Ministrul Apararii, Mircea Dusa, a declarat miercuri ca sustine initiativa introducerii pensiilor ocupationale, care sa reflecte aportul angajatilor vizati la fondul de pensii si a precizat ca va incerca sa "rezolve" esalonat, in 2013, pensiile militarilor in rezerva, care au pierdut bani la recalculare.
"Este normal ca si in Romania anumite categorii de personal sa beneficieze nu de pensii speciale - pentru ca iarasi o sa ne intoarceti la subiectul cu pensiile acelea supradimensionate - in Armata, de exemplu, la politie, este vorba de ocupationale, nu de pensii speciale. Asta se va analiza la timpul respectiv. Exista o intreaga disputa legata de pensiile de la Ministerul Apararii si de la Ministerul de Interne pentru ca atunci cand domnul Boc a vrut sa-i decapiteze pe cei de la politie, in reglementarea pe care a dat-o la timpul respectiv a creat o serie de discrepante si de nemultumiri. Cred ca pensia, indiferent cum se numeste, ca e ocupationala sau este o alta denumire, trebuie sa reflecte exact aportul pe care salariatii respectivi l-au adus la Fondul de Pensii de-a lungul timpului si in functie de valoarea si importanta muncii", a afirmat Mircea Dusa, intr-o conferinta de presa la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, afirmase luni ca un sistem al pensiilor ocupationale va fi reintrodus in Romania pana in 2016, categoriile care vor putea sa beneficieze de acestea fiind agricultorii, militarii, medicii, avocatii, magistratii.
Ministrul Muncii, Mariana Campeanu, afirmase luni ca un sistem al pensiilor ocupationale va fi reintrodus in Romania pana in 2016, categoriile care vor putea sa beneficieze de acestea fiind agricultorii, militarii, medicii, avocatii, magistratii.
In privinta alocarilor pe 2013, Mircea Dusa spune ca, la o prima analiza a bugetului MApN, 'foarte multi bani se duc pe munca vie si raman foarte putini bani pentru cheltuielile de capital', in conditiile in care institutia deruleaza o serie de proiecte internationale vizand cresterea capacitatii de actiune a Armatei Romane, de modernizarea ei si de atributiile pe care la are Romania in calitate de tara NATO, UE si vizand parteneriatul cu SUA.
"Sigur se vorbeste de foarte mult timp de dotarea cu avioane, de proiectele pe care le avem si mi-as dori sa se aloce bani pentru cheltuielile de capital, dar in acelasi timp trebuie sa rezolv si problema pensiilor militarilor in rezerva. A fost destul de mult scandal pe acest subiect si, asa cum a afirmat premierul, pe bugetul din 2013 vom incerca sa reparam acele nedreptati care ii vizeaza pe militarii rezervisti. Sigur etapizat, pentru ca bugetul nu permite ca toate sumele acelea care ar trebui rezolvate legat de ordonanta cu privire la felul in care Guvernul Boc le-a taiat drepturile rezervistilor sa o rezolvam intr-un singur an, dar cred ca etapizat si esalonat se poate repara si aceasta nedreptate facuta militarilor rezervisti", a afirmat Mircea Dusa.
- Bani pentru avioane multirol, in bugetul MApN pe 2013
Mircea Dusa a mai anuntat ca bugetul Ministerului Apararii pe 2013 va cuprinde si sumele necesare achizitionarii de avioane multirol.
"Deja exista o hotarare a CSAT, vom continua discutii si, desigur, si in functie de discutiile pe care le vom avea la inceputul acestui an referitoare la aprobarea bugetului, sa incepem sa prindem acele sume in bugetul MApN, pentru ca programul sa deruleze", a afirmat Mircea Dusa, intrebat de stadiul negocierilor cu Portugalia privind avioanele multirol.
In privinta prioritatilor MApN, el a spus ca acestea vizeaza obligatiile ce decurg din calitatea Romaniei de stat membru al NATO, al Uniunii Europene si din parteneriatul cu SUA.
"La MApN sunt cateva prioritati legate de misiunile si responsabilitatile pe care le avem ca stat NATO, de misiunile si responsabilitatile pe care le avem ca stat al UE si, sigur legat de parteneriatul cu SUA si amplasarea sistemului antiracheta la Deveselu, unde deja s-a implinit un an de cand am semnat acest tratat si mai avem de pregatit pana la operationalizarea sistemului, avem de pregatit baza materiala din acea zona, legat de caile de acces, utilitatile din zona si alte probleme pe care Romania trebuie sa le rezolve pana cand sistemul va deveni operational", a afirmat Dusa.
Fostul ministru al Apararii Nationale, Corneliu Dobritoiu, a declarat, pe 30 septembrie, referitor la cele 12 avioane multirol pe care Romania urmeaza sa le achizitioneze ''la mana a doua'' din Portugalia, ca acestea costa aproximativ 120 de milioane de euro din totalul contractului in valoare de 670 de milioane de euro. Diferenta de bani o reprezinta costul pentru asigurarea suportului logistic, cost care, potrivit ministrului, 'ar fi fost acelasi' chiar daca partea romana ar fi cumparat avioane noi.
Sursa:
===============================
========================
UPDATE. A doua sedinta a noului Guvern.
Guvernul se reuneste joi, de la ora 10:00, in sedinta saptamanala, a doua sedinta de la investire, potrivit site-ului Guvernului. Premierul Victor Ponta a anuntat sedinta sambata, dupa prima reuniune a noului Cabinet, in care a fost adoptata Ordonanta de Urgenta privind reorganizarea din cadrul adminsitratiei publice centrale.
UPDATE 10:30 Incepe sedinta de Guvern. Premierul Ponta se adreseaza ministrilor:
Ponta a mai precizat ca anul 2013 va fi anul regionalizarii, urmanda ca el sa se incehei cu un vot in Parlament si cu un referendum pe aceasta tema. "Anul 2013 fara alegeri este anul in care vom putea lua decizii importante" a declarat Ponta amintind ca in 2014 vor fi alegeri prezidentiale astfel incat "daca nu vom face (regionalizarea - n.red.) in 2013, nu vom mai face prea curand."
In sedinta de sambata, premierul a mai cerut reducerea aparatul birocratic. "Am constatat ca exista cinci departamente care fac acelasi lucru in cinci ministere, am constatat ca avem zeci si sute de oameni care, teoretic, scriu trei hartii", a declarat seful Executivului. Totodata, le-a cerut ministrilor sa continue lucrul la proiectul de buget pe 2013 si sa fie pregatiti pentru ca pe 7-8 ianuarie sa inceapa discutiile cu delegatia FMI.
Ordonanta de urgenta adoptata in sedinta de sambata a Executivului - prima a Cabinetului Ponta II - privind reorganizarea in cadrul administratiei publice centrale, prevede trecerea in subordinea primului ministru a unor structuri importante aflate anterior in subordinea unor ministere: Agentia pentru resurse minerale, Oficiul spalarii banilor, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, DGIPI (sefii Directiei vor fi numiti direct de catre premier) si de asemenea institutia prefectului, care va functiona, conform Ordonantei, in coordonarea primului ministru. In schimb, Inspectoratul de stat in constructii, aflat pana acum in subordinea directa a primului ministru, trece la ministerul condus de Liviu Dragnea, iar Departamentul pentru Afaceri Europene, aflat anterior in subordinea Ministerului Afacerilor Europene, trece la Ministerul de Externe, in coordonarea directa a primului ministru.
UPDATE. A doua sedinta a noului Guvern.
Guvernul se reuneste joi, de la ora 10:00, in sedinta saptamanala, a doua sedinta de la investire, potrivit site-ului Guvernului. Premierul Victor Ponta a anuntat sedinta sambata, dupa prima reuniune a noului Cabinet, in care a fost adoptata Ordonanta de Urgenta privind reorganizarea din cadrul adminsitratiei publice centrale.
UPDATE 10:30 Incepe sedinta de Guvern. Premierul Ponta se adreseaza ministrilor:
- Joi, pe data de 3 (ianuarie - n.red.), ne revedem in prima sedinta a anului 2013 pregatiti pentru buget si pentru FMI si pentru ceea ce urmeaza la inceputul anului.
- Vreau sa le multumesc celor 4 ministri care au asigurat permanenta si dar mai ales celor foarte multe mii de persoane care in perioada asta, cand toti ceilalti am stat acasa, au fost pe strada, au fost in spitale, vorbesc de medici, de politisti, de pompieri, de toti cei care in aceasta perioada si-au facut datoria.
