Google Translate

sâmbătă, 28 septembrie 2024

DEZMĂȚ... pe bani publici! Fără număr/fără număr!!

 

DEZMĂȚ... pe bani publici! Fără număr/fără număr!! Investiții faraonice în ultimul an de mandat al lui Iohannis la Palatul Cotroceni. O față de masă - 11.000 de euro. Un WC - 17.300 de euro

 

Pentru o singură față de masă, pe care a cumpărat-o direct, fără licitație, la mijlocul lunii martie a acestui an, Administrația Prezidențială a plătit nu mai puțin de 54.000 de lei cu tot cu TVA. Furnizorul este o companie din București care a livrat către o unitate militară a Serviciului Român de Informații atât fețe de masă, perdele, draperii, fețe de pernă, prosoape și lenjerii de pat.
Apoi, la începutul lunii aprilie a acestui an, Administrația Prezidențială a mai cumpărat, tot în mod direct, lucrări de extindere și amenajare a unui grup sanitar, în incinta Corpului C4 de la Palatul Cotroceni, pentru care a plătit 85.000 de lei cu TVA, bani cu care s-ar putea achiziționa un autoturism nou-nouț sau, în anumite zone din România, chiar două gospodării în mediul rural. De la începutul acestui an, Administrația Prezidențială a făcut astfel de cumpărături faraonice a căror valoare totală se ridică la un milion de euro.
4.840.640,9 lei cu tot cu TVA, adică aproximativ un milion de euro, este suma pe care Administrația Prezidențială a cheltuit-o, începând cu luna ianuarie a acestui an, pe cumpărări directe de bunuri și servicii, achiziții pentru care Președinția nu a organizat nicio procedură concurențială de selecție de oferte. Aceste date figurează în secțiunea specială a Sistemului Electronic al Achizițiilor Publice (SEAP) și cuprinde o listă de nu mai puțin de 160 de contracte, primul datând din 17 ianuarie, iar ultimul, în data de 18 septembrie 2024.
De departe, cea mai spectaculoasă cumpărătură directă făcută de Administrația Prezidențială anul acesta este cea parafată în data de 15 martie 2024, care constă în achiziționarea unei fețe de masă, al cărei preț final de vânzare menționat în cuprinsul anunțului de atribuire s-a ridicat la… 45.359 de lei fără TVA. Acest lucru înseamnă că prețul total, cu TVA inclusă, al acestei fețe de masă, se ridică la 53.997,21 de lei (11.019 euro).
Afacerea a făcut obiectul unui contract de furnizare adjudecat de compania SC Crisedy Prodcom SRL, cu sediul într-un imobil din cartierul bucureștean Crângași, iar, așa cum se poate vedea din cuprinsul facsimilului alăturat, este vorba, la capitolul „cantitate” despre un singur astfel de produs.
Furnizorul feței de masă, lipit de contractele cu SRI și MAI
Compania care a livrat Administrației Prezidențiale această față de masă figurează, de asemenea, cu mai multe contracte cu instituțiile statului, încheiate, de asemenea, prin achiziție directă. Spre exemplu, la data de 23 septembrie 2024, SC Crisedy Prodcom SRL a livrat Operei Naționale București un covor decorativ, în valoare de 495 de lei fără TVA, precum și un covor roșu, în valoare de 33 de lei fără TVA.
De asemenea, compania respectivă a mai vândut, tot fără organizarea de către autoritatea contractantă a vreunei proceduri concurențiale de selecție de oferte, Direcției de Asigurare Logistică Integrată a Ministerului Afacerilor Interne, la data de 2 septembrie 2024, prosoape în valoare de 49.482,9 lei fără TVA, la data de 28 mai 2024 materiale pentru amenajare de 4.080 de lei fără TVA, iar la 13 mai 2024 prosoape și lenjerie de pat în valoare de 91.460 de lei fără TVA.
Iar lucrurile nu se opresc aici. În data de 9 mai 2024, UM 0461 București a cumpărat de la aceeași companie draperii în valoare de 29.000 de lei fără TVA.
Mai departe, Unitatea Militară UM 0418 București a Serviciului Român de Informații a cumpărat, în mod direct, la data de 9 octombrie 2023, perdele și draperii, inclusiv operațiuni de cusut, țesut și montat călăreți și rejansă de 10 centimetri, confecționate 30% din bumbac și 70% din poliester, tot de la SC Crisedy Prodcom SRL. Valoarea achiziției s-a ridicat, atunci, la 11.796,76 de lei fără TVA, respectiv la 14.0348,14 lei cu TVA inclusă (2.865 de euro). În acești bani au intrat, așa cum rezultă din anunțul de atribuire citat, 32,5 perdele cu dimensiunile de 6,5 pe 2,8 metri, 63 de perdele cu dimensiunile de 10,5 pe 2,8 metri, 32,5 draperii cu dimensiunile de 6,5 pe 2,8 metri, 63 de draperii cu dimensiunile de 10,5 pe 2,8 metri și 30 de șine din aluminiu cu câte două canale.
UM 0418 București a mai achiziționat de la aceeași firmă și alte lucruri. În 14 decembrie 2023 a cumpărat perne, în valoare de 27.140 de lei fără TVA, dar și lenjerie de pat în valoare de 95.760 de lei fără TVA, la care se adaugă prosoape de baie în valoare de 7.200 de lei fără TVA. Anterior, în 2 noiembrie 2023, firma în cauză a furnizat UM 0418 București fețe de masă în valoare de 27.049 lei fără TVA.
Renovarea unei toalete a costat cât două gospodării la țară
O altă cumpărătură directă făcută de Administrația Prezidențială care atrage, în mod deosebit, atenția este achiziția din data de 4 aprilie 2024, când Președinția României a atribuit, fără licitație, un contract având ca obiect efectuarea de lucrări de amenajare a unui grup sanitar.
Costul acestor lucrări s-a ridicat la 71.462,69 de lei fără TVA, adică la 85.040,5 lei cu TVA inclusă (17.355,2 euro).
În anunțul de atribuire prin care această achiziție directă a fost adusă la cunoștință, prin publicarea lui pe SEAP, scrie că este vorba despre un singur grup sanitar, care a fost extins și amenajat în incinta corpului C4 din cadrul Complexului „Palatul Cotroceni”. Lucrările au fost adjudecate de compania SC A.N.T.O. Facility Management SRL.
 
Însă achiziții la fel de halucinante făcute de Președinție curg gârlă. În 18 ianuarie 2023 au fost cumpărate de la Dedeman SRL materiale și produse de bricolaj în valoare de 138.665,46 de lei fără TVA. În 19 februarie Administrația prezidențială a dat 29.411,77 de lei fără TVA pentru servicii de curățat materiale textile. În 25 martie 2023 instituția a încheiat cu Rasirom RA, compania oficială a SRI, un contract de 159.191,27 de lei fără TVA, pentru un sistem de management al cheilor.
Administrația Prezidențială a plătit, la 21 martie 2024, companiei Ovo Design Furniture Group SRL suma de 69.030 de lei fără TVA pentru servicii de recondiționare a ușilor interioare. În aceeași zi, a fost încheiat un contract de 139.100 de lei fără TVA cu Societatea Cooperativă Meșteșugărească Mobilă și Tapițare București, pentru servicii de recondiționare mobilier. De asemenea, la data de 10 aprilie 2024, Administrația Prezidențială a contractat de la SC CIM Recycling Medical Europe 94 SRL lucrări de reabilitare a teraselor, în valoare de 430.430,14 lei fără TVA, după ce, în 8 aprilie, a încheiat cu SC Moob Global Impact SRL un contract de 160.000 de lei fără TVA, pentru lucrări de reabilitare a unei copertine.
Tot în 8 aprilie, Președinția a încheiat cu SC Vitanclean SRL un contract de 42.016,81 de lei fără TVA pentru servicii de curățare covoare și mochete. În 4 aprilie s-a cumpărat un sistem de rafturi metalice, de la SC Vioatzoglou România SRL, în valoare de 207.850 de lei fără TVA, iar în 2 aprilie a fost încheiat cu SC Aqua Design SRL un contract de 36.390,5 lei fără TVA, pentru repararea unui sistem portabil de iluminat arhitectural.
Pe lună ce trecea, bugetul dispărea din ce în ce mai accentuat
Trăgând linie peste aceste afaceri făcute de Președinția României în ultimul an de mandat al lui Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni, putem să facem un scurt bilanț al acestei febre a cumpărăturilor. În luna ianuarie au fost făcute 16 achiziții directe, a căror valoare se ridică la 219.318,4 lei cu TVA.
În cursul lunii februarie au fost făcute 20 de astfel de cumpărături, a căror valoare se ridică la 365.276,6 lei cu tot cu TVA, pe lista achizițiilor figurând, printre altele, materiale de realizare legitimații, servicii de mentenanță pentru ascensoare, drapele, fanioane, eșarfe și cocarde tricolore.
Luna martie a venit cu o serie 18 de cumpărături directe făcute la Palatul Cotroceni în sumă totală de 835.851,25 de lei cu tot cu TVA, pe listă regăsindu-se, printre altele, unele dintre achizițiile la care am făcut referire anterior, dar și servicii de transport, servicii de întreținere și reparații pentru sistemul de control acces sau rolete.
În aprilie, Administrația Prezidențială a cheltuit cei mai mulți bani pe astfel de achiziții directe - 43 de cumpărături, în valoare totală de 2.184.523,1 lei cu TVA, După care achizițiile s-au dovedit a fi mult mai puțin costisitoare. În mai au fost făcute numai 6 cumpărături directe, în valoare totală de 72.373,95 de lei cu TVA. În iunie au avut loc 20 de astfel de achiziții, în sumă totală de 385.635,3 lei cu TVA. În vacanță, mai exact în luna iulie, Președinția a făcut 13 achiziții, în sumă totală de 97.537,34 de lei cu TVA, iar în august au avut loc 19 cumpărături, printre care și înlocuirea panourilor laminator sau achiziția unui rastel de biciclete, a căror valoare totală s-a ridicat la 561.664,71 de lei cu tot cu TVA.
La revenirea din vacanță, până pe data de 18 septembrie 2024, Administrația Prezidențială a făcut șapte cumpărături directe, în valoare totală de 117.714,43 de lei cu TVA inclusă.
După Președinție, și SPP și-a cumpărat bilete de avion. 8.000 de deplasări, în doi ani, pentru 6 milioane de lei
Nici instituția care se ocupă aproape exclusiv de paza președintelui României, Serviciul de Protecție și Pază (SPP), nu se lasă mai prejos când este vorba de a toca banii publici în acest an. Asta deoarece, la data de 24 iunie 2024, structura militarizată condusă de generalul Lucian Pahonțu a publicat pe SEAP un anunț de participare prin intermediul căruia a făcut cunoscut faptul că intenționează să încheie un acord-cadru având ca obiect prestarea de servicii de transport aerian de pasageri, prin rezervare și achiziția de bilete de avion la zboruri interne și internaționale de pasageri, „conform necesităților concrete de deplasare ale personalului Serviciului de Protecție și Pază, în baza contractelor subsecvente acordului-cadru, care vor fi încheiate pe perioada valabilității acestuia.
Potrivit sursei citate, pe perioada acordului-cadru, SPP estimează că va achiziționa nici mai mult, nici mai puțin, decât 8.000 de astfel de bilete de avion, în condițiile în care acordul-cadru în discuție se întinde pe 24 de luni.
Pentru aceasta, SPP a pus la bătaie un buget total estimat de 5 milioane de lei fără TVA și a organizat o licitație deschisă. La data de 3 septembrie 2024, autoritatea contractantă a și atribuit acordul-cadru nr. N1628/2024, grupului de companii TAROM SA, Weco TCM, Danco Pro Communication, Olimpic International Turism SRL, Round The World Travel, Transilvania Holiday Travel, J’Info Tours, Central Travel, Bboock Bed and Breakfast și International Service Expert SRL, la un preț final egal cu cel estimat inițial, adică de 5 milioane de lei fără TVA, respectiv de 5.950.000 de lei cu tot cu TVA.
Aceste cumpărări de bilete de avion au loc în condițiile în care, la data de 22 ianuarie, și Administrația Prezidențială a încheiat cu o parte din firmele în cauză un acord-cadru pe patru ani, având ca obiect achiziția de bilete de avion, în valoare de 8.500.000 de lei fără TVA, respectiv de 10.115.000 de lei cu TVA inclusă.
Astfel, dacă SPP va cheltui 5.950.000 de lei pe bilete de avion în doi ani, ceea ce înseamnă 2.975.000 de lei cu TVA pe an, Administrația Prezidențială dă 10.115.000 de lei pe bilete de avion în patru ani, adică 2.528.750 de lei cu TVA pe an.
 
https://jurnalul.ro/special-jurnalul/anchete/investitii-mandat-iohannis-palatul-cotroceni-976996.html

163 de comentarii:

  1. Păi dacă idioții de guvernanți aprobă, ce să mai zicem?
    " Prost nu -i ăla care cere, ci ăla care dă"😡

    RăspundețiȘtergere
  2. Zdreanță cică de la orckranieni pleacă la Kuala Lumpur, să se întâlnească cu Raj Kapur și să îl pupe -n cur

    RăspundețiȘtergere
  3. Și martalogii pârsi s-au destrăbălat după ce au luat mormanele.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe Coasta de Azur Zdreanță, pe Coasta de Azur, pupa -ne-ai în cur

      Ștergere
  4. Puteți voi să vă dați cu turul de pământ privind cheltuielile prezidențiale și degeaba!A stat el pe banii poporului 10 ani?A stat!Va sta el pe durata vieții în palat al statului cu toate utilitățile?Va sta!De ce?Pentru că așa prevede pravda pentru cei votați de bobor!Puteți voi cârcoti precum țața Floarea la izvor cât vreți.Iok șansa Rambo!

    RăspundețiȘtergere
  5. Bă Petrică, bă Alică,
    Nu ți - e dor de noi nenică?
    Vino Petrea înapoi
    Să ne sufli în cimpoi și să ne scarpini la coi!
    Vino iute nu mai sta, că te- așteaptă Zdreanța ta,
    Ca să fii cioben la strungă,
    Să ne -o sugi s-o faci mai lungă

    RăspundețiȘtergere
  6. Salutări de pe linia frontului camarazilor de la celelalte arme!
    Inclusiv celor care s-au destrăbălat după ce au luat mormanele.
    E vorba de Popândăii Maro din Axa Raului.

    RăspundețiȘtergere
  7. Da - r- ar Dumnezeu măi Zdreanță, Ivan să îți dea o clanță. Să te prindă și - un hohol, să ți -o dea la curul gol

    RăspundețiȘtergere
  8. Ușor ușor îmi fac prieteni noi.
    Dar am muncit mult la asta.

    RăspundețiȘtergere
  9. Și dacă totuși Iohannis le-o baga asea puțin martalogilor pârsi pe final de mandat?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Zdreanță pârnăiașul28 septembrie 2024 la 21:31

      Da, Akord, dar tu nu ai fost plătit în natură ca Zdreanță 😁

      Ștergere
  10. Se ard și ei în cur că băieții 😂🌈

    RăspundețiȘtergere
  11. Petrea ciobârlanul28 septembrie 2024 la 22:47

    https://www.stiripesurse.ro/statul-nu-poate-recupera-de-la-iohannis-banii-obtinut-din-chiriile-de-la-sibiu-pana-la-motivarea-si_3446555.html

    Ușor de furat, greu de recuperat

    RăspundețiȘtergere
  12. https://flux24.ro/boris-johnson-dezvaluie-ca-a-vrut-sa-invadeze-o-uzina-din-olanda-cand-era-premier/

    RăspundețiȘtergere
  13. https://flux24.ro/grecia-vrea-sa-devina-o-poarta-de-acces-pentru-produsele-chineze-in-europa/

    Grecoteii pot, noi nu

    RăspundețiȘtergere
  14. https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/situatia-pe-frontul-din-ucraina-armata-rusa-a-2391152.html

    Auzi bă ciobârlane...

    RăspundețiȘtergere
  15. Pe aici suna alarma antiaeriană chiar acum.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ghiaburule,deci tu ești ăla de sugi sângele boborului !

    RăspundețiȘtergere
  17. Hal de glume...
    Că unii mai călătoresc și pe Google Maps...

    https://m.ziare.com/bancul-zilei/gogosi-romani-telefon-1896379

    RăspundețiȘtergere
  18. Onoare, Credință și Patrie!

    https://www.facebook.com/share/p/RFc9ZfSYDfrdVST9/

    RăspundețiȘtergere
  19. Axa Petrea ciobârlanul - Zdreanță e kaput 😜 în ureche să îi foot

    RăspundețiȘtergere
  20. Armata Franței a distribuit un clip cu sistemul de rachete antiaeriene MAMBA din România. Acesta este integrat în Comandamentul Componentei Aeriene a Armatei României, dar face parte și din lanțul de apărare antiaeriană a NATO

    https://www.facebook.com/share/v/kU7YrRcQuC55SSZ5/

    RăspundețiȘtergere
  21. Petrică, tot supărat ești? Hai, te rugăm, vino îndărăt și împreună cu Zdreanță, sula tu să ne -o belești

    RăspundețiȘtergere
  22. Vă anunț că nu mai sunt pe linia frontului.
    Dar nu sunt nici departe nici aproape.

    RăspundețiȘtergere
  23. Muey Petrică unde ești? Vin' te rog să ne-o belești!

    RăspundețiȘtergere
  24. Da, da. Ca Petrică nu - i nici unul, se cacă și - i dă cu pumnul

    RăspundețiȘtergere
  25. Ciobârlanul azi l-a vizitat pe Cufurețu jr să -și depună icrele acolo. Din păcate nu -i loc pentru el, că i-au luat -o înainte CIfrimul, Viurel majurul și unul Stelică 😂 căruia îi lipsesc mai multe dranițe pe casă 😂

    RăspundețiȘtergere
  26. Ion Iliescu, la 94 de ani: 'Am un zâmbet de Dacie' / 'Înot foarte bine în ape tulburi'
    😂😂😂

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. https://www.stiripesurse.ro/ion-iliescu-am-un-zambet-de-dacie-inot-foarte-bine-in-ape-tulburi_3447019.html

      Ștergere
  27. John1 spunea...
    Deviza mea este ,,Pensionarii militari nu vor marire, ci actualizare a pensiilor".

    😂😂😂 Mulți idioți pe lumea asta...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu esti bou cu tîte , idiot , cretin , retardat etc. pentru ca nu întelegi nimic!

      Ștergere
  28. Viața trece,viața fuge, cine nu poate roade,suge!

    RăspundețiȘtergere
  29. Dl Ifrim se pare că a intrat în mintea Popândăilor Maro din Axa Raului. 👍

    RăspundețiȘtergere
  30. Zdreanță, mai plimbă baba bă, mai plimb -o

    RăspundețiȘtergere
  31. Pe vremea mea la ciclon îi spuneam ploaie de toamnă!

    RăspundețiȘtergere
  32. Neata' camarazilor de la celelalte arme!

    RăspundețiȘtergere
  33. Și martalogii pârsi mai canta la dus după ce scăpa săpunul.

    https://m.ziare.com/bancul-zilei/vecini-barbat-1896380

    RăspundețiȘtergere
  34. Std. caporal Cotora Dragoș-Gabriel și std. caporal Ene Andrada-Evelina, studenți în anul II Academia Navală "Mircea cel Bătrân"

    #MApN #ForteleNavaleRomane #cariera

    https://www.facebook.com/share/p/FxCx5w8q2F7Vpzrr/

    RăspundețiȘtergere
  35. https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/situatia-pe-frontul-din-ucraina-armata-rusa-a-2391152.html

    Petrea, bă ciobârlane, ete că orckranienii tăi au ajuns la granița cu statul mongol, pupa-ne -ai pe curul gol 😜😂

    RăspundețiȘtergere
  36. Zice un comentariu la cucuvaie că se dezbate ceva proiect cu biletele de odihnă,de parcă am fi obosiți tare!

    RăspundețiȘtergere
  37. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟑𝟎 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina. Rusia a amenințat la ONU Europa cu atacuri nucleare, prin ministrul de Externe, Serghei Lavrov. Zelenski a declarat că lui Putin îi este frică să folosească arme nucleare, deoarece „ține la propria viață”. (Mediafax)
    ☑️ Războiul Israel-Hamas-Hezbollah. Israelul a deschis și al treilea front, cu o lovitură puternică asupra rebelilor Houthi, din Yemen, prin atacul de duminică al orașului port Hodeidah. Iranul promite răzbunare după uciderea generalului de brigadă Abbas Nilforoushan, locțiitorul comandantului Corpului Gardienilor Revoluției Islamice, liderul Forței Quds. Biden a promis că va discuta cu Netanyahu, premierul Rusiei este la Teheran și ministrul francez de Externe la Beirut. (Mediafax)
    ☑️ Rusia a început un „atac fără precedent” împotriva Republicii Moldova înaintea referendumului de aderare la Uniunea Europeană
    ☑️ Austria: Extrema-dreaptă FPÖ, un partid fondat de naziști, apropiat de Rusia, câștigă alegerile parlamentare în fața conservatorilor
    ☑️ NATO schimbă șeful. Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte preia marţi funcţia de secretar general al NATO
    ☑️ Vreme rea în România. Echipele de intervenţie au avut misiuni în 90 de localităţi din 27 de judeţe, 6.000 persoane evacuate
    ☑️ Casa de pensii sectorială a MAI plătește în prezent pensii militare către 113.105 de beneficiari, iar 13% dintre aceștia încasează sub 3.000 de lei
    ☑️ Trafic de influență pentru favoruri sexuale în Armată. Cum a aranjat comandantul unei unități militare ca o subalternă să ocupe un post pentru care concurau șapte militari

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-30-septembrie-2024-1-55585

    RăspundețiȘtergere
  38. Zdreanță, axa voastră e renumită pentru favorurile sexuale pe care le oferă. ORL, adică o luați în nas, gât și urechi 😜🖕

    RăspundețiȘtergere
  39. Surpriza poate veni de unde te aștepți mai puțin.
    Poate le-o baga Simion martalogilor pârsi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. @ reddog,
      Ba idiotule, mai respiri ?!?
      N-am mai intrat p-aciulea în ultima vreme dar văd că reziști cu stoicism la muia pe care ți-o iei zilnic de la ,,martalogii parsi".🖕
      Du-te-n plm și cântă la alta masă ba pelikane!
      Port-drapele (sau port-drapelule) ia o mwie scurta și de la mine.🖕
      Următoarea mwita ți-o voi da săptămână viitoare dacă nu cumva până atunci te hotărăști să dispari din peisaj.
      Mwie, jegule! @🖕🖕🖕

      Ștergere
  40. Secretarul Lloyd Austin cere portavionului USS Abraham Lincoln să rămână în Orientul Mijlociu. Mai multe trupe americane vor sosi în regiune în următoarele zile

    https://monitorulapararii.ro/secretarul-lloyd-austin-cere-portavionului-uss-abraham-lincoln-sa-ramana-in-orientul-mijlociu-mai-multe-trupe-americane-vor-sosi-in-regiune-in-1-55583

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Martalogii pârsi sa bage la bostan!!!

      Ștergere
    2. ,,Martalogii parsi" au ,,băgat la bostan" pe timpul școlarizarii (LM/Școala de Ofițeri/AMT/AMG).
      Acum te baga pe tine (un analfabet funcțional) în pwzda ma-tii!
      Dar se pare că te prinzi greu!😁

      Ștergere
    3. Zdreanță, ți -au tăiat ăștia NETul?😂 Văd că excursia ta la orckranieni a fost cam scurtă. 😂🖕

      Ștergere
  41. Măi Petrică unde ești? Vino iute s-o belești. Vino te rog de îndată, să ți -o dăm actualizată 😂🖕

    RăspundețiȘtergere
  42. Putin a semnat un decret pentru o campanie de recrutare militară de toamnă. Vrea să recruteze 133.000 de persoane, până în decembrie

    https://monitorulapararii.ro/putin-a-semnat-un-decret-pentru-o-campanie-de-recrutare-militara-de-toamna-vrea-sa-recruteze-133-000-de-persoane-pana-in-decembrie-1-55590

    RăspundețiȘtergere
  43. Bă ciobârlane, nu te mai fă de căcat pe alte bloage. Vino ici - șa, să ne -o mângâi ca să se poată scula

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai bine i-ai arăta Cufurețului cum calculezi tu 3 km pătrați...😂😂😂😜

      Ștergere
  44. Am ajuns in Patrie! ✌️💪🦅🇹🇩

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Plimbă baba bă, plimbă baba! După aia plimbă și moșii noștri

      Ștergere
  45. https://www.cotidianul.ro/graham-expune-in-mod-accidental-adevarata-natura-a-diplomatiei-americane-editorial-global-times/
    Auzi Petrea? Auzi Zdreanță? Ia de luați de -aci o clanță

    RăspundețiȘtergere
  46. John1 spunea...
    @Cezar. Eu am spus ca aceste calcule fac bine sanatatii mintale si implicit corpului.

    😂😂😂
    Care -i donați lui Cezar un pic de minte ca să facă calculele? Eu am început să mă screm deja 😂

    RăspundețiȘtergere
  47. Zdreanță, scoate bă baba la aer. Nu mai sta toată ziua pe Google Maps ul ăla, fi- ți -ar să -ți fie de potaie linge -ne-ai pe coaie

    RăspundețiȘtergere
  48. https://www.libertatea.ro/stiri/guvernul-si-a-dat-singur-derogare-de-la-luarea-masurilor-privind-stabilitatea-fiscala-pentru-a-nu-reduce-cheltuielile-in-an-electoral-5030625
    Mda, asta cu TVA de 21% și impozit pe venit, "merg mână în mână" cu actualizarea promisă 😜😁

    RăspundețiȘtergere
  49. Noapte bună, noapte bună, Zdreanță să ne -o iei în mână, c-ai rămas cam singurel, pupa -ne-ai la două -n kel. Scoală -l și pe ciobârloi să ne scarpine la koi

    RăspundețiȘtergere
  50. Dormiți ca porci și mai vreți și sporuri la pensie.Aferim!Sporurile sunt conjuncturale ori cârcotașii ar spune că și cu dedicație de aceea este necesară o nouă lege a pensiilor militare de stat doar cu coeficienții general valabili,iar SG evidențiată separat pe cupon ca o indemnizație!Și aș mai vrea ca a mea să fie mai mare și mai lungă(macar cu 5 cm.) ca a lu' Caesar că ăla-i dobitoc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Adică o lege ca aia, 164, care îl lasă din nou în curul gol pe Petrea ciobârlanul? 😂😂😂

      Ștergere
    2. Ăla nici nu cunoaște la bani!

      Ștergere
    3. Sa.mi sugeti poul@#$..amîndoi cu rindul😅🤣😂

      Ștergere
    4. Ziceai că n-ai credit mânca-mi-ai pool4!

      Ștergere
  51. https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/razboiul-merge-prost-ucraina-si-aliatii-sai-2391494.html
    Auzi bă Petrică Alică puță mică!

    RăspundețiȘtergere
  52. https://www.bzi.ro/este-cea-mai-mare-pensie-militara-din-romania-multi-romani-nici-nu-viseaza-la-aceasta-suma-ca-salariu-5076798

    Auzi bă Petrică Alică puță mică, cea mai mare pensie militară, n -o ia un militar, ci un milițian 😂
    Și ce mai aflăm noi? Că pensionarii milițieni îs de două ori mai mulți ca cei apevisti. 😂

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am mai scris pe aici că numărul pensionarilor din MI (poliție/jandarmerie/poliția de frontieră/ISU...) este aproape dublu față de cel al pensionarilor din MApN.
      Daca mai adăugăm și civilii de la ANP (pușcării), cei din MApN suntem minoritari. Ca să nu mai zic că și cuantumurile pensiilor acestor ,,militari" este aproape dublu față de foștii militari din armata.

      Ștergere
  53. reddog spunea...

    Un bun prim ministru in aceste momente ar fi dl Basescu supranumit Corsarul Invincibil.
    Nu vedeti ce balamuc e pe aici pe blog? E mai rau ca la puscarie. 😁
    Pai daca dispare cuantumul avantajos sa returneze si altii ajutoarele.
    Asa ne invata unii mare specialisti in drept de pe aici.
    Cezar e pe mana cu Oculta si satanistii si e pro vaccinare obligatorie la capre.
    Dupa ce a luat ajutoare si a muls caprele atatia ani (uneori si tapul din greseala) acum vrea revolutie.
    Va ramane in istorie drept revolutia tomnaticilor cu calorifere de epoca.

    13 februarie 2022 la 19:08
    ---------------------------------------------------------------
    Cezar spunea...
    "Fratilor si voi dusmani"..javre rosii paznici de puscarii- mergeti pe burta!
    Motanelul KK.CIOS lucreaza pentru noi
    Toti o sa o luati in..mîna
    Javra rosie si in gurita...ca.i mai lacom
    🤣🤣🤣🤣😛😛😛😜🤪😝🤑

    13 februarie 2022 la 19:19
    =========================================
    Că bine se zice că politica-i o curvă...Până la urmă Petrea ciuma roșie și cu Zdreață rahățelul galben și- au dat scurmacele și au înființat Axa nătărăilor.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La război se mai întâmplă să lovești și în propriile trupe din greșeală.
      Deci martalogii pârsi joaca murdar.

      Ștergere
  54. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟏 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina. Zelenski a vorbit despre greutățile frontului din est, unde Rusia ăși concentrează cele mai importante forțe și a cucerit un sat, Nelipivka, care avea 1.000 de locuitări înainte de război. Putin a organizat concerte pentru a marca doi ani de la anexarea provinciilor ucrainene, pe care nu le controlează în totalitate
    ☑️ Războiul Israel-Hamas-Hezbollah. Armata Israelului a început o ofensivă terestră limitată în sudul Libanului. Scopul operațiunii militare este împingerea grupului terorist Hezbollah înapoi dincolo de râul Litani, în conformitate cu o rezoluție a Consiliului de Securitate al ONU. SUA, UK și Franța au nave pregătite pentru a evacua cetățenii. Potrivit site-lui MAE, aproximativ 1.500 de cetățeni români trăiesc în Liban
    ☑️ Fostul prim-ministru olandez Mark Rutte preia marți funcția de secretar general al NATO
    ☑️ Boeing a primit un contract de 6,9 miliarde dolari pentru bombe cu diametru redus, GBU-39/B, destinate pentru Ucraina, Bulgaria și Japonia
    ☑️ Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a avertizat Nordul de sfârșitul regimului dacă va folosi arme nucleare și a prezentat noile rachete balistice, Hyunmoo-5, cu o încărcătură explozivă de 8 tone
    ☑️ MApN ia în calcul să mute parada de Ziua Națională pe 30 noiembrie, din cauza alegerilor parlamentare, care vor avea loc pe 1 decembrie
    ☑️ Opt copii din Fâşia Gaza au fost aduși în România cu o aeronavă MApN pentru a fi trataţi în spitale
    ☑️ Compania ungară de stat MVM, controlată de guvernul Viktor Orban, a ajuns la un acord pentru a cumpăra divizia de furnizare a E.ON România
    ☑️ „Astăzi este o zi mare”: Ambasadorul în SUA spune că de astăzi România îndeplinește toate condițiile pentru a intra în Visa Waver

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-1-octombrie-2024-1-55593

    RăspundețiȘtergere
  55. Sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului de la 1 octombrie cinstește în mod deosebit arătarea Preasfintei Fecioare Maria petrecută în secolul al-X-lea în Biserica din Vlaherne.

    https://www.facebook.com/share/p/MaUCfDspCbco8yxh/

    RăspundețiȘtergere
  56. Akoarde, păi să - l trimită pe groșteiul de măciucă în fața instanței militare, însă un 🐷 va rămâne tot un 🐷

    RăspundețiȘtergere
  57. Evenimentele Zilei de 1 octombrie în Istorie:

    Ziua luptei împotriva cancerului de sân
    În fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua luptei împotriva cancerului de sân, cu scopul de a creşte gradul de conştientizare cu privire la cancerul de sân şi de a sublinia importanţa campaniilor de informare, a prevenţiei şi programelor de screening.

    Ziua Internațională a Medicului
    Începând cu anul 1984, pe 1 octombrie, în România se sărbătorește Ziua Internațională a Medicului, a cărui obiectivul principal este cooperarea și colaborarea activă a medicilor din întreaga lume. La nivel mondial, această zi este celebrată în prima zi de luni din octombrie, dar România își celebrează medicii chiar în prima zi a lunii.
    Ideea celebrării unei Zile Internaționale a Medicului aparține Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) și organizației Medici Fără Frontiere.

    Ziua scafandrilor militari
    Sărbătorită an de an la 1 octombrie, Ziua scafandrilor militari aminteşte de data la care, în anul 1976, Grupul 279 Scafandri, înfiinţat la 15 noiembrie 1967, s-a transformat în Grup Scafandri de Luptă, intrând în subordinea Centrului de Scafandri. Astfel, Marele Stat Major, prin Dispoziţia din 6 octombrie 1976 transmisă către Comandamentul Marinei Militare, anunţă înfiinţarea Centrului 39 Scafandri, dislocat în Constanţa şi subordonat Comandamentului Marinei Militare, începând cu data de 1 octombrie 1976. Centrul 39 Scafandri a luat fiinţă prin dizolvarea Grupului 279 Scafandri din garnizoana Mangalia, tehnica şi efectivele grupului intrând în compunerea Centrului.

    Ziua mondială a arhitecturii
    Ziua mondială a arhitecturii este aniversată, în 2018, la data de 1 octombrie. La cea de-a XX-a reuniune a Consiliului Uniunii Internaţionale a Arhitecţilor (UIA) de la Barcelona, din 1997, s-a decis ca Ziua mondială a arhitecturii să se celebreze la aceeaşi dată cu ziua dedicată habitatului, în prima zi de luni din octombrie.

    - 1 octombrie 331 î.Hr. - Alexandru cel Mare îl învinge pe imparatul Darius al III- lea al Persiei în bătălia de la Gaugamela. A fost una dintre marile batalii din istoria lumii și a dus la prăbușirea Imperiului Persan.
    - 1 octombrie 1795 - Belgia este cucerită de Franţa.
    - 1 octombrie 1800 - Spania a cedat Franţei provincia Louisiana, în baza tratatului de la San Ildefonso. Peste numai 3 ani, Napoleon Bonaparte avea sa o vanda Statelor Unite.
    - 1 octombrie 1850 - Se instituie un teritoriu vamal unic al Imperiului Habsburgic, prin care sunt desfiintate barierele vamale interne, fapt care va deschide largi posibilitati patrunderii capitalului austriac in Transilvania.
    - 1 octombrie 1860 - Se înfiinţează la Iaşi, Conservatorul de muzică şi declamaţiune, primul sau director fiind Francisc Serafim Caudella, compozitor, violoncelist, pianist, organist și profesor român, de origine germană.
    - 1 octombrie 1869 - Oficiul Poştal din Austria a emis primele cărţi poştale din lume concepute de Emmanuel Herrmann.
    - 1 octombrie 1875 - Scriitorul roman Ion Creangă (n. 1 martie 1837 – d. 31 decembrie 1889), a debutat în revista “Convorbiri literare” cu “Soacra cu trei nurori”.
    - 1 octombrie 1875 - Încep lucrările de construire în Bucureşti a Catedralei romano-catolice, cu hramul Sf. Iosif.
    - 1 octombrie 1899 - A murit Anton Bacalbaşa, ziarist, prozator şi traducător român, creatorul personajului literar Moş Teacă; (n.21.02.1865).
    - 1 octombrie 1919 - S-a nascut Nicolae Cajal, medic, membru al Academiei Române, preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Medicale a Academiei Române şi preşedinte al Fundaţiei „M.H.Elias”. (d.07.03.2004).
    - 1 octombrie 1957 - Pe bancnotele SUA au fost imprimate pentru prima data celebrele cuvinte “In God We Trust”.
    - 1 octombrie 1958 - Este fondată în Statele Unite, Administratia Nationala pentru Problemele Aeronauticii si Cercetarii Spatiului Cosmic – NASA.
    - 1 octombrie 2005 - Pugilista romana Mihaela Cijevschi (cat. 54 kg) a devenit prima campioană mondială din istoria boxului feminin românesc, titlu cucerit la Campionatele Mondiale de la Podolsk, Rusia.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. - 1 octombrie 2024 - port-drapelul reddog isi ia muie la greu iar comandantul Axei a dezertat si l-a lăsat cu kuru-n pwla!😁

      Ștergere
  58. Martalogii pârsi sa bage la bostan!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daci chel, mic, urât și prostovan ești, ca o poolă de -o belești

      Ștergere
  59. Terente, cel pe care Zdreanță îl mângâie pe burlan1 octombrie 2024 la 12:02

    https://www.stiripesurse.ro/breaking-alina-bica-scapa-de-inchisoare-si-cere-statului-roman-despagubiri-de-peste-un-milion-de-eur_3448819.html

    Ce țară de căcat... Ăla de fură o pâine face bulău, iar nenorociții de politicieni și așa zisii justițiari care fură cu milioanele, stau liniștiți bine merci.🤮

    RăspundețiȘtergere
  60. Petrea, Petrea unde ești? Ia -l și pe Zdreanță și vino iute ca să ne -o belești

    RăspundețiȘtergere
  61. Salutare camarazi!
    Sunt in zona fostului oraș Stalin.
    Sunt oarecum într-o operațiune specială.

    RăspundețiȘtergere
  62. Ciobârlan, Ciuben, Ciukist...😜😁

    RăspundețiȘtergere
  63. Azorică, Azorică, vin' de - mi fă o labă mică!

    RăspundețiȘtergere
  64. Cineva din zona fostului oras Stalin interesat de niste pagere?
    Le donez.

    RăspundețiȘtergere
  65. Unul din mitingurile bășinășilor crecănați trebuie organizat acasă la LOV când bărbat-su-i plecat la Parlamentul European.Dacă are ghinion și-i acasă...asta e n-a avut noroc pe lume!

    RăspundețiȘtergere
  66. SUA: Iranul pregătește un atac cu rachete balistice împotriva Israelului. Armata Israelului a anunțat că este în „alertă maximă”

    https://monitorulapararii.ro/israelul-deschide-si-al-treilea-front-cu-o-lovitura-puternica-asupra-rebelilor-houthi-din-yemen-iranul-promite-razbunare-pentru-uciderea-unui-general-1-55581

    RăspundețiȘtergere
  67. Martalogii Pârsi cunoscuți și ca Mormanarii Discriminați sa bage la bostan!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai plimbă baba bă Zdreanță, da -ți -am clanță, mai plimb -o

      Ștergere
    2. Cioku mic, pelikane!...că ,,martalogii parsi" sunt cam parșivi și de-abia așteaptă să-ți livreze doua/trei transe de muie in compensație la ajutoarele și soldele compensatorii pe care le visezi.
      Ia legătura cu Cezar că el e pe felie cu frumoasa Sabrina și sigur te rezolva.

      Ștergere
  68. Breaking News!

    Iranul a început atacul cu rachete asupra Israelului.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să mă kak în veștile tale "breching niuz" și în gâtlejul tău cu bucăți de poolă cât mâneca cojocului!
      Să i se dea muie solului care a adus această veste pe blog.
      Asta mai lipsea, că în rest le avem pe toate.

      Ștergere
  69. https://www.stiripesurse.ro/unda-de-soc-la-nivel-mondial-dupa-atacul-iranului-in-israel-preturile-au-explodat-iar-bursele-inch_3449495.html

    Uite Zdreanță da -ți -am clanță, ce ne -a adus vestea ta!

    RăspundețiȘtergere
  70. Paraziti sculați la treabă!Ordinea de bataie într-un stup este cu matcă,albine lucrătoare și ici colo câte-un trântor,în stupul ăsta numa' trântori frate!

    RăspundețiȘtergere
  71. Primul militar femeie absolvent al Programului de calificare Comando

    #MApN #FOS #cariera #egalitatedegen

    https://www.facebook.com/share/p/idyYpB6o4VQSmhJq/

    RăspundețiȘtergere
  72. Martalogii pârsi sa bage la bostan!

    RăspundețiȘtergere
  73. Calendar Ortodox
    2 octombrie

    Sf. Sfințit Mc. Ciprian; Sf. Mc. Iustina fecioara

    https://tinyurl.com/mmuj7chv

    RăspundețiȘtergere
  74. 𝐓𝐈𝐓𝐋𝐔𝐑𝐈𝐋𝐄 𝐃𝐈𝐌𝐈𝐍𝐄𝐓̦𝐈𝐈 – 𝟐 𝐨𝐜𝐭𝐨𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞 𝟐𝟎𝟐𝟒
    ☑️ Războiul din Ucraina. Armata rusă a ocupat mare parte din orașul ucrainean Vuhledar. Ucraina dezvoltă rachete și drone, în 2024 a construit de 25 de ori mai multă muniție de artileri decât în 2022, a declarat Zelenski. Rusia este acuzată că a executat 16 prizonieri de război ucraineni
    ☑️ Războiul Israel-Hamas-Hezbollah. Iranul a atacat Israelul cu 181 de rachete balistice, ținte au fost trei baze aeriene și sediul Mossadului, dar au fost rachete care au căzut pe o școală și pe o autostradă. Trei israelieni au fost răniți de schije și un palestinian a murit, în Cisiordania, din cauza resturilor unei rachete. Netanyahu a promis că Iranul va plăti pentru acest atac. Astăzi este o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. Pe timpul nopții, Israelul a continuat raidurile aeriene în Gaza și Liban
    ☑️ Principalii candidați la președinția Moldovei sunt cetățeni români. Contracandidatul pro-rus al Maiei Sandu în alegerile prezidenţiale din Republica Moldova, Alexandr Stoianoglo, criticat pentru că deţine şi cetăţenia română
    ☑️ Ro-Alert în Tulcea, atac al Rusiei aproape de graniţa României. Au fost ridicate 2 aeronave F-16 românești și 2 F-18 spaniole
    ☑️ România condamnă atacul cu rachete al Iranului: Suntem pe deplin solidari cu Israelul
    ☑️ România ajută Grecia cu 50 de pompieri și tehnica aferentă în stingerea incendiilor
    ☑️ Mugur Isărescu primește un nou mandat de Guvernator al BNR
    ☑️ Minerii protestează în fața Guvernului față de noua lege a pensiilor

    https://monitorulapararii.ro/titlurile-diminetii-2-octombrie-2024-1-55606

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sa te footem in gura

      Ștergere
    2. Sa-i sugi pool4 lui Nikk

      Ștergere
    3. Reddog, sa ne cacam pe chelia ta, acolo unde aterizeaza mustele verzi

      Ștergere
    4. anonima
      N-am chelie.
      N-au tupeu mustele sa se apropie de vulturi. ✌️

      Ștergere
    5. Atunci sa ne cacam in gura ta mai pelicane

      Ștergere
  75. Deci trântorii își apără regina.

    RăspundețiȘtergere
  76. Petrea, Petrea, unde ești? Ia -l și pe Zdreanță și vino iute ca să ne -o belești

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel ce-i da muie ciubenului2 octombrie 2024 la 10:10

      Sa-l futem in gura si pe capitanasul criminal Padina

      Ștergere
    2. Si pe Florica , cur de feer din Italy !!

      Ștergere
    3. Si pe ma-ta care te-a avortat, mai padina

      Ștergere
  77. Popândăii Maro iar se încordează la Șoimii Carpatini.

    RăspundețiȘtergere
  78. Sugi pool4 popandailor maro handicapatule

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel ce-i da muie cu cacat ciubenului petrea2 octombrie 2024 la 11:30

      Afirmativ. Si sa-l ia si pe idiotul de Padina

      Ștergere
  79. Zdreanță, mai plimbă bă baba, iar după aia vino de ne fă laba

    RăspundețiȘtergere
  80. Petrea, unde -ai dispărut măi tată? Vino încoace să ți -o dăm actualizată după ce -o răzbuzezi toată!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E aici labagiul, ca pute a ciuben idiot. Se crede ca-i incognito, insa mireasma de prostanac ala Padina este inconfundabila

      Ștergere
  81. Buna ziua!
    Numele meu este Sabrina.
    Îl caut pe unul reddog.
    Am informații (pe surse) că s-a aciuiat aci pe blogul d-voastră unde își ia mwie la greu.
    Trebuie să-i livrez vreo trei transe de mwie și nu dau de el.
    Am câteva indicii pe care as vrea sa mi le confirmați. Cică e scund, gras, chel și știrb. Gurile rele spun că are și rozeta sparta.
    Mă puteți contacta la adresa de e-mail sabrina@livrez mwie. com.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asta e ! E aici. Arde-l drept in ciocofon ! Pe langa faptul ca are rozeta sparta, mai e si cu muianul dereglat, de la cat si-a luat-o !

      Ștergere
  82. Sustin cu tărie comunitatea gay,cu cât sunt mai mulți cu atât rămân mai mult femei pentru normali ca mine!

    RăspundețiȘtergere
  83. Dl Ifrim vrea să spună că în Axa Raului sunt multi cu garda inversa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Domnul Ifrim a vrut să spună sa-i sugi poolA!🖕
      Singurul mwist certificat pe blogul asta, ești tu bai puscarete!😁

      Ștergere
  84. Ii recomandam domnului Ifrim sa intre în Axa Binelui dacă e normal.
    Că noua ne place pizda.
    Și țâțele imense, evident.

    RăspundețiȘtergere
  85. Pe surse cei din Axa Raului au scăpat săpunul la dus în LM.

    RăspundețiȘtergere
  86. Bai Padina, vino repede ca m-au umplut astia de poola-n gura !

    RăspundețiȘtergere
  87. Numele meu de - alint e Zdreanță și îmi place să iau clanță. Cu Petrea eu m - am aliat, ca s-o sugem ne - ncetat. Eu cu el fac casă bună când mai sugem câte -o poolă. Sunt cam mic, urât și kel, ca o puță de cățel. Din când în când mai plimb baba, dar îmi place să fac laba. Vă invit la Techirghiol să mi -o dați la curul gol, că la pușcărie- am lucrat, acolo rozeta mi - am spart. Hai noroc și sănătate, aștept s - o iau pe la spate

    RăspundețiȘtergere

  88. Ia vedeți ce-a primit Dogaru și nu numai de la senatoarea Pauliuc:

    https://sindicatulcmd.blogspot.com/2024/10/fara-comentarii.html
    ==============================
    Se propun modificări atât asupra L223/2015, cât și asupra Statutelor (armată, poliție etc.). Cu solda de grad se dorește a fi ceva gen îndemnizație, cu funcția, odată cu activii.
    La grad se face diferența între ce-ai avut și cât au aștia activi acum, iar la funcții... Mai citiți și voi că eu nițică treabă!

    RăspundețiȘtergere
  89. Ucraina a reînceput să dezvolte rachete balistice. Programul va fi prezentat la finalul acestui an, spune ministrul Umerov

    https://monitorulapararii.ro/ucraina-a-reinceput-sa-dezvolte-rachete-balistice-programul-va-fi-prezentat-la-finalul-acestui-an-spune-ministrul-umerov-1-55609

    RăspundețiȘtergere
  90. Martalogii pârsi sa bage la bostan!!!

    RăspundețiȘtergere
  91. O echipă de oameni de știință de la Institutul de Cancer din Țările de Jos a anunțat recent o descoperire majoră: un nou organ în corpul uman – o glandă salivară până acum necunoscută, ascunsă în spatele nasului, în zona unde cavitatea nazală se unește cu gâtul, arata jurnalistii de la The Mirror.

    https://www.facebook.com/share/p/67CMpyEnrUXaxQaL/

    RăspundețiȘtergere
  92. Martalogii pârsi sa bage la bostan!
    Că se cam umfla glanda in ei uneori.

    RăspundețiȘtergere
  93. Practic în fiecare zi putem descoperi ceva nou.

    Într-o zi martalogii pârsi au aflat că LOV a spus: colonele, colonele, o sa vii in genunchi la mine!

    RăspundețiȘtergere
  94. Băi Petrea cât dreak îți ia să numeri zimții ăia la baineta pomnal?Tot 6 luni ca-n SM?Treci aci la aparat recte -ncăierat!Nu te sfii la-nceput te luăm ușor....

    RăspundețiȘtergere
  95. Hai Petrică Alică puță mică, vin' să -ți dăm o mooe mică 😜🖕

    RăspundețiȘtergere
  96. Lasati-l pe Petrică.
    A zis omul că nu mai comentează pe aici, asta e.
    Se întoarce el când are chef.
    Unde-i pmt-ul ?
    Akord văd că și-o trage in freza cu unu Andrei pe blogul lui Cufuretz jr.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În cazul ciobârlanului, ca și în cazul lui Zdreanță, " pofta vine mâncând". Cu cât o sug mai des și mai bine, se umplu de vitamine

      Ștergere
    2. Și pmt cum e? Că are vreo 2 săptămâni de când e in SMC și nu a mai dat niciun semn de viață. Sper sa fie bine.

      Ștergere
  97. Țiuzăr ciobârlanul2 octombrie 2024 la 18:58

    Pariez 💯% că Mojiu PMT e bine. Dar unde -o fi Apevilă, că văz că dezertă și el?
    La PMT e nițel mai mult de lucru la instalația hidraulică; schimbă conductele de frână, sevopompa, servodirecția...

    RăspundețiȘtergere
  98. https://www.stiripesurse.ro/ultima-ora-zelenski-a-decapitat-o-parte-din-conducerea-serviciului-de-informatii-externe-a-ucrain_3450607.html

    Auzi Petrea? Auzi Zdreanță? Da -v-am la amândoi clanță!😂😜🖕

    RăspundețiȘtergere
  99. NATO a aprobat o misiune de supraveghere deasupra teritoriului românesc, în apropiere de graniţa cu Ucraina, cu avioane AWACS. Misiunea a început luni

    https://monitorulapararii.ro/nato-a-aprobat-o-misiune-de-supraveghere-deasupra-teritoriului-romanesc-in-apropiere-de-granita-cu-ucraina-cu-avioane-awacs-misiunea-a-inceput-luni-1-55612

    RăspundețiȘtergere
  100. Martalogii pârsi sa bage la bostan!

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri