Google Translate

sâmbătă, 14 mai 2011

Idei de milioane ... euro!

Sâmbătă a fost inaugurat, în Maramureş, singurul tren-hotel din ţara noastră!
E vorba despre un tren care nu se va mişca niciodată din loc. Altul este rostul său.
Să îi găzduiască pe turiştii care merg în Vişeul de Sus. Atât vagoanele, cât şi locomotiva, sunt vechi de zeci de ani, dar au fost recondiţionate pentru a arata ca noi.Aşa a fost inaugurat singurul tren-hotel din ţara noastră.
Are două vagoane de dormit şi un vagon-restaurant, care au fost aduse din Slovacia, dar şi o locomotivă cu abur specială.



Aici, turiştii au toate condiţiile pe care le găsesc în orice alt hotel. Cuşetele din vagoanele pentru dormit au câte două paturi înăuntru. Au chiar şi apă curentă.

Şi, după o noapte de dormit în hotel, oamenii au ce povesti.

Trenul-hotel se află la câteva zeci de metri de Mocăniţă. Deci, amatorii pot oricând porni într-o aventură prin sălbatica zonă a Văii Vaserului.
Sursa: A fost inaugurat primul tren-hotel din România. Vezi cum arată o cameră

Felicitari!
O idee de multe milioane euro!
Punerea in aplicare, o dovda ca se poate!
Iata, mai sunt si oameni capabili in aceasta tara!
Admin

Un comentariu:

  1. Ideea este excelenta, intr-adevar! Ramane de vazut, daca turistii nu se vor speria de preturi sau de atitudinea personalului, asa cum s-a intamplat pe litoral.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri