Google Translate

joi, 22 septembrie 2011

Guvernul, remaniat în octombrie. Generalul Oprea lasa Armata si preia Internele


Cinci miniştri vor fi sacrificaţi pe altarul recredibilizării Executivului şi al calculelor politico-electorale, urmând a trece prin furcile remanierii la începutul lunii octombrie. Surse din cadrul actualei majorităţi guvernamantele au declarat, pentru EVZ, că de la premierul Emil Boc îşi vor lua la revedere Teodor Baconschi (Externe), Gheorghe Ialomiţeanu (Finanţe), Traian Igaş (Interne), Valeriu Tabără (Agricultură) şi Valerian Vreme (Comunicaţii). PDL ar urma să facă şi o rocadă cu UNPR: Gabriel Oprea va ceda Apărarea pentru a prelua Internele, iar Cristian Diaconescu se va instala la Externe.

GHEORGHE IALOMIŢEANU

TEODOR BACONSCHI


TRAIAN IGAS

VALERIU TABARA

VALERIAN VREME

Conform surselor citate, Baconschi ar urma să plătească păcatele eşecului aderării ţării noastre la Schengen în calendarul stabilit iniţial. În cadrul unui interviu, preşedintele Traian Băsescu îl avertiza că este direct responsabil faţă de evoluţia României în această direcţie. Baconschi oricum trebuia retras pentru a se ocupa, mai pe îndelete, de proiectul Fundaţiei Creştin-Democrate, o componentă a viitoarei Mişcări Populare.

Igaş este, la rândul său, făcut responsabil de stagnarea procesului de restructurare la nivelul MAI, Ialomiţeanu este considerat un personaj şters, iar lui Vreme i se impută modul defectuos de aplicare a programului e-România, în valoare de 500 milioane de euro.

Racolări de primari

Remanierea ar putea provoca unele tensiuni la nivelul coaliţiei. Încă din primăvara acestui an, UNPR a tot bătut monedă pe capacitatea de a-şi asuma o implicare mai largă în executiv. Marţi, după şedinţa conducerii UNPR, Oprea declara că Uniunea este gata să-şi asume noi responsabilităţi în guvern.

Potrivit aceloraşi surse, în perspectiva noii remanieri, Oprea ar fi cerut şi obţinut de la Boc promisiunea a două portofolii: Externele şi Internele. Oprea ar urma să cedeze Apărarea democrat - liberalilor pentru a lua locul lui Igaş, în timp ce Cristian Diaconescu va fi numit la Externe.

Pentru Agricultură s-ar încălzi pe margine fostul uneperist Adrian Rădulescu, mai nou deputat PDL. Acordarea mai multor portofolii UNPR-ului se înscrie şi într-o logică electorală: formaţiunea ar deveni şi mai atractivă pentru primarii cu dor de ducă din PSD şi PNL, dar încă indecişi.

CRISTIAN DIACONESCU

LA NIVEL ÎNALT
Cristian Diaconescu face o vizită în SUA
Cristian Diaconescu, candidat cu mari şanse să preia funcţia de ministru de Externe, va efectua, la sfârşitul acestei luni, o vizită oficială în Statele Unite ale Americii.

Potrivit unor surse parlamentare, el a depus deja la Biroul Permanent al Senatului - unde ocupă funcţia de vicepreşedinte - o cerere pentru a fi învoit de la lucrările acestei camere. Vizita este programată în intervalul 25 - 30 septembrie.

În cele cinci zile în care se va afla la Washington, Cristian Diaconescu are programate întâlniri cu oficiali de rang înalt ai Departamentului de Stat, Congresului şi Casei Albe, dar ai CIA şi Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA), unde vor fi discutate chestiuni legate de amplasarea unor componente ale scutului antirachetă în România. Diaconescu va avea o întrevedere şi cu preşedintele Partidului Democrat.