- Dupa cum a spus dl ministru Dusa, e cel mai linistit Craciun din ultimii ani. Eu sper ca a fost asa, nu stiu, nu m-am uitat la televizor.
- E foarte important in perioada imediat urmatoare - desi vad ca noul guvern a rezolvat cu vremea, vad ca nu a mai nins, dar nu cred ca o sa tina mult aceasat mare realizare a guvernului -, asa ca domnilor ministri care aveti reponsabilitatile din domeniu nu-i lasati pe cei care au in atributii pregatirea pentru zapada, o sa ninga din nou si asta e perioada sa se realimenteze cu ce au nevoie ca atunci cand vine zapada sa nu mai avem sincope, vorbesc si de CNADNR si de toate celelalte institutii.
- Pana joia viitoare sper ca Finantele si cei care lucreaza la buget sa fie foarte avansati [...] si sa avem bugetul pregatit pentru 7 - 10 cand vine delegatia FMI.
- Inteleg ca ANAF-ul a mai strans bani in aceasta perioada si mai strange azi si maine si practic putem sa inchidem anul aproape de ceea ce ne-am propus.
- Pana pe 3 sau pana la sedinta de pe 9 sa aveti definitivate deciziile cu restructurarea.
- 2013 este anul cu reviziuirea Constitutiei si reorganizarea regionala.
- Dl ministru al Educatiei, sa ii anuntati pe oameni din timp ce au de facut. Cel mai tare ii enerveaza pe oameni instabilitatea din educatie. [...] Spuneti-le de la inceput ce li se intampla, cu bacalaureatul, cu liceul, cu clasa pregatitoare. Important este ca toata lumea sa stie din timp si sa nu se mai schimbe nimic pe parcurs, decat eventual in bine
- Pe 3 februarie sunt alegerile pentru functiile vacantate in structurile locale si anul viitor, gata cu alegerile. Anul viitor ne mai tinem si de treaba, nu de alegeri.
Ponta a mai precizat ca anul 2013 va fi anul regionalizarii, urmanda ca el sa se incehei cu un vot in Parlament si cu un referendum pe aceasta tema. "Anul 2013 fara alegeri este anul in care vom putea lua decizii importante" a declarat Ponta amintind ca in 2014 vor fi alegeri prezidentiale astfel incat "daca nu vom face (regionalizarea - n.red.) in 2013, nu vom mai face prea curand."
In sedinta de sambata, premierul a mai cerut reducerea aparatul birocratic. "Am constatat ca exista cinci departamente care fac acelasi lucru in cinci ministere, am constatat ca avem zeci si sute de oameni care, teoretic, scriu trei hartii", a declarat seful Executivului. Totodata, le-a cerut ministrilor sa continue lucrul la proiectul de buget pe 2013 si sa fie pregatiti pentru ca pe 7-8 ianuarie sa inceapa discutiile cu delegatia FMI.
Ordonanta de urgenta adoptata in sedinta de sambata a Executivului - prima a Cabinetului Ponta II - privind reorganizarea in cadrul administratiei publice centrale, prevede trecerea in subordinea primului ministru a unor structuri importante aflate anterior in subordinea unor ministere: Agentia pentru resurse minerale, Oficiul spalarii banilor, Autoritatea Nationala pentru Restituirea Proprietatilor, DGIPI (sefii Directiei vor fi numiti direct de catre premier) si de asemenea institutia prefectului, care va functiona, conform Ordonantei, in coordonarea primului ministru. In schimb, Inspectoratul de stat in constructii, aflat pana acum in subordinea directa a primului ministru, trece la ministerul condus de Liviu Dragnea, iar Departamentul pentru Afaceri Europene, aflat anterior in subordinea Ministerului Afacerilor Europene, trece la Ministerul de Externe, in coordonarea directa a primului ministru.
Sursa:
==============
==========================================
Ponta: 2013, an dificil in care Guvernul va face si reforme ce nu sunt "pe placul" electoratului
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, la Targu Jiu, ca anul 2013 va fi unul dificil, in care Guvernul va face si reforme ce nu sunt "pe placul" electoratului, dar care sunt necesare pentru viitorul tarii, transmite Mediafax.
Ponta a mentionat ca este dispus sa isi asume riscurile pe care le presupun reformele preconizate pentru anul viitor, precizand ca se bazeaza pe majoritatea stabila din Parlament.
"In mod sigur anul viitor este un an dificil, dar, din fericire, avem stabilitate si putem gandi lucrurile nu pentru o luna sau doua, ci pentru patru ani. Asta inseamna ca vor fi decizii care nu ne vor atrage laude, prin care vom supara oameni. Important este sa avem o linie foarte clara si sa luam toate deciziile, unele mai dureroase, altele mai putin dureroase, pentru ca judetul Gorj, dar si toata tara, sa mearga in directia cea buna", a mentionat Ponta.
Premierul a precizat ca dificultatea aplicarii unor reforme vine din problemele existente la nivel european, el mentionand ca, "din fericire", Romania are prognozata o crestere economica.
De asemenea, acesta a mentionat ca datoriile care trebuie platite catre FMI, dar si cele provenite din procesele pe care Guvernul Romaniei le-a pierdut cu bugetarii, precum si cele generate de nerestituirea la timp a proprietatilor, genereaza probleme in 2013.
Ponta a spus ca, joi, la ultima sedinta de Guvern, le-a cerut colegilor sai din cabinet sa iasa din "logica de campanie electorala", el declarand ca succesul din alegeri trebuie valorificat in 2013 pentru aplicarea unor reforme necesare in tara.
"Ar fi pacat o asa victorie sa n-o folosim, in sensul de a face si lucruri care nu sunt placute electoratului, dar care trebuie facute. 2013 e un an de decizii. Acum nu mai avem nicio scuza, iar eu sunt dispus sa imi asum responsabilitatea pentru toate deciziile de care Romania are nevoie", a declarat Ponta.
Premierul a dat ca exemplu de masuri care nu sunt pe placul electoratului nemajorarea salariilor cu mai mult decat a fost in 2012, neplata celor care "s-au trezit" revolutionari dupa ce s-a terminat Revolutia, restructurarea ministerelor si a companiilor de stat.
"Sunt dispus acum sa iau deciziile care nu s-au mai luat din 2004 incoace. Sunt decizii importante de restructurare a ceea ce inseamna administratia romaneasca, modul de cheltuire a banilor publici, modul de colectare a banilor. Vor fi destui oameni nemultumiti, dar important este daca luam deciziile corecte pentru cei mai multi dintre romani",
a spus Ponta.
Premierul a venit, joi dupa-amiaza, la Targu Jiu, pentru a participa la o petrecere organizata de USL Gorj, ocazie cu care Ponta urma sa le multumeasca celor care l-au sustinut in campania electorala din colegiul 6 din judet la Camera Deputatilor.
Presa nu a avut acces la petrecerea respectiva, Ponta mentionand ca este "o decizie a organizatorilor", premierul urmand sa se intoarca in cursul serii la Bucuresti.
Ponta a mai anuntat ca, in urma reformelor pe care doreste sa le faca, daca va mai candida la parlamentare, in 2016 va candida tot la Gorj. El a mentionat insa ca despre o eventuala candidatura a sa va mai vorbi doar la acel moment, la depunerea candidaturilor pentru alegerile din 9 decembrie premierul precizand ca nu isi face griji in privinta contracandidatilor sai, ci doar pentru alegerile din 2016.
Sursa: Mediafax
=============================
========================================
Foto monumental!
Un "bou" si-a carat porcul abia injunghiat in portbagajul Loganului prin tot orasul !
=======================================================
====================
===============================
Admin
==========================================
Ponta: 2013, an dificil in care Guvernul va face si reforme ce nu sunt "pe placul" electoratului
Premierul Victor Ponta a declarat, joi, intr-o conferinta de presa, la Targu Jiu, ca anul 2013 va fi unul dificil, in care Guvernul va face si reforme ce nu sunt "pe placul" electoratului, dar care sunt necesare pentru viitorul tarii, transmite Mediafax.
Ponta a mentionat ca este dispus sa isi asume riscurile pe care le presupun reformele preconizate pentru anul viitor, precizand ca se bazeaza pe majoritatea stabila din Parlament.
