Google Translate

duminică, 28 octombrie 2012

Din categoria: Scena politica. Atentie la SONDAJE! PP-DD, a luat-o la vale! Crin Antonescu, in topul preferintelor la funcţia de Preşedinte al României

 
Grupul de studii socio-comportamentale Avangarde a realizat un sondaj în prag de alegeri parlamentare.
Cercetarea sociologică este cu atât mai interesantă, cu cât, partidele care alcătuiesc alianţa aflată în prezent la guvernare, USL, au prezentat listele cu candidaţii pe care îi aruncă în luptă,
la scrutinul din 9 decembrie.

Întrebaţi cu cine cine ar vota, în eventualitatea în care duminică s-ar organiza alegeri parlamentare, 60% dintre respondenţi au ales USL. Interesantă este cifra pe care ar obţine-o PP-DD, care în sondaj e pe locul trei în ordinea preferinţelor electoratului.
 
Cu un procent de 11%, partidul lui Dan Diaconescu înregistrează o scădere de popularitate, chiar dacă persoane cu rezonanţă în viaţa politică şi nu numai, s-au alăturat patronului OTV: Monica Iacob Ridzi, Antonie Solomon, Liliana Mincă, Sorin Ovidiu Bălan sau Gigi Neţoiu.
 
Alianţa România Dreaptă e pe poziţia secundă, cu 19 procente.
 

Reprezentanţii eşantionului au fost chestionaţi şi în legătură cu persoana pe care ar alege-o ca şef al statului. La întrebarea “Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru funcţia de Preşedinte al României, pe cine aţi vota?,”
35% dintre respondeţi l-au numit pe preşdintele PNL, Crin Antonescu.
 
Acesta a fost urmat, la o distanţă semnificativă, de liderul ARD, Mihai Răzvan Ungureanu, care a obţinut 15 procente. Dan Diaconescu nu lipseşte de pe podiumul preferinţelor, situându-se pe poziţia a treia, cu 13%.
 
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, este la egalitate cu liberalul Călin Popescu Tăriceanu, ambii cu 3%.
 

Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 2.000 de persoane majore, în perioada 17.10.2012 – 25.10.2012, şi are o eroare maximă tolerată de +/-2.2 %, pentru un interval de încredere de 95%.
Validarea s-a făcut pe baza datelor Institutului Naţional de Statistică 2011.
 
Sursa:
==========================
===============
REMEMBER
Click aici:

150 de comentarii:

  1. PANA IN 9 DECEMBRIE,PADUCHEI PDLACI SI PADUCHEI PDLACI 2 AKA PP-DD,VOR FII SUB 5%.
    CU O ZII INAINTE DE ALEGERI,VOR APAREA STENOGRAME INTRE CHIORU BETIV SI VIKTOR ORBAN(PRESU UNGARIEI),PRIVIND PREZENTA BOZGORILOR LA REFERENDUM SI AUTONOMIA HAR-COV.

    RăspundețiȘtergere
  2. No,neața buna la tătă populimea.
    Sculați voi fericiți ai sorții ca doară băturăți cu patru la nulo.
    Io mă chinzuiesc p-aci sa scriu cu diacritice ca să ințăleaga tot nerodul fericit al lui nea Jiji.O ziuă faină sa aveți!No, hai la treburi.Spor la muie!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Anonim 01.27
    De ce scrii cu litere mari mai chiorule,esti ruda cu base.

    RăspundețiȘtergere
  4. Neatza Buna la ZOO + 9! Sa s-aprobe Ordonanta, iar "tigri" sa ramina cu rromii lui in Franta.

    RăspundețiȘtergere
  5. Saru' mana doamnelor !
    Buna dimineata domnilor !
    O zi buna tuturor !

    De ce pula mea v-ati luat la hartza, din prima ? Usiurel, ca sa ne mearga bine toata saptamana !

    Mentionez ca am facut parte din "esantionul" celor 2000 de persoane majore, care au fost chestionate la opinie, raspunzand cam asea !
    -la intrebarea de pe primul slaid: am belit ochii mari si i-am zis direct sondatorului "te-n pula mea, NU RASPUND" si m-a incadrat la aia 2 %
    -la a doua intrebare i-am zis "Cu ma-ta" si m-a incadrat la aia 9%, adica "Altele" !
    Dupa sondarea asta, abia abia au reusit colegii sa ma imbrace cu camasoiul, pentru ca eu mai vroiam niste intrebari...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Du-te-n PM!Așea, de dimineață, pe nemăncate.

      Ștergere
  6. Buna dimineata stimati pacienti si dragi... animale!

    RăspundețiȘtergere
  7. Buey, ia de vedeti voi de sondaju asta:
    "Cititorii au ales: cel mai bun conducător pe care l-a avut România este Nicolae Ceauşescu"
    http://www.adevarul.ro/actualitate/dezbatere_adevarul-sefi_de_stat-cel_mai_bun_conducator_al_romaniei-ceausescu-regele_mihai_0_800320022.html
    ---------------------------------------------------------------------------
    Io zic sa-l punem si pe Cioaba, sefu de trib in sondaje. Sa vedem care-i mai tare dintre regi, imparati si presedinti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Musai trebo pus ! Inclusiv Imparatul Iulian al tiganilor de pretutindeni, Geaona-pentru ca a fost si el presedinte o noapte (Mihaela dragostea mea, nu ?), Crin Praporgescu- pen' ca si el a condus destinele Romaniei spre cele mai inalte culmi ca interimar al suspendatului, inclusiv ala care i-a tinut locul Kiorului la prima suspendare, ca nu mai stiu cum il cheama ! Vodkaroiu parca !

      Ștergere
    2. PeSe: tara pupatorilor de sfinte Boase ! Asta am ajuns, tara de tigani si pelerini ! Haite de boraci boratzi, organizate pe zone, care te fura in ziua mare, sub ochii AUTORITATILOR !
      Haite buey, scapate de sub control, si toti tigani ! TOTI ! Ca hailalti, fetele palide, au alte preocupari: ei studiaza etnobotanica !

      Ștergere
  8. Cica in perioada 26-27 octombrie 2012 a avut loc,la Alba Iulia, Consiliul National al Reprezentantilor SCMD !
    Un fel de Congresul paispe sau al PPE care s-a tinut la Bucuresti !

    Tacere deplina, niciun cuvant, saitul SCMD a inghetat !

    Inseamna ca Intaiul nascator de sindicat si-a furat-o serios !
    Aflu eu, mintenas !

    Horor et Paria ! Hae Sictiris !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bei, ia vezi de cerceteaza nitzel problema...S-o fi lasat oare cu singe? Nea Cashcavalu dadu lovitura de palat? Oltenii preluara puterea?

      Ștergere
    2. Ce e bre v-ati bolunzit??
      Lasati-i in pic de timp 48-72ore sa-si revina "adminu bloage SCMD-SRL" din betie.pai voi credeti ca i-a fost usor lu'dom'ranciog sa bea atata dupa si mai ales inainte de congres??Ce pula mea!!

      Las ca de maine poimaine vedeti voi "Cantarea SCMD-SRL" cu "realizari" cu tot.
      Punem pariu ca ridica ranciogu niste osanale ca nici PMT-u n-o sa creada ca are maneci lungi la camesoi?

      Ștergere
  9. L-au scos consilierii pe ministrul de razboi aproape pe toate posturile de teve !
    S-au sesizat ca tipa lumea, ca sta la dos ca gugustiucul, ca sa nu se expuna cumva !

    Obosit mai era omul, sa dea dreaq, de nici ochelarii nu-i mai stateau ca lumea pe nasos din cauza pungilor de sub ochi !

    Asa se intampla cand te sfortezi brusc si nu esti incalzit !

    Da-i cu Onoarea Militara lu' Iliescu si Constantinescu, da-i cu Onoarea si lu' nea Mishu ex regele, da-i cu ziua armatii prin moluri si prin parcuri, da-i cu legitimatiile pentru bosorogi, da-i cu aprinderea flacarii eterne si da-i si luptaaaa.... Ce mai, nu-i de colo !
    Acu, l-au scos consilierii si pe sticla, ca sa vada populimea ca, totusi, nu-i asea cum zice ea: adica el este ministru si nu Oprea, cum carcotesc labagistii !
    Chestia e ca Oprea aparea scurt, clipea de cateva sute de ori pe minut, arunca o fugasa si fugea omul la frun botez ceva, ca sa se distreze ! Nici nu mai stie cati finuti mai are prin armata !
    Aista, care si-a schimbat chiar si frizura, ca sa nu-l mai luati voi la stanga cu bretonel, sau bretonatu, sau frezonatu, sau frezonel, degeaba a aparut pe sticla. Nimic nou. Lamentari !

    Doar chestia cu "armata este in zdrente" mi-a placut ! Cine are norocul sa mai aiba zdrente, cine nu, sa se multumeasca si cu curul gol!
    Ce, la Marasesti nu ne-am caftit cu hitleristii lu' merchel in izmene ?

    Cum zicea si marele sef al micului mesteme, in Obositorul Militar, de ziua ostirii: armata se adapteaza situatiilor in pas ale ! Adica, nu mai avem puscoace, punem mana pe ciomag ! Nu mai avem avioane, ne zmangalim pe fata ca rembo, ne punem ochelari de soare fumurii, cu lentile a la harlei devidson, si dam moarte in gagici !

    In rest...

    RăspundețiȘtergere
  10. Dobriţoiu a semnat scrisoarea de intenţie pentru achiziţionarea de F16 second hand...
    "Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a declarat, în exclusivitate pentru Telejurnalul TVR, că “a semnat scrisoarea de intenţie adresată omologului său portughez, în vederea achiziţionării de avione F16 second hand”.

    “Asta înseamnă că a început procedura de cumpărare a celor 12 avioane F16 second hand”, afirmă jurnalistul Adelin Petrişor pe blogul său.

    Negocierea se va încheia cu semnarea Acordului între cele două guverne.
    De reţinut este faptul că 12 F-16 – vechi si uzate – vor ajunge în România abia “din 2015-2016″, deşi plăţile către Portugalia vor începe chiar de anul viitor. Deoarece ratele sunt eşalonate pe 5 ani, avioanele vor fi aproape plătite până când vor intra în dotarea RoAF.

    Costul pachetului este de 677 de milioane de dolari. Aici nu sunt incluse modernizarea pistelor ( 14 milioane de dolari), pachetul de armament ( 100 de milioane de dolari) şi un modul de antrenament al piloţilor în Statele Unite ( 40 de milioane de dolari)."

    RăspundețiȘtergere
  11. Răspunsuri
    1. Cica AN2 si avionul ala al lui Vuia...Aeroplanu lu Coanda cica nu are gaz.

      Ștergere
  12. PE SURSE, extraordinar de credibile:

    Maine "se aproba" ordonanta ! Mie-n suta ca-i adevarat !

    RăspundețiȘtergere
  13. Răspunsuri
    1. Du-te la terasa si bea 4 beri, dar sa fii cu grija, grija la muieri!

      Ștergere
    2. M-as duce eo, da sta baba planton la bucatarie, cu usa deschisa ! A dreaq, n-are nevoie de nimic din piatza ! Am incercat eu o evadare, da' nu tine !
      Iar bere...am in frigider, insa cine mai bea pe frigul asta, ca ti se smochineste puta asa de tare, incat te pisi juma pe degete, juma pe izmene !

      Ștergere
  14. E bine uai in armata !
    Transportoare second hend de la elvetieni, avem ? Avem !
    Masini de teren second hendu' de la americani, avem ? Dap !
    Vapoare second hend de la englezoi, avem ? Da, da !
    Avioane Hercules, "pensionate" de pe vremea ceausescului, avem ? Iap !

    Tancuri mai avem ? O pula, pentru ca alea trei care-au mai ramas, nu-s bune nici la deszapeziri !
    Tunuri mai avem ? Da, prin toate satili si comunili, puse cate doua in fata primariilor, vizavi de crasma !
    Armament de infanterie avem ? Avem o laie, ca l-au furat pe tot de la Ciorogarla !
    Tehnica autohtona auto avem ? Avem, pentru expomil, RD 111, care pornesc numai de la flacara festilei, ARO 244 D-Jeep si microbuze TV 105, cu bordul din placaj !

    Ne mai trebo doar aeroplane la mana a treia de la portughezi, care or sa zboare la anul si la multi ani pe cerul patriei noastre !
    Dupa ce ne livreaza avioanele in 2015-2016, urmeaza sa primim motoarele, in 2017-2018, armamentele in anii urmatori, dupa care, intre 2020-2025 se vor moderniza pistele si se va pune la punct infrastructura.
    Cel mai simplu e cu mentenanta, pentru ca maistrii nostri militari, cu un patent si o bucata de sarma, pot sa faca minuni !

    RăspundețiȘtergere
  15. Răspunsuri
    1. Vai ce urat, nu ma asteptam chiar din partea domniei voastre !
      Da' daca-i gratis, se accepta !
      O zi buna si dumnevoastra, buey !

      Ștergere
  16. O zi buna !
    Plec sa-mi fac tratamentul cu alupigus !

    RăspundețiȘtergere
  17. Baa, din surse sigure, de la Radio Erevan, muine se da ordonanta! Domn' Dobritzoi a zis c-o sa i-o mareasca si lui Cezar. Gaura, gaura o sa i-o mareasca fostului lui coleg, iar lui Tibica o sa-i mareasca aia mica, ca asta din urma sa i-o dea maimucei drept la gaurica.

    RăspundețiȘtergere
  18. Uai, curios cum sunt si dornic de muie proaspata, numai ce-am descoperit pe Pulano 10 intercraci, unde ai dreptul doar sa taci ca, unul zis alex parola-maga sou, tocmai ce i-a pus o clantza noua lui lupulus ! Gafaie patronul de acolo de parca i-au secat argumentele !

    Da ce m-a sokarizat profund este faptul ca, acest moga sou, care se baga in seama ca mare om iubitor de cultura, citindu-l pe Kafka in timp ce gadila porcul la cur si pe Esenin cand mulge vaca, nu prea stie cand se foloseste i din a si i din i, asa ca...m-am lamurit !
    In rest are dreptate idiotul ca militarii au puscat, la revolutie, la civili, ca la vanatoarea lu' Tiriac de la Bals !
    Si mai are idiotul dreptate ca galonatii de azi n-au nicio treaba cu ostirea tarii !

    E buna si cate o parere a unui taran veritabil de la tara, civil din tata-n fiu !

    Despre sistemul de penzii, dati-va voi cu parerea ce a vrut sa zica poporeanul, ca eu nu m-am prins ! Cica !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: Lupulus cu fas pe pula, sa-mi pui o vorba buna cand va fi sa fie nevoie a ma scoate din cacat, pentru ca iti fac reclama gratuita la blog !
      Stiu, n-ai nevoie, ca oricum esti aproape de 3 milioane, da' baremi apreciaza gestul meu de gentelmen !

      Ștergere
    2. Si unde mai pui ca Ciocoflenderul ala de se da mare scrib de carti A RECUNOSCUT SINGUR BA cum ca l-a votat de fiecare data pe Base (adica de vre 5 ori)

      Ștergere
  19. Cine a facut sondajele astea ,de ce mint ca porcii,iar vor sa pacaleasca alegatorii,iar vorbesc in numele "boborului",sa-i fut in gura de mincinosi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Are dreptate ..von Hurziceni!! Domnul DDDDDDDD...e pe primul loc futu-va in gat cu sondajele voastre mincinoase!!!

      Ștergere
  20. Buey, stau si ma gandesc ce bou am fost, de nu m-am specializat si eu in "greva foamei" ! Sigur eram "lansat" pe-o lista, ca Cristinica din Careacal. Acusica, doamna invatatoare, in loc sa fie la clasa ca sa predea tabla cu inmultitul, a devenit "Femeile din viata lui Solomon" !
    Ce rau imi pare, pentru ca o greva a foamei pentru mine ar fi un mizilic, insa vad ca deja trendul e fumat !
    Asa ca, m-am gandit sa fiu primul si unicul inventator al "Grevei setei", drept pentru care, dupa sedinta de guvern de maine, cand nu va intra si ordonanta, incep greva la guvern !

    Poate asa, pana la alegeri, reusesc sa devin si eu "Barbatul din viata lu' Vanghelie, care este", precum invatatoarea caracaleanca !

    Atentie la teve: ala cu Greva Setei, eu voi fi !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, sa-l iei coechipier pe Curleonu, specialistu cu bidonu!

      Ștergere
    2. Este o idee buna !
      Eu in greva setei, sa bag numa crapelnitza in mine, iar Curdeleu, in greva foamei, sa bage numa vodcaroaie in el !

      Ștergere
    3. Baaa fraiere, vezi ca tanty Fomista-i H"ieroina lu NeaChasu si o tine in insectar pe blog pana ajunge deputat!
      Si sa mai stii baaa prostule ca tanty i-a batut si pe rangerosii!! Astia ai dracului mor de foame dupa 15 zile iar tanty dupe b70 s-a dus fix la tv la A3 ! Mama ce mai combatea ca ea apara onoare lu barbatul ei care cica nu mai este colonel...!!

      Ștergere
  21. Buei,tu ai putea sa faci "greva prostului" ca ti-ar veni ca o manusa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De ce dai ba in PMT, Guru? Vezi ca-ndata iti frige kuru! Ti-l frige cu maciuca de-o sa te usture buca.

      Ștergere
    2. Invidiosule !
      Hai, recunoaste ca-ti tremura barba de invidie, ca eu pot si tu esti impotent !
      Rautaciosule...

      Ștergere
  22. Stimabilul domn de la 8:44 si de la 12:52 !

    Esti de-a dreptul bestial, naucitor, nici ca mi-a fost dat vreodata sa mai vad atata talent scriitoricesc!
    Asocierile tale de cuvinte m-au epuizat ! Citesc si recitesc la nesfarsit si ma intreb: de unde atata talent, de unde atata forta creatoare ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: culmea e ca, la 12:52 apare, mai sus, si ala cu "O pula" si, undeva mai jos, si PMT !
      Adica, cum ar veni, cine nu distinge, zice clar ca-s dus la vale, daca am ajuns sa mi-o trag de unul singur !

      Ce sa-i faci !
      Cin'si-o cauta, o gaseste...

      Ștergere
  23. Răspunsuri
    1. Baaa fraiere, vezi ca tanty Fomista-i H"ieroina lu NeaChasu si o tine in insectar pe blog pana ajunge deputat!
      Si sa mai stii baaa prostule ca tanty i-a batut si pe rangerosii!! Astia ai dracului mor de foame dupa 15 zile iar tanty dupe b70 s-a dus fix la tv la A3 ! Mama ce mai combatea ca ea apara onoare lu barbatul ei care cica nu mai este colonel...!!

      Ștergere
    2. Si unde mai pui ca Ciocoflenderul ala de se da mare scrib de carti A RECUNOSCUT SINGUR BA cum ca l-a votat de fiecare data pe Base (adica de vre 5 ori)

      Ștergere
    3. Ba fraiere, de acord cu ce zici, da' ba prostule, vorbeste dreaq pe romaneste, ca nush ce-s aia "rangerosii" !

      Ștergere
    4. Nu stii ce-s aia ..RANGER-OSI ?! Si mai zici ca ai facut si tu armata ca sa primesti pensie pe contributeala.....Opula ! Asteapta ...cuantumul .....??!!

      Ștergere
  24. @ PMT - Neica dar tu nu ai servici ,ca ziceai ca esti verde ca plopul traznit!!!?? Astepti ..cuantumul din 2010 ai ? Vorba lu ala , scriitorul de succes - O PULA!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. N-am, m-a dat afara comunistii de la stat, ca zicea ei ca ma imbogatesc ca porcul !
      M-a dat afara si imperialistii de la privati, cand au auzit ce penzie am !
      Am fost si la "Cu ziua", da si aia m-au fugarit, ca nu puteam sa "duc" in ritmul lor petul la muie !
      Acusica am ramas abandonat, doar cu baba !

      Verde pe dracu...
      Iar de cuantum...vezi ca am declarat, exact, acu trei juma, pe blogul asta, cu cat mi-a scazut !
      Ma cac in el cuantum, vorbesc si eu ca sa ma aflu in treaba !

      Cand ma dau lovit la scut ca mi-a scazut, cand ma sparg in figuri ca nu-mi pasa !
      Cine dreaq mai stie ce cuantum am avut, dupa jde decizii, dou procese in tara si unul la CEDO !

      Ștergere
  25. Simtesc nevoia de-un Alupigus !
    Va doresc un pranz linistit !

    Pofta mare si odihna placuta !

    RăspundețiȘtergere
  26. Dupa o binemeritata "minivacanta", armata s-a intors in cazarmi, pentru a-si desavarsi pregatirea de lupta, iar cei operationalizati sa-si mentina nivelul dobandit cu atata sudoare, la ultima evaluare NATO !

    Cei care n-au pregatire de lupta sau operationalizare OTAN, sa stea la adapost, ca ploua si e umezeala !

    Ii rog frumos pe toti colegii "de bine" care au autoturisme personale ca, in cazul in care otobuzul cu care am facut si eu naveta acum 34 de ani, nu porneste din cauza temperiilor, sa-si inghesuie camarazii in loganurile proprii !
    Doar pentru inca o perioada scurta, intrucat, in noul an bugetar, armata militara va fi dotata cu otobuze de ultima generatie !
    Ca alea cu etaj, decopertate, care fac turul capitalei !
    Sus vor circula, iarna, tablagiii, pen' ca si asea aspira la idealuri INALTE, iar vara, pe caligula, se schimba calimera: vor circula jos, fara aer conditionat, ca sa simta ca-s coloana vertebroasa a armatii...

    Astept sictirelile !

    RăspundețiȘtergere
  27. Nu stii ce-s aia ..RANGER-OSI ?! Si mai zici ca ai facut si tu armata ca sa primesti pensie pe contributeala.....Opula ! Asteapta ...cuantumul .....??!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uai, da tu ai un fix, vrei musai sa-ti raspund !
      Nu stiu, uai, ca altfel nu intrebam ce-s ranjerosiile alea!

      Ca sa-ti fac dambleala, revin: ce dreaq is alea ?

      Ștergere
  28. ca veni vorba "t'nuva" in gurita
    Va prezint CV-ul meu.E bun? E BUUUUN!!!


