Google Translate

marți, 20 aprilie 2010

Boc a venit in Senat!

Şeful Guvernului a declarat în plenul Senatului că pensiile majorităţii militarilor nu vor fi afectate de noua lege a pensiilor. Boc a adăugat că pentru artişti, pentru militarii din teatrele de război şi pentru poliţiştii care veghează siguranţa în stradă, statul ar urma să găsească o soluţie de recompensare, sub forma unor rente de merit.

Premierul a venit, marţi dimineaţă, la Senat pentru a participa la dezbaterile pe marginea proiectului Legii pensiilor. Boc a declarat că nu vor scădea toate pensiile speciale, ci doar cele mai mari de
3.000 de lei.
"Prin noua lege a salarizării unitare nu vor scădea pensiile militarilor. Din toate simulările pe care ministerul le-a făcut rezultă că nu vor scădea pensiile care au o valoare în jurul la 30.000.000 de lei vechi. Se aplică principiul contributivităţii şi aici. Pensiile militarilor nu vor scădea",
a declarat premierul Emil Boc, în plenul Senatului, în cadrul discursului său pe tema legii pensiilor.

Premierul Emil Boc a menţionat că militarii nu reprezintă singura categorie profesională care depune un efort susţinut la locul de muncă. "De ce să nu avem pensii speciale şi pentru medici, pentru omul care munceşte la şaibă de dimineaţa până seara ?", a spus Boc.
"Sunt categorii sociale în România, sunt oameni care trebuie priviţi oarecum special şi recompensaţi special pentru ceea ce fac. Am spus, susţin în cazul artiştilor, pentru că nu sunt foarte mulţi, să putem avea un mecanism prin care să-i răsplătim pe marii artişti ai neamului. Sunt, de asemenea, de acord, şi am spus, ca pentru militarii care apără România pe front în afara graniţelor ţării, în Afganistan sau în altă parte, pentru acei militari care-şi pun viaţa în pericol pe front, acolo, da, să ne gândim la o formă de rentă de merit. Pentru acea persoană, pentru acele persoane punctual, prin care ţara să-şi arate recunonştinţa inclusiv materială pentru efort. Dar repet, ţintit şi punctual. Pentru poliţiştii care stau în faţa infractorului şi ne apără siguranţa de zi cu zi, pentru aceia care lucrează direct în stradă şi-şi pun în pericol viaţa putem discuta posibilitatea unei rente de merit - individual, pe bază de performanţă, recunoaşterea societăţii printr-o formă suplimentară de venit. Societatea românească îşi poate permite acest lucru şi Guvernul va susţine un asemenea demers",
mai spune premierul.

Emil Boc a explicat că acest proiect de lege trebuie făcut pentru toată societatea, respectând toate categoriile profesionale.
"Nu este o lege îndreptată împotriva nimănui. Se spune că vor scădea pensiile, lucru neadevărat. Dimpotrivă vor creşte, dar pe baza unui mecanism care poate fi susţinut pe termen lung",
a explicat acesta.

120 de milioane de euro se duc în fiecare an pe plata a aproximativ 8.300 de pensii speciale, a atenţionat premierul. Emil Boc a mai adăugat că în prezent, ca să se poată plăti pensiile în România, bugetul de pensii trebuie împrumutat cu 1,7 miliarde de euro în 2010. "Dacă actualul sistem nu se schimbă, de la 1,3% din PIB, se va ajunge să se ia de la bugetul de stat 6% din PIB", a declarat acesta.

Emil Boc a reproşat PNL risipa de bani de pe finalul guvernării.

Stire preluata de pe Realitatea.net:
Boc îi răspunde ministrului Oprea: Doar la 7.000 de militari le-ar putea scădea pensiile


Ce ar mai fi de spus?
Ziua se sfarseste ... prost!
Eu... nu mai am cuvinte!
Oricum, orice am spune, e inutil!
Ce ne ramane, e doar... de facut!