"In mod sigur anul viitor este un an dificil, dar, din fericire, avem stabilitate si putem gandi lucrurile nu pentru o luna sau doua, ci pentru patru ani. Asta inseamna ca vor fi decizii care nu ne vor atrage laude, prin care vom supara oameni. Important este sa avem o linie foarte clara si sa luam toate deciziile, unele mai dureroase, altele mai putin dureroase, pentru ca judetul Gorj, dar si toata tara, sa mearga in directia cea buna", a mentionat Ponta.
Premierul a precizat ca dificultatea aplicarii unor reforme vine din problemele existente la nivel european, el mentionand ca, "din fericire", Romania are prognozata o crestere economica.
De asemenea, acesta a mentionat ca datoriile care trebuie platite catre FMI, dar si cele provenite din procesele pe care Guvernul Romaniei le-a pierdut cu bugetarii, precum si cele generate de nerestituirea la timp a proprietatilor, genereaza probleme in 2013.
Ponta a spus ca, joi, la ultima sedinta de Guvern, le-a cerut colegilor sai din cabinet sa iasa din "logica de campanie electorala", el declarand ca succesul din alegeri trebuie valorificat in 2013 pentru aplicarea unor reforme necesare in tara.
"Ar fi pacat o asa victorie sa n-o folosim, in sensul de a face si lucruri care nu sunt placute electoratului, dar care trebuie facute. 2013 e un an de decizii. Acum nu mai avem nicio scuza, iar eu sunt dispus sa imi asum responsabilitatea pentru toate deciziile de care Romania are nevoie", a declarat Ponta.
Premierul a dat ca exemplu de masuri care nu sunt pe placul electoratului nemajorarea salariilor cu mai mult decat a fost in 2012, neplata celor care "s-au trezit" revolutionari dupa ce s-a terminat Revolutia, restructurarea ministerelor si a companiilor de stat.
"Sunt dispus acum sa iau deciziile care nu s-au mai luat din 2004 incoace. Sunt decizii importante de restructurare a ceea ce inseamna administratia romaneasca, modul de cheltuire a banilor publici, modul de colectare a banilor. Vor fi destui oameni nemultumiti, dar important este daca luam deciziile corecte pentru cei mai multi dintre romani",
a spus Ponta.
Premierul a venit, joi dupa-amiaza, la Targu Jiu, pentru a participa la o petrecere organizata de USL Gorj, ocazie cu care Ponta urma sa le multumeasca celor care l-au sustinut in campania electorala din colegiul 6 din judet la Camera Deputatilor.
Presa nu a avut acces la petrecerea respectiva, Ponta mentionand ca este "o decizie a organizatorilor", premierul urmand sa se intoarca in cursul serii la Bucuresti.
Ponta a mai anuntat ca, in urma reformelor pe care doreste sa le faca, daca va mai candida la parlamentare, in 2016 va candida tot la Gorj. El a mentionat insa ca despre o eventuala candidatura a sa va mai vorbi doar la acel moment, la depunerea candidaturilor pentru alegerile din 9 decembrie premierul precizand ca nu isi face griji in privinta contracandidatilor sai, ci doar pentru alegerile din 2016.
Sursa: Mediafax
=============================
========================================
Foto monumental!
Un "bou" si-a carat porcul abia injunghiat in portbagajul Loganului prin tot orasul !
=======================================================
====================
===============================
Admin
Buna dimineata la Noo si Zoo!
RăspundețiȘtergereLingeti-va ranile ca urmeaza seria a doua,Sf.Stefan, Revelion, Sf.Vasile, Sf.Ioan..Doamne-ajuta!
P.S. Oare d-l Dusa ii va lui Tov. PMT cei 36 lei „furati”?
Buey, vazi ca n-am halit cacat fekalizat aseara, pe la 9 si 13 ?
ȘtergereMai din nimereala, mai din prosteala m-am "pliat" binisor pe postarea adminului !
Si nu-s 36, ca-s 34 ! Te rog, e o diferenta !
II mai da un -34 ca oricum boracii lui nu cotribuie la fondul de pensie !!
ȘtergereNici n-au de ce sa contribuie la fondul de pensii din tara lu' Dorele ! Contribuie acolo unde muncesc si de unde or sa ia pensie ! Doar n-ai vrea sa crapi tu in tine din "fondul de pensie" al boracilor mei !
ȘtergereAaaaa...ca nimenea nu mai munceste prin tara asta, iar fondul de pensie scade de la un guvern la altul, asta-i alta politica !
Ca tinerii de acum or sa aiba pula pensie de la stat peste 30 de ani, asta-i altceva !
Da acu tie de unde-ti plateste penzia -narodule!!
ȘtergereDe la oficiul postal nr 66 !
ȘtergereAzi e sedinta de guvern !
RăspundețiȘtergereSa vedem ce zice izmanarul, nu Dusea !
In functie de cat de repede clipeste, e de bune sau nashpa !
Buey,vrei sa-i furi meseria lui Nety ?
ȘtergereCe dreak, te-apuca „previziunile”?Esti pe post de mama Omida?
Poate de la Hapocalipsa ti se trage, sau de la vizita babornitei de soacra-ta.
PS.
ȘtergereBuey-mi-o-iei PMT,mai intai da si tu binete ca miticul-lindikul civilizat!
Mneatza buna- Ii buna o pula. Doby !
ȘtergereLa multi ani si multa, multa muyie !
DATI_va preventiv cu RUL 1000
Ștergere,,Cred ca pensia, indiferent cum se numeste, ca e ocupationala sau este o alta denumire, trebuie sa reflecte exact aportul pe care salariatii respectivi l-au adus la Fondul de Pensii de-a lungul timpului si in functie de valoarea si importanta muncii", a afirmat Mircea Dusa, intr-o conferinta de presa la Palatul Victori - A ZIS MIN. DUSA ,LA ORDINUL VICEPREM. hOOOOPREA DESIGUR!!!!!
RăspundețiȘtergerePe mai toate bloagele circula, de cateva zile, Programul de Guvernare al USL in domeniul APĂRARII
RăspundețiȘtergereMare branza ! Programul asta de guvernare, cu cateva exceptii, este acelasi ca pe vremea cand ieream eu ditamai activu’ lu’ peste, prin structurile astea centrale !
Eote aciulea principalele “direcţii de acţiune”:
1. Continuarea participării la operaţiile internaţionale pentru onorarea angajamentelor asumate la NATO şi UE;
2. Îndeplinirea responsabilităţilor ce decurg din calitatea de membru NATO şi UE pentru asigurarea capabilităţilor necesare îndeplinirii nivelului de ambiţie politico-militar al celor două organizaţii;
3. Angajarea activă la proiectele din cadrul iniţiativelor “Smart Defence/NATO” şi “Pooling and Sharing/UE”;
4. Îndeplinirea obligaţiilor asumate prin Parteneriatul strategic cu SUA, inclusiv cele determinate în baza prevederilor Legii nr.290/2011 privind amplasarea unor elemente ale Scutului Antirachetă al SUA/NATO pe teritoriul României;
5. Creşterea contribuţiei la asigurarea securităţii şi stabilităţii regionale;
6. Participarea activă la procesele decizionale în cadrul Alianţei Nord - atlantice şi al Uniunii Europene;
7. Revizuirea cadrului normativ specific domeniului apărării, managementului carierei militare , salarizării şi sistemului de pensii ocupaţionale pentru militari;
8. Elaborarea documentelor de planificare conform legii, Cartei Albe a Apărării şi Stategiei Militare a României, printr-o revizuire strategică a apărării;
9. Revizuirea structurii de conducere a ministerului;
10. Creşterea calităţii vieţii personalului Armatei României, în acord cu realităţile economice şi sociale interne şi cu statutul de stat membru NATO şi UE, concomitent cu sporirea atractivităţii profesiei militare;
11. Reorganizarea sistemului medical propriu în corelare cu nevoile operaţionale şi sistemul naţional de sănătate;
12. Modernizarea sistemului de învăţământ militar;
13. Restabilirea capacităţii operaţionale a Armatei României, având la bază principiile procesului de planificare a apărării în cadrul NATO, pentru dezvoltarea unei structuri de forţe şi optimizarea actului decizional în baza unui Plan Multianual de refacere şi consolidare a capacităţii operaţionale a Armatei României;
14. Creşterea alocaţiilor bugetare pentru apărare în vederea realizării capacităţii operaţionale şi sustenabile;
15. Reanalizarea programelor de achiziţii şi înzestrare în raport cu resursele financiare la dispoziţie şi nevoile operaţionale;
16. Realizarea graduală a capacităţii de apărare aeriană prin programul „Avion multirol”;
17. Eficientizarea administrării patrimoniului ministerului;
18. Clarificarea situaţiei Regiei autonome Compania română de aviaţie „Romavia”;
CONTI:
RăspundețiȘtergere19. Stimularea producţiei interne a industriei de apărare autohtone, conform cerinţelor Armatei şi standardelor NATO şi UE.