    Curriculum Vitae
    Am fost director la o mare întreprindere socialista.

    Cafeaua de dimineata era pregatita de o secretara sexy, mergeam la servici cu Dacia neagra. Odata am fost intrebat daca fabrica nu contribuie cu 10 mii de lei pentru inmormântarea unui tovaras din Comitetul Central. Am spus, ca cu atâtia bani aş inmormânta intregul Comitet.

    Din acest moment am devenit director la o intreprindere mai mica.

    Cafeaua zilnica era pregatita de o secretara mai in vârsta, la servici mergeam cu furgoneta fabricii. Odata am fost apostrofat ca nu am fost la ultima sedinta de partid. Am raspuns ca daca stiam ca e ultima m-as fi dus sigur.

    Din acest moment am lucrat ca maistru.

    La servici mergeam cu masina proprie si eu faceam cafeaua de dimineata. In atelier aveam pe perete poza lui Ceausescu si a Lolobrigidei. Odata mi-au spus ca de ce nu dau jos poza curvei de pe perete? Am luat poza lui Ceausescu.

    Din acest moment am lucrat zilier la sapat santuri.

    Mergeam la lucru cu bicicleta si duceam cafeaua de acasa in termos. Odata in timp ce sapam santul au venit si mi-au spus sa-mi ascund bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegatie de partid de la Bucuresti Am raspuns sa nu-si faca probleme deoarece bicicleta este inchisa cu un lacat...

    Din acest moment am ramas fara lucru... o vreme am fost şomer pina la schimbarea orinduirii ...

    M-am reabilitat, am intrat in politica, am intrat in partid. Cafeaua imi este servita de o secretara sexy, la servici merg cu un Audi A6 cu sofer personal.

    In rest îmi tin gura si din cind in cind ridic mâna sa votez.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Veche, veche...
      Ce dracu ti-au pus astia de la Bartolomeu Gara in matrafox, uai ?
      Ori te-ai pocait si-ai dat-o pe bancuri, ca la "Mioritice" ?!

      Ștergere
  29. Bravo Ba ! Uite ce insemneaza sa fii baiat dastept !
    Tu stii c-s aia ,,RANGER -OSII"" ??! Daca stii sa-i zici si lu Pulica mica..mica ...ca asa lipsa de cultura nu am mai vazut!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ma cac pe rage-rosiile tale de tablagist ! Bag sama ca ai sa futi virtualitatea blogosferita mult si bine, de acum incolo, cu ragerosiile astea inventate prin handicap neuronal !

      Itzi spun eu, ca stiu ce zic ! Nu degeaba iau masa, zilnic, la NOO !

      Ștergere
    2. ba Puta ...mica..mica ! Daca cunosti raspunde ,daca nu ia notite ,narodule! Uite asa se dumireste lumea cu ce caca de fost militar care asteapta ..cuantumul ..avem a discuta ! Sictir ...ca io nu am nevoie de pasteaua ta! Io mi-s ...activ ,prostovane!!

      Ștergere
  30. Uai, eu ma cac pe mine imbracat, ca un scapete, pe aciulea, ca sa i-o trag la mestecatoare nush cui curdeleu, iar pe PULANO zece intercraci, blogul ala cu 4 milioane de accesari vizualizate, e rezboi total intre Lupula Cenzuroiul si Moga Vocea Romaniei !

    Iaca fratelo's:

    "Lupuș spunea...29 octombrie 2012, 14:58
    @alex
    Ungurașii puteau să lipsească de la referendum! Nu mă asteptam însă ca ardelenii, ziși și unguieni și boccii, cei care se bat cu cărămida în piept că ... ei sunt cei mai dintre români, să se alieze cu dușmanul lor de moarte, cel de le Budapesta, împotriva majorității romînilor."

    Buey, mancatorii de slanina, voi ce pula mea paziti, buey !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, iei il pazesc pe Ghitza al' de guitza! Il scarchina intre picioare, ca sa faca slanina mare!

      Ștergere
    2. Asteptam,asteptam,asteptam ..sa v-o tragem la mestecatoare!!
      Mult va fute grija de noi!
      Judetele voastre de mitici,unde stie lumea numai de ,, Mihaela,dragostea mea,, de n-au iesit?
      ..tu-va-n rît!

      Ștergere
    3. 16:59
      Mei, a zis Mitica sa il tzuci in gaurica!

      Ștergere
  31. Buey, ca esti bou de bou, ca mine, fara agrafa in ureche, nu este niciun problem's !
    Ca esti bou de bou public, ca unul care a ajuns sa se sparga in figuri cu articole ciupite de pe la nush ce ministru de razboi, sau de pe la "Femeile din viata lui Solomon", este grav ! De tot !
    Dupa ce cititi "selectiile" de mai jos, aveti liber la muie, fara numar :

    "Am mai scris un articol despre cum ne călcăm istoria în picioare şi la propriu şi la figurat. Acela se referea la Sarmisegetuza."

    -Traiasca "Sarmisegetuza", sa-mi belesti peluza ! Oricum prostimea nu stie unde tre sa fie locul lui "z" si "s" in contextul respectiv!

    "Staţia de metroul Politehnica este călcată în picioare zilnic de zeci de mii de oameni"

    -Mie mi se parea mai corect daca asocia "statia de METROUL" cu " calcata in PICIORUL", ca suna mai bine decat "in picioare"! Na, eu nu sunt ziarila, da' parca altfel suna...

    Ne zice autorul, in continuare, ca :
    "Puţini ştiu că ciudăţeniile peste care calcă reprezintă nu o joacă a naturii şi nici un model de marmură sau gresie mai fistichiu.", insa nu ne lamureste, ce pula calului in varful dealului, reprezinta, totusi, acele ciudatenii !
    Doamne ajuta, ca aflam noi pana la urma !

    Acusica vine mai strong:

    "Un cercetător dedicat muncii, arheolog sau biolog, ar sta cu lupa pe fiecare cm pătrat de marmură şi ar dormi acolo. Lumea însă trece zilnic şi nu vede decât nişte modele mai ciudate şi atât."

    -Fals: lumea vede zilnic flegme, guma de mestecat, mizerie si imputiciune romaneasca, asociata cu mii de hoti, tigani si cersetori nefericiti !

    Iaca, iara:

    "Ei bine, marmura din Politehnicii, inaugurată în 1983, nu este aşa pentru că aşa a vrut nu ştiu care constructor sau patron să o facă ci pentru că aşa a vrut Dumnezeu."

    -Sa-mi trag pula pe supt mine ! Sa le intre bine in cap PATRONILOR imperialisti din 1983, care mai traiesc, cine a fost sef la comandarea si livrarea marmurei ! Zeus, buey, nu ceausescul !

    Cel mai tare este artistul spre final, cand:

    "Măcar cei care citesc acest articol şi ajung prin staţia de metrou Politehnica, când aveţi mai mult de aşteptat în staţie, priviţi mai atent acele desene ciudate. Poate o moluscă vă va trage de pantaloni şi vă va spune … „alooooooo, dacă nu eram eu, nu ai fi fost nici tu!”.

    -Acu imi explic de ce, de fiecare data cand am intrat sau iesit prin "Politehnicii", m-am trezit cu o gramada de moluste agatate de pula , care strigau in disperare "aloooooo", n-ai o etnobotanica ?

    Ca l-au apucat muzele poeziei pe don' maestrul care cica el n-a jurat ca lumea-i nashpa, inteleg, da ca a ajuns sa se sparga in "Dosarele ics", chiar ca-i tare ! Basca ca a uitat de gramatica morfologica a limbei rromane si-i da la gramada !

    Succesuri !

