Veniturile suplimentare ale staff-ului lui Băsescu.
Cine este consilierul-blogger plătit cu 28.000 de euro pe an.
Dincolo de salariul de ministru sau de secretar de stat, consilierii preşedintelui Traian Băsescu îşi rotunjesc anual veniturile din orele pe care le predau la universitate sau din drepturi de autor.
Declaraţiile de avere pentru 2013, actualizate în cursul lunii trecute, arată că în cele mai multe cazuri veniturile suplimentare nu le depăşesc pe cele din indemnizaţii - 64.000 de lei anual pentru un consilier prezidenţial, respectiv 56.000 de lei pentru un consilier de stat. Excepţie face în acest an purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea, care a câştigat din drepturile de autor care îi revin în urma colaborării cu o publicaţie centrală de două ori mai mult decât salariul de la Preşedinţie.
Orele la catedră, cărţile publicate, dar mai ales activitatea de blogger le-au adus anul trecut consilierilor preşedintelui Traian Băsescu sume de bani comparabile cu cele din indemnizaţia de ministru ori de secretar de stat care le revine prin lege.
Declaraţiile de avere actualizate în cursul lunii iunie arată că cel mai câştigat din acest punct de vedere a ieşit purtătorul de cuvânt al şefului statului, Bogdan Oprea. Pentru blogul de pe platforma "Adevărul" în care a publicat anul trecut patru comentarii, mai ales despre situaţia presei, fostul jurnalist cooptat în 2012 la Cotroceni a primit, ca drepturi de autor, 123.660 de lei net, sumă echivalentă cu 28.000 de euro. Ca doctorand şi asistent la Universitatea Bucureşti, Bogdan Oprea a primit de 50 de ori mai puţin - 2.258 de lei pe parcursul întregului an 2013.
Declaraţia de avere a consilierului de stat Bogdan Oprea, datată iunie 2014
O sumă similară, dar din vânzarea unui apartament de două camere din Iaşi, de această dată, a obţinut consilierul prezidenţial pentru Afaceri Strategice, Iulian Chifu. Profesor la SNSPA, Chifu şi-a completat indemnizaţia cu cei 14.756 de lei câştigaţi de la instituţia de învăţământ superior şi cu 15.127 de lei din dreprturi de autor.
Declaraţia de avere a consilierului prezidenţial Iulian Chifu, datată iunie 2014
Un venit confortabil din drepturi de autor a avut, la rândul său, consilierul prezidenţial pentru probleme legislative, Claudiu Dinu, autor sau co-autor a cinci volume publicate din 2008 încoace. Claudiu Dinu a primit 98.227 de lei (aproximativ 22.000 de euro) de la edituri şi instituţii de învăţământ, de aproximativ două ori mai mult decât în anul precedent.
Consilierul prezidenţial a continuat de asemeneea să predea cursuri de drept la Universitatea din Bucureşti şi la Universitatea "Titu Maiorescu", de unde a câştigat 36.700 de lei pe an.
Declaraţia de avere a consilierului prezidenţial Claudiu Dinu, datată iunie 2014
Şeful Departamentului de Securitate Naţională, Iulian Fota, a primit şi el 74.740 de lei din activitatea didactică, în timp ce secretarul CSAT, Ion Oprişor, şi-a încasat, pe lângă indemnizaţia de consilier de stat la Cotroceni, salariul aferent gradului de general din Ministerul Apărării - 42.132 de lei.
Declaraţia de avere a consilierului prezidenţial Iulian Fota, datată iunie 2014
Declaraţia de avere a consilierului de stat Ion Oprişor, datată iunie 2014
Potrivit aceloraşi declaraţii semnate recent, consilierii Cristian Hriţuc, Dorel Onaca, Răzvan Murgeanu, Gabriel Pişcociu, Bogdan Drăgoi, Bogdan Mănoiu, Gheorghe Angelescu, Delia Dinu, Andreea Iana şi Carmen Cătănescu nu au avut venituri suplimentare în 2013.
Publicat la: 11.07.2014 09:50
Sursa:
http://www.gandul.info/politica/veniturile-suplimentare-ale-staff-ului-lui-basescu-cine-este-consilierul-blogger-platit-cu-28-000-de-euro-pe-an-12925675
------------------------------------------------------------------------------
------------------------------------------------------------------------------------------
----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Putin a tras lozul castigator:
RăspundețiȘtergereNoua bogatie inestimabila a Rusiei.