=====================
Buey, nimic de zis, insa cateva ma omoara cu zile !
Uitati-va si voi la punctul 2 ! Dupa ce ca suntem rupti in cur, de nici albanezii nu se mai uita la noi, mai suntem si cu coada pe sus !
Auzi aciulea: “asigurarea capabilităţilor necesare îndeplinirii nivelului de ambiţie politico-militar” !
Noi nu ne putem asigura capabilitatile proprii si inca ne mai “taraim” cu tehnica sovietica, iar resursa umana este pe pragul dintre saracie si mediocritate, insa ne propunem sa “asiguram nivelul de ambitie” al nustiu cui !
Prostani mai suntem !
Punctul 7 este ca lumea ! O sa ajungem ca in domeniul invatamantului ! Cate 7-8 revizuiri pe an !
Zic ei ca vrea sa revizuiasca “sistemul de pensii ocupaţionale pentru militari” ! Pai, daca nu mai exista pensii ocupationale, ce pula mea de sistem vor sa mai revizuiasca ?
Poate pe cel al magistratilor militari, care au cate 3 coaie ! Ei is mai spekeri, tu-i in gura de sobolani hartzogari ! Acusica 23 de ani, la Involutie, nu vedeai nici picior de magistrat militar ! Stateau ascunsi ca liliecii !
Si punctul 9 ii tare ! A mancat Ponta un cacat cu reorganizarea ministerelor si hop si armata, cu el in gura !
Ca de obicei, bat pariu ca meapeneul va raporta, ostaseste, primul care a incheiat revizuirea structurii de conducere! Adica or sa taie 5 functii de ofiter 3, vro 2 de subofiter si una de referent si gata !
Restul sunt texte !
Auzi, cresterea calitatii vietii personalului ! Cel mai idiot concept existent, de care cica raspunde o intreaga directie speciala- Directia Cresterea Calitatii Vietii Personalului ! Cu zeci de oameni, care taie frunze la capre prin em o 100 !
In opinia mea, directia asta de crestere a calitatii vietii ar trbui sa faca obiectul punctului 9, cu revizuirea, si desfiintata integral !
Sa-mi spuna mie un singur militar de la batalionul 10, care-i si intrece, de la Cuca din Deal, daca a simtit el frodata ca i-a crescut calitatea vietii, in urma actiunilor acestei structuri parazitaro-capusiste a armatei !
Imi tai pula si o pun la pachet, ca sa mi-o publice adminu pe MH !
Rahaturi, tip PLAN DE MASURI de pe timpul comunistilor ! Baremi aia puneau termene exacte de respectat, cine conduce si cine controleaza !
Uitati-va si voi daca nu este acelasi calapod al unui bilant de batalion: pregatire de lupta, cadre, financiar, iar pe la sfarsit ceva medical, cazarmare si achizitii ! Numa ca folosesc baietii termeni spekeriti, gen: angajamente asumate, capabilitati, nivel de ambitie si alte denumiri de astea amerikanesti !
Ca de aia limba noastra-I o comoara ! Ca s-o stalcim cu englezisme !
Prostani mai suntem !
Ciocu mic si textu..scurt!!
ȘtergereO zi buna !
RăspundețiȘtergereMi s-au trezit boracii aia mici si am interdictie de la baba sa mai "navighez" cu porcariile mele pe care le tot comentez ! De parca ei n-ar sti ! A avut grija buni sa-i invete tot ce este de valoare in cultura poporului rromanes !
Acusica doar le mai cizelez cate o tzara "bagajul de cunostinte" !
Vezi sa nu puna mana pe ...pistol sa inceapa vanatoarea !!
Ștergere@PMT27 decembrie 2012, 09:48 Cata dreptate ai PMT. Chiar asa-i cum spui. Ce sa inteleg, ca asteapta sa mai moara dintre noi? Da' ce mama naibii, noi i-am votat esalonat si etapizat? Baietii astia cocotati pe scaune inalte ar trebui de fiecare data cand vad unul dintre noi sa aiba sentimentul acela de jena cand te intalnesti cu cineva, ii datorezi bani si nu stii pe unde si cum sa-ti scoti camasa. Din punctul meu de vedere chiar ne batjocoresc. De un jumatate de an tergiverseaza problema, ba ca banii, ba ca fmi. Dar bani sunt doar ca nu este bunavointa. Ma gandesc cu groaza ca i-am pus pe baietii astia sus ca sa ne bage cat mai mult in mocirla. Si cata incredere aveam in ei..."
RăspundețiȘtergereVa mai amintiti cum a declarat dl. Ponta, cu subiect si predicat, in mai, ca doar sa ajunga la putere si tac-pac, problema se rezolva. A ajuns iar in iunie a spus ca se va rezolva, in toamna ca se studiaza problema, etc, etc. Intre timp, bonus, l-a proptit pe goprea vicepremier "cu probleme... la aparare" (!!?). Iar eu am fost cel care aveam incredere in ei si ignoram unele avertismente, crezandu-i pe cuvant.
Avand in vedere ce le-au facut la dascali, practic si-au batut joc de ei, nu m-ar mira sa ne "repare" si pe noi, esalonat si etapizat, incepand probabil cu anul 2025 cand majoritatea dintre noi vom face parte din alta armata
Salut Beius ! Sau Buey us ! Vezi ca daca te prinde nen-tu Doggy ca-i folosesti sigla si denumirea sindicatului pe aciulea, indeosebi in discutii neoficial de oficiale cu nebunii de la NOO, care i-au dat muye vesnica lui si intregului CD, parca vad c-o patesti ca Tudor de la Filiala sector 6, care a ramas fara blog si telefon de fro doua ori !
ȘtergereVrei sa ti-o pui de-un exil ? Vezi ca secretarul Harcioaga e cu ochii pe blogul asta ca pe oala cu galuste !
SCMD Beius - cat ai avut pensia si cat ai acum ! Ce vechime ai ? De vaicarit vad ca te vaicaresti bine!! Profesorul
RăspundețiȘtergereDottore, da di ci pula me esti ase de curios ?
ȘtergereLasa omul sa se exprime liber !
Repede si tu : da halatu', cat costa ?
Ca sa te intreb si eo: da tu cat pierzi zilnic, la toaleta unde te caci ?
Anonime de la 27 dec.2012 , 10.47 ...boule (valabil si pentru dezakordatul de mai jos) trebuia sa intrebi : unde ai ajuns in piramida functiilor militare , si cit ai pensia ?
ȘtergereIdiotii dracului ...
Ce-ai BA? Ai intrat in "depresiunea" sarbatorilor?
ȘtergereDu-te la butoiu' cu zama de varza....ca asa fac si io! hac!
ce "artisti" pe la Beius!
RăspundețiȘtergereCotizatia la dogy o fi platit-o?Sigur:Da!Iar face ala pula mare
DC
Nu mai face ! E naspa de tot in contul sindicatului !
ȘtergereLa multi ani si multa muie, Curdeleoane !
Baga-ti muia inapoi pe avatar !
Na c-am bagat avataru' baga-mi-as:):)
RăspundețiȘtergereE sto nu-i asa!
Ufff acu'i mai bine!
RăspundețiȘtergereLA MULTI ANI TUTUROR!!(inclusiv lu' ala cu MAJUSPULE)
Usior buey ! Crapa-v-ar matilii de supradozati !
RăspundețiȘtergereCi dreaq i-o fi venit si lu nea Vasile, chiar azi de sfantu' Stefan, sa ne-o bage iar ! Cu penziile !
La multi ani buey, care esti Stefan au Stefania si cu tot neamul de derivate !
Eu cunosc un singur sarbatorit: Stefanitza Zisu, ala de-o luat o tzara de muie de la Mos Teaca, iar amu se ocupa de rezervele statului, pe statu' anexa em !
Usior imbuibatilor ca, in ritmul asta, parca vad ca, pana la masa de pranz, ne-am spart capatzanele !
Pe foale, ca apa-i mica !
Va raspund la toti, pe rand:
RăspundețiȘtergere1. Sunt chiar presedintele F1 Beius si nu mi-e teama de nimeni sa-mi spun punctul de vedere, mai ales ca e corect si in asentimentul multor colegi, inclusiv unii de pe acest blog.
2. Nea Corleone, nu-i frumos sa furi si nici sa te dai altcineva. (Eu am intrat pe blogul acesta cu bun simt). Ma rog, daca asta te face sa te simti mai bine... n-o sa te dau in judecata pentru furt, etc, etc.
3. Accept limbajul "colorat" doar al lui PMT, care spune ceva. De altfel, raspunsul era pentru dumnealui.
4. Am intrat "vizibil" pe blog pentru simplul fapt ca am considerat necesar sa stam de vorba cu ochii deschisi, nu legati la ochi, pe bajbaite. Eu am un obicei, cand ma adresez cuiva, il privesc in ochi. Si am responsabilitatea celor spuse.
5. Nu am spus nimic peiorativ la adresa actualei puteri - am prezentat doar un scenariu care imi doresc sa nu se indeplineasca.
Ce va fi mai departe, nu stiu. Cert este ca la ora actuala nimic nu e "pe roze"
6. Pt. curiosi - Mi-au taiat 30% din pensie si mi-au luat locul de munca. Cica aveam pensia mai mare cu 10 lei... Mai trebuia sa-mi taie si gatul, nu-i asa?
auzi mai nenea asta presedintele pulii!!
RăspundețiȘtergereMa tot uita-i p'aci si nu te-a intrebat nimeni nii'ca dar tuuuu ca un pres ce esti raspunzi.Ce pula mea ,ai ramas fara sindicalisti si vorbesti in oglinda?
Sa-mi bag...daca e fo' intrebare.
PS Nenea asta a baut tuica d'aia de electrozi
6. ,,Pt. curiosi - Mi-au taiat 30% din pensie si mi-au luat locul de munca. Cica aveam pensia mai mare cu 10 lei... Mai trebuia sa-mi taie si gatul, nu-i asa?
RăspundețiȘtergereNu asa domnule ! Asa merge sa prezinti situatia cand te vaicaresti(toti din SSCMD ati prins spilul sa manipulati ! Nu-i frumos)
Deci daca vrei sa fi credibil si sa-ti planga poporul pe umar spune asa :
La ce varsta (si ce vechime ai realizat) ai iesit la pensie prin raport facut cu manuta ta !!!
Ce pensie aveai ?
Cat mai ai acum ?!
PS! Pentru IDIOTUL CARE ZICE ,,....trebuia sa intrebi : unde ai ajuns in piramida functiilor militare , si cit ai pensia ?
Idiotii dracului ... Pentru asta ai primit SOLDA(salariu) Boule !!
Pensia reprezinta cu totul altceva -IDIOTULE !!
Profesorul!!
Asea bre !
ȘtergereAbea acusica te-am dibuit !
Noroc cu cacatul asta de la supt sol, cu "recent comient", care-ti arata egsact cine s-a mai spart in figuri !
Baga mare dottore, professore, imperatorre !
Uaiii te-ai luat de mine....de fabrici si uzine?
RăspundețiȘtergereEte na raspuns aciulea
1.Bla,bla(aia cu asentimentu) bine ca esti tu pres la "Formula 1"...deja a inceput sa ma doara'n cot
Mai bine te faceai pres de asociatie de locatari
2.N-am furat nimic in viata mea.Tu nu stii sa dezactivezi optiunea copy/paste.Oricum ti-am dat sigloiu inapoi sa te stergi cu el la cur
PS Tu chiar n-ai furat nimic??Ia vezi la "bonusurile de performanta" primite de la dogy.Ca ai luat bani de la colegii tai nu de acasa de la sefu' tau
3.Un singur raspuns "neprihanitule"
4.numai pe dogy il privesti in ochiul maroniu.Mie imi place cum ne privesti tu pe aici "in ochi" din spatele siglei SCMD-SRL
5.Aici cu aia 30% iti dau dreptate.Nu trebuia sa se atinga nimeni de ei
- nu ti-a luat nimeni nici un loc de munca.Eu am loc de munca,numai ca dumneata esti cam puturos,nu-ti place la patron
In concluzie:
pensie+salariu de la stat+ce mai pica de la sindicat.Sa-mi bag....descurcaretule!
@CEZAR
RăspundețiȘtergerePun pariu ca idiotu' e mos alecu!
Ce zici
Categoric ! Dupa cat ii de idiot!! Sniper one
Ștergere@bei ushi
RăspundețiȘtergereTov pres ne spuneti si noua cati jde ani de zile ati avut IC+SM? sau a fost doar "spoiala" pe ultimele 2,3-6 luni?Eeeee ce zici tov. pres.?
V-am zas eo ca pana la pranz ne sar mucii pe pereti !
RăspundețiȘtergereDomnu di la Buey ius ! Ca tot ai vorghit niatali asa frumos despre mine ! Te intreb: da dumneavoastra nu stiai, in pula mea, unde te bagi aciulea ?
Dumneavoastra nu vezi ca toti e sariti in alta dimensiune ?
Ori te bagi si niatali in clubul nost !!!
Vezi cum te-o'ncoltat banditii ? Oricum o dai, tot nu-ti intra !
Ai grija sa nu ti-o furi si de la Gimi Hofa din Poligrafiei 4 !
Eu t-am zas, ca-mi esti simpatic, nu ca scapetii astia, care s-or trezat, si azi in zi de sfanta sarbatoare, cu pulilii in biuze !
PRINTRE ALTELE, SUNT MAI VECHI P-ACILEA DACAT MULTI DINTRE VOI. Doar ca sunt mai putin vocal. Cuvantez cam odata sau de doua ori pe an, atunci cand am ceva de spus. Si nu-mi pareti anormali - simt doar durerea si neputinta care va apasa si se transforma in postarile care sunt, sa zicem, mai ciudate.
ȘtergereCu respect, Suciu
Buey , tu nu esti prost !
ȘtergereSa dea dreq !
T-o'n gura de babornitza ! Pana si domn Suciu simte cum ma apasa uratania zbarcosita, de-mi produce durere si neputinta !
Uite acusica merg sa-i spun zbarcitei !
Pfuiiii ce ma "ienervai" cu militarii pulii.Mai bine ma duc sa frec un pic motanu':)
RăspundețiȘtergereapevistii puley, se zice corect !
ȘtergereCe dreacu faci tu, acolea in poza ?
Ti-ai revenit ? La anormal ?
Am avut... destul. Dar nu cred ca asta e relevant. Dar daca tot sunteti curiosi de ce nu-l intrebati pe oprea ori pe lupoaica. Si ca sa te linistesc, Corleone - N-am gasit nimic, nu pentru ca n-as fi vrut ci pentru ca n-am gasit. Nici macar la sapat santuri. Iar de intrat aici am intrat cu o problema punctuala care nu doar pe mine ma doare. Si sa mai stii Corleone ca pe vremea cand a aparut blogul asta nu prea erai pe-aici. Niciodata nu am avut cuvant de scadere impotriva ideilor vehiculate doar atunci cand erau mitocanii ori neadevaruri. Faptul ca am intrat azi pe acest blog nu este intamplator: cei care au ochi sa vada au vazut un steag alb si o mana intinsa. Nu suntem mai speciali unii decat altii, in schimb suntem dezbinati cum nici nu poate sa-si imagineze cineva. Cred ca ar fi cazul sa incheiem dihoniile personale si sa privim un pic mai sus decat la trocul in care boc,basescu si oprea a aruncat cateva graunte pentru unii,umilindu-ne pe toti. Dar mai ales sa nu ne bucuram de moartea caprei vecinului. Astea fiind zise, dragilor, va doresc un An Nou Fericit si multa sanatate! Un gand frumos cu toate urarile de bine si sanatate si pentru prietenul meu virtual, dl. V. Burcu! LA MULTI ANI!
RăspundețiȘtergereBa pula ! M-ai facut sa ma rosesc la muie ! Pe bune !
ȘtergereM-ai nervat !
Merg sa beau si eu un spritz de surcele !
La multi ani si multa muie ! Ca nu costa !
Uaiileooo!!!! .Io t'am zas ca nu-i rost de capra vecinului...cat despre tine si dogy poti sa stai capra cat vrei...ca doar esti platit!
ȘtergereDa acu ce pula mea vrei?Faci marketing pt racolare de doby?Ete pula !! bag seama ca ti-au cam scazut incasarile.
PS scrii "eczact" ca o curva de aia care se da fecioara.E virgina da' a rontait km intregi de pula
Ma duc sa mai frec motanu odata:"militarii pulii"
adica:o data(inpulameadesindicat)Hac!