Col.(r) Vasile Burcu
_________________________
Merita citite si urmatoarele:
1. Boc dezbate la Senat proiectul Legii pensiilor

2. Boc se ceartă cu liberalii în Parlament

3. Mesajele lui Boc în Parlament: 1. PNL a "păpat" 3 miliarde euro din privatizarea BCR 2. Recalcularea va diminua 7000 de pensii speciale

4. Boc: Statul cheltuieşte anual 120 milioane euro pentru pensiile speciale a doar 0,14% din pensionari

6 comentarii:

  1. E incredibil cu adevarat ce se intampla! Nici nu sunt cuvinte oentru a califica aceasta inversunare a lui Boc de a persista in eroare. Pentru ce face asta? Castig pentru economie nu va fi, ba chiar dimpotriva, cheltuielile cu aplicarea aberantei legi vor fi mai mari decat economiile. Dar el nu se lasa si pace!

    RăspundețiȘtergere
  2. "Dl Boc nu se intreaba: cati militari lucreaza pentru ca unul sa fie pe front? Oare cei din spate nu trebuie apreciati? Ca sa fie selectionat unul sa plece in teatre de operatii, cati se pregatesc in poligoane?" ....


    spunea, cu logica bunului simt, cineva pe un grup de discutii in replica la

    "pentru acei militari care-şi pun viaţa în pericol pe front, acolo, da, să ne gândim la o formă de rentă de merit. Pentru acea persoană, pentru acele persoane punctual, prin care ţara să-şi arate recunonştinţa inclusiv materială pentru efort. Dar repet, ţintit şi punctual"...


    Cum poate fi d-l Boc atat de subtire la minte si sa fie prim-ministru in acelasi timp?

    RăspundețiȘtergere
  3. Domnilor, nu e subtire, nici prost, e turbat, primeste suturi in fund de la cotroceni, e drogat si MINCINOS, e incoltit din toate partile. Nici incalcarile grosolane ale prevederilor constitutiei nu-l mai deranjeaza.
    El are un mare handicap cu armata, a avut de suferit enorm de mult pe vremea cand era soldat(la pregatire fizica nu putea sari peste santul cu apa, mereu cadea in baltoaca, la franghie... etc.), aceste suferinte l-au marcat pentru tot restul vietii. De aici toata ura impotriva armatei. Vedeti, in retorica lui doar cu armata are de lucru si nu cu celelalte categorii sociale, cu pensii mult peste ale generalilor nostri.

    RăspundețiȘtergere
  4. Dl. prim ministru repeta ca o placa tocita ca nu vor scadea pensiile sub 3.000 lei. Nu are niciun temei legal pentru asta, i s-a spus, dar ...
    Nici macar o crestere bazata pe noua lege nu e legala deoarece este bazata pe o lege neconstitutionala. Vor fi drepturi necuvenite pe care va trebui sa le returnam la un moment dat.
    Ca sa nu "stati in somaj" va rog sa imi trimiteti pe adresa de mail postata pe prima pagina a Sindicatului orice aveti prin "baza de date" (sau gasiti pe net) si care credeti ca mi-ar putea fi de ajutor in conturarea unei exceptii de neconstitutionalitate pe legea pensiilor daca, Doamne fereste, ar iesi in forma asta nefericita pentru noi.
    elena

    RăspundețiȘtergere
  5. In data de 20.04.2010,la realitatea tv,emisiunea"Ora de foc",deputatul Ludovic Orban-vicepresedinte al Camerei Deputatilor isi arata "muschii"spunand ca a mers sa vorbeasca cu pensionarii militari aflati la balconul senatului de la care a aflat doleantele lor.Pai nu ii este rusine sa spuna acest lucru?Prin acest gest s-a dat de gol cat il intereseaza soarta pensionarilor militari.In cadrul partidului nu s-a discutat aceasta problema,tinand cont ca este vicepres.al Camerei Deputatilor?Mai mult, putea afla de la George Scutaru-deputat PNL-vicepres.al comisiei de aparare sau de la senatorul Melescanu T.care este pres.al comisiei de aparare din Senat?Si apropo de Melescanu eu va spun sincer ca a tradat la votul din comisia de aparare.Ca fost ministru al apararii nu trbuia sa faca acest lucru.

    RăspundețiȘtergere
  6. Revin si va spun ca daca celor din opozitie nu le pasa de pensionarii militari ce sa-i mai cerem lui Dobra Nicolae-senator pdl de Alba? Si apropo de acesta; dumnezeu nu doarme fiindca acum este executat silit de organele statului.Toti vor avea soarta pupincuristilor Solomon,Gutau etc.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

Alegeri locale 5 iunie 2016. Veniti la vot! Click here:

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Facebook, Click here:

Lista mea de bloguri

COUNTERsite