Sociologul Marius Pieleanu, acuzat de hărţuire sexuală de Ana Birchall, fostul ministru al Justiţiei: "Aș vrea să te vizualizez epidermic"
31.07.2024
Fosta ministră a Justiţiei Ana Birchall, care va candida ca independent la alegerile prezidenţiale din toamnă, îi
acuză pe foştii colegi din PSD că au tăcut, inclusiv pe Mircea Geoană,
deşi ştiau că este hărţuită de Marius Pieleanu care a continuat să fie
chemat în studiourile de televiziune.
Redăm mai jos mesajul integral publicat de Ana Birchall
"„Aș vrea să te vizualizez epidermic”, „vreau să te fac vedetă”, „ești prea frumoasă ca să fim amici”. Când eu eram hărțuită sexual de sociologul-profesor-star TV-făcător de sondaje Marius Pieleanu în 2008, unde erau marii bărbați de stat să mă apere?
De ce, după ce presa a scris atunci despre modul scârbos în care Pieleanu mă agresa, nu a existat nicio investigație de presă, iar marele profesor a continuat să fie chemat în studiourile de televiziune?
Când,
în același an, 2008, a început una dintre cele mai mizerabile campanii
de defăimare și de denigrare cu informații false despre mine, când se
spunea că „am apărut în filmulețe erotice cu Mircea Geoană”, unde a
fost majoritatea presei, cu atât mai mult cu cât cel care a lansat acea
mizerie era coleg de breaslă? Unde au fost cănd toate instanțele de
judecată au spus clar că “totul a fost o campanie de defăimare si
denigrare cu informații false pentru a mă elimina din politică”?
Unde
au fost colegii mei? Unde a fost Mircea Geoană care, deși știa
adevărul, ca un laș, a tăcut și, astfel, a permis ca eu să fiu abuzată
și insultată public, la nivel național!
Tot
ca un laș tace și acum, deși ar fi trebuit ca măcar acum să aibă un
dram de bun simț și să ceară scuze familiei mele, pentru că datorează
aceste scuze! A tăcut și tace ca un laș!
Toți
știau și nimeni nu a zis nimic. Acesta este România noastră? Una în
care femeilor le este frică să se machieze, ca atunci când merg la
școală sau la serviciu să nu care cumva să atragă atenția unui șef care
le poate distruge familia, viețile, viitorul?
Aceasta
e România noastră, țara în care o femeie măritată, cu copil, trebuie
să își pună cariera în cui atunci când are curajul să nu cedeze
avansurilor șefului?
Mi
s-a făcut rău când am văzut investigația de ieri despre Bulai de la
Snoop. Pentru că mi-am dat seama că, deși am suferit enorm, eu sunt
norocoasă, nu am trecut prin ce au trecut zecile de victime care au
vorbit. Pentru că aveam un soț, o carieră (chiar daca profesional atunci
am fost marginalizată), o siguranță pe care fetele abuzate de Bulai și
de Pieleanu erau prea tinere să le aibă încă.
Toți
știau. Profesorii de la SNSPA știau că atât Bulai, cât și Pieleanu
sunt doi prădători sexuali. Colegii din PSD știau de la mine ce mi-a
făcut Pieleanu.
Presa știa, au scris câteva ziare, dar au preferat să închidă ochii și să promoveze un monstru.
Și
atunci când au apărut „filmulețele cu Geoană”, aceeași presă
majoritară a preferat să tacă, să nu încerce să afle adevărul, să nu ia
in seamă atunci ce am spus eu, o femeie!
S-au mulțumit cu titluri senzaționale, fără să le pese de ce am spus eu!
Aceleași campanii de defăimare le văd reluate și în ultimele luni, de când mi-am anunțat candidatura la președinția României!
Nu
m-am lăsat, m-am luptat de una singură și am arătat și demonstrat cu
documente, inclusiv câștigând în toate instanțele de judecată, că eu am
spus mereu adevărul!
Buboiul
s-a spart. Mă bucur enorm pentru generația de femei care vine după noi
și care nu va mai trebui să trăiască în frică. Mă bucur enorm pentru
generația mea de femei care în sfârșit este auzită.
Salut
curajul femeilor extraordinare care au vorbit în ancheta despre Bulai.
Le aștept pe toate celelalte victime ale șefilor, profesorilor,
colegilor, bărbaților cu puterea-n mână, să spună adevărul. Căci doar
așa ne facem bine!
P.S. Este prima mea fotografie de campanie electorală, în 2012."
Cine este Ana Birchall
Ana Birchall, în vârstă de 50 de ani, este născută pe 30 august 1973, în Mizil, judeţul Prahova. Ea a fost ministră a Justiţiei, în Cabinetul Dăncilă în perioada 24 aprilie - 4 noiembrie 2019.
A fost exclusă din PSD pe 12 noiembrie 2019, împreună cu Cosmin Guşă
pentru că "a votat pentru învestirea Guvernului Orban". Între 4
ianuarie şi 29 iunie 2017 a fost ministră pentru Afaceri Europene. Ea a
fost deputată în legislaturile 2012-2016 şi 2016-2020.
Țiuzăr, Țiuzăr unde ești, ca să -ți dăm pieleanu, epiderma puții tu să ne -o belești? 😜😁
RăspundețiȘtergerehttps://www.cotidianul.ro/o-noua-arma-minune-pe-frontul-din-ucraina/
RăspundețiȘtergerePetrea, ai cam căcat drapelul...
Multe cucoane fac pe victimele dar când au promovat în carieră deoarece au stat cum le-a pus nenea nu mai zic nimic!Să dea si banii-napoi asa cum au dat și epiderma de pe carici!
RăspundețiȘtergere👍
ȘtergereHai bă Țiuzăre, nu fi supărat. Vino de ne vizualizează epiderma. Știi tu care. Aia de la cimpoaie și mai sus nițel până la coaie 😜
RăspundețiȘtergereDaca ai o nepotica..mai coapta asa..trimite.o la mine !18+
RăspundețiȘtergereN- am de aia, dar în schimb am un nepoțel, îl cheamă Gogu și e kel. Ți -l trimit de vrei ca să te joci cu el 😜🖕
ȘtergereSociologul Marius Pieleanu părăsește SNSPA: 'De mâine voi răspunde doar în calitate de persoană fizică' / Cum răspunde acuzațiilor aduse
RăspundețiȘtergere--------------------------------
Sociologul Marius Pieleanu afirmă că va pleca de la Şcoala Naţională de Studii Pol…
SURSA: https://www.stiripesurse.ro/sociologul-marius-pieleanu-paraseste-snspa-de-maine-voi-raspunde-doar-in-calitate-de-persoana-fizica-cum-raspunde-acuzatiilor-aduse_3395191.html
Bă leat, avem un președinte care nici măcar profesor titularizat n- a fost, un Coilac cu liceul luat la 37 de ani, un Măciucă plagiator, idiot habarnist cu armata și țara, avem...avem tot felul de javre indiferent de sex. Țara asta este deja moartă.
RăspundețiȘtergereDa' dar proștii ăștia au puterea ca printr-o OUG să te trimită în tranșee pe frontul din Ucraina să ajungi îngrășământ organic pentru ogoarele lor!
Ștergerehttps://gazetadecluj.ro/afacerea-microreactoarelor-nucleare-in-prabusire-dupa-declansarea-unei-anchete-in-sua/
RăspundețiȘtergerePoate așa și nu prin grija idioților de guvernanți, să salvăm 9 miliarde de dolari
Noapte bună, noapte bună, Țiuzăr să ne -o iei în mână și să nu uiți ca la ora doo să ne înbelești la oo
RăspundețiȘtergereTalibanii,ce face talibanii?O mână pe cocoșel și una la brădiș?La muncă paraziți!
RăspundețiȘtergereDupă ani de căutări am găsit punctul G al partenerei!Era la sor-sa!
RăspundețiȘtergereA început un schimb de focuri "prietenesc" între indienii punjabi marca Cufurețu jr. și Moș Kaliku ot Dolhasca căca -le -am noi la toți basca.
RăspundețiȘtergereIo pe Moș Kaliku pariez nu pe alde Cufurez😁
Iar bă Petrea cu tic toci? Suflă - ne - n burlane și linje -ne la floci
RăspundețiȘtergereVând circular!
RăspundețiȘtergerehttps://flux24.ro/kievul-nu-mai-are-bani-si-vrea-sa-mareasca-taxele-cetatenii-dar-si-americanii-critica/
RăspundețiȘtergerePetrea, bă serjant Bulă scarpina - ne -ai la sulă, du -te iute și donează bani pentru orckraci lua - te -am la umeri - craci 😜🖕
https://www.libertatea.ro/stiri/nicu-covaci-a-murit-liderul-trupei-phoenix-4976604
RăspundețiȘtergereDumnezeu să-l ierte!
https://www.youtube.com/watch?v=L_I9wvVXUDs
R.I.P.
ȘtergereParaziți sculați la treabă,ori mimați și voi precum femeile orgasmul,să păreți harnici !Ți-ai găsit cu cine!
RăspundețiȘtergereHai bă Petrea Alică nu fi supărat, vino iute și ia -ne cimpoaiele la scuturat și suflat
RăspundețiȘtergereCe mi - e turcul, ce mi - e ovreiul... primul omoară la kurzi, al doilea la palestinieni.
RăspundețiȘtergerehttps://vm.tiktok.com/ZGe7ujKB9/
RăspundețiȘtergereSalutare ..RABLELOR....hi..hi..hi..!
RăspundețiȘtergereImi cer scuze ca nu v-am mai bagat in seama ..in ultima vreme ..dar a trebuit sa plec cu CAPRITELE la MARE...
Intreg corpul de balet au facut greva si mi-au zis : ori cu ele ori cu ..rablelele..
Dupa cum vedeti am ales ..cu ele ..voi sinteti oricum expirati...!
😂😂😂 Și măi Petrică, să înțelegem că tu ești șoferul autobuzului?
ȘtergerePetrea, pleci în transhumanță cu ele la orckranienii tăi 😜😂?
ȘtergereLegat de sexy subiectul lu nea Bozile....ma intereseaza daca astia in mediul academic se si futeaza cu perversiuni
RăspundețiȘtergereDaca da..baga nea Bozile...!!!
PESE
RăspundețiȘtergerePina si capritele au remarcat ca "Limbricul lu stalin " este cel mai prostovan ..de pe ici sa....!!!
Ciobârlane, vezi că te pui cu dreaqu 😂😂😜🖕
Ștergerehttps://www.tiktok.com/@victor.bujita2/video/7395015400712424737
RăspundețiȘtergerehttps://www.aktual24.ro/americanii-au-trimis-12-nave-de-razboi-in-orientul-mijlociu-pentru-a-potoli-iranul-portavionul-uss-theodore-roosevelt-este-printre-acestea/
RăspundețiȘtergereCa sa fie ..clar !
RăspundețiȘtergereNoi vom deveni cel de-ai doilea ..IZRAEL in EST..
Noi sigur nu vom deveni al doilea Izrail, dar tu, poate vei deveni ovrei de poolă să ne iei 😜
ȘtergereBă ciobârlane, după cum evoluează vremurile, tu sigur vei deveni calmuci, de poole să ne -apuci, că doar nu degeaba ți se spune Țiuzăr Muci 😂🖕😜
RăspundețiȘtergereBă Akoarde, bă prietene și noi am decăzut ici - șa pe Mehedinți - Țiuzăr să ți -o dăm la dinți, că vorba aia, am îmbătrânit, unii au dezertat sau au plecat neîmpărtășiți spre alte lumi, dar bloaga Cufurețului a căzut într-o hazna mai mare ca cea a ciobârlanului. Nu mai ai ce citi pe -acolea, numai prostii...
RăspundețiȘtergereAșa că io pariez în continuare pe Moș Kaliku ot Dolhasca căca -i-am cu toții basca 😁👍
https://www.bacau.net/video-utilaj-de-asfaltare-de-14-metri-latime-noua-achizitie-umb-pus-la-treaba-pe-autostrada-moldovei-a7/
RăspundețiȘtergereBă, brava lui, că ăsta - i măcar român nu amerloc, macaronar, rus, ori ovrei, Petrea de krici să ne iei
Băi, akord 75, s-o crezi tu ca acel john1 este mai curolimbist (sau limbocurist) decit mine!
RăspundețiȘtergere"Cornelius Flavius Ifrim spunea...
... Cand traia @Onorabilul, slavit fie-i numele in veci...".
Eu cred că dau limbi mai bine decât mulți alții. Am învățat de la aliatul meu Zdreanță din Axă, ce -i drept cam greu
ȘtergereMao bone sugi pool4
ȘtergereAi si smîntîna
https://www.stiripesurse.ro/seful-spionajului-militar-ucrainean-spulbera-sperantele-occidentului-rasturnarea-regimului-putin-e_3396383.html
RăspundețiȘtergereI-auzi bă ciobene! 😂😜🖕Ai belit poola la urs 😜😂🖕
Bă Apevilă, dacă tu vrei să -ți mai dea ceva, să -ți deie.