ȘtergereBuey, nea Vasile ! Uite ce-ai produs aciulea ! Ti-ai penziile in cur, pana-ti da pe-o nara fum !
RăspundețiȘtergereMa chinuiez de 3 zile sa fiu baiat condescendent, sa vorbesc cat mai fain si...can colea, doamne feri !
Da nie imi place a dreaq !
Cand e vb de-o muie, si bat sa fiu, ori in spital, si nu ma dau de-o parte !
6. ,,Pt. curiosi - Mi-au taiat 30% din pensie si mi-au luat locul de munca. Cica aveam pensia mai mare cu 10 lei... Mai trebuia sa-mi taie si gatul, nu-i asa?
RăspundețiȘtergereNu asa domnule ! Asa merge sa prezinti situatia cand te vaicaresti(toti din SSCMD ati prins spilul sa manipulati ! Nu-i frumos)
Deci daca vrei sa fi credibil si sa-ti planga poporul pe umar spune asa :
La ce varsta (si ce vechime ai realizat) ai iesit la pensie prin raport facut cu manuta ta !!!
Ce pensie aveai ?
Cat mai ai acum ?!
PS! Pentru IDIOTUL CARE ZICE ,,....trebuia sa intrebi : unde ai ajuns in piramida functiilor militare , si cit ai pensia ?
Idiotii dracului ... Pentru asta ai primit SOLDA(salariu) Boule !!
Pensia reprezinta cu totul altceva -IDIOTULE !!
Profesorul!!
DAR CE_I RELEVANT PAPAGALULE ?? PENTRU CE VA ZMIORCAITI DE 3ANI!!
ȘtergereUai ! Azi o fo sedinta cu guvernu' !
RăspundețiȘtergereOare ne-or bagat-o ?
Ca parca asa zicea Diusea anti bozgori !
Ca bla, ca bla-bla !
Numa la cei care avura dat cu RUL 1000
ȘtergereBuey ! Da-o'n pula ! De trei ZVITA la rand tot ma unguiesc, cu toate rulurile de vaseline, si ninika !
ȘtergereBuei, ma uitai si eo o tzara pe blogul de Buey iusi !
RăspundețiȘtergereAre domn colonel Suciu-presedinte ceva sange in pula ! Suptil-subtil, se da la Doggy ! Sa vezi can si-o fura-o de la al "batranu'" !
Baga mare Simioane !
Buey,binșanu mneu,unde te băgași?Păi n-ai știut că aciulea „e” mulți și răi?Ori adopți vocabularul comun, ori belești belingherul.Cu miticii n-o scoți la capăt fără niște suduieli neoașe!Aci nu-i loc de întors cocia,ori îi fuți în gură ori te muyifică ei.Așa că revino și dă-le..fără număr,fără număr.
RăspundețiȘtergereda-i si cu vaselina ..cu RUL 100 .....baaa !!!
ȘtergereCezaruica,du-te sa-ti iei pastila de Alupigus,altfel trebuie musai sa te bagam pe Sloboz perfuzabil si sa te varam in camesoi.Chiar vrei asta acu, de sarbatori?
ȘtergereDa tulai doamne ce..nasparliu esty!! Pai dadui si eu un sfat gratis si camaradesc...ca iti dai sama daca li-o baga si nu au vaselina ? Se lasa cu rupturi ,hemoroizi doamne fe... si pe mine nu ma striga Cezaruica ,Ba
ȘtergereCezar sta sus pe statuie si da la bozgorite..muye ! Scuze ba ,am vrut sa zic lu PMT. Io mi-s Sniper one baaa....
Auzi cum canta un papagal:
RăspundețiȘtergereextras din F1(bei ushiii...)
"Si ca sa te linistesc, Corleone - N-am gasit nimic, nu pentru ca n-as fi vrut ci pentru ca n-am gasit. Nici macar la sapat santuri."
Baa!!Mai frecati-mi si voi motanu' ca io am obosit.Ma dor deshtele.
Eeee daca lucram/stateam la stat era mai bine.
Nea suciu ne-a si spus ca el a cautat de lucru si sapator de santuri si n-a gasit.
Colonele ori esti superincompetent ori esti supermincinos.'Te-n pula! tu cu cine crezi ca vorbesti tovarase
ale dreak putori mincinoase apevistii astia:):)
Mai mare rasul ! Toti plang - auzi ca le-a luat dreptul de a munci !! Da munceste nene si 26 h din 24 ca nu te opreswte nimeni !Mai dai si tu un impozit din care-ti acoperi penzia!
ȘtergereDar NUUU - ei vor doar la stat sa mai suga la 2 tate de la buget! Un tanar sa nu aibe loc sa manance o paine (tanarul poate fi chiar copilul tau!!) Ale dracului CREATURI !
Apevistii pulii!
ȘtergereAdica Czar si Curcurdeleu,maimutoii dreak!Doua nulitati.
patrocle54 says:
ȘtergereCa peste tot , si in armata exista profesionisti. Acestia de regula isi fac treaba de profesionisti. Cand vin si argumenteaza probatoriu ,nu ai cum sa nu tii cont de parerea lor. Indiferent de numele sau functia pe care o ai . Si daca ei au facut dovada ca Dobritoiu e din alta piesa , atunci asa trebuie sa fie. Restul sunt vorbe generate de interese personale sau de grup .
Da piesa este: Atunci I-am ....,,AMNISTIAT pe 10%(si pe el!!)
ȘtergereKaradenici ..,,Artificiile create de Oprea, pentru militari, în legea119 și mai ales în OuG1, au dus, ce-i drept, la creșterea pensiilor a aproximativ 85-90% dintre aceștia , dar această lege inclusiv prevederile pentru militari din legea 263 nu rezistă unei analize juridice atente, și intr-o zi vor fi schimbate. Rămân umilința adusă militarilor, miile de morți premature și teama tuturor că mâine cuponul de pensie poate veni cu o altă valoare.
RăspundețiȘtergereCa sa vezi ce ..mismasuri a mai facut si h OOOOOprea asta!! mai,mai!!
ȘtergereEste clar daca analizeaza Elena si cu Caloianca....
ȘtergereBuey pizdanilor ! Va mutarati toti aciulea, de pe Pulano 10 intercraci, unde pute a fekala !
RăspundețiȘtergereDeh ! Amestec de Lupula lush cu trofin proaspat !
auzi ba la Karapenis...."miile de morti premature".
RăspundețiȘtergereMoamaaa astia au batut aushvitzu'
Io cre ca daca ramanea L164 vedeam in continuare "The immortals"
Buey, ce dreaku nu intelegeti? Sunt probleme ! Sunteti simpatici dar, sunt multi care va urmaresc, sunt mai in varsta, poate isi pun speranta in voi. Treaba e nasoala! Oare cum te simti cand, de pe aceleasi state de plata colegi de-ai tai, au toate veniturile, chiar si in plus, tu - nu, au conditii de munca schimbate in sus, tu - nu, smecherii bagate in fise precum conditii normale in mijlocul unei lungi perioade de conditii speciale, venituri sub castigul minim pe economie cand tu erai pe functii mari si grad corespunzator in statul major de MU si cate si mai cate...Cum v-ati simti cand trimiti la Casa de pensii date in plus si nu-ti raspund de un an de zile? Cum v-ati simti sa ai o decizie de la A la Z, in vigoare un an de zile, cu salariul minim pe economie? Cum v-ati simti cand toate prostiile astea au fost generate de indolenta unor fosti colegi??? Cred ca nu au constientizat ce fac, ca se joaca cu viata si sanatatea fostilor colegi prin felul in care si-au facut datoria cand au cules datele primare. Sunt convins ca toate necazurile de aici decurg. Poate n-au reusit toti sa se documenteze cu aceste probleme, nemultumirea fiind, oarecum, directionata spre alte "orizonturi". Cred in ceea ce a zis Dobritoiu in privinta corectitudinii intregului demers al recalcularii. De aici, tragedia noastra...N-ar trebui sa ne mai certam, ar trebui sa gandim ce putem face...Cu stima Doru din tara lui Dorele
RăspundețiȘtergerenenea,ne dai si noua si lu' zoo un iecsemplu concret,pe date matematice,nu labareala si literatura(si fara IC+SM luate cu porcu'n portbagaj)
RăspundețiȘtergereHai te rugam noi cei de aici de la NOO sa ne faci o demonstratie pe bune...nu ca nenea de la bei/husi....desi dupa logoree si matale ne "imbrobodesti" la greu
Hai baga ceva concret,nu labareli de genul "miile de morti" ale lu' nea barcuta karapenis
Simpatic, simpatic ! Chiar nu crezi ca sunt astfel de cazuri ? Mai fugar pe Aleea Cerbilor ! Doru
RăspundețiȘtergereDaca zici tu ,io cre'....dai un eczamplu'? ,sau o freci mai rau decat frec eu motanul.
Ștergeregargaragiilor:)
PS sa nu uiti sa treci eczamplu si pan calculu' lu trofin,altfel apa de ploaie se numeste
PS2 mergi nene la munca nu mai astepta cu mana intinsa la toti puletii din guvern ca iti dau astia muye cat 3(trei)PMT la un loc.N-ati aflat bulangiilor ca cel mai bun prieten al vostru sunteti chiar voi?
Of,of,apevistii pulii!!
@tara lu dorele(pula ala de doru)
Ștergerecand am zis "munca" nu m-am referit la sapator de santuri ca tristu' ala de la beiusu pulii.faceti si voi bani elegant,fara sa incalcati legea si mai ales nu fiti lacomi ca pula ala de Formula1 de la beiusi
Hai ca se poate!!Ganditi ce pula mea!!
continuare....acu ma scuzati ca revin,dar este obligatoriu sa aveti si ceva la "devla"(ceva cunostinte si inteligenta)
RăspundețiȘtergereNa ca ieri m-am intalnit cu un pulica "izmanar" de felu' lui un pulifrici de chiloti izmene,mai acu un an era "terminat"
Sa-mi bag(vorba lu PMT)..gagiu e scula,mare scula,superscula la CAMERA DE COMERT A BV
Nu-mi ramane decat sa ling ajutajul rachetei si sa-mi dau muie singur la tubul Pitot
Da, cred ca aia suntem ! Suntem slabi, vai de capul nostru ! Nu am stiut sa ne promovam valoarea. E racila intregii societati ! O lasam pe maine - poate se rezolva. Inca se traieste bine in tara. Porci, legume, fructe, tuica, vin de la tara, ce daca am luat-o in barba la oras ? Salarii? Pensii? Om vedea ! Poate noua guvernare are grija ! La 60 ce-ti mai poti dori? Macar liniste, pace si recunostinta din partea celor care i-ai slujit. Doru
RăspundețiȘtergereLA MULTI ANI!!
RăspundețiȘtergereHai bre nea Dorule ca tu n-ai 60(SE VEDE DUPA SCRIS)
apevistii pulii!!...de mincinosi ordinari!
Mai, Nea Corleone, mata, nu intelegi ca eu nu ma plang de cuantum ci de felul cum a fost stabilit? Incorect, ilegal, imoral. Cred ca multi s-au impacat cu gandul contributivitatii? Daca au hotarat asta, au hotarat-o! Dar sa se aplice corect, pentru toti !
RăspundețiȘtergereMai, Nea Corleone, mata nu intelegi ca ....
ȘtergereIndividul asta nu de el i se rupe inima, el duce grija colegilor!
Asta il framanta, asta il doare! Buey, nenorociti mai pot fi unii!Buey prostovanilor, acum inteleg de ce muriti gramezi: de oftica!
I-L doare fix in cour de colegi!!!
ȘtergereSi-apoi, ce mai conteaza? In vara ma intalnesc cu ai mei in Poiana. S-au adunat 35. Cand au trecut?
RăspundețiȘtergereBuna dimineata, desi mi-e lehamite sa spun asta cand se simte iz de turbare p-aci.Adica duhoare de curdeleu.Pute intregul spatiu, virtual desigur.Toti ne muyficam in Noo si Zoo, dar o facem cu umor si omenie, numai turbatul asta o face cu patima si rautate.Un ratat.Daca el n-a reusit sa treaca de pragul de „maioras”, atunci sa nu reuseasca nimeni!APEVISTUL PULII!
RăspundețiȘtergerePS Ma duc sa beau o palinca, trebuie sa-mi spal greata!
PMT, vino cu una „la sentiment” ca sa-mi revin la anormal.
Buna dimineata!(mai putin sapte fara trei minute)
RăspundețiȘtergere@28 decembrie 2012, 06:57
mai anonim cu "demnitate si onoare"!
eu nu ma oftic,mi-e teama ca tu DA!
PS.Bei palinca la ora asta???....e clar,m-am lamurit.
@27 decembrie 2012, 23:46
incorect?,ilegal?,imoral?
poti detalia?Nu de altceva dar e bine sa fii pragmatic si sa vii cu argumente
Sa arunci vorbe in vant e degeaba.
Nea Vasile, schimba apa ca s-a tulburat de tot.Unele dobitoace, in speta DOBITOCUL, nu mai pricep nici figurile de stil.Nu ma mir cand in cap ti se clatina berea dospita..numai un idiot poate sa creada ca chiar bei tarie la 7 dimineata.Ptui,merg sa ma „dezinfectez cu o palinca”!
RăspundețiȘtergereSau doar un idiot bea la 7 dimineata si acum incearca "sa o dreaga"
ȘtergereO dai la-ntors ca ultimul labar....
tu ai zis ca bei,tu nu recunosti,tu rastalmacesti cuvintele.....priveste-te in oglinda si ai sa vezi un idiot.Despre ce-ai mai zis este....bla,bla tovarasesc
hac!!
Lasa ba sa bea omul, daca are ce si-i face bine ! Iar daca o fi si de prin nordul Ardealului, acolo cam ase se procedeaza !
ȘtergereN-ai sa vezi ca merge la munca campului sau la treaba in gospodarie, fara sa "rada", cu noaptea-n cap, cate un pahar de tuica, de aia de ti se inclesteaza muia ! Apoi baga ceva la mestecatoare-orice are la indemana si la treaba, fratelo !
Ce jenant ! Inca mai traiesc unii cu iluzia ca daca la un moment dat au reusit sa impinga aerul cu pieptul pe anumite holuri.....o mai pot face si acum !
RăspundețiȘtergereBa tata acum ,la pensie si mai ales in virtual esti ceea ce esti - dezbracat de uniforme si de grade ! Inca nu ati inteles asta ?? Hahalera-i hahalera !!!
Hahalero, dupa 30 de ani de uniforma,regulamente,ordine,dispozitii,alarme,misiuni etc., nu pot sa ma „dezbrac”.Asa voi muri,APEVISTUL PULII!!
ȘtergereAm inteles toa"gradul ! Matale sa te imbraci cu eghileti si sa bati pas de defilare pe ulita principala!!
Ștergere..Toate curcile iti vor da onorul Toa"gradul!!
Ștergere"Buna dimineata- Ii buna o pula ! Doby"
RăspundețiȘtergereCe dreaq pute asea tare a cacat fekalizat, p-aciulea ?
Ca ieri, cand m-am tirat, am lasat curat si dezinfectat !
Ce epiderma putii mele facurati ?
Ia sa vad, baremi m-ai facut careva la buze ?
Da tulai doamne ce..nasparliu esty!! Pai dadui si eu un sfat gratis si camaradesc...ca iti dai sama daca li-o baga si nu au vaselina ? Se lasa cu rupturi ,hemoroizi doamne fe... si pe mine nu ma striga Cezaruica ,Ba
RăspundețiȘtergereCezar sta sus pe statuie si da la bozgorite..muye ! Scuze ba ,am vrut sa zic lu PMT. Io mi-s Sniper one baaa....
Va este dor de-o blonda, proasta la Kilogram?
RăspundețiȘtergere[Din categoria celor plimbate prin TV-uri, ca sfintele moaste!]
=======================
DANA SĂVUICĂ s-a făcut de râs ÎN PIAŢĂ.
Vezi ce a putut să-i ceară unei VÂNZĂTOARE.
Prezentă în emisiunea Cireaşa de pe tort de la Prima TV, Dana Săvuică a fost gazdă pentru Maria Buză, Petru Luhan şi Nicuşor Stan în show-ul difuzat pe 15 Decembrie.
Telespectatorii au fost martorii unei secvenţe incredibile care a avut-o ca protagonistă pe Dana, ea recunoscând, dealtfel, de la bun început că nu are nimic în comun cu gospodăria.
În timp ce făcea cumpărăturile în piaţă, Dana i-a cerut unei vânzătoare...200 de grame de cartofi. Dându-şi seama din privirea bătrânei de la tarabă că ceva nu este în ordine, Săvuică a încercat să se redreseze imediat, dar...nu prea i-a reuşit. "Cât o însemna 200 de grame, daţi-mi atunci o legătură de cartofi", i-a spus ea vânzătoarei şocate.
Ia mai da-o in pula de patachina ! Ce ne intereseaza !Noi vrem sa stim cum dadea Udrea milioane de euroi, sa faca terenuri de fotbal in panta!!
RăspundețiȘtergereIon says:
RăspundețiȘtergereDecembrie 27, 2012 at 9:43 pm
@ marincas
Afirmatia “trebuie pusa pe tapet o noua lege care sa multumeasca pe toata lumea” este frumoasa, dar juridic falsa. Pentru ca nicio lege nu multumeste pe toata lumea. Este dovedit stiintific.
O lege buna este aceea care nemultumeste cat mai putini din cei carora li se adreseaza.
In noianul de interese din ultima vreme si de incapabilitate legislativa, mai toate legile nemultumesc mase mari de oameni. Cateva exemple: legile restituirii proprietatilor, taxa auto, legea salarizarii, legea pensiilor etc etc.
GURA PACATOSULUI ADEVAR GRAIESTE !L-19 nemultumeste doar pe 10% !!Dintre acestia mulkti au peste 3000 lei si sufera de foame!!!
Asa este ! Insa chestia cu 10% nu mai este de actualitate ! Crapa lumea, crapa in liniste, conform planificarii ! Pana la urmatoarele alegeri, cand iar vor hali cacat cu lopata, viitorii alesi ai neamului, vor ramane ceva mai putin de 5 % ! Din care fro 4% nici n-o sa-si mai dea seama de fapt ca mai sufla !
ȘtergerePese: du-te repede in arhiva, undeva prin 2011, pana au inceput sa vina "facturile" ! Ce mai injurai sistemul, de aveai spume la cur ! De fapt toti urlau ca ne-au furat demnitatea, onoarea, juramantul, bla-bla ! Iar de prin februarie 2012 au inceput sa se separe apele ! Ceea ce este si normal ! Grupul compact al urlatorilor s-a spart brusc: unii cu pe-a ma-tii, iar ceilalti cu ba pe-a ma-tii !
ȘtergereAltfel despre ce dracu am mai vorbi si noi p-aciulea !
Mananci KK ! Eu cunosc harhiva ! Da un exemplu!
RăspundețiȘtergerePESE ! Inca nu te-au ciuruit boracii ..boracilor??
Nu e vb despre tine, doamne feri !
ȘtergereTu ai fost constant si acelasi !
Noroc ca n-ai fost singur pe lume !
Incepe runda a doua a dogarismelor !
RăspundețiȘtergereDupa ce ca a mancat fekale o toamna intreaga cu "maine intra ordonanta", cu episoadele alea cretine de tinea prostimea cu sufletul la gura, ca pe vremuri cand rula serialul Dallas , cu amenintarile ca daca pana pe...nu se rezolva, ne razvratim in fata la Victoria, sau cu declaratiile ca "suntem convocati la negocieri" si cu semnatul contractelor cu puterea, acusica l-a apucat din nou pe Gimi Hofa din Poligrafiei nr. 4, limbarnita !
Eote:
"26.12.2012
Dezmintire
Va informez, in urma discutiei din aceasta seara cu noul ministru al Apararii, ca toate afirmatiile care i se atribuie de catre posturile TV basiste, privind amanarea rezolvarii problemei pensiilor militare sunt, ca de obicei, simple diversiuni menite sa incordeze relatiile intre SCMD si actuala Putere.
Am fost contactat telefonic si eu, de catre postul B1 TV, ca de obicei, prin surprindere, sub pretextul unor declaratii de care nu a auzit nimeni, decat ei…
Consider ca de aceasta data magaria basistilor a intrecut orice limita, intrucat ne strica si sarbatorile, asa amarate cum sunt.
Reafirmam ca avem in cei doi ministri, de la Aparare si de la Interne, persoane hotarate sa faca treaba, sa elimine discriminarea, atat pe cea generala cat si pe cea din interiorul sistemului, si pe care ne putem baza. Probabil, de aceea nu convin!
Va urez, in continuare, un An Nou fericit!
Indiferent ce porcarii vor mai arunca printre colinde adversarii nostri si ai tarii, permanenta noastra isi va face datoria!
PRESEDINTELE SCMD,
Col. (r) dr. Mircea DOGARU"
=========================
Gata, deja au aparut in mintea cretinoidului diversiunile, deja a si vorbit cu ministrii, doar cu vicepremierul tre sa mai stea de vorba si cu Geofri Frencs de la femei !
A si uitat, din repezeala sa-si publice si strigatul de lupta, supt semnatura ! Da nu-i nimic, ca i-l public eo:
Horror et Paria, Hae Sictiris !
Ce kasto ca mi-am platit toata cotizatia si nu ma mai pot autosuspenda !
Mai asta, tu asta cu spume la gura! Chiar vrei s-o promesti in bot? O lege de cacat ramine de cacat chiar daca avantajeaza majoritatea, iar asta cu pensiile militarilor, cu ordonanta pulii cu tot, este de tot rahatul. Iar cei care au gindit-o nu stiau ce fac. Inclusiv dobitocul ala care-si flutura genele precum artistele din anii '50.
RăspundețiȘtergereO lege care legalizeaza furtul avantajeaza ,,majoritatea''. Ar fi o lege buna?
Ba, si tu ai dreptate !
ȘtergereDe fapt, toti are dreptate aciulea, in felul lor ! Numa' ca unii are mai dreptate decat altii !
De aia ne-o dam la biuze zi lumina ! Chiar si noaptea, cateodata !
Buey, pofta mare la sarmale si ce dreaq de resturi de carnati, salata beof, piftie si ce bunataturi v-au mai ramas p-acoalea prin camara si prin frigider !
RăspundețiȘtergerePana pe 31 sara sa nu mai vad carnataraie si alte grasimi !
Merg sa fut un bors de fasole, cu ceapa si-un peste fript cu mamaliga ! Si-un spritz de surcele !
Pofta mare si-un pranz linistit !
Bine ca s-o carat hoasca aia batrana, insa parca-mi pare rau acusica ca n-o mai stat o zi- doua !
Muey, ma intreb si io ase, ca un sergent prostalau, daca gradele nu mai conteaza in „virtual” de ce PL MNEU behaim pe blogul unui COMISAR SEF si de ce ostilitatile d-aciulea sunt conduse de directorul de la Noo,un COLONEL??
RăspundețiȘtergerePS.Oare DE CE maimutotii raman tot maimutoi si de ce „gunoiul” pute si in virtual??
Buey !
RăspundețiȘtergereMai bagati colea cate o tzuica sau un spritz, ceva !
Ca merge !
Eote, ca eu facui suta de comenturi !
RăspundețiȘtergereNea Vasile, sa-mi dai si nie o tzara cupa aia de chele, pi cari tot o castica Culita ala !
Baremi s-o ling un pic, daca tot nu pot s-o castig !
Anonim28 decembrie 2012, 14:11
ȘtergereHahalero, dupa 30 de ani de uniforma,regulamente,ordine,dispozitii,alarme,misiuni etc., nu pot sa ma „dezbrac”.Asa voi muri,APEVISTUL PULII!!
Anonim28 decembrie 2012, 14:58
Am inteles toa"gradul ! Matale sa te imbraci cu eghileti si sa bati pas de defilare pe ulita principala!!
Anonim28 decembrie 2012, 14:59
..Toate curcile iti vor da onorul Toa"gradul!!
DA DACA-I ASA CUM ZICI DE CE NU TE NOMINALIZEZI CU GRADUL ,FUNCTIA SI PREFERI UN CACAT DE ANONIM!!??
ȘtergereBuey ! Voi va certati cu mine ?
ȘtergereOri ma incercati ca sa vedeti daca ma bag la o biuza !?
Nu prea am timp, da' nu ma las !
Cu apevistii puley, sunt de acord ! In veci nu ne mai iese din sange !
Pese: adica, ce suntem, asea crapam ! Cu sau fara eghileti ! De parca mai deranjeaza pe cineva, dupa ce sufla in veioza !
ȘtergereAmin !
Apevistii pulii!
RăspundețiȘtergereUite ca v-am scos din amorteala!Ca numai cand vine vorba despre pensii sariti cu comenturile.
PS- Si nici nu sunt„apevistul pulii”!
PS2.
ȘtergereMuey 15:01, as prefera sa ma saluteze toti ..CURCANII!
Hai, mi-a placut replica ta.