----------------------------------
Tot mai multe rusoiace devin mame, la varste destul de inaintate, fiind stimulate de 10.000 de euro pentru al doilea copil si tot atata pentru fiecare nou-nascut care urmeaza dupa el. In acest fel, in Rusia s-a schimbat tendinta demografica, iar acum tara se bucura de o bogatie inestimabila.
Ca urmare a acestei masuri implementate de Vladimir Putin cu cativa ani in urma, in 2013 natalitatea a depasit, pentru prima data din 1991 incoace, indicele mortalitatii.
Putin spunea cu doar cativa ani in urma ca misiunea principala a politicii rusesti este sa stopeze caderea accelerata a indicelui demografic, noteaza Deutsche Welle.
El insusi a sustinut importanta rolului maternal al femeii si a familiei, mai ales a familiilor cu multi copii. Au fost, astfel, conceputi si stimuli financiari pentru familiile care vor decide sa aiba mai mult de un copil. De cativa ani incoace, statul rus acorda cate 10.000 de euro pentru fiecare al doilea, nou-nascut intr-o familie, iar pentru urmatorii copii se primeste aceeasi suma.
Conditiile pentru a primii banii
Plata acestei sume este conditionata insa de faptul ca banii trebuie folositi doar in anumite scopuri: imbunatatirea conditiilor de trai, pentru cumpararea sau renovarea caselor, pentru educatia copilului sau pentru a creste asigurarea de pensii a mamei.
In completarea acestor premii a fost imbunatatita si legea maternala. Angajatorii sunt obligati, printre altele, sa pastreze locul de munca al mamei inca trei ani dupa nastere. Impresionant este ca, de cand au intrat in vigoare aceste schimbari legislative, multe femei trecute de 40 de ani s-au hotarat sa nasca inca un copil. "Odata, mamele de 28 de ani intrau in statisticile noastre ca 'mame tarzii', iar acum multe femei nasc la 42, chiar 45 de ani", spune un oficial rus.
http://www.ziare.com/vladimir-putin/presedinte-rusia/putin-a-tras-lozul-castigator-noua-bogatie-inestimabila-a-rusiei-1310800?
Sefu ce ziceam io mai cu fro 2 dzile? PAC! PAC!
ȘtergereULTIMA ORĂ. Anunţ ISTORIC al lui Vladimir Putin:
RăspundețiȘtergere"Nu s-a mai văzut aşa ceva!"
-----------------------------
Putin: "Rusia va renunţa în premieră,
pe durata Campionatului Mondial din 2018, la sistemul de vize".
► Rusia a fost desemnată ca organizatoarea a Mondialului din 2018 în urmă cu patru ani, când a învins candidatura Angliei, dar şi cele comune ale "perechilor" Portugalia – Spania şi Belgia – Olanda
► Tragerea la sorţi a preliminariilor pentru Campionatul Mondial din 2018 va avea loc la Sankt Petersburg, în 24/25 iulie 2015
► Stadionul Lujniki, din Moscova, va găzdui meciul de deschidere, o semifinală şi finala Mondialului din 2018. În Sankt Petersburg se va disputa a doua semifinală
Pentru a veni în sprijinul turiştilor care vor să asiste la meciurile viitoarei ediţii a Mondialelor şi pentru a se asigura că turneul organizat în 2018 în Rusia va fi un succes, Vladimir Putin a anunţat că intrarea în ţara sa se va face, în premieră, pe perioada competiţiei, fără viză. Totodată, preşedintele Rusiei a promis că turneul va fi unul istoric. "Nu s-a mai văzut aşa ceva în istoria turneelor finale! Vom face tot ceea ce e posibil pentru a oferi lumii un turneu de neuitat şi vom arăta tuturor ospitalitatea rusească", a spus Putin pentru ITAR-TASS.
► 21 de miliarde de dolari este bugetul ruşilor pentru organizarea CM 2018
► Turneul final din 2018 va fi al doilea eveniment major găzduit de Rusia, după Olimpiada de iarnă de la Soci, din 2014
Duminică are loc pe stadionul Maracana finala Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia dintre Germania şi Argentina. La meci vor asista mai multe personalităţi, printre care şi Vladimir Putin.
La ceremonia de închidere se va transmite ştafeta Rusiei, gazda Mondialului din 2018. Turneul din cea mai mare ţară a lumii se va desfăşura în 11 oraşe: Moscova, Sankt Petersburg, Samara, Saransk, Rostov pe Don, Soci, Kazan, Kaliningrad, Volgograd, Nijni Novgorod şi Ekaterinburg.
http://www.prosport.ro/fotbal-extern/international/putin-rusia-va-renunta-in-premiera-pe-durata-campionatului-mondial-din-2018-la-sistemul-de-vize-12931052