fata nimic ! A obtinut tot probatoriu ! Asa da !
In armata insa SUNT O CALAMITATE!!!
Unde i-or bagat destul ?
ȘtergereIn scuze ?
Toti au bagat un singur deget, sau fiecare destul lui ?
Na, ca nu prea inteleg !
Cred ca la militie e mai complicat ! Ase cum ca sa insurubezi un bec, e nevoie de 5 militieni, cred ca la fel e si cu bagatul unui deget ! Trebo mai multi sa-l bage in curul cuiva !
Mai ales daca-i politianca !
Pese: in armata nu-s o "calamitate", ci pur si simplu stoarfe !
ȘtergereIntreab-o pe lupoaica cum si-o punea cand era juna !
Ii paraia curul ca pepenele de Dabuleni !
Da,muey!Sunt perfect de acord cu tine,apevistul pulii!
ȘtergereStiu si IO una care a „tras” cot la cot cu barbatii-singura femeie in echipa- pe o functie operativa..si nu an sau doi, ci aproape 30.Si inca mai traieste.
A ajuns General ? a ajuns ..de finante !!Ca contabil sef specialist in finante nu era suficient!! Romanika ce vrei!!
ȘtergerePENTRU PMT special -In CUR BA !!PE RAND !!Fiecare cu destul lui!!
ȘtergerePMT 14,32!
RăspundețiȘtergereI-ai tinut cumva lumanarea??
Asemenea afirmatii doar un nenorocit gen Curdeleu putea face.M-ai dezamgit cumplit.Si IO care credeam ca esti..deosebit.
Las ca-ti revii !
ȘtergereCa feonexul din cenusa, ori din fekale ! Ca nu mai stiu egsact !
Ia egsemplu' meu !
Greu,mitic-lindik-mic,greu..
ȘtergereM-ai aburit cu ..„baba”, „ potaia”,„catzele cu pui”..alea-alea..si m-ai induiosat.Chiar credeam.La varsta mea!!!DOAMNE FERI!
Si eo credeam ca m-am facut bine, insa astia de la NOO nu-s de acord si ma sedeaza zilnic !
ȘtergereMultam lu Dumnezau ca, totusi, nu ma tin toata ziua in camesoi !
Buey, cu potaile e pe bune !
ȘtergereDeja fierbe baba nush ce orez cu pipote si alte cacaturi !
Zici ca-i cantina !
Muiere buna,baba ta!!
ȘtergereSa-i dea Dumnezeu sanatate.
P.S. Si IO fierb,bre, si nu pentru unul ci pentru trii.Trii potai adica.Pe noi doi nici nu ne mai pun la socoteala.
Buey, nu cumva despre zangrean-ciakir era vorba?
RăspundețiȘtergereDe maine incep sa se "alimenteze" cardurilii !
RăspundețiȘtergereOchii cat cepele !
Din surse extraordinar de sigure, celor cu ele belite, va intra cuantumul din dec 2010 ! Asa ca, sa nu va mire diferentele !
Urmeaza ca, pana pe 24 ian sa se adopte si ordonanta ! De "restante" nu-i sigur inca nimica, cand si cum se dau !
Atentie la carduri, ca v-o baga intreaga !
Muey,iti bagă si cei 34 ?
ȘtergereUaiii, ce mare îi fi!
Mey, vaz c-am ramas numai IO si LinDikMIc p-aci.
RăspundețiȘtergereUnde PL MNEU ati fugit?
Muey, va las ca e plictiseala mare..nici PMT nu mai are verva,crez ca de la Xanax i se trage,sau poate de la Sloboz cu Alupigus.Cine stie?
RăspundețiȘtergereMerg la „shoping”!Cardurile noastre s-au umplut deja.
Scandal de nivel dezastru in Injustitia Rromanes !
RăspundețiȘtergereFara precedent ! Balacareala publica in randul "oamenilor legii" !
Judecatorii se sfasie intre ei !
Scandaluri interminabile in Militia Rromanes !
Futaiuri, droguri, betii, etnobotanice, spagi...
Urmeaza scandalul Guvern-Parlament, pe tema bugetului ! Pentru cei jde sute de parlamentari redistribuiti, care cica vor lua muie cu masinile de serviciu personale, cazarea la hotel si alte zeci de beneficii de care trebo sa beneficieze "alesii neamului " !
A inceput anul excelent !
Pese: nimic despre cresterea numarului de locuri de munca si reducerea somajului ! Nimic despre "relansarea" economica ! O pula relansare ! O pula locuri de munca promise ! Doar amenintari ca nu ajung banii pentru imputitii neamului din parlamentul rromanes !
ȘtergereBine ca le merg afacerile, din plin, "patronilor" de partii !
O pula masuri de salvare a sistemului de sanatate, care-i in putrefactie avansata !
O pula masuri pentru agricultura!
Uitati-va ce se boraste de 3 saptamani pe toate teveurile: pentru pulime = muie ! Eterna !
CUM VREI SA SCOTI CANCERUL BASIST ??!! FACI PE BOUL CA NU INTELEGI ?
ȘtergereObositorul Militar a obosit, definitiv !
RăspundețiȘtergereTot cu numarul ala rasuflat, de acusica 3 saptamani !
Cu feregata Regele Ferdy Pulea & Casa Ragaiala de Hoti en tzolern !
Ori sunt inca muci, au asteapta sa vada care-i politica ministrului Dobriteanu !
Ori le-o dat vicepremierul apararii ceva muie, ca n-o fo cuminti, cat o lipsit el de la minister si s-or luat dupa Cornelusi, care o vrut sa redea onoarea armatii !
ȘtergereCat p-aci s-o redea, cu ajutorul lu nea Cashu ot Prazaria, castigatorul premiului pulatzer !
Doua saptamani daca mai ierea Cornel, aveam onoarea reparata !
Pese: tot Cornel e ministru, nu ?
ȘtergereCred ca nu gresesc !
Traiasca domnul hOOOOPREA............................
ȘtergerePrefectul de Harghita coboară steagurile Ungariei de pe primării.
RăspundețiȘtergere=============================
Andrei-Jean Adrian, prefectul judeţului Harghita, a cerut primarilor din judeţ să coboare de pe primării steagurile altor state decât cele ale României. Prefectul aminteşte că arborarea acestor drapele contravine legii şi ameninţă cu sancţiuni pe edilii care nu se vor supune acestei decizii.
„Pe majoritatea clădirilor instituţiilor publice şi ale primăriilor din judeţ au fost arborate şi alte steaguri în afara drapelului României”, a afirmat reprezentatul Guvernului în Harghita. Steagurile vizate sunt cele ale Ungariei, care pot fi văzute pe clădirile primăriile din localităţile harghitene unde primarii sunt de etnie maghiară.
Printr-o circulară a prefectului, se aminteşte că arborarea altor drapele decât cel naţional este sancţionată cu amendă de până la 5.000 de lei, în cazurile în care arborarea nu se face în condiţiile admise de Legea 75/1994 care stipulează că alte steaguri pot fi ridicate pe sediile unor instituţii ale statului doar pe timpul unor vizite oficiale de stat ale unor demnitari străini sau cu ocazia unor reuniuni internaţionale.
==========================
Felicitari,
Domnule Prefect Andrei-Jean Adrian!
Sunteti speranta ca inca ne mai putem face bine!
Ha,ha, haaa !!!
ȘtergereCe m-am cacat pe mine prin ras !
Deja tremura boanghenii de frica lu' Jean von Prefectura !
S-or cacat boanghenii de spaima !
Daca-i trag bozgorii o ragaiala cu esenta de gulas, dispare urgent prefectul, cu tot cu prefectura, prin padurile falnice ale HarCovului !
Glume de clasa pregatitoare zero !
Oare in ce limba o fi scris circuleara aia ?
Eo cred ca bilingv: in bozgoreasco-taganeasca ! Adica limbele oficiale ale HarCovului !
Bozgoroii nu pot fi pusi la punct decat prin masuri extreme si ferme, gen camasile verzi sau sumanele negre !
ȘtergereRestul e poezie !
Daca-l mai nerveaza mult Jean Prefectu' pe Ciobo Zborno, parca vad ca-l mai trage inca o data boanghenu in lat pe Craiosor !
Pese: astia or schimbat pana si insemnele oficiale nationale ale militiei, de pe masinile si cladirile institutiei, iar el da circuloase cu amenzi !
ȘtergereIi doare la basketi de circuloasele prefectului !
SE PREGATESTE O NOUA SMEKEREALA !
RăspundețiȘtergereEote:
====================
"marți, 8 ianuarie 2013
Pregatirea unei actiuni la CEDO avand ca obiect contestarea deciziilor de revizuire a pensiilor.
Pentru informarea dumneavoastra in mod operativ, redam mai jos punctul nr. II din Nota nr. 26 din 17.12.2012 a departamentului:
In urma discutiilor dintre reprezentantii Departamentului Juridic si cei ai Casei de avocatura Costel Gilca&Razvan Vasiliu a rezultat faptul ca o astfel de actiune, din perspectiva membrilor de sindicat, este necesara si oportuna pentru a transmite forurilor interne si internationale un puternic mesaj legat de modul in care s-a inteles in Romania respectarea drepturilor militarilor trecuti in rezerva inainte de anul 2010.
Membrii SCMD care au fost/sunt reprezentati in instanta de avocatii acestei case de avocatura nu trebuie sa plateasca nici un onorariu pentru pregatirea acestei eventuale actiuni. Vor contribui in schimb cu sume modice de bani (8-10 lei) pentru acoperirea cheltuielilor de multiplicare a documentelor la Curtea de Apel Bucuresti, respectiv 10 lei pentru cheltuieli de birotica legate de pregatitea dosarelor si expedierea lor la CEDO (cu exceptia membrilor SCMD care au achitat deja aceasta suma de bani cu prilejul pregatirii actiunii pe recalculare). Aceste sume se vor incasa odata cu semnarea imputernicirilor avocatiale. Ceilalti membrii de sindicat vor trebui sa achite un onorariu de 50 ron+tva. In caz de succes (obtinerea unei decizii favorabile) se va achita de catre toti membrii SCMD reprezentati la CEDO un onorariu de succes in valoare de 150 ron + tva.
In vederea determinarii numarului de membrii de sindicat favorabili actiunii, va rugam sa consultati membrii filialei dumneavoastra si sa ne comunicati, pana cel mai tarziu 18.01.2013, lista celor care ar dori sa faca parte din actiunea la CEDO, indicand in mod obligatoriu si data la care au primit comunicarea scrisa a deciziilor definitive si irevocabile.
In cazul in care se inscriu la actiune, membrii de sindicat vor trebui sa asigure pentru dosar urmatoarele documente (in copie alb-negru, cu exceptia imputernicirii avocatiale), astfel:
- imputernicirea avocatiala (se va semna individual la sediul SCMD);
- decizia de pensionare sub imperiul Legii nr. 164/2001 sau 179/2004, dupa caz;
- decizia de revizuire a pensiei;
- hotararea definitiva si irevocabila de la Curtea de Apel ……..;
- hotararea instantei de fond (TMB, TJ…);
- taloane pensie: dec 2010 si ian 2012
In functie de raspunsul filialelor, Departamentul Juridic va reveni cu alte informatii pe aceasta problema.
P.S.
Pentru casa de avocatura este de interes si intentia de principiu privind actiunea la CEDO a membrilor de sindicat a caror dosare nu s-au solutionat inca definitiv si irevocabil. Rugam BO ale filialelor sa ne raspunda si in acest sens.
SEFUL DEPARTAMENTULUI JURIDIC
Col (r) M. CALOIAN"
=============================
Fain, nu ?
Parca ieri-alaltaieri luaram muie, noi astia fosti platitori de cotizatii la sindicat, de la onor CEDO !
Acusica nu ca ar strica inca o muie !
Dar parca, totusi, costa prea mult !
Primii 100 care se inscriu vor beneficia de un sejur, gratis !
Succesuri !
Pese: scuze, am uitat de salut.
ȘtergereHorror et Paria, Hae Sictiris !
Pepese: singura mea speranta este numai in ministrul actual al apararii, domnu' Dobriteanu, care a promis ca-mi va reda onoarea, grav afectata de vicepremier ! Plus celelalte principii, calcate grav in picioare !
ȘtergereDoamne ajuta !
Care este problema???
ȘtergereNimeni nu opreste pe nimeni sa se adreseze catre CEDO de cate ori vrea muschii lui. Iar CEDO, sa raspunda fix - la fel, de fiecare data. In castig sunt doar avocatii, care dupa ce vor cara iarasi "dosarele" pe la CEDO, vor trece la operatiunea FULGER, de strangere a ce-i doare cel mai tare: bani,multi bani!Acum au intins doar "nada" pentru fraieri,(acolo si cotizantii, modic, doar 8-10 lei !!!), ar spune pescarii in ape tulburi!
Atata timp cat Base se relax. in Harcov ..au tupeu! Nu pentru prea mult timp!! Sniper one
RăspundețiȘtergereHai dat navala..cu taxa de succesuri ..tu-va in gura!!
RăspundețiȘtergereBuey cufu !
RăspundețiȘtergereCe puskii mei faceti, buey !
Eo hranit-am si potaile, fusai si cu catzelu' sa se cace, bagai si fro tri comenturi, iar voi nika !
Vi s-o strapezit muia ?
O fi frun meci de fotbal important, ceva ai nostri cu ai lor, ori vorbeste ministrul apararii Dobriteanu despre cum ne-o baga, luna asta, dupa ce vine fondu', si ati sters-o toti la teveuri !
Maine dimineata trag o fuga pana la Elias, sa vad cum se mai simte primul judecator al tarii, Betmen justitiaru' !
RăspundețiȘtergereAi de curul lui ! La propriu, uai ! Ca cica si-o cam deformat mosu' gaozu' bine de tot!
Cica tocma mergea la patinoar, in Cismigiu, sa faca niste sarituri de alea Triplu Axel combinat cu dublu Ridbergher si legat de-un triplu Salhof !
Ghinion frate ! N-a mai ajuns la patinoar ! A facut un triplu cur pe trotuar !
HOP, HOP, HOP SA TI_O DAM LA CIOC, CIOC, CIOC. Sniper one
Ștergeremos alecu spunea...
RăspundețiȘtergereProstovanul (vorba lui M.C.Rostogan) de sergent bula (care-si zice , pe aici , Cezar) se da , iarasi , "in stamba" !
Pentru cei care nu-l cunosc , este bine de stiut ca virful (ce apogeu ... ce afeliu ... este un adevarat apex ...) gindirii lui este :
"Anonim8 ianuarie 2013, 20:36
Hop, hop, hop sa ti-o dau la Cioc, Cioc, Cioc. Sniper one" . Si multe altele din aceeasi zona de "dăşteptăciune" .
(//mhblogonline.blogspot.ro/2013/01/la-noi-cioclii-din-presa-topaie.html#comment-form
Iaca_ca iar i-am dat de lucru lui domnul Goagal , care treb'e sa-i "iecsplice" prostovanului care-i treaba cu termenii aceia (apogeu , afeliu , apex) ...
mos alecu spunea...
ȘtergerePentru a continua ...
Ce pretentii se pot avea de la un cetatean care se auto-numeste (in diferite etape ale "evolutiei" sale) : bonaparte , patton , marshall , vulturul desertului , legionarul , mannix , nero , tarzan ... numai nume "de mare rezonanta" ? Bineinteles ca , pe parcurs , si-a atribuit si alte multe identitati ...
Vai de capul doctorilor care , avindu-l in ingrijire (supraveghere ... el fiind incurabil) , stiau ca trebuie sa scoata , dimineata , camasa (aia cu minecile innodate la spate) lui Napoleon ... iar acesta refuza pe motiv ca el este Patton !
Mosule, esti sublim !
ȘtergerePMT SI MOSU SA_MI MOZOLEASCA CALTABOSUL PINA L_OR FACE ROSU.Sniper one
ȘtergereNu te mai strofoca cu semnatura aia !
ȘtergereDaca-ti chinui tu talentul in halul asta ca sa clapacesti 7 cuvinte la tastatura, imi inchipui cum ai rupe carandasul, daca te-ar pune cineva sa scrii ad-labam !
Ai capul meu !
Buei, m-a curiozitat baiatu' asta de la 21:02 si dadui si eu o fuga pana la Pulano intercraci ! Oricum are fro 3 milioane de traficanti la contor, asa ca nu pot fi acuzat ca-i fac reclama !
RăspundețiȘtergereBuey, macel total !
S-a dus prostovanul ala de maimutoi sa se bage-n seama pe acolea si l-a spart Mos Berbecu !
Buei idiot simpatic ce esti ! Tu nici acusica, dupa ce ti-au umplut camara de muie pe acolo, nu ti-ai dat seama ca baietii de colea jioaca la alta categorie ? Ei e la supergrea buey, sunt in prima divizie !
Stai dreacu acasa, aciulea ! Ce te tot bagi tu la cultura !
Eote frate, ca i-a mai dat, ca sa aiba !
Iar riposta maimutoiului se rezuma la doua consoane: ng-ng-ng !
============================
" 9 ianuarie 2013, 11:59
mos alecu spunea...
Insemnind ca au reusit sa-i scoata camasa (aia cu minecile innodate la spate) ... nu inteleg cum , prin putinii neuroni (cu atit de mult spatiu liber la dispozitie in cutia sa craniana) , isi mai aduce aminte de denumirile (ca nu poate fi vorba de nume) pe care si le-a atribuit ???
In fine ... greseala de tastatura ... vulpea ... nu vulturul desertului ...
(la nevoie pot dovedi prin copia hirtiei pe care mi-am notat denumirile succesive ale sergentului bula) ...
Idioţel mare care esti tu ... cind citeam eu despre Erwin Johannes Eugen Rommel tu "te jucai cu puţa-n ţărnă" umblind la furat prin sat ... Motiv pentru care taica-tu s-a hotarit sa "te dea la armata" ca sa te faca om ... Incercare esuata ... pentru ca tot nu s-a prins nimic de tine ...
9 ianuarie 2013, 12:33
mos alecu spunea...
@Ionel N
Vezi acum cine "face trafic" ? Alde prostovanul de sergent bula (acum zicindu-si Cezar) care "se da in stamba" numai cu idiotenii .
Culmea este ca respectivul prostovan (impreuna cu un dez_akord_at ... care acum isi zice Nea Corleone) il invinuia pe "propetaru' blogului" tocmai de dorinta de a-si face trafic prin "munculiţa" creierilor lor . Creierii lui Cezar avind un spatiu liber/neocupat imens in cutia lui craniana ; iar creierii lui Akord plutind intr-o solutie foarte concentrata (si foarte des reinnoita) de alcool etilic .
9 ianuarie 2013, 12:45
CEZAR spunea...
@/Ionel N - vezi ce narod ii Mos PPPPARTAG??!!
9 ianuarie 2013, 13:53
mos alecu spunea...
Induiosator este modul cum prostovanul de sergent bula se "pisiceste" pe linga cite un participant la discutii ...
Acum "toarce" pe linga Ionel N ; mai zilele trecute "se freca" de picioarele lui Unknown ...
Sarmanul ... Dintr-o echipa intreaga de curolimbisti (el , steli p-ul , dez_akord_atul si motănelul căcăcios) a ramas singur ... si se vede cit este de prost . Cind erau in echipa prostia lui se combina/dilua cu a celorlalti , pe cind acum prostia lui iese in evidenta .
9 ianuarie 2013, 18:07
CEZAR spunea...
@/Ionel N - vezi ce narod ii Mos PPPPARTAG??!!
==============================
Buey maimucles !
Ne-ai facut tribul de ras !
ALUPIGUS stahanovistule!!! HOP, HOP, HOP sa o iei la CIOC, CIOC, CIOC de la BOC, BOC, BOC.
ȘtergereCat de mult imi doresc IO o „ harjoneala ” PMT- Mos Alecu!!
ȘtergereDoamne, cat de mult..
Mei Tibuca ma faci sa-mi schimb parerea despre tine! Ori ai imbracat budigaile babei de te lasi regulat in buba de maimaucul?
RăspundețiȘtergereBuei, lasati dreaq prostiile !
RăspundețiȘtergereTot ma chinuie talentul de la vreme si va zic ca suntem cu curu-n pula, iar voi imi spuneti ca-s sisi la balcon si am mansarda cam subreda !
Eote:
====================
"Colonie?! Da, şi iată de ce!
Autor: Ilie Serbanescu 08 Ian 2013 - 15:14
(................)
Păi, să vedem, printr-o simplă suprapunere a cazului românesc peste această grilă, dacă este vreo defăimare sau chiar numai o nevinovată greşeală atribuirea către România a calificativului de colonie. Iată, înainte de toate, ceea ce din România nu este sub control naţional: întreaga exploatare a resurselor de petrol şi exploatarea a jumătate din resursele de gaze; rafinarea ţiţeiuluil; distribuţia de carburanţi; distribuţia de gaze; peste 80% din distribuţia de electricitate (restul este acontat să fie transferat către străini potrivit acordului cu FMI); industria feroasă; industria neferoasă; industria constructoare auto; industria materialelor de construcţie (în proporţie de 80%); telefonia fixă; telefonia mobilă; 10-15% din terenurile agricole; comerţul internaţional cu cereale; întregul retail modern şi 60% din retail pe ansamblu; practic integral sistemul bancar (90% la capital), sistemul de asigurări. Aceasta este o listă.
Ce ne spune practic această listă? Că decizia în întreaga axă majoră a economiei nu mai aparţine românilor, ci străinilor, că în mâna celor din urmă se află punctele nodale şi instrumentele strategice ale economiei, că aceştia dispun de sectoarele monopolist-performante, respectiv acelea care produc profit şi (sau cu atât mai mult) în criză, că la discreţia capitalului străin se află intrările şi ieşirile din lanţul productiv şi că acesta culege caimacul activităţii economice desfăşurate în România. De altfel, un teritoriu – chiar dacă încă numit ţară – care a pierdut controlul propriu cel puţin în trei zone de forţă în care are loc rulajul banului (exploatarea resurselor, distribuţiile de energie şi băncile) nu mai există decât ca o colonie. Acesta este cazul României!"
=============================
Tara lu' Dorele !
Mai adaugati si faptul ca avem si o armata rupta-n cur de calica ce este, cu generali de carton, aserviti politic si tabloul se intregeste !
Adica o colonie lipsita de aparare !
Tehnica terestra ciuciu, aviatia e-n pom iar marina nu conteaza !
Nashpa !
Iar prefectul de HarCov e chitit sa dea amenzi primariilor care nu vor sa dea jos steagul Ungariei de pe casi !
Pese: adaugati si celelalte mizerii, interminabile, din politica, justitie, militie, sanatate, invatamant si din ce mai vreti voi!
ȘtergereSi chiar din sport !
Avea dreptate kioru cand a zis ca suntem de mana a 3-a !
Adica niste gaozari !
Nea Vasea ! Mai ai 5 zile si tre sa dai de...fumat, cate-un trabuc !
RăspundețiȘtergereMie poti sa-mi dai cat de gros vrai niatali, ca am muia bine formatata !
Gata uai !
RăspundețiȘtergereMerg sa-mi iau camesoiu si plec sa fac nani, langa baba !
Sforaie harca de s-o speriat si cainele de ea !
Merg s-o gadil o tzara pe la mustetza, ca sa se-ntoarca pe-o parte ! Pana adorm si eu !
NB la ZOO + NOO !
Buey, responsabilul ala cu mangaiatul, ai grija la oua !
Mai putzache, sper ca nu esti personagiu principal!
RăspundețiȘtergere,,Ginerele, intrand in casa soacrei:
- Mama soacra, pune-mi si mie o tuica...
- Ba bine ca nu ! Zice acritura
- Hai pune tuica, ca-ti dau 50 de lei.
Batrana isi schimba abordarea, se inmoaie si ii toarna tuica.
- Auzi, mai pune una si fa-mi si-o cafea !
- Stii ceva, te-ntreci cu gluma, raspunde zgripturoaica.
- Sezi blanda, ca-ti dau 100 de lei.
Soacra se executa radioasa.
- Uite care-i treaba, mai pune una si pune-ti si tie una !
- Asta n-o s-o vezi !
- Ba da ca-ti dau 200 !
Soacra l-a prins pe Dumnezeu de-un picior si nu mai comenteaza. Dupa trei tuici, si cine stie cate altele baute mai 'nainte, ginerele zice:
- Stii la ce ma gandesc, daca ma lasi sa-ti trag o smetie peste ochi, iti dau 300 de lei.
Soacra isi face socoteala, se codeste putintel Dar lacomia invinge si se pregateste sa-si ia o bucata peste mecla. Tipul isi ia avant si-i frige una din toata inima. Apoi soarbe din cafea si-si aprinde o tigara, in timp ce soacra-sa se aduna de pe jos. Si multan suna mobilul:
- Buna draga, zice nevasta-sa, i-ai dat pensia lu' mama ?
- Nu chiar, dar sunt in plin proces...''
ianuarie 2013, 11:51
RăspundețiȘtergereCEZAR spunea...
Mos PPPARTAG ,ce naiba sa ma fac cu.....intelighentia matale !!
Daaa ,acum cele trei coment sunt ..Io ! Celalalt care te-a impresionat la pipota ...NU-S Io ! Intelegi? Furt de identitate...ufff ce greu cu prostu!!
9 ianuarie 2013, 11:55
CEZAR spunea...
Mos PPPPartag zice....Vulturul desertului ????!!!!
ISTORIA zice ca-i vorba de VULPEA DESERTULUI ! Apropo ..cunosti cine-i si cu ce s-a ..jucat ? Te-am mai intrebat si ai tacut ca..porcul in.
Si se apuca Mosul sa ..linga pe Goagal....