Sursa: Guvernul va fi remaniat în octombrie - Guvern > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/guvernul-va-fi-remaniat-in-octombrie-946567.html#ixzz1Yf2PBdwD  

Apropiata campanie electorala impune remanierea.
UNPR, marele aspirator de primari din ultimele luni de zile,
fac din Generalul Oprea un veritabil "ministru" in teatrul de operatiuni "interne"!
Dan Diaconescu, net superior lui TEODOR BACONSCHI.
Se incinge in draci, lupta electorala!
Admin
========================
P.S.
Apropo de lupta electorala ...
De un prieten mai vechi ... Generalul Oprescu ...
~ Wowww ... sa te tii drace ... ~
==================================

Ce înseamnă decizia lui Sorin Oprescu de a se înregimenta în USL
1. Sorin Oprescu nu este independent! Sorin Oprescu este un oportunist! În 2008, actualul Primar General a candidat prezentându-se bucureştenilor drept o victimă a maşinaţiunilor politice din PSD, drept un om căruia colegii de atunci de partid i-au refuzat candidatura, blocându-i-o apoi la tribunal. Şi, pe un fond puternic emoţional, a câştigat. În 2009, a candidat la prezidenţiale prezentându-se ca acelaşi luptător împotriva sistemului politic. Ei bine, la nici doi ani ani distanţă, Sorin Oprescu decide să candideze sub sigla USL, renunţând la orice impresie de independenţă faţă de politic.
E, de fapt, o întoarcere a fiului rătăcitor lângă tatăl spiritual, Ion Iliescu.


2. Sorin Oprescu a devenit agent electoral al USL! De ieri începând, declaraţiile şi acţiunile lui Sorin Oprescu nu mai pot fi privite decât în cheie electorală. Primarul General şi-a ales o tabără, a spus clar alături de cine va merge în alegerile locale de anul viitor. Din punct de vedere politic, Sorin Oprescu a devenit de ieri oficial adversarul PDL Bucureşti. Nu mai poate să se prezinte ca echidistant şi independent.

3. Sorin Oprescu va pierde alegerile de anul viitor tocmai din cauza înscrierii în USL! În 2008, Oprescu a câştigat prezentându-se ca independent. Mai mult, ca victimă a socialiştilor, partid din care a ieşit pe uşa din dos. Acum, Sorin Oprescu se reîntoarce în rândul stângii nereformate. Niciodată în istorie, stânga nu a obţinut Primăria Generală a Capitalei cu un candidat asumat ca atare. Bucureştenii sunt oameni de dreapta şi îl vor respinge pe Sorin Oprescu, pentru că este candidatul Alianţei Socialiste.

4. USL-ului îi este frică de bucureşteni! Victor Ponta şi Crin Antonescu ştiu că bucureştenii nu iubesc socialiştii. Ştiu că, orice candidat ar fi propus pentru Primăria Generală, acesta ar fi pierdut. Tocmai de aceea au preferat să-i îndeplinească toate dorinţele lui Oprescu (şi s-a negociat la sânge pentru posturile de consilieri generali şi candidaţi la sectoare), pentru ca acesta să fie candidatul lor la alegerile din 2012.

5. Voiculescu nu le va mai da gratis Antenele celor din USL! După refuzul lui Ponta şi Antonescu de a accepta candidatura lui Piedone la Primăria Generală şi, practic, forţarea unei candidaturi independente a propriului partid la locale (poate chiar şi la parlamentare), se aude prin târg că Voiculescu s-ar fi supărat foarte tare şi ar fi promis că va avea el „ac de cojocul” lui Ponta. De-acum încolo, mă aştept să-i văd şi pe liderii USL tocaţi pe Antene. De asemenea, şi pe Sorin Oprescu, tocmai pentru a-l sălta pe primarul Sectorului 4.

6. USL are o singură doctrină: ura faţă de Traian Băsescu! Am văzut încă o dată, cu ocazia desemnării candidatului pentru Primăria Generală, că în interiorul USL nu există înţelegere, că partidele nu sunt capabile să conlucreze, că pesediştii nu-i plac pe liberali, că liberalilor nu le plac concesiile făcute faţă de PC şi că acestora din urmă nu le ajunge niciodată cât li se oferă. USL nu este o alternativă politică reală. Este o construcţie politică fără orizont, apărută doar din ura viscerală şi maladivă faţă de Traian Băsescu a celor trei: Voiculescu, Ponta şi Antonescu.

7. Organizaţiile PSD şi PNL de Bucureşti au fost desfiinţate! Decizia susţinerii candidaturii lui Sorin Oprescu pentru Primăria Generală a fost luată discreţionar de către Victor Ponta şi Crin Antonescu. Aceştia nu au consultat filialele de Bucureşti şi nu au respectat dorinţa acestora de a avea un candidat propriu. Andrei Chiliman şi Marian Vanghelie mai sunt şefi ai celor două organizaţii doar cu numele. Deja deciziile se iau numai la nivelul celor doi: Antonescu şi Ponta.

8. În PNL, nu mai este loc decât pentru Antonescu! Partidul Naţional Liberal nu mai există ca structură democratică, există doar bunul plac al lui Crin Antonescu. Şi, cu ocazia desemnării candidaturii lui Sorin Oprescu, am putut vedea că Antonescu îşi asumă singur toate deciziile. Oameni care l-au susţinut pentru şefia partidului (Ludovic Orban şi Andrei Chiliman) nu mai sunt acum ascultaţi. Lucru valabil nu numai pentru Bucureşti, dar şi în teritoriu: situaţia de la Prahova cu Teodor Meleşcanu sau contrele cu Dinu Patriciu şi Călin Popescu-Tăriceanu sunt alte exemple ale limitării libertăţii de exprimare şi de decizie în PNL.

9. Bătălia electorală de la Bucureşti de anul viitor va fi extrem de strânsă! Alegerile pentru Primăria Generală vor fi extrem de spectaculoase. Practic, decizia de ieri a aruncat în aer USL-ul la Bucureşti şi va genera inflaţie de candidaţi pentru anul viitor: candidatul PDL, primarul în funcţie, primarul Sectorului 2 din partea UNPR, candidatul Partidului Poporului (poate Dan Diaconescu), primarul Sectorului 4 din partea PC, posibil primarul Sectorului 5 ca independent. Bătălia va fi foarte strânsă şi şansele lui Oprescu nu sunt atât de mari pe cât par, pentru că toţi ceilalţi candidaţi îl vor avea pe el ca ţintă principală. Cred că, în perioada următoare, vor începe să apară din ce în ce mai multe informaţii referitoare la matrapazlâcurile lui Oprescu la Primăria Capitalei.
http://www.elenaudrea.ro/ce-inseamna-decizia-lui-sorin-oprescu-de-a-se-inregimenta-in-usl.html
===================================================================
=========================================
======================

16 comentarii:

  1. Pleacă-ai noştri, vin ai noştri, noi rămînem tot ca proştii!!!!
    C. NĂNASE

    RăspundețiȘtergere
  2. Un hatru ar zice :Cel mai prost de la A este cel mai bun la MAI

    RăspundețiȘtergere
  3. Mucles cu iesirea Antenelor din USL ... Ala micu' de la umanisti (a , de la conservisti ...) a vrut sa se dea mare (dar l-a tras de urechi Voiculescu) , si acum nu stie pe unde sa scoata camasa... In orice caz , Piedone a anuntat ca nu doreste (ca sa vezi potriveala !) sa 'catindeze' la primaria capitalei ...

    A , dar eu credeam ca ma refer la parerile voastre ... abia acum am obsevat ca voi sinteti din 'gashca' propagandistilor Nuitzicai ...

    RăspundețiȘtergere
  4. Anonime de la 13.22 ... cel mai prost nu este cel la care te gindesti (referi) tu ; cei mai prosti din armata sint cei care nu s-au opus aparitiei in fruntea lor a celui la care te referi ...

    RăspundețiȘtergere
  5. N-au nicio sansa PEDELEII in Bucuresti.
    Idiferent de candidatul opozitiei.
    Ilie C-O CHILIE

    RăspundețiȘtergere
  6. Daca asa intelegeti sa sustineti USL, daca acestea va sunt toate argumentele, PDL-eii au toate sansele!. Vor GUVERNA "stupid people" 10000 de ani de acum incolo!

    RăspundețiȘtergere
  7. Anonime de la 22.46 ... De unde ai tras concluzia - gresita - ca cei de pe aici ar fi sustinatori ai USL ?
    Aici sint cantonate discutiile anti SCMD ... sindicat care a dat niste semnale privind niste afinitati USL-iste ... de aici rezultind ...

    RăspundețiȘtergere
  8. Te inseli, muceaceos!
    Noi cei de pe aicea nu avem nimic cu SCMD!
    In SCMD, din pacate pentru ei, sunt colegii nostrii. Noi am dorit sa facem cunoscute derapajele CD al SCMD si sa incercam aducerea acestuia la starea de normalitate, respect fata de membrii SCMD, alti colegi din alte structuri, activi ori in rezerva! Sau tu crezi ca atitudinea verticala, critica greselilor se traduce in principiul unora, candva: "dai in mine, dai in fabrici si uzine", ori "cine nu e cu noi, este impotriva noastra"!
    Pacat, muceaceos!

    RăspundețiȘtergere
  9. Mucea care duce crucea!
    Te înşeli! Aici discută oricine orice şi fără părtinire! Şi lucrurile bune şi alea rele, indifernt de unde "ar veni astea"!
    Mucea Incornoratos
    PS. Şi aşa trebuie să rămînă blogul! Liber la orice opinie!

    RăspundețiȘtergere
  10. @Anonim 23.13
    Bine spus. Se aude si la centru?
    Basescu are nevoie de Oprea la interne penstru ca s-a dovedit un om parsiv si umil, face sluj bine, executa ordinele fara sovaire si isi tine partidul unit. Numai bun de o coalitie la viitoarea guvernare. Cine v castiga ? Faceti socoteala cat vor aduna UDMR, PRM, UNPR, MP, PP-DD, MPM si PD la un loc si veti avea raspunsul.Nu e o dorinta, este o previziune. La aceste voturi pe bune , mai adaugati un 30% furate si veti avea si procentajul total. Oprea este numai bun sa organizeze manipularea sacilor cu voturi si schimbul acestora, ca sa nu mai zic de blocarea strazilor dupa inchiderea voturilor , prin Ferentari si alte cartiere clientelare si stampilarea buletinelor cu buletinul clientului pe masa.

    RăspundețiȘtergere
  11. TOP GUN
    Mai,mai,aoleo si valeleu,si-n locul lui' gabita' cu cine va pricopsirati..... cu Nutisor???????? Sau a pus-o Adminelu'fiindca a facut asa o pasiune ptr.ea???? Dificil raspuns!!!!!Asadar,daca-i toamna,faza pe tara,numaram bobocii,punem de-o remaniere,nu-i asa,toamna-i anotimpul eroic,al aprovizionarilor,al zacustilor,al tuicilor,mustului s.a.md..................al remanierilor sau al remaiatului ciorapului,astea doua incep cu 'r' si au cam acelasi inteles!!!!!Mai,mai,misto ar fi sa se puna de-o dictatura militara,dar credeti ca-i democratic????Strategic,e pusa remanierea asta in octombrie,dupa cometa Elenin,sa vedem ce prapadenie face,iesim din expectativa si tup ....poate Elenin l-a inviat pe MARESAL,adica Antonescu si au guvernantii de unde alege,ce nu fac ei, ptr. noi?????!!!!!!!!
    WEEKEND EXCELENT SI,SA FITI IUBITI!!!!!!
    P.S. Stelica,draga,tu esti 'portocaleu',hai roaga-i tu pe ei sa te puna in 'fruntea bucatelor',la 'army',faci tu o ordine si va fi o disciplina,.......sa nu-mi dai mie nici un ban,daca n-o fi asa......!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. Băsescu: Cu certitudine trebuie făcută o remaniere guvernamentală
    ======================
    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi seară, la emisiunea "Ultimul Cuvânt", difuzată de B1 TV, că remanierea guvernamentală se va face cu siguranţă. Şeful statului nu a avansat, însă, nicio dată concretă şi nici ce ministere sunt vizate.

    "Eu nu vă spun se face nu se zice, sunt convins că se va face la momentul potrivit. Cu certitudine trebuie făcută o remaniere", a declarat Traian Băsescu la emisiunea moderată de Ion Cristoiu.

    "Sunt nişte elemente de care trebuie să ţii cont", a mai precizat preşedintele.

    Întrebat ce sectoare ar fi vizate, Traian Băsescu a declarat că nu le poate preciza, pe motiv că "ar demoraliza nişte oameni".

    RăspundețiȘtergere
  13. Ce se intampla cu remanierea anuntata de Basescu
    =========
    de D.Tapalaga, L.Pirvu. HotNews.ro
    Marţi, 27 septembrie 2011,
    Remanierea ar putea avea loc in maxim doua saptamani, insa premierul Emil Boc are dificultati in a gasi inlocuitori in interiorul partidului iar unii ministri pusi pe lista neagra se bucura mai departe de sustinerea garzii vechi, au declarat pentru HotNews.ro surse din PDL. Traian Basescu a declarat, joi, ca remanierea "trebuie facuta", insa subiectul n-a fost inca discutat la nivelul conducerii PDL, nici al Coalitiei. Conducerea PDL urmeaza sa se reuneasca la sfarsitul acestei saptamani la Vila Lac 2. Nu e clar daca subiectul remanierii va fi abordat si daca seful statului va participa la aceste discutii.

    Surse de la varful PDL au declarat pentru HotNews.ro ca, daca seful statului va participa la intalnirea din acest week-end si va aduce in discutie remanierea, "exista riscul ca partidul sa amane schimbarea unor ministri".

    Relatiile dintre Traian Basescu si Emil Boc risca sa se tensioneze din nou din cauza ezitarilor premierului, au declarat pentru HotNews.ro surse din PDL. Principalele ministere vizate de remaniere ar fi Economia (Ariton), Internele (Igas) si Comunicatiile (Vreme), insa pe lista posibililor remaniati figureaza si numele ministrului finantelor (Ialomiteanu), agriculturii (Tabara) si externelor (Baconschi).

    Pe de alta parte, premierul Boc intampina dificultati in a identifica in PDL oameni care sa-i inlocuiasca pe ministrii vizati de schimbare, au declarat surse din partid.

    Ministrul economiei, Ion Ariton, se bucura de sprijinul gruparii Blaga-Videanu-Berceanu, care l-a impus in guvern la precedenta remaniere. Potrivit surselor citate, garda veche si-a marit influenta in partid iar PDL este controlat de Ioan Oltean (secretar general) si Gheorghe Flutur (prim-vicepresedinte).

    Potrivit unor surse PDL, garda veche cauta sa-si extinda influenta in guvern prin impunerea lui Sorin Frunzaverde la ministerul apararii, condus in prezent de Gabriel Oprea. Liderul UNPR ar urma sa preia controlul internelor, minister condus in prezent de Traian Igas. De altfel, eventuala sa inlocuire ridica probleme in interiorul PDL, fiind sustinut de organizatia Arad, condusa de primarul Gheorghe Falca, influent in partid.

    William Branza si-ar dori ministerul Comunicatiilor.

    Presedintele Traian Basescu a anuntat, joi, 22 septembrie, la B1 TV, ca remanierea guvernamentala este iminenta. "Eu nu va spun se face nu se zice, sunt convins ca se va face la momentul potrivit. Cu certitudine trebuie facuta o remaniere", a declarat Traian Basescu la emisiunea moderata de Ion Cristoiu.

    RăspundețiȘtergere

Liber... la comentarii! Responsabilitatea continutului, revine fiecaruia.
Comentariile injurioase, obscene, atacurile suburbane la persoana, nu vor fi publicate! Nu doresc sa creez 'probleme'... unora sau altora! Admin!

Dialog între doi gemeni nenăscuţi

MOTTO-ul... unui grup de tineri... si frumosi!

Search mehedinti blog online:

Lista mea de bloguri