Există voci care susţin că misterioasa Planeta X (Nibiru sau Tyche) este una şi aceeaşi cu celebră cometă Elenin (C/2010 X1). Cometa a fost descoperită de astronomul rus Leonid Elenin.
Cel mai bizar lucru este că iniţial s-a calculat că ea a trece la o distanţă considerabilă de Pământ, adică la mai bine de 8 UA (1 196 784 000 km) iar acum calculele oamenilor de ştiinţă arătă cu totul altceva.
În data de 4 martie 2011, misterioasa cometa/planeta va pătrunde în planul solar ecliptic şi se va afla la 2,26 UA (unităţi astronomice ce echivalează cu aproximativ 338 091 480 km fata de Pământ). Începând cu această dată, Elenin va influenţa Pământul; activitatea vulcanică dar şi cutremurele se vor intensifica într-o perioadă de timp foarte scurtă.
La numai câteva zile, adică pe 15 martie 2011, Saturn, Elenin, Pământul, Soarele, Jupiter şi Uranus se vor alinia într-o primă conjuncţie cu urmări nefaste pentru sistemul nostru solar. Pe Pământ în dată de 15 martie 2011, vor avea loc fenomene naturale de o intensitate ieşită din comun. Pământul o să fie influenţat de magnetismul planetei misterioase şi se va produce o explozie gravitaţională de o intensitate foarte mare care nu doar vă perturba câmpul magnetic al Pământului forţând mişcarea polilor magnetici.
În data de 11 septembrie 2011 o a doua conjuncţie se va produce, iar pe 17 octombrie 2011 Elenin o să fie vizibilă cu ochiul liber de pe Pământ, aflându-se la o distanţă de doar 0.232 AU (34 706 736 km – Luna se afla fata de Pământ, la o distanţă de 384 390 km de Pământ). În 22 noiembrie 2011, o a treia conjuncţie se va produce.
Dacă cometa Elenin este Planeta X, ce se presupune că fiind o pitică roşie, atunci Pământul va avea de suferit din cauza influentelor magnetice şi gravitaţionale ce provin de la pitică roşie. În cazul în care Elenin este doar o cometă, putem concluziona că direcţia pe care se îndreaptă este una singură, Pământul. Coordonatele actuale ale stelei sunt 5h 53 min 23 sec – 6 10′ 58, în constelaţia Leul.
Oare Elenin să aducă odată cu venirea sa sfârşitul vieţii pe Pământ?
Click aici: Elenin Comet: Smokescreen For Nibiru / Planet X (?)
In the year 1998 two movies appeared from major studios, both of which stunned audiences with their depictions of apocalyptic scenarios. The first, Armageddon, starring Bruce Willis, Ben Affleck, and Liv Tyler, and told the story of a number of rough-neck oil drillers who are hired by the President of the U.S.A. to fly into space and plant a nuclear charge in the centre of a asteroid that is hurtling towards earth. The second movie, a slightly less fast-paced movie, called Deep Impact, dealt with the social and cultural feelings surrounding an approaching disastrous comet. Both were box office hits, and both had similarities and differences.
RăspundețiȘtergereArmageddon was perhaps the more popular of these two disaster movies. It made more money in the box office. Part of the reason for this was probably because it played fast and loose with the scientific facts surrounding a potential asteroid collision.
_____________
Hmmm......
Pregatirea psihologica a inceput demult!