RăspundețiȘtergereLa fel și lu' Țiuzăr, dacă vrea să -i mai dea, să - i de-a...poola ici -șa.
Io nu vrau nik, da' dacă - mi dă i-o donez lu' Petrea toată după ce mi -o gâdilă și -i gata răzbuzată
😂😂😂
RăspundețiȘtergereNuma' vești bune,îmbărbătătoare ,tocmai bune de plecat la ofensivă cu moralul ridicat!Propun o pauză de bere înainte de-a pleca la atac,poate mă răzgândesc între timp și stau flexat!
RăspundețiȘtergereTu fiind cel mai tânăr din bandă, sigur vei fi încorporat
ȘtergereCel mai tânăr e apeverezea!
ȘtergereDacă am avut un șef SMG/ SMA bou, l - am avut pe măciuca. Dacă am avut un ministru al apărării porcovan, l- am avut tot pe măciuci - Țiuzăr de krici să ne -apuci.
RăspundețiȘtergereMai urmează ca " ng, ng, ng, ă , ă" suida paricopitată să ajungă președinte și am pus-o. Ne băgăm singuri în unghia în gât ca pițigoii
Sa nu uitam că nulitatea asta a fost și prim ministru.
ȘtergereDa' nu vă puneți întrebarea că NU merităm ceva mai bun?
ȘtergereBă băieț bă, nu fiți supărați, că de la anul se liberalizează curentul electric și gazu ' 😂😜
RăspundețiȘtergereDa, în peștera Muierii și la feștilă că Petrea ciobenul 😂
Ștergerehttps://www.stiripesurse.ro/lovitura-de-proportii-traian-basescu-a-dat-in-judecata-statul-roman-ca-sa-isi-recupereze-privilegiile-de-fost-presedinte_3396759.html
RăspundețiȘtergereAuzi și la porcalăul ăsta. Bă leat, ăștia au fost și sunt nenorociții care au distrus și distrug țara asta. Doar juvățul îi mai vindecă.🤮
@ Apevila,
RăspundețiȘtergereVezi ca te-a taxat moș Alecu.
Pe buna dreptate zic eu.
"Numai cine nu muncește nu greșește"😂
ȘtergerePesea. Ce -i drept că Apevilă al nostru a cam început în ultimul timp să încurce sticlele de bere 🍺. Alea de Ciucaș cu Cimișoreana 😂
Apevilă, vezi să -ți faci rost de pe acum pentru vara viitoare de un sac de îngrășământ/ azotat de amoniu 😁. Pui berea Într-o găleată de apă și adaugi doi pumni de azotat și -i gata răcirea. Dacă însă vrei să -ți arunci cu curul în sus vecinii, la sacul de azotat pui niște motorină+ o petardă și...gata 😂. Cam așa a aruncat în aer sediul Febei din Dallas acum vreo 30 de ani un fost pușcaș marin amerloc 😁
RăspundețiȘtergereCorecție de direcție 😁: Oklahoma nu Dallas 😁...
ȘtergereNoapte bună, noapte bună, Petrea să ne -o ea în mână, iar trecute fix la ora doo să ne -o sugă și să ne -nbelească la oo
RăspundețiȘtergereE plecați în concediu amândoi 😁.
RăspundețiȘtergerehttps://www.stiripesurse.ro/raport-sua-romania-in-top-10-economii-ale-ue-suntem-peste-belgia-austria-sau-suedia_3396763.html
RăspundețiȘtergereAi auzit leat? Dacă a zis partenerul strategic așa ceva, înseamnă musai că -i adevărat 😜.
Bă Petrea, pregătește -ți și pentru la anul ceapka aia a ta, ca să aibă partenerul strategic unde se căca 😂
Deșteptarea diavoli tasmanieni!
RăspundețiȘtergereCând să gândiți și voi ați avut ghinion!
RăspundețiȘtergereIssus mergea pe apă,eu merg pe apă cu vin!
RăspundețiȘtergere😂
RăspundețiȘtergerehttps://www.stiripesurse.ro/cum-recunosti-un-pedofil-dupa-fata--oamenii-de-stiinta-spun-ca-pedofilia-e-o-anomalie-ce-se-naste-in-uter_3397031.html
RăspundețiȘtergereExact profilul labrosian al lu' Țiuzăr 😂
😁
RăspundețiȘtergereNiste rable..naroade
RăspundețiȘtergereN.ai cu cine..bre n.ai pe cine alege pentru..contraatacul planificat...
Mai ales "limbricul lu stalin"
RăspundețiȘtergerehttps://www.tiktok.com/@eusuntbogdan_/video/7398572565540752673
RăspundețiȘtergereLimbricul lu stalin la lectia de ..istorie a CCCCCCP
RăspundețiȘtergereGurile rele zic cum ca ,Submarinul nuclear ROSTOV PE DON...zace pe fundul Marii linga Crimeea! Kiar asa ..stie cineva...cica ukry....i-a facut felul
RăspundețiȘtergereNB
RăspundețiȘtergereDaca apar filmulete cu Pornostarul Peleanu etc ..vreau si eu....!!
E prea frumoasa ..numai sa o privesti sic..!
S.o pipai si sa strig..estee..!!
ȘtergereDeci care va sa zica..există🤣🤣
Vrea să strice duminica. Nu pe -a lui, pe -a noastră 😂😂😂
RăspundețiȘtergereBabuinul de Țiuzăr iar a luat-o cu tic toci trage -ne-ar de floci
RăspundețiȘtergerehttps://www.stiripesurse.ro/video-sistemul-amoc-este-in-pragul-colapsului-europa-va-ingheta-ca-la-polul-nord-omenirea-va-fi-de-nerecunoscut_3397287.html
RăspundețiȘtergereAuzi bă Petrea, cică în curând n-o să te mai încălzești ci o să te răcești. Așa că lasă ceapka aia a ta căca -ne-am în ea și ia -ți căciulă de oaie căptușită cu pielea de pe coaie
Baii rablelor...lasati prostiile
RăspundețiȘtergereCare stie cînd o futeaza Piele..anu pe doamna fromoasa???
Kieleanu ăla e frumos ca tine. Ar trebui să i se scrie pe frunte cu " permanentul", " port ilegal de sulă"
Ștergere😂🍺
RăspundețiȘtergereNoapte buna vouă, iar Țiuzăr să nu uite la doo să ne sufle -n făcălețe și să ne - nbeleascâ la oo
RăspundețiȘtergereSă -i ținem pumnii strânși lui Petrea mâine, că participă și el la Jocurile Olimpice la Curling
RăspundețiȘtergereSuccesuri Țiuzăre la curlingi !👍
ȘtergereMujahedini la treabă,la betoane,la cement,cancioc,mistrie,tornocop....
RăspundețiȘtergereSa ni suji..pikamerul
RăspundețiȘtergereMai dormim un pik..pîna pi la 12..ca s.a mai racorit
Tu...cincinalul in 4 și juma..😂🤣🤠
Astazi..o futeaza. Ala pi Aia..sau o frecam tot pi uscat
RăspundețiȘtergereMai futeaza o pwla.
ȘtergereDoi labagii (boșorogi libidinoși) care mai pot doar sa ,,vizualizeze epidermic".
Labagii ăștia ar merita din plin un ,,stagiu" la foștii colegi ai lui reddoaga.
Da.l draku ca si.a calculat el
RăspundețiȘtergereÎl ea Sosocuta body G..si.l plateste in euro..din suma forfetara
Garantat de 3x salariul de police..!!
FNF..VPT...deci o facem pe sub masa azi sau nu?? 😂🤣
RăspundețiȘtergerehttps://www.tiktok.com/@warzonewar.ro/video/7399221992018283808
RăspundețiȘtergerePazea tov Limbric a lu i stalin.....!!!
ȘtergereBă Petrea, bă ciobârlane, auzi că prietenul tău, șoferul de basculă CIfrimul, i-a scris lu' Biden că o ai prea mare, drept urmare ți se va aplica metoda Ciomu. La pensie bă, la pensie, că la celelalte pe care le ai în dotare n-au ăștia ce să taie 😜
RăspundețiȘtergereMa confunzi pe mine cu tine??🤣😂🤠
ȘtergereCe -i mai mică și mai mică decât puța de furnică? Este puța lui Petrică Alică pupa -ne-ar în găurică 😂😜
ȘtergereSlavă Țiuzăr muci pe kept, cel ca oaia de deștept 😜!
RăspundețiȘtergerehttps://adevarul.ro/stiri-externe/europa/ofiterii-din-prima-linie-scrisori-catre-seful-2379753.html
RăspundețiȘtergereAuzi bă ciobârlane ce zice orckranienii tăi 😜