    Ia-n vezi, marmura de pe etajul de acces la cabinetul ministrului de razboi, ce moluste are ?
    Eo zic ca tre sa fie niste vietati "marine" de pe timpul amiralului marin si a contratorpilorului Fratescu, alias Erga omnes !


    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: deseori si-n permanenta asa de prosti mai suntem, incat te razi pana-ti da sughitul !

      Ștergere
  32. Cred ca tre sa mai trec si pe la Cezarelu cacarelu, sa ascult niste serenade de Shubort, sa ma mai linistesc !
    A ramas sireacu' parasit si nebagat de seama !
    Mai dati-i uai cate-un coment, ca se stafideste pe picioare, si este inca tanar "flacaul" !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey, pazeste-ti spatele ca maimuca-i bagacioasa!

      Ștergere
    2. Se pare ca-l mananca in ..borta curului!!

      Ștergere
  33. Uai, tre sa ma regrupez si sa ma pun serios pe studiu individual, pen' ca, mintenas, ma ia iar la intrebari ala cu dangerosii, ca sunt nepregatit si ca numa de prost ce sunt nu inteleg eu expresiunile lui alambicate !

    De parca pe ale mele le intelege cineva !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ba Puta ...mica..mica ! Daca cunosti raspunde ,daca nu ia notite ,narodule! Uite asa se dumireste lumea cu ce caca de fost militar care asteapta ..cuantumul ..avem a discuta ! Sictir ...ca io nu am nevoie de pasteaua ta! Io mi-s ...activ ,prostovane!!

      Ștergere
    2. Buey, ala, maimuca de ti-a tras-o de-a vrut sa ti-o mai lungeasca un pic, se referea la "RANGERS". Buey nu ma fa de ris c-am pariat diferenta de bani de-o sa mi-o dea aia cu ordonanta. Vrei sa ramin lefter?

      Ștergere
    3. Buey. nea 16;49, io cred ca esti pasiv. Io cred ca stai capra din cind in cind...

      Ștergere
    4. Uai, era un serial la teve cu "Rangers-politist tecsan" ! Despre ala-i vb ?
      Sau despre serialul rromanesc " Rangers- militian comunitar" !

      Ștergere
  34. CHIORUBETIVMUSTDIE29 octombrie 2012 la 16:40

    PMT II CEL MAI TARE DE AICI.
    MAI SPUNE CEVA DE IZMANAR SI DE INTELIGENTA LUI,CAND VORBESTE IZMANARU SI SE UITA ASA DE INCRUNTAT,ZICI CA INCEARCA SA ISI TINA NEURONU IN SCAFARLIE SA NU II ZBOARE.
    MOARTE LUI SEITAN,IZMANARU,BOC SI CHIORU BETIV,CALAII SISTEMULUI PENSIILOR MILITARE VECHI DE O SUTA SI CEVA DE ANI.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cum se aduna ..ei baietii cu talent si ceva probleme la ..mansarda!!!

      Ștergere
    2. 16:40.
      Ti-a pus PMT vreo pila noua-oua?

      Ștergere
    3. Corect fratelo's " Nu inteleg de ce se aduna, strans-unit, toti in jurul meu, de ma sufoca la flit !
      Cred ca tre sa ma reevaluez si sa-mi schimb stilul si denumirea !

      Ștergere
  35. Muey-moo, s-a pus maimukles pe cantat serenade!!Bai, asta-i pe invers cu greierasul!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mei, maimuca stie sa cinte doar la flaut cu gusha. Acu cica-i indragostit de omul cu lulea, RoBort si de aia asculta Schubort!

      Ștergere
  36. SUPER STIRE, PE SURSE SIGURE !

    Proiectul de ordonanta se afla introdus in "mapele de sedinta", pentru a fi aprobat in sedinta de maine a guvernului !

    Ordonanta este ca si aprobata !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buey Rappanello, degeaba e introdus daca nu e si scos.

      Ștergere
  37. Gourkha says:
    Octombrie 29, 2012 at 4:56 pm

    Printre prietenii mei activi circula un … zvon. Asteapta de la 1 ianuarie fie o lege a pensiilor militare, fie un fel de ordonanta de urgenta cam cum era OUG 7/1998. Cica ar mai ramane 20 000 de activi din 75 000. Ei spun, eu doar repet ce mi-au spus ei in ultimele 2-3 zile. Stii ceva de asemenea chestiune?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Stiu eu !
      E adevarat, e vorba de o ordonanta !
      Presiunile mari sunt de la militie, cu sustinere masiva de la armata !
      Motivul principal este ceva de genul: ce, noi care am ramas suntem mai prosti ?
      Insa, totul va ramane numai la nivel de vise si sperante !
      O noua lege a pensiilor militare va fi la pastele cailor ! S-a inceput in sforta, cu fel de fel de comisii si grupuri de lucru interministeriale, cunush ce doamna adusa de Dobritescu sa restabileasca adevarul suprem, cu sedinte furtunoase la care participarea a fost multireprezentativa, si cu ce altceva pula mea mai vreti ! Basca cu fel de fel de proiecte de lege, trimise de toate asociatiile, sindicatele si ligile militare, inclusiv cu mii de puncte de vedere si propuneri...

      Totul este o labareala, deja fasaita !
      A iesi un cacat ! Militia o tine langa pe a ei, armata-i cu pizda ma-si !

      Acea dreptate Poc: fara asumari de raspundere, in tara lu' Dorele nu ajungi nicarilea, decat la faliment sigur ! Ca Oltchimul !

      Ștergere
  38. Buey, uite aciulea nationalism adevarat, nu cacat alde miticul de pemete !

    Iaca, ca-i luat de mai sus, da' pana nu-l comentez eo, nu-citeste nici RoBortul !

    "Anonim 29 octombrie 2012, 16:59
    Asteptam,asteptam,asteptam ..sa v-o tragem la mestecatoare!!
    Mult va fute grija de noi!
    Judetele voastre de mitici,unde stie lumea numai de ,, Mihaela,dragostea mea,, de n-au iesit?
    ..tu-va-n rît!"

    Vorba aia, asteptati voi, asteptati pana v-o trage iar Orbanu la cap, cum v-a mai tras-o fro mie de ani, pe muchie !
    Dupa care asteptati fratilor, asteptati sa treaca iarasi batalioanele romane Carpatii, cu nush ce arme si flori, ca voi n-aveti timp de galceava ! Slana si palinca sa fie !

    Ca tot te-ai bagat in seama, ca un adevarat patriotic, de ce nu intri pe blogul lui Lupus, pe care-l fute grija de voi, si te iei de noi ?

    Ca el a zis ca va bateti cu caramida in piept si zbierati ca scapetii, cand va imbetati, ca "Noi suntem romani", insa daca trage Cioco Bela un basin, intrati cu totii in buda ?

    Mare branza ca la Cluj Iancu e sus pe statuie/Si le da la unguri muie, insa Cioco Marko il spanzura cand si pe unde vrea el, in direct la televiziunile publice !

    Du-te si cearta-te cu Pulano 10 intercraci, ca eo te sustin pana dincolo de moarte !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Muey, mie imi place tari mult sa ma sfădesc cu tini.
      Va tot futi grija de noi, mai lsati-ne in durerea noastra ca o ducem bini.
      Stati pe pula voastra acolo undi sunteți,nu va cheama nime sa zburați peste Crapați, ca daca viniți numa-ntr-o beție o țâneți.
      Iară lui Marko, lui Tokes, et.comp. cini le-o dat nas?Oari nu unu d-a vost?Ca doara nu-i zâci amu ca și Beselu îi d-a nost?Cini s-o dat in az a szep si csardasuri cu bozgorimea ?Io, noi sau el?Cini îi tăt cheama la guvernare?Oari nu ăi de i-ați votat voi?Io zâc sa le sugeti voi trompele la toți si pe noi sa ne sugeți de duda..

      Ștergere
    2. Baa, astia cica ie deshtepti si civilizati, nu ca noi miticii de ne shtergem la gaoaza cu frunze uscate de cucuruz. Cica ei foloseste deshtu, ca-i mai iecologic si reciclabil. Nu vazurati la Czar maimuca care venetic fiind la astia ciocolomii, dupa ce se sterge la cur cu deshtu si-l suje s-apoi ia directia si viteza vintului?

      Ștergere
    3. Muey, PMT.
      Las-o mai moale!
      Da-te dreak cu penziile, bucile babei si o clantza mica data lui cezar.
      Hai, ia-ti portia de muie si ciocu mic.

      Ștergere
    4. 18:03.
      Muey, dășteptule!
      Cezaruică ii d-a vost, mai tembelule!
      S-a aciuat si el prin vest..deh, cand a dat de o pizda..ca ale voastre nu sunt udemereu, bre!

      Ștergere
    5. Da uai, da ala tot o tine langa cu "ai nostri" si "ai vostri" !
      De parca n-am fi toti la fel de tembeli ! In tara lui Dorele !
      Si apoi, n-am scris eo, ci Lupus !
      Eo iubesc slaninarii mancatori de jumari, mai tare ca pe Don Curdeleu de Bartolomeu von Triviale de Pitesti !

      Ștergere
    6. Baa 18:11, da greu de cap iesti! Pai bei vere, io ce zisei mai devreme?
      "...Nu vazurati la Czar maimuca care venetic fiind la astia ciocolomii..."
      Hai muica, mai gindeste-te nitzel!

      Ștergere
    7. PMT, așea te vreau,frate!
      Stiam io ca între noi nu mai încape nimic, nici barem cearceaful!
      Zîc bini??

      Ștergere
    8. Baaa 18:18.
      Pai daca futeti toti, din toate partile, cum PM sa nu ma smintesc de cap?

      Ștergere
    9. PMT, la iarna tre sa merg la Bucale la un curs de belit sula la urs,ți-oi aduce o pălincă din pruna curată de fată,ținută in butoi de duda, cezar sa ne-o suga.Apoi te-oi vedea io cum ii face fața ca aci esti tare-n clanță.

      Ștergere
  39. Noo,auzâi si io o știre ..cica se puseră miticii din Capitala pe semnat petitii ca sa se tipărească un mecloson de muiere pe bancnotele noastre autohtone, adica pe burta si pe sub burta leului.Buey, voi pi cini propuneți?Miticii o vor pe hâdosenia aia care se loveste in fiecare seara cu fruntea de buricul lui Mitea...voi??

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe Monica bei! Pe Monica MacOvrei! Da merge si aia Zoia Petre, ori Halina Mooongiu...

      Ștergere
    2. Baa halitorilor de clisa, voi ar trebui sa vi*l puneti pe bancnota pe Boc-flok!

      Ștergere
    3. Baaaa,bețivule de zaibăr....era vorba despre muieri!
      Nici nu mă mir ca tu confunzi meclosonul de barbat cu cel de muiere.La cat îs de faine muierile la voi.....

      Ștergere
  40. Buey, am copiat si eu un comentariu de pe Pulano 10 si am si reusit sa starnesc furtunu' pe zone geografice !

    Incerc sa-mi inchipui cum ar fi sa ne intalnim, intr-un loc public, cei care comentam pe aici si pe aiurea, adica si cei cu ele crescute, si cei cu ele futute, inclusiv justitiarii cu studii economico-juridice, dar mai ales si slaninarii, si miticii, si prazarii, cu totii la un loc !
    Pe sholdoveni nu-i pun la socoteala ca aia oricum is muci tot timpul si n-au treaba cu penziile sau politica zonala !

    Cred ca ne-am sparge capetele instant, mai ceva decat flacaii de la Delenii din Vale si de la Valenii din Deal care-si dau cu ciomegele in cap pana la epuizare, pentru a castiga dreptul de a organiza manelo-balul anual !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. CHIORUBETIVMUSTDIE29 octombrie 2012 la 19:10

      NU CRED CA NE-AM BATE,POATE NE-AM CERTA UN PIC,ASA COLEGIAL.
      DA,AR FII BINE CA FIECARE SA AIBA PROPRIU NICKNAME.

      Ștergere
  41. Doi ardeleni privesc la ProTV.

    Se transmit stirile de la ora 8,unde o femeie vrea sa se arunce de la ultimul etaj al unei cladiri.

    - Pariez pe cinci mii de lei ca se arunca, spune primul ardelean.

    - De acord, spune al doilea ardelean.

    Femeia se arunca totousi si al doilea ardelean scoate portofelul, dar primul ardelean nu vrea sa primeasca banii:

    - Stii ce? Eu am vazut si stirile de acum doua ore.

    - Si eu, spuse primul ardelean, dar nu credeam ca se va arunca si a doua oara!

    RăspundețiȘtergere
  42. Sa dea dreacu buey, puneti-va si voi o intitulare acolea, ca m-am zapacit !
    Se discuta numa in "Ba 18:03", "Baaa 18 si 18", "Auzi ba de la 18 zero 1", care de fapt e tot 18:03 !
    Fugi pe comenturi sus-jos ca scapetele, ca sa faci asocierile !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mei Putzulica, pai cum sa ma iau io la bataie de-i intilnesc pe Curlandezul si motanelu kkcios, cind ei impreuna nu ajung nici pina la lindiku Nicoletei Luciu?

      Ștergere
    2. „ Repetitia e mama invataturii”.

      Ștergere
  43. 18:36.
    Sa ne sugi de macaroana, amu,l-a'nceput de toamna!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iara mai pe la sfarsit, am sa-ti umblu pe la flit !
      Chiar si-o iarna grea sa fie, eu tot am sa-ti trag o muie !

      Ștergere
  44. O sară bună in continuare, multa muie si sloboz sa luați,fiecare de la fiecare.Voi vedea dimineață câți răniți vor fi pe cămpul de bășcalie.Cezar cred ca e deja la terapie intensiva cu sloboz din GaOz.Spor la treabă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da ce mei, acu in armata se mai face apelu de seara? Stai aciulea cu noi sa mai incasezi si tu vreo doua jumatati de alea intregi!

      Ștergere
    2. Sa ne sugi de macaroana, amu,l-a'nceput de toamna!

      Ștergere
    3. Da-i bataie, nu te descuraja !
      Ai talent !
      Nu-i de colo ca, intr-o singura zi, sa treci asa de repede de la mult-repetata "O pula", la un catren de toata frumusetea !
      Nu te lasa ! Cel putin eu te voi sprijini din tot sufletul !

      Succesuri, maestre !
      Cred ca pan' se gata anul, am sa-ti mozolesc muianul !

      Ștergere
    4. PMT29 octombrie 2012, 19:00
      Iara mai pe la sfarsit, am sa-ti umblu pe la flit !
      Chiar si-o iarna grea sa fie, eu tot am sa-ti trag o muie !

      Ștergere
  45. Eote ca m-a lovit o streche din senin, acusica inainte de camasoaia de noapte, cu manecile lungi si calduroase !

    Ia:

    Stimata administratie (cum ar zice onorabilul RoBorta de la niu iorc) !

    Ati promis ca o sa dati o sumedenie de premii si surprize pentru cel mai tare din parcare care comenteaza pe aciulea si, deasemenea, pentru cel mai statornic si mai fidel mancator de fecale !

    Da cum in tara lu' Dorele promisiunile neonorate devin imediat neonorante, nu m-as mira sa aud ca rezultatele trebuie mai intai aprobate de o Comisie de Integritate, dupa care vor fi publicate, cu avizul consultativ al CeCeRe, intr-o editie speciala de Mos Niculae !

    Na, intreb si eu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Baaa termina-te! Ai fost primit aciulea la clubu ZOO + 9 de-o juma de an si tu vrei premiu? Mai intai sa-i oferim maimucai Cupa de Piele si dupa aia mai vedem noi...

      Ștergere
  46. Pulica .mic..mica ..are tupeu ..mare ..foarte mare...!!

    RăspundețiȘtergere
  47. Auzi moftangiul ..ii crapa buza dupa Hotscar de platina oxidata!!
    Citeste bai arhiva pe vreo 3 ani in urma sa vezi ce CONTRIBUTEALA au unii si inca nu au cerut Hotscarul!!
    AL dracului,umbla cu 164 si la hotscar ! Hop pe ultimele 6 luni!! Sniper one

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bei rapanule, tu pe unde umbli? Mai pune si tu o fofoloanca acolo pe bloaga ta, sa-ti mai creasca deverul!

      Ștergere
  48. Uai, de ce dreaq ma faceti sa mi-o fur de la maestrul Biliuta ?
    Mi-a iesit si mie o rima acolo, doar atat !

    Sau, cum ar zice poetul-ziarist

    Eu n-am jurat ca sa ma sparg in poezii,
    Nici in catrene ca sa-mi scurg talentul
    Dar am jurat sa v-o furati, in fiecare zi,
    De la Putuca Mica, Tibica impotentul !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bei, tu auzi?
      Nu ne mai supara ca azi pierduram ordonanta
      De ciuda noi nitzel la buci maciuca ti-o vom da
      Si cine stie?
      Poate-ti lustruim si clantza

      Ștergere
  49. Cine a zis buey ca vreau eu premiul !
    Eo am intrebat daca mai e pe bune, sau e tot ca ordonanta asta care intra la guvern de asta vara, de cate 3 ori pe luna !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: ca sa-mi raspund, decent, eu mie insumi: ba, da am talent !
      Ma mut pe tolba cu sageti !

      Ștergere
    2. Buei, tu nu intelegi ca cupa aia de pele ie arvunita lu Czar maimuca? Ce dreq? De-ai sti cite capete apv-iste au trebuit belite ca s-o fabricam...Mai asteapta si tu pin la primavara c-o sa-ti strigem si tie de una. Acu veni frigul si degeaba le belesc astia ca n-au ce. Se strinsera sireacele de frig. S-apoi, de ezemplu, ce sa-i belim lu ala micu lindiku din Urziceni, cin iel e tot o sula razbuzata si uzata? Asteapa pin la primavara, ca poate s-or lungi iara.

      Ștergere
    3. O seara buna va doreste, un om racit cobza!
      PMT, nu am uitat! Raspunsul este DA!
      E pe bune! Chiar m-am gandit la ceva ff serios!
      Daca nu dadea strechea in tine, in toamna asta mancam o pastrama, beam un must! Dar cum tu ai disparut fara urma, iar ceilalti au lasat-o moarta, ne-am trezit cu proiectul in aer!
      Asa ca ... premierea/2012, o vom face in primavara/inceputul verii 2013! Dupa ce ne vom pune de comun acord cu totii!
      Inclusiv cu cei care le au cu... muncile de primavara!

      Ștergere
    4. @Admin
      Crezi ca te poti pune de @akord cu dezakordatul? A venit si a disparut de „jde ori”. :):):)

      Ștergere
  50. Daca va uitati cu atentie la al doilea slaid al temei, o sa vedeti ca, de dimineata si pana la aceasta ora, lu' Crin i-a mai crescut cu cateva procente !
    Numai a mea ramane mica, ca un sparc stafidit !
    Si nu este exclus ca, pana maine dimineata, daca nu schimba administratia apa la pesti, sa-i creasca pana da pe dinafara slaidului !
    Adica sa-i intre direct in muia lui Nicola Tesla, ca tot e pe directia optima !

    RăspundețiȘtergere
  51. V-am zis eu ca administratia o fenteaza mai dihai ca astia cu Ordonanta ? Baremi de la guvernanti tot avem o speranta, pana la 9 decembrie !
    Acuma constat ca, de fapt, tot eu sunt de vina ca a "cazut" proiectul cu premiile si ca, pentru anul 2012, se va hotara dupa lucrarile de primavara din 2013 !
    Adica niciodata, pentru ca, din cauza iernii grele si a zapezilor ce-or sa fie, de n-a vazut Parisul, pula lucrari de primavara !
    Iar in 6 luni pot sa crap natural de jde ori !
    Abia asteapta Casa sectorista de penzii !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu deosebita si netarmurita consideratiune,
      Te contrazic!
      Nici nu ar fi fost drept sa dam premii pe 2012, cu 3-4 luni inainte de sarsitul anului! Cine face asta? Nimeni! Asa ca ..... E bine ca s-a intamplat cum s-a intamplat, deorece nu vom avea reclamatiuni, iar carcotasii vor lua si ei, o pauza de ... miel!

      Ștergere
  52. Uai, sa-i trimita cineva administratiei o pastea, un Alupigus ceva, ca-i cobza omul !
    Uai palincarosu', trimite-i o tuica de aia de a ta, de sa-i sara ochii din cap cu tot cu febra ! Sa scoata aburi pe cur, dupa o dusca !

    Eu prepun, ca tot e bolnavior, sa nu-l mai deranjam !
    Ba, mai mult, sa ne lase cu tema asta pana s-o face bine, pentru ca orice-ar posta, noi tot la cap ne-o dam !
    Scoatem 3 vorbe 5 prostii, ca sa ne aflam in treaba, dupa care gatuiala frate !!!
    Care pe care apuca, sa dea dracii ! Basca ca-i agatam si pe oamenii cu simtul bun si boii acasa, de pe celelalte bloage !

    Asa ca, fa-te bine si lasa-ne sa ne muificam, fara tematica si plan de actiune !
    Doar rotim atelierele !

    RăspundețiȘtergere
  53. Acuma, la modul cel mai serios posibil, de care pot sa dau dovada !
    Uite, pun si mana pe Biblie ca vorbesc serios !

    Intrucat am avut curajul sa comentez pro domnul Neacsu la postarea cu "Strambul prin toba, domnule-i ministru" si am atacat vehement unele pedeveuri ale carcotasilor care-i tot mozolesc bunele intentii,

    Intrucat am apreciat in mod deosebit talentul sau poetic, lucru remarcat si de maestrul Biliuta, precum si de zecile de comentarii de pe meiluri si mesuri, pe unde circula cu viteza sunetului poezia cu "Eu n-am injurat",

    Il rog pe onorabilul ziarist sa ma rasplateasca doar cu o parere despre debutul meu poetic de azi.

    Iaca:

    "Eu n-am jurat ca sa ma sparg in poezii,
    Nici in catrene ca sa-mi scurg talentul
    Dar am jurat sa v-o furati, in fiecare zi,
    De la Putuca Mica, Tibica impotentul !"

    Atata vreau sa stiu: am sau n-am !
    Daca spuneti ca n-am, imi bag pula in ele versuri si catrene si-mi vad numai de proza !

    Multumesc !

    RăspundețiȘtergere
  54. Io va multzumesc la toti pentru seara frumoasa si plina de haz!!Am ras cu lacrimi,si va multumesc inca odata,dusmani si prieteni laolalta(oare am si dusmani pe aici?Nu cred!!)
    Iti "multumesc" si tie adminule burcule ca la promisiuni esti mai tare ca basescu,boc,antonescu si ponta la un loc.
    ....cum se aseaza astea in rima??hac,hac!!
    O sa beti voi vin si o sa mancati pastrama de la burcu(chiar si daca o platiti) cand o sa mai dau eu 5(ciiinci numere pe noapte)....atunci si numai atunci.pana atunci nea burcu ii bate la cur pe toti politicienii la legea1 capitolul 1 alin 1 paragraful1(promisiuni)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da ce pulilii noastre buey Doane !
      Am ajuns de rasul tau ?

      Ștergere
  55. Ooooo....
    Buna seara domnu' Plano 10 !
    Ce onoare sa va avem in mijlocul meu !

    Te bagi, ori nu esti pregatit inca !

    Te las sa alegi tu primul tema si armamentul !
    Eu, oricum, voi lupta cu maciuca !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: asa e cand iti lipseste maciuca din izmene...
      Visezi numai la maciuci !

      Ștergere
  56. Psss taci "ca baga-i batul pan gard" sa vedem feedbackul!

    RăspundețiȘtergere
  57. Domnu PLANO intercraci, nu-i corect buey !
    Dai si fugi !
    Uite, daca vrei o barbateasca, da lanturile jos de pe blogul lu' talutza pentru exact 15 minute incepand de ACUM, ca sa ne frigem in ...jurisprudenta economico-financiara !

    Hai ca intru !
    Toata lumea dupa mine, pe PLANO, uai !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mai, Putica
      Nu te credeam atat de dezakordat incat sa nu stii sa dai link pe nick-ul plano10 pentru a intra pe blogul meu, pe platforma WordPress, pe care am revenit dupa ce l-am cesionat lui Lupus pe cel de pe Blogger.
      E drept ca nu prea mai am timp de blogereala.
      Pe PLANO10-Lupus n-am cum sa dau lanturile jos.
      Oricum, constat ca ti-ai cizelat gramatica.

      poftim si linkul

      http://plano10.wordpress.com/

      Ștergere
    2. Vai pula ta, ostene !
      Pe blogul ala ma trimiti, cu liliecii aia stranii ?
      Tu nu vezi ca l-ai avortat mort ?

      In alta ordine de idei: n-am avut niciodata si nici nu am pretentia ca stapanesc gramatica la perfectie !
      La cate mii de cuvinte clapacesc pe zi si noapte, mai dau rateuri. Unele din prostie, altele din graba, iar o parte intentionat !

      Problema insa e la tine ! Daca taceai, destept ramaneai !
      Stalcesti cuvintele, ratezi "akoardele" iar virgulele...vai capul lor ! La hurta, cum iti vin la clape !

      M-ai dezamagit. N-as posta pe cacatul ala de blog nici daca m-ai plati, cu 30 de arginti, Iuda !

      Nici voi nu mai stiti care e Pulano 10, care-i Pulano's , care-i planoros si ce dreaq de analizatorii lu' peste mai sunteti !

      Ma lesi ?
      Lasa-ma dreaq in gramatica mea !

      Ștergere
    3. PeSe: ce dracu trebuie sa dau pe nick-ul tau ? ca nu stiu engleza ! Sa-ti dau un link, un clink sau un lindink ?
      Zi-i si tu in romaneasca, ca suntem mai multi tembeli pe aciulea, cu gramatica necizelata !
      Nu de alta, da' ma tot chinui sa-ti dau link pe nick si nu porneste...

      Ștergere
  58. baaaa voi sunteti chiar NEBUNI?
    unii spun ca sunt PMT altii ca sunt planoxintercraci.V-ati tampit?
    PS scuze pt cacatul ala gresit cu "baga-i"

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da-l dreaq de cacat, ideea conteaza !
      Am inteles ca-i dat cu batul prin gard !
      Altii nici atata nu pot !

      Ștergere
    2. Sa vezi ce-o sa ne-o mai tragem cand s-or decerna premiile !
      Toti or sa zica ca el e ala !

      Ștergere
  59. N-are curaj uai !
    A pus si doi dulai la poarta !

    E clar, daca nu te cheama mos berbeca sau daca n-ai nume de magnetofon, ori haleala de catzei tip "Papi-ciapi", n-ai acces acolo !

    Hai, inapoi toata lumea la Mehedinti, tu-va'n dinti !

    RăspundețiȘtergere
  60. Mai porcilor,nu mai poate omul sa scrie pe nici un blog,aici s-au adunat toate scursorile societatii iar blogul lui Plano a fost preluat de labagiul ala de lupus si nu mai poti sc rie nimic ca aia sunt toti a lu'kkrau si prostalau.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Scrie bre aciulea, ca-i la liber !
      Iar daca ai o tzara de noroc, poate te alegi si cu premiul cel mare !

      Cum te cheama ?

      Ștergere
    2. Baa, il cheama Ghitza!

      Ștergere
  61. Uai !
    In sfarsit, prima stire de la SCMD, de o importanta cruciala pentru pulime !

    Iaca:

    "Urmare a Consiliului National al Reprezentantilor (CNR), desfasurat la Alba Iulia in zilele de 26-27 octombrie a.c., a fost largit Comitetul Director al SCMD - urmariti in coloana din dreapta acestei pagini sectiunea "Comitetul Director al SCMD".

    Adica, pentru fiecare zona si subzona, a fost desemnat cate un baron local, care sa coordoneze filialele !

    Ca la beobe partid ! Fiecare membrache din beobe, "coordona" cate o organizatie, iar instructorul utecila, era chelea de pe pula ! El coordona tot uteceul !
    De aia se zicea ca uteceul duce greul ! O pula !

    In rest n-am aflat nimic, da' sigur a fost scandal !

    Domnu' Icleanu tre sa stie, ca a filmat totul in direct, da tace ca porcul in papusoi...

    Las ca aflu eu pana la urma, sun la Craiova, la razvratiti...

    Horor et Paria, Hae Sictiris !

    RăspundețiȘtergere
  62. @PMT
    Neneaaa,ti-am mai spus,il cheama ranciog pe ipochimen(ca apostol e mucles)De ce faci pe prostu'?vrei sa ramai asa?
    Nea icleanu e pielea pulii in contabilitate si mai face si pe fecioara neprihanita si virgina.E normal daca a luat muye!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ranciog e altceva ! De la ala chiar ca n-ai sa "vezi" o vorba ! E dat dreaq !
      Eu cu domnu Dragos trag speranta...
      Ai sa vezi la spartul targului cum o sa zbiere ! Stiu eu ce zic !

      Ștergere
  63. 30 OCTOMBRIE !

    O zi buna tuturor si insanatosire grabnica "administratiei" !

    Astazi este o zi mare ! Zi istorica !
    De la secularizarea lui Cuza Ioan Alexandru Voievod, nu cred ca a mai fost si-o sa mai fie ce o sa fie astazi, la guvernul tarii !

    Vom fi iarasi ce am fost, si mai mult decat atat !

    AMR: 11 ore si restul minute !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. PeSe: trebuie sa fiu atent, in pula mea, la gramatica, ca imediat ma ingramadeste plano 10, ala cu sageata stramba din avatar !
      Nici nu mai stiu acuma care-i "intercraci" si care nu !

      Ștergere
    2. Nu, Curlandezu ie profu de limbi romane!

      Ștergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri