Google Translate

sâmbătă, 15 martie 2014

Gaura neagră aeronautică. Misterele zborului MH370, care a dispărut lângă Malaysia.

 
Misterele zborului MH370, care a dispărut lângă Malaysia.
De ce unii pasageri apar online pe Internet şi ce este gaura neagră aeronautică.
 
Într-o eră a tehnologiei, pare greu de înţeles cum este posibil ca un avion cu 239 de pasageri la bord să dispară fără urmă. Zborul MH370 nu a fost încă localizat, după 5 zile de când a dispărut brusc de pe ecranele radar. Există mai multe teorii care încearcă să explice acest mister.

Avionul Boeing 777 al companiei aeriene Malaysia Airlines a dispărut vineri noapte, în timpul unui zbor de la Kuala Lumpur spre Beijing, între Malaysia şi Vietnam.

Nu se ştie ce s-a întâmplat la bord, iar experţii sunt uimiţi şi de dificultatea localizării aeronavei, în ciuda folosirii tehnologiei de ultimă oră.

Unii pasageri apar online pe reţelele sociale, iar telefoanele lor mobile par să funcţioneze

Misterul se adânceşte şi mai mult, pentru că rudele celor dispăruţi spun că pot să sune în continuare pe telefoanele mobile ale acestora.

Profesorul William Webb, de la Royal Academy of Engineering, spune că aceste telefoane par să sune, dar acest lucru s-ar întâmpla şi dacă ar fi în afara unei zone cu semnal. În realitate, ele sună în gol şi după un timp intră căsuţa vocală. Aparatele se află probabil în apa oceanului şi nu pot fi folosite pentru localizare prin metoda triangulaţiei.
 


De asemenea, unii pasageri apar ca fiind în continuare online pe unele reţele de socializare. Acest lucru poate însemna că ei au rămas conectaţi de pe un alt dispozitiv, de unde nu s-au delogat anterior.

Dacă au fost conectaţi de pe telefonul mobil, după o anumită perioadă de inactivitate, vor fi delogaţi automat de reţeaua de socializare. Acest lucru s-a şi întâmplat cu unii pasageri, care au trecut de la online la offline în ultimele zile. Asta se întâmplă însă automat şi nu este o dovadă că ei ar fi fost activi pe acea reţea.

Şi totuşi, de ce nu poate fi localizat avionul? Este posibil ca o persoană să fi oprit intenţionat toate instrumentele de comunicaţie ale aparatului.


Acest lucru s-ar putea întâmpla însă şi spontan, în urma unei decompresii a aeronavei, explică Martyn Thomas, de la Institution of Engineering and Technology. Astfel, piloţii ar fi fost inconştienţi, dar avionul şi-ar fi continuat un timp zborul pe pilot automat.

O altă posibilitatea este ca avionul să fi intrat într-o „gaură neagră aeronautică”, crede expertul Stewart John, de la Royal Academy of Engineering.

Asta înseamnă că, dacă aeronava s-a prăbuşit într-o zonă izolată din junglă sau din Siberia, nu poate fi localizată decât dacă un dispozitiv ar emite regulat semnale radio.

Dacă avionul a mai zburat un timp după ce a trecut de ultimul punct de check-in, el ar putea să fie acum mult mai departe de zona în care este căutat.

John crede că aeronava a fost distrusă de o explozie, poate de o bombă, care nu le-a dat timp piloţilor să caute soluţii sau să ceară ajutor.

Pe lângă varianta exploziei devastatoare şi a mâinii criminale, o altă ipoteză, destul de controversată, este cea a războiului electronic.

La bordul avionul se aflau 20 de pasageri care lucrau la compania texană Freescale Semiconductor, fiind experţi în tehnologie în domeniul apărării. Ei ar fi putut folosi o tehnologie care să facă avionul invizibil cu ajutorul unor panouri care să „îndoaie” lumina în jurul aeronavei.

Tot cu ajutorul tehnolgiei, avionul ar fi putut să dispară de pe radar, iar semnalele de localizare să fie blocate.
Această tehnologie există şi este folosită chiar de compania Freescale, deci avionul ar putea să nu fie prăbuşit, ci doar „mascat”, ascuns.

La bordul avionului se află cutiile negre, care conţin datele despre zbor şi convorbirile din carlingă, dar şi un dispozitiv care emite semnale timp de 30 de zile după prăbuşirea în apă. Aceste semnale pot fi însă auzite doar dintr-o regiune restrânsă, aproape de locul catastrofei.

Deocamdată experţii nu au putut detecta niciun semnal care să ajute la localizarea avionului. Căutările continuă, în acest efort fiind implicate 9 ţări, care au trimis în zonă 34 de avioane şi 40 de vapoare.

Căutările avionului dispărut au fost extinse în vestul Malaysiei şi reduse în est

Malaysia a extins miercuri în Marea Andaman căutările pentru localizarea avionului Boeing 777 al Malaysia Airlines, zonă aflată la o distanţă considerabilă de planul de zbor, fără să excludă ipoteza că avionul ar fi deviat de la traseul iniţial, înainte de a dispărea, relatează AFP.

Ipoteza unei schimbări bruşte a traseului, spre vest, a zborului MH370 care făcea legătura între Kuala Lumpur şi Beijing şi confuzia privind locul în care s-ar afla avionul sau posibila dispariţie a aparatului au convins, de asemenea, Vietnamul să suspende căutările aeriene şi să-şi reducă operaţiunea navală în Marea Chinei de Sud.

Întrebată în legătură cu informaţiile contradictorii referitoare la soarta avionului, aviaţia malaysiană a dat asigurări că "nu a exclus posibilitatea unei schimbări a traseului în zbor înainte ca avionul să dispară de pe aparatele radar". "Acest lucru explică extinderea operaţiunilor de căutare şi salvare" în zona coastelor din vestul peninsulei malaysiene, a explicat generalul Rodzali Daud, într-un comunicat.

El a dezminţit însă informaţiile dintr-un cotidian malaysian care a scris că radarul a detectat aparatul deasupra Strâmtorii Malacca, între peninsula malaysiană, pe coasta de vest, şi insula indoneziană Sumatra.

Autorităţile malaysiene susţin că turnul de control a pierdut contactul cu avionul Boeing în largul coastelor de est ale peninsulei malaysiene sâmbătă dimineaţă, la aproximativ o oră după decolarea de la Kuala Lumpur spre Beijing.
Aviaţa malaysiană a evocat, de asemenea, posibilitatea ca avionul să fi făcut o schimbare a traseului, citând analizele datelor înregistrate pe radar, dar fără să prezinte public aceste analize.

Desfăşurate într-o zonă care se întinde pe aproape 200 de kilometri în jurul locului în care turnul de control a pierdut contactul cu avionul, căutările au fost considerabil extinse miercuri.
Şeful aviaţiei civile din Malaysia, Azharuddin Abdul Rahman, a confirmat că operaţiunile includ Marea Andaman, mărginită la sud de extremitatea nordică a insulei indoneziene Sumatra, iar la est şi la nord de Thailanda şi Myanmar.

Eforturile în vederea localizării avionului par să se deplaseze la est la vest, în timp ce Vietnamul a decis suspendarea "temporară" a căutărilor aerine şi reducerea operaţiunilor navale, "în aşteptarea informaţiilor din Malaysia".
"Când am pierdut contactul cu avionul, am informat Malaysia că am observat că aparatul s-a îndreptat spre vest", a declarat viceministrul Transporturilor, Pham Quy Tieu.

"Malaysia nu a răspuns. Le-am cerut în două rânduri autorităţilor malaysiene un răspuns, dar acesta nu a fost încă trimis", a asigurat oficialul.

"Noapte bună" a fost ultimul mesaj transmis turnului de control de echipajul avionului dispărut

Ultimul mesaj transmis de avionul Boeing 777, dispărut de sâmbătă, turnului de control a fost "Ei bine, noapte bună", a anunţat miercuri ambasadorul malaysian la Beijing, în cadrul unei întâlniri cu rudele pasagerilor chinezi, relatează AFP.

Aceste cuvinte au fost rostite de unul dintre piloţi în momentul în care avionul părăsea spaţiul aerian malaysian pentru a intra în spaţiul aerian vietnamez, potrivit declaraţiilor ambasadorului Iskandar Sarudin, relatate de cotidianul Straits Times din Singapore.

Presat de familii să răspundă numeroaselor întrebări ridicate de misterioasa dispariţie a aviaţiei şi de faptul că cele cinci zile de căutări nu s-au soldat cu niciun rezultat, ambasadorul a apreciat că "nu a venit momentul" pentru dezvăluirea informaţiilor transmise de militari autorităţilor civile.

El a apărat, de asemenea, echipa după ce un post de televiziune australian l-a acuzat pe copilotul Fariq Abdul Hamid, în vârstă de 27 de ani, că a încălcat regulile aviaţiei civile în 2011, lăsând în cabină două tinere sud-africane în timpul zborului.

Avionul cu 239 de persoane la bord, dintre care 153 de chinezi, a dispărut undeva între estul Malaysiei şi Vietnam. Căutările nu au condus la niciun rezultat până în prezent, în pofida mobilizării unor mijloace "fără precedent", potrivit Kuala Lumpur.

Surse: Daily Mail, New York Times, Mediafax

http://www.descopera.ro/dnews/12242919-misterele-zborului-mh370-care-a-disparut-langa-malaysia-de-ce-unii-pasageri-apar-online-pe-internet-si-ce-este-gaura-neagra-aeronautica
=======================================================================
=================================================================
==========================================================

26 de comentarii:

  1. Majoritatea americanilor consideră că Putin este mai puternic decât Obama.
    ==========================
    Majoritatea americanilor nu cred că Statele Unite ar trebui să se implice în disputa dintre Rusia şi Ucraina, iar cei mai mulţi dintre ei consideră că Vladimir Putin este un lider mai puternic decât Barack Obama.

    Potrivit unui sondaj de opinie la care au participat o mie de persoane, 78% dintre americani consideră că Vladimir Putin este un lider puternic, în timp ce doar 45 la sută dintre respondenţi cred acelaşi lucru şi despre liderul de la Casa Albă.

    Sondajul mai arată că 50% dintre locuitorii Statelor Unite consideră că SUA nu ar trebui să se implice în disputa dintre Rusia şi Ucraina, pe când doar 25% cred că este necesară o intervenţie americană în această zonă.

    Sondajul a fost realizat în contextul actualei crize din Ucraina şi a fost realizat de YouGov, o companie internaţională specializată în realizarea de cercetări de piaţă, la comanda The Economist.

    http://ro.stiri.yahoo.com/majoritatea-americanilor-consider%C4%83-c%C4%83-putin-este-mai-puternic-060324689.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai si normal ca-i mai puternic ! Bolsevicul ista o facut tai-condo, jiu-jitu si caponeira de alea cubaneze, toata veata, pe cand Kunta Kinte o giucat numa golf, la gaurici si prinzator la beisbol !

      Ștergere
    2. Pese: iar astia de se dau dumnezei intergalactici, is mari scule de bascule numa cu prapaditii lumii, alde iugoslavii, ori talibanii, ori Grenada, ori alte triburi de astea papuase pe care le-or invadat, de-a lungul istoriei, ca sa restabileasca democratia !
      Cam p-aciulea sunt fonfanitii astia mari sculamente, ca, in rest, or incasat numa muie cu cupa de la Stalova Wolla: japonezii le-or dat muie, cu imparatul in frunte, vietnamejii or bagat muie la greu, irakienii dau si acum din cur, in ritm de muie, in Talibania or loat muie ! In afganistan cred ca or lo9at bimuie !
      Sa vedem daca au sange in pula sa se ia la tranta cu cineva pe masura, nu cu triburile care abea de-or descoperit roata si care inche se mai deplaseaza cu camil, ori cu piroga !

      Ștergere
    3. Pese: eote, de exemplu eo pariez pe CCCP (Сою́з Сове́тских Социалисти́ческих Респу́блик , adica Saiuz Savietskih Sațialisticeskih Respublik).

      Ștergere
  2. Iar me-o futat derectea adminu ! Cand dadeam si eo mai di zor la mue la bozgalai, de ziua lor de pretutindeni...hop, ca trecu pe misterele zborului nush care si gaura neagra a gaozului paros !
    Am mai zis eo acusica fro cateva zile, ca poa sa se cace galbejitii pe ei sateliti, de miliarde de dolari, si pe toata tehnica aia, de vad din spatiul extraterestrul cum se pisa Curdileu in boschetii din Birtolomeu, dache n-or reusit nici pan la ora asta sa gaseasca ditamai aeronava !
    Motii nostri din Apuseni or gasit in doi timpi si trei miscari, numa dupe miros, un caricioplan, in mijlocul padurei, in mijlocul iernei, si noaptea, si pe ceata, si pe zapada pana la genunche !
    Acusica incep fel de fel de supozitii cu rapiri extraterestre, cu trecerea in alta dimensiune prin vortexul deschis in gara Dolhasca, cu nush ce borta neagra-maronie plina de par incalcit si cu mirosuri dubioase, ba chear ca unii pasageri navigheaza pe feisbuc la deruta, bla-bla !
    Uai, avionul ista o fost dezintegrat total in aer, instantaneu, de nici cacat de analiza n-o mai ramas din el !
    In cateva zile or sa gaseasca si locul unde or mai ramas, totusi, la suptprafata cateva perechi de tanga, plutind agale in spuma valurilor !
    Tot Interpolul rezolva situatea si cu Efbiaiul.

    RăspundețiȘtergere
  3. jó estét!
    добрый вечер!

    .....si fesebeul

    RăspundețiȘtergere
  4. CAZ HALUCINANT. Bătrână cu mai multe accidente vasculare, PLIMBATĂ ÎNTRE TREI SPITALE!

    O femeie de 78 de ani din Craiova a fost plimbată timp de aproape şase ore cu ambulanţa între trei spitale, după un scenariu copiat parcă după filmul „Moartea domnului Lăzărescu“.
    ====================================
    Sa zica mersi ca doar au plimbat-o si nu au si eutanasiat-o, dintr-o regretabila greseala a fro unui felcer de asta, aptsolvent la "cu taxe grase" si specializat in piramidoane si sirop de galci !
    Ai di capul nost ! De fapt, vai di capul astora de ne succed !

    RăspundețiȘtergere
  5. Asi dori sa nu uitati de un mic hop, hop, hop, pentru che, chear si pe tinpu lu jiaga-jiaga, este la fel de imperios necesar la ceoc sa me-o l,oati, in tinp ce cu tontii saltati !
    Hop, si hop....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese:
      si pe la si jumate
      sa ma loati de cur in spate
      in acelasi ritm de hop
      s-o serviti egsagt in ceoc !

      Ștergere
  6. Ai the my pula, ear e duminica, ear se termina jiaga-jiaga...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Si ear e si jiumate
      Sa ma loati de cur in spate
      Si strigand cu tontii HOP
      Sa me-o loati suav !
      (n.a.: la CEOC).

      Ștergere
  7. Marea CURATENIE a Capitalei. Toate strazile din Bucuresti vor fi spalate cu apa si detergent in urmatoarea perioada
    ==========================
    Niste tampiti de idioti cretini ! Or inceput sa mozoleasca arterele principale, in timp ce printre blocuri colcaie de mizerie si de cacati de potai ! Bani aruncati de pomana, ca sa mai umfle conturilii unor firme de curatenie si de comercializare a sampoanelor ! In fata spala tulumba cu sampon, iar in spate ruleaza otomobililii cu rotile pline de cacat de potai, ori de pamant cleios, adus din cartierele marginase, unde asfaltul o fo vazut doar la teve si in revistele de specialitate !

    Bani cheltuiti de pomana si fara cap ! La fel ca si cu milioanele de euro pen restaurarea a nush ce cacat de crasma istorica, in centrul Bucurestiului !
    Tara lu Dorele ! Or rezolvat problema cainilor vagabonzi, care lasa in urma lor tone de cacat, de par si de paduchi, or rezolvat problema strazilor desfundate de la periferie, or rezolvat problema parloagelor dintre blocuri si cartiere, unde s-au strans mormane de gunoaie, or rezolvat problema miilor de copaci uscati, a miilor de rable lasate in paragina peste tot unde exista un spatiu public liber, intrucat la noi nu exista legislatie care sa permita ridicarea acestora si aruncarea la fier vechi, de indata si numai problema spalarii soselelor, care si-asa is pline de gropi, mai ramasese nerezolvata !
    Doamne feri !

    RăspundețiȘtergere
  8. "Am aflat cu adâncă durere vestea trecerii în neființă a generalului (ret.) Ioan Sorin, o personalitate militară de excepție a ultimilor decenii. Va rămâne în memoria noastră ca un lider militar și va inspira generațiile viitoare de ofițeri și generali ai Armatei României", transmite ministrul Apărării, Mircea Dușa.
    Generalul Ioan Sorin a ieșit la pensie anul trecut în mai, ocazie cu care ministrul Dușa i-a înmânat sabia de ceremonie, arma pe care o poartă ofițerii din Regimentul de Gardă, în semn de recunoștință pentru întreaga carieră militară.
    Dușa a afirmat atunci că Sorin Ioan și-a îndeplinit datoria cu devotament și profesionalism în cariera militară de 40 de ani.
    "Vreau să-i mulțumesc domnului general pentru felul în care, în această perioadă, și-a îndeplinit misiunea pe care legea, CSAT, ministrul Apărării Naționale i-au încredințat-o și pentru faptul că dânsul, prin pricepere, devotament și profesionalism, a fost un om deosebit, așa cum de altfel este educat să fie un militar", declara ministrul.
    Generalul Ioan Sorin spunea că de-a lungul carierei a dat mâna cu multe personalități din toată lumea, printre care și Boutros Boutros-Ghali, fost secretar general al ONU, fapt care l-a onorat și l-a făcut să-și amintească cu plăcere fiecare moment.
    La final de carieră militară, fostul comandat al SMFT avea și un regret. "Au fost multe situații în care alte planuri nu au contat. Poate am o remușcare, familia a fost pe planul doi, însă tot ceea ce am făcut am făcut cu plăcere și cu pasiune și am avut și satisfacții", spunea generalul Ioan Sorin.
    În ceea ce privește misiunea din Afganistan, generalul își amintea că a fost primul militar care a călcat pe pământ afgan, fiind în anul 2002 șeful Direcției Operații.
    "Era o experiență nouă. Am avut șansa să fiu șeful Direcției Operații în acea perioadă și de aceea am avut ocazia să fiu primul român care a aterizat pe acel pământ și să cunosc, să învăț, să studiez cultura oamenilor. (...) I-am sfătuit pe militari ce trebuie să facă pentru protecția lor — protecția forței este prioritară. (...) Retragerea treptată a trupelor române din Afganistan înseamnă că s-au făcut realizări în ceea ce privește obiectivele misiunii. Pentru cei care au fost acum 11 ani acolo și au revenit, în toți acești ani, este foarte ușor să vadă o transformare după această perioadă. Efortul internațional a fost foarte mare", afirma generalul Sorin Ioan.
    Generalul Ioan Sorin a fost numit șef al Statului Major al Forțelor Terestre în iulie 2012, după ce fusese consilier coordonator domeniu în grupul consilierilor ministrului Apărării Naționale.
    Dumnezeu sa-l odihneasca!
    ===============================
    Zurza: Sindicacatul Cadrelor Demoralizate Filiala "Dogarul Intaiul"

    RăspundețiȘtergere
  9. Sorin Ioan s-a născut la data de 22 iunie 1954, în municipiul București. A absolvit cursurile Școlii militare de ofițeri de artilerie « Ioan Vodă » din Sibiu (1976) și Academia de Înalte Studii Militare din București (1985). În anul 1999, a obținut titlul științific de doctor în științe militare.

    După absolvirea școlii de ofițeri, a fost avansat locotenent, îndeplinind apoi funcțiile de comandant de pluton, de baterie și de divizion de artilerie (1976-1982). Revenit după trei ani de studii la Academia Militară, devine șef al artileriei unui Regiment Mecanizat (1985-1986), șef de stat major al unui Regiment de Artilerie (1986-1988), comandantul Regimentului 43 Artilerie (1988-1993), locțiitor al comandantului Diviziei 1 Mecanizată (1993-1994), locțiitor al comandantului Corpului 1 Armată (1994-1996).

    În paralel, a urmat următoarele cursuri: cursul pentru comandanții de regiment (1987), cursul de strategie și artă operațională (1990), Colegiul “George C.Marshall” de Studii Strategice și Management al Apărării din Germania (1995), Colegiul Regal pentru Studii de Apărare al Marii Britanii (1998), NATO Joint Senior Psychological Operations Course, Florida, USA (2002) și cursul pentru generali al Colegiului de Apărare NATO de la Roma (2004).

    Este numit apoi pe rând în funcțiile de șef al Direcției Artileriei din Statul Major General (1996-1997), comandant-șef al Detașamentului Tactic "Sf. Gheorghe", dislocat în Albania ca parte a Forței Multinaționale “ALBA” (1997-1998), locțiitor al șefului Direcției de Planificare Strategică și Control al Armamentului (J5) din Statul Major General (1998-1999).

    La data de 1 decembrie 1999, a fost înaintat la gradul de general de brigadă (cu o stea) [1], fiind numit în funcția de comandant de corp de armată (1999-2000). Devine apoi locțiitor al comandantului Comandamentului 2 Operațional Întrunit "Mareșal Alexandru Averescu" (2000-2001) și șef al Direcției Operații (J3) din SMG (2001-2004). În această perioadă a fost înaintat la gradul de general-maior (cu două stele) la 5 iulie 2002 [2].

    Începând din anul 2003, el a coordonat mai multe misiuni românești în străinătate și a vizitat Afganistanul, Irakul și Balcanii de Vest. De asemenea, a fost profesor la Universitatea Națională de Apărare. Este autor al mai multor articole de teorie și istorie militară publicate în reviste de specialitate.

    În perioada 2004-2006, generalul-maior dr. Sorin Ioan a îndeplinit funcția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre, apoi în anul 2006 devine locțiitor al șefului Statului Major General. La data de 1 noiembrie 2004 a fost înaintat la gradul de general-locotenent (cu 3 stele) [3].

    La data de 12 decembrie 2007, generalul-locotenent Sorin Ioan a fost numit în funcția de reprezentant militar al României la NATO și UE [4]. Ministrul Apărării Naționale a operat câteva schimbări la vârful Armatei. Cea mai importantă se referă la faptul că generalul Sorin Ioan este noul șef al SMFT.


    17 iulie 2012 - Prin ordin al ministrului Apararii Corneliu Dobrițoiu, generalul-locotenent Sorin Ioan a fost numit din funcția de consilier coordonator domeniu în grupul consilierilor ministrului Apărării Naționale în funcția de șef al Statului Major al Forțelor Terestre;

    10 mai 2013 - a fost înaintat în gradul de general cu patru stele, la trecerea în rezervă.

    15 martie 2014 - Generalul Ioan Sorin a decedat in urma unei boli grave

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pese: se duse la cele vesnice ! S-a instruit o viata intreaga ca sa apere chear cu pretul vetii cuceririlii revolutionare ale poporului multilateral dezvoltat si orientat spre comunism si spre noi culmi de progres si civilizatie, si-a futut o juma de cariera prin balariile de la Mihai Bravu si prin alte garnizoane, a contabilizat mii de ore ramase peste programul NORMAL de lucru, ca sa se evidentieze, in prima parte a carierei, apoi, in a doua parte a carierei, ca asea stateau sefii, pana ii uita si dracul prin cazarmi, pentru ca, intr-un final....FOC, si pac, pac, pac la gura groapei si gata !
      Militar destoinic. Odihneasca-se in pace. Pacat ca nu a apucat sa se bucure de penzia data pe contributivitate.

      Ștergere
  10. Traian Băsescu a felicitat Mişcarea Populară pentru mitingul de după-amiază. Felicitările au venit în mod direct, la un restaurant din Capitală, unde şeful statului s-a întâlnit cu liderii partidului.
    ==========================
    Pai si normal sa se intalneasca cu Poponarii la o crasma, la seosea, la una mica la botul calului, ca doar nu ierea sa se intalneasca pe la fro gura de metrou, ori pe la frun Mec Donald, la niste aripioare de cichen !
    La crasma, bre, ca sa serbam marea victorie a Poponarilor, la mancat de cacat, in campanea electorala !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tu-va-n gura de scalpati cu curvistina voastra cu tot, dupe ce ati pus tara pe chituci, de zici ca-i in Programul Rabla, acusica v-ati cosmetizat muianele si ati iesit la vanatoare de adeptri !
      Huo, putorile dreaca, cu Ebele voastre analfabete si stalcite la muiane !

      Ștergere
  11. pula dimineata
    na fute-i tu pe toti pmt-ule daaaa' de lenuta de plescoi sa nu te iei! auzi?
    Pana nu mi-o trag pe lenuta o data pe secs( oaiii!!!! si pe la spate) io nu ma las auzi bre? nu ma las!!
    muine io ma inscriu in pmp si precis tanti elena imi cade la piula......ca e buna, ba ie buuuna cu draci!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. ATENTIUNE !
    Baza comisarul Burcubista !
    - Bazaaa...
    In coloana cate unul, ADUNAREA !
    Tonu la un cantec !
    - Noi suntem ai Romaaaniei....
    Cu cantec, inainte, ÁRS !

    Noi suntem ai Romaniei
    Si in ritm de hop, hop, hop
    Cu nespusa frenezieeee
    O vom loa derect la ceoc !

    RăspundețiȘtergere
  13. PS...... pe eba ti-o las tie sa o "ataci" la biuze

    RăspundețiȘtergere
  14. Pai nu?? ca i-ati votat ce pula mea!!
    zurza:digi 24

    Guvernul vrea să cumpere o aeronavă Airbus A318 de la compania TAROM. Surse oficiale spun că reprezentanţi ai Executivului de la Bucureşti şi cei ai companiei aeriene au început deja discuţiile.
    În noiembrie 2013, premierul Victor Ponta a cerut o comisie interministerială care să negocieze cu Executivul italian pentru achiziţionarea aeronavei destinate demnitarilor. Pasul a fost făcut după ce oficiali ai Guvernului au semnalat că România este singura ţară din Uniunea Europeana care nu are o astfel de aeronavă.
    Executivul trebuie să închirieze un avion mai mare tot de la TAROM pentru zborurile oficiale. Anul trecut, un motiv de dispută între președinte și premier a fost chiar aeronava prezidențială, considerată prea veche și prea costisitoare.

    RăspundețiȘtergere
  15. Da pula mea n-o cumpara?? ca le fac reducere.....la ceok!

    RăspundețiȘtergere
  16. americanii puley!!

    Eroi necunoscuţi: Ofiţerul rus care a oprit un război nuclear

    În timpul crizei rachetelor cubaneze, acum mai bine de 50 de ani, SUA şi URSS au fost poate mai aproape ca niciodată de un război nuclear. Dar probabil mulţi nu ştiu că, dacă nu ar fi fost un singur om, acesta chiar s-ar fi declanşat. Cel despre care vorbim nu este JFK.
    Există oameni relativ necunoscuţi în istorie care au ajutat la salvarea unui număr imens de vieţi omeneşti şi care au fost capabili să ia deciziile remarcabile în situaţii de criză extremă. Unul dintre aceştia a fost Vasili Arkhipov, al doilea la comanda submarinului sovietic B-59.
    Era 1962, Cuba comunistă găzduia rachete nucleare, John F. Kennedy a pus întreaga insulă în carantină, iar Nikita Hruşciov nu era intimidat de tânărul preşedinte şi reputaţia acestuia era în joc.
    În centrul acestei zone fierbinţi era submarinul sovietic B-59, plin cu arme nucleare, care la 27 octombrie 1962 era să înceapă un război dezastros. În timp ce era înconjurat de un grup de 11 distrugătoare americane şi cu portavionul USS Randolph în apropiere, submarinul a pierdut contactul radio cu Kremlinul. Între timp navele americane au început să detoneze încărcături în apropierea submarinului rus pentru a-l forţa să iasă la suprafaţă, neştiind că transportă arme nucleare.
    Ofiţerii sovietici au concluzionat că acest tir înseamna începutul celui de-al treilea Război Mondial, iar căpitanul Valentin Savitsky Grigorievitch a decis să fie lansate rachetele nucleare pentru a distruge navele americane.
    Potrivit directorului Arhivei Naţionale de Securitate Thomas Blanton şi fostului secretar american al Apărării, Robert McNamara, un ofiţer pe nume Vasili Arkhipov "a salvat lumea". Potrivit regulamentului sovietic, pentru a lansa o bombă nucleară, primii trei ofiţeri de la bordul submarinului trebuiau să voteze în unanimitate. Căpitanul Savitsky şi ofiţerul politic Ivan Semonovich Maslennikov au fost de acord cu lansare, dar Arkhipov, al doilea în comandă nu a fost.
    Cei trei au ajuns să se contrazică, iar Arkhipov în cele din urmă l-a convins pe ofiţerul politic că a lansa rachete nucleare asupra Marinei americane este o idee proastă şi că ar trebui să iasă la suprafaţă în schimb. Căpitanul Savitsky nu a fost fericit de această decizie, dar din moment ce nu avea voturile necesare pentru a lansa rachetele nucleare, submarinul a ieşit la suprafaţă, iar criza a fost evitată.

    RăspundețiȘtergere
  17. Uai, daci m-am destrabalat azi, ca fusei cu baba sicu potaia la ziua unui fin de asta ! Uai, daci am mai putut crepa in mine ! Cred ca pe putin 3 -4 pahare, pline-pline, de suc, de ma pisam portocaliu laptos, la o buca de vreme !
    Ioi ! Noroc che am fo bine dispus si le-am dat-o oleaca pe la ceoc, la astia micii, de mai-mai sa ma eau cu babornita de gat, pe tema comportamentului in socetate !

    RăspundețiȘtergere
  18. Uai, NB la ZOO+NOO si sa ma masati la OO ! Cu ce vreti voi, numa sa nu uitati de hop si s-o serviti la ceoc !
    Pace voo supt casketa !

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite